ICCJ. Decizia nr. 2012/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2012/2012
Dosar nr. 34361/3/2007
Şedinţa publică din 11 iunie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 849 din 6 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală în Dosarul nr. 34361/3/2007 s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a dispus condamnarea inculpatului C.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. s-a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., reţinută în sarcina acestuia prin actul de sesizare.
A constatat că faptele deduse judecăţii în prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapte comise de inculpat în aprilie 2001.
Au fost descontopite pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei cu închisoarea, aplicată prin Sentinţa penală 96/2006 a Tribunalului Constanţa şi repuse pedepsele componente în individualitatea lor astfel:
- 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- 3 ani închisoare aplicată în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; 6 luni închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, pedepse ce au fost aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 5 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti.
S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-a dispus, în baza art. 85 C. pen., anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară.
În baza art. 36 C. pen. şi art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., art. 35 C. pen. s-a dispus contopirea pedepsei pronunţată în cauză, de 10 ani închisoare, cu pedepsele componente ale Sentinţei penale nr. 96/2006 a Tribunalului Constanţa, astfel cum acestea au fost repuse în individualitatea lor, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale cu închisoarea.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe perioada executării pedepsei cu închisoarea.
În baza art. 36 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată până în prezent, respectiv de la 23 septembrie 2001 la 5 februarie 2004 (reţinere şi arestare preventivă în cauza soluţionată prin Sentinţa penală nr. 96/2006 a Tribunalului Constanţa); de la 28 iulie 2004 la 12 martie 2005 (perioada executată în baza Sentinţei penale nr. 3126/2003 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti) şi de la 9 februarie 2007 la 5 iunie 2010 (perioadă executată în baza Sentinţei penale nr. 96/2006 a Tribunalului Constanţa, din această pedeapsă inculpatul fiind liberat condiţionat).
S-a dispus anularea formelor de executare emise în baza hotărârii anterioare şi emiterea unui nou MEPI corespunzător pedepsei rezultante aplicate.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 şi urm. C. civ. a fost obligat inculpatul la 1.399.718.629 ROL către partea civilă SC R.A.R. SRL, reprezentată de K.L., cu titlul cu despăgubiri civile.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea celor 6 file CEC, cu seriile BC 326 nr. 00015278 până la nr. 00015283, trimise către W.B., precum şi declaraţiile notariale aflate la filele 157-165 DUP.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul prin mijloace frauduloase a indus în eroare reprezentanţii SC R. cu privire la calitatea sa şi la realitatea garanţiilor propuse în vederea încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare, având ca obiect erbicidul sau sulfuron 750 WP. După încheierea contractului, inculpatul a emis şi completat 6 file CEC fără a avea disponibil în contul SC S. SRL, deschis la W.B. SA - S.M.B.
Prin Sentinţa penală nr. 1155 din 21 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală s-a dispus condamnarea inculpatului C.V., în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. la 12 ani închisoare cu aplicarea art. 71- 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. A fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen.
În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 230 din 25 octombrie 1999 a Judecătoriei Lehliu Gară pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute în final 13 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durata de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea celor 6 file CEC seriile BC 326 nr. 00015278 pana la 00015283 transmise către W.B. precum şi declaraţiile notariale.
În baza art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul sa plătească părţii civile SC R.A.R. SRL suma de 30.376.196.000 ROL plus dobânda legala până la achitare.
Această hotărâre a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 961A din 15 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, care a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin Sentinţa penală nr. 175 din 14 februarie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în fond, după casare, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.V., la o pedeapsă de 14 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate a unei pedepse de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre în final inculpatul executând o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 C. pen.
Conform art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru fiecare pedeapsă principală pe o perioadă de 5 ani, pedeapsa complementară contopindu-se conform art. 35 C. pen. (în final 5 ani).
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către partea civilă R.A.R. SRL, reprezentată de K.L., cu sediul în Bucureşti, a sumei de 30.376.196.000 ROL plus dobânda legală aferentă de la rămânerea definitivă a prezentei la achitarea debitului.
În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea a 6 file CEC - BC 32600015278 până la 00015283 şi a declaraţiei notariale.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe au declarat apel inculpatul C.V. şi partea civilă SC R.A.R. SRL iar prin Decizia penală nr. 840A din 28 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori de familie a admis apelurile declarate de inculpatul C.V. şi partea civilă SC R.A.R. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 175 din 14 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul C.V. la 4 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în baza art. 290 C. pen. cu art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen. A înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform art. 83 C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pentru fiecare infracţiune, a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, ce se va executa alături de fiecare pedeapsă aplicată în cauza de faţă, inculpatul urmând să execute în final, după contopire, 5 ani închisoare.
A redus cuantumul despăgubirilor datorate părţii civile la suma de 1.399.718.629 ROL şi a obligat pe inculpat la plata acestei sume. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul C.V., procurorul solicitând admiterea recursului parchetului, astfel cum se află motivat la dosar, pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., având în vedere greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod, în cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cerând casarea hotărârii atacate şi, rejudecând, condamnarea inculpatului reţinându-se la încadrarea juridică şi dispoziţiile alin. (5) ale art. 215 C. pen., cu obligarea acestuia către partea civilă la plata sumei de 1.400.000.000 ROL şi confiscarea diferenţei de sumă.
Prin Decizia penală nr. 3622 din 11 iulie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 840A din 28 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, a fost casată decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 175 din 14 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală dispunându-se trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în cauză se impune efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea prejudiciului cauzat părţii civile, precum şi administrarea oricăror altor probe care vor apărea necesare, pertinente şi utile soluţionării cauzei sub toate aspectele.
Rejudecând cauza, după casarea cu trimitere, tribunalul a reţinut în fapt următoarele:
La data de 26 aprilie 2000, între inculpatul C.V. şi numiţii Z. şi Z.L. s-a încheiat un contract de cesiune prin care inculpatul a dobândit părţile sociale ale SC S. SRL cu sediul în comuna Ileana, judeţul Călăraşi. La aceeaşi dată, cedenţii i-au dat inculpatului o procură prin care îl împuterniceau să efectueze acte de gestiune până la îndeplinirea formalităţilor de înregistrare a modificărilor aduse actelor constitutive ale societăţii la Registrul Comerţului.
Ulterior, la data de 21 martie 2001 Z.S. şi Z.L. au revocat în totalitate procura. Deşi inculpatul C.V. a dat o declaraţie notarială pe proprie răspundere, că în perioada 24 aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfăşurat activitate comercială sau de altă natură, în numele SC S. SRL, în realitate, acesta a efectuat acte de comerţ în numele societăţii. Astfel, inculpatul i-a contactat pe reprezentanţii SC R.A.R. SRL şi a negociat cu aceştia condiţiile cumpărării unei cantităţi de erbicid numit sansulfuron.
Conform adresei Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Fitosanitară, depusă la dosar chiar de către inculpat produsul S. 750 WP a fost omologat în şedinţa Comisiei Interministeriale de Omologare a produselor de uz fitosanitar din data de 15 noiembrie 1994 la cultura de grâu şi în şedinţa din 16 decembrie 1994 la cultura de orz, certificatul de omologare la acest produs existând la data de 15 noiembrie 2004. Din adresă mai rezultă că omologarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar se face conform legislaţiei în vigoare.
Conform documentaţiei elaborate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei Publice, SC R.A.R. SRL era abilitată să importe pesticide şi deţinea Acordul nr. 183 din 25 septembrie 1995 pentru importul de 11,4 tone S. 750 WP, precum şi Certificatul de calitate nr. 7 din 22 ianuarie 2001 eliberat de Laboratorul Central de Carantină Fitosanitară Bucureşti, în vederea comercializării erbicidului S. 750 WP.
Negocierile purtate de inculpat cu reprezentanţii acestei societăţi s-au concretizat prin încheierea a 5 contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de 1.160 kg erbicid S. 750 WP (perioada 19 februarie - 14 august 2001) după cum urmează:
1) Contractul nr. 45 din 19 februarie 2001 pentru cantitatea de 120 kg erbicid;
2) Contractul nr. 82 din 23 martie 2001 pentru cantitatea de 500 kg erbicid;
3) Contractul nr. 130 din 09 mai 2001 pentru cantitatea de 240 kg erbicid;
4) Contractul nr.178 din 02 august 2001 pentru cantitatea de 50 kg erbicid;
5) Contractul nr. 184 din 14 august 2001 pentru cantitatea de 250 kg erbicid.
Pentru a garanta plata obligaţiilor asumate prin contract inculpatul a prezentat documente ce atestau proprietatea asupra unor utilaje agricole, combine şi tractoare, respectiv, facturi fiscale, declaraţii notariale, înscrisuri în Arhiva Electronică de garanţii Reale Mobiliare, precum şi rapoarte de expertiză tehnică. Facturile fiscale prin care inculpatul a demonstrat că este proprietarul utilajelor cu care a garantat nu figurează în plaja înscriere şi numerotarea alocată de Compania Naţională „Imprimeria Naţională SA”, iar presupusele societăţi care le-au emis nu figurează în evidenţele centralizate ale Camerei de Comerţ şi Industrie - Oficiul Registrul Naţional al Registrului Comerţului.
De asemenea, utilajele agricole înscrise în facturile fiscale, din verificări s-a constatat că nu figurează în evidenţele instituţiei abilitate cu înregistrarea acestora, respectiv, Institutul Naţional de Maşini Agricole (INMA) seriile de pe şasiu şi motor fiind false.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că seriile de motor şi şasiu se poansonau în mod fraudulos într-un atelier din Bucureşti sub îndrumarea numiţilor S.R. şi M.M., aspecte cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.
De asemenea, în legătură cu aceste utilaje, au fost efectuate expertize tehnice la solicitarea inculpatului C.V., care dorea să obţină un credit de la W.B. - Sucursala Municipiului Bucureşti.
Deplasându-se în teren, expertul tehnic a putut constata existenţa unor utilaje agricole aflate în lucru, pe suprafeţe întinse, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa. Verificarea a constat în vizionarea utilajelor şi a seriilor înscrise pe şasiurile şi motoarele utilajelor. Astfel, cum s-a menţionat anterior, facturile fiscale prezentau menţiunile false cu privire la seriile de motor menţionate în cuprinsul acestora.
Conform normelor interne ale W.B. S.A. - S.M.B., Obligaţiile terţilor evaluatori constau, într-o primă etapă, în „evaluarea garanţiilor materiale la propunerea făcută de potenţialul beneficiar de credit". Toate documentele întocmite de evaluator privind stabilirea valorii garanţiilor sunt de uz intern, fiind utilizate doar ca material orientativ în activitatea de creditare a W.B. - S.M.B. Întrucât dosarul întocmit de inculpat nu a depăşit prima etapă în vederea obţinerii creditului, expertul nu a procedat la verificarea tehnică a garanţiilor.
Odată cu restituirea documentelor înaintate băncii de inculpat, acesta a intrat şi în posesia celor două rapoarte de expertiză, pe care le-a folosit şi la încheierea antecontractelor cu SC R. SRL, deşi acestea au fost întocmite numai pentru uzul băncii, aşa cum se menţionează în cuprinsul rapoartelor.
Această împrejurare a întărit încrederea reprezentanţilor SC R. SRL în puterea financiară a SC S. SRL. În acelaşi sens, inculpatul C.V. a făcut declaraţii pe proprie răspundere în faţa notarului public, prin care arăta că este proprietarul utilajelor agricole, că nu le va înstrăina şi le constituie garanţie a plăţii contravalorii erbicidului achiziţionat de la SC R. SRL. De asemenea, inculpatul s-a înregistrat ca debitor, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi.
Expertiza grafică efectuată asupra semnăturilor existente pe declaraţiile notariale a concluzionat că acestea au fost executate de inculpat.
Întrucât se apropiau datele scadente ale primelor contacte, numitul K.L. a solicitat inculpatului să-i elibereze file de CEC pentru contravaloarea mărfurilor livrate până la acel moment. În acest sens, inculpatul a eliberat 6 file de CEC, semnate şi ştampilate, în calitate de reprezentant al SC S. SRL, deşi ştia că societatea nu deţine în cont disponibil bănesc.
Aceste file CEC urmau să fie completate cu sumele stabilite de comun acord cu reprezentantul R. SRL şi să fie introduse la plată, respectând datele scadente din contractele de vânzare-cumpărare.
La împlinirea termenului scadent al primelor contracte de vânzare-cumpărare, numitul K.L. a dat dispoziţie numitei P.A. să completeze filele CEC şi să le introducă la plată.
Martora P.A. a declarat, inclusiv în faţa instanţei, că filele CEC au fost semnate şi ştampilate de către inculpat.
De altfel, inculpatul a recunoscut că a semnat filele CEC, împrejurare susţinută şi de concluziile expertizei grafice efectuate în cauză, care atestă faptul că semnăturile depuse la rubrica „semnătura trăgătorului" de pe filele CEC au fost executate de inculpatul C.V., ale cărui semnături model de comparaţie au fost puse la dispoziţie.
De asemenea, expertiza grafică atestă faptul că semnăturile depuse pe facturile fiscale de achiziţionare a utilajelor agricole, la rubrica „semnătura de primire", precum şi pe contractele de vânzare-cumpărare de erbicid S. 750 WP au fost realizate de inculpatul C.V.
Cele 6 file CEC au fost ridicate de inculpat din W.B. - SMB la data de 14 august 2001.
La data de 21 august 2001 a fost refuzată la plată prima filă CEC din lipsă totală de disponibil, iar în intervalul 27 - 28 august 2001, au fost refuzate şi restul celor 5 file CEC din acelaşi motiv.
Conform adresei nr. VI/4/11998/MN din data de 15 noiembrie 2001 a Băncii Naţionale a României - Direcţia Reglementare şi Autorizare, SC S. SRL a fost înregistrată în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăti cu 7 incidente de plată cu CEC-uri transmise de W.B. - Sucursala Bucureşti şi se află în interdicţie bancară de a emite CEC-uri, în perioada 21 august 2001 - 28 august 2002.
Natura acestor file CEC este dată chiar de lege, potrivit cu care CEC-ul are numai funcţia de instrument de plată, fiind lipsit de funcţia de instrument de credit. De asemenea, acesta nu poate fi emis decât dacă trăgătorul are disponibil în bancă. Acest disponibil trebuie să existe prealabil emiterii titlului şi să aibă cel puţin valoarea CEC-ului. Emiterea de CEC-uri fără acoperire constituie infracţiune. De altfel, aceste elemente ce definesc CEC-ul îl deosebesc de biletul la ordin care presupune raporturi juridice numai între două persoane: emitent şi beneficiar care are calitatea de creditor, spre deosebire de CEC, care implică prin definiţie trei persoane: trăgătorul (emitentul), trasul (banca) şi beneficiarul.
În raport de acestea apar ca lipsite de temeinicie susţinerile inculpatului în sensul că filele CEC au fost emise ca o garanţie, urmând ca plata să se facă pe măsura vânzării produselor achiziţionate. Aceste susţineri sunt contrazise şi de declaraţiile martorilor T.G. şi P.A.
Rezultă aşadar, că inculpatul a indus în eroare pe reprezentanţii părţii civile cu prilejul încheierii şi derulării unor contracte, a emis cele 6 file CEC, ştiind că nu există provizia necesară, prejudiciind astfel patrimoniul societăţii R. SRL de la care a preluat marfă fără să o plătească, faptă ce constituie infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.
Tot sub aspectul încadrării juridice instanţa a constatat că prin aceste mijloace inculpatul a achiziţionat cantitatea de 1.294 Kg sansulfuron, la preţul de 909.029,8 lei/kg, ceea ce reprezintă o valoare totală de 1.176.284.561 ROL, la care se adaugă TVA şi alte cheltuieli, rezultând o valoare totală de 1.399.718.628 ROL. Această sumă a fost înregistrată în evidenţele contabile ale părţii civile şi a atras obligaţia de plată către stat a impozitului aferent.
Faţă de concluziile formulate de expertul desemnat în cauză privitor la întinderea prejudiciului, instanţa a reţinut ca fiind produsă prin fapta ilicită a inculpatului, o pagubă de 1.399.718.628 ROL, astfel cum s-a constituit parte civilă şi societatea R., valoare în raport de care constată că nu este realizată cerinţa unor consecinţe deosebit de grave, în înţelesul art. 146 C.p., pentru a fi aplicate şi dispoziţiile alin. 5 al art. 215 C. pen., sens în care a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, conform art. 334 C. proc. pen.
Asupra legalităţii contractelor încheiate de către inculpat cu societatea parte civilă, instanţa a constatat ca fiind întrunite cerinţele de validitate prevăzute de lege, inclusiv sub aspectul unei cauze licite, care aşa cum s-a arătat anterior, nu este prohibită de lege. Şi în ceea ce priveşte condiţiile de validitate a obiectului respectivelor contracte se constată a fi realizate condiţiile generale, dar şi cele speciale, obiectul existând, fiind în circuitul civil, determinat, licit şi existând totodată, autorizaţiile impuse de lege. În ceea ce priveşte fapta inculpatului de a prezenta drept garanţie facturi fiscale falsificate, ce conţineau date nereale şi declaraţii notariale ce nu corespund adevărului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 290 C. pen.
Privitor la această faptă, instanţa a constatat prescrisă răspunderea penală a inculpatului, în condiţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen.
Reţinând în sarcina inculpatului faptele anterior descrise, cu încadrările juridice precizate, instanţa a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă individualizată în conformitate cu criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., respectiv, a părţii generale a Codului penal, limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru a evalua gradul de pericol social al faptei, instanţa a reţinut modul în care s-au realizat concret acţiunile ce constituie elementul obiectiv al infracţiunii, precum şi toate împrejurările ce îl particularizează, caracterul şi importanţa obiectului pus în pericol pentru săvârşirea faptelor, caracterul şi gravitatea urmărilor, forma şi gradul vinovăţiei.
De asemenea, a luat în considerare şi persoana inculpatului, ceea ce este de esenţa însăşi a acestei operaţiuni, ce presupune alegerea şi determinarea concretă a pedepsei în raport cu trăsăturile specifice persoanei fiecărui făptuitor.
Astfel, funcţiile de constrângere şi reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporţionare a acesteia, care să ţină seama şi de persoana căruia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.
Având în vedere pericolul social grav al faptei, împrejurările comiterii ei, prin folosirea unor mijloace frauduloase, care i-au indus în eroare pe reprezentanţii părţii civile, cu consecinţa cauzării unui prejudiciu important părţii civile, ţinând seama de faptul că inculpatul este recidivist, că a fost anterior condamnat pentru fapte similare de înşelăciune, instanţa a aplicat inculpatului o pedeapsă de natură să asigure o coerciţie mai fermă a acestuia, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi integrarea în comunitate a inculpatului.
În ceea ce priveşte situaţia juridică penală a inculpatului C.V., instanţa a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 160 din 05 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani, iar prin Sentinţa penală nr. 230/1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
De asemenea, prin Sentinţa penală nr. 96 din 06 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa şi rămasă definitivă la data de 07 februarie 2007 prin Decizia penală nr. 706 din 07 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, a declarat apel inculpatul C.V. solicitând desfiinţarea acesteia şi în rejudecare achitarea sa, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 246 din 30 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpatul C.V.
A fost desfiinţată în parte sentinţa, şi în rejudecare a fost menţinut beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 706 din 7 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi contopită cu pedeapsa aplicată, constatând că inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 5 iunie 2010.
A fost înlăturată dispoziţia de anulare a formelor de executare emise în baza hotărârii anterioare şi de emitere a unui nou mandat de executare corespunzător pedepsei rezultante aplicate.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale aplicate.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
1. Referitor la solicitarea de a se dispune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen., fără reţinerea agravantei de la alin. (5), se constată că la o simplă lectură a dispozitivului sentinţei penale se poate observa că Tribunalul, în soluţionarea fondului cauzei, a dispus deja schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., reţinând că expertiza contabilă efectuată în rejudecarea cauzei a stabilit că prejudiciul cauzat părţii civile, în cuantum de 1.399.718.628 ROL, nu se încadrează în dispoziţiile art. 146 C. pen. astfel că fapta de înşelăciune comisă de inculpat nu a produs consecinţe deosebit de grave.
În aceste condiţii, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, în apel, este neîntemeiată, din moment ce prima instanţă a dispus în acest sens.
2. Apelantul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, el neavând intenţia de a înşela partea civilă.
În acest sens, invocă disp. art. 84 pct. 4 teza a II-a din Legea nr. 59/1934 potrivit cărora când emiterea CEC-ului se datorează unui fapt scuzabil, emitentul va fi apărat de pedeapsă; arată că nu s-au realizat elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune lipsind latura subiectivă a vinovăţiei sub forma intenţiei.
Contrar susţinerilor inculpatului, din probatoriul administrat rezultă cu evidenţă că acesta, prin mijloace frauduloase, a indus în eroare reprezentanţii părţii civile întrucât executarea obligaţiilor contractuale a fost garantată de inculpat cu utilaje agricole, combine şi tractoare ce nu îi aparţineau sau care nu existau în realitate.
Partea civilă a fost înşelată de aparenţa că plata preţului de achiziţionare a bunurilor ce au făcut obiectul convenţiei încheiate cu inculpatul este garantată cu bunuri de valoare, în speţă utilaje agricole, iar în lipsa acestor garanţii nu ar fi încheiat cinci contracte atât de importante, pentru o cantitate mare de erbicid.
Astfel, pentru a garanta plata obligaţiilor asumate prin contract inculpatul a prezentat documente ce atestau proprietatea asupra unor utilaje agricole, combine şi tractoare, respectiv facturi fiscale, declaraţii notariale, precum şi rapoarte de expertiză tehnică.
Din verificările efectuate a reieşit că facturile fiscale cu care inculpatul a demonstrat că este proprietarul utilajelor cu care a garantat nu figurează în plaja înscriere şi numerotarea alocată de Compania Naţională „Imprimeria Naţională SA”, fiind false şi în consecinţă nefiind emise unor societăţi comerciale reale. Că aceste societăţi comerciale sunt fictive rezultă şi din înscrisurile emise de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în care se arată că presupusele societăţi care ar fi emis facturile nu figurează în evidenţele centralizate ale Camerei de Comerţ şi Industrie.
Utilajele agricole înscrise în facturile fiscale nu figurează în evidenţele instituţiei abilitate cu înregistrarea acestora, respectiv Institutul Naţional de Maşini Agricole (INMA) seriile de pe şasiu şi motor fiind false.
Mai mult, în cursul urmăririi penale, inculpatul însuşi a declarat că seriile de motor şi şasiu se poansonau în mod fraudulos într-un atelier din Bucureşti sub îndrumarea numiţilor S.R. şi M.M., aspecte cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei de către procuror. În faţa instanţei inculpatul şi-a modificat declaraţia, susţinând că aceste utilaje nu au fost înmatriculate deoarece au fost introduse în ţară dezmembrate, ca piese de schimb, pentru a se evita plata taxelor. Or, chiar şi dacă ar fi luată în considerare această ultimă afirmaţie a inculpatului, rezultă că bunurile cu care a garantat îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate nu puteau fi valorificate de partea civilă în nici un mod, astfel că nu reprezentau o garanţie reală.
În plus, inculpatul a prezentat reprezentanţilor părţii civile două rapoarte de expertiză, întocmite numai pentru uzul băncii W.B. cu ocazia solicitării unui credit de la această societate.
Totodată, inculpatul C.V. a făcut declaraţii pe proprie răspundere în faţa notarului public, prin care arăta că este proprietarul utilajelor agricole, că nu le va înstrăina şi le constituie garanţie a plăţii contravalorii erbicidului achiziţionat de la SC R. SRL şi s-a înregistrat ca debitor, în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Călăraşi.
Toate aceste elemente au întărit încrederea reprezentanţilor SC R. SRL în existenţa garanţiilor mobiliare prezentate de inculpat şi în credibilitatea SC S. SRL.
În aceste condiţii, inculpatul nu poate susţine că nu a avut intenţia de a înşela partea civilă cu prilejul încheierii contractului, din moment ce inculpatul a prezentat garanţii mobiliare nereale, despre care ştia, inclusiv conform propriilor declaraţii, că nu îi aparţin, şi astfel a reuşit să determine reprezentantul părţii civile să încheie cele cinci contracte de vânzare a erbicidului.
Rezultă aşadar cu evidenţă că inculpatul a înşelat partea civilă, cu prilejul încheierii contractelor, cel puţin sub aspectul garanţiei mobiliare.
De asemenea, se susţine că inculpatul nu a avut intenţia de a induce în eroare societatea respectivă întrucât era ferm convins că va vinde aceste produse, va încasa contravaloarea lor şi va plăti sumele datorate către firma de la care le cumpărase. Dacă nu ar fi intervenit O.G. nr. 85 prin care s-a interzis în mod imperativ vânzarea erbicidului ca fiind toxic, în mod cert şi sigur, firma inculpatului şi-ar fi onorat angajamentele contractuale către firma SC R.A.R. SRL.
Susţinerile inculpatului sunt contrazise din chiar modalitatea de derulare a faptelor. Astfel, se constată că inculpatul nu a achitat nicio sumă de bani pentru niciunul dintre contractele încheiate cu partea civilă, deşi primul contract a fost încheiat în luna februarie 2001, iar ultimul în luna august 2001.
Pentru a se putea reţine lipsa intenţiei de a înşela partea civilă şi intervenirea unei cauze exterioare voinţei inculpatului, care să înlăture caracterul penal al faptei, în speţă o imposibilitate obiectivă de achitare a preţului, era necesar ca inculpatul să dovedească că activitatea sa comercială s-a desfăşurat în mod licit şi onest, ca relaţiile comerciale cu partea civilă să aibă loc pentru o perioadă mai lungă de timp în care inculpatul să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin contracte. Or, inculpatul nu a achitat contravaloarea nici unei cantităţi de erbicid achiziţionată de la partea civilă, emiţând abia la 6 luni de la încheierea primului contract cele 6 file CEC.
Inculpatul a recunoscut că a ridicat marfa, precum şi că nu a achitat preţul, afirmând că neplata a fost cauzată de faptul că nu începuse campania agricolă, însă recunoaşte că, abia la solicitarea reprezentantului părţii civile, i-a dat acestuia 6 file CEC în luna august, în alb, însă pentru a îl ajuta să amâne plata datoriei pe care o avea la bancă, împrejurare ce nu a fost atestată de martora P., contrar celor susţinute de inculpat.
În cursul rejudecării cauzei a fost reaudiată martora P.A. care şi-a menţinut declaraţiile anterioare şi care a precizat că cecurile prezentate de inculpat au fost semnate şi ştampilate de către acesta şi reprezentau contravaloarea unor facturi. Pe acestea erau menţionate date scadente diferite, iar la momentul în care martora s-a prezentat la bancă cu primul bilet, i s-a comunicat că nu există disponibil.
Nici reprezentantul părţii civile, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, nu a confirmat susţinerile inculpatului relative la scopul emiterii celor 6 file CEC.
3. Inculpatul a susţinut în faţa instanţei de apel că infracţiunea de înşelăciune nu există deoarece părţii civile nu i s-a produs niciun prejudiciu.
Expertul desemnat în cauză a precizat că expertiza dispusă nu s-a putut întocmi faţă de imposibilitatea verificării evidenţei contabile a părţii civile, parte civilă al cărei sediu nu a mai putut fi identificat, societatea figurând cu acelaşi sediu declarat la Oficiul Registrului Comerţului, însă în baza analizei documentelor existente la dosar, acesta a precizat că suma totală de 1.399.718.628 ROL cu care SC R.A.R. SRL s-a constituit parte civilă în cauză reprezintă valoarea reală înregistrată şi evidenţiată în contabilitatea societăţii a cantităţii de sansulfuron vândută inculpatului. Astfel, respectiva sumă este echivalentul în RON la cursul de schimb al BNR de la data achiziţionării S., respectiv anul 1999, de către partea civilă, sumă pentru care societatea a plătit la bugetul de stat impozitele datorate.
În acest sens, reţine că prin Adresa nr. 127 din 03 iunie 2002 SC R.A.R. SRL a menţionat că a procedat la stornarea mărfii vândute inculpatului în vederea reducerii obligaţiilor faţă de bugetul statului, în caz contrar societatea trebuind să achite aproximativ 5 miliarde de ROL.
Din probele administrate - înscrisuri, declaraţiile martorilor şi chiar declaraţiile inculpatului, care susţine iniţial că marfa nu a mai fost ridicată de către partea civilă deoarece erbicidul nu mai putea fi folosit, reiese că această stornare a avut loc scriptic, iar nu faptic. Partea civilă a preferat să piardă contravaloarea erbicidului neachitat de inculpat, constând în preţul de achiziţie la import plus taxele aferente, decât să figureze în contabilitate cu o cantitate mare de erbicid vândută, pentru a cărei comercializare ar fi trebuit să achite alte impozite către stat, deşi nu primise nicio sumă de bani de la inculpat.
În aceste condiţii, în mod corect expertul a concluzionat că faţă de înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi de precizările părţii civile, prejudiciul creat este de 1.399.718.628 ROL, adică suma pe care societatea a evidenţiat-o în contabilitate ca fiind preţul de achiziţie al erbicidului şi pentru care a achitat impozite la stat.
A mai arătat inculpatul că pe parcursul derulării contractului a apărut o ordonanţă de guvern, în conformitate cu care respectivele erbicide erau interzise, nemaiputând fi comercializate, însă acest aspect nu are relevanţă asupra intenţiei inculpatului de a înşela partea civilă, în condiţiile în care inducerea în eroare a avut loc atât cu prilejul încheierii contractului prin prezentarea unor garanţii nereale, cât şi cu prilejul executării acestuia, prin neplata succesivă a preţului de achiziţie a erbicidului. Astfel, ordonanţa de guvern ar fi un element ulterior consumării infracţiunii de înşelăciune şi nu influenţează asupra caracterului penal al faptei.
De asemenea, deşi inculpatul susţine că erbicidul S. 750 WP a fost interzis la utilizare pe parcursul derulării contractului, din Adresa nr. 95394 din 18 septembrie 2006 emisă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale reiese că produsul S. 750 WP a fost omologat la data de 15 noiembrie 1994 pentru culturile de grâu şi apoi la data de 16 decembrie 1994 la cultura de orz, certificatul de omologare expirând la data de 15 noiembrie 2004. Nu se face în adresă nicio referire la vreo ordonanţă de guvern care să fi interzis utilizarea erbicidului, iar actul normativ indicat de inculpat - O.G. nr. 95/1995 nu conţine asemenea dispoziţii, în plus fiind anterior derulării contractului.
Chiar în ipoteza în care asemenea act normativ ar fi intervenit după încheierea contractelor, nu s-ar putea reţine existenţa vreunei culpe a părţii civile, din moment ce primul contract a fost încheiat în luna februarie 2001 iar interzicerea utilizării produsului este o împrejurare exterioară voinţei părţii civile, după cum nu ar justifica neplata preţului de către inculpat, ori constituirea unor garanţii nereale, în condiţiile arătate.
Aşa fiind, răspunderea pentru neplata preţului îi aparţine în exclusivitate inculpatului, care, prin inducerea în eroare a reprezentanţilor părţii civile, atât cu prilejul încheierii cât şi cu prilejul executării unui contract, a creat un prejudiciu în sumă de 1.399.728.628 ROL, constând în preţul de achiziţie al erbicidului.
Faptul că partea civilă a înţeles să se protejeze de plata nejustificată a unor taxe către stat, în contextul în care nu a încasat bani de la cumpărător, bani din care urma să achite şi taxele către stat, incluse în preţ, nu este o împrejurare de care inculpatul să se prevaleze pentru a fi exonerat de răspunderea penală, ci dimpotrivă, este o situaţie favorabilă inculpatului, care a dus la schimbarea încadrării juridice a faptei într-o încadrare mult mai uşoară.
Este evident că partea civilă a suferit un prejudiciu cel puţin egal cu preţul de import al cantităţii de erbicid vândută inculpatului, la care se adaugă taxele de import achitate, astfel că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
4. În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa de apel, a constatat că reducerea pedepsei nu este justificată de nici un element care să circumstanţieze fapta inculpatului, faţă de prejudiciul cauzat, de modalitatea în care a acţionat inculpatul, în mod repetat, prin apelarea la garanţii false, la persoane care, conform propriilor lui declaraţii, au modificat seriile unor utilaje agricole cu scopul de a le utiliza în mod fraudulos ca garanţii mobiliare sau la alte asemenea mijloace ilicite.
Nici circumstanţele personale ale inculpatului nu justifică reducerea pedepsei sub cuantumul stabilit de prima instanţă, raportat la împrejurarea că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, fiind condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare prin Sentinţa penală nr. 230 din 25 octombrie 1999 a Judecătoriei Lehliu Gară pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi de asemenea a fost condamnat în cursul anului 2006 de Tribunalul Constanţa pentru fapte de aceeaşi natură cu cele deduse prezentei judecăţi, comise în aprilie 2001, la o pedeapsă de 10 ani închisoare.
De asemenea, se constată că prin Sentinţa penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanţa inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de înşelăciune constând în aceea că în luna aprilie 2001 a achiziţionat de la SC S.A. SA Constanţa erbicid „Pantera” garantând cu utilaje agricole ce nu-i aparţineau, şi fără a mai achita preţul bunurilor achiziţionate.
Rezultă că activitatea infracţională a inculpatului nu s-a limitat la zona capitalei, inculpatul procedând în acelaşi mod şi pe teritoriul judeţului Constanţa. În consecinţă, solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei spre minimul special prevăzut de lege este neîntemeiată, faţă de modul repetat în care a înţeles să încalce legea.
Prima instanţă nu a procedat la revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentinţa penală 230 din 25 octombrie 1999 a Judecătoriei Lehliu Gară, probabil reţinând că suspendarea condiţionată a fost deja anulată prin Sentinţa penală nr. 3126 din 30 octombrie 2003 a Judecătoriei Sector 5, aspect ce nu mai poate fi analizat de instanţa de apel, având în vedere principiul non reformatio in pejus, aplicabil în situaţia în care singura cale de atac formulată în cauză este aceea a inculpatului.
5. Curtea a constatat însă că, din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 96 din 6 martie 2006 a Tribunalului Constanţa, cu care fapta dedusă prezentei judecăţi este concurentă, inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 5 iunie 2010.
Cum prima instanţă nu a înţeles să aplice şi un spor, pedeapsa rezultantă pe care inculpatul ar avea-o de executat este de 10 ani închisoare, egală cu pedeapsa din a cărei executare inculpatul a fost liberat condiţionat la 5 iunie 2010.
Curtea a apreciat că, în aceste condiţii, este posibilă menţinerea liberării condiţionate din executarea pedepsei aplicate inculpatului, potrivit art. 61 C. pen., având în vedere împrejurarea că acesta a executat în regim de detenţie aproximativ 6 ani şi 6 luni închisoare, de la data la care a fost liberat condiţionat nu a mai comis fapte prevăzute de legea penală şi de asemenea de la data comiterii faptelor deduse prezentei judecăţi a trecut o perioadă de 10 ani.
Curtea a apreciat totodată că pedeapsa aplicată inculpatului şi executată în mare parte şi-a îndeplinit scopul prevăzut de lege, astfel că executarea în continuare a restului de pedeapsă nu se justifică, raportat la elementele descrise anterior.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul C.V. invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10 şi 12 C. proc. pen.
Cu privire la prima critică, se susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale referitoare la refacerea raportului de expertiză, care ar fi influenţat soluţia procesului.
A arătat că expertul nu a luat în considerare înscrisurile depuse de partea civilă, inclusiv Adresa nr. 127 din 3 iunie 2002.
În subsidiar, a solicitat a se constata că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii -vinovăţia - şi ca atare se impune achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul C.V. şi Z.L., respectiv Z.S. au încheiat, în luna aprilie 2000, un contract de cesiune prin care inculpatul a dobândit părţile sociale ale SC S. SRL, urmând ca acesta - conform procurii - să se ocupe de înregistrarea societăţii la Registrul Comerţului. Procura dată de Z.S. şi Z.L. a fost semnată la data de 21 martie 2001.
Deşi inculpatul a dat o declaraţie notarială din care rezultă că în perioada 26 aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfăşurat nicio activitate comercială în numele SC S. SRL, acesta a contactat reprezentanţii SC R.A.R. SRL în scopul cumpărării unei cantităţi de erbicid numit S.
Astfel, au fost încheiate în 2001, cinci contracte de vânzare-cumpărare a unei cantităţi de 1.160 kg erbicid S. iar pentru garantarea obligaţiilor asumate prin contract, inculpatul a prezentat documente care atestau proprietatea sa asupra unor utilaje agricole. De asemenea, pentru plată mărfii inculpatul a eliberat 6 file CEC, semnate şi ştampilate, în calitate de reprezentant al SC S. SRL, deşi ştia că nu există disponibil în cont.
La împlinirea termenului scadent al primelor contracte de vânzare-cumpărare, instrumentele de plată au fost introduse în circuitul bancar, nefiind onorate datorită lipsei totale de disponibil.
Intenţia inculpatului de inducere în eroare rezultă din modalitatea şi împrejurările concrete în care a comis faptele.
Astfel, deşi inculpatul a dat o declaraţie notarială pe propria răspundere arătând că în perioada 24 aprilie 2000 - 21 martie 2001 nu a desfăşurat activităţi comerciale în numele SC S. SRL, acesta a purtat negocieri cu reprezentanţii SC R.A.R. SRL, primul contract de vânzare-cumpărare pentru o cantitate de 120 kg erbicid fiind încheiat la 19 februarie 2001.
Urmare verificărilor efectuate asupra documentelor care atestau dreptul de proprietate a inculpatului asupra utilajelor agricole cu care acesta a garantat, s-a constatat că facturile fiscale prezentate nu figurează în plaja de înscrieri şi numerotare alocată de Compania Naţională „Imprimeria Naţională” SA, iar societăţile care le-au emis nu figurează în evidenţele Camerei de Comerţ şi Industrie.
Expertiza grafică efectuată asupra semnăturilor existente pe declaraţiile notariale a stabilit că acestea au fost executate de inculpat.
Inculpatul C.V., deşi ştia că nu are disponibil în cont, nu a adus la cunoştinţă reprezentanţilor SC R.A.R. SRL această împrejurare, acceptând să întocmească şi să ştampileze, în numele SC S. SRL, un număr de 6 file CEC.
Filele CEC au fost emise în cursul lunii august 2001 fiind refuzate pentru lipsă disponibil.
Din adresa nr. VI/4/11998/MN din 15 noiembrie 2001, emisă de BNR - Direcţia Reglementare şi Autorizare, rezultă că SC S. SRL, a fost înregistrată în baza de date a Centrului Incidentelor de Plăţi cu 7 incidente de plată cu cecuri transmise de W.B. - Sucursala Bucureşti, aflându-se în interdicţie bancară în perioada 21 august 2001 - 28 august 2002.
În raport de aceste elemente, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţele au reţinut intenţia inculpatului de inducere în eroare a reprezentanţilor părţii civile, astfel încât, critica inculpatului circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., este nefondată.
Nefondată este şi critica inculpatului referitor la nepronunţarea asupra unei cereri esenţiale -refacerea raportului de expertiză - de natură a influenţa soluţia procesului.
Sub acest aspect se constată că la data de 5 februarie 2010 a fost depusă de expertul contabil numit de instanţă, documentaţia solicitată, stabilindu-se, pe baza acesteia, un prejudiciu de 1.399.718.628 ROL, sumă evidenţiată în contabilitatea SC R.A.R. SRL şi nu 30.376.196.000 ROL. În raport de aceste împrejurări, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) C. pen.
Pentru lămurirea laturii civile a cauzei şi faţă de susţinerile expertului în sensul că nu s-a putut efectua un raport de expertiză - prejudiciul fiind stabilit în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei - instanţa de fond a procedat la audierea martorei P.A., inculpatul fiind de acord cu această probă în condiţiile în care martora a fost prezentă atunci când inculpatul a întocmit şi semnat cele 6 file CEC.
Totodată expertul a dat lămuriri instanţei relativ la modalitatea de calcul al prejudiciului dar şi la cauzele care l-au împiedicat să efectueze raportul de expertiză.
Ca atare, nu poate fi reţinut în speţă, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanţa valorificând datele prezentate de expert şi schimbând încadrarea juridică a faptei în favoarea inculpatului C.V.
Hotărârile pronunţate sunt însă criticabile în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), relativ la împlinirea termenului de prescripţie pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., care a fost comisă în cursul anului 2001.
Ca atare se impune încetarea procesului penal şi nu doar constatarea intervenirii prescripţiei, astfel cum au dispus instanţele de fond şi apel.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul C.V., va casa ambele hotărâri şi în rejudecare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială prev. de art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 189 - 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva Deciziei penale nr. 246 din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 849 din 06 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai în ceea ce priveşte omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi, în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială prev. de art. 122 lit. d) şi art. 124 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2002/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2352/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
