ICCJ. Decizia nr. 2251/2012. Revizuire sentință penală
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 2251/2012
Dosar nr. 12206/121/2011
Şedinţa publică din 26 iunie 2012
Asupra recursului penal de faţă :
Prin sentinţa penală nr. 88 din 14 decembrie 2011a Tribunalului Galaţi, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 79/2010 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia penală, în Dosarul nr. 5844/121/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de revizuient, care a avut calitatea de parte civilă în cauza a cărei revizuire o solicită, respectiv greşita soluţie dată laturii civile a cauzei şi declaraţiile mincinoase date de doi martori audiaţi în cauză (acest ultim aspect neprobat în vreun fel), nu se încadrează în motivele legale prev. de art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., astfel încât cererea de revizuire este inadmisibilă, concluziile Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, formulate conform art. 397-399 C. proc. pen., fiind similare.
În concret, s-a constatat că motivul privind soluţionarea greşită a laturii civile a cauzei nu constituie un argument legal de revizuire a unei hotărâri penale.
Totodată, s-a reţinut că susţinerile revizuientului referitoare la „martorii mincinoşi" nu a fost dovedită, revizuientul nefacând dovada „mărturiilor mincinoase" cu o hotărâre penală de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 260 C. pen.
Apelul declarat de revizuientul Medeleanu Ion împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 30 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Argumentele avute în vedere de instanţa de apel au vizat faptul că motivul invocat de revizuient privind greşita soluţionare a laturii civile a cauzei nu constituie o cauză de admitere a cererii de revizuire întrucât vizează fondul cauzei, în timp ce al doilea motiv invocat, respectiv existenţa unor mărturii mincinoase, nu poate fi luat în considerare întrucât revizuientul nu a făcut dovada acestei împrejurări printr-o hotărâri de condamnare a martorilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 260 C. pen.
Împotriva acestei ultime decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul M.I.
Recurentul revizuient nu şi-a motivat calea de atac, la termenul de dezbateri din 26 iunie 2012, apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, admiterea cererii de revizuire formulată de condamnat.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 393 si art. 394 C. proc. pen., pot face obiectul revizuirii hotărârile penale ramase definitive, revizuirea putând fi ceruta numai în următoarele cazuri: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasa în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracţiune în legătura cu aceeaşi cauza penala; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În argumentarea cererii de revizuire ce face obiectul cauzei pendinte, revizuientul M.I. a invocat greşita soluţie dată laturii civile a cauzei prin sentinţa penală nr. 79/2010 a pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia penală, în Dosarul nr. 5844/121/2009 şi declaraţiile mincinoase date de doi martori audiaţi în aceeaşi cauză.
Dat fiind obiectul aspectelor invocate de revizuient şi natura acestora, se constată că, în mod just, instanţa de fond a apreciat că acestea nu se regăsesc în categoria motivelor pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri.
Astfel, greşita soluţie dată laturii civile a cauzei nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prev. de art. 394 C. proc. pen., constituind o critică care poate fi. valorificată într-o cale ordinară de atac, iar nu într-o cale extraordinară de atac cum este revizuirea.
Deopotrivă, nici cel de-al doilea motiv invocat de revizuent nu se încadrează în cazurile prevăzute art. 394 C. proc. pen. întrucât potrivit disp. art. 395 alin. (1) C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la lit. b) se dovedesc prin hotărâre judecătoreasca sau prin ordonanţa procurorului, daca prin acestea s-a dispus asupra fondului, Doar în ipoteza în care aceste organe nu au putut examina fondul cauzei, situaţiile menţionate se constata în procedura de revizuire, nefiind însă căzui în speţa întrucât răspunderea penala nu este prescrisa.
Prin urmare, cum niciuna dintre cele două aspecte invocate de revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., se constată că cererea de revizuire formulată de revizuientul M.I. este inadmisibilă, hotărârile pronunţate în fond şi apel dovedindu-se a fi temeinice şi legale.
În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, care, prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007, publicată în M. Of., Partea I nr. 574 din 30 iulie 2008 dată în recurs în interesul legii, a stabilit că "cererea de revizuire care se îniem.eiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă".
În consecinţă, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 3851,pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.I. împotriva Deciziei penale nr. 30 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.I. împotriva Deciziei penale nr. 30 din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din câte şi 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică., azi 26 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3906/2012. Art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.... | ICCJ. Decizia nr. 2646/2012. Omor calificat → |
|---|
