ICCJ. Decizia nr. 3906/2012. Art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000. Infracțiuni de corupție

Decizii penale ICCJ 2012

I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 3906 din 28 noiembrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 51/ S din 3 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului L.S.D., din infracţiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 21 ianuarie 2000), art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului G.G.O., din infracţiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 25 raportat la art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (21 ianuarie 2000), art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

I. În temeiul art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.S.D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de primirea de foloase necuvenite săvârşită în anul 2003.

În temeiul art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual epuizată la 9 octombrie 2002.

În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită săvârşită în luna iunie 1999.

În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 86¹C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 6 ani, iar în temeiul art. 86³alin. (1) lit. a) - d) C. pen. inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş potrivit programului de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 86³ alin. (3 lit. a) C. pen. a fost obligat inculpatul să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 200 de ore, într-o locaţie stabilită de Serviciul de Probaţiune.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţia stabilită, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acesteia.

S-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din 27 iunie 2001).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (2) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 09 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată (fapta din 19 mai 2003), pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta epuizată în 15 octombrie 2003), pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. (fapta din 16 august 2002).

II. În temeiul art 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.G.O., la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de uz de fals epuizată în luna octombrie 2002

În baza art. 81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

S-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999 şi cea din 21 ianuarie 2000)

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.G.O. pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005) şi pentru două infracţiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002).

III. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.V.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. (fapta din luna iunie 1999).

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta epuizată în luna iunie 2001).

În temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a respins acţiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22.104 dolari SUA, prin echivalentul în lei la data plăţii.

În temeiul art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 1.910,2 lei.

În temeiul art. 163 C. proc. pen. s-a dispus revocarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 6 ianuarie 2006 asupra autoturismului şi menţinerea sechestrul asigurător instituit asupra telefonului mobil, în valoare de 20 milioane lei.

În temeiul art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi art. 192 alin. (1) pct. 3 şi alin. (3) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii L.S.D. şi G.G.O. la plata a câte 10.800 lei fiecare, reprezentând o parte din cheltuielile judiciare avansate de stat, restul rămânând în sarcina statului iar inculpatul B.V.L. a fost obligat cu acelaşi titlu la plata către stat a sumei de 20.800 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 22 februarie 2006 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: L.S.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de: luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen., fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 1 alin. (2) C. pen., art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; G.G.O., pentru săvârşirea infracţiunilor de: dare de mită în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., uz de fals în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi B.V.L., pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de: dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., uz de fals în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt s-a reţinut că începând cu data de 01 ianuarie 1999 şi până la data trimiterii în judecată inculpatul L.S.D. a ocupat pe rând funcţiile de director general adjunct, director general, director şi director executiv al D.G.F.P. Mureş. În această perioadă, profitând de atribuţiile şi poziţia conferite de funcţie, precum şi de influenţa pe care o avea asupra angajaţilor din subordine, acesta a favorizat, în mod repetat, pentru obţinerea unor foloase materiale şi în temeiul unor relaţii de prietenie cu administratorii mai multor societăţi comerciale, printre care SC B.A. SA, SC U.I. SRL, SC H. SRL, SC E.G. SRL şi SC A.P. SRL. Favorizarea societăţilor comerciale menţionate de către inculpatul L.S.D. s-a concretizat, prin semnarea de către acesta a unor convenţii de acordare a unor înlesniri la plată a obligaţiilor la bugetul de stat, în favoarea agenţilor comerciali, deşi documentaţiile întocmite pentru încheierea acestor convenţii au fost făcute fără respectarea dispoziţiilor legale, prin eliberarea unor certificate de atestare fiscală false, conţinând menţiuni necorespunzătoare adevărului, unele nici măcar înregistrate la D.G.F.P. Mureş sau A.F.P. Târgu - Mureş. Aceste certificate de atestare fiscală au fost folosite de către agenţii economici pentru participarea şi câştigarea unor licitaţii din fonduri publice, pentru investiţii de ridicată valoare. Activităţile de favorizare a unora dintre agenţii economici mai sus menţionaţi, s-au mai concretizat şi prin intervenţia abuzivă a inculpatului L.S.D. asupra funcţionarilor publici din cadrul A.F.P. Târgu Mureş, atât cu prilejul întocmirii unor documentaţii în vederea acordării înlesnirilor la plată a obligaţiilor către bugetul de stat, cât şi prin nedeclanşarea sau întreruperea unor proceduri de executare silită împotriva agenţilor economici care acumulaseră datorii însemnate la bugetul de stat. Prin influenţa pe care inculpatul L.S.D. o avea, datorită funcţiei, asupra funcţionarilor din cadrul D.G.F.P. Mureş şi A.F.P. Târgu Mureş şi de notorietate publică fiind relaţiile de prietenie existente între acesta şi administratorii acestor societăţilor comerciale, practic aceşti agenţi economici s-au bucurat de un tratament preferenţial în raporturile cu organele fiscale, ele fiind, practic, protejate de învinuitul L.S.D.

Cu privire la acuzaţiile aduse inculpaţilor în legătură cu favorizarea SC B.A. SA instanţa de fond a reţinut că inculpaţii S.L.D. şi B.V.L. au invocat în apărarea lor mai multe argumente menite să-i dezvinovăţească.

1. În legătură cu acuzaţia că ar fi favorizat SC B.A. SA cu prilejul acordării în cursul lunii iulie 2001 a unei înlesniri la plată, inculpatul S.L.D. a arătat că el făcea partea din Comisia constituită în baza O.G. nr. 43/2001 şi O.M.F.P. nr. 1195/2001, alături de alţi patru membrii care analizau toate documentele în baza cărora se acordau înlesnirile, potrivit actelor normative arătate. În aceste împrejurări înlesnirea acordată SC B.A. SA în cursul lunii iulie a anului 2001 a fost acordată cu respectarea ad literam a prevederilor O.M.F.P. 1195/2001, care nu prevedea obligativitatea întocmirii unei Note de constatare sau a unui proces-verbal, ci doar a uni referat întocmit de A.F.P. Târgu Mureş, în care se menţionau sumele propuse spre eşalonare şi sumele propuse prin referat coincid perfect cu sumele solicitate spre eşalonare de agentul economic şi regăsite în balanţa pe luna mai 2001. De altfel, toţii membrii comisiei au considerat că referatul întocmit de A,.F.P. Târgu Mureş este suficient pentru acordarea înlesnirii, întrucât confirma sumele solicitate de agentul economic care coincideau cu datoriile aferente înscrise de acesta din urmă în balanţa pe luna mai 2001. În legătură cu faptul că societatea comercială ar fi plătit dividende acţionarilor pe durata acumulării datoriilor bugetare, O.M.F.P. 1195/2001 nu mai prevedea aceasta ca fiind o condiţie de acordare a unor astfel de înlesniri, acestea fiind prevăzute doar de H.G. 1165/2000, care fusese abrogat prin O.G. nr. 43/2001. De asemenea acesta susţine că documentaţia, la data aprobării cererii, îndeplinea toate exigenţele O.M.F. nr. 1195/2001.

Cu privire la acest aspect inculpatul B.V.L. a susţinut că, toate înlesnirile la plată a obligaţiilor către bugetul de stat, acordate SC B.A. SA au fost legale şi au fost acordate în baza uzării de un drept al său, recunoscut de lege şi societatea al cărei administrator era şi este a respectat în tocmai graficele de eşalonare, achitând integral sumele datorate bugetului de stat, respectând totodată şi celelalte condiţii stipulate în înlesnirile acordate, precizând totodată că pentru obţinerea fiecărei înlesniri la plată, documentaţia depusă de societatea pe care o reprezintă a fost completă.

2. Referitor la acuzaţia de fals intelectual, privind eliberarea în favoarea SC B.A. SA a certificatelor de atestare fiscală din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001, inculpatul L.S.D. a arătat că aceste certificate fiscale nu au fost eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în baza O.G. nr. 12/1993 şi, respectiv O.G. nr. 60/2001, care reglementau condiţiile de participare la licitaţii a agenţilor economici, menţionând că acordarea sub această formă a certificatelor s-a făcut datorită prevederilor exprese ale actelor normative speciale, care cereau, nu certificate de atestare fiscală, ci „dovadă”, în cazul O.G. nr. 12/1993 şi „certificat constatator”, în cazul O.G. nr. 60/2001 – cu privire la impozitele şi taxele exigibile la bugetul de stat, la data participării la licitaţie. În privinţa realităţii menţiunilor din certificatele de atestare fiscală, inculpatul L.S.D. a declarat că pe fiecare din aceste trei certificate fiscale a menţionat că SC B.A. SA nu avea datorii restante la bugetul de stat, întrucât la data menţionată în aceste certificate societatea în cauză nu prezenta datorii exigibile la bugetul de stat. Deoarece societatea a făcut un angajament de plată la data eliberării certificatului constatator din 2001, nu mai avea datorii exigibile. Aceasta susţine că tot ce ţinea de partea formală şi anume, cerere, înregistrare, mod de expediere, nu era în competenţa sa şi nu intra în atribuţiile sale de serviciu. El nu răspundea decât pentru ceea ce a confirmat prin semnătură şi ştampilă.

În legătură cu acuzaţia de uz de fals, prin folosirea celor trei certificate de atestare fiscală, din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001, inculpatul B.V.L. a menţionat la urmărirea penală că de fiecare dată el a depus la organele fiscale toată documentaţia necesară eliberării unor astfel de certificate şi din punctul său de vedere, acestea au fost legal eliberate, întrucât nu avea datorii exigibile la bugetul de stat, precizând totodată că el nu a avut nici un moment sentimentul că foloseşte un act fals, apreciind că cererile au fost soluţionate prin eliberarea certificatelor respective.

3. Referitor la acuzaţia de luare de mită inculpatul L.S.D. a susţinut că la sfârşitul anului 1996, i-a împrumutat lui B.V., ca persoană fizică, suma de 12.000 DM, pe care acesta a folosit-o să-şi pună pe picioare firma pe care tocmai o deschisese, dar nu au întocmit nici un act privind acordarea acestui împrumut întrucât erau prieteni de circa 20 de ani şi au considerat că nu se impune încheierea unui astfel de act între prieteni. Acesta a precizat că existenţa acestui împrumut este cunoscută doar soţiile celor doi. Începând cu anul 1996 şi până prin anul 1999 B.V.L. nu a putut să-i restituie banii pe care i-a împrumutat, astfel că în 1999 acesta, aflând că inculpatul L.S. intenţionează să cumpere un autoturism, i-a propus să plătească el avansul pentru o maşină, lucru pe care l-a făcut, dându-i d-lui B.V. aproximativ 8.000 dolari SUA sau echivalentul în lei, dl. B. i-a depus în bancă pe numele societăţii comerciale şi a plătit avansul pentru autoturismul pe care inculpatul şi l-a ales, urmând ca în schimbul sumei de 12.000 DM, pe care i-o dăduse în 1996, dl. B. să plătească prin SC B.A. SA ratele la autoturism, iar după ce s-au plătit ratele, el cumpărat autoturismul cu 10 milioane lei. acesta susţine că a stabilit cu dl. B. ca ratele plătite de SC B.A. SA să coincidă cu suma de bani pe care i-o dăduse împrumut în anul 1996 şi astfel practic îi era restituită suma de bani cu care îl împrumutase. Dl. B.V. a introdus banii daţi de inculpatul L.S. cu titlu de avans în societate, prin dispoziţie de încasare în bancă, iar suma pe care i-a predat-o acesta reprezenta 50 % din valoarea autoturismului şi totodată avansul pentru acesta, iar restul de 50 % urma să fie plătit de către SC B.A. SA în contul datoriei pe care B.V. o avea la el. Pentru ca întreaga operaţiune să fie legală, s-a încheiat un contract de comodat între SC B.A. SA şi inculpatul L.S., în baza căruia acesta a folosit autoturismul până în decembrie 2004, când a fost cumpărat acest autoturism cu 10 milioane lei. Inculpatul a susţinut că împrumutul acordat de el a fost confirmat şi de martorul L.C., audiat de instanţă, arătând că acest contract a fost încheiat în anul 1999, când încă nu exista Legea funcţionarului public, Legea nr. 78/2000 sau un alt act normativ care să incrimineze un asemenea contract cu o societate comercială.

La rândul său, cu privire la acuzaţia de dare de mită, inculpatul B.V.L. a susţinut aceleaşi aspecte ca şi inculpatul L.S.D., cu deosebirea că suma de bani primită în anul 1996 de la inculpatul L.S.D. a folosit-o în interes strict personal şi nu pentru societatea pe care o administra, SC C.T. SA, nefiind înregistrată sub nici o formă în contabilitatea societăţii, neavând legătură cu aceasta. Acesta susţine de asemenea că despre acest împrumut nu au cunoştinţă decât soţiile celor doi, că a primit de la inculpatul L.S.D. suma de 130.000.000 lei pentru a depune avans la autoturismul achiziţionat pe firma SC B.A. SA şi că a achitat în întregime autoturismul după aproximativ 2 ani şi jumătate, iar după circa 5 ani de la data încheierii contractului de comodat i-a vândut definitiv autoturismul inculpatului L.S.D. cu suma de 10 milioane lei, întocmind contract de vânzare-cumpărare şi astfel a fost stinsă în întregime datoria pe care o avea faţă de acesta, în cuantum de 12.000 DM.

Pornind de la faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin actul de sesizare, al instanţei în legătură cu SC B.A. SA, instanţa de fond, a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de luare de mită nu este necesar ca funcţionarul să îndeplinească în mod necesar un act ilegal, în schimbul primirii banilor sau a altor foloase, fiind suficient ca acesta să îndeplinească un act în exercitarea atribuţiilor de serviciu, indiferent dacă acest act este legal sau ilegal.

În speţă, s-a constatat că inculpatul L.S.D. a îndeplinit mai multe acte în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în favoarea SC B.A. SA, firmă administrată de inculpatul B.V.L., după ce a primit de la acesta un autoturism, mai întâi în folosinţă, în baza unui contract de comodat şi apoi în proprietate, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare.

1. În ce priveşte actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în favoarea SC B.A. SA, s-a reţinut în rechizitoriu că D.G.F.P. Mureş a acceptat eşalonarea la plată pentru SC B.A. SA a sumelor solicitate prin cererea din 1999, respectiv 270.403.639 lei, din care 144.737.349 lei reprezentau impozit pe profit şi 125.666.290 lei T.V.A., eşalonate la plată pe o perioadă de 1 am şi 3 luni, cu o perioadă de graţie până în luna mai 1999, fără să fi depus toată documentaţia şi acordându-i un termen de 2 luni şi 17 zile pentru depunerea scrisorii de garanţie bancară, deşi la cap. III, pct. 8 alin. (2) din O.M.F. 1283/1998 se prevede în mod expres că agentul economic beneficiază de înlesnirile aprobate, cu condiţia depunerii, în termen de până la 10 zile de la data comunicării a garanţiei bancare.

S-a constatat că nu s-a precizat care este contribuţia inculpatului L.S.D. la îndeplinirea acestui act, având în vedere că analizarea cererii şi verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea eşalonării intra în atribuţia altor persoane, iar acestea au declarat că nu ar fi avut vreo influenţă din partea inculpatului S.L.D. pentru admiterea cererii SC B.A. SA.

2. La data de 19 martie 2001, SC B.A. SA a depus o cerere de acordare de înlesniri la plată, înregistrată la societate din 19 martie 2001 şi la A.F.P. Târgu Mureş sub nr. 50665 din 19 martie 2001, prin care acest agent economic a solicitat eşalonarea la plată doar a impozitului pe profit şi a T.V.A., precum şi a majorărilor de întârziere aferente perioadei septembrie 2000-februarie 2001, în baza prevederilor H.G. nr. 1165/2000. Prin art. 3 din O.U.G. nr. 43 din 15 martie 2001 au fost abrogate, aşadar, prevederile H.G. nr. 1165/2000, astfel încât, cererea de acordare a înlesnirilor de plată a obligaţiilor către bugetul de stat, precum şi întreaga documentaţie, fiind realizate, în baza unui act normativ abrogat, nu mai puteau fi luate în considerare, situaţie în care D.A.V.S., aflat în subordinea directă a inculpatului L.S.D., trebuia să respingă cererea, urmând să se procedeze, de îndată, la declanşarea procedurilor de executare silită. Neprimindu-se nici un răspuns de la D.G.F.P. Mureş cu privire la cererea de eşalonare depusă de agentul economic, la data de 23 aprilie 2001, A.F.P. Tg. Mureş a emis somaţia de plată din 23 aprilie 2001, după care, în mod inexplicabil, până în luna iulie 2001, persoanele cu atribuţii de urmărire a debitelor restante şi cu aplicarea procedurilor de executare silită din cadrul A.F.P. Târgu Mureş, nu au mai făcut nici un demers pentru recuperarea sumelor datorate de SC B.A. SA.

De asemenea, nici în acest caz nu s-a precizat în ce a constat în concret contribuţia inculpatului L.S.D. în favorizarea SC B.A. SA, de vreme ce neregularităţile constatate în legătură cu neexecutarea silită a acestei societăţi au fost cauzate de neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către mai mulţi salariaţi. Nu s-a dovedit existenţa vreunei influenţe a inculpatului L.S.D. asupra acestor salariaţi, iar faptul că se cunoştea relaţiile apropiate dintre acest inculpat şi inculpatul B.V.L. nu era suficientă pentru a putea dovedi implicarea intenţionată a inculpatului L.S.D. în producerea rezultatului constând în neexecutarea silită a SC B.A. SA pentru recuperarea datoriilor la stat.

3. La data de 13 iunie 2001, prin administratorul său - B.V.L., SC B.A. SA a depus la A.F.P. Târgu - Mureş un nou angajament de plată, înregistrat din 13 iunie 2001, angajament prin care acesta se obliga să-şi plătească datoriile restante la bugetul statului până la data de 30 decembrie 2001. S-a susţinut că acest angajament încălca prevederile O.G. nr. 11/1996, deoarece nu putea fi făcut de către debitor, ci doar de către o persoană care-şi asumă obligaţia alături de el, împrejurare în care actul trebuie să fie încheiat în formă autentică.

S-a constatat că din prevederile art. 12 alin. (2) din O.G.. nr. 11/1996 nu rezultă că angajamentul de plată a datoriilor nu putea fi făcut de către debitor, ci doar de către o altă persoană, printr-un act autentic. În consecinţă din dispoziţia legală menţionată s-ar fi putut crea confuzii cu privire la posibilitatea debitorului de a-şi asuma angajamentul de plată a datoriilor restante la bugetul de stat. În aceste condiţii, nu putea fi prezumată reaua credinţă a inculpaţilor şi intenţia de a tergiversa executarea silită a SC B.A. SA, de vreme ce chiar legea era neclară din acest punct de vedere.

4. SC B.A. SA a depus o altă cerere de acordare a înlesnirilor de plată, înregistrată la societate din 18 iulie 2001 şi la A.F.P. Târgu - Mureş. Înlesnirile la plată au fost acordate prin Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001, de o comisie formată din cinci persoane, al cărei vicepreşedinte a fost inculpatul L.S.D., fără a se face vreun control la societate, fără a se observa încălcările legale anterioare şi fără a se stabili cu certitudine care erau datoriile societăţii către stat.

S-a reţinut că nu poate fi primită susţinerea inculpatului L.S.D. că O.M.F. nr. 1195 din 11 iunie 2001 nu ar fi cerut o notă de constatare, ci doar un referat al Administraţiei Financiare. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 43/2001, pct. 1 alin. (1)² înlesnirile la plata creanţelor bugetare se acordă pe baza datelor din evidenţa analitică de la nivelul organelor teritoriale la care contribuabili sunt înregistraţi ca plătitori sau pe baza unui document de verificare întocmit la sediul debitorului; că fişa analitică pe plătitor era nefuncţională la D.G.F.P. Mureş la data respectivă, rămânând doar verificarea documentelor. De asemenea O.M.F. nr. 1195 din 11 iunie 2001, la art. 5 alin. (7) prevedea că se întocmeşte un referat care trebuie să conţină printre altele şi confirmarea obligaţiilor restante la bugetul de stat, deci legea cerea ca stabilirea înlesnirilor la plată să se facă după stabilirea cu certitudine a obligaţiilor către stat ale agentului economic, iar în speţă înlesnirile la plată pentru SC B.A. SA au fost acordate doar pe baza declaraţiilor acestei societăţi.

S-a argumentat că inculpatul L.S. nu poate invoca faptul că alături de el mai făceau parte din comisie încă patru persoane, deoarece pentru existenţa infracţiunii de luare de mită nu este necesar ca funcţionarul să aibă exclusiv atribuţia îndeplinirii actului de serviciu, în speţă dintre toţi membrii comisiei doar inculpatul folosea un autoturism de la SC B.A. SA, a cărui proprietate i-a fost transmisă ulterior, iar contribuţia sa la admiterea cererii de acordare a înlesnirilor nu era una pur formală, ci implica putere de decizie.

5. S-a mai reţinut că inculpatul L.S.D. a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatul fiscal din 03 februarie 2000 (problemă soluţionată într-o singură zi), pe care l-a semnat personal, în locul directorului general, în care a menţionat că această societate nu are datorii la bugetul de stat, deşi avea datorii reeşalonate şi nu s-a găsit o cerere de eliberare a certificatului, ci doar o balanţă de verificare, ordine de plată şi o declaraţie de impunere depusă de către agentul economic, lipsa acestei cereri întărind concluzia că certificatul a fost eliberat pentru a înlesni participarea la licitaţie a SC B.A. SA, fără a se preocupa de menţionarea datoriilor reale ale societăţii.

Inculpatul L.S.D., a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatul de atestare fiscală din 15 noiembrie 2000, în care se menţiona că la data de 30 septembrie 2000 SC B.A. SA nu avea nici un fel de datorii la bugetul de stat, deşi la data de 30 septembrie 2000, SC B.A. SA avea datorii restante la bugetul de stat, la impozitul pe venit 928.780 lei, iar la Fondurile Speciale 1.707.629 lei, aşa cum reiese din adresa din 06 decembrie 2005, D.G.F.P. Mureş, chiar dacă debitul a fost stins înainte de eliberarea certificatului, menţiunea că la data de 30 septembrie 2000 societatea nu avea datorii la bugetul de stat nefiind nereală. Întrucât această menţiune a datei de 30 septembrie 2000 era esenţială, rezultă de asemenea că inculpatul nu a ţinut cont de realitate şi a eliberat certificatul pentru a-i înlesni societăţii participarea la licitaţie.

La data de 27 iunie 2001, sub semnătura inculpatului L.S.D., D.G.FP. Mureş a eliberat în favoarea SC B.A. SA, certificatul de atestare fiscală din 27 iunie 2001, care confirma faptul că la data de 31 mai 2001 societatea comercială în cauză „nu are obligaţii restante” la bugetul statului, deşi la data de 31 mai 2001 SC B.A. SA înregistra debite restante la bugetul statului în sumă de 941.467.793 lei, la care se adăugau majorările şi penalităţile de întârziere aferente. Caracterul fals al menţiunilor din certificatul de atestare fiscală din 27 iunie 2001, rezulta, în mod cert, chiar şi acceptând angajamentul de plată depus de SC B.A. SA, întrucât acest angajament a fost depus la data de 13 iunie 2001, iar pe certificatul în cauză erau menţionate datoriile agentului economic pentru data de 31 mai 2001, deci pentru o dată la care nu exista nici măcar această convenţie angajament de plată.

În plus, deşi acest certificat purta un număr de înregistrare la D.G.F.P. Mureş, la acest număr nu se regăsea înregistrarea cererii SC B.A. SA (ci un alt act care nu are legătură cu această societate) şi nu exista nici un fel de documentaţie, în baza căreia să fi fost eliberat acest certificat de atestare fiscală. De asemenea, faptul că lipsesc cererea şi actele ce au stat la baza eliberării certificatului, precum şi faptul că acesta nu este înregistrat la instituţia emitentă, denotă caracterul fals al acestuia şi intenţia inculpatului L.S.D. de a-i înlesni societăţii participarea la licitaţie, având în vedere importanţe menţiunilor din certificat în eligibilitatea ofertelor. Lipsa oricărei alte semnături de pe certificat (de exemplu a persoanei care l-a întocmit, cum s-a procedat în alte cazuri) duce de asemenea la concluzia că acesta a fost semnat în fals cu bună ştiinţă de către inculpat, fără să se preocupe de realitatea datelor menţionate în acesta. De vreme ce pe certificat figurează doar semnătura inculpatului L.S.D., acesta nu poate invoca lipsa atribuţiilor sale în înregistrarea certificatelor, întrucât acesta este singurul funcţionar care răspunde de eliberarea acestuia. Acest fapt, coroborat cu nerealitatea datelor înscrise în certificat, denotă intenţia inculpatului în menţionarea datelor nereale din certificat.

S-a arătat că în ce priveşte eliberarea acestor certificate de atestare fiscală, nu poate fi primită susţinerea inculpatului L.S.D. că acestea nu ar fi fost eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în baza O.G. nr. 12/1993 şi respectiv O.G. nr. 60/2001, care reglementau condiţiile de participare la licitaţii a agenţilor economici şi că de vreme ce societatea nu avea datorii exigibile, în mod corect s-a consemnat că aceasta nu are datorii la stat, deoarece, O.G. nr. 12/1993 şi respectiv O.G. nr. 60/2001 nu reglementează procedura de eliberare a certificatelor sau dovezilor privind plata datoriilor la bugetul statului, ci reglementau procedura achiziţiilor publice, prevăzând doar posibilitatea ca participantul la o licitaţie de achiziţie publică să facă dovada că nu are datorii la bugetul de stat, ca o dovadă în favoarea seriozităţii şi bonităţii pe care o prezintă. Procedura de acordare a acestor acte doveditoare şi conţinutul lor era reglementat de O.M.F. nr. 448/1999. O.G. nr. 12/1993 şi O.G. nr. 60/2001 menţionând necesitatea eliberării unui act doveditor care să ateste că participantul la licitaţie şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor şi a contribuţiei la asigurărilor de stat, iar O.M.F.P. nr. 448/1999 precizând că „Certificatul care atestă îndeplinirea obligaţiilor bugetare se numeşte certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice”.

De altfel, în cazul certificatelor din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001 s-au folosit şi formularele prevăzute de acest act normativ pentru certificate de atestare fiscală. Or, nu se poate afirma că s-au folosit aceste formulare, care prevedeau expres rubrica în care trebuiau trecute obligaţiile de plată amânate sau eşalonate, dar de fapt nu era necesar să fie completate aceste rubrici, pentru că ar fi fost vorba de altfel de certificate. Indiferent la ce erau folosite certificatele respective, din moment ce erau prevăzute cu rubrică specială în care trebuiau trecute datoriile eşalonate şi nu au fost completate aceste rubrici cu sumele datorate şi eşalonate, menţionându-se doar că societatea nu are datorii la buget, ele atestau o împrejurare nereală, comisia de licitaţie apreciind diferit bonitatea unui participant care are datorii la bugetul de stat, chiar eşalonate, faţă de cea a unuia care nu are deloc datorii la bugetul de stat. În acest fel s-a creat SC B.A. SA o situaţie mai favorabilă, prin atestarea faptului că aceasta nu ar fi avut datorii la bugetul de stat.

De asemenea, în certificatul din 3 februarie 2000 s-a menţionat expres că SC B.A. SA „nu are impozite şi taxe neplătite/reeşalonate”, or, chiar dacă s-ar reţine ca veridice afirmaţiile inculpatului, că ar fi avut în vedere faptul că această societate avea datorii reeşalonate, dar neexigibile, acesta ar fi trebuit să taie menţiunea „reeşalonate” din certificat, neprocedând în acest fel prin acest certificat atestându-se în mod fals că această societate nu ar fi avut nici datorii reeşalonate, fapt neadevărat.

S-a concluzionat că inculpatul L.S.D. cu intenţie a inserat date nereale în aceste certificate de atestare fiscală, cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC B.A. SA pentru participarea la licitaţii de achiziţie.

De asemenea, având în vedere că inculpatul B.V.L. a declarat că de fiecare dată el a depus la organele fiscale toată documentaţia necesară eliberării unor astfel de certificate, iar acesta în calitate de reprezentant al SC B.A. SA a depus certificatele de atestare fiscală nereale la dosarele de licitaţie, s-a reţinut că acesta a folosit aceste înscrisuri, cunoscând că sunt false.

6. Referitor la fapta inculpatului L.S.D. de a primi la data de 22 mai 1999 de la SC B.A. SA, prin intermediul inculpatului B.V.L., un autoturism, pe care l-a folosit exclusiv în baza unui contract de comodat, până în data de 22 decembrie 2004, când SC B.A. SA i-a vândut autoturismul în cauză inculpatului L.S.D., cu suma de 10 milioane lei, nu au fost reţinute afirmaţiile celor doi inculpaţi, că autoturismul ar fi fost cumpărat pe această societate pentru restituirea unui împrumut mai vechi, făcut de inculpatul L.S.D. către inculpatul B.V.L.

S-a reţinut că cei doi susţin că împrumutul ar fi fost acordat de inculpatul L.S.D. inculpatului B.V.L., în cursul anului 1996, motiv pentru care firesc ar fi fost ca restituirea împrumutului să o facă tot persoana fizică B.V.L. şi nu SC B.A. SA, neputând fi acceptat ca cei doi inculpaţi, buni cunoscători ai dispoziţiilor legale în materia contabilităţii societăţilor comerciale, să fi ales o astfel de modalitate de restituire a împrumutului, care poate constitui o încălcare a dispoziţiilor legale privind combaterea evaziunii fiscale.

Cei doi inculpaţi s-au contrazis cu privire la destinaţia împrumutului, inculpatul L.S.D. afirmând că acesta a fost acordat pentru ca inculpatul B.V.L. să-şi pună pe picioare afacerea, în timp ce acesta din urmă a afirmat că suma împrumutată a folosit-o în interes strict personal şi nu pentru societatea pe care o administra, SC C.T. SA, nefiind înregistrată sub nici o formă în contabilitatea societăţii, fiind greu de crezut că un astfel de amănunt nu ar fi fost reţinut de cei doi inculpaţi, dacă susţinerile lor ar fi fost reale.

Deşi inculpatul B.V.L. a afirmat că a achitat autoturismul respectiv aproximativ după doi ani şi jumătate, nu poate fi explicată în mod veridic transmiterea proprietăţii de-abia după aproximativ 5 ani de la data încheierii contractului de comodat, după ce au fost demarate cercetările faţă de inculpat sub acest aspect.

Din analiza soldului contului -„creditori diverşi”- al SC B.A. SA, pentru perioada martie 2000-septembrie 2004, s-a constatat că la data de 30 septembrie 2004, soldul acestuia era de numai 28.000 lei, fapt din care nu se poate trage decât concluzia că învinuitul B.V.L. a scos din patrimoniul societăţii în perioada iunie 1999 - 30 septembrie 2004 suma de 130.000.000 lei, cu care a achitat avansul pentru autoturism. Din moment ce inculpatul B.V.L. a scos din societate suma de 130.000.000 lei, cu care acesta creditase societate, rezultă că aceşti bani au provenit de la el şi nu de la inculpatul L.S.D., aşa cum susţin cei doi inculpaţi. De altfel, nimic nu-l împiedica pe inculpatul L.S.D. să solicite să fie menţionat ca şi creditor al societăţii, aşa cum a fost menţionat inculpatul B.V.L.

Suma de 130 milioane lei, pe care cei doi inculpaţi pretind că i-ar fi dat-o L.S.D. lui B.V.L., pentru a plăti avansul necesar achiziţionării autoturismului, reprezenta doar 8.407 dolari S.U.A., iar pentru autoturism a fost plătit un avans în valoare de 134.892.000 lei, adică 9.000 dolari SUA. Pentru autoturism, SC B.A. SA urma să achite în rate diferenţa de valoare a autoturismului, respectiv o sumă totală de 13.697 dolari SUA. Or, cei doi au declarat că B.V.L. avea faţă de L.S.D. o pretinsă datorie de doar 12.000 DM, care a fost stinsă prin restituirea unei sume de 13.697 dolari SUA, iar la data 21 mai 1999 echivalentul a 12.000 DM era de 100.992.000 lei, în timp ce echivalentul a 13.697 dolari SUA era de 211.796.711 lei. Din faptul că societatea a achitat societăţii de leasing o sumă cu o valoare dublă decât cea pe care inculpatul L.S.D. pretinde că i-ar fi împrumutat-o inculpatului B.V.L. s-a concluzionat că afirmaţiile celor doi inculpaţi sunt neverosimile.

S-a arătat de către prima instanţă că nu se poate ţine cont de declaraţia martorului L.C., în care acesta susţine că a aflat că inculpatul L.S.D. l-ar fi împrumutat pe inculpatul B.V.L. în cursul anului 1996, deoarece ambii inculpaţi au declarat că despre acest împrumut nu cunoşteau decât soţiile lor.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a constatat că inculpatul L.S.D. a beneficiat de acest autoturism de la SC B.A. SA, în timp ce în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu a favorizat această societate prin emiterea certificatelor de atestare fiscală nereale. De asemenea, în timp ce a folosit acest autoturism inculpatul a efectuat în exercitarea atribuţiilor de serviciu acte constând în semnarea convenţiilor de eşalonare, care, deşi nu pot fi reţinute ca fiind ilegale, au adus societăţii respective beneficii. Faţă de faptul că inculpatul a primit autoturismul de la societatea SC B.A. SA la data de 22 mai 1999, pe care l-a folosit în baza unui contract de comodat până în data de 22 decembrie 2004, iar după aceea, în timp ce folosea acest autoturism a emis în favoarea acestei societăţi certificate de atestare fiscală nereale şi a semnat convenţiile de reeşalonare a datoriilor acestei societăţi, rezultă că folosinţa acestui autoturism a fost dată în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D.

S-a arătat că pentru a se reţine infracţiunea de luare de mită nu este necesar ca funcţionarul să-şi fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, astfel că această infracţiune poate fi reţinută raportat la toate actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în favoarea SC B.A. SA, chiar dacă nu toate actele pot fi catalogate ca fiind nelegale.

În ce priveşte calitatea inculpatului L.S.D., de funcţionar cu atribuţii de control, se constată că acesta avea la data săvârşirii faptelor calitatea de director adjunct la D.G.F.P. Mureş, fapt care îi conferea atribuţii cu privire la controlarea şi supravegherea modului în care ceilalţi salariaţi subordonaţi îşi îndeplineau atribuţiile de serviciu, inclusiv cu privire la aspectele legate de eliberarea certificatelor de atestare fiscală sau cele legate de întocmirea convenţiilor de reeşalonare a datoriilor societăţilor către stat. În consecinţă, având aceste atribuţii, inculpatul era un funcţionar cu atribuţii de control.

Aşadar, instanţa de fond a constatat că, în drept:

Fapta inculpatului L.S.D. care, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control în cadrul D.G.F.P. Mureş (director general adjunct), a primit spre folosinţă, în mod direct, în cursul lunii iunie 1999, de la inculpatul B.V.L. - administrator la SC B.A. SA Târgu-Mureş, un autoturism, în valoare de 22.104 dolari S.U.A., înmatriculat, printr-un contract de comodat cu titlu gratuit pe o durată de 5 ani, iar la împlinirea termenului prevăzut în contractul de comodat a cumpărat autoturismul în cauză de la societate cu suma de 10 milioane lei, în scopul de a a-şi îndeplini sau a nu-şi îndeplini acte referitoare la atribuţiile de serviciu sau în scopul de a face acte contrare acestor atribuţii de serviciu, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în exercitarea atribuţiilor de funcţionar public, în cursul anilor 2000 şi 2001, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, a eliberat în favoarea SC B.A. SA certificatele fiscale din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001, falsificându-le cu prilejul întocmirii lor, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului şi prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări referitoare la datoriile acestei societăţi către stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum şi modalitatea asemănătoare de a proceda, relaţiile dintre inculpat şi reprezentantul societăţii beneficiare, justificând reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice în săvârşirea celor două acte materiale de fals intelectual.

Fapta inculpatului B.V.L. care, în calitate de administrator al SC B.A. SA Târgu-Mureş, i-a oferit inculpatului L.S.D. - director general adjunct al D.G.F.P. Mureş, un autoturism, în valoare de 22.104 dolari SUA, înmatriculat, sub forma unui Contract de comodat cu titlu gratuit, pe o durată de 5 ani, iar la expirarea termenului prevăzut în contract, i-a vândut autoturismul în cauză cu suma de 10 milioane lei, în scopul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către acesta a unor acte în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în scopul îndeplinirii de către acesta a unor acte contrare acestor îndatoriri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat care, în calitate de administrator al SC B.A. SA Târgu-Mureş, a folosit în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat mai multe înscrisuri oficiale respectiv certificatele din 03 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001, cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv participarea şi câştigarea unor licitaţii organizate de diferite instituţii publice sau cu fonduri de la diferite instituţii publice ori de interes public, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum şi modalitatea asemănătoare de a proceda, modalitatea asemănătoare de obţinere a certificatelor de atestare fiscală false justificând reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice în săvârşirea celor două acte materiale de uz de fals.

Cum însă fapta inculpatului B.V.L. de dare de mită a fost săvârşită la data de 22 mai 1999, iar fapta continuată a acestuia de uz de fals a fost epuizată în cursul lunii iunie 2001, pentru aceste infracţiuni s-au împlinit termenele de prescripţie specială prevăzute de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din 22 noiembrie 2006 şi respectiv decembrie 2008.

De asemenea, având în vedere că infracţiunea continuată a inculpatului L.S.D. de falsificare a certificatelor de atestare fiscale emise în favoarea SC B.A. SA s-a epuizat la data de 27 iunie 2001, şi pentru aceasta s-a împlinit termenul de prescripţie specială prevăzut de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din data de 27 decembrie 2008.

Inculpaţii au solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 13 C. proc. pen. însă, având în vedere că instanţa a constatat că nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen., iar prescripţia răspunderii penale este un caz care înlătură răspunderea penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) şi art. 13 alin. (3) C. proc. pen. instanţa a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.V.L., pentru infracţiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi faţă de inculpatul L.S.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la acuzaţiile aduse prin actul de sesizare al instanţei în legătură cu favorizarea SC U.I. SA, prima instanţă a reţinut că inculpaţii şi-au susţinut nevinovăţia arătând următoarele:

1. Inculpatul L.S.D. a arătat că nu este adevărat că la data de 26 octombrie 1999 ar fi intervenit la doamna inspector S.R. pentru a trimite echipa de inspectori la SC U.I. SRL. Inspectorii aparţineau de Administraţia Financiară şi nu de direcţia condusă de inculpat. Acest lucru nu a fost confirmat nici de martorele M.M. şi S.R.

2. Cu privire la acordarea eşalonărilor la plată inculpatul L.S.D., cel care a semnat convenţia de eşalonare din 30 august 2002 în locul directorului general - numitul S.L.D., a declarat că nu este adevărat că SC U. SA ar fi avut pe rol o altă eşalonare, deoarece aceasta nu mai avea eşalonarea din 1999, întrucât A.F. Târgu Mureş începuse în anul 2001 executarea silită, prin actul de control din noiembrie-decembrie 2001, încheiat de către D.G.F.P. societăţii i se comunică faptul că nu şi-a plătit datoriile curente, ceea ce a dus la anularea valabilităţii eşalonării, prin nota de constatare încheiată cu ocazia acordării eşalonării din 2002 se constata pierderea precedentei eşalonări şi nicio prevedere legală nu interzicea acordarea unei noi eşalonări. În legătură cu faptul că documentaţia întocmită în vederea aprobării înlesnirilor la plată acordate SC U.I. SRL în anul 2002, prezintă anumite neregularităţi şi în baza acestei documentaţii s-a aprobat solicitarea agentului economic, arată că el era ultimul care semna aceste convenţii, iar anterior semnării ei de către el respectiva documentaţie era verificată de către lucrătorii din cadrul Serviciului Îndrumare, Colectare Venituri, al cărei şef de serviciu era dl. S.F., care era un profesionist desăvârşit şi în momentul în care o astfel de convenţie era semnată de către el, el avea convingerea că întreaga documentaţie era conformă cu dispoziţiile legale. În momentul în care venea la el la semnat convenţia de eşalonare, atât această convenţie, cât şi referatul final întocmit de lucrătorii din cadrul Î.C.V., erau semnate spre aprobare de directorul de resort, dl. C.A. sau de către d-na D.I. În momentul în care venea la spre semnat convenţia de eşalonare, îi erau aduse toate documentele în baza cărora s-a făcut referatul şi convenţia, dar în fapt el nu avea nici timpul fizic şi nici sarcina de serviciu să verifice aceste documente, urmărind doar metodologic dacă documentaţia este completă.

În legătură cu eşalonarea la plată acordată SC U.I. SRL la 30 august 2002, a arătat că în momentul semnării convenţiei atât din discuţiile cu inspectorii care au întocmit documentaţia, cât şi din faptul că el personal a verificat metodologic (respectiv sub aspectul existenţei tuturor documentelor necesare aprobării) întreaga documentaţie, prilej cu care a constatat că la dosar existau şi erau întocmite toate actele cerute de dispoziţiile legale. În legătură cu acest aspect, menţionează că personal a verificat şi la documentaţie existau ultimele 24 de declaraţii de impozit la data întocmirii convenţiei, fapt care este confirmat de ambele referate întocmite în cauză, respectiv atât de către A.F.P. Tg.Mureş, cât şi de către Î.C.V. Mai mult decât atât, în momentul în care a avut loc controlul de audit de la Bucureşti, subordonaţii săi au verificat existenţa celor 24 de declaraţii de impozit, toate aflându-se la dosarul fiscal ori în dosarul de înlesnire sau în dosarul de urmărire, toate fiind prezentate auditorilor, dar cu toate acestea nu au fost luate în considerare de către ei, întrucât în raportul de audit s-a menţionat că existau doar 21 de astfel de declaraţii.

În legătură cu faptul că agentul economic ar fi plătit dividende pe durata acumulării datoriilor bugetare, menţionează că, după ce a citit Raportul de audit, personal a verificat aspectele consemnate, prilej cu care a constatat că aceste dividende au fost plătite anterior datei de la care s-au acumulat datoriile bugetare, care au fost eşalonate prin convenţia semnată în august 2002, astfel că societatea nu trebuia depunctată.

În concluzie, inculpatul a arătat că SC U.I. SRL nu a fost favorizată în nici un fel, nici cu prilejul acordării înlesnirilor la plată, nici cu alte ocazii, ba dimpotrivă a fost defavorizată prin faptul că nu a fost înştiinţată la timp de pierderea eşalonării acordată în august 2002 şi astfel, după cum am arătat mai sus, nu a beneficiat de prevederile O.G. nr. 94/2004.

În legătură cu neconcordanţele care apar în documentele care au stat la baza aprobării cererii de eşalonare la plată a SC U.I. SRL, respectiv faptul că referatul este anterior Notei de constatare, precum şi faptul că la dosar nu există copie de pe ultimul act de control, ci de pe penultimul act de control, inculpatul a arătat că atât aceste neconcordanţe, cât şi alte aspecte consemnate în actele întocmite de inspectorii din cadrul A.F.P. Tg.Mureş, sunt în responsabilitatea lor, deoarece ei sunt cei care verifică în teren realitatea celor declarate de agentul economic şi pe care le menţionează în actele întocmite.

Inculpatul a mai susţinut că nu există prejudiciu, deoarece nici până astăzi nu s-a cerut de la nimeni recuperarea acestui prejudiciu, tocmai pentru că în realitate acesta nu există.

3. Inculpatul a mai arătat că nu a făcut niciodată vreo intervenţie telefonică la A.F. Târgu Mureş pentru neexecutarea silită a SC U. SA. Nu a intervenit nici telefonic, nici altfel la doamna T.D. Executarea silită a societăţii a fost suspendată în instanţă. De altfel societatea a fost executată silit chiar de doamna T.D. cu suma de 400 milioane lei.

4. În ce priveşte eliberarea certificatelor de atestare fiscală, inculpatul L.S.D. a susţinut că avea competenţa de a semna aceste documente şi că acestea nu erau certificate de atestare fiscală ci simple certificate constatatoare, eliberate în baza O.G. nr. 12/1993 sau O.G.. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, care nu prevedeau vreun formular tipizat, putându-se folosi orice formular. Acestea nu au fost eliberate în baza O.M.F.P. nr. 448/1999 şi nu era necesar să se menţioneze în ele decât datoriile exigibile. Deci acestea reflectă realitatea, deoarece societatea nu avea datorii exigibile la momentul eliberării lor. Cu privire la faptul că certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002 nu figurează în evidenţele nici ale D.G.F.P. Mureş şi nici ale A.F.P. Târgu-Mureş, inculpatul L.S.D. a arătat că înregistrarea acestora nu intra în atribuţiile sale de serviciu. Inculpatul G.G.O., cu privire la eliberarea certificatelor fiscale mai sus arătate arată că, pentru eliberarea lor s-au depus cereri şi din punctul său de vedere, certificatele în cauză nu sunt false, deoarece conţin date reale, întrucât la momentul eliberării lor avea eşalonări în curs.

5. Cu privire la suportarea costului excursiei în Italia, din anul 2003, inculpaţii L.S.D. şi G.G.O. au susţinut că inculpatul L.S.D. i-a predat inculpatului G.G.O. contravaloarea părţii sale din excursie, respectiv suma de 500 euro, despre acest lucru neîntocmindu-se nici un fel de act, datorită relaţiilor de prietenie dintre ei. S-a arătat că despre acest lucru cunoaşte martorul R.F., audiat de instanţă.

Referitor la autoturism, inculpatul L.S.D. a menţionat că acesta a fost dat în folosinţă de către SC U.I. SRL soţiei sale, L.L., în baza unui contract încheiat între cele două părţi, în care se menţiona că societatea pune la dispoziţia numitei L.L. autoturismul în cauză, iar aceasta se obliga să promoveze produsele farmaceutice comercializate de SC U.I. SRL în judeţul Mureş, iar condiţiile stipulate în contract nu îl priveau pe el.

În legătură cu nr. de înmatriculare, inculpatul L.S.D. a precizat că într-adevăr acest număr de înmatriculare aparţinuse unui autoturism care fusese al său, pe care l-a vândut prin luna mai 2003 şi după achiziţionarea autoturismului de către SC U.I. SRL, întrucât avea în păstrare aceste numere de înmatriculare, s-a hotărât să le dea la SC U.I. SRL.

Cu privire la încheierea contractului, inculpatul L.S.D. a menţionat că data semnării efective a contractului a fost făcută la întoarcerea din concediu, dată la care s-a şi pus la dispoziţie autoturismul în cauză. Acest lucru a fost susţinut în declaraţia sa şi de inculpatul G.G.O., care arăta că acest contract putea fi făcut oricând, dar data intrării lui în vigoare era de 01 iulie 2003, iar înregistrarea contractului în cauză a fost făcută de către angajaţii societăţii şi el le-a spus să-l înregistreze cu data intrării lui în vigoare. Se arată că aceste aspecte sunt atestate de martorii I.L. şi I.C.

Cu privire la faptele reţinute prin actul de sesizare al instanţei în sarcina inculpaţilor L.S.D. şi G.G.O. în legătură cu SC U.I. SRL instanţa de fond a reţinut următoarele:

În rechizitoriu s-a arătat că fapta inculpatului L.S.D. care, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control în cadrul D.G.F.P. Mureş (director general adjunct al acestei instituţii), în cursul anului 2003, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a primit atât direct, cât şi indirect, diferite foloase materiale, respectiv, în mod direct, o excursie împreună cu familia sa în Italia în perioada 26 iunie - 14 iulie 2003, o parte din costurile acesteia, în cuantum de 19.102.379 lei, fiind suportate de către SC U. SRL Târgu-Mureş, fiind înregistrată în contabilitatea societăţii şi în mod indirect, prin intermediul soţiei sale, numita L.L., a primit, spre folosinţă, un autoturism, în valoare de 558.132.120 lei, înmatriculat, iar pentru a da o aparenţă de legalitate acestei operaţiuni între SC U. SRL Târgu-Mureş - reprezentată prin administratorul inculpat G.G.O. şi L.L., s-a încheiat un contract atipic de prestări servicii care avea ca obiect promovarea produselor farmaceutice şi parafarmaceutice ale societăţii comerciale, dar în evidenţele acesteia un există înregistrată nici o prestaţie din partea numitei L.L., contractul în cauză fiind încheiat la o dată la care atât L.L., cât şi învinuitul G.G.O. erau plecaţi din ţară în excursia mai sus arătată; în schimbul acestor foloase materiale, inculpatul L.S.D., în calitatea pe care o avea, a favorizat, în mod repetat, SC U. SRL Târgu-Mureş, după cum urmează:

- la data de 26 octombrie 1999, în timp ce inspectorii S.R., M.M. şi P.C. se aflau în control la o societate comercială, învinuitul L.S.D. a intervenit la primul inspector şi pe toate le-a trimis la SC U.I. SRL Tg.Mureş pentru a efectua de urgenţă un control la această societate comercială, în vederea acordării unei înlesniri la plată, astfel că întreaga documentaţie pentru această facilitate a fost întocmită într-o singură zi de 26 octombrie 1999 şi în baza acestei documentaţii a fost aprobată o înlesnire la plată în favoarea agentului economic de către M.F.P. Bucureşti;

- prin semnarea convenţiei din 30 august 2002, prin care s-au aprobat înlesniri la plată a obligaţiilor la bugetul de stat acestei societăţi comerciale, în cuantum de peste 6.416.873.525 lei, cererea societăţii pentru aceste înlesniri fiind aprobată fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv O.G. nr. 40/2002 şi O.M.F.P. nr. 580/2002;

- în cursul lunii februarie 2005, acesta a intervenit telefonic asupra inspectorului T.D. în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL, popriri de conturi care fuseseră făcute ca urmare a pierderii convenţiei din 30 august 2002 şi în această împrejurare s-a trecut la declanşarea procedurilor de executare silită, această intervenţie determinând blocarea executării silite asupra activelor societăţii timp de 43 zile;

- la data de 30 mai 2002, învinuitul L.S.D., deşi nu avea nici o competenţă potrivit dispoziţiilor legale, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002, certificat care nu figurează înregistrat în registrele de corespondenţă nici ale D.G.F.P. şi nici ale A.F.P. Tg.Mureş, în care se menţiona că SC U.I. SRL nu avea datorii la bugetul de stat, împrejurare care nu corespundea realităţii, întrucât la acea dată societatea comercială în cauză avea datorii restante la bugetul de stat, eşalonate potrivit adresei din 02 decembrie 1999, emisă de M.F.P. Bucureşti, iar acest certificat fiscal a fost folosit de către agentul economic în vederea câştigării unei licitaţii la Spitalul „Dr. C.O.” Baia Mare, jud. Maramureş;

- la data de 09 octombrie 2002, învinuitul L.S.D., deşi nu avea nici o competenţă potrivit dispoziţiilor legale, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 09 octombrie 2002, certificat care nu figurează înregistrat în registrele de corespondenţă nici ale D.G.F.P. şi nici ale A.F.P. Tg.Mureş, în care se menţiona că SC U.I. SRL nu avea datorii la bugetul de stat, împrejurare care nu corespundea realităţii, întrucât la acea dată societatea comercială în cauză avea datorii restante la bugetul de stat, eşalonate potrivit convenţiei din 30 august 2002, încheiată de D.G.F.P. Mureş, iar acest certificat fiscal a fost folosit de către agentul economic în vederea câştigării unei licitaţii la Spitalul Clinic de Urgenţă Cluj;

- la data de 21 ianuarie 2000, învinuitul L.S.D., deşi nu avea nici o competenţă potrivit dispoziţiilor legale, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 21 ianuarie 2000, în care se menţiona că SC U.I. SRL avea datorii eşalonate la bugetul de stat, dar certificatul în cauză nu a fost eliberat pe formular tipizat şi nici nu s-a procedat la enumerarea datoriilor reeşalonate, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale în materie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată s-a susţinut că fapta inculpatului G.G.O. care, în calitate de administrator al SC U.I. SRL Târgu-Mureş, i-a oferit în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatului L.S.D. - director general adjunct la D.G.F.P. Mureş, atât direct, cât şi indirect, diferite foloase materiale, respectiv în mod direct o excursie în Italia, în perioada 26 iunie - 14 iulie 2003, ale cărei costuri parţiale, în valoare de 19.102.379 lei, au fost înregistrate în contabilitatea societăţii şi în mod indirect, i-a oferit inculpatului L.S.D., spre folosinţă, prin intermediul soţiei sale - numita L.L., un autoturism, în valoare de 558.132.120 lei, înmatriculat, în baza unui contract de prestări servicii atipic, aceste foloase fiind oferite inculpatului L.S.D., în vederea favorizării SC U. SRL, în raport cu organele fiscale, favorizare care s-a materializat prin eliberarea pentru societate a certificatelor fiscale din 21 ianuarie 2000, din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002, precum şi prin intervenţiile asupra funcţionarilor din cadrul A.F.P. Tg.Mureş atât la data de 26 octombrie 1999 asupra inspectorului S.R., cât şi prin intervenţia din cursul lunii februarie 2005 asupra inspectorului T.D. din cadrul Serviciului C.E.S.P.J. - A.F.P. Tg.Mureş, precum şi prin semnarea convenţiei din 30 august 2002, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2010, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa de judecată a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a acestor fapte, reţinute în sarcina inculpatului L.S.D., din infracţiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - modificată rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 248 C. pen. (fapta din 21 ianuarie 2000), art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

Totodată, având în vedere că în rechizitoriu s-a reţinut că faptele realizate de inculpatul L.S.D. în schimbul foloaselor primite de la inculpatul G.G.O. sunt ilegale, iar în sarcina acestui din urmă inculpat s-a reţinut infracţiunea corelativă de dare de mită, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului G.G.O., din infracţiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 25 raportat la art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (21 ianuarie 2009), art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

Analizând actele şi lucrările dosarului s-a constatat de către prima instanţă că faptele ilicite pe care inculpatul L.S.D. le-a săvârşit în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost comise la datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, februarie 2005, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 şi 21 ianuarie 2000, iar foloasele primite de la inculpatul G.G.O., constând în excursia în Italia şi folosinţa autovehiculului, s-a realizat în lunile iunie-iulie 2003. Cum se poate constata toate actele realizate de inculpatul L.S.D. în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu excepţia intervenţiei telefonice asupra inspectorului T.D. din luna februarie 2005, au fost realizate înainte de primirea foloaselor (iunie-iulie 2003). Or, în această situaţie, nu este realizată una din condiţiile pentru existenţa infracţiunii de luare de mită, anume ca pretinderea, primirea sau acceptarea foloaselor de către funcţionar să aibă loc înainte de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului privitor la îndatorirea de serviciu, fiind posibilă reţinerea infracţiunii de luare de mită doar în situaţia în care s-ar face dovada că cei doi inculpaţi s-au înţeles, încă de dinainte de data de 26 octombrie 1999 (când s-a realizat primul act în îndeplinirea actelor de serviciu), ca inculpatul L.S.D. să-şi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu în schimbul primirii foloaselor din lunile inie-iulie 2003. În caz contrar fapta de primire de foloase după exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. (având în vedere calitatea de funcţionar cu atribuţii de control a inculpatului L.S.D.). S-a reţinut că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă o astfel de înţelegere între inculpaţi şi din perioada lungă de timp scursă din anul 1999 până în anul 2003, nu ar putea fi presupusă existenţa ei, ci mai degrabă faptul că această înţelegere prealabilă nu a existat. În aceste condiţii, nerezultând o rezoluţie infracţională unică între actele realizate de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada 26 octombrie 1999-februarie 2005, nu se poate reţine decât că actul din luna februarie 2005 (singurul săvârşit după primirea foloaselor) a fost unul izolat, care nu poate intra în conţinutul infracţiunii de luare de mită şi nu poate determina concluzia că toate actele realizate în exercitarea atribuţiilor de serviciu de inculpatul L.S.D. în perioada octombrie 1999-februarie 2005 ar fi avut drept mobil primirea foloaselor din lunile iunie-iulie 2003.

S-a concluzionat că, nefiind întrunite condiţiile unei unităţi de infracţiune, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu, în mod inevitabil încadrarea juridică ce trebuie reţinută este cea a unei pluralităţi de infracţiuni şi anume câte o infracţiune pentru fiecare act ilicit îndeplinit de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, plus infracţiunea distinctă de primire de foloase necuvenite. În consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice pentru fapta reţinută în sarcina inculpatului S.L.D., din infracţiunea de luare de mită într-o infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Singura menţiune ce trebuie făcută cu privire la fapta de abuz în serviciu contra intereselor publice din luna februarie 2005 este aceea că prin Legea nr. 521 din 24 noiembrie 2004 s-a introdus în Legea nr. 78/2000 articolul 13², care prevede că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. În consecinţă, fapta săvârşită de inculpatul L.S.D. după intrarea în vigoare a acestui act normativ nu mai poate fi încadrată în art. 248 C. pen. ca şi celelalte fapte, ci în art. 13² din Legea nr. 78/2000 modificată, având în vedere că se susţine că a cesta ar fi obţinut prin fapta sa de a interveni telefonic la inspectorul T.D., în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL, şi un avantaj patrimonial pentru această din urmă societate.

S-a arătat că, întrucât pentru infracţiunea de luare de mită se impune schimbarea încadrării juridice în mai multe infracţiuni, una de primire de foloase necuvenite şi mai multe de abuz în serviciu, acest lucru atrage după sine imposibilitatea existenţei în mod independent a infracţiunii corelative de dare de mită. Însă având în vedere că prin rechizitoriu s-a reţinut săvârşirea de către inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuţiilor de serviciu a mai multor fapte ilicite, în interesul inculpatului G.G.O., fapte care pot constitui infracţiuni de abuz în serviciu, acest lucru implică punerea în discuţie a săvârşirii de către inculpatul L.S.D. a acestor infracţiuni la instigarea coinculpatului G.G.O.. În consecinţă, în temeiul art. 334 C. proc. pen. instanţa de fond a apreciat că se impune totodată schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului G.G.O., din infracţiunea prevăzută de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 - modificată, rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 26 octombrie 1999), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 august 2002), art. 25 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 30 mai 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din 09 octombrie 2002), art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (21 ianuarie 2009), art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din anul 2003).

Analizând caracterul faptelor săvârşite de inculpatul L.S.D. în exercitarea atribuţiilor de serviciu s-a constatat de către prima instanţă că unele dintre acestea au caracter licit iar altele au caracter ilicit, neputându-se însă reţine pentru acestea din urmă săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor de abuz în serviciu.

1. Astfel, cu privire la acuzaţia că inculpatul a favorizat în mod nelegal SC U.I. SRL, în sensul că i s-a acordat un termen de 5 luni în loc de cel mult 10 zile pentru constituirea garanţiei şi implicit, s-a amânat începerea procedurii de executare silită a debitorului, în condiţiile prevăzute de pct. 9 din O.M.F. nr. 1283/1998, s-a constatat că nu s-a făcut dovada contribuţiei inculpatului la producerea acestui rezultat. Astfel s-a reţinut că actele au fost întocmite de salariaţii aflaţi în subordinea inculpatului L.S.D., însă graficul de eşalonare şi aprobarea facilităţii i s-au comunicat agentului economic de către D.A.V.S. Mureş cu adresa din 29 iulie 1999, semnată de director - numitul C.A. şi de numita F.I., în locul învinuitului S.F. - şef serviciu colectarea veniturilor statului. Faptul că toţi aceştia erau în subordinea inculpatului L.S.D. nu presupune neapărat contribuţia acestuia la întocmirea actului nelegal, în lipsa altor probe din care să reiasă acest lucru.

2. Referitor la faptul că această societate, prin cererea din 26 octombrie 1999, a solicitat, din nou, o eşalonare la plată a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru suma de 2.367.687.821 lei şi a majorărilor de întârziere şi T.V.A. în sumă de 107.900.895 lei, pe o perioadă de 5 ani, cu perioadă de graţie de 6 luni, s-a constatat că documentaţia întocmită de lucrătorii din cadrul A.F.P. Târgu Mureş a fost înaintată M.F.P., care a aprobat solicitarea SC U.I. SRL. Singura contribuţie reţinută în sarcina inculpatului este aceea că ar fi urgentat efectuarea controlului la această societate de către inspectoarele S.R., P.C. şi M.M., prin intermediul numitei D.T. Cum aceasta din urmă nu a declarat că ar fi trimis inspectoarele la SC U.I. SRL la solicitarea inculpatului L.S.D., iar afirmaţia martorei S.R. că după ce a ajuns la societate i s-a comunicat (probabil de către un lucrător al SC U.I. SRL) că acest inculpat s-a interesat dacă inspectoarele au ajuns la societate, nu se poate reţine vreo contribuţie a inculpatului L.S.D. la îndeplinirea defectuoasă sau la neîndeplinirea, de către el sau de către persoanele din subordine, a atribuţiilor de serviciu. De asemenea nu rezultă din nicio probă vreo intenţie a inculpatului L.S.D. de a-şi îndeplini defectuos atribuţiile de serviciu şi a cauza prin aceasta o tulburare însemnată a bunului mers al D.G.F.P. Mureş sau o pagubă patrimoniului acesteia sau al altei persoane.

În consecinţă, nu poate fi reţinută în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi nici în sarcina inculpatului G.O. săvârşirea vreunei instigări la această infracţiune, deoarece nu sunt întrunite elementele laturii obiective şi nici ale laturii subiective ale acestei infracţiuni.

3. Referitor la acuzaţia că, deşi agentul economic nu şi-a achitat debitele curente la bugetul de stat, nu s-a procedat la anularea înlesnirii acordată şi nici la recuperarea creanţelor bugetare pe calea executare silită, singurul fapt care se impută D.G.F.P. Mureş este acela că nu a lămurit şi nu a făcut nici un demers care să stabilească cui îi revine competenţa de anulare a înlesnirii, aprobate în favoarea SC U.I. SRL de către M.F.P., la data de 02 decembrie 1999, deşi nu se precizează în rechizitoriu cine ar fi trebuit să facă aceste demersuri. În aceste condiţii, nu se poate imputa vreo culpă concretă doar unui funcţionar al unei instituţii, chiar având atribuţii de conducere, pentru funcţionarea necorespunzătoare a întregii instituţii. Pentru a se putea reţine infracţiunea de abuz în serviciu este necesar să se săvârşească de către funcţionarul public un act defectuos, precis determinat, sau ca acesta să nu îndeplinească un astfel de act precis determinat şi la care era obligat, potrivit atribuţiilor de serviciu. Or, aşa cum se poate constata din examinarea atribuţiilor de serviciu ale inculpatului L.S.D., acesta nu avea atribuţia directă de a face demersuri legate de anularea înlesnirilor la plată. Aceste atribuţii reveneau altor persoane, iar coordonarea întregii activităţi a D.G.F.P. Mureş o avea în primul rând directorul general, nu directorul general adjunct.

4. Cu privire la faptul că D.G.F.P. Mureş a transmis la data de 30 august 2002, sub semnătura inculpatului L.S.D., convenţia din 30 august 2002 de eşalonare la plată, pe o perioadă de 36 de luni, cu o perioadă de graţie de 4 luni pentru suma totală de 4.212.797.864 lei, prin care s-ar fi încălcat dispoziţiile legale în materie, instanţa de fond a constatat de asemenea că nu poate fi imputată inculpatului L.S.D. nerespectarea îndatoririlor de serviciu, pentru următoarele motive.

Neconcordanţa între suma solicitată în cerere şi cea aprobată în convenţie, pentru care normele legale impuneau completarea cererii iniţiale, nu poate fi considerată prejudiciabilă, câtă vreme suma aprobată pentru reeşalonare a fost mai mică decât cea solicitată. Nu se poate susţine că societatea nu a respectat termenul legal de constituire a garanţiei în 60 de zile de la semnarea convenţiei, fapt ce ar fi atras anularea convenţiei, de vreme ce convenţia a fost semnată la data de 30 august 2002, iar garanţia a fost constituită la data de 31 octombrie 2002, într-un termen de 62 de zile calendaristice, pe care toţi salariaţii l-au considerat legal, calculându-l pe zile libere. Agentul economic şi inculpaţii susţin că a depus toate declaraţiile de impozite şi taxe prevăzute de lege, în număr de 24, neputând fi dovedit cu certitudine contrariul. Nedepunctarea societăţii cu 10 puncte pentru că ar fi plătit dividende acţionarilor/asociaţilor pe perioada acumulării de obligaţii bugetare restante, nu ar fi avut niciun efect cu privire la acordarea eşalonărilor. Este doar o supoziţie, nedemonstrată, afirmaţia că aceste manopere s-au efectuat cu scopul întreruperii procedurilor de executare silită a debitelor restante, de vreme ce societatea a utilizat de o cale pe care legea o oferea, pentru a obţine aceste efecte. La fel şi afirmaţia cu privire la posibilitatea ca după terminarea controlului, Balanţa de verificare aferentă lunii decembrie 2000 să fi fost înlocuită cu o altă Balanţă de verificare. Nu rezultă de nicăieri culpa inculpatului L.S. cu privire la faptul că nu s-a depus copie după ultimul act de control efectuat la agentul economic, aşa cum prevedea O.M.F. nr. 580/2002, ci după penultimul act de control, de vreme ce actele au fost verificate anterior de mai multe persoane, care nu i-au semnalat în nici un mod acest lucru. În ce priveşte susţinerile că nota de constatare a fost întocmită la data de 13 august 2002 şi înregistrată la organul fiscal din 14 august 2002, iar Referatul întocmit în baza acestei note poartă data de 12 august 2002 - (vol. 12 - filele 181-186), fiind practic imposibil ca referatul cu propunerea spre aprobare a înlesnirilor să fie anterior Notei de constatare, întrucât datele înscrise în acest Referat trebuie preluate din Nota de constatare şi că în dosarul de aprobare a înlesnirii nu s-au regăsit toate ordinele de plată la care se face referire în Nota de constatare din 14 august 2002, culpa pentru aceste nereguli nu poate aparţine decât persoanelor care au întocmit nota de constatare.

Faţă de cele de mai sus, şi având în vedere că documentaţia în vederea probării acestei înlesniri la plată a obligaţiilor către bugetul de stat a fost întocmită de către numiţii M.D. - inspector la Serviciul C.E.S.P.J. şi P.G. - referent la acelaşi serviciu, din cadrul A.F.P. Târgu-Mureş, a fost verificată de către numitul L.D. care a semnat în locul şefului Serviciului C.E.S.P.J. şi a fost avizată de către numitul S.I. - director A.F.P. Târgu-Mureş, nu poate fi reţinută îndeplinirea sau neîndeplinirea cu ştiinţă a atribuţiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D. În consecinţă, nu poate fi reţinută în sarcina acestui inculpat săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi nici în sarcina inculpatului G.O. săvârşirea vreunei instigări la această infracţiune, deoarece nu sunt întrunite elementele laturii obiective şi nici ale laturii subiective ale acestei infracţiuni.

5. Referitor la acuzaţia că inculpatul L.S.D., în cursul anului 2005, după întocmirea popririlor de conturi bancare ale SC U.I. SRL, i-ar fi telefonat numitei T.D. şi i-ar fi cerut să nu trimită aceste popriri şi să blocheze astfel conturile societăţii, întrucât SC U.I. SRL îşi va plăti datoriile către bugetul de stat instanţa constată că de asemenea nu poate fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu în sarcina inculpatului L.S.D.. Astfel, în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală martora T.D. susţine că după întocmirea popririlor de conturi bancare, imediat a primit pe interior un telefon de la dl. director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureş, L.S., care i-a cerut, textual, să nu trimită aceste popriri şi să blocheze astfel conturile societăţii, întrucât SC U.I. SRL îşi va plăti datoriile către bugetul de stat, astfel că fiind o dispoziţie a unei persoane din conducere, ea a pus adresele de înfiinţare a popririlor de conturi în sertarul biroului şi le-a ţinut până în jurul datei de 22 martie 2005, când le-a trimis la bănci şi îşi aminteşte că a mai reuşit să execute doar suma de 400 milioane lei, în contul datoriilor bugetare ale SC U.I. SRL. Însă, în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la data de 11 martie 2009 aceasta menţine afirmaţia că a fost sunată de inculpatul L.S.D., dar declară că ea i-a spus acestuia că va amâna trimiterea popririlor încă două sau trei zile, iar inculpatul L.S. a fost de acord cu acest lucru. În faţa instanţei martora a declarat că inculpatul L.S.D. nu i-a spus să nu trimită acele popriri. Inculpatul nu a recunoscut că ar fi sunat-o pe martora T.D. în legătură cu acest fapt, însă din declaraţia acestei martore, coroborată cu faptul că popririle de conturi la instituţiile bancare întocmite la data de 09 februarie 2005 au fost expediate abia la data de 22 martie 2005, rezultă că a avut loc această convorbire dintre inculpat şi martoră.

În ce priveşte calificarea acestui act al inculpatului, nu se poate însă reţine că inculpatul ar fi efectuat un act în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin faptul că i-a telefonat martorei T.D., având în vedere că inculpatul nu avea atribuţii directe cu privire la coordonarea activităţii funcţionarilor A.F.P. Târgu Mureş. Aceştia erau subordonaţi conducătorului acestei instituţii, care la rândul său era subordonat directorului general al D.G.F.P. Mureş. Actul inculpatului nu poate fi considerat un ordin de serviciu, iar faptul că martora T.D. ar fi dat fost de acord să amâne trimiterea popririlor, considerând că societatea îşi va plăti datoriile, este mai degrabă un act de curtoazie, faţă un alt funcţionar. În consecinţă, deşi actul inculpatului L.S.D. nu este acceptabil sub aspectul deontologiei funcţionarului public, el nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, responsabilitatea netrimiterii popririlor la timp aparţinând exclusiv martorei T.D.

Pentru aceste motive nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului L.S.D. săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi nici în sarcina inculpatului G.O. săvârşirea vreunei instigări la această infracţiune, deoarece nu sunt întrunite elementele laturii obiective şi nici ale laturii subiective ale acestei infracţiuni.

6. Referitor la acuzaţia că la data de 30 mai 2002, D.G.F.P. - C.F.S. Mureş, sub semnătura inculpatului L.S.D., a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002, în care se atesta că la data de referinţă 30 aprilie 2002, agentul economic „nu are” obligaţii restante la bugetul de stat, se constată că acesta a fost emis cu încălcarea prevederilor O.M.F. nr. 448 din 30 aprilie 1999, întrucât în document nu s-a făcut precizarea că societatea avea datorii eşalonate la plată şi nu au fost cuantificate şi specificate aceste datorii, în conformitate cu actul normativ menţionat, iar pe de altă parte la data de referinţă 30 aprilie 2002, SC U.I. SRL avea în derulare o înlesnire la plată aprobată de M.F.P. din 02 decembrie 1999. În plus, certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002 nu figurează înregistrat nici la D.G.F.P. Mureş şi nici la A.F.P. Târgu Mureş.

De asemenea, la data de 09 octombrie 2002, D.G.F.P. Mureş, sub semnătura inculpatului L.S.D., în calitate de director adjunct al acestei instituţii, a eliberat în aceleaşi condiţii, în favoarea SC U.I. SRL, certificatul de atestare fiscală din 09 octombrie 2002, prin care se atesta că la data de referinţă 31 august 2002, agentul economic „nu are datorii restante” la bugetul de stat, deşi chiar inculpatul L.S.D. semnase graficul de eşalonare a datoriilor aprobat în data de 30 august 2002, din 30 august 2002. Astfel, menţiunile din certificatul de atestare fiscală din 10 septembrie 2002 nu corespund realităţii, întrucât trebuiau menţionate în el toate datoriile, chiar eşalonate ale agentului economic, aşa cum rezultă din prevederile O.M.F. nr. 448/1999. În plus, certificatul fiscal în cauză este înregistrat la instituţie, dar nu există nici o cerere înregistrată la instituţia respectivă în acest sens şi de asemenea nu există nici un fel de documentaţie care să fi stat la baza eliberării acestui certificat de atestare fiscală.

Aşa cum s-a arătat în cazul certificatelor de atestare fiscală emise pentru SC B.A. SA, în acestea trebuiau consemnate toate datoriile eşalonate sau amânate la plata ale societăţii, pentru a se putea afirma că cele menţionate în certificat corespunde realităţii. Întrucât inculpatul L.S.D. a consemnat că SC U.I. SRL nu are datorii la stat, deşi aceasta avea astfel de datorii, chiar reeşalonate, cele două certificate de atestare fiscală sunt false întrucât s-a omis cu ştiinţă inserarea datoriilor la stat ale societăţii.

S-a apreciat ca relevant faptul că deşi certificatul de atestare fiscală din 30 mai 2002 poartă un număr de înregistrare la D.G.F.P. Mureş, la acest număr nu se regăseşte înregistrarea cererii SC U.I. SRL (ci un alt act care nu are legătură cu această societate) şi nu există nici un fel de documentaţie, în baza căreia să fi fost eliberat acest certificat de atestare fiscală. De asemenea, pentru certificatul de atestare fiscală din 09 octombrie 2002 nu există nici cerere din partea societăţii şi nici documentaţia care a stat la baza emiterii acestuia. Faptul că lipsesc cererile şi actele ce au stat la baza eliberării certificatelor, precum şi faptul că unul dintre acestea nici nu este înregistrat la instituţia emitentă, denotă caracterul fals al acestuia şi intenţia inculpatului L.S.D. de a-i înlesni societăţii participarea la licitaţie, având în vedere importanţa menţiunilor din certificat în eligibilitatea ofertelor. Lipsa oricărei alte semnături de pe certificat (de exemplu a persoanei care l-a întocmit, aşa cum s-a procedat în alte cazuri) duce de asemenea la concluzia că acesta a fost semnat în fals cu bună ştiinţă de către inculpat, fără să se preocupe de realitatea datelor menţionate în acesta. De vreme ce pe certificate figurează doar semnătura inculpatului L.S.D., acesta nu poate invoca lipsa atribuţiilor sale în înregistrarea certificatelor, întrucât acesta este singurul funcţionar care răspunde de eliberarea acestuia. Acest fapt, coroborat cu nerealitatea datelor înscrise în certificat, denotă intenţia inculpatului în menţionarea datelor nereale din certificat.

În ce priveşte eliberarea acestor certificate de atestare fiscală, nu a fost primită susţinerea inculpatului L.S.D. că acestea nu ar fi fost eliberate în baza O.M.F. nr. 448/1999, ci în baza O.G. nr. 12/1993 şi respectiv O.G. nr. 60/2001, care reglementau condiţiile de participare la licitaţii a agenţilor economici şi că de vreme ce societatea nu avea datorii exigibile, în mod corect s-a consemnat că aceasta nu are datorii la stat.

Astfel, O.G.. nr. 12/1993 şi respectiv O.G. nr. 60/2001 nu reglementează procedura de eliberare a certificatelor sau dovezilor privind plata datoriilor la bugetul statului, ci reglementau procedura achiziţiilor publice. Aceste acte normative prevedeau doar posibilitatea ca participantul la o licitaţie de achiziţie publică să facă dovada că nu are datorii la bugetul de stat, ca o dovadă în favoarea seriozităţii şi bonităţii pe care o prezintă. Procedura de acordare a acestor acte doveditoare şi conţinutul lor era reglementat însă de O.M.F. nr. 448/1999. O.G. nr. 12/1993 şi O.G. nr. 60/2001 menţionează necesitatea eliberării unui act doveditor care să ateste că participantul la licitaţie şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor şi a contribuţiei la asigurărilor de stat, iar O.M.F.P. nr. 448/1999 precizează că „Certificatul care atestă îndeplinirea obligaţiilor bugetare se numeşte certificat de atestare fiscală pentru persoane juridice”.

De altfel, în cazul acestor certificate de atestare fiscală s-au folosit şi formularele prevăzute de acest act normativ pentru certificate de atestare fiscală. Or, nu se poate afirma că s-au folosit aceste formulare, care prevedeau expres rubrica în care trebuiau trecute obligaţiile de plată amânate sau eşalonate, dar de fapt nu era necesar să fie completate aceste rubrici, pentru că ar fi fost vorba de altfel de certificate. Indiferent la ce erau folosite certificatele respective, din moment ce erau prevăzute cu rubrică specială în care trebuiau trecute datoriile eşalonate şi nu au fost completate aceste rubrici cu sumele datorate şi eşalonate, menţionându-se doar că societatea nu are datorii la buget, ele atestă o împrejurare nereală. O comisie de licitaţie apreciază în mod diferit bonitatea unui participant care are datorii la bugetul de stat, chiar eşalonate, faţă de cea a unuia care nu are deloc datorii la bugetul de stat. În acest fel s-a creat SC U.I. SRL o situaţie mai favorabilă, prin atestarea faptului că aceasta nu ar fi avut datorii la bugetul de stat.

S-a arătat că nu acelaşi lucru se poate susţine şi despre certificatul fiscal din 21 ianuarie 2000, eliberat tot sub semnătura inculpatului L.S.D. în care se atesta că la data de referinţă 31 decembrie 1999, agentul economic „are datorii eşalonate”. Chiar dacă şi acest certificat fiscal a fost emis în baza unei cereri fără număr, din data de 21 ianuarie 2000, a fost eliberat pe formular netipizat, încălcându-se astfel prevederile art. 1 din O.M.F. nr. 448/1999 şi nu au fost specificate toate aceste datorii, în conformitate cu prevederile art. 5, pct. 4 din anexa nr. 5 a O.M.F. nr. 448/1999, nu se poate susţine că şi acesta este fals, de vreme ce s-a menţionat că SC U.I. SRL are datorii reeşalonate. De altfel, acesta este şi un argument împotriva celor susţinute de inculpatul L.S.D., că el a considerat că în certificatele de atestare fiscală se menţionează doar datoriile exigibile.

S-a reţinut că netemeinicia susţinerilor inculpatului L.S.D. rezultă şi din faptul că în favoarea SC U.I. SRL au fost eliberate şi certificate de atestare fiscală cu respectarea dispoziţiilor legale, semnificative în acest sens fiind cele din 23 septembrie 2003 şi din 05 septembrie 2003 (vol. 8 - fila 106-130), certificate de atestare fiscală semnate de acelaşi inculpat L.S.D., în care au fost menţionate, exact aşa cum cer prevederile O.M.F. nr. 448/1999, toate datoriile agentului economic. Ele au fost înregistrate la organele fiscale şi sunt însoţite de întreaga documentaţie cerută de acest act normativ. Există şi o altă deosebire între certificatele de atestare fiscală din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002, pe de o parte şi certificatele de atestare fiscală din 23 septembrie 2003 şi din 05 septembrie 2003, pe acestea din urmă aflându-se semnătura persoanei care le-a întocmit şi, ulterior, au fost semnate de către inculpatul L.S.D., în timp ce pe primul certificat de atestare fiscală există numai semnătura inculpatului L.S.D., astfel că eliberarea acestui din urmă certificat de atestare fiscală rămâne în responsabilitatea exclusivă a inculpatului L.S.D.

În consecinţă s-a reţinut că inculpatul L.S.D. cu intenţie a inserat date nereale în certificatele de atestare fiscală din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002, cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC U.I. SRL pentru participarea la licitaţii de achiziţie, intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum şi modalitatea asemănătoare de a proceda, relaţiile dintre inculpat şi reprezentantul societăţii beneficiare, justificând reţinerea existenţei unei rezoluţii infracţionale unice în săvârşirea celor două acte materiale de fals intelectual.

Întrucât aceste fapte săvârşite de inculpatul L.S.D. în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., iar această incriminare reprezintă norma specială faţă de incriminarea de la art. 248 C. pen., care constituie norma generală, nu au fost reţinute în sarcina acestui inculpat şi infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzute de art. 248 C. pen., deoarece legea specială derogă de la legea generală şi nici în sarcina inculpatului G.O. nu au fost reţinute infracţiunile de instigare la abuz în serviciu, prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen.

Având în vedere că inculpatul G.G.O. în calitate de reprezentant al SC U.I. SRL a depus certificatele de atestare fiscală nereale la dosarele de licitaţie, aşa cum reiese din ofertele depuse de această societate pentru achiziţii publice, de la filele 285 şi 323 din vol. 16 al dosarului de urmărire penală, se va reţine că acesta a folosit aceste înscrisuri în vederea producerii de consecinţe juridice, cunoscând că sunt false. Inculpatul G.G.O. avea cunoştinţă că SC U.I. SRL are datorii la bugetul de stat şi cu intenţie a folosit pentru participarea la licitaţii de achiziţii publice aceste certificate de atestare fiscală, în care se consemnase în mod nereal că societatea nu are astfel de datorii.

7. Referitor la acuzaţia că în perioada 27 iunie 2003-15 iulie 2003 inculpatul L.S.D., împreună cu familia sa şi administratorul SC U.I. SRL Târgu-Mureş, învinuitul G.G.O., împreună cu familia sa au efectuat o excursie în Italia, o parte din costul acesteia, în cuantum de 38.204.757 lei, fiind plătit în întregime de SC U.I. SRL şi înregistrat în contabilitatea societăţii, instanţa de fond a înlăturat susţinerile inculpaţilor că excursia ar fi fost achitată de fiecare în parte, având în vedere următoarele aspecte:

Potrivit datelor furnizate de organizatorului excursiei - SC E.T. SA Cluj-Napoca costul total al excursiei a fost în valoare de 1.052 euro şi, aplicându-se o reducere de 5 %, s-a ajuns la preţul final de 999 euro, iar contravaloarea excursiei a fost achitată în întregime de SC U.I. SRL, cu factura fiscală din 10 iunie 2003, în sumă de 38.204.757 lei. Nu a existat nicio raţiune pentru care o excursie a unor persoane particulare, pe care acestea şi-ar fi achitat-o personal, să fie decontată în întregime de o societate comercială. Explicaţia inculpaţilor că dintr-o eroare de contabilitate s-ar fi făcut acest lucru nu poate fi reţinută, având în vedere că pe factura fiscală, de la fila 26 din vol. 7 al dosarului de urmărire penală, este menţionat la cumpărător SC U. SRL. Aceasta nu poate duce decât la concluzia că această societate este cea care a făcut comanda şi a achitat contravaloarea excursiei. De asemenea, nu a fost admis că inculpaţii L.S.D. şi G.G.O., care cunosc prevederile legale în domeniul contabilităţii, au procedat la decontarea întregii facturi de către SC U. SRL, deşi au susţinut că şi-au achitat separat excursia, ţinând cont că un astfel de procedeu ar constitui o încălcare a legii privind combaterea evaziunii fiscale. Cu privire la acest aspect a fost considerat relevant şi aspectul că deşi cei doi susţin că inculpatul L.S.D. i-ar fi predat inculpatului G.G.O. jumătate din contravaloarea excursiei (500 euro), acesta din urmă nu a procedat la stornarea din contabilitate a acestei sume.

Pentru aceste motive instanţa de fond a înlăturat ca nesinceră şi declaraţia martorului F.R.O., având în vedere cele de mai sus precum şi relaţiile apropiate dintre acest martor şi cei doi inculpaţi.

În ce priveşte fapta constând în achiziţionarea la data de 18 iunie 2003 de către SC U.I. SRL a unui autoturism, în valoare totală de 558.132.120 lei şi punerea lui la dispoziţia numitei L.L., soţia inculpatului L.S.D., în baza contractului de prestări servicii din 01 iulie 2003, instanţa de fond a constatat de asemenea că nu pot fi reţinute susţinerile inculpaţilor în sensul că acest autoturism ar fi fost pus la dispoziţia soţiei inculpatului pentru efectuarea serviciilor de marketing şi de promovare a produselor farmaceutice în interesul SC U.I. SRL.

Astfel, contractul de prestări servicii, dacă ar fi fost real ar fi trebuit să presupună plata unei remuneraţii pentru serviciile de marketing şi promovare a produselor, nu doar folosirea unui autoturism. Or, în speţă soţia inculpatului L.S.D. nu a încasat nici un onorariu pentru această activitate, fapt care denotă caracterul fictiv al contractului de prestări servicii nr. 396/01 iulie 2003, în toate situaţiile similare, autoturismul fiind un accesoriu ce face parte din pachetul salarial, iar nu chiar plata contraprestaţiei.

Nu există nici un document înregistrat la societate care să ateste vreo contraprestaţie din partea numitei L.L. în schimbul primirii spre folosinţă a autoturismului. Or, dacă ar fi existat o contraprestaţie din partea acesteia, ar fi trebuit să existe măcar documente de predare primire a materialelor promoţionale, a mostrelor, etc.

Numărul de înmatriculare, sub care a fost înmatriculat autoturismul, a aparţinut anterior unui autoturism, al cărui proprietar a fost inculpatului L.S.D., director executiv adjunct al D.G.F.P. Mureş, autoturism care a fost vândut, fiind radiat din circulaţie, iar numerele de înmatriculare au fost păstrate şi atribuite autoturismului, achiziţionat de SC U.I. SRL şi dat în folosinţă numitei L.L. Şi acest aspect relevă scopul real al încheierii contractului de prestări servicii, care a avut doar rolul de a acoperi acordarea în folosinţă gratuită a autoturismului respectiv către familia inculpatului L.S.D.

Nu există nici o dată care să ateste încheierea contractului respectiv, situaţie neacceptată pentru un contract civil, având în vedere caracterul esenţial al datei şi necesitatea înregistrării în evidenţele contabile a contractului. Singura menţiune cu privire la vreo dată este cea a înregistrării Contractului de prestări servicii la SC U.I. SRL sub din 01 iulie 2003, astfel că fiind singura dată de pe contract, se poate prezuma că aceasta este şi data încheierii lui, dată la care, după cum se poate observa din documentele de intrare-ieşire din ţară a învinuiţilor L.S.D. şi G.G.O., împreună cu familiile, erau plecaţi în excursie în Italia. Faptic era, aşadar, imposibil ca respectivul contract să fi fost încheiat la 01 iulie 2003. În plus, declaraţiile celor doi inculpaţi nu se coroborează între ele sub aspecte esenţiale privind încheierea acestui contract de prestări servicii, întrucât inculpatul L.S.D. a menţionat că acest contract a fost semnat după întoarcerea lor din concediu, întoarcere care a avut loc la data de 15 iulie 2003, astfel logic fiind ca acest contract să fi fost înregistrat după această dată, întrucât lucrătorii din cadrul SC U.I. SRL era imposibil de conceput să fi înregistrat un act care nu era semnat de către părţi.

SC U.I. SRL nu a înregistrat contractul de prestări servicii al numitei L.L. la Inspectoratul Teritorial de Mureş, deşi orice persoană care prestează o muncă în cadrul unei unităţi trebuie să aibă înregistrat la I.T.M. ori un contract de muncă, ori o convenţie civilă de prestări servicii. Faptul că în speţă nu s-a procedat în acest fel denotă de asemenea caracterul fictiv al convenţiei, singura motivaţie a încheierii acesteia fiind justificarea folosirii autoturismului de către soţia inculpatului. Susţinerile inculpaţilor apar ca nesincere şi prin prisma faptului că pentru toţi reprezentanţii medicali pe care i-a avut SC U.I. SRL, contractele de prestări servicii ale acestora au fost înregistrate la această instituţie.

Nu se confirmă nici afirmaţiile inculpaţilor că pe toată durata contractului, conform stipulaţiilor din el, SC U.I. SRL îi ceda folosinţa autoturismului numitei L.L., iar aceasta din urmă se ocupa de toate cheltuielile ocazionate de întreţinerea lui, având în vedere că de la SC V.T. SRL - Punct de lucru Târgu-Mureş au fost ridicate toate facturile privind reparaţiile de întreţinere ale autoturismului în cauză, prilej cu care s-a constatat că două dintre facturile fiscale, prin care s-au achitat unele reparaţii ale autoturismului, au fost plătite de către SC U.I. SRL, iar cea de a treia a fost plătită de numita L.L.

Pentru aceste motive instanţa de fond a apreciat că se impune înlăturarea ca nesinceră şi declaraţiile martorilor I.C.I. şi I.G.L., având în vedere cele de mai sus precum şi relaţiile apropiate dintre aceşti martori şi cei doi inculpaţi.

În raport cu faptele reţinute în sarcina inculpatului L.S.D. în legătură cu SC U.I. SRL prima instanţă a apreciat că în drept, având în vedere că inculpatul L.S.D. a primit în mod repetat foloase, constând într-o excursie în Italia şi folosinţa unui autoturism, achiziţionate de SC U.I. SRL, administrată de inculpatul G.G.O., după ce a îndeplinit mai multe acte în virtutea funcţiei sale, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Chiar dacă inculpaţii susţin că îi leagă o prietenie veche, atâta timp cât inculpatul L.S.D. a îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu, mai multe acte care au profitat SC U.I. SRL, dintre care unele ilegale, iar după aceasta a primit de la administratorul acesteia foloase necuvenite, acestea nu pot fi legate decât de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către inculpat. Întrucât s-a reţinut că o parte din aceste acte efectuate de inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu sunt acte ilegale, însă au profitat SC U.I. SRL, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, chiar dacă inculpatul a îndeplinit şi acte ilegale, constând în emiterea de certificate de atestare fiscală false. În ce priveşte calitatea inculpatului de funcţionar cu atribuţii de control, aceasta va fi reţinută, având în vedere că la data faptelor a îndeplinit funcţia de director adjunct la D.G.F.P. Mureş, având în subordine mai mulţi funcţionari, printre care şi inspectori fiscali.

De asemenea, fapta inculpatului L.S.D. care, în exercitarea atribuţiilor de funcţionar public, în cursul anului 2002, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat, a eliberat în favoarea SC U.I. SRL certificatele fiscale din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002, falsificându-le cu prilejul întocmirii lor, prin atestarea unor fapte necorespunzătoare adevărului şi prin omisiunea de a insera unele date sau împrejurări referitoare la datoriile acestei societăţi către stat, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum şi modalitatea asemănătoare de a proceda, relaţiile dintre inculpat şi reprezentantul societăţii beneficiare, justificând reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice în săvârşirea celor două acte materiale de fals intelectual.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G.O., prima instanţă a reţinut că fapta acestuia care, în calitate de administrator al SC U.I. SRL, a folosit în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în mod repetat certificatele fiscale din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002, cunoscând că sunt false, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv participarea şi câştigarea unor licitaţii organizate de diferite instituţii publice ori de interes public, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Intervalul de timp scurs între cele două fapte, precum şi modalitatea asemănătoare de a proceda, modalitatea asemănătoare de obţinere a certificatelor de atestare fiscală false justificând reţinerea unei rezoluţii infracţionale unice în săvârşirea celor două acte materiale de uz de fals.

Întrucât legea nu sancţionează în mod separat fapta de dare de foloase necuvenite, nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului G.G.O. nici infracţiunea de instigare la primirea de foloase necuvenite, chiar dacă iniţiativa dării foloaselor i-ar fi aparţinut acestuia. În consecinţă, persoana care dă foloasele necuvenite nu poate avea în acelaşi timp şi calitatea de instigator la infracţiunea de primire a acestor foloase. În consecinţă, se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 25 C. pen. raportată la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. în sarcina inculpatului G.G.O., motiv pentru care în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea acestuia pentru această infracţiune.

În ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu, s-a apreciat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia şi nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului L.S.D., deoarece nu s-a confirmat că la data de 26 octombrie 1999 acesta ar fi intervenit pentru ca inspectorii S.R., M.M. şi P.C. să fie trimişi la SC U.I. SRL Tg.Mureş pentru a efectua de urgenţă un control la această societate comercială, în vederea acordării unei înlesniri la plată; prin semnarea convenţiei din 30 august 2002, prin care s-au aprobat înlesniri la plată a obligaţiilor la bugetul de stat acestei societăţi comerciale nu s-a reţinut vreo nerespectare a îndatoririlor de serviciu de către inculpat; acesta nu avea în atribuţii de serviciu executarea societăţilor comerciale cu restanţe în cursul lunii februarie 2005, când a intervenit telefonic asupra inspectorului T.D. în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL; emiterea în favoarea SC U.I. SRL a certificatelor de atestare fiscală din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002 cu date nereale constituie infracţiunea specială de fals intelectual, iar inculpatul avea competenţa de a semna certificatul de atestare fiscală din 21 ianuarie 2000, în care s-a consemnat că societatea are datorii reeşalonate. În consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. instanţa de fond a arătat că se impune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzute de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 şi 21 ianuarie 2000) şi respectiv de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005). Cum pentru faptele din 26 octombrie 1999 şi 21 octombrie 2000 s-a împlinit termenul de prescripţie, dar inculpatul a solicitat continuarea procesului penal au fost aplicate prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru aceleaşi motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanţă a apreciat că se impune şi achitarea inculpatului G.G.O. pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu prevăzute de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 şi 21 ianuarie 2000) şi respectiv de art. 25 raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005). Cum pentru faptele din 26 octombrie 1999 şi 21 octombrie 2000 s-a împlinit termenul de prescripţie, însă inculpatul a solicitat continuarea procesului penal, sunt aplicabile de asemenea prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. pen.

Referitor la acuzaţiile aduse prin actul de sesizare al instanţei inculpatului S.L.D. cu privire la favorizarea SC H. SRL prima instanţă a arătat că inculpatul s-a apărat în esenţă prin aceea că nu a avut atribuţii de control.

În legătură cu faptul că documentaţia nu era actualizată la data aprobării convenţiei, s-a susţinut că acest lucru nici nu era necesar pentru că la data aprobării lucrătorii din cadrul D.M.A.V.S. nu au ţinut cont de calculele făcute de inspectorii din cadrul A.F.P. Tg.Mureş şi nici de revenirea la cererea iniţială a societăţii, astfel că s-au acordat eşalonări pe debitele cerute de societate în februarie 2003, mai puţin impozitul pe dividende, care a fost exclus din suma eşalonată, de aici provenind şi modificările cu pixul din convenţie.

S-a arătat de asemenea de către inculpat că faptul că agentul economic trebuia depunctat cu 20 de puncte, întrucât avea neplătite impozite cu stopaj la sursă, reprezintă o eroare a lucrătorilor din cadrul D.M.A.V.S., dar în concret depunctarea cu cele 20 de puncte nu ar fi influenţat cu nimic acordarea înlesnirilor, acestea rămânând în aceeaşi tranşă.

În legătură cu faptul că agentul economic ar mai fi trebuit depunctat cu 40 de puncte, inculpatul a menţionat că societatea comercială era societate de prestări servicii şi nu avea ca principal obiect de activitate vânzarea cu amănuntul. Nu a analizat în amănunt nota de constatare întocmită în cauză, care prezintă ştersături şi apare ca fiind întocmită la data de 25 martie 2003 şi înregistrată la organul fiscal la 14 mai 2003 ci a verificat doar existenţa ei şi a constatat că ea se găsea printre documentele în baza cărora s-a acordat înlesnirea.

Modalitatea de înregistrare a Notei de constatare întocmită în cauză, reprezintă o problemă organizatorică care ţinea de directorul A.F.P. Tg.Mureş şi care din punctul de vedere al organigramei era subordonat directorului executiv al D.G.F.P. Mureş şi în legătură cu unele aspecte negative în activitatea acestei instituţii, trebuiau luate măsuri în primul rând de către directorul A.F.P. Tg.Mureş şi ulterior de către directorul executiv al D.G.F.P. Mureş.

Se mai arată că nu sunt întrunite cerinţele textului incriminator din art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, subiectul calificat, latura obiectivă şi latura subiectivă.

Instanţa de fond a reţinut, în legătură cu acuzaţiile aduse prin actul de sesizare al instanţei inculpatului S.L.D. cu privire la favorizarea SC H. SRL că, în ce priveşte acuzaţia că nu s-a procedat la efectuarea unui control asupra obligaţiilor la bugetul de stat ale agentului economic şi nu s-au stabilit cu certitudine aceste datorii bugetare, acordându-se facilităţi fiscale pe baza unor obligaţii fiscale declarate de agentul economic, că în fişa pe plătitor nu s-au evidenţiat în totalitate şi la timp obligaţiile de plată şi că datele care au stat la baza calculului punctajului în vederea încadrării în criteriile prevăzute de O.U.G. nr. 40/2002 cu modificările şi completările ulterioare, nu au fost actualizate la data soluţionării cererii, date fiind atribuţiile persoanelor care aveau obligaţia de a verifica actele SC H. SRL în vederea eşalonării datoriilor la stat acordată prin Convenţia din 19 mai 2003, semnată de inculpatul L.S.D., nu se pot imputa acestui inculpat toate neregulile constatate de organele fiscale în acest caz.

Astfel, în constatările auditorilor D.A.P.I. din cadrul M.F.P. şi în Raportul întocmit de către D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş s-a reţinut că inspectorii din cadrul A.F.P. Tg.Mureş, numiţii M.D. şi P.A., nu au verificat sau au verificat cu superficialitate dările de seamă, raportările, situaţiile, deconturile T.V.A., iar numita M.D. a menţionat că nu a avut cunoştinţă de faptul că la data de 13 mai 2003, societatea comercială a depus o revenire la cererea iniţială.

Numita D.I., cea care a avizat documentaţia în vederea acordării înlesnirilor la plată pentru SC H. SR a arătat că neconcordanţele sesizate în cazul acordării acestor înlesniri au fost unele scăpări care nu au fost făcute în mod intenţionat din partea ei.

Numita B.M., care a avut de asemenea atribuţii cu privire la acordarea înlesnirilor la plată către această societate a arătat că cele 20 de puncte care nu trebuiau acordate pentru SC H. SRL, întrucât avea la bugetul de stat neplătite obligaţii bugetare cu stopaj la sursă, nu au influenţat punctajul final, iar cu privire la lipsa documentelor menţionate în Raportul de audit Ad-hoc din 24 iunie 2004, a precizat că, după părerea sa, a fost luată în considerare data depunerii cererii de acordare a eşalonării la plată şi nu data soluţionării ei.

Cu privire la ce-a de-a doua cerere care a fost depusă cu documentaţie incompletă la data de 07 februarie 2003, trei luni mai târziu, fără ca în acest timp, organul fiscal să înceapă procedurile de executare silită s-a concluzionat că persoanele care au verificat, avizat şi aprobat cererea depusă de către societate, în vederea acordării de înlesniri la plată, nu au respectat prevederile legale în materie. Or, inculpatul L.S.D. nu avea atribuţii de a începe executarea silită, de a verifica documentaţia, etc.

S-a mai reţinut de asemenea că procedeul utilizat de SC H. SRL se dorea a fi o manevră la limita legii, în vederea blocării posibilităţii demarării procedurilor de executare silită, fără a se face vreo referire la contribuţia concretă a inculpatului L.S.D. în producerea vreunui rezultat păgubitor.

Nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D. nici modificările şi ştersăturile de pe Nota de constatare sau modalitatea de înregistrare a Notei de constatare întocmită în cauză, întrucât aceste aspecte ţin de desfăşurarea activităţii de către salariaţii A.F.P. Târgu Mureş, instituţia asupra căreia inculpatul nu are un control direct.

Chiar dacă în urma depunerii cererilor de eşalonare s-a produs efectul suspendării executării silite a datoriilor SC H. SRL, nu există nicio probă că acest lucru ar fi fost urmărit de la început de către reprezentanţii societăţii şi că inculpatul L.S.D. ar fi contribuit cu bună ştiinţă la producerea acestui rezultat.

S-a concluzionat că nu se poate stabili cu certitudine în sarcina inculpatului L.S.D. intenţia de încălcare a atribuţiilor de serviciu cu privire la acordarea eşalonării la plata a datoriilor avute de SC H. SRL.

Astfel, din adresa emisă de SC H. SRL la cererea parchetului, depusă la dosarul de urmărire penală reiese faptul că numita L.L., soţia inculpatului L.S.D., avea calitatea de asociat la SC H. SRL şi aceasta a ridicat de la această societate comercială dividende în cuantum de 105 milioane lei (ROL), după cum urmează: 20 milioane lei la 20 decembrie 2002; 26 milioane lei la 14 februarie 2003; 20 de milioane lei la 15 februarie 2003; 24 de milioane la 24 martie 2003 şi 15 milioane lei la 22 ianuarie 2004. De asemenea, rezultă şi faptul că datoriile acumulate la bugetul de stat, a căror eşalonare s-a solicitat de către SC H. SRL la data de 07 februarie 2003, au fost acumulate pe durata cât soţia inculpatului L.S.D., numita L.L. avea calitatea de asociat la agentul economic în cauză.

În ce priveşte încadrarea juridică, s-a reţinut în rechizitoriu că inculpatul L.S.D. a favorizat SC H. SRL Târgu-Mureş, prin faptul că a semnat convenţia din 19 mai 2003, convenţie prin care au fost aprobate înlesniri la plata obligaţiilor către bugetul de stat ale acestei societăţi comerciale, fără respectarea dispoziţiilor legale, înlesnind astfel efectuarea de operaţiuni comerciale şi financiare de către agentul economic prin suspendarea nejustificată a procedurilor de executare silită care trebuiau declanşate faţă de agentul economic, avându-se în vedere datoriile mari pe care acesta le acumulase la bugetul de stat şi mai ales avându-se în vedere că pe toată durata acumulării datoriilor eşalonate, soţia învinuitului, L.L. avea calitatea de asociat la această societate comercială, astfel că semnarea convenţiei de către acest inculpat era de natură să-i aducă în mod indirect foloase materiale, mai mult decât atât, numita L.L. chiar a încasat dividende de la SC H. SRL în cuantum de 105 milioane lei, suma fiind încasată pe durata acumulării datoriilor la bugetul de stat, care au fost eşalonate prin convenţia mai sus arătată, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată.

Instanţa de fond a constatat însă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, având în vedere că textul legal menţionat se referă la fapta funcţionarului de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat aflat în supravegherea sau controlul său. Or, în speţă, faptele reţinute în sarcina inculpatului nu se circumscriu acţiunii de înlesnire a efectuării unor operaţiuni comerciale, aşa cum se susţine în rechizitoriu. Noţiunea de înlesnire, ca şi cea alternativă de intermediere, se referă la un act direct de favorizare, uşurare a operaţiunilor comerciale, nu la un efect indirect, care s-ar produce ca urmare a semnării convenţiei de eşalonare. Este posibil ca operaţiunile comerciale ale SC H. SRL să se fi desfăşurat mai bine după aprobarea eşalonării datoriilor la stat, dar acesta este un efect indirect, neavut în vedere de părţi la semnarea convenţiei. De altfel, rezultatul înlesnirii operaţiunilor comerciale ca urmare a semnării convenţiei de eşalonare nici nu este cert, de vreme ce în caz de nerespectare societatea este obligată să restituie toate datoriile plus majorări de întârziere, calculate de la data eşalonării.

În afară de acestea, aşa cum s-a arătat, semnarea convenţiei de eşalonare nu este un act exclusiv al inculpatului L.S.D., ci acesta este rezultatul unei activităţi a mai multor salariaţi ai A.F.P. Târgu Mureş şi D.G.F.P. Mureş, cărora li se poate imputa în principal neregulile constatate cu privire la această convenţie de eşalonare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanţă a arătat că se impune achitarea inculpatului L.S.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Referitor la acuzaţiile aduse prin acutul de sesizare al instanţei inculpatului S.L.D. în legătură cu SC E.G. SRL Tg. Mureş inculpatul a declarat în esenţă că nu poate fi acuzat el de abuz în serviciu iar cei care au lucrat efectiv la aceste eşalonări de neglijenţă în serviciu. Nu există nicio dereglare a activităţii, toţi martorii arătând că la aceste dosare de eşalonare s-a procedat exact ca în cazul celorlalte. Nu există nici un prejudiciu sau tulburare însemnată a activităţii. Înlesnirea la plată nu a produs efecte juridice deoarece a fost pierdută.

În legătură cu înlesnirea la plată acordată SC E.G. SRL în cursul anului 2002, situaţia este similară cu înlesnirea la plată acordată SC A.P. SRL, înlesnirea fiind acordată tot în baza art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, împrejurare în care documentaţia întocmită nu avea nici o relevanţă în ceea ce priveşte punctajul pentru acordarea facilităţilor, în această situaţie fiind luat în considerare doar faptul că agentul economic a achitat 30 % din datorii. Nu are nici o relevanţă raportată la dispoziţiile legale în materie, respectiv la O.U.G. nr. 40/2002 şi O.M.F.P. nr. 580/2002, întrucât raţiunea pentru care actele normative au prevăzut necesitatea întocmirii unei documentaţii, în baza căreia să se acorde o înlesnire la plată, a fost pentru a oglindi situaţia reală a agentului economic, atât din punct de vedere fiscal, cât şi din punct de vedere relaţional cu alţi agenţi economici.

În legătură cu înlesnirea la plată acordată SC E.G. SRL în cursul lunii octombrie 2003, s-a precizat că la data aprobării înlesnirii, din analiza Metodologică a documentaţiei şi din discuţiile purtate cu subalternii, situaţia furnizorilor neachitaţi exista la documentaţie, de asemenea declaraţia pe proprie răspundere în legătură cu cota de participare a administratorului la capital social al altor societăţi comerciale exista la dosar şi de asemenea principalul obiect de activitate al societăţii nu se încadra la art. 8 pct. b din O.G. nr. 40/2002, care prevedea depunctarea societăţii cu 40 de puncte pentru activităţi cu încasare imediată. Consideră că acordarea eşalonării şi încadrarea ei în treapta de eşalonare prevăzută de O.G. nr. 40/2202 este corectă. De asemenea, s-a arătat de către inculpat că aspectele sesizate atât în raportul de audit, cât şi de organul de urmărire penală trebuiau verificate în fapt de inspectorii care au întocmit documentaţia el nu avea timpul fizic să verifice în fapt realitatea celor consemnate şi nu avea nici atribuţii pentru astfel de verificări. De asemenea, din verificările şi informaţiile pe care le-a avut, la data semnării convenţiei societatea avea ca obiect de activitate preponderent vânzarea de produse finite şi nu vânzări cu amănuntul.

Instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpatului S.L.D. în legătură cu SC E.G. SRL Tg. Mureş că, prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru aceea că inculpatul L.S.D. în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control în cadrul D.G.F.P. Mureş (director general adjunct), cu ştiinţă şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu prilejul semnării convenţiilor din 02 august 2002 şi din 15 octombrie 2003, prin care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor către bugetul de stat pentru SC E.G. SRL Târgu-Mureş, deşi documentaţiile în cauză au fost întocmite fără respectarea dispoziţiilor legale şi în urma unor telefoane date de către învinuit la lucrătorii din cadrul serviciului care au întocmit aceste documentaţii, prin acestea cauzând o tulburare însemnată bunului mers al activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului, precum şi prin încălcarea principiului legalităţii, împrejurări care au determinat ca agentul economic în cauză să acumuleze datorii însemnate la bugetul statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la Convenţia din 02 august 2002, semnată de inculpatul L.S.D., în calitate de director executiv adjunct al D.G.F.P. Mureş s-a reţinut ca şi neregulă faptul că în loc de declanşare a procedurilor de executare silită în baza unei note de constatare făcută anterior, inspectorii A.F.P. Târgu Mureş, M.D. şi P.A., la data de 17 aprilie 2002 efectuează un nou control la SC E.G. SRL, întocmind în acest sens o Notă de constatare înregistrată la agentul economic din 30 aprilie 2002 (înregistrarea actului de control s-a efectuat după 13 zile de la data efectuării lui, deşi trebuia înregistrat în termen de 3 zile). Astfel, în perioada scursă de la data în care fusese încheiată Nota de constatare şi până la aducerea acesteia la cunoştinţa agentului economic, acesta cu concursul organelor fiscale a beneficiat practic de o amânare fără just temei a declanşării procedurilor de executare silită. În perioada 30 aprilie 2002 - 26 iunie 2002, organele fiscale nu au procedat la declanşarea procedurilor de executare silită a SC E.G. SRL, în mod inexplicabil, astfel că la data de 26 iunie 2002 contribuabilul depune o cerere prin care solicită acordarea unor înlesniri la plată, înregistrată la A.F.P. Tg.Mureş din 26 iunie 2002 şi la agentul economic din 18 iunie 2002. Cum se poate constata, aceste nereguli nu îi sunt imputate inculpatului L.S.D., ci inspectorilor A.F.P. Târgu Mureş M.D. şi P.A., care nu erau în subordinea directă a acestuia.

Cu privire la această eşalonare a datoriilor SC E.G. SRL, s-a susţinut de asemenea că aşa cum rezultă din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor O.U.G. nr. 40/2002 şi O.M.F.P. nr. 580/2002, în cazul acordării unor înlesniri la plată atât prin modalitatea stabilirii unui punctaj, cât şi prin modalitatea plăţii de către agentul economic a 30 % din datoriile la bugetul de stat, este necesară întocmirea unei astfel de documentaţii, aspect care rezultă şi din faptul că în cele două acte normative iniţial sunt reglementate cele două modalităţi de acordare a înlesnirilor (atât prin stabilirea unui anumit punctaj, cât şi prin plata a 30 % din debitele restante la bugetul de stat), raportat la prevederile art. 1 din O.M.F.P. nr. 580/2002, iar după reglementarea acestora, este şi prevederea cu privire la documentaţia care trebuie depusă pentru acordarea înlesnirilor la plată la art. 3 din O.M.F.P. nr. 580/2002. Nu poate fi reţinută această susţinere a organelor de urmărire, deoarece textul art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002 nu face nicio distincţie cu privire la acordarea înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, împrejurare în care reiese că documentaţia întocmită nu mai avea nici o relevanţă în ceea ce priveşte punctajul pentru acordarea facilităţilor. Acest lucru este susţinut de toţi martorii audiaţi sub acest aspect, aceasta fiind practica organelor fiscale în toate cazurile asemănătoare, nu doar în cazul SC E.G. SRL.

S-a mai reţinut că auditorii din cadrul D.A.P.I. - A.N.A.F. - M.F.P. au apreciat că cererea de eşalonare la plată a creanţelor bugetare mai sus menţionate şi aprobarea cererii a fost făcută doar pentru a se suspenda executarea silită a datoriilor restante la bugetul de stat pe o perioadă de timp. Această supoziţie nu poate fi reţinută, de vreme ce SC E.G. SRL a folosit o cale prevăzută de lege, care prevedea totodată şi efectele suspendării executării silite pentru datoriile eşalonate.

S-a mai imputat faptul că după pierderea acestei eşalonări pentru neplata garanţiei bancare, de la data emiterii de către A.F.P. Tg.Mureş a somaţiei din 23 octombrie 2002 şi până la data de 08 octombrie 2003, SC E.G. SRL nu a fost executată silit, deşi trecuse aproape un an de la emiterea somaţiei, iar procedurile de executare silită trebuiau continuate la expirarea unui termen de 15 zile după emiterea acesteia, popririle de conturi fiind întocmite după cum s-a mai arătat, doar la data de 26 august 2003. Nici acest lucru nu-i poate fi imputat inculpatului L.S.D., de vreme ce competenţa de a proceda la executarea silită îi revenea A.F.P. Târgu Mureş, instituţie care nu se afla direct sub coordonarea inculpatului.

2. S-a arătat că după pierderea eşalonării anterioare s-a încheiat Convenţia din 15 octombrie 2003 (la numai o săptămână de la depunerea cererii iniţiale şi numai la o zi de la completarea acesteia), semnată de directorul executiv adjunct al D.G.F.P. Mureş, inculpatul L.S.D., reţinându-se în rechizitoriu că documentaţia care a stat la baza aprobării cererii de acordare a înlesnirilor la plată, prezintă multiple neregularităţi. Auditorilor din cadrul Ministerului Finanţelor au concluzionat că prin comunicarea de date eronate şi neverificarea realităţii acestor date de către organele fiscale, a existat posibilitatea ca agentul economic să nu fi avut dreptul la numărul de 30 de luni de eşalonare, precum şi la acordarea unui punctaj neconform cu normele legale, respectiv de acordare a unor facilităţi necuvenite. Însă în Raportul D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg-Mureş privind legalitatea acordării înlesnirilor la plată, posibilitatea invocată de către auditori este în fapt certitudine, atât timp cât agentul economic dă dovadă de nesinceritate din chiar momentul întocmirii cererii. Se constată că aceste rezultate nu sunt stabilite cu certitudine, fiind simple supoziţii şi mai ales nu se poate reţine că neregulile actelor ce au stat la baza semnării acestei convenţii de eşalonare sunt cauzate de neîndeplinirea de către inculpatul L.S.D. a atribuţiilor sau de îndeplinirea lor defectuoasă, având în vedere că principalele atribuţii în acest domeniu erau ale altor funcţionari.

Chiar în rechizitoriu s-a menţionat că pentru cea de a doua înlesnire la plată, documentaţia a fost întocmită de către numiţii M.D. şi P.A., a fost verificată de către numita R.D. - şef Serviciu C.E.S.P.J. din cadrul A.F.P. Târgu Mureş şi avizată de către învinuitul S.I. - director A.F.P. Târgu Mureş, referatul privind punctajul final a fost întocmit de către învinuita M.M. - referent în cadrul Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureş, verificat de către învinuitul S.F. - şef serviciu Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureş, iar în final convenţia a fost semnată de către inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Mureş. Este evident că toate neregulile constatate cu privire la această convenţie de eşalonare nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D., care a finalizat doar perfectarea actelor, semnând convenţia de eşalonare ca reprezentant al D.G.F.P. Mureş. Aşa cum au declarat şi martorii audiaţi, în special martorul S.L.D., care a ocupat funcţia de director general al D.G.F.P. Mureş la vremea respectivă, inculpatul L.S.D. putea reprezenta D.G.F.P. Mureş la semnarea convenţiilor de eşalonare, în calitate de director general adjunct al acestei instituţii.

Având în vedere cele expuse anterior, instanţa de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, nici cu privire la Convenţia din 02 august 2002 şi nici cu privire la Convenţia din 15 octombrie 2003. Astfel, în ce priveşte prima convenţie, în mod corect au fost acordate eşalonările în baza art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, chiar dacă nu ar fi fost întrunite condiţiile de punctaj, din cauza neregularităţilor actelor ce au stat la baza semnării convenţiei, deoarece singura condiţie prevăzută de lege era plata a 30% din datorii. De asemenea, în ce priveşte neregulile constatate cu privire la Convenţia din 15 octombrie 2003, acestea nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D., chiar dacă el este cel care a semnat convenţia ca reprezentant al D.G.F.P. Mureş, deoarece verificarea şi vizarea actelor ce au stat la baza încheierii acestei convenţii erau în competenţa altor funcţionari.

În consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanţă a apreciat că se impune achitarea inculpatului şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute. de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Referitor la acuzaţiile aduse inculpatul L.S.D. în legătură cu favorizarea SC A.P. SRL, inculpatul a arătat în apărarea sa în esenţă că nu poate fi acuzat el de abuz în serviciu, iar cei care au lucrat efectiv la aceste eşalonări de neglijenţă în serviciu. Nu există nicio dereglare a activităţii, toţi martorii arătând că la aceste dosare de eşalonare s-a procedat exact ca în cazul celorlalte. Nu există nici un prejudiciu sau tulburare însemnată a activităţii. Înlesnirea la plată nu a produs efecte juridice deoarece a fost pierdută.

Responsabilitatea întocmirii şi înregistrării Notei de constatare, precum şi realitatea celor înscrise în aceasta aparţine în exclusivitate inspectorilor care au întocmit-o, iar din punctul de vedere al acordării eşalonării, ea s-a acordat în baza art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002 şi nu a art. 8 din acelaşi act normativ, care prevede documentaţia lărgită care trebuia depusă de societate, potrivit art. 12 eşalonarea se acorda în urma plăţii a 30% din datoria bugetară a societăţii, referindu-se doar la diferenţa de 70 % până la suma totală.

În aceste împrejurări documentaţia prezentată de societate şi verificată de către inspectori nu condiţiona acordarea eşalonării, singura condiţie fiind achitarea celor 30%, lucru ce s-a şi întâmplat, documentele de plată existând la data respectivă la dosarul cauzei.

Prima instanţă a reţinut cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului L.S.D. prin actul de sesizare al instanţei referitor la favorizarea SC A.P. SRL Târgu-Mureş că în rechizitoriu s-a reţinut că fapta învinuitului L.S.D. care, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control în cadrul D.G.F.P. Mureş (director general adjunct), cu ştiinţă şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu prilejul semnării convenţiei din 16 august 2002, prin care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor către bugetul de stat pentru SC A.P. SRL Târgu-Mureş, deşi documentaţia în cauză a fost întocmită fără respectarea dispoziţiilor legale şi în urma unor telefoane date de către învinuit la lucrătorii din cadrul serviciului care au întocmit aceste documentaţii, prin aceasta cauzând o tulburare însemnată bunului mers al activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului, precum şi prin încălcarea principiului legalităţii, împrejurări care au determinat ca agentul economic în cauză să acumuleze datorii însemnate la bugetul statului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 248 C. pen.

Instanţa de fond a constatat că în urma cererii SC A.P. SRL s-a întocmit Convenţia din 16 august 2002, semnată de inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureş, numiţii C.A. - director la D.M.A.V.S. Mureş şi S.F. - şef serviciu Î.C.V., prin care s-au aprobat agentului economic înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat, în sumă totală de 226.619.343 lei şi i s-a transmis contribuabilului graficul de eşalonare la plată pe o perioadă de 5 luni, cu 2 luni perioadă de graţie. La acordarea înlesnirilor la plată s-a impus constituirea unei garanţii bancare în termen de 60 de zile de la încheierea convenţiei, în sumă de 39 milioane lei, condiţie pe care societatea nu a respectat-o, depunând scrisoarea de garanţie bancară cu o întârziere de 3 zile, respectiv la data de 18 octombrie 2002, scrisoarea de garanţie bancară în cauză fiind emisă de Banca R.

S-a imputat că prin depunerea cererii de înlesniri la plată s-a blocat continuarea procedurilor de executare silită, care de altfel erau deja blocate prin nerespectarea prevederilor legale cu privire la etapele care trebuiau parcurse în acest procedeu. Conform legislaţiei în vigoare, în termen de 30 de zile cel târziu de la data depunerii cererii, organele fiscale trebuiau să aprobe sau să respingă cererea formulată de către agentul economic. Documentaţia întocmită în vederea aprobării înlesnirilor la plată a fost înaintată de către A.F.P. Tg.Mureş, cu adresa din 13 august 2002, respectiv cu o întârziere nepermis de mare, de 74 de zile de la data depunerii cererii de înlesnire. Cum se poate constata, această neregulă le este imputabilă funcţionarilor A.F.P. Târgu Mureş, care nu erau în subordinea directă a inculpatului L.S.D.

S-a mai susţinut că nu s-a prezentat şi o Notă cuprinzând totalul obligaţiilor bugetare ale agentului economic aferente perioadei suspuse controlului şi declarate de debitor şi că toate datele au fost preluate din balanţa pe luna iunie 2002 a agentului economic, dar la dosarul care a stat la baza aprobării cererii de eşalonare nu există balanţa pe luna iunie 2002, ci doar balanţa pe luna mai 2002. Fiind audiat sub aceste aspecte, martorul P.G., care s-a ocupat împreună cu numita T.D. de întocmirea documentaţiei la acordarea eşalonării pentru SC A.P. SRL, a declarat că îşi aminteşte că împreună cu d-na T. a întocmit o astfel de Notă de constatare iar în ceea ce priveşte balanţa pe luna iunie 2002 probabil, din greşeală, s-a trecut balanţa pe luna iunie, deşi era vorba de balanţa din luna mai şi nu poate să-şi explice sub nici o formă cum de acest document nu a fost înregistrat nici la organele fiscale şi nici la agentul economic. Acesta arată că probabil datorită volumului mare de muncă aceste document nu s-a înregistrat, fiind printre primele dosare soluţionate şi nu a fost prelucrată nici ordonanţa şi nici modalitatea de lucru. Faţă de această declaraţie şi faţă de modul concret în care erau repartizate atribuţiile cu privire la întocmirea sau verificarea documentelor ce au stat la baza încheierii convenţiei de eşalonare, este evident că aceste aspecte nu-i pot fi imputate inculpatului L.S.D., chiar dacă acesta este cel care a semnat convenţia de eşalonare ca reprezentant al D.G.F.P. Mureş.

Întrucât garanţia bancară nu a fost depusă în termenul legal, cu adresa din 7 noiembrie 2002, A.F.P. Târgu Mureş a emis o Somaţie de Plată, în baza art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 11/1996 şi în baza Titlului Executoriu P.V. din 13 mai 2002, pentru suma totală de 200.283.243 lei, reprezentând impozite şi taxe neachitate, precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente. A.F.P. Târgu Mureş a emis cu adresa din 17 februarie 2003 o Somaţie, în care se poate observa cu ochiul liber că data a fost modificată, în sensul că data de 27 februarie 2003 a fost modificată cu pixul în 17 februarie 2003, documentul fiind semnat de către numitul S.I. Se constată că nici aceste aspecte nu-i pot fi imputate în mod direct inculpatului L.S.D., de vreme ce e vorba de acte ale funcţionarilor A.F.P. Târgu Mureş, ce nu se aflau în subordinea directă a acestuia.

În ce priveşte susţinerea că cererea de eşalonare la plată a creanţelor bugetare şi aprobarea cererii au fost făcute doar pentru a se suspenda executarea silită a datoriilor restante la bugetul de stat pe o perioadă de timp, cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv O.U.G. nr. 40/2002 şi O.M.F.P. nr. 580/2002, aceasta nu poate fi reţinută de instanţă în lipsa oricărei probe din care să reiasă intenţia părţilor de a proceda în acest fel, având în vedere că SC A.P. SRL nu a făcut decât să uzeze de o cale legală de eşalonare a datoriilor la stat, tot legea prevăzând şi suspendarea executării silite în acest caz.

Important este aspectul că şi în acest caz, ca şi în cazul eşalonării acordate SC E.G. SRL în anul 2002, au fost aplicabile prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, care nu face nicio distincţie cu privire la acordarea înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, împrejurare în care documentaţia întocmită nu mai avea nici o relevanţă în ceea ce priveşte punctajul pentru acordarea facilităţilor. Acest lucru este susţinut de toţi martorii audiaţi sub acest aspect, aceasta fiind practica organelor fiscale în toate cazurile asemănătoare, nu doar în cazul acestor societăţi.

Referitor la faptul că inculpatul L.S.D. a intervenit în mod telefonic asupra funcţionarilor aflaţi în subordinea sa, pentru a favoriza SC A.P. SRL, s-a arătat că trebuie ţinut cont de declaraţiile tuturor persoanelor implicate în procedura de acordare a eşalonărilor la această societate. Astfel, martorul S.F. - şef Serviciu Î.C.V. - D.M.A.V.S. - D.G.F.P. Mureş, în declaraţia sa, a arătat că, în legătură cu înlesnirea la plată acordată SC A.P. SRL, consideră că au fost respectate întru totul dispoziţiile legale, deoarece facilitatea de scutire a majorărilor a fost acordată în baza faptului că agentul economic şi-a achitat 30 % din debitele restante la finele anului precedent, ipoteză în care nu mai conta documentaţia în mod deosebit. Totodată a precizat că la el personal nu s-au făcut nici un fel de intervenţii din partea nimănui. În acest context trebuie analizată declaraţia martorei T.D., care arată că în momentul în care a primit cererea de eşalonare la plată a obligaţiilor către bugetul de stat ale SC A.P.C. SRL, a primit un telefon, pe interior, de la directorul general adjunct L.S., care i-a cerut să soluţioneze dosarul mai repede, dacă se poate, lucru pe care l-a făcut, fără însă să încalce dispoziţiile legale. În aceste condiţii nu se poate susţine că intervenţia telefonică a inculpatului L.S.D. asupra acestei martore constituie o încălcare a atribuţiilor de serviciu care să producă vreo pagubă sau o tulburare însemnată bunului mers al D.G.F.P. Mureş. Din nici-o probă nu rezultă producerea vreunui astfel de rezultat sau că inculpatul L.S.D. ar fi solicitat vreunui funcţionar să-şi încalce atribuţiile de serviciu în soluţionarea acestei cereri.

Pentru aceste motive, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. prima instanţă a apreciat că se impune achitarea inculpatului L.S.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

În rechizitoriu s-a mai arătat că toate înlesnirile la plată acordate pentru SC U.I. SRL, SC H. SRL, SC E.G. SRL şi SC A.P. SRL au fost semnate de către învinuitul L.S.D., deşi convenţiile prin care se aprobau astfel de înlesniri obligau organul fiscal şi astfel ar fi trebuit semnate de către directorul general al acestei instituţii, învinuitul S.L., împrejurare care este susţinută în declaraţia sa şi de către acesta din urmă şi care este şi logică, atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere fiscal.

Susţinerile numitului S.L. în acest sens sunt confirmate de adresa din 24 mai 2005, în care se precizează că D.T. a fost numită înlocuitor de drept pe perioada cât lipsea învinuitul S.L. din instituţie, prin atribuţiile stabilite prin fişa postului, respectiv R.O.F. al D.G.F.P. Mureş şi doar în cazul lipsei celor doi, învinuitul L.S.D. prelua atribuţiile directorului general/executiv S.L.D. (vol. 17 - fila 237-240).

În lumina acestora s-a solicitat de la D.G.F.P. Mureş perioadele în care învinuitul S.L. şi D.T. au fost plecaţi în concediu sau în care au fost în deplasări, aceste date fiind comunicate D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg-Mureş prin adresele din 14 aprilie 2005 şi din 24 mai 2005 (vol. 17 - filele 237-245).

Examinându-se comparativ zilele în care au fost semnate convenţiile de eşalonare pentru societăţile mai sus arătate şi perioadele în care învinuitul S.L.D. şi D.T.P. au lipsit din instituţie, s-a constatat că:

- în cazul SC A.P. SRL, convenţia a fost semnată la data de 16 august 2002, dată la care lipseau din instituţie atât directorul învinuit S.L.D., cât şi D.T., fiind plecaţi în concediu de odihnă, astfel că respectiva convenţie putea fi semnată de învinuitul L.S.D.;

- în cazul SC U.I. SRL, convenţia a fost semnată la data de 30 august 2002, dată la care se aflau în instituţie atât învinuitul S.L.D., cât şi numita D.T.P., astfel că învinuitul L.S.D. nu avea îndrituirea să semneze această convenţie;

- în cazul SC H. SRL, a fost semnată la data de 19 mai 2003, dată la care de asemenea, atât învinuitul S.L., cât şi D.T. se aflau în instituţie, astfel că învinuitul L.S.D. nu avea nici un drept să semneze această convenţie de eşalonare;

- în cazul SC E.G. SRL, prima convenţie a fost semnată la data de 02 august 2002, dată la care lipseau din instituţie atât directorul înv. S.L.D., cât şi D.T., fiind plecaţi în concediu de odihnă, astfel că respectiva convenţie putea fi semnată de învinuitul L.S.D.;

- în cazul celei de a doua înlesniri acordată la SC E.G. SRL, convenţia a fost semnată la data de 15 octombrie 2003, dată la care atât directorul învinuit S.L.D., cât şi D.T.P. erau în instituţie, împrejurare în care învinuitul L.S.D. nu avea nici un drept să semneze această convenţie de eşalonare.

În actul de sesizare al instanţei s-a menţionat că în cazul înlesnirilor acordate pentru SC U.I. SRL, SC H. SRL şi SC E.G. SRL, convenţiile prin care au fost acordate aceste facilităţi au fost semnate de către învinuitul L.S.D., cu încălcarea dispoziţiilor legale. În acest sens sunt şi declaraţiile mai multor funcţionari ai D.G.F.P. Mureş, care au afirmat că aceste societăţi erau „apropiate” d-lui director. Învinuitul L.S.D. a procedat astfel pentru ca aceste documentaţii să nu ajungă a fi verificate de către învinuitul S.L.D. sau de numita D.T. Puiuţa şi astfel să fie respinse.

Instanţa de fond a constatat însă că, referitor la aspectul privind competenţa inculpatului L.S.D. de a semna, în calitate de reprezentant al D.G.F.P. Mureş convenţiile de eşalonare sau certificatele de atestare fiscală, nu poate fi reţinută afirmaţia din rechizitoriu că inculpatul ar fi avut această competenţă doar în cazul în care ar fi lipsit atât directorul general S.L. cât şi directorul adjunct D.T., faţă de declaraţia dată în faţa instanţei de către martorul S.L., care a arătat că ambii directori adjuncţi aveau competenţa de a semna astfel de documente. De asemenea, imposibilitatea directorului general de a semna nu poate fi stabilită doar funcţie de zilele de concediu, deoarece pot fi situaţii în care acesta nu era în concediu de odihnă şi trebuia substituit la semnarea actelor de către celelalte persoane cu drept de reprezentare. În consecinţă, faţă de atribuţiile de serviciu, în calitate de director general adjunct al D.G.F.P. Mureş, inculpatul L.S.D. avea competenţa de a semna atât convenţii de eşalonare cât şi certificate de atestare fiscală, cu atât mai mult cu cât întocmirea şi eliberarea acestor acte era de competenţa direcţiei coordonate de acesta, aşa cum susţine martorul S.L.

În raport de toate cele reţinute, prima instanţă a arătat că sunt îndeplinite în speţă condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului L.S.D. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 254 alin. (2) C. pen.

În ce priveşte individualizare pedepselor aplicate inculpatului L.S.D., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. săvârşită de acesta, instanţa de fond a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special, de 3 ani închisoare, având în vedere pe de o parte împrejurarea că fapta fost săvârşită de inculpat în urmă cu aproximativ 11 ani, iar ecoul produs în societate de către aceasta s-a diminuat considerabil până în prezent. Pe altă parte, actele îndeplinite de inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru care a primit mita, nu au produs consecinţe grave şi ireparabile, având în vedere că SC B.A. SA şi-a achitat obligaţiile către stat şi obligaţiile asumate prin contractele de achiziţie atribuite în baza certificatelor de atestare fiscală. Între cei doi inculpaţi este şi o relaţie de prietenie, fapt care a favorizat săvârşirea faptei de luare de mită de către inculpatul L.S.D. Acesta are o familie închegată şi nu are antecedente penale, având o atitudine cooperantă în faţa organelor judiciare.

Cu privire la infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a apreciat că o pedeapsă orientată către minimul special răspunde necesităţilor de prevenţie ale pedepsei precum şi celor de reeducare a condamnatului. Astfel, ţinând cont de faptul că de la săvârşirea acestei fapte au trecut 7 ani, s-a apreciat de asemenea că trecerea timpului a avut efecte de diminuare asupra reflectării pericolului social al faptei în conştiinţa publică. De asemenea, actele îndeplinite de inculpat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pentru care a primit foloasele, nu au produs consecinţe grave şi ireparabile, având în vedere că SC U.I. SRL şi-a achitat obligaţiile către stat şi a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractele de achiziţie atribuite în baza certificatelor de atestare fiscală. Între cei doi inculpaţi este şi o relaţie de prietenie, fapt care a favorizat săvârşirea faptei de luare de mită de către inculpatul L.S.D. Acesta are o familie închegată şi nu are antecedente penale, având o atitudine cooperantă în faţa organelor judiciare. În consecinţă, o pedeapsă de 1 an închisoare pentru această infracţiune este suficientă pentru îndeplinirea scopului prevăzut de lege.

Pentru aceste motive prima instanţă a apreciat că se impune aplicarea unei pedepse tot orientate către minimul special şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care instanţa apreciază că 6 luni închisoare sunt suficiente pentru atingerea scopului de prevenţie şi educativ al pedepsei. De asemenea se va ţine cont în stabilirea acestui cuantum de faptul că infracţiunea a fost săvârşită în urmă cu aproximativ 8 ani, că trecerea timpului a atenuat din reflectarea gravităţii pedepsei în conştiinţa publică, de faptul că nu s-au produs consecinţe grave pentru societate.

Întrucât cele trei infracţiuni au fost săvârşite de inculpatul L.S.D. mai înainte ca acesta să fie condamnat definitiv pentru vreuna din ele prima instanţă a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b) C. pen. referitoare la concursul de infracţiuni, sens în care se impune contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, având în vedere că sunt aplicabile dispoziţiile legale.

Faţă de gravitatea faptelor, de persoana inculpatului şi de atitudinea acestuia după săvârşirea faptelor, instanţa de fond a apreciat că faţă de acesta sunt îndeplinite condiţiile art. 86¹ C. proc. pen., motiv pentru care se impune aplicarea acestei modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate.

Astfel, pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni este de 3 ani închisoare iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, iar instanţa apreciază că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi chiar fără executarea pedepsei condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni. La îndeplinirea acestei ultime condiţii instanţa de fond a ţinut cont de faptul că inculpatul este o persoană bine integrată în societate, cu o familie închegată, cu studii superioare dar şi de faptul că după săvârşirea infracţiunii acesta nu s-a sustras urmăririi şi judecăţii, a cooperat cu organele judiciare, s-a prezentat în faţa instanţei şi a dat declaraţie. Chiar dacă nu a recunoscut faptele, acest lucru nu poate fi un impediment în stabilirea acestei modalităţi de executare a pedepsei, având în vedere că orice inculpat are dreptul de a nu se auto-incrimina.

S-a apreciat de asemenea de către prima instanţă că se impune ca pe durata termenului de încercare fixat de 6 ani, inculpatul în baza art. 86³ alin. (1 lit. a) - d) C. pen. trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere obligatorii, menite să garanteze îndeplinirea scopului pedepsei aplicate.

De asemenea, întrucât instanţa de fond a apreciat că executarea unei munci în folosul comunităţii îl va ajuta pe inculpat să înţeleagă mai bine pericolul social al faptei sale şi relevanţa pentru comunitate a respectării tuturor valorilor sociale, în baza art. 86³ alin. (3) lit. a) C. pen. tribunalul a impus inculpatului să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 200 de ore, într-o locaţie stabilită de Serviciul de Probaţiune.

Întrucât faptele au fost săvârşite mai înainte de modificarea art. 71 C. pen. prin Legea nr. 278/2006, prin care s-a introdus în alin. 5 dispoziţia suspendării pedepsei accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, instanţa a făcut aplicarea art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., 64 alin. (1 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., deoarece dispoziţiile anterioare acestei modificări erau mai favorabile.

Referitor la inculpatul G.G.O. prima instanţă a constatat că sunt întrunite condiţiile pentru tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului G.G.O. prima instanţă a arătat că a ţinut cont de gradul de pericol social al faptei, de persoana făptuitorului şi de celelalte împrejurări prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, inculpatul a folosit înscrisurile false pentru a participa la licitaţii de achiziţii, pe care, chiar dacă le-a câştigat şi-a îndeplinit ulterior obligaţiile. Lipsa altor consecinţe mai grave ale faptei constituie un element important de care trebuie ţinut cont la stabilirea cuantumului pedepsei. De asemenea, instanţa a arătat că a ţinut cont şi de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, desfăşoară o activitate în domeniul afacerilor, are o situaţie familială bună. Faţă de toate acestea, precum şi faţă de perioada scursă de la data săvârşirii faptei, care a diminuat rezonanţa socială a acesteia, se va aplica inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Constatând că inculpatul nu are antecedente penale, cuantumul pedepsei aplicate este mai mic de 3 ani iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei într-un regim de detenţie, în temeiul art. 81 C. pen. raportat la art. 82 C. pen. instanţa de fond a apreciat că se impune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatului a fost săvârşită mai înainte de modificarea art. 71 C. pen. prin Legea nr. 278/2006, prin care s-a introdus în alin. (5) dispoziţia suspendării pedepsei accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, instanţa de fond a arătat că se impune a se face aplicarea în cauză a art. 13 C. pen. cu privire la neaplicarea art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen., 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., deoarece dispoziţiile anterioare acestei modificări erau mai favorabile.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că D.G.F.P. a Judeţului Sibiu, mandatată de A.N.A.F., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 67.961,96 lei, reprezentând 58.492, 96 lei foloase nerealizate în favoarea bugetului general consolidat al statului, ca urmare a acordării nelegale de facilităţi fiscale către SC U.I. SRL prin convenţia 30 august 2002, care nu a fost respectată şi 9.469 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului, aferent T.V.A. dedusă nelegal de SC B.A. SA.

Tribunalul a reţinut că, faţă de faptul că documentaţia în vederea aprobării convenţiei din 30 august 2002 de eşalonare a obligaţiilor către bugetul de stat a fost întocmită de către numiţii M.D. - inspector la Serviciul C.E.S.P.J. şi P.G. - referent la acelaşi serviciu, din cadrul A.F.P. Târgu-Mureş, a fost verificată de către numitul L.D. care a semnat în locul şefului Serviciului C.E.S.P.J. şi a fost avizată de către numitul S.I. - director A.F.P. Târgu-Mureş, nu se poate reţine culpa inculpatului L.S. Ioan, care nu a făcut decât să semneze ca reprezentant al D.G.F.P. Mureş convenţia de eşalonare, în producerea vreunui prejudiciu.

De asemenea neregulile constatate cu privire la încheierea acestei convenţii nu au fost unele relevante pentru aprobarea convenţiei de eşalonare şi nu există vreo legătură de cauzalitate între aceste nereguli şi producerea unui prejudiciu către partea civilă. Astfel, neconcordanţa între suma solicitată în cerere şi cea aprobată în convenţie, pentru care normele legale impuneau completarea cererii iniţiale, nu poate fi considerată prejudiciabilă, câtă vreme suma aprobată pentru reeşalonare a fost mai mică decât cea solicitată. Nu se poate susţine că societatea nu a respectat termenul legal de constituire a garanţiei în 60 de zile de la semnarea convenţiei, fapt ce ar fi atras anularea convenţiei, de vreme ce convenţia a fost semnată la data de 30 august 2002, iar garanţia a fost constituită la data de 31 octombrie 2002, într-un termen de 62 de zile calendaristice, pe care toţi salariaţii l-au considerat legal, calculându-l pe zile libere. Agentul economic şi inculpaţii susţin că a depus toate declaraţiile de impozite şi taxe prevăzute de lege, în număr de 24. Nedepunctarea societăţii cu 10 puncte pentru că ar fi plătit dividende acţionarilor/asociaţilor pe perioada acumulării de obligaţii bugetare restante, nu ar fi avut niciun efect cu privire la acordarea eşalonărilor. Este doar o supoziţie, nedemonstrată, afirmaţia că aceste manopere s-au efectuat cu scopul întreruperii procedurilor de executare silită a debitelor restante. La fel şi afirmaţia cu privire la posibilitatea ca după terminarea controlului, Balanţa de verificare aferentă lunii decembrie 2000 să fi fost înlocuită cu o altă Balanţă de verificare. Nu rezultă de nicăieri culpa inculpatului L.S. cu privire la faptul că nu s-a depus copie după ultimul act de control efectuat la agentul economic, aşa cum prevedea O.M.F. nr. 580/2002, ci după penultimul act de control, de vreme ce actele au fost verificate anterior de mai multe persoane. În ce priveşte susţinerile că nota de constatare a fost întocmită la data de 13 august 2002 şi înregistrată la organul fiscal din 14 august 2002, iar Referatul întocmit în baza acestei note poartă data de 12 august 2002 - (vol. 12 - filele 181-186), fiind practic imposibil ca referatul cu propunerea spre aprobare a înlesnirilor să fie anterior Notei de constatare, întrucât datele înscrise în acest Referat trebuie preluate din Nota de constatare şi că în dosarul de aprobare a înlesnirii nu s-au regăsit toate ordinele de plată la care se face referire în Nota de constatare din 14 august 2002, culpa pentru aceste nereguli nu poate aparţine decât persoanelor care au întocmit nota de constatare.

În ce priveşte suma de 9469 lei pretinsă de partea civilă pentru prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului, aferent T.V.A. dedusă nelegal de SC B.A. SA, s-a constatat că modalitatea de calcul a T.V.A.-ului pentru acest autoturism de către societatea menţionată nu a făcut obiectul cauzei. Partea civilă a susţinut că această sumă ar reprezenta taxa pe valoare dedusă nelegal de către SC B.A. SA şi care ulterior nu a mai putut fi recuperată din cauza termenului de prescripţie. Această sumă nu putea fi solicitată în cadrul procesului penal ce are ca obiect darea de mită a acestui autoturism, nefiind vreo legătură de cauzalitate între modalitatea de calcul a T.V.A.-ului pentru acest autoturism şi faptul că ulterior cumpărării acesta a fost dat ca mită.

Pentru aceste motive în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen. prima instanţă a apreciat că se impune respingerea acţiunii civile formulate în cadrul procesului penal de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.

Având în vedere că autoturismul a format obiectul mitei date inculpatului L.S.D. de către reprezentantul SC B.A. SA, prima instanţă a apreciat că în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., se impune confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22104 dolari SUA, prin echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând suma plătită de această societate pentru acest autoturism. Aceasta este suma pe care a achitat-o SC B.A. SA societăţii de leasing de la care a achiziţionat autoturismul, dat ulterior inculpatului L.S.D., reprezentând astfel echivalentul în bani a bunului ce au făcut obiectul luării de mită.

De asemenea, având în vedere că s-a stabilit că inculpatul L.S.D. a primit necuvenit contravaloarea unei excursii în Italia, în temeiul art. 256 alin. (2) C. pen., instanţa de fond a apreciat că se impune confiscarea de la acest inculpat a sumei de 1910,2 lei, reprezentând partea din factura fiscală achitată de SC U.I. SRL ce ar fi trebuit achitată de inculpat şi de care acesta a beneficiat necuvenit, şi acesta fiind echivalentul în bani a folosului necuvenit primit de inculpat. Întrucât nu se poate cuantifica în bani folosul necuvenit constând în utilizarea de către soţia inculpatului a autoturismului aparţinând SC U.I. SRL, s-a concluzionat că nu se poate dispune confiscarea vreunui echivalent de la inculpat.

Prin Ordonanţa din data de 06 ianuarie 2006, s-a instituit sechestrul asigurator asupra autovehiculului marca Daewoo Leganza, avându-se în vedere şi faptul că la Primăria Municipiului Târgu- Mureş şi S.P.C.R.P.C.Î.V. Mureş, autoturismul figura ca aparţinând inculpatului L.S.D. Atunci când s-a trecut la punerea în aplicare a măsurii dispuse prin ordonanţa mai sus arătată, inculpatul L.S.D. a declarat însă că a înstrăinat autoturismul către numitul B.D. (vol. 1 - filele 196, 202-203, 206-212). Extinzându-se verificările cu privire la cele declarate de inculpatul L.S.D. cu prilejul instituirii sechestrului, s-a stabilit că, la data de 16 decembrie 2005, acesta a vândut autoturismul martorului B.D., cu suma de 18.500 lei (185.0000.000 lei, circa 5.000 euro), deşi cunoştea faptul că respectivul autovehicul forma obiectul unei cercetări penale (vol. 1 - filele 223 - 225).

Cum autoturismul în cauză nu mai aparţine inculpatului L.S.D., fiind în prezent proprietatea cumpărătorului de bună credinţă B.D., iar prin sentinţă instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în bani a autoturismului, în temeiul art. 163 C. proc. pen. s-a revocat sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa din 6 ianuarie 2006 asupra autoturismului.

Pentru executarea dispoziţiei privind confiscarea specială a sumelor primite de inculpatul L.S.D., instanţa de fond a apreciat că se impune menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra telefonului mobil, în valoare de 20 milioane lei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov - M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Sibiu - inculpaţii G.G.O., L.S.D. şi B.V.L. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de apel ale parchetului s-a arătat că hotărârea pronunţată de către Tribunalul Braşov este netemeinică în ceea ce priveşte schimbarea încadrării juridice şi achitarea inculpaţilor L.S.D. şi G.G.O. precum şi în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului L.S.D. şi individualizarea acestora.

Apelanta parte civilă a invocat greşita respingere a acţiunii civile, deşi prejudiciul (indicat în continuare de partea civilă) este cert, a fost stabilit prin acte fiscale şi nu a fost recuperat.

În motivarea apelului inculpatul L.S.D. a arătat că se impune achitarea sa şi pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care această soluţie nu s-a dispus (în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.) ridicarea sechestrului asigurător, desfăşurarea măsurii confiscării, neluarea în considerare a probelor obţinute cu încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil (interceptări, declaraţii), observarea împrejurării că inculpatul nu a avut atribuţii de control, soluţionarea cauzei pe bază de probe, nu prezumţii; s-a subliniat că prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea inculpatului nu a fost răsturnată, fiind necesară reanalizarea probelor. S-a solicitat, totodată, restituirea dosarului procurorului pentru refacerea urmăririi penale aceasta fiind efectuată de un organ necompetent după calitatea persoanei (Serviciul teritorial, iar nu Structura centrală), actele îndeplinite fiind nule. De asemenea, a fost invocată neregularitatea actelor de urmărire efectuate cu încălcarea dreptului la apărare şi a disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Inculpatul G.G.O. a solicitat admiterea apelului şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi uz de fals, având în vedere probele administrate şi respingerea acţiunii civile.

Inculpatul B.V.L. a solicitat achitarea pentru comiterea infracţiunilor de dare de mită şi uz de fals (în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.).

Prin Decizia penală nr. 24/ A din 28 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile formulate de inculpaţii L.S.D., G.G.O. şi B.V.L. împotriva sentinţei penale nr. 51/ S din 3 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul de fond.

A fost desfiinţată sentinţa apelată în ceea ce priveşte:

- soluţia de condamnare a inculpatului L.S.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Lega nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., art. 254 alin. (2) C. pen. precum şi soluţia de încetare conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- soluţia de condamnare a inculpatului G.G.O. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- soluţia de încetare conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a procesului penal pornit împotriva inculpatului B.V.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- dispoziţia privind confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumelor de 22104 dolari SUA şi 1910,2 lei.

- omisiunea ridicării în tot a sechestrului asigurător instituit de procuror prin Ordonanţa din 6 ianuarie 2006.

-omisiunea desfiinţării totale a certificatului de atestare fiscală din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. şi Controlului Financiar de Stat Mureş.

- obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea cauzei în primă instanţă.

Rejudecând cauza în aceste limite:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul L.S.D. relativ la săvârşirea infracţiunilor de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., două infracţiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. şi luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul G.G.O. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.V.L. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale).

Au fost înlăturate dispoziţiile privind confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22.104 dolari SUA şi a sumei de 1.910,2 lei.

În baza art. 163 C. proc. pen. dispune ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciu Teritorial Anticorupţie Târgu - Mureş din data de 6 ianuarie 2006 pus în executare prin procesele verbale din data de 11 ianuarie 2006 şi respectiv 17 ianuarie 2006.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea totală a certificatului de atestare fiscală din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. şi Controlului Financiar de Stat Mureş.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în fond au rămas în sarcina acestuia.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Au fost respinse apelurile promovate în cauză împotriva aceleiaşi sentinţe de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov şi M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Sibiu.

În baza art. 192 alin 2 C. proc. pen. a fost obligată apelanta M.F.P., A.N.A.F., D.G.F.P. Sibiu să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, iar potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

În ceea ce priveşte criticile aduse în apel hotărârii atacate, referitoare la încălcarea în cursul procesului penal a normelor de procedură penală referitoare la competenţa după calitatea persoanei, care ar fi impus adoptarea de către instanţa de fond a unei soluţii de restituire a cauzei la procurorul competent conform art. 332 alin. (1) C. proc. pen. în vederea refacerii urmăririi penale, instanţa de apel a constatat că aceasta a mai fost iterată sub forma unei excepţii în faţa primei instanţe, iar instanţa de fond a respins (încheierea din data de 18 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul de fond) în mod corect ca nefondate susţinerile inculpatului L.S.D. şi în consecinţă a apreciat în mod judicios că nu se impunea adoptarea unei soluţii de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, nefiind încălcate de către procuror normele de competenţă după calitatea persoanei.

În acord cu prima instanţă s-a constatat că pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 legiuitorul a instituit prin O.U. nr. 43 din 4 aprilie 2002 publicată în M.Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002 aprobată cu unele modificări prin Legea nr. 503 din 11 iulie 2002 publicată în M.Of. nr. 523 din 18 iulie 2002 o competenţă specială de efectuare a urmăririi penale, urmărire care trebuie efectuată în mod obligatoriu conform art. 13 din această lege de către procurorii specializaţi din cadrul P.N.A. (actualmente D.N.A.), legea cuprinzând norme de competenţă derogatorii de la cele generale prevăzute de art. 209 C. proc. pen.

Este adevărat că inculpatul L.S.D., în calitate de director general adjunct, director general, director şi director executiv al D.G.F.P. Mureş, avea o funcţie de conducere fiind în structura autorităţii publice centrale (date fiind raporturile sale de serviciu cu M.F.P.) şi tot atât de adevărat este că în forma sa iniţială O.U. nr. 43 din 4 aprilie 2002 aprobată cu unele modificări prin Legea nr. 503 din 11 iulie 2002 prevedea la art. 13 alin. (2) lit. b) că pentru persoane care au astfel de funcţii urmărirea penală trebuie să se realizeze de către procurori din cadrul structurii centrale a P.N.A. dar şi p rin O.U.G. nr. 24 din 21 aprilie 2004 publicat în M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004, art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, a fost însă modificat, iar în forma rezultată în urma modificării s-au precizat la literele a şi b infracţiunile de corupţie care sunt de competenţa P.N.A. de efectuare a urmăririi penale obligatorii, fără însă a se mai preciza distinct situaţiile în care urmărirea penală se efectuează de structura la nivel naţional a P.N.A. respectiv de structura teritorială. În raport de noile modificări, distincţia sub aspectul competenţei care opera până în acel moment între structura centrală a P.N.A. şi structurile teritoriale ale acestui parchet a dispărut prin voinţa legiuitorului, neputându-se susţine că a rămas neschimbată pe cele 2 nivele, central şi teritorial competenţa de efectuare a urmăririi penale până în prezent.

Pe altă parte normele de procedură penală care stabilesc competenţa unui organ judiciar de a efectua urmărirea penală sunt de strictă interpretare şi se raportează la organul judiciar desemnat prin lege să efectueze această activitate şi nu la secţii, servicii sau alte structuri interne din cadrul acelui organ.

Dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a P.N.A., aprobat prin Ordinul nr. 2695/C/2004 al Ministerului Justiţiei, dat în aplicarea O.U.G. nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, prin care se stabileşte care este competenţa de efectuare a urmăririi penale pentru cele două structuri ale P.N.A., centrală şi locală, reprezintă norme de organizare internă adoptate pentru buna funcţionare a acestui organ judiciar (organ văzut ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), inferioare legii, iar încălcarea acestor norme interne nu atrage nulitatea urmăririi penale efectuate de către organului judiciar competent potrivit legii, respectiv al P.N.A.

Î n cazul dosarului de urmărire penală, al P.N.A., Serviciul Anticorupţie Tg. Mureş în care inculpatul L.S.D. a fost cercetat, procesul verbal de sesizare din oficiu a fost într-adevăr întocmit la data de 30 ianuarie 2004 de procurorul şef de serviciu, iar baza rezoluţiei de pe procesul verbal au fost continuate cercetările în cauză în forma actelor premergătoare, însă urmărirea penală în acest dosar a fost începută faţă de inculpaţii L.S.D., G.G.O. şi B.V.L. prin rezoluţia adoptată de către procuror la data de 19 mai 2005 (fila 24, vol. I dosar urmărire penală).

Or, în raport de împrejurarea că urmărirea penală împotriva celor trei inculpaţi printre care şi inculpatul L.S.D. a fost începută la data de 19 mai 2005, deci după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 24 din 21 aprilie 2004 publicat în M. Of. nr. 365 din 27 aprilie 2004 care a adus modificări articolului 13 referitor la competenţa P.N.A., s-a constatat că în ceea ce priveşte actele întocmite de către procurorul P.N.A. după începerea urmăririi penale (inclusiv rezoluţia de începere a urmăririi penale) sunt la adăpost de orice critică sub aspectul competenţei procurorului de a le efectua, astfel că nu poate fi constatată nulitatea acestora potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. şi nici nu se impune restituirea cauzei la procuror conform art. 332 alin. (1), C. proc. pen. în vederea refacerii urmăririi penale.

Referitor la critica adusă de inculpatul L.S.D. în sensul încălcării dreptului la apărare în tot cursul procesului penal prin prisma faptului că după ce s-a început urmărirea penală la data de 19 mai 2005 (prin rezoluţia existentă la fila 24 vol. I dosar urmărire penală) împotriva celor 20 de angajaţi, subalterni ai săi (S.F., C.A., D.I., S.L.D., B.I., T.D.M., P.G., M.D., P.A., S.R., P.C., M.M., F.I., S.E.G., R.D., L.D., S.I., B.M., P.M.V., N.E.M.) şi aceştia au avut calitatea de învinuiţi pe tot parcursul urmăririi penale, fiind şi audiaţi în această calitate, s-a dispus prin actul de sesizare al instanţei disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte iar în citativ ei au fost menţionaţi ca martori, s-a reţinut că, deşi atipică, nu poate fi constatată o încălcare a dreptului la apărare al inculpatului această modalitate de desfăşurare a urmăririi penale, care să conducă la constatarea nulităţii tuturor actelor de urmărire penală şi restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în condiţiile în care inculpatul L.S.D. a avut în tot cursul urmăririi penale avocat ales care a avut posibilitatea conform art. 172 C. proc. pen., să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală să formuleze cereri şi să depună memorii deci avea posibilitatea să asiste inclusiv la audierea celorlalţi învinuiţi. Inculpatul a avut de asemenea dreptul, neîngrădit, de a efectua plângeri în tot cursul procesului penal împotriva măsurilor şi a actelor de urmărire penală. Pe altă parte, aşa cum rezultă din procesele verbale existente la dosar inculpatul a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de materialul probator administrat în dosar în cursul urmăririi penale, inclusiv conţinutul declaraţiilor celor 20 de angajaţi, chiar dacă la acel moment aceştia aveau calitatea de învinuiţi iar în instanţă cele 20 de persoane audiate iniţial ca învinuite în cursul urmăririi penale au fost ascultate ca martori cu toate garanţiile procesuale recunoscute de lege.

Nici încălcarea dreptului la apărare al aceluiaşi inculpat prin prisma nerespectării dispoziţiilor art. 238 C. proc. pen. la întocmirea de către procuror ordonanţei din 6 decembrie 2005 de schimbare a încadrării juridice şi extinderea cercetărilor cu privire la faptele reţinute în sarcina celor 16 de angajaţi (fila 38 - 49 vol. I dosar urmărire penală) nu poate fi reţinută de către instanţă întrucât această ordonanţă nu îl vizează pe inculpatul L.S.D. şi nu i-a adus acestuia nici o vătămare procesuală.

În ceea ce priveşte regularitatea actului de sesizare al instanţei, Curtea reţine pe de o parte că niciunul dintre inculpaţi nu a invocat la momentul verificării regularităţii actului de sesizare al instanţei (şedinţa publică din data de 20 octombrie 2006 din dosarul de fond al Tribunalului Mureş) vre-o excepţie sau vre-o obiecţiune şi nu au cerut restituirea cauzei la parchet conform art. 300 C. proc. pen. în vederea refacerii urmăririi penale, deşi aveau potrivit normei de procedură amintite această posibilitate.

Prima excepţie privind neregularitatea actului de sesizare al instanţei a fost invocată de către inculpatul L.S.D. tot în faţa Tribunalului Braşov, după strămutarea cauzei, iar Curtea reţine că aceasta a fost corect respinsă de către prima instanţă (încheierea din data de 18 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul de fond).

Instanţa de apel, analizând motivele invocate în faţa primei instanţe şi reiterate în apel cu privire la necesitatea restituirii cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare al instanţei, a constatat că nu se poate reţine existenţa unei neconcordanţe între expozitiv şi citativ în condiţiile în care în dispozitivul rechizitoriului procurorul a dispus disjungerea cauzei în ceea ce-i priveşte pe învinuiţii S.F., C.A., D.I., S.L.D., B.I., T.D.M., P.G., M.D., P.A., S.R., P.C., M.M., F.I., S.E.G., R.D., L.D., S.I., B.M., P.M.V., N.E.M.; împrejurarea că aceste persoane nu au fost audiate în cursul urmăririi penale în calitate de martori ci de învinuiţi, iar prin actul de sesizare al instanţei sunt propuse a fi audiate de către instanţă în calitate de martori nu afectează legalitatea actului de sesizare al instanţei în condiţiile în care acesta din urmă conţine toate dispoziţiile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. iar declaraţiile celor 20 de persoane sunt indicate în cuprinsul rechizitoriului în secţiunea „mijloace de probă” dar ca şi declaraţii de învinuiţi, procurorul conferindu-le deci aceeaşi valoare probatorie ca şi cea avută în cursul urmăririi penale şi pe care inculpatul L.S.D., ca de altfel şi ceilalţi inculpaţi, a cunoscut-o.

Faţă de aceste considerente, s-a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., iar actul de sesizare al instanţei nu este lovit de nulitate absolută, nici ca urmare a nerespectării normelor de competenţă şi nici prin prisma conţinutului acestuia, neimpunându-se restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii lui.

În ceea ce priveşte actele efectuate de către procuror până la momentul începerii urmăririi penale împotriva inculpaţilor ( 19 mai 2005) s-a reţinut că, fără îndoială acestea se înscriu în categoria actelor premergătoare şi pentru a dobândi valoare probatorie în cauză este necesara consemnarea lor conform art. 224 alin. (3) C. proc. pen. într-un proces verbal ce poate constitui mijloc de probă.

În aceste condiţii, verificând procesul verbal de efectuare a actelor premergătoare întocmit de către procuror la data de 11 mai 2005 (filele 4-23 vol. I dosar urmărire penală), s-a constatat că deşi acesta este atipic formulat, Codul de procedură penală nu prevede o formă anume pe care trebuie să o aibă, iar din conţinutul său rezultă că au fost avute în vedere de către procuror şi analizate, în momentul întocmirii acestuia înscrisurile ridicate de către lucrătorii de poliţie judiciară în baza dispoziţiei date de procuror prin rezoluţia din 26 ianuarie 2005 (fila 2 vol. I dosar urmărire penală). În consecinţă, chiar dacă ridicarea acestor înscrisuri s-a realizat în etapa premergătoare urmăririi penale, informaţiile conţinute de aceste mijloace de probă pot şi trebuie să fie avute în vedere de către instanţă în analizarea acuzaţiilor aduse inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţei.

Cu privire la convorbirile telefonice interceptate de către procuror, în baza autorizaţiei judecătorului, însă în aceeaşi etapă a actelor premergătoare s-a constatat că prima instanţă nu a ţinut seama de convorbirile interceptate, apreciind că aceste nu pot fi avute în vedere datorită faptului că prin încheierea interlocutorie pronunţată de către Tribunalul Târgu Mureş la data de 27 noiembrie 2006 aceste probe au fost declarate ca fiind nelegale iar prin încheierea din 21 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Târgu Mureş la Tribunalul Braşov au fost menţinute actele îndeplinite de instanţa de la care s-a dispus strămutarea.

Astfel, s-a arătat că pe de o parte Tribunalul Târgu Mureş a dispus încheierea interlocutorie pronunţată la data de 27 noiembrie 2006 doar asupra convorbirilor telefonice interceptate în cursul anului 2004, iar asupra celor interceptate în cursul anului 2005, Tribunalul Braşov analizând la data de 18 decembrie 2007 excepţia invocată de apărare privind nelegalitatea tuturor interceptărilor telefonice prin prisma necompetenţei procurorului P.N.A. - Serviciul Anticorupţie Târgu Mureş de a le dispune, a respins prin încheierea pronunţată (filele 144-145 vol. I dosar de fond Tribunalul Braşov) această excepţie, apreciind că nu au fost încălcate, din această perspectivă dispoziţiile art. 91², 91³ C. proc. pen., procurorul de caz P.N.A. din cadrul Serviciul Anticorupţie Târgu Mureş având dreptul să solicite interceptarea convorbirilor telefonice. Or, în raport de această împrejurare înlăturarea de către prima instanţă a tuturor convorbirilor telefonice interceptate apare ca nemotivată şi neîntemeiată.

Pe altă parte, instanţa de apel a constatat că măsura înlăturării convorbirilor telefonice efectuate de inculpaţi interceptate în cauză cu autorizarea judecătorului este corect dispusă de către prima instanţă însă pentru alte considerente.

Astfel, interceptarea şi înregistrarea pe bandă magnetică a convorbirilor telefonice precum şi a imaginilor privind activităţile desfăşurate de către inculpaţii L.S.D. şi B.V.L. în perioada 2 februarie 2004 - 27 februarie s-a realizat în baza Încheierii din data de 2 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul penal iar prelungirea acestor activităţi cu încă 30 de zile s-a autorizat în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.S.D. prin încheierea pronunţată de aceeaşi instanţă la data de 27 februarie 2004 în dosarul de fond.

De asemenea, prin încheierea din 24 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul de fond a fost autorizată pe o perioadă de 30 de zile (24 ianuarie 2005-22 februarie 2005 inclusiv) interceptarea şi înregistrarea audio şi video din locuri publice, pe bandă magnetică sau pe orice tip de suport a convorbirilor ambientale şi telefonice precum şi a oricăror tipuri de comunicaţii purtate de inculpaţii L.S.D., G.O.G. şi B.V.L., autorizaţie prelungită ulterior cu încă 30 de zile (perioada 23 februarie 2005 - 24 martie 2005) pentru toţi inculpaţii prin încheierea din data de 18 februarie 2005 pronunţată de Tribunalul Mureş în acelaşi dosar.

Pentru emiterea autorizărilor, au fost respectate dispoziţiile art. 91¹şi următoarele C. proc. pen., care nu prevăd că pentru această activitate este necesară începerea în cauză a urmării penale. Chiar dacă în cuprinsul dispoziţiilor art. 91¹alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul a prevăzut că interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, din cuprinsul aceluiaşi text rezultă că pentru o astfel de autorizare trebuie să existe indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impun pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Faţă de conţinutul acestui text de lege, apare fără îndoială că legiuitorul a avut în vedere etapa urmăririi penale în sens larg activitate pe care o desfăşoară personal sau o supraveghează procurorul, pentru ca altfel nu poate fi imaginată vreo situaţie în care să se dispună autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare în cazul existenţei unor indicii temeinice referitoare la pregătirea unei infracţiuni; într-o atare situaţie începerea urmăririi penale nu s-ar putea dispune de către procuror nici măcar „in rem”, ori în acest caz, interpretând dispoziţiile art. 91 ¹C. proc. pen. în sens strict ar însemna să lipsim de conţinut norma în discuţie.

Este adevărat că în Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională publicată în M. Of. nr. 563 din 13 august 2009 la care au făcut referire inculpaţii, s-a arătat în cadrul considerentelor că administrarea unor astfel de probe (interceptarea şi înregistrarea convorbirilor) este plasată de legiuitor în cadrul primei faze a procesului penal, însă pe de o parte Curtea Constituţională nu a dus raţionamentul până la capăt, ci a făcut referire doar la teza a doua, care face vorbire despre existenţa unor indicii temeinice privind săvârşirea unei infracţiuni - situaţie care într-adevăr intră în sfera actelor de punere în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea şi nu în cea a unor simple acte de pregătire şi pentru care s-ar putea începe urmărirea penală „in rem” - iar pe altă parte, această decizie de speţă prin care de altfel s-a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată, a rămas izolată, în deciziile ulterioare pronunţate Curtea nemaifăcând vreo referire la considerentele avute în vedere în cadrul acestei decizii, nemaireluând raţionamentul exprimat în decizia menţionată şi nemaifăcând vreo trimitere la ea.

Curtea a mai constatat că în Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 Curtea Constituţională a analizat legalitatea interceptărilor convorbirilor doar din perspectiva lor ca mijloace de probă administrate de procuror în cadrul urmăririi penale ori în jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat de nenumărate ori că atâta timp cât interceptările convorbirilor au fost efectuate anterior începerii urmăririi penale ele au valoarea unor acte premergătoare care pot fi valorificate în cursul procesului penal dacă sunt consemnate în procesul verbal de care face vorbire art. 224 C. proc. pen. şi care poate constitui conform aliniatului 4 al acestui articol mijloc de probă.

Totodată, C.E.D.O. în jurisprudenţa sa (cauza Dumitru Popescu vs. România II ) a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006 oferă acele garanţii necesare şi minime împotriva abuzurilor de orice fel şi totodată nu ar fi condiţionată o astfel de interceptare de începerea urmăririi penale în cauză.

Astfel, instanţa de apel a constatat că urmărirea penală împotriva celor trei inculpaţi a fost începută aşa cum am arătat la data de 19 mai 2005, prin rezoluţia adoptată de către procurorul din cadrul P.N.A. - Serviciul Teritorial Anticorupţie Tg. Mureş (fila 24 vol. I dosar urmărire penală), iar autorizaţiile privind interceptările telefonice, a comunicărilor şi a imaginilor precum şi procesele verbale de redare a acestor înregistrări sunt situate în timp, anterior momentului începerii urmăririi penale, deci se înscriu în categoria actelor premergătoare; ele nu apar însă consemnate în procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare întocmit de procuror la data de 11 mai 2005 (fila 4-23, vol. I dosar urmărire penală), astfel că nu poate fi acordată relevanţă probatorie convorbirilor interceptate, care se situează în afara procesului penal, acestea neputând fi luate în considerare ca mijloace de probă şi neputând sta la baza stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse inculpaţilor prin actul de sesizare al instanţei şi soluţiile pronunţate de către prima instanţă în raport cu fiecare dintre acestea, coroborând actele de urmărire penală efectuate în cauză cu respectarea dispoziţiilor procedurale şi procesuale în materie, cu materialul probator administrat de către prima instanţă şi cu cel administrat în apel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

I. Referitor la inculpaţii L.S.D. şi G.G.O. şi la infracţiunile pentru care aceştia a fost trimişi în judecată, încadrarea juridică dată de prima instanţă faptelor pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată este corectă.

În ceea ce priveşte infracţiunile de luare de mită în formă continuată prev. de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 modificată rap. la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. descrisă la pct. 1 (în drept) în rechizitoriu reţinută în sarcina inculpatului L.S.D. şi respectiv dare de mită în formă continuată prev. de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000- modificată, rap la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. descrisă la pct. 2 don rechizitoriu (în drept), reţinută în sarcina inculpatului G.G.O., Curtea reţine că prin prisma inexistenţei unor dovezi referitoare la o înţelegere anterioară între inculpaţii L. şi G., cu privire la îndeplinirea de către inculpatul L. a unor acte în virtutea îndatoririlor de serviciu în schimbul primirii anumitor foloase, a datelor la care a fost primit de către L.L. (soţia inculpatului L.S.D.) spre utilizare autoturismul, respectiv a datei la care a fost efectuată excursia familiilor L. şi G. în Italia (lunile iunie - iulie 2003) şi a actelor efectuate de către inculpatul L.S.D. în virtutea atribuţiilor de serviciu pentru SC U. SRL Tg. Mureş evidenţiate de către prima instanţă, apare corectă schimbarea încadrării juridice dispuse de prima instanţă în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.S.D. din infracţiunea de luare de mită în formă continuată prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/200 modificată raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin (2) C. pen. într-o infracţiune de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice corelativ celor şase acte reţinute ca fiind comise de inculpatul L.S.D. de pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş, prevăzută de art. 248 C. pen. (5 infracţiuni din datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000) şi respectiv art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (o infracţiune din februarie 2005), iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G.O. din infracţiunea de dare de mită prevăzut de art. 6, 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o infracţiune de instigare la primire de foloase necuvenite în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 6 infracţiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (5 infracţiuni din datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000) şi respectiv art. 25 raportat la art. 13²din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. (o infracţiune din februarie 2005).

În mod corect a reţinut prima instanţă că din materialul probator existent la dosar nu rezultă existenţa vreunei înţelegeri între inculpaţii L. şi G. referitoare la favorizarea în vreun fel de către inculpatul L.S.D. a SC U.I. SRL Târgu Mureş al cărei administrator era inculpatul G.G.O. în schimbul obţinerii anumitor foloase, iar toate actele despre care se afirmă că le-ar fi efectuat inculpatul L.S.D. în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureş sunt anterioare primirii de către L.L. (soţia inculpatului L.S.D.) spre utilizare autoturismul, respectiv a datei la care a fost efectuată excursia familiilor L. şi G. în Italia (lunile iunie - iulie 2003), nefiind îndeplinită condiţia esenţială pentru existenţa infracţiunii de luare de mită şi anume ca acţiunea interzisă de lege, respectiv pretinderea primirea sau acceptarea foloaselor de către funcţionar să aibă loc înainte de îndeplinirea sau neîndeplinirea actului privitor la îndatoririle de serviciu.

De asemenea, nu s-a dovedit în speţă de către acuzare existenţa unei rezoluţii infracţionale unice a inculpatului L.S.D. în baza căreia să acţioneze pentru favorizarea în mod repetat a SC U.I. SRL Târgu Mureş şi nici în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G.O. nu este dovedită o rezoluţie infracţională unică în baza căreia să acţioneze în mod repetat, iar raporturile de prietenie în care se găseau cei doi inculpaţi şi repetabilitatea actelor întocmite de inculpatul L.S.D. în virtutea atribuţiilor de serviciu nu sunt suficiente pentru a dovedi o astfel de rezoluţie, cu atât mai mult cu cât între acţiunile efectuate de inculpatul Lazar Sorin Daniel în legătură cu SC U.I. SRL Târgu Mureş şi de care acesta este acuzat, există intervale mari de timp iar între acestea si cele două „foloase” pe care este acuzat inculpatul L.S.D. că le-ar fi primit direct şi indirect intervalul de timp este şi mai mare.

Din fişa postului inculpatului L.S.D. existente la filele 15 - 35 vol. 17 din dosarul de urmărire penală s-a reţinut că prin natura funcţiei de conducere pe care o deţinea, acesta se încadrează în categoria funcţionarilor cu atribuţii de control întrucât pe de o parte organiza, controla şi răspundea de activitatea direcţiei pe care o conducea (ceea ce presupune că avea oricând posibilitatea de a controla activitatea subalternilor săi, printre care şi inspectori fiscali, cărora le putea da dispoziţie să acţioneze într-un anumit sens) iar pe altă parte organiza potrivit legii exercitarea controlului financiar preventiv, urmărind modul de organizare şi desfăşurare prin unităţile subordonate a acţiunilor de constatare şi stabilirea impozitelor şi taxelor, a respectării de către contribuabili a obligaţiilor fiscale potrivit competenţei stabilite de Ministerul finanţelor. De altfel, chiar din fişele postului existente la dosar rezultă că pentru funcţia deţinută de inculpat erau necesare aptitudini de comunicare şi control, iar aceste atribuţii de control nu trebuie înţelese în sens strict şi nu presupune în mod necesar deplasarea funcţionarului într-un spaţiu dat pentru exercitarea efectivă a controlului.

Faţă de aceste considerente instanţa de apel a apreciat că în mod judicios s-a reţinut de către instanţa de fond calitatea de funcţionar cu atribuţii de control a inculpatului L.S.D., criticile aduse de inculpat hotărârii pronunţate sub acest aspect fiind nefondate.

În ceea ce priveşte însă infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cele şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice corelativ celor şase acte reţinute ca fiind comise de inculpatul L.S.D. de pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş, prevăzută de art. 248 C. pen. (5 infracţiuni) şi respectiv art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., s-a constatat că este neîntemeiată hotărârea de condamnare a inculpatului pentru prima dintre infracţiunile menţionate.

Astfel, din materialul probator de la dosar rezultă pe de o parte, contrar celor susţinute de acuzare, că inculpatul L.S.D. nu a efectuat în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureş nici o acţiune în virtutea atribuţiilor de serviciu prin care să o favorizeze în vreun fel, ci a semnat doar nişte certificate pe care era obligat, potrivit funcţiei pe care o deţinea să le semneze; pe altă parte între aceste certificate semnate de inculpat în calitatea sa de reprezentant al instituţiei pe care o conducea şi autoturismul primit spre folosinţă de soţia inculpatului de la SC U.I. SRL sau excursia în care familiile L. şi G. au fost împreună în Italia nu există nici o legătură.

Ca şi acte efectuate de inculpatul L.S.D. în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureş se reţine în actul de sesizare al instanţei că la data de 26 octombrie 1999, în timp ce inspectorii S.R., M.M. şi P.C. se aflau în control la o societate comercială, învinuitul L.S.D. a intervenit la primul inspector şi pe toate le-a trimis la SC U.I. SRL Târgu Mureş pentru a efectua de urgenţă un control la această societate comercială, în vederea acordării unei înlesniri la plată, astfel că întreaga documentaţie pentru această facilitate a fost întocmită într-o singură zi de 26 octombrie 1999 şi în baza acestei documentaţii a fost aprobată o înlesnire la plată în favoarea agentului economic de către M.F.P. Bucureşti;

S-a argumentat că această acuzaţie adusă inculpatului nu este susţinută însă de materialul probator de la dosar între cele trei inspectoare care au efectuat controlul la SC U.I. SRL Târgu Mureş şi inculpat nu exista un raport de subordonare direct, întrucât cele trei inspectoare îşi desfăşurau activitatea în cadrul A.F.P. Mureş care avea propriile organe de conducere, şefa serviciului fiind martora D.T.

Inculpatul a avut o poziţie procesuală constantă de negarea a efectuării unei astfel de intervenţii, iar martora S.R., audiată în cursul urmăririi penală în calitate de învinuită (filele 2-5 şi 9-16 vol. 2 dosar urmărire penală) nu a relevat că inculpatul ar fi intervenit pe lângă ea în vreun fel să se deplaseze la SC U.I. SRL Târgu Mureş pentru a efectua de urgenţă controlul acolo, ci a arătat că a primit un astfel de telefon de la şefa de serviciu, martora D.T. sau de la inspectorul de serviciu, care i-a comunicat că s-a înregistrat o cerere din partea SC U.I. SRL Târgu Mureş în vederea eşalonării datoriilor acestei societăţi şi din acest motiv s-a deplasat împreună cu colegele ei la acea societate unde a efectuat controlul şi a întocmit documentaţia necesară în vedere soluţionării cererii nr. 36975/26 octombrie 1999.

În acelaşi sens este şi declaraţia dată de S.R. în faţa instanţei de fond, când, audiată fiind de această dată în calitate de martoră (filele 70-71 vol. II dosar de fond al Tribunalului Braşov) a arătat că nu îşi mai aminteşte exact dacă a fost sunată de şefa de serviciu sau de către inspectorul de serviciu pentru a efectua controlul la SC. U.I. SRL Târgu Mureş, dar în nici un caz nu a fost sunată de inculpatul L.S.D. Martora a mai declarat, sub prestare de jurământ că inculpatul L. nu a intervenit niciodată personal la ea pentru a-i solicita ceva concret în ceea ce priveşte atribuţiile sale de serviciu.

Martora D.T., şef Serviciu Control Fiscal în cadrul A.F.P. TârguMureş a arătat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti (file 316-325 vol. II Dosar urmărire penală şi respectiv nr. 230/300 vol. I Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Braşov) că serviciul pe care îl conducea efectua verificările necesare în vederea întocmirii documentaţiei pentru acordarea înlesnirilor la plată a obligaţiilor la bugetul de stat pentru agenţii economici însă inculpatul L.S.D. nu a intervenit la ea pentru a trimite echipa de control la SC U.I. SRL Târgu Mureş.

Nici inspectoarele M.M. (audiată în calitate de martor atât în etapa urmăririi penale: filele 330 -338 vol. II dosar urmărire penală cât şi în etapa cercetării judecătoreşti: filele 263-264 vol. I Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Braşov) şi P.C. (audiată în calitate de învinuită în cursul urmăririi penale: filele 22-27) nu amintesc despre vreo intervenţie a inculpatului pentru efectuarea controlului pe care l-au realizat la data de 26 octombrie 1999 la SC U.I. SRL Târgu Mureş.

S-a concluzionat că, în aceste condiţii, fapta de care este acuzat inculpatul prin actul de sesizare al instanţei ca fiind una de favorizare a SC U.I. SRL Târgu Mureş nu poate fi reţinută şi în mod corect a fost înlăturată de către prima instanţă ca nedovedită.

În ceea ce priveşte convenţia de eşalonare din 30 august 2002, prin care s-au aprobat înlesniri la plată a obligaţiilor la bugetul de stat ale SC U.I. SRL Târgu Mureş, în cuantum de peste 6.416.873.525 lei, semnată de inculpatul L.S.D. pentru directorul general L.S. (filele 141- 142 vol. 15 dosar urmărire penală respectiv filele 168-195 vol. 12 dosar urmărire penală) s-a arătat că nu se pot reţine drept fondate acuzaţiile aduse inculpatului în legătură cu favorizarea acestei societăţi prin acordarea înlesnirii fără respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv O.G. nr. 40/2002 şi O.M.F.P. nr. 580/2002, deoarece din probele existente la dosar rezultă că la data de 07 august 2002 SC U.I. SRL a depus o cerere de eşalonare a obligaţiilor restante la bugetul de stat. Eşalonarea a fost solicitată prin cererea din 07 august 2002, pentru o sumă totală de 4.080.624.641 lei şi pe o perioadă de 36 de luni (vol. 12 - filele 513-514, 609-611). D.G.F.P. Mureş a transmis la data de 30 august 2002, sub semnătura inculpatului L.S.D., convenţia din 30 august 2002 de eşalonare la plată, pe o perioadă de 36 de luni, cu o perioadă de graţie de 4 luni pentru suma totală de 4.212.797.864 lei, majorări calculate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 11/1996, în sumă de 2.204.075.661 lei, care urmau a se plăti împreună cu ratele, perioada 25 septembrie 2002-25 august 2005; amânarea la plată a majorărilor de întârziere, în sumă de 475.241.714 lei şi a penalităţilor de întârziere, în sumă de 70.537445 lei, până la ultimul termen de plată din grafic, precum şi reducerea la plată cu 75 % a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere după ultimul termen de plată din eşalonare, în situaţia în care vor fi respectate în tocmai termenele de plată din eşalonare şi condiţiile în care aceasta a fost acordată (vol. 12 - filele 168-169). Cererea SC U.I. SRL a fost soluţionată în baza prevederilor O.U.G. nr. 40/2002 şi O.M.F.P. nr. 582/2002. Nota de constatare a fost întocmită la data de 13 august 2002 şi înregistrată la organul fiscal la 14 august 2002, iar Referatul întocmit în baza acestei note poartă data de 12 august 2002 - (vol. 12 - filele 181-186).

Documentaţia în vederea probării acestei înlesniri la plată a obligaţiilor către bugetul de stat a fost întocmită de către numiţii M.D. - inspector la Serviciul C.E.S.P.J. şi P.G. - referent la acelaşi serviciu, din cadrul A.F.P. Târgu-Mureş, a fost verificată de către numitul L.D. care a semnat în locul şefului Serviciului C.E.S.P.J. şi a fost avizată de către numitul S.I. - director A.F.P. Târgu-Mureş.

Ulterior, documentaţia a fost înaintată D.G.F.P. Mureş, unde referatul cu punctajul final a fost întocmit de către numita N. (M.) E.M. – inspector în cadrul acestei instituţii, a fost verificat de către învinuitul S.F. - şef Serviciu Î.C.V. din cadrul D.M.A.V.S. - D.F.G.P. Mureş şi a fost semnat de către învinuiţii D.I. - director executiv adjunct la D.M.A.V.S., S.F. şi L.S.D. - director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Mureş.

Cu toate că în Raportul de audit din 24 iunie 2004 (vol. 3 - filele 16-23), precum şi în Raportul întocmit de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu-Mureş (vol. 4 - filele 200-241), se arată că ar fi existat o serie de nereguli în legătură cu această cerere de eşalonare, prima instanţă a reţinut în mod corect că aceste nereguli nu îi pot fi imputate inculpatului L.S.D. care nu a făcut altceva decât să semneze acea convenţie pentru directorului General L.S. în calitate de reprezentant al instituţiei.

Documentaţia care a stat la baza acestei înlesniri nu a fost întocmită de către inculpat ci de către inspectori, angajaţi ai A.F.P. Târgu Mureş, iar punctajul stabilit în vederea acordării înlesnirilor de plată a fost stabilit prin programul informatic pus la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor, referatul cu punctajul final fiind avizat pentru Directorul D.M.A.V.S. de către D.I. - director executiv adjunct la D.M.A.V.S.

Aşadar, s-a argumentat că nu i se poate reproşa inculpatului împrejurarea că cererea depusă de agentul economic nu a fost corect întocmită şi nici că de la dosar lipseau anumite înscrisuri, cu atât mai mult cu cât o astfel de cerere parcurgea mai multe filtre şi era supusă controlului mai multor funcţionari până ajungea pe masa directorului pentru semnat, convenţia de eşalonare din 30 august 2002, nefiind semnată doar de către inculpat, ci şi de şeful de serviciu S.F., precum şi de D.I. - director executiv adjunct la D.M.A.V.S.

Martorul S.L.D., directorul D.G.F.P. Mureş a arătat în mod expres în declaraţia dată în faţa instanţei (fila 205 vol. II dosar Tribunalul Braşov ) că semnarea convenţiei de eşalonare însemna doar angajarea instituţiei, nu verificarea celor conţinute în convenţie.

Oricum pentru verificarea legalităţii acordării înlesnirilor de plată solicitate de agenţii economici pe care este acuzat că i-ar fi favorizat în vre-un fel inculpatul s-a dispus în cadrul procedurii apelului efectuarea unei expertize contabile, iar din Raportul de expertiză contabilă judiciară din 2011 existent la dosar rezultă că au fost respectate toate procedurile legale şi au fost îndeplinite condiţiile de acordare a înlesnirilor la plată pentru toate societăţile, inclusiv pentru SC U.I. SRL Tg. Mureş.

În ceea ce priveşte împrejurarea că societatea nu a respectat termenul legal de constituire a garanţiei în 60 de zile de la semnarea convenţiei, fapt ce ar fi trebuit să atragă anularea convenţiei, începerea imediată sau continuarea, după caz, a executării silite, pentru întreaga sumă neplătită şi obligaţia de plată a majorărilor de întârziere şi a penalităţilor de întârziere calculate de la data la care termenele şi/sau condiţiile nu au fost respectate, nu îi poate fi de asemenea reproşată inculpatului întrucât acesta nu avea atribuţii de urmărire a respectării de către agenţii economici a clauzelor convenţiei.

După semnarea convenţiei de eşalonare dosarul se întorcea la A.F.P. Tg. Mureş, unde Serviciul de Urmărire din cadrul acestei instituţii avea obligaţia să supravegheze dacă agenţii economici ale căror datorii la bugetul de stat fuseseră eşalonate respectă întocmai clauzele convenţiei, iar în caz contrar să sesizeze D.G.F.P. Mureş pentru a anula convenţia din niciun act nerezultând că inculpatul ar fi fost sesizat cu vreo astfel de cerere în ceea ce priveşte SC U.I. SRL Tg. Mureş şi ar fi ignorat-o sau ar fi rămas în pasivitate.

Referitor la împrejurarea imputată inculpatului L.S.D. că ar fi favorizat SC U.I. SRL prin aceea că în cursul lunii februarie 2005, ar fi intervenit telefonic asupra inspectorului T.D. în vederea blocării trimiterii popririlor de conturi ale SC U.I. SRL, popriri de conturi care fuseseră făcute ca urmare a pierderii convenţiei din 30 august 2002 intervenţie care ar fi determinat blocarea executării silite asupra activelor societăţii timp de 43 zile, s-a apreciat că prima instanţă a procedat corect stabilind că în sarcina inculpatului nu poate fi reţinută o astfel de acţiune de favorizare.

Inculpatul a avut o poziţie procesuală constantă de negare a săvârşirii unei astfel de intervenţii, arătând în toate declaraţiile date că nu a sunat-o pe inspectoarea T.D. pentru a-i solicita să nu trimită acele popriri şi nu i-a cerut niciodată să favorizeze vreun agent economic.

Singura probă adusă de acuzare referitoare la intervenţia inculpatului o reprezintă declaraţia dată în cursul urmăririi penale de martora T.D., însă şi această martoră a revenit în cursul judecăţii asupra celor declarate la urmărire penală.

Astfel, în declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală T.D., în calitate de învinuită a susţinut (filele 269-277, 280-287 vol. II dosar urmărire penală) că după întocmirea popririlor de conturi bancare, imediat a primit pe interior un telefon de la dl. director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureş, L.S., care i-a cerut, textual, să nu trimită aceste popriri şi să blocheze astfel conturile societăţii, întrucât SC U.I. SRL Tg. Mureş îşi va plăti datoriile către bugetul de stat, astfel că fiind o dispoziţie a unei persoane din conducere, ea a pus adresele de înfiinţare a popririlor de conturi în sertarul biroului şi le-a ţinut până în jurul datei de 22 martie 2005, când le-a trimis la bănci şi îşi aminteşte că a mai reuşit să execute doar suma de 400 milioane lei, în contul datoriilor bugetare ale SC U.I. SRL.

În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la data de 11 martie 2009, de această dată în calitate de martor (filele 32 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Braşov) aceasta menţine afirmaţia că a fost sunată de inculpatul L.S.D. în acea perioadă, dar arată că la întrebarea inculpatului dacă emite sau nu popririle pentru SC Ultramed ea a fost cea care i-a comunicat acestuia că va amâna trimiterea popririlor încă două sau trei zile, iar această iniţiativă a amânării trimiterii popririlor i-a aparţinut şi a luat această decizie după ce a vorbit personal cu contabilul societăţii SC U.I. SRL Târgu Mureş, numitul B.S. care i-a spus că în două trei zile urmează să intre în contul SC U.I. SRL bani de la mai multe spitale şi în consecinţă societatea îşi va achita datoriile către stat; în aceeaşi declaraţie martora a arătat că în aceste condiţii a fost de acord să aştepte să treacă 2-3 zile şi apoi să trimită popririle; ulterior a constatat că nu s-au plătit datoriile restante, iar ea a uitat să mai trimită popririle pe care anterior le întocmise şi le avea în sertarul biroului. Inculpatul L.S. ar fi fost de acord cu amânarea cu 2-3 zile a trimiterii popririlor. În faţa instanţei martora a declarat că inculpatul L.S.D. nu i-a spus să nu trimită acele popriri.

S-a arătat că declaraţia martorei în ceea ce priveşte convorbirea telefonică între ea şi inculpatul L. nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, astfel că nu poate fi reţinută pentru stabilirea în sarcina inculpatului a unei astfel de intervenţii.

Deşi prima instanţă a reţinut ca veridică afirmaţia martorei privind existenţa unei astfel de convorbiri, coroborând-o cu împrejurarea că popririle nu au fost trimise decât cu mare întârziere, instanţa de apel a constatat în primul rând că inculpatul L. nu făcea parte din conducerea A.F.P. Târgu Mureş ci a D.G.F.P. Mureş, iar sarcina executării silite a contribuabililor rău platnici aparţinea A.F.P. Târgu Mureş în speţă şi nu D.G.F.P. Mureş, A.F.P. Târgu Mureş avea propria conducere, iar martora T.D. nu era subordonata inculpatului aşa cum greşit a reţinut prima instanţă.

Pe altă parte pe lângă contradicţiile existente între cele două declaraţii date de T.D. în cursul urmăririi penale şi cea data în cursul cercetării judecătoreşti, contradicţii pe care martora nu a putut să le explice sau să le argumenteze în mod credibil, în cursul urmăririi penale, când avea calitatea de învinuită T.D. avea tot interesul să dea o declaraţie prin care să nu se incrimineze, întrucât în fapt ea avea drept atribuţie de serviciu emiterea la timp şi trimiterea popririlor băncilor pentru executarea silită a SC U.I. SRL Târgu Mureş şi ea a fost cea care a omis să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu în mod corespunzător.

În cursul cercetării judecătoreşti declaraţia sa data în calitate de martor la data de 11 martie 2009 (după ce la data de 10 februarie 2009 se dispusese prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş scoaterea sa de sub urmărire penală) a suferit modificări majore întrucât nu se mai afla sub ameninţarea unei soluţii de trimitere în judecată pentru fapta comisă, credibilitatea acestei martore fiind serios afectată şi în mod greşit a fost reţinută de către prima instanţă ca dovedind o convorbire telefonică între martoră şi inculpat prin care acesta din urmă să se intereseze de popririle emise pentru societatea SC U.I. SRL.

De altfel inculpatul nu avea, prin prisma atribuţiilor de serviciu, de unde să cunoască situaţia plăţilor efectuate de SC U.I. SRL şi eventualele întârzieri, întrucât executarea silită a datoriilor unui contribuabil se realiza de A.F.P. Târgu Mureş, pentru a o suna pe martora T. în vederea aflării situaţiei popririlor, însă mult mai plauzibilă este înţelegerea intervenită între martorul B.S., contabilul SC U.I. SRL Târgu Mureş (fost coleg de muncă cu martora T.D.) şi martoră în sensul amânării trimiterii popririlor, dar pentru a se disculpa, martora a invocat o convorbire telefonică cu inculpatul L.S.D., existând, deci, un serios dubiu în ceea ce priveşte existenţa convorbirii telefonice între martora T.D. şi inculpatul L.S.D., care şi dacă ar fi existat, prin prisma declaraţiei dată de această martoră în cursul cercetării judecătoreşti, nu poate fi interpretată ca o „intervenţie” în favoarea SC U.I. SRL Tg. Mureş.

Referitor la certificatele fiscale din 30 mai 2002, din 09 octombrie 2002 şi din 21 ianuarie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureş pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş semnate de inculpatul L.S.D., s-a reţinut, contrar celor susţinute de acuzare şi celor reţinute de către prima instanţă, că potrivit normelor în vigoare de la momentul eliberării D.G.F.P. Mureş avea dreptul de a le emite, iar inculpatul L.S.D. avea, în virtutea atribuţiilor sale de serviciu dreptul şi chiar obligaţia de a le semna în numele instituţiei, iar acestea nu conţin date necorespunzătoare realităţii.

În ce priveşte eliberarea certificatelor din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002, prima instanţă a reţinut că inculpatul L.S.D. cu intenţie a inserat date nereale în conţinutul lor cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC U.I. SRL pentru participarea la licitaţii de achiziţie publică, atestând că societatea SC U.I. SRL nu are datorii la bugetul de stat când în realitate societatea menţionată avea astfel de datorii, dar erau eşalonate.

În legătură cu aceste acuzaţii aduse inculpatului L.S.D., Curtea de Apel Braşov a dispus efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească competenţa de eliberare a acestor certificate, forma pe care certificatele trebuiau să o îmbrace prin prisma actele normative în vigoare, denumirea lor şi conţinutul pe care trebuie să-l aibă, precum şi dacă conţinutul certificatelor emise de D.G.F.P. Mureş şi semnate de inculpat pentru societăţile comerciale pe care inculpatul este acuzat că le-ar fi favorizat printre care şi SC U.I. SRL Tg. Mureş.

Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară din 2011 întocmit de expert contabil Baciu Ligia existent la dosar conform R.O.F aprobat prin O.M.F. nr. 450/1999 pct. A art. 13 şi 14 competenţa de eliberare a documentelor era a D.M.A.V.S., care avea în subordine Serviciul (biroul) Metodologie şi Asistenţa pentru contribuabili şi care conform art. 20 avea ca şi atribuţii eliberarea de adeverinţe şi autorizaţii solicitate de către agenţi economici. D.M.A.V.S. era în subordinea directorului general adjunct.

În conformitate cu art. 17 lit. a) din R.O.F. aprobat prin O.M.F.P. nr. 1509/2011 directorul general adjunct coordonează activitatea serviciului de gestiune, registrul contribuabili şi declaraţiile fiscale care conform art. 22 are ca şi sarcini, la nr. 18 eliberarea de adeverinţe sau certificate solicitate de contribuabili prevăzute de regulamente în vigoare.

De asemenea, conform O.M.F.P. nr. 1820/2003, organul competent a elibera adeverinţe sau certificate solicitate de contribuabili aparţinea D.M.A.V.S. prin directorului general adjunct conform art. 14, art. 17 şi art. 22 lit. r).

Faţă de aceste menţiuni cuprinse în raportul de expertiză menţionat coroborate cu sarcinile de serviciu ale inculpatului L.S.D., rezultă fără îndoială că inculpatul avea dreptul şi obligaţia de a elibera adeverinţe sau autorizaţii solicitate de către contribuabili.

Toate documentele în discuţie reprezintă certificate eliberate agenţilor economici de D.G.F.P. sub semnătura inculpatului în vederea participării la licitaţii privind achiziţiile publice.

Această atribuţie a sa nu înseamnă însă că inculpatul, în calitatea sa de director general adjunct al D.G.F.P. Mureş era şi cel care întocmea personal documentele, verifica personal situaţia contribuabililor sau înregistrarea lor în registre, or, raportat la această împrejurare nu i se poate reţine în sarcină că nu au fost identificate, cu ocazia verificărilor realizate în prezenta cauză, cererile în baza cărora s-au emis certificatele sau că acestea nu aveau număr de înregistrare, nu erau înregistrate sau că numărul de înregistrare de pe certificatul eliberat nu corespunde cu cel din registru; astfel de atribuţii de serviciu aparţineau subordonaţilor inculpatului, angajaţi ai D.G.F.P. Mureş potrivit fişelor posturilor iar din neîndeplinirea cu intenţie sau neglijenţă a unor formalităţi administrative de către un funcţionar, nu se poate trage concluzia că certificatele au fost întocmite personal de către inculpat pentru favorizarea anumitor agenţi economici.

Pe altă parte, din acelaşi raport de expertiză menţionat şi completat ca şi argumente de expert prin răspunsul la obiecţiuni întocmit (filele 120-143, 178-187 vol. II dosar apel) reiese că potrivit actelor normative în vigoare în perioada 1999 - 2003 documentul necesar unui agent economic care să ateste îndeplinirea obligaţiilor de plată la bugetul de stat pentru a participa la o achiziţie publică, nu trebuia să îmbrace o formă anume.

Conform O.U.G. nr. 12/1993 şi O.U.G. nr. 60/2001 şi a normelor de aplicare a acestora nu există prevăzut un formular tip pentru documentele privind eligibilitatea candidatului în vederea participării la o procedură de achiziţie publică. O.U.G. nr. 12/1993 prin norma nr. 46544/1994 prevede în anexa 4 un model tip privind capacitatea financiară, în timp ce O.U.G. nr. 60/2001 foloseşte doar termenul de document care să dovedească capacitatea economico-financiară şi care să fie suficient de edificator pentru autoritatea contractantă.

De asemenea O.G. nr. 60/2001 şi O.M.F.P. nr. 1012/2001 în secţiunea II cap. B pct. 1.3 prevăd ca şi document obligatoriu pentru dovedirea eligibilităţii în vederea participării la o licitaţie publică un „certificatul constatator privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către stat” pentru care nu există în legislaţia în materie un document (formular) tipizat. Prin urmare pentru participarea la licitaţiile de achiziţie publică nu era obligatorie prezentarea „certificatului de atestare fiscală prevăzut de O.M.F.P. nr. 448/1999 întrucât acesta conţinea şi datoriile neexigibile (viitoare), ci a unui document care să ateste doar îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către stat. Acelaşi O.M.F.P. nr. 1012/2001 privind documentaţia standard pentru achiziţii publice prevede că „impozitele şi taxele pentru care s-au acordat înlesniri la plată (amânări, eşalonări, etc.) de către organele competente nu se consideră obligaţii exigibile la plată”.

Aşadar s-a apreciat că dispoziţiile din anexa 5 a O.M.F.P. nr. 448/1999 nu sunt aplicabile în domeniul achiziţiilor publice şi indiferent ce formular ar fi utilizat D.G.F.P. Mureş, ce rubricaţie conţinea acesta şi cum se numea, atâta timp cât documentele au fost emise la solicitarea agenţilor economici în vederea participării la o licitaţie privind achiziţiile publice şi acest lucru se află menţionat pe certificat, în conţinutul lor nu trebuiau inserate menţiuni referitoare la eventualele datorii eşalonate sau reeşalonate, care nu erau exigibile. Împrejurarea că uneori se foloseau anumite tipizate iar alteori unele diferite nu îi poate fi reproşat inculpatului în condiţiile unui vid legislativ în materie până la adoptarea O.G. 60/2001 şi O.M.F.P. nr. 1012/2001 şi a unei lipse de previzibilitate a actelor normative în vigoare, ceea ce contează sub aspect juridic fiind conţinutul acestora.

Cele două certificatele eliberate în favoarea SC U.I. SRL nu sunt singurele pe care D.G.F.P. Mureş le-a emis sub semnătura inculpatului în această formă, ci această instituţie a emis în baza actelor normative în vigoare, interpretate într-o anumită manieră, sub semnătura inculpatului sau a directorului general al D.G.F.P. certificate similare, pentru toţi agenţii economici care le solicitau în vederea participării la licitaţii de achiziţie publică din tot judeţul al căror conţinut reliefa existenţa sau nu a datoriilor exigibile la bugetul de stat ale contribuabilului. De altfel prin Raportul de audit al M.F.P., nu reţine vreo încălcare a normelor legale în ceea ce priveşte aceste certificate.

Martorul B.I., director adjunct al A.F.P. Tg. Mureş în perioada 1999-2002, audiat în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit (vol. II filele 236 – 238, 242 - 249 dosar urmărire penală) iar în cursul cercetării judecătoreşti în calitate de martor( fila 94 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Braşov) a arătat că până în anul 2003 la intrarea în vigoare a codului fiscal nu se făcea menţiune, pe certificatele fiscale despre eşalonările la plată; totuşi se eliberau astfel de certificate dacă o persoană fizică sau un agent economic avea nevoie de un asemenea certificat.

Aceleaşi aspecte sunt reliefate şi de martorul T.A. care a lucrat în cadrul D.G.F.P. Mureş în perioada 1991-2007 în calitate de inspector, şef serviciu administrativ, consilier juridic şi în final şef serviciu juridic şi care în declaraţia dată în faţa instanţei (fila 17 vol. III din Dosarul nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Braşov) a arătat că spre deosebire de certificatele de atestare fiscală care trebuiau să cuprindă totalitatea datoriilor unei societăţi comerciale către stat, certificatul constatator cuprindea doar datoriile exigibile; pentru participarea la licitaţii publice se elibera de către D.G.F.P. Mureş sub semnătura directorului D.M.A.V.S.-ului certificate constatatoare; inculpatul avea competenţă exclusivă să elibereze astfel de certificate; până în anul 2003 nu exista o reglementare cu privire la eliberarea certificatelor de atestare fiscală sau a adeverinţelor constatatoare. Erau discuţii cu privire la acestea şi fiecare elibera ce considera. S-au folosit şi formulare tipizate de certificare de atestare fiscală ca şi adeverinţe, pentru că se terminau formularele de adeverinţe luate de la primării. În materia achiziţiilor publice, pentru participarea la licitaţie se cerea o adeverinţă cu datoriile exigibile.

S.L.D., director al D.G.F.P. Mureş în perioada 2001 - 2003 audiat în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit iar în faţa instanţei în calitate de martor a arătat în declaraţia dată faţa instanţei (fila 205 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Braşov) că inculpatul L.S.D. coordona direcţia care se ocupa de eliberarea acestor certificate. Tot martorul arată că atunci când lipsea din instituţie actele erau semnate de directorul care coordona direcţia ce se ocupa de actele ce urmau a fi semnate. Martorul precizează că în acea perioadă erau sute de dosare şi se întâmpla ca inculpatul să-l sune şi să îl întrebe dacă semnează martorul sau semnează inculpatul, după ce timp de jumătate de an în anul 2003 cele două direcţii aflate în cadrul D.G.F.P. au fost despărţite aflându-se în locaţii diferite. Mai precizează martorul că întotdeauna a fost o discuţie între specialişti cu privire dacă în certificatele eliberate pentru participarea la licitaţii trebuiau sau nu trecute datoriile eşalonate.

Martora T.M.C. audiată în calitate de martor de către Curtea de apel Braşov (filele 207 - 208 dosar apel), angajată a D.G.F.P. până în anul 2004 în cadrul serviciului D.M.A.V.S. coordonat de către inculpatul L.S.D. a arătat în detaliu modalitatea în care erau eliberate de regulă certificatele fiscale pentru participarea la licitaţii de achiziţii publice menţionând că în mod similar s-a procedat şi în cazul SC U.I. SRL.

Această martoră a arătat că pentru eliberarea acestor certificate s-a folosit o perioadă de timp formularul impus de normele metodologice ale O.U.G. nr. 12/1993; potrivit acestui ordin certificatul trebuia să conţină menţiunea dacă solicitantul contribuabil avea datorii scadente în special restante. La eliberarea certificatului erau verificate toate obligaţiile cu termenul de scadenţă împlinit din balanţa de verificare a contribuabilului şi erau analizate cele restante; nu erau luate în considerare obligaţiile reeşalonate întrucât acestea aveau termenul de plată viitor, iar dacă fuseseră achitate conform graficului de eşalonare nu erau menţionate în certificat pentru că nu erau restanţe. O.U.G. nr. 60/2001 nu a mai prevăzut un formular, organul fiscal având dreptul să utilizeze un formular propriu. Datorită lipsei reglementării unui formular tip, practic după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 60/2001 depindea de fiecare organ fiscal cum formula acel certificat, existând astfel situaţii în care sub aspectul formei certificatele erau diferite, însă conţinutul era în esenţă acelaşi; ceea ce interesa pentru participarea la o licitaţie era dacă acel contribuabil avea datorii scadente, neplătite sau exigibile, neplătite. Martora a mai arătat că au fost situaţii în care a fost folosit formularul prevăzut de O. G. Nr. 448/1999 însă atunci când a fost întocmit nu au fost completate toate rubricile; nici nu puteau fi completate întrucât evidenţa reeşalonărilor era ţinută de administraţiile finanţelor publice, astfel că doar ei puteau elibera certificate de atestare fiscală prevăzută de O.G. nr. 448/1999 completat integral. Martora descrie circuitul unei cereri formulate pentru eliberarea unui certificat fiscal necesar participării la licitaţii (arătând că doar astfel de certificate elibera D.G.F.P., celelalte de atestare fiscală necesare în alte domenii şi pentru care se impunea completarea tuturor datoriilor restante erau eliberate de A.F.P.) de unde rezultă că nu inculpatul este cel care le întocmea ci ele erau întocmite după verificările necesare de către alţi funcţionari şi erau doar prezentate, în două exemplare inculpatului spre semnare.

Aceste declaraţii, se coroborează cu conţinutul raportului de expertiză menţionat şi vin să dovedească că practica D.G.F.P. Mureş era, pe fondul unei lipse de previzibilitate a legii şi insuficientelor precizări cu privire la formularul şi conţinutul unui astfel de certificat, constantă, eliberându-se pentru toţi contribuabilii din judeţ documente cu acelaşi tip de conţinut, în funcţie de situaţia fiecăruia însă utilizând diverse formulare.

Or, potrivit aceluiaşi raport de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu actele de la dosar conţinutul certificatelor constatatoare din 21 ianuarie 2000, din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002 au corespondent în realitate.

La momentul eliberări de către D.G.F.P. Mureş, sub semnătura inculpatului L.S.D. a certificatului constatator din 21 ianuarie 2000 precum şi a certificatului din 30 mai 2002 pentru SC U.I. SRL această societate avea în derulare Convenţia de eşalonare din 12 decembrie 1999 aprobată de către M.F.P., prin urmare datoriile la bugetul de stat fiind eşalonate nu erau exigibile la data eliberării certificatelor, exigibilitatea fiind cea prevăzută în graficele de eşalonare, iar în ceea ce priveşte certificatul din 9 octombrie 2002 eliberat pentru aceeaşi SC U.I. SRL la data eliberării sale societatea beneficia de o eşalonare a datoriilor pe care le avea la bugetul de stat acordată prin Convenţia din 30 august 2002 încheiată cu D.G.F.P. Mureş, deci nu avea datorii exigibile la bugetul de stat.

Împrejurarea că certificatul constatator din 21 ianuarie 2000 eliberat de către D.G.F.P. Mureş pentru SC U.I. SRL are un alt conţinut decât celelalte două certificate eliberate în cursul anului 2002 pentru aceeaşi societate, fiind menţionată împrejurarea că agentul economic are datorii la bugetul de stat eşalonate, nu dovedeşte aşa cum greşit a reţinut prima instanţă reaua credinţă a inculpatului, ci împrejurarea că anterior anului 2001 şi a precizărilor aduse prin O.M.F.P. nr. 1012/2001 privind documentaţia standard pentru achiziţii publice, într-un cadrul legislativ ambiguu şi într-o continuă modificare, D.G.F.P. Mureş, ca de altfel şi alte direcţii din ţară emiteau documentele solicitate de contribuabili în condiţii cât mai apropiate de cerinţele normelor în vigoare; trecând peste aspectul formal însă, din punctul de vedere al conţinutului, între cele trei certificate nu există diferenţe.

Instanţa de apel a concluzionat că nici una dintre situaţiile pe care acuzarea le-a indicat ca fiind acte de favorizare a SC U.I. SRL de către inculpatul L.S.D., iar prima instanţă le-a reţinut de aceeaşi manieră, nu poate fi considerată acţiune de favorizare a SC U.I. SRL; inculpatul L.S.D. nu a făcut decât să-şi îndeplinească în mod obiectiv atribuţiile de serviciu, eliberând sub semnătura sa cele trei certificate de constatare pentru SC U.I. SRL aşa cum de altfel a eliberat pentru alţi contribuabili care au solicitat o astfel de prestaţie din partea instituţiei pe care o conduce. Nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul ar fi eliberat cele trei certificate pentru societatea amintită pentru că îl cunoştea pe administratorul acestei societăţi, G.G.O., sau că acesta din urmă ar fi intervenit în vre-un fel pe lângă inculpat pentru eliberarea în acea forma a certificatelor.

Este adevărat că din actele şi lucrările dosarului rezultă cu evidenţă că prin încheierea convenţiilor de eşalonare a plăţii datoriilor către bugetul de stat agenţii economici inclusiv SC U.I. SRL Tg. Mureş nu urmăreau altceva decât evitarea executării silite a datoriilor acumulate la bugetul de stat, motiv pentru care în respectiva conjunctură economică, de cele mai multe ori nu mai depuneau garanţiile bancare solicitate prin convenţiile de eşalonare, sau nu respectau întocmai graficele de plată a datoriilor eşalonate sau reeşalonate, situaţii care atrăgeau, în final. anularea convenţiilor de eşalonare, dar şi amânarea demarării procedurilor de executare silită a contribuabililor, dar atâta timp cât legislaţia în domeniu prevedea astfel de posibilităţi şi de subterfugii de care uzau agenţii economici, iar convenţiile de eşalonare erau corect şi legal încheiate, nu i se poate reproşa inculpatului că prin prisma relaţiei de prietenie pe care o avea cu inculpatul G.G.O. ar fi favorizat societatea administrată de acesta prin sfaturi pentru eludarea suportării consecinţelor neplăţii datoriilor către stat. În speţă nu s-a dovedit că inculpatul L.S.D. ar fi dat astfel de sfaturi, sau ar fi acţionat în vreun fel, protejând SC U.I. SRL Tg. Mureş şi de altfel nici nu ar fi fost nevoie să aducă la cunoştinţa inculpatului G. eventuale subterfugii pentru eludarea executării silite, câtă vreme contabilul societăţii Ultramed Impex SRL, B.S. fusese angajat la A.F.P. Tg. Mureş şi cunoştea legislaţia în domeniu precum şi personalul de la A.F.P. Tg. Mureş.

În atari condiţii, excursia pe care inculpaţii L. şi G. au efectuat-o în Italia în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 împreună cu familiile nu poate fi privită ca un folos primit de către inculpatul L.S.D. pentru actele efectuate în virtutea atribuţiilor de serviciu în urmă cu un an de către acesta din urmă pentru SC U.I. SRL, inculpaţii L. şi G. arătând în mod constant în toate declaraţiile date că sunt în relaţii apropiate, de prietenie încă din liceu şi împreună cu familiile au participat la nenumărate evenimente împreună, au efectuat şi alte excursii împreună, aspecte confirmate de martorii F.R.O. şi L.L.

Inculpatul L.S.D. nu a negat în declaraţiile sale că ar fi efectuat împreună cu familia sa şi familia G. o excursie în Italia în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 însă a arătat că a plătit jumătate din contravaloarea excursiei încă înaintea achiziţionării serviciilor direct inculpatului G. înmânându-i personal suma de 500 de euro; această din urmă împrejurare a fost confirmată de inculpatul G. precum şi de martorul ocular F.R.O., care ar fi trebuit de asemenea să plece în acea excursie dar datorită unor probleme a renunţat. Martorul menţionat a arătat, sub prestare de jurământ (fila 16 vol. III Dosar nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Braşov) că a fost de faţă când, acasă la inculpatul G. inculpatul L. i-a înmânat primului suma de 500 euro reprezentând partea sa din contravaloarea excursiei. Aspectul plăţii excursiei de către inculpatul L.S.D. a fost comfirmat şi de soţia sa, martora L.L. (fila 201 vol. I dosar apel).

Ori în aceste condiţii, văzând relaţiile de prietenie între familiile L. şi G. şi condiţiile în care a fost organizată excursia, este absurdă pretenţia întocmirii unui document scris care să ateste plata făcută, neputând fi înlăturate declaraţiile martorilor F.R.O. şi L.L. care susţin apărările inculpaţilor doar pentru că primul este prieten cu cei doi inculpaţi, iar al doilea martor este soţia inculpatului L.S.D., tocmai relaţiile apropiate cu inculpaţii fiind de natură a crea premizele cunoaşterii de către martori a aspectelor financiare ale excursiei.

Împrejurarea că ulterior plăţii făcute inculpatului G. - care avea sarcina de a face rezervările - dintr-o eroare sau nu excursia a fost facturată de către societatea de turism SC E.T. SA Cluj Napoca, către SC U.I. SRL şi că în timp ce inculpatul G. se afla în excursie factura a fost înregistrată în contabilitatea firmei, nu reprezintă o dovadă irefutabilă că excursia a reprezentat un folos de care a beneficiat inculpatul L.S.D. pentru îndeplinirea unor atribuţii de serviciu în legătură cu SC U.I. SRL. Nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul L. ar fi cunoscut de modalitatea în care s-a facturat excursia şi de faptul că aceasta a fost înregistrată în contabilitatea SC U.I. SRL, după cum nu rezultă din nici o probă de la dosar că excursia reprezintă un folos de care a beneficiat inculpatul L. pentru îndeplinirea unor atribuţii de serviciu în legătură cu SC U.I. SRL, cu atât mai mult cu cât am arătat anterior că exercitarea atribuţiilor de serviciu de către inculpatul L. s-a realizat cu bună credinţă şi cu respectarea dispoziţiilor legale, fără se existe vre-o înţelegerea între inculpaţii L. şi G. privitoare la recompensarea în vre-un fel a inculpatului L.

Oricum, chiar dacă în mod voit inculpatul G. ar fi dat dispoziţie să se înregistreze în contabilitatea firmei acea factură - deşi o asemenea dovadă nu există la dosar - nu rezultă că inculpatul L. ar fi ştiut de această dispoziţie şi fiind vorba în speţă de o societate cu răspundere limitată, relaţiile dintre administrator şi SC U.I. SRL Târgu Mureş, ca de altfel şi modalitatea înregistrării actelor în contabilitatea firmei exced cadrului procesual de faţă.

În ce priveşte fapta constând în achiziţionarea la data de 18 iunie 2003 de către SC U.I. SRL a unui autoturism, în valoare totală de 558.132.120 lei şi punerea lui la dispoziţia numitei L.L., soţia inculpatului L.S.D., în baza contractului de prestări servicii din 01 iulie 2003, s-a reţinut că în mod eronat a apreciat prima instanţă că nu pot fi reţinute susţinerile inculpaţilor în sensul că acest autoturism ar fi fost pus la dispoziţia soţiei inculpatului pentru efectuarea serviciilor de marketing şi de promovare a produselor farmaceutice în interesul SC U.I. SRL.

Sub aspect probator, declaraţiile inculpaţilor L.S.D. şi G.G.O. se coroborează cu declaraţiile martorilor L.L., I.C.I. şi I.G.L. precum şi cu conţinutul contractului de prestări servicii cu nr. 396/01 iulie 2003 înregistrat la SC U.I. SRL Tg. Mureş şi vin să dovedească că autoturismul pe care l-a folosit o perioadă de timp martora L.L. nu a reprezentat un folos indirect primit de către inculpatul L.S.D. în schimbul îndeplinirii unor acte în virtutea atribuţiilor de serviciu în legătură cu SC U.I. SRL ci un mijloc de transport pus la dispoziţia Martorei L.L. pentru promovarea produselorSC U.I. SRL Târgu Mureş.

În mod greşit a procedat prima instanţă reţinând drept fictiv contractul de prestări servicii încheiat între martora L.L. şi SC U.I. SRL Târgu Mureş şi înregistrat în contabilitatea acestei din urmă societăţi prin prisma faptului că martora L.L. nu a primit o remuneraţie pentru serviciile pe care pretinde că le-a prestat pentru societate şi a faptului că acest contract nu a fost înregistrat la contractul de prestări servicii al numitei L.L. la Inspectoratul Teritorial de Mureş.

Neînregistrarea contractului de prestări servicii din 01 iulie 2003 încheiat între L.L. şi SC U.I. SRL Târgu Mureş la Inspectoratul Teritorial de Mureş, nu echivalează cu inexistenţa lui, iar omisiunile angajaţilor SC U.I. SRL Târgu Mureş de a-şi îndeplini îndatoririle de serviciu de depunere a contractului la SC U.I. SRL Târgu Mureş nu se pot răsfrânge asupra valabilităţii convenţiei încheiate între părţile contractante.

Pe altă parte, chiar dacă nu s-a prevăzut în cuprinsul contractului o anumită remuneraţie pentru serviciile prestate de martora L.L. şi înscrisul care atestă convenţia încheiată între părţi are sub aspect formal anumite lacune, convenţiile încheiate între părţi au putere de legea pentru acestea şi nu există nici o justificare pentru care statul să intervină şi să sancţioneze cu nulitatea o convenţie în care nu este parte, atâta timp cât încheierea ei nu aduce nici un deserviciu statului.

În altă ordine de idei, acest contract are relevanţă în prezenta cauză doar din perspectiva obţinerii de către inculpatul L.S.D. a unui folos injust, indirect prin intermediul soţiei sale, astfel că nu se impune analizarea clauzelor sale pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond şi formă, cu atât mai mult cu cât caracterul său real este confirmat şi de probele testimoniale de la dosar.

Împrejurarea că acest contract a fost în fiinţă şi nu este unul fictiv, este dovedită atât prin depoziţia martorei L.L. care a arătat în faţa instanţei că a prestat efectiv servicii neremunerate pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş promovând produsele acestei societăţi şi utilizând pentru aceasta autoturismul, cât şi de depoziţiile martorilor I.C.I. (fila 15 vol. III dosar Tribunalul Braşov) şi I.G.L. (fila 53 vol. III dosar Tribuanul Braşov) din care rezultă că lucrând în industria farmaceutică martorii au văzut-o efectiv pe teren (la farmacii şi spitale) pe martora L.L. promovând produsele Ultramed. Nu există nici un motiv pentru înlăturarea ca nesincere a declaraţiilor martorilor I.C.I. şi I.G.L. întrucât nu rezultă din nici o probă de la dosar că cei doi martori ar fi nesinceri sau că ar fi în relaţii atât de apropiate cu inculpaţii încât să fie afectată obiectivitatea celor declarate.

S-a apreciat că nici excursia din Italia efectuată de familia L. împreună cu Familia G. în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 şi nici folosirea de către martora L.L. a autoturismului, aparţinând SC U.I. SRL Tg. Mureş nu pot fi apreciate drept foloase primite direct sau indirect în schimbul atribuţiilor de serviciu, corect exercitate de altfel de inculpatul L.S.D. aşa cum am arătat, în cursul anilor 1999 -2002 în cadrul D.G.F.P. Mureş.

Faţă de toate considerentele exprimate în legătură cu acuzaţiile aduse inculpatului L.S.D. prin actul de sesizare al instanţei privind favorizarea SC U.I. SRL Târgu Mureş, s-a concluzionat că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de către inculpatul L.S.D., astfel că se impune achitarea acestuia potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, văzând că certificatele din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002 eliberate de D.G.F.P. Mureş pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş sub semnătura inculpatului L.S.D., nu conţin informaţii false sau date care să nu aibă corespondent în realitate, pentru argumentele deja expuse, Curtea apreciază că se impune achitarea inculpatului L.S.D. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina acestuia prin actul de sesizare al instanţei.

În ceea ce priveşte această infracţiune s-a constatat că în actul de sesizare al instanţei nu se precizează câte acte materiale sunt reţinute în sarcina inculpatului în cadrul acestei infracţiuni însă din descrierea în drept a faptelor rezultă că doar certificatele din 30 mai 2002 şi din 09 octombrie 2002 ar conţine date nereale şi în consecinţă formează obiectul infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

Certificatul din 21 ianuarie 2000, eliberat de D.G.F.P. Mureş pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş deşi apare menţionat ca un act abuziv întocmit şi reţinut ca atare în conţinutul infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. (faptă care ulterior în cursul judecăţii a primit încadrarea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.) prin prisma faptului că inculpatul L. nu ar fi avut voie să-l emită şi nu a fost întocmit pe formular tipizat cu enumerarea datoriilor reeşalonate, nu se regăseşte ulterior în actul de sesizare în cadrul infracţiunii de fals intelectual, astfel că această din urmă infracţiune reţinută în sarcina inculpatului L.S.D., deşi în formă continuată, cuprinde doar două acte materiale; de altfel nici prima instanţă nu a reţinut în cuprinsul hotărârii pronunţate că acest certificat ar conţine menţiuni false, iar din încadrarea în drept realizată nu rezultă că l-ar fi avut în vedere în conţinutul infracţiunii de fals intelectual, chiar dacă nu a precizat câte acte materiale are infracţiunea pentru care a dispus condamnarea inculpatului L.S.D..

În ceea ce priveşte cele 6 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice stabilite de prima instanţă prin schimbarea încadrării juridice analizată s-a constatat că atât pentru argumentele dezvoltate de prima instanţă cât şi pentru cele expuse în cele ce preced în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 şi 21 ianuarie 2000) respectiv art. 13²din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen., astfel că este corectă soluţia adoptată de prima instanţă de achitare a inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate cele 6 infracţiuni.

În cazul faptelor din datele de 26 octombrie 1999 şi februarie 2005 nu s-a dovedit, aşa cum Curtea a dezvoltat şi argumentat anterior existenţa unei intervenţii din partea inculpatului L.S.D. la funcţionarii A.F.P. Târgu Mureş de natură a favoriza în vreun fel SC U.I. SRL Târgu Mureş (existând un dubiu puternic cu privire la acţiunile imputate inculpatului prin actul de sesizare al instanţei, dubiu care nu-i poate profita decât acestuia) situaţie în care în speţă lipseşte latura obiectivă a infracţiunii.

În ceea ce priveşte faptele din datele de 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 şi 21 ianuarie 2000, materialul probator administrat în speţă nu este în măsură să dovedească, împrejurarea că în exercitarea atribuţiilor de serviciu inculpatul L.S. Dorin cu ştiinţă nu şi-a îndeplinit ori şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu şi nici că prin vreunul dintre actele întocmite sub semnătura lui la datele de mai sus s-ar fi cauzat o tulburare însemnată bunului mers ai instituţiei pe care o conducea sau altui organ sau instituţii de stat ori a unei alte unităţi la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G.O., prima instanţă a apreciat corect că nu sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la primire de foloase necuvenite în formă continuată prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi nici a celor 6 infracţiuni de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 25 raportat la art. 248 C. pen. (5 infracţiuni din datele de 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002, 21 ianuarie 2000) şi respectiv art. 25 raportat la art. 13²din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (o infracţiune din februarie 2005).

Referitor la prima dintre infracţiunile pentru care prima instanţă a schimbat încadrarea juridică, respectiv acea de instigare la primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. s-a arătat în mod temeinic de către instanţa de fond că legea nu sancţionează în mod separat fapta de dare de foloase necuvenite iar infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen. nu are o infracţiune pereche astfel cum este cea prevăzută de art. 255 C. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 254 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de instigare la primire de foloase necuvenite reţinută în sarcina inculpatului G.G.O., prevăzută de art. 25 raportat la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. nu este întrunită în cauză nici latura subiectivă şi nici cea obiectivă a infracţiunii, astfel că soluţia de achitare a inculpatului G.G.O. pentru această infracţiune în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. este corectă.

Instanţa de apel a apreciat că din actele dosarului nu rezultă că inculpatul G.G.O. ar fi desfăşurat acţiuni specifice elementului material din cadrul laturii obiective a infracţiunii de instigare la primire de foloase necuvenite. Din nici o probă de la dosar nu rezultă că inculpatul G.G.O. l-ar fi convins pe inculpatul L.S.D. să primească foloase necuvenite, respectiv să se deplaseze împreună cu familia în excursia din Italia drept răsplată pentru actele licite îndeplinite în virtutea atribuţiilor de serviciu în cadrul D.G.F.P. Mureş sau să accepte ca soţiei sale să i se pună la dispoziţie cu titlu gratuit un autoturism al firmei SC U.I. SRL Târgu Mureş.

Pe altă parte, nici folosirea de către numita L.L. a autoturismului, aparţinând SC U.I. SRL Târgu Mureş nici excursia din Italia efectuată de familia L. împreună cu familia G.G.O. în perioada 27 iunie 2003 - 15 iulie 2003 nu pot fi apreciate, pentru argumentele prezentate drept foloase primite direct sau indirect în schimbul atribuţiilor de serviciu, corect exercitate de altfel de inculpatul L.S.D., în cursul anilor 1999 -2002 în cadrul D.G.F.P. Mureş, astfel că faptele imputate inculpatului G.G.O. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la primire de foloase necuvenite prev. de art. 25 rap. la art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 256 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel că soluţia primei instanţe de achitare a acestui inculpat pentru această infracţiune este legală şi temeinică, impunându-se menţinerea ei.

În ce priveşte instigarea la infracţiunile abuz în serviciu reţinute în sarcina inculpatului G.G.O. materialul probator administrat în cauză nu conturează vinovăţia acestuia relativ la aceste infracţiuni. Din nici o probă de la dosar nu rezultă că inculpatul G.G.O. ar fi întreprins pe lângă inculpatul L. direct sau prin intermediari, acţiuni specifice acestei forme de participaţie penală; nu rezultă că i-ar fi cerut inculpatului L. să nu îşi îndeplinească sau să îşi îndeplinească defectuos atribuţiile de serviciu şi nici nu rezultă din dosar că în cauză s-ar fi produs rezultatul cerut de art. 248 C. pen.

Solicitările SC U.I. SRL Târgu Mureş formulate prin reprezentanţii săi legali şi adresate D.G.D.F.P. Mureş de eliberare de certificate sau adeverinţe fiscale care îi erau necesare pentru participarea la licitaţii de achiziţii publice, sau formularea de cereri de eşalonare a datoriilor pe care societatea le avea la bugetul de stat, adresate de acelaşi agent economic D.G.F.P. Mureş nu pot fi interpretate ca acte de instigare a inculpatului L. la neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu ale acestuia din urmă, cu atât mai mult cu cât inculpatul G.G.O. a arătat în declaraţiile sale că aceste cereri nu au fost depuse de el personal, ci de către angajaţii SC U.I. SRL Tg. Mureş care aveau ca şi atribuţii de serviciu această activitate, iar el personal nu i-a solicitat inculpatului L. vre-o favoare în legătură cu această societate.

Relaţia de prietenie dintre cei doi nu justifică reţinerea unei prezumtive înţelegeri între ei în legătură actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în virtutea atribuţiilor de serviciu relativ la SC U.I. SRL Târgu Mureş, iar declaraţiile unora dintre martorii audiaţi în cursul urmăririi penale, în care au arătat că din auzite ştiu că inculpatul L.S.O. ar avea anumite societăţi protejate nu pot fi primite, întrucât nu sunt în măsură să dovedească elementul material al infracţiunii în discuţie.

Această împrejurare a lipsei oricărei dovezi a existenţei vreunui act de instigare din partea inculpatului G. a inculpatului L.S.D. în vederea neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu în scopul prevăzut de art. 248 C. pen. se coroborează cu constatările anterioare ale Curţii referitoare la îndeplinirea corectă de către inculpatul L.S.D. a atribuţiilor de serviciu în legătură cu toate actele emise pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş, analizate şi argumentate anterior şi conduce la concluzia că nu sunt întrunite în speţă, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.G.O. elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu prevăzute de art. 248 C. pen. (faptele din 26 octombrie 1999, 30 august 2002, 30 mai 2002, 9 octombrie 2002 şi 21 ianuarie 2000) şi respectiv de art. 13² din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. (fapta din februarie 2005), lipsind latura obiectivă a acestor infracţiuni.

Instanţa de apel a reţinut că sunt fondate criticile aduse în apel sentinţei penale atacate de inculpat cu privire la soluţia dispusă referitoare la infracţiunea de uz de fals, deoarece nici certificatul din 30 mai 2002 şi nici cel din 9 octombrie 2002 nu conţin date necorespunzătoare realităţii. Împrejurarea că pe aceste certificate nu au fost menţionate datoriile la bugetul de stat eşalonate, nu reprezintă o omisiune care să afecteze legalitatea conţinutului acestor certificate, în condiţiile în care Curtea a reţinut deja că nu exista o asemenea obligaţie pentru autoritatea emitentă a certificatului şi că datoriile eşalonate către stat nu sunt exigibile decât la data înscrisă în graficele de plată aferente convenţiilor de eşalonare, iar la momentul emiterii celor două certificate SC U.I. SRL Târgu Mureş nu avea datorii exigibile către stat. În aceste condiţii fapta inculpatului G.G.O. de a folosi aceste certificate pentru a participa la licitaţii de achiziţie publică nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., impunându-se în consecinţă achitarea inculpatului conform art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

II. Referitor la pretinsa săvârşirea de către Inculpatul L.S.D. a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. şi fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. în relaţia cu SC B.A. SA Târgu Mureş şi infracţiunea corelativă de dare de mită imputată inculpatului B.V.L., instanţa de apel a reţinut că sunt dovedite în speţă acuzaţiile aduse inculpaţilor L.S.D. şi B.V.L., situaţie în care a procedat la condamnarea inculpatului L.S.D. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual în formă continuată prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (trei acte materiale din datele de 3 februarie 2000, 15 noiembrie 2000 şi 27 iunie 2001, infracţiune epuizată la data de 27 iunie 2001) reţinută în sarcina inculpatului L.S.D. şi infracţiunile de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. şi uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale din datele de 3 februarie 2000, 15 noiembrie 2000 şi 27 iunie 2001, infracţiune epuizată la data de 27 iunie 2001) reţinute în sarcina inculpatului B.V.L., prima instanţă a pronunţat o hotărâre de încetare a procesului penal reţinând că deşi infracţiunile sunt dovedite, s-au împlinit pentru acestea termenele de prescripţie specială prevăzute de art. 122 raportat la art. 124 C. pen., din 22 noiembrie 2006 şi respectiv decembrie 2008.

Inculpaţii au solicitat continuarea procesului penal potrivit art. 13 C. proc. pen. însă, având în vedere că instanţa a constatat că nu este incident vreunul din cazurile prevăzute de art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen., iar prescripţia răspunderii penale este un caz care înlătură răspunderea penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) şi art. 13 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B.V.L., pentru infracţiunile prevăzute de art. 255 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi faţă de inculpatul L.S.D., pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa de apel, analizând cauza în primul rând, din perspectiva infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.S.D., actele îndeplinite de inculpat în legătură cu SC B.A. SA Târgu Mureş a constatat că atât în cazul cererii formulată de SC B.A. SA Târgu Mureş din 18 iulie 2001 soluţionată de D.G.F.P. Mureş prin Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 a Comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureş pentru aprobarea unor astfel de facilităţi, precum şi în ceea ce priveşte eliberarea de către D.G.F.P. Mureş sub semnătura inculpatului a certificatelor de constatare din 3 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001 pentru SC B.A. SA Tg.Mureş nu se poate reţine în sarcina inculpatului încălcarea cu ştiinţă, în mod deliberat a atribuţiilor de serviciu şi nici îndeplinirea lor sau îndeplinirea defectuoasă în scopul favorizării societăţii comerciale menţionate drept răsplată pentru cedarea pe o durată de 5 ani a folosinţei autoturismului pe numele SC B.A. SA Târgu Mureş.

Prima instanţă a apreciat dovedită aceasta infracţiune şi a dispus condamnarea inculpatului L.S.D. pentru comiterea ei arătând că, nu pot fi reţinute afirmaţiile inculpaţilor L.S.D. şi B.V.L., că autoturismul ar fi fost cumpărat pe această societate pentru restituirea unui împrumut mai vechi, făcut de inculpatul L.S.D. către inculpatul B.V.L.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul L.S.D. a beneficiat de acest autoturism de la SC B.A. SA, în timp ce în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu a favorizat această societate prin emiterea certificatelor de atestare fiscală nereale. De asemenea, în timp ce a folosit acest autoturism inculpatul a efectuat în exercitarea atribuţiilor de serviciu acte constând în semnarea convenţiilor de eşalonare, care, deşi nu pot fi reţinute ca fiind ilegale, au adus societăţii respective beneficii. Faţă de faptul că inculpatul a primit autoturismul de la SC B.A. SA la data de 22 mai 1999, pe care l-a folosit în baza unui contract de comodat până în data de 22 decembrie 2004, iar după aceea, în timp ce folosea acest autoturism a emis în favoarea acestei societăţi certificate de atestare fiscală nereale şi a semnat convenţiile de reeşalonare a datoriilor acestei societăţi, rezultă că folosinţa acestui autoturism a fost dată în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D.

Instanţa de apel a reţinut că în mod greşit au fost înlăturate declaraţiile inculpaţilor L.S.D. şi B.V.L. precum şi restul apărărilor formulate de inculpaţi şi a probelor propuse de aceştia în apărare.

Tot materialul probator administrat în cauză scoate în evidenţă împrejurarea că inculpatul L.S.D. s-a aflat raportat la inculpatul B.V.L. într-o situaţie similară cu cea în care s-a aflat şi cu inculpatul G.O., adică într-o relaţie de prietenie veche care a debutat cu mult înainte ca inculpatul L.S.D. să ocupe vreo funcţie la D.G.F.P Mureş, respectiv din anii 1985-1986, în contextul în care inculpaţii se cunoşteau din copilărie.

Nici o probă de la dosar nu contrazice susţinerile inculpaţilor L. şi B. referitoare la existenţa unui contract de împrumut (nematerializat în scris) la nivelul anului 1996, dimpotrivă acesta este confirmat de martorul L.C. (fila 52 vol. III Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Braşov), iar declaraţia acestuia din urmă nu poate fi înlăturată pe motivul că inculpaţii ar fi afirmat în declaraţiilor lor că despre acest împrumut ştiu doar soţiile lor; martorul a arătat că este amic cu ambii inculpaţi, fac parte din acelaşi cerc de prieteni şi a arătat că inculpatul B. i-a cerut şi lui în anul 1996 bani împrumut, însă nu a avut bani să-i dea; ulterior a aflat că a fost împrumutat de inculpat. Or, conţinutul declaraţiei acestui martor nu vine în contradicţie cu declaraţiile inculpaţilor L. şi B., întrucât martorul nu a arătat că ar fi fost de faţă când s-a acordat împrumutul, nici nu a fost în măsură să dea detalii despre suma de bani ce a format obiectul împrumutului sau destinaţia acestuia şi nici nu a afirmat că ar cunoaşte această împrejurare de la inculpaţi, ci a afirmat doar că „a aflat ulterior” despre acordarea acestui împrumut, iar apoi, după 3-4 ani a aflat „din discuţii” - fără a preciza sursa - că inculpatul L.S. nu îşi primise banii înapoi; declaraţia martorului L. se coroborează cu cea a inculpatului L. care a arătat în declaraţia data la data de 2 decembrie 2009 (fila 18 vol. III Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Braşov) că în anul 1996 inculpatul B. a întrebat pe mai mulţi prieteni dacă puteau să-l împrumute cu bani, el fiind unul dintre cei care l-au ajutat împrumutându-l cu 12.000 mărci germane; nu au stabilit când să fie restituit împrumutul.

În aceste condiţii, pornind de la premiza existenţei acestui împrumut şi a nerestituirii lui până în anul 1999, iniţiativa inculpaţilor de a fi achiziţionat în rate un autoturism de către SC B.A. SA Tg. Mureş care să fie pus la dispoziţia inculpatului cu titlu gratuit pe o durată de 5 ani timp în care ratele să fie plătite de societate, pentru ca în final autoturismul să fie cândut inculpatului L., nu reprezintă decât o modalitate legală de stingere a obligaţiei inculpatului B.V.L.

Chiar dacă în mod firesc persoana fizică B.V.L. ar fi trebuit să restituie împrumutul, cei doi inculpaţi au indicat în declaraţiile date de ce au optat pentru achiziţionarea lui pe SC B.A. SA, întrucât inculpatul B. nu avea banii necesari restituirii împrumutului, iar inculpatul L. avea nevoie de un autoturism; firma D. vindea autoturisme în rate persoanelor juridice, condiţii în care cei doi, apelând şi la serviciile unui avocat, au apreciat că prin această modalitate se poate realiza stingerea obligaţiei inculpatului B.V.L.

Plata avansului necesar achiziţionării autoturismului în sumă de 130.000.000 lei vechi, este reală, ea a fost realizată de către inculpatul L. la data de 21 mai 1999, aspect confirmat de către cei doi inculpaţi şi atestată de actele contabile ale societăţii din care rezultă că societatea a fost creditată cu suma de bani folosită ca avans pentru achiziţionarea autoturismului, sumă care a şi ajuns în aceeaşi zi în final la SC M.T. SRL prin intermediul căruia a fost achiziţionat autoturismul. Împrejurarea că în actele contabile ale firmei la contul 462 -„creditori diverşi” este menţionat numele inculpatului B.V.L. ca fiind cel care a creditat societatea nu este în măsură să conducă la o altă concluzie, atâta timp cât inculpatul B. recunoaşte că nu avea banii necesari achitării avansului şi că în fapt, banii depuşi de el reprezintă suma care i-a fost înmânată de inculpatul L. cu titlu de avans pentru autoturism.

Împrejurarea că deşi SC B.A. SA a achitat autoturismul respectiv aproximativ după doi ani şi jumătate l-a vândut de-abia după aproximativ 5 ani de la data încheierii contractului de comodat, după ce au fost demarate cercetările faţă de inculpat sub acest aspect a fost explicat de către inculpatul B.V.L. prin aceea că trebuia să respecte contractul de comodat încheiat cu inculpatul L., iar explicaţia acestuia este veridică, contrar celor reţinute de către prima instanţă.

Oricum, achiziţionarea autoturismului de către SC B.A. SA Tg. Mureş, încheierea de către această societate a contractului de comodat cu inculpatul L.S.D., iar apoi vânzarea autoturismului către inculpatul L.S.D. reprezintă operaţiuni legale, evidenţiate în contabilitatea firmei, care pot pune eventual problema profitului SC B.A. SA Tg. Mureş, dar care excede cadrului procesual de faţă; societatea în discuţie este una pe acţiuni, care acţionează prin reprezentanţii săi pentru apărarea propriilor interese într-o modalitate care nu poate forma obiectul prezentului proces.

Inculpatul L.S.D. nu a negat niciodată folosinţa acestui autoturism, iar împrejurarea că în timp ce a folosit acest autoturism a efectuat în exercitarea atribuţiilor de serviciu acte constând în semnarea unei convenţii de eşalonare şi emiterea în favoarea acestei societăţi a trei certificate fiscale nu conduce în mod automat, aşa cum a reţinut prima instanţă la concluzia că folosinţa acestui autoturism a fost dată în schimbul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către inculpatul L.S.D.

Folosinţa acestui autoturism cu titlu gratuit a fost cedată, aşa cum s-a reţinut anterior în vederea restituirii unui împrumut acordat de inculpatul L.S.D. inculpatului B.V.L. acţionar al SC B.A. SA şi independent de modalitatea de achiziţionare a autoturismului şi de proprietar, în cauză nu este dovedit că cedarea folosinţei autoturismul de SC B.A. SA s-a realizat în scopul îndeplinirii de către inculpatul L.S.D. a unor acte în virtutea îndatoririlor de serviciu.

Este adevărat că pentru a se reţine infracţiunea de luare de mită nu este necesar, aşa cum arată prima instanţă ca funcţionarul să-şi fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu însă pentru ca fapta să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită este necesar ca actele îndeplinite de funcţionar, chiar legale, să fie efectuate drept recompensă pentru foloasele primite; altfel, dacă actele îndeplinite sunt legale şi nu sunt efectuate urmare a foloaselor primite, ci în baza atribuţiilor de serviciu corect exercitate de funcţionar, fără nici o legătură cu foloasele primite, ne aflăm cel mult în faţa unei încălcări a deontologiei profesionale.

În legătură cu actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. în virtutea atribuţiilor de serviciu cu referire la SC B.A. SA Tg. Mureş s-a menţionat că în ciuda descrierilor ample şi detaliate ale faptelor din rechizitoriu, din modalitatea de încadrare în drept a acestor fapte rezultă că activitatea reproşată inculpatului de favorizare a SC B.A. SA Tg. Mureş, se mărgineşte la cele 4 acte enumerate anterior respectiv semnarea de către inculpatul L.S.D. alături de ceilalţi membrii ai comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureş pentru aprobarea unor facilităţi agenţilor economici a Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001, precum şi eliberarea de către D.G.F.P. Mureş sub semnătura inculpatului a certificatelor fiscale din 3 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001 pentru SC B.A. SA Tg. Mureş.

În ceea ce priveşte cererea formulată de SC B.A. SA Tg. Mureş din 27 ianuarie 1999 prin care a solicitat eşalonarea la plată a impozitului pe profit şi a T.V.A. restant la plată către bugetul de stat şi soluţionată de D.G.F.P. Mureş din 11 februarie 1999 deşi este descrisă în rechizitoriu în starea de fapt, ea nu se regăseşte menţionată ca şi act de favorizare a SC B.A. SA în încadrarea în drept, astfel că se nu impune analizarea legalităţii obţinerii acestei eşalonări; oricum nu se precizează în actul de sesizare al instanţei care este contribuţia inculpatului la obţinerea de către societatea comercială menţionată a acestei eşalonări şi nici în ce mod ar fi favorizat această societate, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă; de altfel la dosar, în ciuda volumului mare de înscrisuri depuse, deşi se regăseşte în mai multe exemplare adresa din 11 februarie 1999 prin care SC B.A. SA Tg. Mureş este înştiinţată că a obţinut eşalonarea solicitată (filele 80, 310 vol 11, 126 vol. 15 dosar urmărire penală) şi au fost depuse referate şi alte documente fiscale privind eşalonarea admisă, nu se regăseşte actul D.G.F.P. Mureş prin care s-a admis eşalonarea, astfel că apare practic imposibil de verificat dacă, referitor la această eşalonare inculpatul L.S.D. participat sau nu. Adresa din 11 februarie 1999 nu este semnată de inculpat ci de directorul C.A. şi şeful de serviciu S.F.

De asemenea, deşi în cuprinsul rechizitoriului se arată în mod repetat că SC B.A. SA Tg. Mureş a efectuat, cereri succesive de eşalonare a datoriilor pe care aceasta le avea la bugetul de stat în scopul de a evita procedura executării silite, situaţie tolerată de inculpat tocmai pentru a favoriza această societate iar reprezentantul societăţii a fost „consiliat” de inculpat să procedeze astfel, Curtea reţine în primul rând că nu există la dosar nici o dovadă că inculpatul S.L.D. l-ar fi sfătuit pe inculpatul B.V.L. să procedeze astfel, iar o astfel de concluzie nu poate fi trasă din relaţia de prietenie dintre cei doi inculpaţi, mai ales în condiţiile în care cererile formulate de SC B.A. SA au fost întemeiate pe legislaţia în vigoare la acel moment şi au fost respectate condiţiile de fond şi formă pentru întocmirea lor.

În al doilea rând deşi este adevărat că din actele şi lucrările dosarului rezultă cu evidenţă că prin formularea cererilor de eşalonare a plăţii datoriilor către bugetul de stat agenţii economici, inclusiv SC B.A. SA Tg. Mureş, nu urmăreau altceva decât evitarea executării silite a datoriilor acumulate la bugetul de stat, această posibilitate le era pusă la îndemână agenţilor economici chiar de actele normative existente în materie, ba mai mult scopul pentru care în O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare s-a prevăzut la art. 82 şi următoarele posibilitatea eşalonării datoriilor către bugetul de stat a fost tocmai acela de a crea anumite facilităţi pentru contribuabili, pentru a le da posibilitatea acestora să-şi plătească datoriile acumulate, evitând executarea silită. S-a prevăzut astfel la alin. (2) al textului de lege menţionat, în forma existentă la momentul adoptării că, pentru creanţele bugetare pentru care s-au depus cereri de înlesniri de plată, executarea silită nu va fi pornită sau nu va fi continuată, după caz până la data comunicării modului de soluţionare a acesteia. Înlesnirile la plată puteau fi acordate atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia.

Or, în aceste condiţii în care chiar legiuitorul a venit în sprijinul contribuabililor prevăzând posibilitatea de formulare de cereri de eşalonare a datoriilor restante acumulate, stabilind şi efectele pe care astfel de cereri le aveau, nu li se poate reproşa agenţilor economici că au formulat aceste cereri cu scopul de a evita executarea silită sau că uzau de tot felul de subtrefugii legale în acest scop; atâta timp cât convenţiile de eşalonare erau corect şi legal încheiate, nu i se poate reproşa inculpatului că ar fi favorizat vreo societate prin aprobarea eşalonării datoriilor pe care acestea le aveau la bugetul de stat, cu atât mai mult cu cât această procedură era reglementată în detaliu de normele în vigoare, punctajul stabilit pentru fiecare agent economic solicitant se calcula în baza unui program informatic pus la dispoziţia D.G.F.P.- uli de către Ministerul finanţelor şi pe care îl realizau alţi angajaţi şi nu inculpatul personal.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 semnată de inculpatul L.S.D. alături de ceilalţi membrii ai comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureş pentru aprobarea unor facilităţi agenţilor economici, Curtea constată că aceasta era o obligaţie de serviciu a inculpatului în condiţiile în care fusese desemnat prin Decizia nr. 136 din 5 iulie 2001 a directorului General al D.G.F.P. Mureş să facă parte din această comisie, şi aşa cum a reţinut şi prima instanţă, acest act este legal.

Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul, în calitatea sa de vicepreşedinte al acestei comisii ar fi încercat să influenţeze sau ar fi influenţat vreun alt membru al comisiei pentru obţinerea de către SC B.A. SA Tg. Mureş a eşalonării solicitate şi nici că şi-ar fi îndeplinit această atribuţie de serviciu în scopul favorizării SC B.A. SA Tg. Mureş. Comisia a fost formată din numiţii: S.L. - în calitate de preşedinte, L.S.D. - vicepreşedinte, C.A., S.F. şi numita R.M. - aceştia din urmă în calitate de membrii; audiaţi atât în etapa urmăririi penale în calitate de învinuiţi S.L., C.A. şi S.F. precum şi în calitate martori în etapa urmăririi penale nici unul dintre cei care au compus comisia nu au menţionat că inculpatul i-ar fi influenţat în vreun fel pentru a aproba cererea de eşalonare sau că ar fi observat o neregulă în dosar pe care să o fi trecut cu vederea la solicitarea inculpatului L.S.D.

Nu inculpatul este cel care a întocmit dosarul, ci urmare a cererii de acordare de înlesniri la plată depusă de SC B.A. SA la A.F.P. Târgu - Mureş la data de 18 iulie 2001, înregistrată la societate din 18 iulie 2001 şi la A.F.P. Târgu - Mureş sub nr. 60.796 din 18 iulie 2001 (vol. 11 - fila 69) martorul B.I., director adjunct al A.F.P. Târgu - Mureş a întocmit un Referat, prin care a propus aprobarea înlesnirilor la plată. Împrejurarea că acesta din urmă la întocmirea referatului s-a folosit de un act de control întocmit de S.R. şi P.C. - inspectori fiscali în cadrul A.F.P. Târgu-Mureş, în luna martie 2001 în urma unui control efectuat la SC B.A. SA, în vederea soluţionării unei cereri de eşalonare a datoriilor bugetului de stat anterioare care a rămas practic nesoluţionată datorită modificărilor legislative intervenite ce a vizat modul de constituire, evidenţiere şi virare a obligaţiilor la bugetul de stat, în perioada 01 februarie 2000-28 februarie 2001nu îi poate fi reproşat inculpatului, iar din această situaţie nu se poate desprinde concluzia că inculpatul nu şi-ar fi îndeplinit sau şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu în scopul favorizării SC B.A. SA Tg. Mureş, cu atât mai mult cu cât nu rezultă din normele în vigoare în baza cărora a fost aprobată cererea de eşalonare că actul de control avut în vedere la întocmirea referatului ar fi trebuit să se găsească la dosar.

Martorul B.I. din cadrul A.F.P. Tg. Mureş care a întocmit referatul, trebuia să ia în considerare, în lipsa datelor din evidenţa analitică pe plătitori de la nivelul organelor teritoriale la care contribuabilii erau înregistraţi ca plătitori de impozite, taxe, contribuţii şi alte obligaţii bugetare, nefuncţională la acea dată, un document de verificare întocmit la sediul social al debitorului, pe baza datelor din ultima balanţă de verificare (O.U.G. nr. 43/2001 pct. 1 alin. (1) şi (2), or, în aceste condiţii, dacă martorul a apreciat relevant actul de control întocmit de S.R. şi P.C. - inspectori fiscali în cadrul A.F.P. Târgu-Mureş, în luna martie 2001 şi a întocmit referatul privind îndeplinirea condiţiilor de acordare a eşalonării pe care l-a depus la dosar, nu îi pot fi reproşate inculpatului deficienţele înregistrate în activitatea angajaţilor A.F.P. Tg. Mureş.

O.M.F.P. nr. 1195/2001, în baza căruia s-au acordat înlesnirile la plată către societatea menţionată nu prevedea obligativitatea întocmirii unei Note de constatare sau a unui proces-verbal (acesta din urmă fiind de altfel introdus abia prin O.U.G. nr. 40 din 28 martie 2002) ci doar a uni referat întocmit de A.F.P., referat care în cauză a fost întocmit de martorul B.I. şi se găsea la dosar la momentul soluţionării cererii. Art. 5 alin. (7) din O.M.F.P. 1195/2001, se prevede că: „Documentaţia întocmită de debitori persoane juridice sau asociaţii fără personalitate juridică, depusă la organul fiscal la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe, se completează de către acesta un referat, care va cuprinde sinteza informaţiilor prezentate în documentaţie de către debitori, precum şi confirmarea obligaţiilor restante la bugetul de stat solicitate de debitor, actualizate cu eventualele plăţi sau compensări efectuate în contul acestor obligaţii până la data întocmirii referatului”.

Or, în aceste condiţii, este cert că documentele necesare soluţionării cererii se aflau la dosar. De altfel dacă eşalonarea datoriilor acestui agent economic către bugetul de stat ar fi fost nelegală Comisia de audit din cadrul M.F.P. care a efectuat verificări la D.G.F.P. Mureş ar fi dispus anularea ei, lucru care nu s-a întâmplat în speţă.

Pe altă parte, din perspectiva sarcinilor pe care le avea inculpatul la aprobarea acestor cereri de eşalonare, martorul S.L.D., directorul D.G.F.P. Mureş a arătat în mod expres în declaraţia dată în faţa instanţei (fila 205 vol. II dosar Tribunalul Braşov) că semnarea convenţiei de eşalonare însemna doar angajarea instituţiei, nu verificarea celor conţinute în convenţie.

Numitul B.I., audiat în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit (vol. II filele 236 - 238, 242 - 249 dosar urmărire penală), iar în cursul cercetării judecătoreşti în calitate de martor( fila 94 vol. II Dosar nr. 2609/62/2007 Tribunal Braşov) a afirmat în declaraţiile date că nu s-a făcut nici un fel de presiune asupra sa pentru întocmirea documentaţiei în vederea aprobării înlesnirilor la plată de către SC B.A. SA şi că niciodată inculpatul L. nu a intervenit pentru a-şi îndeplini în vreun fel atribuţiile de serviciu. Nu îşi aduce aminte dacă erau sau nu toate documentele impuse de lege pentru aprobarea eşalonării întrucât A.F.P. Tg. Mureş avea în lucru multe dosare privind înlesniri la plată solicitate de agenţi economici.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut pe de o parte împrejurarea că inculpatul, fiind desemnat să facă parte dintr-o comisie şi să semneze alături de ceilalţi membrii Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 D.G.F.P. Mureş prin care s-a aprobat înlesnirile la plată de către SC B.A. SA, Tg. Mureş nu poate fi făcut răspunzător pentru eventualele deficienţe ale lucrărilor comisiei, sau pentru toate erorile strecurate în dosarul analizat de comise (şi pentru care răspunderea revine celor care au întocmit necorespunzător actele şi au avizat eşalonarea), cu atât mai mult cu cât din dosar rezultă cu evidenţă existenţa unei supraaglomerări a activităţii D.G.F.P. Mureş care nu permitea verificarea în detaliu a întregului conţinut al dosarelor (în acest sens fiind relevante mai ales declaraţiile martorilor S.L.D. şi T.A. dar şi a celorlalţi martori audiaţi în cauză).

Pe altă parte din actele şi lucrările dosarului rezultă că punctajul final al agenţilor economici care solicitau eşalonări, şi care era decisiv pentru acordarea unei astfel de înlesniri, se realiza printr-un program informatic pus la dispoziţie D.G.F.P. de către Ministerului finanţelor, iar datele erau introduse de alţi angajaţi care aveau atribuţii de serviciu în acest sens, ceea ce verifica comisia fiind îndeplinirea punctajului minim necesar pentru acordarea eşalonării. Punctajul minim necesar acordării unei eşalonări era de 15 puncte şi în speţă s-a îndeplinit acest punctaj. Rezultă deci că toate condiţiile pentru acordarea înlesnirilor la plată solicitate de SC B.A. SA Tg. Mureş au fost îndeplinite atât din perspectiva documentelor pe care dosarul trebuia să le conţină - impuse de normele în vigoare - cât şi a punctajului obţinut de societatea solicitantă.

De altfel din raportul de expertiză contabilă judiciară din 2011 întocmit de expert contabil B.L. în calea de atac a apelului, rezultă cu certitudine că SC B.A. SA Tg. Mureş a depus toate documentele prevăzute de art. 5 alin. (2) din O.M.F.P. nr. 1195/2001 care dovedesc îndeplinirea condiţiilor legale de acordare a eşalonării la plată de către solicitant, astfel că la emiterea Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001 a D.G.F.P. Mureş nu a fost încălcată nici o dispoziţie legală.

Faţă de cele expuse, s-a reţinut că semnarea de către inculpatul L.S.D., alături de ceilalţi membrii ai comisiei constituită în acest scop, a Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001 a D.G.F.P. Mureş prin care a fost acordată eşalonarea la plată obligaţiilor către bugetul de stat a SC B.A. SA, nu s-a realizat în scopul favorizării în vreun fel a acestei societăţi în raport cu autorităţile fiscale, ci inculpatul şi-a îndeplinit doar atribuţiile de serviciu, fără vreo legătură cu faptul că îl cunoştea pe reprezentantul SC B.A. SA şi că folosea încă din anul 1999 un autoturism în baza unui contract de comodat cu această societate. De altfel, la momentul semnării deciziei în discuţie Legea funcţionarului public nr. 188 din 8 decembrie 1999 şi nici vreo altă normă nu îl obliga pe inculpatul L.S.D. şi nu îi permitea inculpatului, dată fiind Decizia nr. 136 din 5 iulie 2001 a directorului General al D.G.F.P. Mureş de numire a sa în comisia constituită în cadrul D.G.F.P. Mureş pentru aprobarea unor facilităţi agenţilor economici, să se abţină de la soluţionarea cererii formulate de SC B.A. SA.

Referitor la eliberarea de către D.G.F.P. Mureş sub semnătura inculpatului a certificatelor de constatare din 3 februarie 2000, din 15 noiembrie 2000 şi din 27 iunie 2001 pentru SC B.A. SA Tg. Mureş instanţa de apel a constatat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului încălcarea cu ştiinţă, în mod deliberat, a atribuţiilor de serviciu şi nici neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a acestora, între actele licite îndeplinite şi împrejurarea că era beneficiarul folosinţei autoturismului înmatriculat pe numele SC B.A. SA Târgu Mureş neexistând nicio legătură; documentele în discuţie reprezintă certificate eliberate agentului economic de D.G.F.P. sub semnătura inculpatului în vederea participării la licitaţii privind achiziţiile publice.

Şi în ceea ce priveşte eliberarea certificatelor din 3 februarie 2000 şi din 15 noiembrie 2000 sub semnătura inculpatului pentru SC B.A. SA Tg. Mureş, prima instanţă a reţinut că inculpatul L.S.D. cu intenţie a inserat date nereale în conţinutul lor cu prilejul întocmirii acestora, favorizând astfel SC B.A. SA Tg. Mureş pentru participarea la licitaţii de achiziţie publică, atestând că această societate nu are datorii la bugetul de stat, deşi în realitate societatea menţionată avea astfel de datorii dar erau eşalonate.

Instanţa de apel, contrar celor reţinute de către acuzare şi de către prima instanţă, a constatat că inculpatul L.S.D. avea competenţa să elibereze astfel de certificate, pentru considerentele deja expuse în cazul SC U.I. SRL Tg. Mureş, certificatele din 3 februarie 2000 şi din 15 noiembrie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureş sub semnătura inculpatului pentru SC B.A. SA Tg. Mureş, independent de forma pe care o îmbrăcau şi de formularul pe care erau întocmite neconţinând date necorespunzătoare realităţii la momentul emiterii lor.

Această atribuţie a inculpatului nu semnifică faptul că, în calitatea sa de director general adjunct al D.G.F.P. Mureş era şi cel care întocmea personal documentele, verifica personal situaţia contribuabililor sau înregistrarea lor în registre, or, raportat la această împrejurare nu i se poate reţine în sarcină că nu au fost identificate, cu ocazia verificărilor realizate în prezenta cauză, cererile în baza cărora s-au emis certificatele constatatoare sau că acestea nu aveau număr de înregistrare, nu erau înregistrate sau că numărul de înregistrare de pe certificatul eliberat nu corespunde cu cel din registru; astfel de atribuţii de serviciu aparţineau subordonaţilor inculpatului, angajaţi ai D.G.F.P. Mureş potrivit fişelor posturilor, iar din neîndeplinirea cu intenţie sau neglijenţă a unor formalităţi administrative de către un funcţionar, nu se poate trage concluzia că certificatele au fost întocmite personal de către inculpat şi că ar fi acţionat în mod deliberat în această manieră pentru favorizarea anumitor agenţi economici.

Din raportul de expertiză contabilă judiciară menţionat şi completat ca şi argumente de expert prin răspunsul la obiecţiuni întocmit (filele 120-143, 178-187 vol. II dosar apel) a reieşit că potrivit actelor normative în vigoare în perioada 1999 - 2003 documentul necesar unui agent economic care să ateste îndeplinirea obligaţiilor de plată la bugetul de stat pentru a participa la o achiziţie publică, nu trebuia să îmbrace o formă anume.

De asemenea, în raport de argumentele prezentate deja în cazul certificatelor emise pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş s-a reţinut că dispoziţiile din anexa 5 a O.M.F.P. nr. 448/1999 nu erau aplicabile în domeniul achiziţiilor publice şi indiferent ce formular ar fi utilizat D.G.F.P. Mureş, ce rubricaţie conţinea acesta şi cum se numea, atâta timp cât documentele au fost emise la solicitarea agenţilor economici în vederea participării la o licitaţie privind achiziţiile publice şi acest lucru se afla menţionat pe certificat, în conţinutul lor nu trebuiau inserate menţiuni referitoare la eventualele datorii eşalonate sau reeşalonate, care nu erau exigibile.

Împrejurarea că uneori se foloseau anumite tipizate iar alteori unele diferite nu îi poate fi reproşat inculpatului în condiţiile în care acesta a depus la dosar dovezi că erau folosite de D.G.F.P. Mureş în aceeaşi perioadă în paralel mai multe tipuri de adrese şi certificare în funcţie de destinaţia lor şi de solicitările beneficiarului, situaţie la care s-a ajuns tocmai datorită vidului legislativ în materie până la adoptarea O.G. nr. 60/2001 şi O.M.F.P. nr. 1012/2001 şi a unei lipse de previzibilitate a actelor normative în vigoare.

Ceea ce contează însă în speţă, atât sub aspectul infracţiunii de luare de mită - pentru a analiza legalitatea certificatelor emise şi dacă acestea reprezintă sau nu un folos adus SC B.A. SA - cât şi în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual de care este acuzat inculpatul este conţinutul acestora, respectiv dacă menţiunile de pe înscrisurile emise de D.G.F.P. sub semnătura inculpatului au sau nu corespondent în realitate, o r sub acest aspect, văzând pe de o parte actele şi lucrările dosarului iar pe altă parte concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză din care rezultă că la momentul emiterii certificatelor din 3 februarie 2000 şi din 15 noiembrie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureş sub semnătura inculpatului pentru SC B.A. SA Târgu Mureş, societatea nu avea conform art. 9 din O.G. nr. 11/1996, datorii restante, exigibile la plată, întrucât datoriile restante ale acestei societăţi erau eşalonate prin Convenţia din 11 februarie 1999, în mod greşit a apreciat prima instanţă că aceste certificate conţin date necorespunzătoare realităţii.

În ceea ce priveşte însă certificatul din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. Mureş pentru SC B.A. SA Tg. Mureş, instanţa de apel a reţinut că menţiunile de pe acest certificat nu sunt conforme cu realitatea.

Astfel, la data de 27 iunie 2001, sub semnătura inculpatului L.S.D., D.G.FP. Mureş a eliberat în favoarea SC B.A. SA, certificatul de atestare fiscală din 27 iunie 2001, care confirma faptul că la data de 31 mai 2001 societatea comercială în cauză „nu are obligaţii restante” la bugetul statului (vol. 16 - fila 46).

Acest certificat de atestare fiscală a fost folosit de SC B.A. SA pentru a participa la o licitaţie organizată de SC A. SA Alba Iulia, în calitate de antreprenor general, pentru construcţia noului sediu al SC C.E.C. SA - Sucursala Alba Iulia, licitaţie care a fost câştigată de către SC B.A. SA, valoarea lucrărilor ridicându-se la suma de 243.493 dolari SUA, fără T.V.A. şi 289.757 dolari SUA cu T.V.A. (vol. 16 - filele 33-90). La data de 31 mai 2001 SC B.A. SA înregistra debite restante la bugetul statului în sumă de 941.467.793 lei, la care se adăugau majorările şi penalităţile de întârziere aferente şi este evident, în această situaţie, că atribuirea de către D.G.F.P. Mureş, sub semnătura directorului executiv adjunct, a certificatului de atestare fiscală din 27 iunie 2001, cu menţiunea „Nu are obligaţii restante”, este neconformă cu realitatea. Aceste debite nu erau reeşalonate, astfel că situaţia acestui certificat nu este aceeaşi cu cea a celorlalte certificate emise şi nu se poate porni de la premisa dacă trebuiau sau nu menţionate.

Este adevărat că pentru aceste datorii la data de 19 martie 2001 SC B.A. SA Tg. Mureş a solicitat o înlesnire la plata înregistrată la societate din 19 martie 2001 şi la A.F.P. Târgu Mureş din 19 martie 2001, prin care acest agent economic a solicitat în baza prevederilor H.G. nr. 1165/2000 eşalonarea la plată a impozitului pe profit şi a T.V.A., precum şi a majorărilor de întârziere aferente perioadei septembrie 2000 - februarie 2001. În perioada 20-26 martie 2001, angajatele A.F.P. Târgu Mureş numitele S.R. şi P.C. - inspectori fiscali în cadrul A.F.P. Târgu-Mureş, au efectuat un control la SC B.A. SA, ce a vizat modul de constituire, evidenţiere şi virare a obligaţiilor la bugetul de stat, în perioada 01 februarie 2000-28 februarie 2001 şi care s-a materializat prin încheierea procesului-verbal din 26 martie 2001, înregistrat la A.F.P. Târgu-Mureş din 27 martie 2001. (vol. 11 dosar urmărire penală - filele 28-32).

După efectuarea controlului, la data de 29 martie 2001, aceiaşi doi inspectori S.R. şi P.C., au încheiat la SC B.A. SA Nota de constatare din 29 martie 2001, document înregistrat la A.F.P. Tg. Mureş din 29 martie 2001, obiectul controlului fiind modul de calculare, evidenţiere şi virare a obligaţiilor datorate bugetului de stat, respectiv de verificare a documentaţiei întocmite, în vederea acordării de înlesniri la plată a impozitelor restante datorate de către societate bugetului de stat (vol. 11 - filele 19-27). La aceeaşi dată, de 29 martie 2001, cei doi inspectori au întocmit şi o Notă de prezentare, precum şi un Referat, prin care au propus aprobarea cererii de acordare a înlesnirilor la plată a datoriilor către bugetul de stat a SC B.A. SA.

A.F.P. Târgu-Mureş a înaintat la D.G.F.P. Mureş cu adresa din 29 martie 2001, întreaga documentaţie întocmită de inspectorii S.R. şi P.C., cu propunerea de aprobare a cererii de acordare a eşalonărilor la plată pentru SC B.A. SA, adresa fiind semnată de directorul general adjunct al A.F.P. Tg. Mureş B.I. şi de şeful Serviciului de Control Fiscal P.M. (vol. 11, fila 12 dosar urmărire penală).

Cererea SC B.A. SA, împreună cu întreaga documentaţie întocmită de numitele S.R. şi P.C. a fost înregistrată la D.A.V.S. din cadrul D.G.F.P. Mureş, din 29 martie 2001, activitatea acestui Serviciu fiind coordonată de numitul S.F., în calitate de şef Serviciu şi de directorul D.A.V.S., învinuitul C.A..

D.G.F.P. Mureş nu a dat curs cererii de acordare a înlesnirilor la plată, formulată de SC B.A. SA, susţinută de Nota de prezentare şi de Referatul întocmit de învinuitele S.R. şi P.C., mai precis, nici nu a aprobat cererea în cauză, dar nici nu a respins-o, posibil, datorită faptului că legislaţia în materia acordării înlesnirilor la plată suferise, între timp, modificări.

Astfel, H.G. nr. 1165 din 24 noiembrie 2000, în baza căreia SC B.A. SA depusese cererea de acordare a înlesnirilor la plată, fusese întocmită întreaga documentaţie, inclusiv Nota de prezentare, a fost abrogată prin apariţia O.U.G. nr. 43 adoptată la data de 15 martie 2001 şi publicată în M. Of. nr. 148 din 26 martie 2001. Prin art. 3 din O.U.G. nr. 43/15 martie 2001 au fost abrogate, aşadar, prevederile H.G. nr. 1165/2000, astfel încât, cererea de acordare a înlesnirilor de plată a obligaţiilor către bugetul de stat, precum şi întreaga documentaţie, fiind realizate, în baza unui act normativ abrogat, nu mai puteau fi luate în considerare.

În aceste condiţii, numitele S.R. şi P.C., au transmis, la data de 09 aprilie 2001, Serviciului C.E.S.P.J. din cadrul A.F.P. Tg.Mureş, precum şi agentului economic, Dispoziţia de Urmărire nr. 420 din 09 aprilie 2001, întemeiată pe Procesul-verbal din 27 martie 2001 şi Nota de constatare din 29 martie 2001, în care se menţionau sumele pe care societatea comercială trebuia să le plătească la bugetul de stat, în valoare totală de 844.335.048 lei. În document s-a precizat că sumele fac obiectul propunerii de acordare a înlesnirilor formulate prin cererea de eşalonare depusă de SC B.A. SA, la data de 19 martie 2001, cerere depusă în baza H.G. nr. 1165/2000, abrogată de mai bine de două săptămâni (vol. 11 - fila 37) iar la data de 23 aprilie 2001, A.F.P. Tg. Mureş a emis somaţia de plată din 23 aprilie 2001, însă nu s-a făcut nici un demers pentru recuperarea sumelor datorate de SC B.A. SA la bugetul statului.

La data de 13 iunie 2001, prin administratorul său - B.V.L., SC B.A. SA a depus la A.F.P. Târgu - Mureş un „angajament de plată”, din 13 iunie 2001, prin care acesta se obliga să-şi plătească datoriile restante la bugetul statului până la data de 30 decembrie 2001.

Angajamentul a fost dat în lucru de B.I. - director adjunct al A.F.P. Târgu - Mureş, pe înscris făcându-se menţiunea: „C.V.S. dl. S.E. - urmărire strictă a celor angajate, urmând procedurile legale”. Prin înregistrarea acestui angajament de plată al SC B.A. SA şi repartizarea lui în lucru au fost, practic, blocate procedurile de executare silită a agentului economic.

La data de 18 iulie 2001, SC B.A. SA a depus o altă cerere de acordare a înlesnirilor de plată, înregistrată la societate în 18 iulie 2001 şi la A.F.P. Târgu - Mureş în 18iulie 2001.

În urma depunerii cererii de către agentul economic, B.I. a întocmit un Referat, prin care a propus aprobarea înlesnirilor la plată, înlesniri care, în cele din urmă, au fost aprobate prin Decizia nr. 7426 din 23 iulie 2001 a Comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureş pentru aprobarea unor astfel de facilităţi.

Prin adresa din 23 iulie 2001, D.G.F.P. Mureş a comunicat SC B.A. SA aprobarea înlesnirilor solicitate, împreună cu graficul, potrivit căruia urmau să fie plătite sumele eşalonate.

Or, în raport cu succesiunea actelor şi acţiunilor menţionate şi lăsând la o parte discuţiile purtate pe marginea înscrisului intitulat „angajament de plată” apreciat de instanţa de apel ca fiind corect întocmit, cu respectarea condiţiilor cerute de O.G. nr. 11/1996 şi având ca efect imposibilitatea executării silite pornite împotriva SC B.A. SA Mureş - apreciat de altfel ca atare şi de prima instanţă - s-a constatat că deşi la momentul emiterii certificatului din 27 iunie 2001 de D.G.F.P. Mureş pentru SC B.A. SA Târgu Mureş, datoriile societăţii nu erau exigibile ca urmare a luării în considerare a angajamentului, menţiunile de pe certificat cuprindeau referiri la situaţia datoriilor agentului economic la bugetul de stat la data de 31 mai 2001; or, la acel moment angajamentul nu fusese depus încă la A.F.P. Târgu Mureş (el este depus abia la 13 iunie 2001), eşalonarea solicitată prin cererea înregistrată la 19 martie 2001 nu fusese aprobată (dimpotrivă fusese emisă deja somaţia de plată din 23 aprilie 2001 de către A.F.P. Tg. Mureş) iar cererea de eşalonare înregistrată la 18 iulie 2001 şi la A.F.P. Târgu - Mureş la 18 iulie 2001 nu fusese încă înregistrată şi aprobată. În atari condiţii, deşi la momentul emiterii certificatului societatea nu avea datorii exigibile la bugetul de stat, în mod greşit s-a făcut menţinea pe certificat că la data de 31 mai 2001 SC B.A. SA Tg. Mureş nu avea datorii exigibile către bugetul de stat în realitate la acea dată agentul economic înregistra debite restante la bugetul statului în sumă de 941.467.793 lei, la care se adăugau majorările şi penalităţile de întârziere aferente.

S-a reţinut însă că materialul probator de la dosar nu relevă că inculpatul L.S.D. ar fi ştiut de această situaţie, ar fi avut vreo contribuţie la verificarea efectivă a situaţiei datoriilor SC. B.A. SA sau a celorlalţi contribuabili care solicitau astfel de documente şi nici nu există vre-o dovadă că inculpatul ar fi întocmit personal certificatul sau a dispus angajatului care a întocmit acest certificat să facă menţiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul lui. Dimpotrivă martora T.M.C. audiată în calitate de martor de către Curtea de apel Braşov (filele 207 - 208 dosar apel), angajată a D.G.F.P. până în anul 2004 în cadrul serviciului D.M.A.V.S. coordonat de către inculpatul L.S.D. a arătat în detaliu modalitatea în care erau eliberate de regulă certificatele fiscale pentru participarea la licitaţii de achiziţii publice menţionând că în mod similar s-a procedat şi în cazul SC U. SRL sau SC B.A. SA Tg. Mureş şi că se numără printre persoanele care a întocmit astfel de certificate, verificările erau realizate de ea personal sau de alt angajat care întocmea certificatul şi că de câte ori i se aducea la cunoştinţă inculpatului că un agent economic are datorii la bugetul de stat, acesta le spunea de fiecare dată să le menţioneze în certificat. Martora descrie circuitul unei cereri formulate pentru eliberarea unui certificat fiscal necesar participării la licitaţii (arătând că doar astfel de certificate elibera D.G.F.P., celelalte de atestare fiscală necesare în alte domenii şi pentru care se impunea completarea tuturor datoriilor restante erau eliberate de A.F.P.), iar din declaraţia martorei rezultă că nu inculpatul este cel care le întocmea ci ele erau întocmite după verificările necesare de către alţi funcţionari, printre care şi martora şi erau doar prezentate, în două exemplare inculpatului spre semnare; această declaraţie a martorei se coroborează cu declaraţia inculpatului, situaţie în care nu se poate reţine în sarcina inculpatului că a inserat cu ştiinţă date nereale în certificatul emis.

În raport de cele prezentate şi reţinute, s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul L.S.D. - întrucât nu s-a dovedit în cauză că acest inculpat ar fi primit în folosinţă autoturismul înmatriculat pe numele SC B.A. SA Târgu Mureş cu scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a unor acte privitoare la atribuţiilor sale de serviciu lipsind aşadar atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă a infracţiunii - şi nici cele ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), întrucât nu există dovezi la dosar din care să rezulte că inculpatul, aflat în exerciţiul funcţiunii, ar fi inserat cu ştiinţă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului - lipsind de asemenea atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă a infracţiunii.- astfel încât în speţă se impunea achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi pentru aceste infracţiuni.

Văzând că, deşi răspunderea penală a inculpatului L.S.D. s-a prescris pentru infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), însă inculpatul a cerut continuarea procesului şi ţinând seama de împrejurarea că în raport de considerentele expuse sunt incidente relativ la această infracţiune dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că se impune reformarea hotărârii atacate şi sub acest aspect, aplicându-se în cauză dispoziţiile art. 13 alin. (2) C. proc. pen. şi pronunţându-se o soluţie de achitare a inculpatului L.S.D. şi pentru această infracţiune şi nu una de încetare întemeiată pe dispoziţiile art. 13 alin. (3) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g0 C. proc. pen. cum s-a dispus de către prima instanţă.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.V.L., s-a reţinut că din materialul probator administrat în cauză nu se poate reţine că ar fi încheiat cu inculpatul L.S.D. contractul de comodat privind cedarea folosinţei autoturismului înmatriculat pe numele SC B.A. SA Târgu Mureş cu scopul îndeplinirii, neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase de către inculpatul L.S.D. a unor acte privitoare la atribuţiilor sale de serviciu.

Între acest contract şi atribuţiile de serviciu îndeplinite în mod corect de către inculpatul L.S.D. nu există nici o legătură, iar scopul pentru care a fost încheiat acest contract a fost acela de a se stinge o datorie pe care inculpatul B. o avea la inculpatul L. încă din anul 1996, astfel că nu sunt întrunite în speţă elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, lipsind atât latura subiectivă cât şi cea obiectivă a infracţiunii.

În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului B.V.L., atâta timp cât certificatele din 3 februarie 2000 şi din 15 noiembrie 2000 eliberate de D.G.F.P. Mureş sub semnătura inculpatului L.S.D. pentru SC B.A. SA Târgu Mureş nu au un conţinut fals, utilizarea lor de către inculpat nu se poate circumscrie elementului material al laturii obiective al infracţiunii de uz de fals, lipsind aşadar latura obiectivă a infracţiunii.

Referitor la cel de-al treilea certificat emis de D.G.F.P. Mureş sub semnătura inculpatului L.S.D. pentru SC B.A. SA Târgu Mureş din 27 iunie 2001 al cărui conţinut cuprinde menţiuni neconforme cu realitatea, astfel cum s-a arătat anterior, s-a reţinut că aşa cum rezultă din declaraţiile inculpatului B., acesta a avut convingerea că, dacă la momentul emiterii sale de către D.G.F.P. societate nu mai avea datorii restante la bugetul de stat, certificatul era legal emis şi îl putea folosi pentru a participa la licitaţia organizată de C.E.C. - Sucursala Alba Iulia; de altfel nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul B. personal ar fi ridicat certificatul, că ar fi luat cunoştinţă de conţinutul său sau că personal l-ar fi depus la organizatorul licitaţiei; or, în aceste condiţii din punctul de vedere al laturii subiective a infracţiunii, Curtea reţine că există un puternic dubiu că inculpatul B. cunoştea că certificatul eliberat la data de 27 iunie 2001 cuprinde menţiuni referitoare la situaţia datoriilor firmei la data de 31 mai 2001 şi că acesta a utilizat în mod intenţionat acest certificat deşi cunoştea că cuprinde date nereale, dubiu care nu îi poate profita decât inculpatului, astfel că şi în ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite în speţă elementele constitutive ale infracţiunii.

Întrucât inculpatul B.G.L. a solicitat continuarea procesului penal se impunea reformarea sentinţei penale atacate şi în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., şi nu cele ale art. 13 alin. (3) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. cum a dispus prima instanţă.

III. În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 modificată reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului L.S.D., instanţa de apel a reţinut că în mod temeinic a apreciat prima instanţă că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi a dispus o soluţie de achitare a inculpatului în temeiul art. 11. pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., criticile aduse de parchet acestei soluţii fiind nefondate.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în forma în vigoare la data semnării convenţiei din 19 mai 2003 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic.

Instanţa de apel a reţinut că inculpatul L.D.D. nu avea calitatea necesară cerută de textul de lege pentru a fi subiect activ al infracţiunii; astfel, chiar dacă se reţine că inculpatul este funcţionar cu atribuţii de control, aceste atribuţii se referă, aşa cum am arătat deja la coordonarea şi controlul angajaţilor pe care îi avea în subordinea sa; în virtutea funcţiei pe care o îndeplinea aceea de director general adjunct al D.G.F.P. Mureş, inculpatul, nu avea atribuţia de a supraveghea, controla sau lichida SC H. SRL Târgu Mureş şi chiar dacă s-ar lua în considerare împrejurarea că ulterior acordării eşalonării datoriilor acestei societăţi către bugetul de stat, societatea trebuia supravegheată, verificată şi controlată cu privire la modalitatea în care îşi respecta angajamentul luat, aceste atribuţii nu îi reveneau inculpatului, ci angajaţilor A.F.P. Târgu Mureş, administraţie care, aşa cum am mai arătat aveau propriile organe de conducere, care nu erau subordonate direct inculpatului L.S.D.; cu atât mai mult la momentul încheierii convenţiei de eşalonare din 19 mai 2003 inculpatul nu avea atribuţii de supraveghere, control sau lichidare a SC H. SRL Târgu Mureş. Inculpatului L.S.D. îi lipsea, deci, calitatea cerută de lege pentru a putea fi subiect activ al infracţiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pe altă parte, din punctul de vedere al laturii obiective a acestei infracţiuni, nu se putea reţine, aşa cum corect a apreciat şi prima instanţă că prin semnarea convenţiei de eşalonare a datoriilor din 19 mai 2003 inculpatul a înlesnit efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat. Suspendarea oricăror forme de executare silită pe parcursul derulării convenţiei privind înlesnirile acordate reprezenta un efect prevăzut de lege şi nu putea fi interpretat ca un beneficiu al contribuabilului, întrucât eşalonarea datoriilor nu echivalează cu ştergerea lor, contribuabilul având obligaţia ca pe lângă datoriile curente să plătească şi sumele eşalonate, după un grafic anume stabilit, plătind de asemenea dobânzi şi penalităţi; pe altă parte chiar în condiţiile unei executări silite, contribuabilul putea să efectueze în continuare operaţiuni comerciale sau financiare şi chiar să stingă obligaţia şi să se înceteze executarea, în cazul în care printr-o astfel de operaţiune ar fi obţinut fondurile necesare achitării datoriilor, situaţie în care nu se poate reţine că prin eşalonarea datoriilor firmei, acestuia i s-a creat o situaţie favorabilă în sensul că i s-a permis în continuare să efectueze operaţiuni comerciale sau fiscale.

Referitor la legalitatea convenţiei de eşalonare din 19 mai 2003 semnată de inculpat pentru D.G.F.P. Mureş, prima instanţă a reţinut corect că inculpatul L.S.D. şi-a îndeplinit obligaţiile rezultate din atribuţiile sale de serviciu, aceea de a semna convenţia de eşalonare, semnătură care are rolul aşa cum mai arătat şi în cazul SC U.I. SRL Târgu Mureş şi SC B.A. SA de a angaja instituţia, respectiv D.G.F.P. Mureş în această modalitate de rezolvare a situaţiei datoriilor restante.

Dreptul agenţilor economici de a beneficia de astfel de eşalonări a debitelor restante la bugetul statului era stabilit prin lege ca de altfel şi efectele depunerii unor astfel de cereri, iar blocarea executării silite era doar unul dintre efecte, urmărite în mod special de către agenţii economici; de altfel, acesta era însuşi scopul legii şi raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea contribuabililor de a beneficia de înlesniri la plată, acela de a evita executarea silită; în măsura în care erau îndeplinite condiţiile legale, inculpatul nu avea dreptul să refuze semnarea convenţiei de eşalonare.

Verificările cu privire la situaţia financiară a societăţilor care solicitau înlesnirile la plată nu erau efectuate de către inculpat personal, ci de către angajaţi ai A.F.P. Tg. Mureş, care întocmeau toată documentaţia necesară; aceasta la rândul ei era verificată şi avizată de alţi angajaţi ai D.G.F.P. şi pe baza ei era întocmit un punctaj printr-un program informatic pus la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor. Or, în atari condiţii nu i se putea reproşa inculpatului că anumite înscrisuri pe baza cărora s-a stabilit dreptul SC H. SRL Târgu Mureş de a beneficia de eşalonarea datoriilor restante la bugetul de stat conţin date inexacte, vicii de formă, ştersături sau adăugiri.

De altfel chiar în actul de sesizare se arată, preluându-se constatările auditorilor D.A.P.I. din cadrul M.F.P., că inspectorii din cadrul A.F.P. Târgu Mureş, numitele M.D. şi P.A., nu au verificat sau au verificat cu superficialitate dările de seamă, raportările, situaţiile, deconturile T.V.A., iar numita M.D. a menţionat că nu a avut cunoştinţă de faptul că la data de 13 mai 2003, societatea comercială a depus o revenire la cererea iniţială.

Numita D.I., cea care a avizat documentaţia în vederea acordării înlesnirilor la plată pentru SC H. SRL Târgu Mureş a arătat că neconcordanţele sesizate în cazul acordării acestor înlesniri au fost unele scăpări care nu au fost făcute în mod intenţionat.

Numita B.M., care a avut de asemenea atribuţii cu privire la acordarea înlesnirilor la plată către această societate a arătat că cele 20 de puncte care nu trebuiau acordate pentru SC H. SRL Tg. Mureş, întrucât avea la bugetul de stat neplătite obligaţii bugetare cu stopaj la sursă, nu au influenţat punctajul final, iar cu privire la lipsa documentelor menţionate în Raportul de audit Ad-hoc din 24 iunie 2004, a precizat că, după părerea sa, a fost luată în considerare data depunerii cererii de acordare a eşalonării la plată şi nu data soluţionării ei.

Deşi s-a reţinut de asemenea în actul de sesizare al instanţei că procedeul utilizat de SC H. SRL Târgu Mureş se dorea a fi o manevră la limita legii, în vederea blocării posibilităţii demarării procedurilor de executare silită, nu se arată care este contribuţia concretă a inculpatului L.S.D. în producerea vreunui rezultat păgubitor. Oricum, chiar dacă în urma depunerii cererilor de eşalonare s-a produs efectul suspendării executării silite a datoriilor SC H. SRL Târgu Mureş, nu există nicio probă că acest lucru ar fi fost urmărit de la început de către reprezentanţii societăţii şi că inculpatul L.S.D. ar fi contribuit cu bună ştiinţă la producerea acestui rezultat, aşadar nu se poate stabili în sarcina inculpatului L.S.D. intenţia de încălcare a atribuţiilor de serviciu cu privire la acordarea eşalonării la plata a datoriilor avute de SC H. SRL Târgu Mureş.

De altfel din raportul de expertiză contabilă judiciară din 2011 întocmit în cauză, în apel, de către expert contabil B.L.M. rezultă că şi SC H. SRL Târgu Mureş ca şi celelalte societăţi verificate datorită bănuielii că ar fi fost favorizate prin înlesnirile la plată obţinute, îndeplinea punctajul minim - calculat în baza art. 7 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 40/2002 - precum şi criteriile de performanţă economico financiară prevăzută în anexa 1 a O.U.G. nr. 40/2002 pentru a beneficia de acordarea eşalonării datoriilor către bugetul de stat, sens în care nu se poate reţine nelegalitatea convenţiei din 19 mai 2003 încheiată între D.G.F.P. Mureş şi SC H. SRL.

Nu se poate reţine, nici în acest caz existenţa vreunei legături între semnarea acestei convenţii de către inculpat şi împrejurarea că soţia sa, numita L.L. a fost acţionară a SC H. SRL Târgu Mureş în perioada 23 ianuarie 1998 - 17 martie 2003 şi a încasat dividende în această perioadă. Soţia inculpatului nu mai era acţionară la societatea amintită la data semnării convenţiei de eşalonare, iar prin faptul că societatea a achitat dividende în perioada anterioară încheierii convenţiei, chiar dacă este vorba despre perioada când au fost acumulate datoriile, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (7) din H.G nr. 1165 din 24 noiembrie 2000 întrucât acest text de lege prevedea interdicţia societăţilor comerciale care beneficiază de înlesniri la plată a obligaţiilor restante la bugetul de stat sau la bugetul asigurărilor de stat, de a nu achita dividende acţionarilor pe toată perioada de derulare a înlesnirii şi nu anterior. Prin semnarea acestei convenţii, dat fiind că soţia inculpatului nu mai era acţionară la societate, inculpatul nu avea deci nici un beneficiu, nici măcar indirect, aşadar în mod just a dispus prima instanţă achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. de sub acuzaţia comiterii infracţiunii prevăzută de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, criticile aduse de parchet sentinţei penale apelate în ceea ce priveşte hotărârea primei instanţe cu privire la această infracţiune fiind nefondate, deoarece în cauză nu este întrunită nici latura subiectivă şi nici cea obiectivă a infracţiunii, lipsind de asemenea calitatea cerută de textul de lege inculpatului pentru a putea fi subiect activ al infracţiunii.

IV. Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului L.S.D. prin actul de sesizare al instanţei în legătură cu convenţiile de eşalonare a datoriilor la bugetul de stat din 2 august 2002 şi din 1 octombrie 2003 încheiate cu SC E.G. SRL Târgu Mureş semnate de inculpat pentru D.G.F.P. Mureş, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit o stare de fapt corectă rezultată din analiza şi interpretarea minuţioasă a materialului probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti şi a apreciat în mod corect că această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 248 C. pen. cu aplicarea art. 42 alin. (2) C. pen., situaţie în raport de care a procedat întemeiat la achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracţiune.

Inculpatul a negat că s-ar face vinovat de comiterea vre-unei infracţiuni în legătură cu această societate, arătând că şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu şi nu a favorizat în nici un fel această societate; a mai susţinut că prin semnarea convenţiilor nu s-a produs nicio dereglare a activităţii instituţiei pe care o conducea, toţi martorii arătând că la aceste dosare de eşalonare s-a procedat exact ca în cazul celorlalte. Nu există nici un prejudiciu sau tulburare însemnată a activităţii. Înlesnirea la plată acordată nu a produs efecte juridice deoarece a fost pierdută de agentul economic.

Susţinerile inculpatului sunt corecte, într-adevăr în cauză nefiind îndeplinită nici latura obiectivă şi nici cea subiectivă a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, în mod corect a apreciat prima instanţă că cele două convenţii de eşalonare a datoriilor la bugetul de stat ale SC E.G. SRL Târgu-Mureş, sunt legale au fost semnate de inculpatul L.S.D. cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, iar inculpatul nu a desfăşurat relativ la aceste convenţii nici o acţiune sau inacţiune care să afecteze legalitatea lor sau pentru care să poată fi făcut răspunzător; de asemenea, nu rezultă din materialul probator că inculpatul ar fi semnat cele două convenţii de eşalonare la un interval de mai bine de un an în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu scopul de a favoriza în vre-un fel societatea şi nici nu rezultă din actele şi lucrările dosarului că prin încheierea celor două convenţii de eşalonare s-ar fi produs o tulburare însemnată bunului mers al activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului.

Prima instanţă a reţinut corect că nu i se poate reproşa inculpatului împrejurarea că în cursul anului 2002 organele în drept nu au procedat la executarea silită a datoriilor pe care le avea la bugetul de stat la data de 5 martie 2002 SC E.G. SRL Târgu Mureş şi nici că după pierderea eşalonării obţinută prin convenţia din 02 august 2002 pentru neplata garanţiei bancare, până la data de 08 octombrie 2003, SC E.G. SRL nu a fost executată silit întrucât aceste atribuţii reveneau Administraţiei Financiare Târgu Mureş şi angajaţilor acesteia care nu se aflau în raporturi de subordonare directă faţă de inculpat, iar acesta din urmă nu avea nici atribuţii de serviciu pe linia executării silite a datoriilor contribuabililor şi nici posibilitatea să dispună angajaţilor A.F.P. Târgu Mureş în legătură cu executarea datoriilor; inspectorii A.F.P. Târgu Mureş M.D. şi P.A., nu erau în subordinea directă a inculpatului. A.F.P. Tg. Mureş avea propria conducere care este direct răspunzătoare de modalitatea în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu privind executarea creanţelor bugetare şi tot A.F.P. Tg. Mureş îi revenea obligaţia ca după încheierea convenţiilor de eşalonare să urmărească respectarea acestora, să ceară D.G.F.P. anularea lor, dacă clauzele convenţiilor erau încălcate, iar după anularea convenţiilor să ia măsuri pentru demararea sau continuarea executării silite a contribuabililor.

În ceea ce priveşte prima dintre convenţiile semnate de inculpat pentru D.G.F.P. Mureş referitor la SC E.G. SRL Tg. Mureş (Convenţia din 02 august 2002), prima instanţă a reţinut în mod corect că în acord cu dispoziţiile legale în materie şi cu practica constantă a D.G.F.P. Mureş, în situaţia eşalonărilor solicitate prin metoda depunerii de către agentul economic a 30% din datoriile la bugetul de stat, nu era necesară întocmirea unei documentaţii suplimentare privind situaţia financiară a agentului economic care solicita eşalonarea, alta decât înscrisurile depuse odată cu cererea efectuată, întrucât singura condiţie prevăzută de 12 din O.U.G. nr. 40/2002 era plata a 30% din datorii după depunerea cererii şi până la data aprobării acesteia. Dispoziţiile art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002 se completează cu dispoziţiile art. 8 din Ordinul nr. 580 din 7 mai 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura şi competenţele de acordare a înlesnirilor la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat, administrate de M.F.P. iar din interpretarea lor coroborată rezultă că în situaţia înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, după depunerea cererii şi până la data aprobării acesteia, punctajul final nu este relevant cu privire la aprobarea eşalonării; rezultă astfel că documentaţia chiar dacă ar fi fost întocmită nu mai avea nici o relevanţă întrucât punctajul pentru acordarea facilităţilor nu este luat în calcul pentru obţinerea eşalonării diferenţei de 70% din obligaţiile la bugetul de stat a căror eşalonare se solicită. De altfel toţi martorii audiaţi sub acest aspect, au relevat această modalitate de interpretare a dispoziţiilor în materie, practica organelor fiscale în toate cazurile fiind asemănătoare, astfel încât modalitatea de încheiere a acestei convenţii în maniera descrisă nu a fost utilizată doar în cazul SC E.G. SRL Târgu Mureş, şi nu poate fi apreciată contrară principiului legalităţii.

Împrejurarea că SC E.G. SRL Târgu Mureş nu a constituit garanţia bancară prevăzută în clauzele convenţiei în termen de 60 de zile de la data încheierii acesteia în sumă de 12.600.000 lei, a condus la anularea convenţiei, iar D.G.F.P.-ul prin direcţia condusă de inculpat nu a ezitat să ia de îndată această măsură (imediat ce a fost sesizată de către A.F.P. Tg. Mureş în acest sens cu adresa din 10 octombrie 2002), astfel că la data de 15 octombrie 2002 a fost comunicată SC E.G. SRL Târgu Mureş anularea convenţiei, o copie a acestei adrese fiind comunicată la data de 18 octombrie 2002 către A.F.P. Târgu Mureş pentru ca această din urmă instituţie, în baza competenţelor pe care le avea să procedeze la executarea silită a datoriilor societăţii.

Or, în aceste condiţii, nu i se putea reproşa inculpatului că şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu; executarea silită a acestui contribuabil nu era în competenţa D.G.F.P.-ului, iar împrejurarea că în continuare până la data de 8 octombrie 2003 societatea nu a fost executată silit, nu poate fi reţinută ca o încălcare de către inculpat a îndatoririlor de serviciu.

În ceea ce priveşte Convenţia din 15 octombrie 2003 de eşalonare a datoriilor acumulate de acelaşi agent economic semnată de directorul executiv adjunct al D.G.F.P. Mureş, în legătură cu care s-a reţinut în rechizitoriu că se bazează pe o documentaţie care prezintă multiple neregularităţi, prima instanţă a sesizat corect că nici una dintre aceste neregularităţi nu îi pot fi reproşate inculpatului; chiar în rechizitoriu s-a menţionat că pentru cea de a doua înlesnire la plată, documentaţia a fost întocmită de către numiţii M.D. şi P.A., a fost verificată de către numita R.D. - şef Serviciu C.E.S.P.J. din cadrul A.F.P. Târgu Mureş şi avizată de către învinuitul S.I. - director A.F.P. Târgu Mureş, referatul privind punctajul final a fost întocmit de către învinuita M.M. - referent în cadrul Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureş, verificat de către învinuitul S.F. - şef serviciu Î.C.V. din cadrul D.G.F.P. Mureş, iar în final convenţia a fost semnată de către inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct în cadrul D.G.F.P. Mureş. Ori în aceste condiţii, împrejurarea că verificările efectuate la agentul economic care solicita înlesnirile la plată au fost efectuate superficial nu poate fi reţinută ca o încălcare de către inculpat a atribuţiilor sale de serviciu.

Din materialul probator de la dosar nu rezultă că aceste „nereguli” cu privire la verificările efectuate în mod direct de către angajaţii A.F.P. Târgu Mureş ar fi putut fi sesizate de inculpat în momentul semnării convenţiei de eşalonare din 15 octombrie 2003 şi nici nu rezultă dacă, odată descoperite ar fi condus la neîndeplinirea condiţiilor de SC E.G. SRL de acordare a eşalonării.

Concluziile primei instanţe referitoare la legalitatea celor două eşalonări acordate SC E.G. SRL Târgu Mureş în anii 2002 şi 2002, argumentate în considerentele hotărârii sunt confirmate şi de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în apel, din care rezultă că şi această societate îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de reeşalonarea datoriilor restante acumulate la bugetul de stat, astfel că, nu se poate reţine că inculpatul L.S.D. prin semnarea celor două convenţii de eşalonare şi-ar fi încălcat îndatoririle de serviciu sau şi le-ar fi îndeplinit în mod defectuos.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă, fiind necesar, ca făptuitorul în virtutea atribuţiilor sale de serviciu cu ştiinţă să nu îndeplinească un act sau să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Or, nici măcar din actul de sesizare al instanţei nu rezultă că inculpatul ar fi efectuat, în virtutea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă în mod defectuos acte care să producă consecinţele arătate.

De asemenea nu rezultă din nici un act de la dosar că inculpatul ar fi avut vreo înţelegere cu reprezentanţii SC E.G. SRL Târgu Mureş, că ar fi avut intenţia, ar fi urmărit sau sau ar fi încercat să favorizeze această societate prin modalitatea în care şi-a îndeplinit îndatoririle de serviciu, că „ar fi dat telefoane” (aşa cum se menţionează în rechizitoriu) sau că ar fi sfătuit reprezentanţii acestei societăţi să uzeze de convenţiile de eşalonare pentru a evita executarea silită.

Nu rezultă în primul rând că SC E.G. SRL a solicitat cele două eşalonări doar pentru a evita executarea silită a datoriilor şi că această situaţie ar fi fost cunoscută de inculpat care ar fi girat prin actele îndeplinite această manoperă a agentului economic. Fără a relua argumentele prezentate anterior în cazul SC U.I. SRL, SC B.A. SA şi SC H. SRL Târgu Mureş, care sunt valabile şi în cazul SC E.G. SRL, Curtea reţine că acest contribuabil nu a făcut altceva decât să folosească o cale prevăzută de lege, care reglementa totodată şi efectele unei eşalonări, respectiv suspendarea executării silite pentru datoriile eşalonate; atâta vreme cât legislaţia în vigoare punea la îndemâna contribuabililor astfel de modalităţi de blocare a executării silite şi în măsura în care condiţiile cerute de lege pentru acordarea înlesnirilor erau îndeplinite inculpatul nu putea refuza semnarea convenţiilor; or, în acest context nu i se poate reproşa inculpatului că prin îndeplinirea a îndatoririlor de serviciu ar fi produs o tulburare însemnată a bunului mers al activităţii de colectare a veniturilor statului sau că ar fi avut o astfel de intenţie prin semnarea celor două convenţii.

De altfel, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 248 C. pen., de textul de lege impune condiţia ca fapta inculpatului să producă o tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia. Or, în speţă din însăşi modalitatea de expunere a faptei în rechizitoriu, nu rezultă care este organul sau instituţia de stat căreia i s-a produs o tulburare însemnată a bunului mers, prin presupusa faptă ilicită a inculpatului, făcându-se referire generică la o activitate de colectare a veniturilor la bugetul statului. Din nici un act de la dosar nu rezultă însă că A.F.P. Târgu Mureş (instituţie care se ocupa de colectare veniturilor la bugetul statului, dacă ar trebui să ne raportăm la descrierea activităţii organului care efectuează activitatea menţionată în rechizitoriu ca fiind „tulburată”) i s-ar fi produs o tulburare însemnată a bunului mers.

Pe altă parte, eşalonarea datoriilor pe care un contribuabil le are la bugetul statului nu înseamnă şi ştergerea acestor datorii, ci plata lor, în paralel cu datoriile curente, cu dobânzile aferente într-un interval de timp stabilit tot pe baza dispoziţiilor legale în vigoare, astfel că nu se poate susţine că prin semnarea unei convenţii de eşalonare se cauzează o tulburare însemnată bunului mers al activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului, indiferent de cuantumul datoriilor acumulate de contribuabil; sumele datorate de contribuabil bugetului şi reeşalonate, vor intra în final tot la bugetul statului, iar pentru perioada în care datoriile au fost reeşalonate se percep dobânzi, astfel că în speţă nu se poate aprecia că prin semnarea celor două convenţii de eşalonare s-a produs rezultatul cerut de textul de lege incriminator, respectiv tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen.

Având în vedere cele expuse anterior, Curtea constată că instanţa de fond a apreciat corect că în speţă, în ceea ce priveşte această infracţiune reţinută în sarcina inculpatului nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, nici cu privire la Convenţia din 02 august 2002 şi nici cu privire la Convenţia din 15 octombrie 2003 iar hotărârea de achitare pronunţată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală şi temeinică.

V Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. pentru care a fost trimis în judecată inculpatul L.S.D. în legătură cu semnarea convenţiei de eşalonare a datoriilor la bugetul statului din 16 august 2002 a SC A.P. SRL Târgu Mureş, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit o stare de fapt corectă rezultată din analiza şi interpretarea minuţioasă a materialului probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti şi a apreciat în mod corect că această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 248 C. pen., situaţie în raport de care a procedat întemeiat la achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracţiune.

S-a arătat că prima instanţă a reţinut în mod corect că în speţă nu este îndeplinită latura obiectivă a acestei infracţiuni pentru care este trimis în judecată inculpatul, nici latura subiectivă şi nici urmarea prevăzută de lege pentru ca fapta să constituie infracţiune nefiind, de altfel, îndeplinite.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. se săvârşeşte cu intenţie, directă sau indirectă, or, din actele şi lucrările dosarului nu rezultă, la fel ca şi în situaţia SC E.G. SRL Târgu Mureş, că inculpatul cu intenţie a îndeplinit, în virtutea îndatoririlor de serviciu şi în legătură cu convenţia de eşalonare din 16 august 2002 a datoriilor SC A.P. SRL Târgu Mureş în mod defectuos un act care să producă consecinţele prevăzute în textul incriminator.

Instanţa de fond a constatat în mod judicios că în urma cererii SC A.P. SRL Târgu Mureş s-a întocmit Convenţia din 16 august 2002, semnată de inculpatul L.S.D. - director executiv adjunct la D.G.F.P. Mureş, numiţii C.A. - director la D.M.A.V.S. Mureş şi S.F. - şef serviciu Î.C.V., prin care s-au aprobat agentului economic înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat, în sumă totală de 226.619.343 lei şi i s-a transmis contribuabilului graficul de eşalonare la plată pe o perioadă de 5 luni, cu 2 luni perioadă de graţie. La acordarea înlesnirilor la plată s-a impus constituirea unei garanţii bancare în termen de 60 de zile de la încheierea convenţiei, în sumă de 39 milioane lei, condiţie pe care societatea nu a respectat-o, depunând scrisoarea de garanţie bancară cu o întârziere de 3 zile, respectiv la data de 18 octombrie 2002, scrisoarea de garanţie bancară în cauză fiind emisă de Banca Românească.

Prima instanţă a constatat corect că neregulile menţionate în actul de sesizare al instanţei referitoare la această convenţie de eşalonare nu reprezintă încălcări ale atribuţiilor de serviciu ale inculpatului şi nu îi pot fi imputate acestuia; nu inculpatul era cel care a efectuat verificările agentului economic necesare pentru rezolvarea cererii, astfel încât, nefiind una dintre atribuţiile de serviciu ale inculpatului nu îi poate fi imputată acestuia modalitatea în care a fost întocmită documentaţia care a stat la baza aprobării cererii de eşalonare, după cum nici întârzierea înaintării către D.G.F.P. a cererii de eşalonare a datoriilor către bugetul de stat formulată de SC A.P. SRL Tg. Mureş, nu pot constitui acuze aduse inculpatului, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat deja A.F.P. Tg. Mureş, responsabilă de efectuarea verificărilor şi întocmirea documentaţiei necesare, avea propria conducere care a verificat şi avizat actele efectuate de angajaţii A.F.P.

Nedepunerea notei cuprinzând totalul obligaţiilor bugetare ale agentului economic aferente perioadei suspuse controlului şi declarate de debitor şi preluarea datelor contabile din balanţa pe luna iunie 2002 a agentului economic, care nu se găseşte la dosar, regăsindu-se la dosar doar balanţa pe luna mai 2002, nu reprezintă deficienţe care să-i fie reproşate inculpatului şi chiar admiţând că aceste omisiuni puteau fi sesizate de inculpat cu ocazia semnării convenţiei de eşalonare, ele nu erau în măsură să afecteze legalitatea convenţiei; şi în acest caz, ca şi în cazul eşalonării acordate SC E.G. SRL Tg. Mureş în anul 2002, au fost aplicabile prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002, cu privire la acordarea înlesnirilor la plată acordate debitorilor care achită 30% din valoarea debitelor, împrejurare în care documentaţia întocmită nu mai avea nici o relevanţă în ceea ce priveşte punctajul pentru acordarea facilităţilor.

Oricum, nu rezultă din actele şi lucrările dosarului că inculpatul ar fi luat cunoştinţă de aceste lipsuri şi că în mod intenţionat ar fi omis să dispună completarea dosarului, pentru a favoriza în acest fel SC E.G. SRL Târgu Mureş, or, intenţia făptuitorului este de esenţa acestei infracţiuni.

De altfel legalitate încheierii acestei convenţii este confirmată şi de raportul de expertiză contabilă din 2011 efectuată în cauză în apel, potrivit căruia în ceea ce priveşte înlesnirea la plată acordate SC A.P. SRL Târgu Mureş au fost respectate procedurile legale şi au fost îndeplinite condiţiile de acordare de către solicitant.

În ce priveşte susţinerea că cererea de eşalonare la plată a creanţelor bugetare şi aprobarea cererii au fost făcute doar pentru a se suspenda executarea silită a datoriilor restante la bugetul de stat pe o perioadă de timp, cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv O.U.G. nr. 40/2002 şi O.M.F.P. nr. 580/2002, aceasta nu poate fi reţinută de instanţă în lipsa oricărei probe din care să reiasă intenţia părţilor de a proceda în acest fel, având în vedere că SC A.P. SRL Târgu Mureş nu a făcut decât să uzeze de o cale legală de eşalonare a datoriilor la stat, tot legea prevăzând şi suspendarea executării silite în acest caz.

Referitor la faptul că inculpatul L.S.D. a intervenit în mod telefonic asupra funcţionarilor aflaţi în subordinea sa, pentru a favoriza SC A.P. SRL Târgu Mureş, prima instanţă a reţinut în mod temeinic că materialul probator de la dosar nu confirmă o astfel de acuză adusă inculpatului. Din nicio probă nu rezultă că inculpatul L.S.D. ar fi solicitat vreunui funcţionar să-şi încalce atribuţiile de serviciu în soluţionarea acestei cereri; inculpatul L.S.D. neagă că ar fi intervenit în vreun fel pentru soluţionarea cererii de eşalonare formulate de SC A.P. SRL Târgu Mureş, arătând că în afara faptului că a semnat convenţia în calitate de reprezentant al D.G.F.P. Mureş, nu a avut nici o legătură cu acest dosar de eşalonare, declaraţia inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorului S.F. - şef Serviciu Î.C.V. - D.M.A.V.S. - D.G.F.P. Mureş, care a arătat în declaraţiile date în legătură cu înlesnirea la plată acordată SC A.P. SRL Târgu Mureş, că au fost respectate întru totul dispoziţiile legale, deoarece facilitatea de scutire a majorărilor a fost acordată în baza faptului că agentul economic şi-a achitat 30 % din debitele restante la finele anului precedent, ipoteză în care nu mai conta documentaţia în mod deosebit. Totodată a precizat că la el personal nu s-au făcut nici un fel de intervenţii din partea nimănui.

Fiind audiat sub aceste aspecte, martorul P.G., care s-a ocupat împreună cu numita T.D. de întocmirea documentaţiei la acordarea eşalonării pentru SC A.P. SRL, a declarat (fila 36 vol. II Dosarul nr. 2609/62/2007 al Tribunalului Braşov) că nu s-a intervenit în vreun fel asupra lui şi de nimeni pentru soluţionarea acestei cereri; martorul îşi aminteşte că împreună cu d-na T. a întocmit o Notă de constatare iar în ceea ce priveşte balanţa pe luna iunie 2002 probabil, din greşeală, s-a trecut balanţa pe luna iunie, deşi era vorba de balanţa din luna mai şi nu poate să-şi explice sub nici o formă cum de acest document nu a fost înregistrat nici la organele fiscale şi nici la agentul economic; acesta a mai menţionat că probabil datorită volumului mare de muncă aceste document nu s-a înregistrat.

În ceea ce o priveşte pe martora T.D., aceasta era angajata A.F.P. Târgu Mureş şi nu a D.G.F.P. Mureş, astfel că nu exista un raport de subordonare între ea şi inculpat; afirmaţiile acestei martore făcute în cursul urmăririi penale nu se coroborează cu nici o altă probă de la dosar, întrucât din nici o altă declaraţie sau alt mijloc de probă nu rezultă existenţa convorbirii telefonice; chiar dacă s-ar lua în considerare declaraţia acestei martore, din relatările ei privind conţinutul convorbirii telefonice purtate nu reiese că inculpatul ar fi intervenit pentru soluţionarea în vreun fel a cererii, cerându-i doar să verifice dacă se poate documentaţia trimisă mai repede. Or, inculpatului i se reţine în sarcină, prin actul de sesizare că ar fi sfătuit SC A.P. SRL Târgu Mureş să apeleze la procedura reeşalonării tocmai pentru a bloca executarea silită şi că a încercat să prelungească cât mai mult procedura de eşalonare a datoriilor, pentru a rămâne blocată executarea silită a agentului economic, astfel că declaraţia acestei martore în care arată că i s-a solicitat să verifice mai repede documentaţia, nu poate sta în nici un caz la baza acuzării inculpatului. Această solicitare nu poate fi socotită o „intervenţie” a inculpatului L.S.D. în soluţionarea cererii de eşalonare formulate de SC A.P. SRL Târgu Mureş mai ales în condiţiile în care, deşi A.F.P. Târgu Mureş avea obligaţia să soluţioneze cu celeritate astfel de cereri (în maxim 30 de zile), iar cererea formulată de către SC A.P. SRL Târgu Mureş la data de 25 iunie 2002 a fost înaintată de către A.F.P. Târgu Mureş către D.G.F.P. la data de 13 august 2002 cu adresa din 13 august 2002, deci după 74 de zile de la data depunerii cererii de înlesnire; există deci posibilitatea ca „interesul” manifestat de inculpat, dacă a fost real, să aibă la bază vreo plângere sau sesizare a SC A.P. SRL Târgu Mureş pentru că în final D.G.F.P.-ul era cel care trebuia să dispună asupra eşalonării, deci avea o competenţă clară în ceea ce priveşte partea finală a procedurii. Ori în condiţiile în care martora a fost cea care a întârziat atât de mult înaintarea cererii formulate de SC A.P. SRL către D.G.F.P. Mureş, există serioase semne de întrebare cu privire la sinceritatea martorei şi a declaraţiilor date de aceasta, care prin ceea ce declara se putea şi autoincrimina, dacă ar fi admis că greşeala i-a aparţinut. De altfel declaraţiile acestei martore au mai fost analizate, ea fiind singura, dintre toţi angajaţii A.F.P. Târgu Mureş audiaţi în cauză care a susţinut şi în cazul SC U. SRL Târgu Mureş că inculpatul L.D.D.l s-ar fi interesat de trimiterea popririlor, însă aşa cum am arătat şi la acel moment, declaraţia nu este credibilă, tocmai datorită faptului că avea tot interesul de a se proteja pentru faptele de care putea fi acuzată, prin încercarea de a direcţiona propria neglijenţă înspre persoane din conducere, fie A.F.P. Tg. Mureş fie D.G.F.P. Mureş.

Nici în acest caz, ca nici în situaţia SC E.G. SRL Tg. Mureş condiţia ca fapta inculpatului să producă o tulburarea însemnată a bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia, nu este îndeplinită.

În actul de sesizare al instanţei s-a utilizat aceeaşi exprimare făcându-se referire generică la o tulburare a activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului. Din nici un act de la dosar nu rezultă însă că A.F.P. Târgu Mureş (instituţie care se ocupa de colectare veniturilor la bugetul statului, dacă ar trebui să ne raportăm la descrierea activităţii organului care efectuează activitatea menţionată în rechizitoriu ca fiind „tulburată”) i s-ar fi produs o tulburare însemnată a bunului mers.

Eşalonarea datoriilor pe care un contribuabil le are la bugetul statului nu înseamnă şi ştergerea acestor datorii, astfel că nu se poate susţine că prin semnarea unei convenţii de eşalonare se cauzează o tulburare însemnată bunului mers al activităţii de colectare a veniturilor la bugetul statului, indiferent de cuantumul datoriilor acumulate de contribuabil.

Instanţa de apel a apreciat, astfel, că instanţa de fond a constatat corect că şi în ceea ce priveşte această infracţiune reţinută în sarcina inculpatului nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, cu privire la Convenţia din 16 august 2002 iar hotărârea de achitare pronunţată în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este legală şi temeinică, criticile aduse de către parchet hotărârii atacate, atât în ceea ce priveşte nelegalitatea cât şi netemeinicia fiind nefondate.

În ceea ce priveşte apelul promovat în cauză de către M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Sibiu, instanţa de apel a reţinut că D.G.F.P. a Judeţului Sibiu, mandatată de A.N.A.F., s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 67.961,96 lei, reprezentând 58492,96 lei foloase nerealizate în favoarea bugetului general consolidat al statului, ca urmare a acordării nelegale de facilităţi fiscale către SC U.I. SRL prin convenţia din 30 august 2002, care nu a fost respectată şi 9.469 lei reprezentând prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului, aferent T.V.A. dedusă nelegal de SC B.A. SA.

S-a constatat că soluţia primei instanţe de respingere a pretenţiilor civile formulate partea civilă D.G.F.P. a Judeţului Sibiu, mandatată de A.N.A.F. este corectă.

În legătură cu prima sumă solicitată de 58.492,96 lei, prima instanţă a stabilit corect că nu rezultă în ce modalitate încheierea acestei convenţii de eşalonare a produs la bugetul statului prejudiciul reclamat; chiar apreciind, că la încheierea acestei convenţii au existat anumite nereguli, acestea nu îi pot fi imputate inculpatului şi nu s-au răsfrânt asupra legalităţii convenţiei şi, totodată, nu se poate reţine nelegalitatea încheierii convenţiei din 30 august 2002 prin care au fost eşalonate anumite datorii la bugetul de stat pe care le avea SC U.I. SRL Târgu Mureş la momentul respectiv, întrucât neregulile constatate în întocmirea dosarului nu îi pot fi imputate inculpatului şi nu au afectat legalitatea convenţiei aşa cum rezultă şi din expertiza contabilă judiciară efectuată în apel, fiind îndeplinit punctajul final pentru ca această societate să poată beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege; o convenţie de eşalonare a datoriilor unui agent economic la bugetul de stat nu poate produce de plano un prejudiciu statului; eşalonarea la plată a unor datorii reprezintă o facilitate pusă la îndemâna contribuabililor de lege, iar eşalonarea nu înseamnă ştergerea datoriilor lor, sau iertarea de aceste datorii, ci dimpotrivă agentul economic este obligat să plătească în paralel atât datoriile curente cât şi pe cele reeşalonate cu dobânzile aferente.

Chiar dacă prima instanţă a schimbat încadrarea juridică dată faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii L.S.D. şi G.G.O. reţinând în sarcina inculpatului L. 5 infracţiuni prevăzute de art. 248 C. pen. printre care şi fapta din data de 30 august 2002, când a fost semnată convenţia de eşalonare din 30 august 2002, iar în sarcina inculpatului G. instigare la infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., în cauză au fost pronunţate soluţii de achitare a celor doi inculpaţi pentru aceste infracţiuni, menţinute de instanţa de apel datorită faptului că faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, printre altele şi rezultatul cerut de textul incriminator respectiv producerea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia.

Instanţa de apel, faţă de împrejurarea că partea civilă nu a dovedit existenţa acestui prejudiciu (despre care nu se face nici o referire nici în actul de sesizare al instanţei) şi nici că inculpaţii prin faptele pentru care sunt judecaţi au produs prejudiciul solicitat, a reţinut că în speţă nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, astfel că partea civilă nu poate fi despăgubită cu suma pretinsă.

În ceea ce priveşte suma pretinsă de aceeaşi apelantă parte civilă, în cuantum de 9469 lei care a fost dedusă eronat ca T.V.A. de către SC B.I.G.A. SA Târgu Mureş, prima instanţă a stabilit corect că aceasta nu reprezintă un prejudiciu produs prin faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii L.S.D. şi B.V.L. astfel că nici în ceea ce priveşte această despăgubire nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi nu pot fi obligaţi inculpaţii la plata de despăgubiri în cadrul acestui proces.

Astfel, s-a apreciat că se impunea a fi respins ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. apelul formulat în cauză de către M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. a Judeţului Sibiu.

Raportat la împrejurarea că instanţa de apel a reţinut că autoturismul, achiziţionat de SC B.A. SA Târgu Mureş cedat inculpatului L. cu titlu gratuit pentru o durată de 5 ani iar apoi vândut acestuia a nu a format obiectul mitei date inculpatului L.S.D. de către B.V.L., iar excursia în Italia în care s-a deplasat inculpatul L.S.D. împreună cu familia şi folosinţa cu titlu gratuit de către L.L. a autoturismului aparţinând SC U.I. SRL Târgu Mureş nu reprezintă foloase obţinute pentru actele îndeplinite de acesta în virtutea atribuţiilor de serviciu, s-a constatat că nu se impune confiscarea de la inculpatul L.S.D. a sumei de 22.104 dolari SUA, prin echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând suma plătită de SC B.A. SA Târgu Mureş pentru acest autoturism şi nici confiscarea de la acelaşi inculpat a sumei de 1.910,2 lei, reprezentând partea din factura fiscală achitată de SC U.I. SRL pentru această excursie şi de care inculpatul ar fi beneficiat necuvenit, astfel că au fost înlăturate dispoziţiile primei instanţe privind confiscarea de la inculpatul L.S.D. a acestor sume de bani.

De asemenea, având în vedere că nu s-a stabilit, urmare a reformării hotărârii în limitele arătate în sarcina inculpatului L.S.D. plata vreunei sume de bani, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra telefonului mobil, în valoare de 20 milioane lei al inculpatului.

Întrucât potrivit art. 348 C. proc. pen. instanţa are obligaţia de a se pronunţa din oficiu supra desfiinţării înscrisurilor falsificate şi văzând că, potrivit celor expuse, certificatul constatator, intitulat „certificat de atestare fiscală” din 27 iunie 2001 emis de D.G.F.P. şi Controlului Financiar de Stat pentru SC B.A. SA Târgu Mureş cuprinde date necorespunzătoare realităţii, s-a dispus desfiinţarea totală a certificatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Braşov, inculpatul G.G.O. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu.

În motivarea recursului, parchetul a invocat:

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. - nelegala înlăturare a unor probe esenţiale aflării adevărului, respectiv a interceptărilor legal efectuate;

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. - greşita schimbare a încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită reţină în sarcina inculpatului L.S.D. în şase infracţiuni de abuz în serviciu şi o infracţiune de primire de folose necuvenite, respectiv pentru inculpatul G.G.O. din infracţiunea de luare de mită în şase infracţiuni de instigare la abuz în serviciu şi o infracţiune de instigare la primire de foloase necuvenite. S-a arătat că era esenţial să se observe momentul la care a intervenit înţelegerea dintre inculpaţi şi nu cel al primirii efective a foloaselor, infracţiunea consumându-se în anul 1999;

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. - greşita achitare a inculpatului L.S.D. pentru infracţiunea prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 faţă de convorbirile purtate la 19 mai 2003 şi calitatea inculpatului, de director general adjunct ce a semnat convenţia de eşalonare a plăţii datoriilor SC H. SRL, al cărui asociat era soţia sa, care a încasat dividende necuvenit;

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. - greşita achitare a inculpatului L.S.D. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, epuizată la 15 octombrie 2003; inculpatul în calitate de director general adjunct a semnat două convenţii de înlesniri la plată, deşi documentele fuseseră nelegal întocmite pentru SC E.G. SRL şi în mod similar pentru SC A.P. SRL (prin convenţia din 16 august 2002);

- cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. - greşita achitare a inculpaţilor L.S.D. şi G.G.O. pentru infracţiunile de fals intelectual şi, respectiv, uz de fals;

- greşita încetarea procesului penal dispusă cu privire la inculpaţii L.S.D. şi B.V.L. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 C. pen., respectiv art. 255 alin. (1) şi art. 291 C. pen.

Recurentul inculpat G.G.O., în şedinţa de judecată de la termenul din 20 noiembrie 2012 a declarat că doreşte să îşi retragă recursul.

Recurenta parte civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Sibiu a criticat decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Analizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - şi partea civilă, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, în limitele prev. de art. 385⁶ rap. la art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt nefondate şi vor fi rspinse, pentru considerentele ce urmează.

Din verificarea hotărârilor pronunţate de către prima instanţă şi de către cea de apel, precum şi în urma propriei evaluări a probelor legal obţinute, administrate şi, respectiv, readministrate în cauză, instanţa de recurs apreciază că în parte – hotărârea primei instanţe şi în integralitatea sa – decizia recurată, sunt legale şi temeinice.

Astfel, în ceea ce priveşte înlăturarea din ansamblul materialului probator a interceptărilor convorbirilor efectuate în etapa actelor premergătoare se constată că soluţia dispusă sub acest aspect reprezintă o justă interpretare şi aplicare a disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen.

Soluţia dispusă sub acest aspect reprezintă o justă interpretare şi aplicare a disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen. Se reţine, de asemenea, că emiterea, de către judecător, a autorizaţiei de interceptare, în condiţiile art. 91¹ C. proc. pen. nu exonerează organul de urmărire de a întocmi procesul verbal prin care se constată efectuasrea unor acte premergătoare, proces - verbal care, potrivit disp. art. 224 alin. (3) C. proc. pen., poate constitui mijloc de probă, neincluderea în cuprinsul procesului - verbal a tuturor actelor premergătoare efectuate fiind sancţionată cu lipsirea acestora de relevanţă probatorie. Aşa fiind, critica invocată sub acest aspect, de către parchet este nefondată.

Referitor la situaţia de fapt avută în vedere de instanţe, prin aprecierea, evaluarea şi interpretarea probelor legal administrate, instanţa de recurs constată că sunt juste, iar soluţia dispusă prin decizia recurată este contrar susţinerilor recurenţilor legală şi temeinică.

Se reţine, astfel că în mod corect prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii continuate de luare de mită (imputată inculpatului L.S.D.) în şase infracţiuni de abuz în serviciu şi o infracţiune de primire de foloase necuvenite în formă continuată, iar corelativ, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.G.O., din infracţiunea continuată de dare de mită în şase infracţiuni de instigare la abuz în serviciu şi o infracţiune de instigare la primire de foloase necuvenite în formă continuată.

În acest sens, se constată că probele dosarului nu relevă existenţa unei înţelegeri între inculpaţii mai sus menţionaţi, privind favorizarea de către inculpatul L.S.D. a societăţii administrată de inculpatul G.G.O., SC U.I. SRL Târgu Mureş, în schimbul obţinerii de foloase. Actele îndeplinite de inculpatul L.S.D. se situează în timp anterior pretinsei primiri a foloaselor materiale (utilizarea unui autoturism de către soţia inculpatului L.S.D. şi efectuarea unei excursii de către cei doi soţi). Raporturile existente între inculpaţi, ce caracterizau o relaţie de prietenie nu pot prin ele însele şi în mod exclusiv să constituie o prezumţie absolută care să întemeieze concluzia existenţei unei unice rezoluţii infracţionale, având în vedere şi intervalele de timp considerabile dintre momentele efectuării actelor şi dintre acestea şi cele ale pretinsei primiri a foloaselor.

În mod corect instanţa de apel a apreciat că inculpatul nu a efectuat acţiuni în favoarea societăţii administrată de coinculpatul G.G.O., certificatele emise de instituţia abilitată fiind semnate de inculpat în virtutea atribuţiilor funcţiei, neexistând nicio legătură între acestea şi pretinsele „foloase” primite. Inculpatul L.S.D. nu avea în subordine pe respectiv A.F.P. Mureş ce au efectuat controlul la SC U.I. SRL Târgu Mureş şi nu a intervenit pe lângă aceştia. Convenţia de eşalonare din 30 august 2002 prin care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor la bugetul de stat pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş s-a bazat pe verificări efectuate de alte persoane (pentru a căror corectitudine inculpatul nu poate fi făcut răspunzător), iar nu de inculpat, care a semnat convenţia alături de directorul executiv adjunct al D.M.A.V.S. şi şeful de serviciu; totodată, în sarcina inculpatului L.S.D. nu poate fi reţinută nici favorizarea SC U.I. SRL Târgu Mureş prin pretinsa blocare a popririi conturilor societăţii, deoarece inculpatul nu avea atribuţii în domeniu şi nici în subordine pe martora T.D., iar existenţa şi conţinutul convorbirii pretins purtată cu martora T.D. (singura probă în acuzare) sunt afectate de dubii, declaraţiile martorei fiind contradictorii (datând atât din etapa urmăririi când martora avea calitatea de învinuit, cât şi din timpul judecăţii, după ce în privinţa ei se dispusese soluţia de scoatere de sub urmărire).

În ceea ce priveşte eliberarea pentru SC U.I. SRL Târgu Mureş a certificatelor din 30 mai 2002, din 9 octombrie 2002 şi din 21 ianuarie 2000 acestea au fost eliberate legal de instituţia competentă (D.G.F.P. Mureş) şi semnate de inculpat potrivit obligaţiilor de serviciu, documentele cuprinzând date reale, deoarece în cazul acordării de înlesniri de plată pentru anumite obligaţii acestea (potrivit O.M.F.P. nr. 1012/2001) nu erau considerate exigibile. Inculpatul nu a favorizat deci, activitatea SC U.I. SRL Târgu Mureş, iar pretinsele „foloase” primite nu au un atare caracter şi nici legătură cu activitatea legal derulată de inculpat, preţul excursiei efectuată de soţii L. în Italia fiind achitat de altfel de inculpat, iar folosirea de către soţia inculpatului a autoturismului - proprietatea SC U.I. SRL - fiind motivată de promovarea produselor farmaceutice, realizată gratuit de soţia inculpatului L.S.D. în favoarea SC U.I. SRL Târgu Mureş în temeiul contractului de prestări servicii, valabil încheiat.

Aşadar, faptele inculpatului L.S.D. nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 6, 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 256 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi nici ale infracţiunii prev. de art. 289 C. pen., rap. la art. 41 alin. (2) C. pen., în mod just soluţia dispusă fiind achitarea, potrivit disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, în ceea ce priveşte cele şase infracţiuni de abuz de serviciu avute în vedere de prima instanţă, soluţia de achitare este legală şi temeinică, nefiind realizat conţinutul constitutiv al infracţiunilor, neproducându-se nici rezultatul prevăzut de norma de incriminare.

Se constată, de asemenea, că, în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor corelative imputate inculpatului G.G.O., soluţia de achitare în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiind corectă şi riguros motivată. Probele legal administrate nu au dovedit derularea de către acest inculpat de activităţi specifice instigării, iar relaţia de prietenie dintre inculpaţi nu constituie per se temeiul unei prezumţii aptă a dovedi o înţelegere între aceştia. Solicitările SC U.I. SRL Târgu Mureş adresate D.G.F.P. Mureş au aparţinut reprezentanţilor legali ai societăţii, inculpatul G.G.O., nesolicitând nicio favoare coinculpatului L.S.D. De asemenea, lipsa vreunor menţiuni neconforme realităţii în certificatele legal eliberate de autoritatea competentă SC U.I. SRL Târgu Mureş, are ca efect nerealizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de uz de fals, imputată inculpatului G.G.O.

Referitor la pretinsa comitere de inculpatul L.S.D. a infracţiunii de luare de mită şi fals intelectual prin raportare la actele eliberate de SC B.A. SA al cărei administrator era inculpatul B.V.L., în mod just instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (prin efectul cererii inculpatului de continuare a procesului penal, potrivit art. 13 C. proc. pen.). Probele administrate au dovedit, după cum corect a constatat şi instanţa de apel, că inculpaţii L.S.D. şi B.V.L. erau vechi prieteni (din anii 1980) şi se cunoşteau din copilărie, stingerea unui împrumut acordat de inculpatul L.S.D. coinculpatului B.V.L. prin folosirea cu titlu gratuit şi apoi cumpărarea de inculpatul L.S.D. a autoturismului achiziţionat pe numele societăţii al cărei administrator era inculpatul B.V.L. nefiind nelegală; de altfel inculpatul L.S.D.

A fost cel ce a oferit suma necesară plăţii autoturismului şi nu au existat dovezi în sensul că cedarea folosinţei respectivului autoturism s-a realizat în scopul îndeplinirii de către inculpatul L.S.D. a unor acte în favoarea SC B.A. SA. Actele dosarului nu probează împrejurarea că inculpatul L.S.D. l-a sfătuit pe inculpatul B.V.L. să formuleze, cereri succesive de eşalonare a datelor pentru a evita procedura executării silite; semnarea Deciziei nr. 7426 din 23 iulie 2001 de inculpatul L.S.D. şi ceilalţi membri ai comisiei constituită în cadrul D.G.F.P. Mureş constituia o obligaţie de serviciu, actul emis fiind legal, inculpatul L.S.D., neexercitând influenţe asupra membrilor comisiei pentru a favoriza SC B.A. SA, decizia întemeindu-se pe documentele şi verificările realizate de alte persoane, inculpatul nefiind răspunzător pentru eventualele erori.

În ceea ce priveşte certificatele eliberate pentru SC B.A. SA semnarea lor de inculpat a avut ca temei obligaţiile şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, înscrisurile neconţinând date nereale, după cum s-a motivat şi anterior, cu referire la documente eliberate de SC U.I. SRL Târgu Mureş.

Aşa fiind, se concluzionează că, exceptând certificatul din 27 iunie 20001 emis de D.G.F.P. Mureş şi care cuprinde date nereale în ceea ce priveşte menţiunea inexistenţei de „obligaţii restante” - asemenea debite existând şi nefiind reeşalonate - înscris în mod corect desfiinţat integral de instanţa de apel în aplicarea art. 348 C. proc. pen. - documentele eliberate la cererea SC B.A. SA au fost conforme realităţii. Totodată, nici chiar în cazul certificatului emis la 27 iunie 2001, anterior menţionat nu există dovezi în sensul că inculpatul L.S.D. cunoştea respectiva situaţie, că ar fi avut vreo contribuţie la efectiva verificare a situaţiei datoriilor societăţii solicitante, că a întocmit personal înscrisul, sau că ar fi pretins angajatului cu atribuţii în domeniu să includă menţiuni nereale în documentul întocmit.

Aşadar, nefiind realizat conţinutul constitutiv al infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual, în mod corect instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului L.S.D. în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (iar nu art. 10 lit. g) C. proc. pen., inculpatul solicitând continuarea procesului penal, conform art. 13 C. proc. pen.).

În mod corelativ, se apreciază că soluţia de achitare dispusă pe acelaşi temei cu privire la inculpatul B.V.L. este legală şi temeinică, probele dosarului nu dovedesc că încheierea contratului de comodat, având ca obiect autoturismul achiziţionat de SC B.A. SA a avut alt scop decât stingerea unei datorii a inculpatului B.V.L. faţă de inculpatul L.S.D., iar folosirea certificatelor eliberate de D.G.F.P. Mureş s-a caracterizat prin bună credinţă.

Referitor la pretinsa comitere de către inculpatul L.S.D. a infracţiunii prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, soluţia dispusă este corectă; inculpatul nu îndeplinea condiţiile prevăzute de norma de incriminare pentru a avea calitatea de subiect activ al infracţiunii (neavând atribuţii de control al SC H. SRL a semnat potrivit legii şi obligaţiilor de serviciu convenţia de eşalonare a datoriilor societăţii SC H. SRL la o dată la care, de altfel, soţia sa nici nu mai avea calitatea de acţionar al respectivei societăţi, neexistând vreo legătură între semnarea convenţiei şi încasarea de dividente de către soţia inculpatului, achitarea dividentelor neîncâlcând disp. art. 12 alin. (7) din H.G. nr. 1165/2000.Rezultă, aşadar, că soluţia de achitare a inculpatului dispusă în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală şi temeinică.

Referitor la soluţiile dispuse în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu pretins comise de inculpatul L.S.D. prin raportare la convenţiile de eşalonare a datoriilor încheiate cu SC E.G. SRL şi SC A.P. SRL, instanţa de recurs constată că achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., este legală şi temeinică.

În acest sens se constată, după cum de altfel s-a argumentat şi în cele ce preced, că faptele nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii, neproducând urmarea prevăzută de norma de incriminare, acţiunile desfăşurate de inculpat (la intervale apreciabile de timp), neavând ca scop favorizarea SC E.G. SRL şi neproducând o tulburare însemnată bunului mers al activităţii de colectare a veniturilor la bugetul de stat; neexecutarea silită a datoriilor societăţii menţionate nu poate fi imputată inculpatului, neînscriindu-se în atribuţiile D.G.F.P. Mureş, după cum nici eventualele nereguli cuprinse în documentaţia ce a stat la baza încheierii convenţiei de eşalonare din 2003 nu îi poate fi reproşată, neexistând posibilitatea de a fi sesizate respectivele erori la momentul semnării acesteia.

Probele administrate au dovedit caracterul legal al convenţiilor şi nerealizarea condiţiilor de existenţă sub aspect obiectiv şi subiectiv a infracţiunii de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte convenţiile încheiate relativ la SC A.P. SRL în mod just s-a constatat neîntrunirea elementelor şi condiţiilor de existenţă ale laturilor obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii prev. de art. 248 C. pen., soluţia de achitare a inculpatului, după cum s-a motivat şi anterior fiind legală şi temeinică, inculpatul neinfluenţând angajaţii implicaţi în procedura în discuţie şi limitându-se la exercitarea propriilor atribuţii de serviciu.

Aşa fiind, se constată că sunt nefondate criticile invocate în recurs de parchet, soluţiile dispuse prin hotărârea recurată fiind legale, temeinice, corect şi complet motivate.

Relativ la recursul declarat de partea civilă se reţine că şi acesta este nefondat, soluţia anterior dispusă fiind justă.

Instanţa de recurs constată că, în cauză nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale spre a fi obligaţi inculpaţii la plata sumelor solicitate, ca despăgubiri, de către partea civilă.

Cu privire la suma de 58.492,96 lei - foloase nerealizate în favoarea bugetului general consolidat al statului - ca urmare a pretinsei acordări nelegale de facilităţi fiscale SC U.I. SRL prin convenţia din 30 august 2002 prima instanţă a stabilit just că nu se poate determina în ce mod încheierea convenţiei a prejudiciat bugetul statului, eventualele nereguli legate de întocmirea dosarului neafectând legalitatea convenţiei şi neputând fi imputate inculpatului L.S.D., legalitatea actului fiind susţinută şi de expertiza contabilă efectuată în apel, eşalonarea plăţii unor datorii neechivalând exonerării debitorului de la plata acesteia, partea civilă nedovedind existenţa prejudiciului.

Referitor la suma de 9.469 lei - pretins dedusă eronat cu titlu de T.V.A. de SC B.I.G. A. SA - aceasta nu constituie prejudiciu produs prin faptele inculpaţilor L.S.D. şi B.V.L., nefiind, nici în acest caz, îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Privitor la înlăturarea măsurii confiscării de la inculpatul L.S.D. a sumelor de 22.104 dolari SUA ( suma plătită de SC B.A. SA pentru autoturismul folosit de inculpatul L.S.D.) şi 1.910,2 lei (parte din valoarea totală plătită pentru excursia în Italia) soluţia dispusă este corectă, sumele nereprezentând obiectul mitei dată inculpatului; totodată, este legală şi temeinică ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra telefonului mobil, inculpatul nefiind obligat la plata vreunei sume de bani.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Sibiu au fost respinse ca nefondate.

Relativ la recursul declarat de inculpatul G.G.O., având în vedere manifestarea de voinţă a acestuia, în sensul retragerii recursului, potrivit disp. art. 385⁴ alin. (2) C. proc. pen., instanţa a luat act de retragerea căii de atac, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., suma reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, urnmând a se vansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi L.S.D. şi B.V.L., până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

ICCJ. Decizia nr. 2251/2012. Revizuire sentință penală →

ICCJ. Decizia nr. 3906/2012. Art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000. Infracțiuni de corupție

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3906/2012. Art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000. Infracțiuni de corupție