ICCJ. Decizia nr. 2646/2012. Omor calificat
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2646/2012
Dosar nr. 11350/63/2008
Şedinţa publică din 04 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din 24 februarie 2009, Tribunalul Dolj, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 174, 175 lit. c) C. pen., în art. 177 C. pen.
În baza art. 174 rap. la art. 175 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata I.C.A., la 15 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani, pedeapsă care se va executa după executarea pedepsei principale.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 C. pen.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 400,73 lei către Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea debitului.
A fost obligată inculpata la 2.000 lei cheltuieli judiciare din care 1390 lei reprezentând contravaloarea expertize medico-legale către Institutul de Medicină Legală Craiova.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 360/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 21 ianuarie 2008, a fost cercetată, în stare de libertate, inculpata I.C.A., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, infracţiune prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
În fapt, în cursul anului 2006, inculpata I.C.A. s-a deplasat în Spania, împreună cu mama sa, I.Ş., unde l-a cunoscut pe numitul B.G., cu care a intrat în relaţie de concubinaj începând cu luna octombrie 2006. în luna octombrie 2006, inculpata a rămas însărcinată, aceasta aflând despre sarcină urmare a unui control ginecologic efectuat în Spania.
În cursul lunii februarie 2007, inculpata a revenit în România împreună cu mama sa, urmare a faptului că, locuinţa din Craiova a mamei inculpatei fusese spartă de hoţi.
La începutul lunii martie 2007, mai exact în după amiaza zilei de 06 martie 2007, inculpata s-a deplasat la cabinetul medical aparţinând SC B.P. SRL Craiova, însoţită de mama sa, I.Ş., solicitând efectuarea unui examen ecografic pentru sarcină, ocazie cu care i s-a comunicat că sarcina are 28-30 săptămâni. Totodată, atât inculpata, cât şi mama sa, au solicitat medicului întreruperea cursului sarcinii, însă medicul a refuzat acest lucru, invocând vârsta prea mare a fătului şi posibilitatea intervenirii unor complicaţii medicale.
De la această dată şi până în ziua de 06 mai 2007, inculpata nu s-a mai prezentat la nici un control medical de specialitate şi nici nu a înregistrat sarcina la vreo unitate medicală.
În seara de 05 mai 2007, inculpata s-a deplasat împreună cu concubinul său la locuinţa numitului Cozianu Costel, verişor de gradul doi al inculpatei, unde a fost organizată o petrecere ocazionată de ziua de naştere a acestuia.
În jurul orelor 23,00, inculpata a luat hotărârea de a se întoarce la locuinţa mamei sale, dat fiind faptul că nu se simţea bine, având dureri abdominale, concubinul său rămânând în continuare la petrecere.
În dimineaţa zilei de. 06 mai 2007, inculpata a dat naştere unui făt de sex bărbătesc, pe care 1-a aruncat în latrina din curtea locuinţei mamei sale.
În jurul orelor 10:30, având hemoragie puternică, inculpata s-a deplasat cu un taxi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, medicii constatând faptul că aceasta născuse recent, precum şi lipsa fătului.
Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului de către organele judiciare, corpul noului născut a fost găsit în latrina locuinţei mamei inculpatei. Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului nou-născutului de sex bărbătesc, s-a stabilit că vârsta intrauterină a acestuia a fost de 263 zile. A fost născut aproape de termen, a trăit şi a respirat puţin timp după naştere (mai puţin de 15 minute).
Moartea nou-născutului a fost violentă, ea datorându-se asfixiei mecanice prin obstrucţia căilor respiratorii cu materii fecale, iar leziunea de violenţă constatată pe corp s-a putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure şi nu are legătură de cauzalitate cu decesul (raport medico-legal de necropsie nr. 1536/A3/2007 al IML Craiova fila - 19-22).
Din raportul de constatare cu numărul 1587/A1/2007 al I.M.L. Craiova (fila 34) a rezultat că, după examinarea FOC privind pe inculpată, aceasta prezenta semnele unei naşteri recente, naşterea putând data din 06 mai 2007. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, având ca obiective stabilirea discernământului inculpatei asupra faptelor şi consecinţelor lor, la momentul săvârşirii infracţiunii.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică cu numărul 1548/A1/2007 al IML Craiova, a concluzionat că, inculpata I.C.A. prezintă diagnosticul de reacţie anxioasă de situaţie şi are discernământul faptelor şi consecinţelor .lor. păstrat şi 1-a avut şi la momentul săvârşirii infracţiunii - 06 mai 2007(fila-33).
Inculpata nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, susţinând că nu a realizat că naşte şi că fătul i-ar fi căzut în latrină.
Instanţa de fond a apreciat că, această apărare a inculpatei nu este întemeiată, cu atât mai mult cu cât aceasta, se afla la prima naştere, ea având cunoştinţă de vârsta sarcinii, astfel că a realizat că durerile abdominale din seara zilei de 05 mai 2007 sunt specifice naşterii.
De asemenea, s-a mai reţinut că, urmele de sânge constatate pe oala latrinei nu indică faptul că naşterea ar fi avut loc în latrină, fiind descoperite doar câteva picături de sânge, aşa după cum rezultă din. procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă).
Prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta săvârşită de inculpată constituie infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen., iar nu cea de pruncucidere, prev. de art. 177 C. pen., deoarece din materialul probator administrat în cauză rezultă neechivoc faptul ca inculpata a urmărit să nu păstreze copilul.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că, intenţia inculpatei de a nu păstra copilul este dovedită atât prin declaraţia concubinului acesteia, martorul B.G., care la data de 07 mai 2007 a susţinut că „la un moment dat şi eu. am fost de acord cu ea să facă chiuretaj, dat fiind faptul că voiam să ne întoarcem în Spania şi să muncim, iar prezenţa copilului ne îngreuna existenţa” cât şi din declaraţia mamei inculpatei, I.Ş., care la aceeaşi dată a susţinut că „în ziua de 03 martie 2007 m-am deplasat împreună cu fiica mea la cabinetul medical..eu intenţionând să-i cer medicului efectuarea întreruperii sarcinii fiicei mele”.
Mai mult, chiar inculpata I.C., în depoziţia sa dată în faţa organului de urmărire penală la data de 14 mai 2007, în prezenţa apărătorului ales avocat M.M., a declarat că la începutul lunii martie 2007, s-a prezentat la cabinetul medicului T. (în realitate inculpata a fost doar la clinica B.P.) unde a solicitat întreruperea cursului sarcinii, însă doctorul nu a fost de acord cu întreruperea cursului sarcinii invocând vârsta prea mare a sarcinii.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, toate aceste probe coroborate, duc la concluzia că inculpata a avut cunoştinţă de vârsta sarcinii pe care o purta, că naşterea nu a avut loc în latrina din curtea locuinţei aşa după cum susţine inculpata, ci în casă, fătul fiind ulterior aruncat în latrină şi că inculpata nu a dorit încă de pe perioada - sarcinii păstrarea copilului.
Situaţia de fapt se probează cu: procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, raportul medico-legal de autopsie a cadavrului noului născut, raportul de constatare medico-legală asupra stării de lehuzie a învinuitei, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, declaraţiile martorilor, declaraţiile învinuitei.
Examinând actele şi lucrările dosarului respectiv - declaraţiile martorilor, procesele verbale de cercetare la faţa locului, planşele foto, acte medicale inclusiv raportul de expertizare medico legală psihiatrică a inculpatei fişa de cazier judiciar coroborate cu declaraţiile acesteia, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatei pentru săvârşirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată.
Instanţa a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen., în infracţiune prev. de art. 177 C. pen.
În acest sens s-a reţinut că, diferenţa între infracţiunea de omor calificat şi cea de pruncucidere este dată de starea psihologică produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, atestată ştiinţific în urma unui examen medico-legal de specialitate. Starea de tulburare la care face referire art. 177 C. pen., se datorează travaliului, actului fizic al naşterii, care trebuia dovedit, din probe rezultă clar că aceasta ştia că este însărcinată, că în momentul naşterii a avut simptomele specifice naşterii, având cunoştinţă de vârsta sarcinii, iar susţinerile sale că nu a realizat că naşte şi că fătul i-ar fi căzut în latrină nu sunt susţinute de nici o probă.
Or, în cauză, din raportul de expertiză medico-legal psihiatric nr. 1548/ Al din 14 decembrie 2007 efectuată de I.M.L. Craiova rezultă că inculpata la data examinării prezenta o reacţie depresivă anxioasă situaţională având discernământul faptelor şi consecinţelor lor păstrat şi l-a avut păstrat şi la data de 06 mai 2007.
Prima instanţă a mai apreciat că, susţinerile apărării că expertiza psihiatrică nu ar fi răspuns la punctul 7 din ordonanţa de efectuare a acestei expertize sunt lipsite de relevanţă atâta timp cât s-a răspuns clar că inculpata la data naşterii a avut discernământul păstrat.
Totodată, s-a mai . apreciat, nici susţinerile apărării privind existenţa dubiului nu pot fi primite întrucât, aşa cum am arătat mai sus, din probele administrate în cauză respectiv declaraţiile martorilor şi acte medicale rezultă că aceasta a avut cunoştinţă de vârsta sarcinii că durerile abdominale din seara zilei de 05 mai 2007 sunt specifice naşterii, iar susţinerea inculpatei că nu a realizat că naşte şi fătul i-ar fi căzut în latrină sunt cu de-a dreptul ilare.
Instanţa de fond a reţinut că inculpata nu s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere în sensul prevederilor art. 177 C. pen. şi a acţionat cu intenţia de a ucide copilul, fapta săvârşită de aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
Totodată, la individualizarea pedepse, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, criteriile înscrise în art. 72 C. pen., faptul că nu a recunoscut săvârşirea faptei pe toată perioada desfăşurării procesului penal, faptul că nu este cunoscută cu antecedente penale, vârsta tânără a acesteia.
S-a apreciat că aplicarea unei pedepse de 15 ani închisoare este în măsură să îndeplinească scopul educativ preventiv al pedepsei.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova.
În conformitatea cu dispoziţiile art. 998 C. civ., raporta la art. 346 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat inculpata la plata sumei de 400,73 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea debitului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpata I.C.A.
În motivarea apelului declarat de parchet s-a susţinut că aplicarea: art. 71-64 C. pen., prin simpla raportare la dispoziţiile Codului penal este neindicată, având în vedere decizia nr. 76 din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar pe de altă parte, pedeapsa aplicată este prea mică, în raport de criteriile, de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.
Inculpata a arătat m motivele de apel că se impune schimbarea încadrării juridice în art. 177 C. pen., având în vedere actele medicale din care rezultă starea sa de sănătate, precizând totodată că expertiza psihiatrică efectuată la urmărirea penală nu a răspuns la obiectivul nr. 7 din ordonanţa din 7 mai 2007 a parchetului - „dacă fapta a fost comisă ca urmare a tulburării, psihice, specifice naşterii”.
A mai arătat că nu trebuie confundată existenţa discernământului la .momentul comiterii faptei, cu comiterea faptei, ca urmare a tulburării psihice specifice naşterii.
Totodată, expertiza psihiatrică efectuată la urmărirea penală nu a avut în vedere fişa de observare nr. 151 din 10 mai 2007, întocmită la scurt timp după naştere, fişe care arată tulburările psihice pe care le-a avut inculpata imediat după naştere.
În teza subsidiară, a solicitat reducerea pedepsei, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Prin decizia penală nr. 255 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, împotriva sentinţei penale nr. 10 din 24 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 11350/63/2008.
A fost desfiinţată sentinţa în privinţa laturii penale.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 177 C. pen.
În baza art. 177 C. pen. a fost condamnată pe inculpata I.C.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Conform art. 71 C. pen., i-au fost s-au interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza Ii-a şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 9 ani compus din cuantumul pedepsei la care se adaugă un interval de timp de 5 ani stabilit de instanţă.
În baza art. 863 alin. 1 C. pen.;
Pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei privind obligarea inculpatei la despăgubiri către Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi la cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare aferente judecării apelului au rămas în sarcina statului, din care 200 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dolj.
Cu ocazia judecării apelului a fost ascultată inculpata, au fost înaintate de către Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, fişa de observaţie clinică psihiatrică nr. 151/2007 şi fişa de observaţie clinică nr. 402/2007, iar de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Clinica II Obstetrică Ginecologie fişa de observaţie clinică generală nr. 22387 din 6 mai 2007.
Prin încheierea din 18 noiembrie 2009, Curtea a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice care să stabilească dacă fapta a fost săvârşită de inculpată ca urmare a tulburării psihice pricinuită de naştere.
Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 4363/Al din 27 ianuarie 2010, întocmit de I.M.L. Craiova a fost depus la dosar la 29 ianuarie 2010, concluzionând că inculpata „are discernământul faptelor şi al consecinţelor lor şi 1-a avut păstrat şi în momentul săvârşirii faptei”.
Prin încheierea din 10 februarie 2010, s-a dispus completarea raportului de expertiză, în sensul de a răspunde la obiectul stabilit, respectiv dacă fapta a fost săvârşită de inculpată ca urmare a tulburării psihice pricinuită de naştere, iar prin adresa nr. 4363/ Al din 24 februarie 2010, I.M.L. Craiova a răspuns că nu pot preciza dacă fapta a fost săvârşită ca urmare a tulburării psihice pricinuită de naştere, astfel încât prin încheierea din 24 martie 2010, s-a dispus ca noua expertiză medico-legale psihiatrică să se efectueze de I.N.M.L. Mina Minovici, dispunându-se internarea inculpatei pe timpul necesar efectuării noii expertize.
Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. A6/3405/2010 întocmit, de I.N.M.L. Mina Minovici avizat de Comisia de. avizare şi control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti, a fost depus la dosar la 9 noiembrie 2011, concluzionând că „pacienta I.C.A. a prezentat la data comiterii faptei pentru care este judecată (6 mai 2007), tulburare pricinuită de naştere, intelect liminar, dificultăţi privind instrucţia şi educaţia…”.
Având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză medico-legală psihiatrică mai sus menţionate, coroborate cu întregului material probator administrat în cauză, instanţa de prim control judiciar a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 177 C. pen.
Faptul că inculpata, la începutul lunii martie 2007, a mers la un cabinet medical, solicitând efectuarea unui examen ecografic, ocazie cu care i s-a comunicat că sarcina are 28-30 săptămâni, inculpata solicitând întreruperea cursului sarcinii, fiind refuzată de medic, întrucât fătul avea o vârstă prea mare, iar ulterior inculpata nu s-a mai prezentat la niciun control medical de specialitate şi nici nu a înregistrat sarcina la vreo unitate medicală, instanţa de apel a apreciat că acestea nu sunt motive care să o determine să nu se raporteze la concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici, având în vedere şi argumentele care au stat la baza concluziilor.
Totodată, s-a mai reţinut că, în concluziile raportului medico-legal de necropsie întocmit la urmărirea penală, la pct. 2 se arată că nou-născutul a fost născut aproape la termen, a trăit şi a respirat puţin timp după naştere - mai puţin de 15 minute.
Instanţa de apel a apreciat că acest fapt nu dovedeşte că inculpata ar fi ucis nou-născutul după 15 minute şi astfel ar fi acţionat cu intenţie directă, în condiţiile îh care în raportul de necropsie nu s-a stabilit cu exactitate cât a trăit nou-născutul şi s-a specificat că „a trăit şi a respirat puţin timp după naştere - mai puţin de 15 minute”.
La individualizarea pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute, de art. 72 C. pen., gradul de pericol social mediu al faptei, împrejurările în care s-a comis, criteriile ce ţin de persoana inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale, apreciind că pedeapsa de 4 ani închisoare este suficientă.
Totodată, s-a mai apreciat că, nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, aspectele pozitive legate de persoana inculpatei - lipsa antecedentelor penale, este integrată în societate, are o familie, are un minor în întreţinere, vor fi avute în vedere la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, astfel încât scopul prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatei, urmând să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 9 ani, compus din maximul pedepsei stabilit de instanţă.
Cu privire la apelul declarat de parchet s-a apreciat că acesta este fondat în privinţa aplicării pedepselor accesorii, instanţa de fond în mod greşit făcând doar menţiunea „aplică art. 71 şi 64 C. pen.”, fără a arăta în mod expres care drepturi din cele prevăzute de art. 64 i-au fost interzise inculpatei, ţinând cont şi de decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis recursul în interesul legii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
La termenul de judecată din 04 septembrie 2012 procurorul de şedinţă a arătat că înţelege să susţină numai motivul de recurs formulat în scris de parchet, prevăzut de art. 3859punctul 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatei, atât sub aspectul cuantumului, dar şi al modalităţii de executare.
În acest sens a arătat că, pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatei a fost greşit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen., având în vedere atitudinea sa nesinceră, precum şi concluzia rezultată din referatul de evaluare în sensul că perspectivele de reintegrare în societate sunt scăzute, avându-se în vedere preponderenţa factorilor negativi faţă de cei pozitivi. A solicitat în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând, să se dispună majorarea pedepsei aplicată inculpatei, cu executare în regim privativ de libertate.
Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de ort. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. 3 C. proc. pen., înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său. represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
La individualizarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei I.C.A., instanţa de prim control judiciar a avut în vedere în mod corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, chiar dacă fapta a avut loc în condiţiile tulburării spontane produse de naştere, totuşi prezintă un grad ridicat de pericol social, modalitatea, împrejurările comiterii ei, constând în suprimarea vieţii copilului său nou născut, care după venirea sa pe lume a fost aruncat în latrină, urmarea produsă, precum şi datele ce caracterizează persoana acesteia, respectiv starea de tulburare în care s-a aflat inculpata, pricinuită de naştere, dat şi datele ce caracterizează favorabil persoana sa, nefiind cunoscută cu antecedente penale, este integrată în societate, are o familie şi are un copil minor în întreţinere.
Pe de altă parte, se constată că instanţa de ape! a apreciat în mod greşit că scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins şi prin aplicarea inculpatei a unei modalităţi de executare fără privare de libertate.
Astfel, la stabilirea modalităţii de executare a unei pedepse, instanţa este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalităţile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.
Potrivit dispoziţiilor art. 861 C. pen., instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intra în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu este un drept al persoanei condamnate, iar simpla îndeplinire a condiţiilor referitoare la cuantumul sancţiunii, nu conduce la aplicarea în mod obligatoriu a dispoziţiilor art. 861C. pen.
Totodată, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o măsură bazată pe încrederea în posibilităţile de îndreptare a infractorului fără executarea efectivă a pedepsei, aplicate şi supunerea lui la încercare în acest scop, prin această măsură se evită dezavantajele privaţiunii de libertate, respectiv scoaterea condamnatului din mediul familial şi social obişnuit.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, înalta Curte, apreciază că în raport de natura şi de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşită de inculpată, respectiv a infracţiunii de pruncucidere, care este o formă atenuată a omorului, în sensul că ea constă în aceeaşi activitate specifică omorului, uciderea săvârşită în anumite circumstanţe cu caracter atenuat, cum sunt cele care privesc calitatea specială a subiectului activ nemijlocit „mama”, calitatea specială a subiectului pasiv, „copilul nou născut”, timpul comiterii imediat după „naştere” şi starea deosebită în care se găseşte făptuitorul, „tulburarea pricinuită de naştere”, prin activitatea infracţională desfăşurată de aceasta au fost lezate relaţiile sociale ce ocrotesc dreptul la viaţă, la sănătate şi integritate corporală al copilului nou-născut, aflat in imposibilitate fizică şi psihică de a se apăra, drept ocrotit prin norma penală şi recunoscut, universal, tuturor persoanelor indiferent de vârstă, sex, naţionalitate, rasă şi stare de sănătate, astfel că executarea pedepsei aplicate în regim de detenţie este de natură a constitui un avertisment ferm al autorităţilor şi este aptă a conduce la formarea unei atitudini corecte a inculpatei faţă de valorile sociale, muncă şi ordinea de drept.
Aşadar, pedeapsa de 4 ani închisoare, care se va executa prin privare de libertate, este de natură să asigure scopul prevăzut de art. 52 C. pen. şi, totodată, răspunde principiului proporţionalităţii pedepsei în raport cu gravitatea faptei şi cu datele personale ale inculpatei.
Pe de altă parte, potrivit art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă.
Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza art. 71 şi art. 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, faţă de natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia se impune aplicarea pedepsei accesorii şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din. Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
Faţă de situaţia expusă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, va casa decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii şi rejudecând cauza va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 861şi urm. C. pen., cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de instanţa de apel.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
Ca menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 255 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată I.C.A.
Casează decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 861 şi urm. C. pen., cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de instanţa de apel.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 04 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2251/2012. Revizuire sentință penală | ICCJ. Decizia nr. 1065/2012. Penal → |
|---|
