ICCJ. Decizia nr. 2215/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2215/2012

Dosar nr. 3550/83/2010

Şedinţa publică din 22 iunie 2012

Înalta Curte deliberând

Asupra recursurilor penale de faţă, constată și reține următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 92 din 23 mai 2011, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 257 C. pen., raportat la dispoziţiile art. 1 si 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. şi a pedepselor accesorii pe durata prevăzută de art. 82 C. pen., stabilind 4 ani termen de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro, menţinând măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa procurorului din 20 aprilie 2010, asupra imobilului înscris în CF 152891, sub număr cadastral 10739, proprietatea inculpatului, situat în Satu Mare, str. Viorel Sălăgean, până la executarea confiscării.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea – Biroul Satu Mare emis în dosar nr. 67/P/2008 al acestei unităţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.N., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., raportat la art. 1 lit. g) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reţinut, în esenţă, următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2007, învinuitul T.A., director al A.U. Satu Mare din cadrul B.C.R., sucursala Satu Mare (actualmente comisar în cadrul G.F. Satu Mare) cunoscând pe inculpatul C.N. şi pe denunţătorul A.D.V., le-a făcut celor doi cunoştinţă, în condiţiile în care primul dorea să-şi înstrăineze părţile sociale la SC E. SRL Satu Mare, iar cel de-al doilea intenţiona să cumpere părţile sociale ale unei societăţi comerciale.

Intenţia declarată a denunţătorului A.D.V., a fost de a achiziţiona autoturisme din Germania, în scopul revânzării lor pe teritoriul României, însă, aşa cum a rezultat, nu în condiţii legale ci cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor datorate bugetului de stat.

În urma intermedierii făcute de învinuitul T.A., denunţătorul A.D.V., în vederea îngreunării unei eventuale cercetări penale, dat fiind faptul că nu toate operaţiunile comerciale efectuate urmau să fie înregistrate în contabilitate, a identificat o persoană de etnie rromă, H.R., fără nici un loc de muncă şi fără vreun venit, pe care a convins-o să preia formal societatea comercială, devenind asociat unic. Astfel, toată activitatea comercială urma să fie desfăşurată efectiv de către denunţător, dar răspunderea pentru această activitate ar fi revenit practic numitului H.R., care, în schimbul unei sume de bani, a acceptat să semneze în fals toate documentele de preluare a societăţii. în aceste condiţii, în data de 28 martie 2007, conform actelor notariale, numitul H.R. a preluat de la inculpatul C.N. părţile sociale ale SC E. SRL Satu Mare, devenind astfel formal administratorul societăţii pe care o „reprezintă în activitatea curentă de administrare în faţa tuturor persoanelor fizice şi juridice, a organelor judiciare, administrative, bancare, financiare”. în realitate, aşa cum a rezultat şi din actele administrate în dosarul 4851/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, denunţătorul A.D.V. a desfăşurat în numele SC E. SRL Satu Mare operaţiuni de achiziţii intracomunitare (autoturisme) fără ca să declare operaţiunile în cauză la organele fiscale şi fără să achite la bugetul de stat T.V.A. aferent, folosindu-l ca paravan pe numitul H.R., administrator formal al societăţii, persoană cu discernământul diminuat, considerând că în aceste condiţii nu va răspunde din punct de vedere penal.

Cu privire la activitatea infracţionala desfăşurată la SC E. SRL Satu Mare – D.G.F. Satu Mare a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare stabilindu-se că, în perioada 2007 - 2008, denunţătorul A.D.V., prin mecanismul de fraudare susmenţionat, a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 751.442 lei.

În data de 11 ianuarie 2008, denunţătorul A.D.V. a fost citat pentru prima oară de către învinuitul B.A., în calitate de făptuitor în dosarul penal în care se efectua acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, fiind audiat cu privire la activitatea desfăşurată de SC E. SRL Satu Mare. Panicat fiind, denunţătorul A.D.V. a luat legătura cu învinuitul T.A., cel care a intermediat achiziţionarea SC E. SRL Satu Mare şi care l-a îndrumat pe denunţător la începutul activităţii sale, cum să completeze facturile fiscale, relatându-i acestuia faptul că operaţiunile desfăşurate de el la SC E. SRL Satu Mare fac obiectul unei anchete penale. Învinuitul T.A. l-a îndrumat pe denunţătorul A.D.V. să ia legătura cu inculpatul C.N. Povestindu-i acestuia că este cercetat penal de către învinuitul B.A., inculpatul C.N. l-a liniştit, afirmând că este în relaţii de prietenie cu ofiţerul de poliţie şi că în baza acestor relaţii „va rezolva el problema”. La scurt timp, inculpatul C.N. l-a contactat pe denunţătorul A.D.V., căruia i-a spus că în schimbul unei soluţii favorabile în dosarul penal, ofiţerul de poliţie, învinuitul B.A. pretinde un autoturism în valoare de aproximativ 15.000 Euro. Denunţătorul A.D.V. declară că „am fost de acord să dau acest autoturism şi i-am dus Ia C.N. în curtea domiciliului său din Satu Mare un autoturism marca A. an de fabricaţie 2004”. A doua zi, inculpatul C.N. l-a contactat din nou pe denunţătorul A.D.V. spunându-i că învinuitului B.A. nu-i place maşina, însă că pretinde contravaloarea acesteia. În aceste condiţii, denunţătorul A.D.V. a vândut autoturismul în cauză cu suma de 15.000 Euro, sumă care a fost predată inculpatului C.N., care l-a asigurat că banii vor ajunge la învinuitul B.A. care va propune o soluţie favorabilă în dosarul care îl avea în anchetă.

În primăvara anului 2008, denunţătorul A.D.V. a fost din nou citat la I.PJ. Satu Mare – S.I.F. de către învinuitul B.A. Şi de această dată, denunţătorul a luat legătura cu inculpatul C.N., care l-a asigurat că nu vor fi probleme, mai mult spunându-i chiar modul în care se va comporta ofiţerul în cadrul anchetei. Influenţa asupra învinuitului B.A. de care s-a prevalat inculpatul C.N., a fost una reală, întrucât denunţătorul A.D.V. a susţinut că ofiţerul a avut cu ocazia audierii, comportamentul descris de inculpatul C.N. După această audiere, inculpatul C.N. i-a mai pretins numitului A.D.V. suma de 5.000 Euro, reiterând faptul că în baza relaţiei sale de prietenie cu învinuitul B.A., acesta va propune o soluţie favorabilă. Întrucât nu dispunea de toată suma numitul A.D.V. i-a înmânat după câteva zile inculpatului C.N., doar suma de 4.500 Euro.

În data de 11 iulie 2008, denunţătorul A.D.V. a fost citat din nou la sediul I.P.J. Satu Mare – S.I.F., la învinuitul B.A. Şi de această dată, înainte de a se prezenta la audieri, denunţătorul A.D.V., convins că inculpatul C.N. are o relaţie de prietenie cu ofiţerul de poliţie, l-a contactat pe acesta, relatându-i că a fost citat din nou.

Inculpatul C.N. i-a cerut un răgaz de 2 - 3 zile, timp în care i-a promis numitului A.D.V. că va lua legătura cu învinuitul B.A., pentru a vedea despre ce este vorba. Şi de această dată, având acelaşi mod de operare, inculpatul C.N. l-a asigurat pe numitul A.D.V. că în baza influenţei pe care o are asupra învinuitului B.A., acesta va propune în cele din urmă o soluţie favorabilă.

După audierea sa de către învinuitul B.A., denunţătorul A.D.V. a fost contactat de către inculpatul C.N. care i-a pretins suma de 20.000 Euro, spunându-i că deşi este cercetat poate să-şi continue activitatea evazionistă. Ca de fiecare dată inculpatul C.N. a dat asigurări că nu vor fi probleme şi nu va suferi consecinţe de natură penală.

Numitul A.D.V. a susţinut în declaraţia sa că „am reuşit să strâng această sumă pentru că am vândut maşinile mai ieftin decât preţul lor real şi am dus banii la domiciliul lui C.N., bani pe care i-am dat în faţa porţii domiciliului său”.

În data 4 decembrie 2008, numitul A.D.V. a fost citat din nou de către învinuitul B.A., în dosarul 4851/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, însă acesta nu s-a mai prezentat şi fiind convins că din nou i se va pretinde de către inculpatul C.N. sume de bani, în data de 12 decembrie 2008 a depus la D.G.A. Satu Mare un denunţ în care a relatat modul în care a cumpărat prin intermediul inculpatului C.N., influenţa învinuitului B.A., ofiţer desemnat să instrumenteze dosarul penal în care era cercetat pentru evaziune fiscală.

Urmarea denunţului făcut de către numitul A.D.V., la propunerea motivată a D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Satu Mare, Curtea de Apel Oradea a autorizat interceptarea şi înregistrarea comunicaţiilor telefonice purtate de către învinuiţii C.N., B.A. şi T.A. precum şi înregistrarea de imagini (audio - video) în mediul ambiental ale discuţiilor purtate de către învinuiţi între ei sau cu denunţătorul A.D.V.

Relevantă sub aspectul vinovăţiei învinuitului C.N. este discuţia pe care acesta a avut-o cu denunţătorul A.D.V. în data de 17 decembrie 2008, ora 18:02:30 când acesta i-a cerut explicaţii cu privire Ia banii daţi. Conform procesului verbal de redare a discuţiei ambientale, discuţie înregistrată cu mijloace audio - video, între inculpatul C.N. şi denunţătorul A.D.V. s-a purtat un dialog relevant sub aspectul stabilirii adevărului, astfel cum a fost menţionat în cuprinsul considerentelor hotărârii.

Ca urmare a denunţului făcut de A.D.V., în cauză au fost administrate probe şi faţă de învinuiţii B.A. şi T.A., însă, deşi au existat indicii ale vinovăţiei celor doi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită respectiv trafic de influenţă, nu au putut fi administrate probe certe şi concludente care să dovedească vinovăţia acestora. Acest fapt s-a datorat şi atitudinii inculpatului C.N. care a refuzat după aducerea la cunoştinţă a învinuirii să mai facă declaraţii.

În lipsa unor probe certe ale vinovăţiei învinuiţilor B.A. şi T.A., faţă de aceştia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

În cauză au fost efectuate acte premergătoare faţă de B.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită constând în aceea că acesta, în calitatea sa de subcomisar în cadrul I.P.J. Satu Mare – S.I.F., a pretins şi primit de la făptuitorul S.Şt., fost preşedinte al C.J. Satu Mare, facilitatea cumpărării unui spaţiu pentru soţia sa, promiţându-i că va propune o soluţie favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta şi care avea ca obiect săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către S.Şt.

Întrucât sub aspectul săvârşirii acestor infracţiuni urmărirea penală nu a fost finalizată, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetării.

Din analiza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, s-a reţinut că acestea se coroborează, cele mai relevante sub aspectul gravităţii fenomenului infracţional cercetat fiind enunţul şi declaraţia numitului A.D.V., procesul verbal de redare a discuţiilor ambientale dar şi declaraţiile martorilor.

Cu toate că inculpatul C.N. nu a recunoscut învinuirea care i s-a adus, probele administrate în cauză îl indică pe acesta ca fiind autor al infracţiunii de trafic de influenţă. Inculpatul nu doar că nu a avut o atitudine sinceră însă după aflarea învinuirii a uzat pe tot parcursul urmăririi penale de dreptul la tăcere, refuzând să facă orice declaraţie, care ar fi putut duce la stabilirea vinovăţiei învinuiţilor B.A. sau T.A.

Chiar şi în cuprinsul declaraţiei olografe, inculpatul C.N. a oferit explicaţii lipsite de suport probator, unele chiar hilare, încercând să se disculpe. Totuşi acesta a recunoscut relaţia de prietenie care o are cu învinuitul B.A.

În condiţiile folosirii dreptului la tăcere, vinovăţia inculpatului C.N. a fost dovedită pe lângă declaraţia numitului A.D., cu discuţia pe care cei doi au avut-o în seara de 17 decembrie 2008, atunci când denunţătorul, după citarea sa din nou de către învinuitul B.A., s-a dus la domiciliul inculpatului C.N. pentru a-i cere acestuia explicaţii cu privire la sumele de bani pretinse şi date acestuia, ca urmare a promisiunii că-l va determina pe ofiţerul de poliţie să propună o soluţie favorabilă în dosar.

Se desprinde fără echivoc, din această discuţie, acceptul inculpatului C.N. de a interveni şi de această dată la învinuitul B.A. în favoarea denunţătorului A.D.V., dar şi acceptarea faptului că a primit de la acesta sume de bani, pentru a-şi exercita influenţa asupra ofiţerului de poliţie.

Vinovăţia inculpatului C.N. a fost dovedită şi cu declaraţia învinuitului T.A., care a declarat : „C.N. mi-a spus că numitul A.D.V. ar trebui ajutat şi că ar trebui în acest sens să vorbească cu cineva de la I.J.P. Satu Mare.

După câteva zile, într-o discuţie cu inculpatul C.N., mi-a spus că a vorbit cu cineva din cadrul I.J.P. Satu Mare, fără să specifice numele persoanei, că s-ar putea rezolva dosarul favorabil Iui A.D.V., însă mi-a dat de înţeles că acest lucru îl va costa, menţionând că va trebui să dea o atenţie”. Învinuitul T.A. are cunoştinţă şi despre sumele de bani date de numitul A.D.V. inculpatului C.N.: „întâlnindu-mă cu acesta (n.n. A.D.V.), mi-a spus că inculpatul C.N. i-a pretins o sumă de bani, nu reţin exact suma, pentru a interveni la ofiţerul de poliţie care instrumentează dosarul în care era cercetată activitatea SC E. SRL Satu Mare, însă întrucât nu a dispus de această sumă, i s-a pretins un autoturism”.

Probe indirecte care atestă vinovăţia inculpatului C.N., au oferit prin declaraţiile lor şi martorii A.I. şi A.A.

S-a considerat că probele directe şi indirecte, administrate în cauză, se coroborează şi dovedesc pe deplin faptele reţinute în sarcina inculpatului C.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

Cercetarea judecătorească a debutat cu audierea martorului denunţător A.D.V., ale cărui declaraţii se afla la fila 61 din dosar, din cuprinsul căreia instanţa reţine faptul că acesta îşi păstrează poziţia manifestată în cursul urmăririi penale.

Astfel, acesta a arătat că îşi menţine în întregime denunţul formulat în cauză, cele înserate în cuprinsul lui fiind conforme realităţii. Martorul denunţător a arătat că l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul numitului T.A., iar cu referire la aspectele legate de cauză, a arătat că după ce a fost invitat la Poliţie, inculpatul şi martorul T.A. i-au promis că îl vor sprijini în soluţionarea favorabilă a problemelor apărute, sens în care inculpatul i-a solicitat acordarea unor atenţii. Martorul a arătat că T.A. a fost cel care a indicat telefonic sumele de bani ce trebuiau oferite, folosind sintagma “mi-a spus când, unde si cui trebuie predate”. Martorul a mai relatat că T.A. a fost cel care i-a spus să predea banii inculpatului, acesta fiind prieten apropiat cu ofiţerul de poliţie care instrumenta dosarul său, relaţie confirmata de inculpat, care de asemenea i-a dat asigurări denunţătorului, de câte ori primea citaţie că totul va fi bine şi explicându-i modul la care urmau să decurgă audierile, martorul confirmând că aşa s-au şi întâmplat lucrurile.

Inculpatul şi-a rezervat dreptul de a nu face nici o declaraţie în faţa instanţei, până la soluţionarea cererii de strămutare pe care a adresat-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a procedat în continuarea cercetării judecătoreşti la audierea martorilor din cursul urmăririi penale, respectiv T.A., A.I., C.Şt. si B.A.

Martorii audiaţi au confirmat în totalitate starea de fapt expusă de martorul denunţător cu referire la sumele de banii ce urmau a fi înmânaţi pentru soluţionarea favorabila a dosarul care se afla în instrumentare la poliţie.

Astfel, T.A. a afirmat că îi cunoştea pe cei doi, respectiv pe denunţător şi pe inculpat, ambii fiind clienţi ai băncii unde el era director de sucursala, cei doi cunoscându-se ca urmare a întâlnirilor realizate în cadrul băncii. Între inculpat şi denunţător s-au dezvoltat relaţii de prietenie, consecinţă fiind faptul că martorul denunţător a achiziţionat prin persoane interpuse societatea inculpatului.

Cum se acumulaseră datorii la bugetul de stat ca urmare a activităţilor ilegale desfăşurate, au fost demarate cercetările penale de către ofiţeri din cadrul serviciului de combatere a fraudelor din cadrul I.P.J. Satu Mare, ajungându-se astfel la audierea persoanelor implicate.

T.A. a relatat în continuarea declaraţiei sale că l-a informat pe inculpat despre faptul că a fost invitat în vederea audierii la comisarul B.A. de la poliţie, inculpatul recomandându-i să se prezinte şi să răspundă întrebărilor ce îi vor fi adresate, inculpatul relatându-i modul la care vor decurge audierile, lucru care s-a întâmplat întocmai cum a relatat inculpatul.

De la martorul denunţătorul T.A. a aflat că se solicită din partea ofiţerului de poliţie o atenţie pentru rezolvarea favorabilă a problemei, însă ulterior inculpatul a fost cel care l-a contactat pe T.A. solicitându-i să ia legătura cu A., întrucât lui nu-i mai răspunde la telefon. Cu acea ocazie T.A. a aflat de la inculpat despre faptul că se solicită o sumă de bani de 20.000 euro.

Martorul T.A. a recunoscut că l-a contactat telefonic pe A., însă acesta i-a comunicat că nu are lichidităţi şi va oferi o maşină în schimbul banilor.

Aspectele legate de sumele de bani solicitate martorului denunţător pentru a fi înmânate ofiţerului de poliţie au fost confirmate şi de martorul A., precum şi de B.A., mai puţin cuantumul sumei solicitate.

În declaraţiile date, martorul A. a relatat că a auzit discuţiile telefonice dintre A. şi T.A. cu referire la sumele de bani solicitate, însă declarata acestui martor se coroborează cu declaraţia lui T.A., care a recunoscut că inculpatul l-a căutat pentru a lua legătura cu A., întrucât lui nu-i mai răspunde la telefon.

Faptul că inculpatul era în cunoştinţă de cauză referitor la aceste aspecte, este confirmat de însuşi martorul B., cel la care trebuiau să ajungă banii, astfel încât acesta în cuprinsul declaraţiei date instanţei a recunoscut că inculpatul l-a căutat şi l-a înştiinţat că A. face presiuni asupra lui pentru rezolvarea favorabilă a dosarului în schimbul „unei atenţii”.

Cu acea ocazie B. l-a sfătuit pe inculpat să nu facă nici un demers pe lângă denunţător pentru a nu se pune problema unei instigări la săvârşirea de fapte penale, însă să-l informeze de îndată dacă va mai fi căutat pentru a se putea realiza flagrantul, discuţie în urma căreia B. şi-a informat superiorii despre discuţiile avute cu inculpatul.

După audierea martorilor indicaţi în Rechizitoriu şi vizionarea în camera de consiliu a înregistrărilor realizate în mediu ambiental, inculpatul a fost de acord să facă declaraţii în faţa instanţei, sens în care, în şedinţa publică din 21 februarie 2011 s-a procedat la audierea lui.

În cuprinsul declaraţiei detaliate, mai mult sau mai puţin sincere despre ce s-a întâmplat, declaraţie aflată la filele 108-111 din dosar, inculpatul a arătat printre altele, că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunţător l-a căutat la domiciliu şi i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea problemelor sale, oferindu-i pentru aceasta sume cuprinse între 10.000 şi 15.000 euro, discutându-se în trei rânduri despre sume de 10.000, 10.000 şi apoi 5.000 euro, însă inculpatul l-a refuzat de fiecare dată şi nu are cunoştinţă cum s-au finalizat lucrurile.

Pe parcursul întregii declaraţii date, inculpatul a încercat inculparea lui T.A., arătând că el era creierul afacerii, iar T.A. şi B. erau în relaţii de prietenie, astfel încât nu era necesară intervenţia inculpatului pentru ca problema să fie rezolvată.

Susţinerile inculpatului exprimate în cadrul declaraţiei date sunt însă contrazise de celelalte probe testimoniale, în cadrul cărora nu a fost demonstrată relaţia de prietenie dintre B. şi T.A. ci dimpotrivă, a fost evidenţiată o oarecare aversiune a martorului T.A. faţă de comisarul de poliţie, dovada fiind faptul că atunci când T.A. a fost invitat la poliţie pentru declaraţii l-a contactat pe inculpat, acesta din urmă relatându-i modul la care se desfăşura interogatoriul, ceea ce s-a întâmplat întocmai.

Relaţia existentă între inculpat şi comisarul de poliţie, calificată de acesta din urmă ca fiind una ca de la client la patron, B. realizând reparaţiile la autoturismul sau la service-ul condus de inculpat, au constituit un bun prilej pentru inculpat de a lăsa să se creadă că are posibilitatea de a influenţa lucrătorul de poliţie în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu privire la o situaţie sau alta, astfel încât inculpatul să realizeze un folos material de pe urma acestui fapt.

Este credibilă afirmaţia martorului denunţător cum că inculpatul i-a oferit sprijinul pentru soluţionarea favorabilă a cazului aflat în instrumentare la poliţie, aceasta coroborându-se cu cele arătate de T.A., care afirma că A. l-a informat despre ajutorul oferit de inculpat în schimbul unei atenţii, si apoi intervenţia lui T.A. pe lângă A., întrucât inculpatul nu mai răspunde la telefon.

Pe de altă parte, aşa cum a arătat inculpatul, martorul denunţător l-a contactat în trei rânduri oferindu-i diferite sume de bani pentru comisarul B., iar potrivit susţinerilor inculpatului, l-a refuzat de fiecare dată. Apare întrebarea firească de ce a fost nevoie de trei intervenţii din partea martorului denunţător, în condiţiile în care prima intervenţie s-a soldat cu un refuz categoric din partea inculpatului, şi mai mult, faptul că l-a informat pe ofiţerul de poliţie despre tentativa de mituire, confirmă încercarea de a pregăti actele materiale care vor urma ulterior.

În sprijinul celor susţinute de martorul denunţător şi de T.A., sunt şi aspectele desprinse din declaraţia olografa a martorului A., care a arătat că a tot timpul „M. îi spunea adu odată banii ca să scap de a fi verificat de B. de la poliţie”, iar aspectul predării sumelor de bani este de asemenea confirmat de probele testimoniale administrate, in concret declaraţiile martorilor A., C. şi ale soţiei denunţătorului.

Şi înregistrările realizate în mediu ambiental şi discuţiile telefonice înregistrate şi aflate transcrise la dosarul de urmărire penală, au evidenţiat activităţile ilicite întreprinse de inculpat, activităţi care se circumscriu traficului de influenţă pe care acesta l-a realizat.

În raport de argumentele mai sus arătate, apare ca fiind înafara oricărui dubiu faptul că inculpatul a pretins de la martorul denunţător în mai multe rânduri sume de bani, prevalându-se de influenţa pe care o avea asupra ofiţerului de poliţie B.A., pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluţie favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta şi în care era cercetat martorul denunţător, acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, astfel cum este ea reglementată de prevederile art. 257 C. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, realizată în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea a fost realizată în forma pretinderii de bani, atât sub formă de numerar cât şi sub forma altor bunuri, în speţa autoturism, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ofiţerului de poliţie, fiind în relaţie de prietenie cu acesta, prietenie confirmată şi prin redarea modului la care urmau să se desfăşoare audierile în cauză.

Predarea sumelor de bani a fost dovedită cu martorii audiaţi în cauză, la unison aceştia arătând faptul că a fost remisă inculpatului suma de 39500 euro, sumă cu privire la care se va a dispus confiscarea.

La solicitarea inculpatului, pentru a dovedi situaţia reala a lucrurilor, în calitate de martor a fost audiat martorul B.I., care a relatat că aflându-se pe holul poliţiei la începutul lunii februarie 2011, a surprins o discuţie între martorul denunţător şi un ofiţer de poliţie al cărui nume nu-l cunoaşte, discuţie în care, la reproşurile ofiţerului de poliţie cu privire la faptul că a făcut afirmaţii nereale cu privire la unele persoane, martorul denunţător s-ar fi exprimat la modul că astfel a fost sfătuit pentru a primi o rezolvare favorabilă dosarul său, însă această afirmaţie a martorului nu poate fi primită de instanţă, şi prin urmare va fi înlăturată, datorită faptului că dosarul în care martorul denunţător a fost cercetat pentru evaziune fiscala se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, nefiind vorba de nici o soluţionare favorabilă a cauzei.

Prin urmare, în raport de toate argumentele mai sus reţinute, instanţa a apreciat că vinovăţia inculpatului în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată este pe deplin dovedită, sens în care a pronunţat o soluţie de condamnare a acestuia la pedeapsa închisorii, al cărui cuantum urmează a-l stabili la 2 ani, apreciind ca fiind unul îndestulător în raport de modalitatea de comitere a faptei, de atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu şi de urmările pe care fapta comisă le-a avut.

Consecinţă a condamnării inculpatului la pedeapsa închisorii, au fost aplicate în cauză a prevederile art. 71 C. pen., în sensul aplicării pedepsei accesorii a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) pe durata executării pedepsei.

Ca şi modalitate de executare a pedepsei, dat fiind faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, chiar în condiţiile în care atitudinea avută pe tot parcursul procesului penal nu a fost cea mai adecvată, s-a apreciat că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate.

Dând eficienţă prevederilor art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro, în vederea recuperării căreia s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa procurorului.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termenul legal, au declarat apel D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie

În dezvoltarea motivelor de apel, D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a arătat că soluţia primei instanţe este nelegală prin prisma dispunerii confiscării de la inculpatul C.N. a sumei de 39.500 euro în echivalent, pe baza dispoziţiilor art. 256 alin. (2) C. pen. Încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului s-a făcut prin raportare la norma specială cuprinsă în art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin acelaşi act normativ fiind incriminată la art. 6¹ fapta corelativă celei comise de traficantul de influenţă, respectiv cumpărarea de influenţă.

Acelaşi articol cuprinde două dispoziţii speciale în raport de norma generală cuprinsă în art. 257 C. pen., care se referă la obligaţia restituirii folosului material cumpărătorului de influenţă, în situaţia în care acesta formulează un denunţ privind fapta de corupţie, înainte de sesizarea organului judiciar. Se impune, astfel, a se face aplicabilitatea dispoziţiilor legale cuprinse în norma specială şi implicit să se dispună restituirea echivalentului în lei a sumei de 39.500 euro către denunţătorul A.D.V., persoană faţă de care, prin rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, incidentă fiind cauza de impunitate, în urma denunţului formulat.

O altă critică adusă hotărârii instanţei de fond, o reprezintă netemeinicia pedepsei aplicată, modalitatea de individualizare în condiţiile aplicării art. 81 C. pen., nefiind justificată raportat la circumstanţele concrete ale cauzei. Trebuiau luate în considerare atât atingerea adusă relaţiilor socio-profesionale pe care le implică atributele conferite de funcţia deţinută de persoana faţă de care inculpatul şi-a afirmat pretinsa influenţă, cât şi pericolul social deosebit de ridicat a unei astfel de infracţiuni şi, în consecinţă, să se stabilească o sancţiune în regim privativ de libertate.

Inculpatul C.N. nu s-a prezentat în faţa instanţei de control judiciar, depunând, însă, ulterior dezbaterilor judiciare din data de 03 noiembrie 2011, o cerere de repunere a cauzei pe rol justificată pe motive medicale.

În cererea de repunere a cauzei pe rol a invocat şi motivele de apel, criticând hotărârea atacată pe considerentul că soluţia de confiscare a sumei de 39.500 euro este nelegală.

Prin decizia penală nr. 75/ A din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva sentinţei penale nr. 92 din 23 mai 2011 a Tribunalului Satu Mare, pe care a desfiinţat-o şi modificat-o în sensul că:

A înlăturat dispoziţia dată în temeiul art. 256 alin. (2) C. pen., de confiscare în favoarea statului a sumei de 39.500 euro şi, în baza art. 6¹ alin. (4) din Legea nr. 78/2000 a dispus obligarea inculpatului C.N. la restituirea către denunţătorul A.D.V. a sumei de 39.500 euro sau a echivalentului în lei la data plăţii.

A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva aceleaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, pe baza lucrărilor şi materialelor de la dosarul cauzei, Curtea a apreciat-o ca fiind nelegală în privinţa soluţiei de confiscare a sumei de 39.500 euro în baza dispoziţiilor art. 256 alin. (2) C. pen.

Potrivit acestui text de lege, banii, valorile, sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

În concret, însă, inculpatul a fost condamnat potrivit dispoziţiei cuprinsă în norma generală prevăzută de art. 257 C. pen., prin raportare la norma specială cuprinsă în art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din actele şi materialul aflat la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul şi-a afirmat pretinsa influenţă asupra unui poliţist, ceea ce a condus la reţinerea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, normă specială care implică aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6¹din acelaşi act normativ, raportat la situaţia bunurilor sau a banilor remişi de către cumpărătorul de influenţă. Prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.D.V., cumpărătorul de influenţă care a remis suma de bani inculpatului, însă a formulat un denunţ înainte de sesizarea organului judiciar.

În acest context, au fost aplicabile dispoziţiile cuprinse în alin. (4) al art. 6¹din Legea nr. 78/2000 şi s-a dispus obligarea inculpatului să restituie suma de 39.500 euro în echivalent lei către denunţător, confiscarea fiind nelegală.

Sub acest aspect, Curtea a apreciat ca fiind admisibil apelul declarat de către D.N.A., astfel că a reformat hotărârea instanţei de fond.

În privinţa pedepsei aplicată inculpatului, precum şi a modalităţii de individualizare a executării acesteia, instanţa de recurs a apreciat-o ca fiind temeinică.

Argumentele instanţei de fond au fost pertinente, fiind relevantă lipsa antecedentelor penale a inculpatului, precum şi aprecierea cu privire la atingerea scopului preventiv educativ al sancţiunii şi fără privarea de libertate.

Referitor la apelul declarat de către inculpat, acesta a fost respins, ca nefondat, susţinându-se că instanţa de fond făcând o corectă apreciere a materialului probatoriu care a condus la reţinerea vinovăţiei.

De altfel, inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei de control judiciar pentru a-şi susţine motivele apelului declarat, prin înscrisul înregistrat la data de 17 noiembrie 2010 solicitând doar repunerea cauzei pe rol şi făcând referire la nelegalitatea soluţiei de confiscare a sumei de 39.500 lei.

Instanţa de apel a apreciat că nu se impune repunerea cauzei pe rol, câtă vreme procedura de citare a inculpatului a fost îndeplinită în mod legal, iar la data de 08 septembrie 2011 acesta a formulat o cerere de amânare în vederea angajării unui apărător, admisă, aşa cum rezultă din încheierea aflată la dosar. Ulterior, însă, la termenul de judecată din 03 noiembrie 2011, inculpatul a formulat o nouă cerere de amânare, depusă la dosar după terminarea şedinţei de judecată.

În contextul în care s-a fixat primul termen de judecată la data 08 septembrie 2011, inculpatul fiind legal citat încă din data de 01 august 2011, Curtea a apreciat că nu se justifică amânarea ori repunerea pe rol a acuzei, prezenţa acestuia în faţa instanţiei fiind facultativă şi nu obligatorie. De altfel, cu ocazia soluţionării cauzei pe fond inculpatul a uzat de dreptul la tăcere.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa de apel a considerat că soluţia de condamnare a inculpatului este legală, fiind pe deplin dovedită săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în forma prevăzută de art. 257 C. pen., prin raportare la dispoziţiile cuprinse în norma specială, respectiv art. 1 şi 6 din Legea nr. 78/2000. Au fost audiate persoanele care cunoşteau detalii despre starea de fapt indicată în denunţul martorului A.D.V., confirmându-se în totalitate cele relatate.

Inculpatul şi-a afirmat pretinsa influenţă pe care o avea faţă de un ofiţer din cadrul I.P.J. Satu Mare, sens în care a primit în repetate rânduri, de la denunţător, sume de bani. Chiar ofiţerul de poliţie audiat în cauză a confirmat că inculpatul l-a căutat, înştiinţându-l că denunţătorul face presiuni asupra lui pentru rezolvarea favorabilă a unui dosar penal. Ulterior audierii martorilor indicaţi în rechizitoriu şi vizionării în cameră de consiliu a unor înregistrări realizate în mediu ambiental, inculpatul, care anterior uzase de dreptul la tăcere, a fost de acord să dea o declaraţie. Susţinerile inculpatului cuprinse în declaraţie fac referire la împrejurarea că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunţător l-a căutat la domiciliu, solicitându-i sprijinul pentru rezolvarea unor probleme pe care le-ar fi avut, oferindu-i în schimbul acestor demersuri sume de bani.

S-a mai reţinut că toate aceste susţineri sunt contrazise, însă, de restul probelor testimoniale administrate în cauză, dar şi de discuţiile telefonice înregistrate şi completate de înregistrările realizate în mediul ambiental. Toate probele administrate au evidenţiat activităţi ilicite, întreprinse de inculpat şi care, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

În consecinţă, instanţa de prim control judiciar a apreciat soluţia de condamnare a inculpatului ca fiind legală şi temeinică, respingând ca nefondat apelul declarat în cauză.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea și inculpatul C.N.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 și a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului în raport de greșita apreciere a criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și dispunerea executării pedepsei în regim de detenție în raport de calitatea persoanei,atitudinea de nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunii de corupție săvârșită de inculpat pe întreaga durată a procesului penal,aspect dublat de cuantumul folosului material obținut.

Inculpatul C.N. prin motivele de recurs scrise și atașate la dosarul cauzei a invocate incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹pct. 6, 10, 18 și 21 pentru ca prezent în instanță să susțină doar motivul de casare prevăzut la pct. 18 prin care a solicitat achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât acesta nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

A susținut inculpatul prin apărător că nu s-au luat în calcul unele aspecte esențiale care țin de structura complexă a infracțiunii de trafic de influență,s-a omis a se reține că învinuitul B. și denunțătorul se cunoșteau erau în relație de prietenie și de afaceri,iar probatoriul care a stat la baza soluției de condamnare a inculpatului nu este corect interpretat ba dimpotrivă rezultă clar că inculpatul nu avea influență și nici nu a pretins acest lucru.

În subsidiar a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât se invocă mai multe temeiuri de drept și pentru atingerea economiei judecății se impune casarea cu trimitere.

Înalta Curte, analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, apreciază că recursurile formulate sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse:

Conform prevederilor art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiunea de luare de trafic de influenţă constă în … primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu … Rezultă astfel că, elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, se poate realiza alternativ fie printr-o acţiune de pretindere sau primire a unei sume de bani sau alt folos material, în scopul de a-şi exercita influenţa asupra unui funcţionar. În cauza de faţă, infracţiunea comisă de inculpat, întruneşte elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective cât şi subiective.

Sub aspectul laturii obiective, raportându-ne la speța supusă judecății infracţiunea a fost realizată în forma pretinderii de bani, atât sub formă de numerar cât şi sub forma altor bunuri, în speţa autoturism, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ofiţerului de poliţie, fiind în relaţie de prietenie cu acesta, prietenie confirmată şi prin redarea modului la care urmau să se desfăşoare audierile în cauză.

Din punctul de vedere al laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie directă, probele analizate mai sus evidenţiind faptul că inculpatul l-a încunoştinţat pe denunţător cu privire la relaţia dintre el şi ofiţerul de poliţie, precum şi despre faptul că va discuta cu el problema în discuţie. Predarea sumelor de bani a fost dovedită cu martorii audiaţi în cauză, aceştia arătând faptul că a fost remisă inculpatului suma de 39500 euro, sumă cu privire la care s-a dispus confiscarea

Astfel, probele administrate în cauză relevă neechivoc faptul că martorul denunţător l-a cunoscut pe inculpat prin intermediul numitului T.A., iar cu referire la aspectele legate de cauză, a arătat că după ce a fost invitat la Poliţie, inculpatul şi martorul T.A. i-au promis că îl vor sprijini în soluţionarea favorabilă a problemelor apărute, sens în care inculpatul i-a solicitat acordarea unor atenţii. Martorul a arătat că T.A. a fost cel care a indicat telefonic sumele de bani ce trebuiau oferite, folosind sintagma „mi-a spus când, unde si cui trebuie predate”. Martorul a mai relatat că T.A. a fost cel care i-a spus să predea banii inculpatului, acesta fiind prieten apropiat cu ofiţerul de poliţie care instrumenta dosarul său, relaţie confirmata de inculpat, care de asemenea i-a dat asigurări denunţătorului, de câte ori primea citaţie că totul va fi bine şi explicându-i modul la care urmau să decurgă audierile, martorul confirmând că aşa s-au şi întâmplat lucrurile.

Susţinerile inculpatului exprimate in cadrul declaraţiei date sunt însă contrazise de celelalte probe testimoniale, în cadrul cărora nu a fost demonstrată relaţia de prietenie dintre B. şi T.A. ci dimpotrivă, a fost evidenţiată o oarecare aversiune a martorului T.A. faţă de comisarul de poliţie, dovada fiind faptul că atunci când T.A. a fost invitat la poliţie pentru declaraţii l-a contactat pe inculpat, acesta din urmă relatându-i modul la care se desfăşura interogatoriul, ceea ce s-a întâmplat întocmai.

Apărarea inculpatului în sensul că denunțătorul îl cunoștea pe comisarul B. și că nu era necesar să intervină la aceasta este una subiectivă,faptul că martorul denunțător i-ar fi vândut comisarului B. o mașină, cu jumătate de an înainte de comiterea faptei,nu echivalează cu existența unei relații de prietenie care să permită intervenția directă a denunțătorului așa cum încearcă acesta să inducă astfel încât în opinia Înaltei Curți aceste apărări sunt nesincere și făcute cu scopul de a înlătura răspunderea penală.

Dimpotrivă relaţia existentă între inculpat şi comisarul de poliţie, calificată de acesta din urmă ca fiind una ca de la client la patron, B. realizând reparaţiile la autoturismul sau la service-ul condus de inculpat, au constituit un bun prilej pentru inculpat de a lăsa să se creadă că are posibilitatea de a influenţa lucrătorul de poliţie în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu privire la o situaţie sau alta, astfel încât inculpatul să realizeze un folos material de pe urma acestui fapt.

Susținerile inculpatului că la finele lunii decembrie 2008 martorul denunţător l-a căutat la domiciliu şi i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea problemelor sale, oferindu-i pentru aceasta sume cuprinse între 10.000 şi 15.000 euro, discutându-se în trei rânduri despre sume de 10.000, 10.000 şi apoi 5.000 euro, însă inculpatul l-a refuzat de fiecare dată şi nu are cunoştinţă cum s-au finalizat lucrurile sunt infirmate de toate probele administrate în cauză.

Şi înregistrările realizate în mediu ambiental şi discuţiile telefonice înregistrate şi aflate transcrise la dosarul de urmărire penală, evidenţiază activităţile ilicite întreprinse de inculpat, activităţi care se circumscriu traficului de influenţă pe care acesta l-a realizat și care relevă neechivoc acceptul inculpatului C.N. de a interveni şi de această dată la învinuitul B.A. în favoarea denunţătorului A.D.V., dar şi acceptarea faptului că a primit de la acesta sume de bani, pentru a-şi exercita influenţa asupra ofiţerului de poliţie.

Toate apărările formulate de inculpat sunt ambigue, irelevante, nesincere și disimulatorii făcute cu scopul de a crea echivoc asupra vinovăției sale care din punctul de vedere al Înaltei Curți în consens cu opinia ambelor instanțe a fost pe deplin dovedită.

Față de toate aceste aspecte, apare așa cum corect au statuat și celelalte două instanțe, ca fiind înafara oricărui dubiu faptul că inculpatul a pretins de la martorul denunţător în mai multe rânduri sume de bani, prevalându-se de influenţa pe care o avea asupra ofiţerului de poliţie B.A., pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluţie favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta şi în care era cercetat martorul denunţător, acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, astfel cum este ea reglementată de prevederile art. 257 C. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, realizată în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen.

Cât privește solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare „în vederea atingerii economiei judecății”, față de faptul că nu a fost susținută în nici un mod și față de faptul că nici în motivele scrise și nici oral,inculpatul prin apărător nu a făcut nicio referire la temeiul concret de fapt și de drept care ar face incidenta această instituție, Înalta Curte urmează a constata că nu este incident în cauză acest motiv.

Cu privire la recursul parchetului prin care se cere reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului în sensul majorării și dispunerii executării în regim de detenție, incident fiind pct. 14 al art. 385⁹C. proc. pen., Înalta Curte apreciază de asemenea că nu-și găsește aplicabilitatea.

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se realizează și scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

Cu atât mai mult în cazul infracțiunilor de corupție trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului și respective, reintegrarea și reeducarea sa socială, cât și dimensiunea fenomenului infracțional și așteptările societății față de mecanismul justiției penale pentru a realiza o proporționalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu idea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat cât și pentru societate.

Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., este obligatorie și trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, dispozițiile Părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea operațiunilor de individualizare judiciară, astfel încât trebuie insistat deopotrivă și asupra celorlalte criterii și anume gravitatea faptei săvârșite persoana făptuitorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social al faptei săvârșite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al infracțiunilor de corupție nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligația analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.

Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei și pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecății la sistemul general de valori acceptat de societate și care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunțată. De asemenea, este important a se analiza conținutul concret al faptei, acțiunea sau inacțiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată și în egală măsură caracterul și importanța obiectului infracțiunii, caracterul și importanța urmărilor acesteia,prejudicial efectiv produs care trebuie să se reflecte în conținutul hotărârii judecătorești evaluarea gravității faptei nu se poate realiza în absența unei analize serioase a vinovăției infractorului, a atitudinii psihice a acestuia față de fapta comisă și urmările produse.

În speță, inculpatul C.N. a pretins de la martorul denunţător în mai multe rânduri sume de bani, prevalându-se de influenţa pe care o avea asupra ofiţerului de poliţie B.A., pentru a-l determina pe acesta din urmă să dea o soluţie favorabilă în dosarul penal pe care-l instrumenta şi în care era cercetat martorul denunţător, acuzat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală faptă ce a fost pe deplin dovedită și al cărui grad de pericol social concret a fost corect apreciat de ambele instanțe.

În raport de cele arătate în cauză instanțele au ținut seama că gravitatea concretă a faptei este influențată și de mobilul și scopul acesteia, precum și de finalitatea actului de corupție, însă fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei a modalităţii şi mijloacelor concrete de săvârşire, nu au ignorat nici celelalte aspecte precum circumstanțele reale și personale ale acestuia pentru că dacă s-ar proceda în acest mod s-ar ajunge la o inechitabilă aplicare a legii.

Persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor care trebuie să corespundă și să fie adecvate și proporționale față de fiecare inculpat, raportat la periculozitatea socială a acestuia și trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea și care alcătuiesc practic cumulul de circumstanțe care nu pot fi ignorate, circumstanţe care trebuie acordate în considerarea persoanei sale și din altă perspectivă, conduită profesională bună anterior comiterii faptei şi un comportament riguros şi ireproşabil, compatibil cu atribuţiile şi rolul său în societate și care nu ai fost minimizate în alegerea sancțiunii ce corect a fost aplicată, așa încât Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului atât prin cuantum cât și prin modalitatea de executare aleasă este una justă de natură să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate.

Față de toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată este legală și temeinică și nu se impune a fi reformată în nici un mod, sens în care va respinge, ca nefondate, recursurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 75/ A din 17 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2249/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 2210/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... →

ICCJ. Decizia nr. 2215/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2215/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs