ICCJ. Decizia nr. 2428/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2428/2012

Dosar nr. 2172/2/2012/a5

Şedinţa publică din 16 iulie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 09 iulie 2012, pronunţată în dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii C.F., G.S.M., N.A., S.E., D.M., G.M. şi L.N. trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., din oficiu, în temeiul art. 3002 C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor starea de arest preventiv a inculpaţilor C.F., G.S.M. şi N.A.

Reţinând că în cauza de faţă sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani cât şi sub aspectul existenţei probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, astfel că a dispus menţinerea stării de arest preventiv a acestora.

Totodată, prin aceeaşi încheiere a respins, ca nefondate, cererile de revocare, respectiv înlocuire formulate în cauză, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu s-au modificat sau încetat.

În termen legal, inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate.

Inculpatul N.A. a solicitat admiterea recursului şi, în principal, revocarea stării de arest, iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara cu impunerea tuturor obligaţiilor, astfel ca să nu fie afectat actul de justiţie arătând că recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care i s-a menţinut starea de arest, iar magistratul care a dispus-o a intrat pentru prima dată în cauză, astfel că nu este asigurată continuitatea completului.

A mai arătat că motivarea încheierii conţine 2 pagini şi jumătate fără a face referiri în concret la necesitatea menţinerii stării sale de arest.

În această ordine de idei a arătat că, la data de 18 iunie 2012, instanţa de fond a admis cererea sa de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul parchetului fără însă a se cunoaşte motivarea până la acest moment.

Cu privire la menţinerea stării de arest a susţinut că motivarea instanţei de fond este foarte sumară, invocând temeiurile prevăzute de art. 300 raportat la art. 160b C. proc. pen., dar în motivare referindu-se la dispoziţiile art. 139 C. proc. pen., aspect în raport de care apreciază că motivarea nu are legătură cu dispoziţiile de la art. 160b C. proc. pen.

A mai susţinut că în motivarea încheierii atacate sunt preluate paragrafe din încheierea pronunţată la data de 21 martie 2012, lipsind astfel raţionamentul judecătorului din prezenta cauză, care nu a analizat în nici un fel temeiurile menţinerii stării de arest.

A mai arătat că în ceea ce-l priveşte nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi nici nu au apărut altele noi, în raport de declaraţiile părţii vătămate care a precizat că „este posibil să-l fi confundat cu altcineva”. Totodată, din înregistrări şi declaraţiile martorilor rezultă faptul că a intrat abia la al doilea incident, astfel că la momentul intrării părţii vătămate B. în toaletă el se afla în sufragerie, partea vătămată B. certificând că nu se afla în toaletă.

De asemenea, a făcut referire la raportul de expertiză cu privire la extinctorul ce a fost folosit la lovirea părţii vătămate, raport care precizează că extinctorul nu prezintă urme de deformare, lipsind impresiunile papilare pe suprafaţa acestuia.

În combaterea necesităţii menţinerii stării sale de arest a invocat dispoziţiile şi jurisprudenţa C.E.D.O., susţinând că nu există riscul de a se sustrage sau de a fugi, iar ideea de a comite noi infracţiuni nu se mai regăseşte în acest context.

În aceeaşi ordine de idei, a susţinut că nu mai poate fi reţinută gravitatea faptei, impunându-se o distincţie între periculozitatea şi gravitatea faptei, iar în raport de lipsa antecedentelor penale, apreciază că este lipsită de eficienţă prezumţia de nevinovăţie.

În final, a invocat circumstanţele personale, respectiv faptul că are 38 de ani, este fără antecedente penale, are familie şi afaceri, aspecte în raport de care a solicitat judecarea în libertate, arătând că se va prezenta la toate solicitările instanţei.

Inculpatul G.S. a susţinut că după o perioadă de 4 luni şi jumătate de arest preventiv şi raportat la probele din dosar, nu se mai impune menţinerea stării de arest, în acest moment schimbându-se temeiurile avute în vedere la arestare, existând dubii cu privire la săvârşirea faptei în modalitatea reţinută în rechizitoriu, raportat la probele de care a făcut anterior vorbire, respectiv raportul de expertiză al extinctorului şi declaraţia părţii vătămate B.

În acelaşi context, a susţinut că nu poate fi menţinută starea sa de arest doar pe declaraţiile părţii vătămare care nu sunt credibile, acesta suferind de schizofrenie paranoidă.

Totodată, a făcut referire la şedinţele de judecată de la fond, care au durat uneori şi 11-12 ore, iar după analiza amănunţită a tuturor probelor, judecătorul a apreciat că poate fi judecat în stare de libertate.

A mai susţinut că la acest moment se prefigurează o durată lungă a procesului, fiind multe probe de administrat, ceea ce ar conduce la depăşirea limitei rezonabile a arestului preventiv.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea, arătând că va respecta toate condiţiile impuse de lege.

Inculpatul C.F. a solicitat admiterea recursului şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind încheierea atacată nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată fără un studiu temeinic al cauzei de către completul investit.

În acest sens, a arătat că în baza rolului activ instanţa trebuia să aprecieze inexistenţa temeiurilor care să justifice menţinerea stării sale de arest, raportată şi la ultimele declaraţii ale părţii vătămate B.

Nu în ultimul rând a precizat că până la următorul termen acordat în cauză, timp de 45 de zile nu se vor putea administra probe, iar el va fi privat de libertate, arătând că are 2 copii minori şi este întreţinătorul familiei.

Recursurile declarate de inculpaţi sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe ca lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. 19/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, printre alţii, inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. pentru următoarele fapte:

- G.S.M., la data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se afla într-un separeu al Clubului B. împreună cu inculpaţii C.F., S.E., D.M. şi N.A., au lovit cu pumnii şi picioarele la nivelul capului partea vătămată B.B.P. pe care anterior au imobilizat-o şi au introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o şi cu un extinctor în cap în mod repetat, agresiune care a durat aproximativ 6 minute şi care a încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliţie, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor simplu, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- C.F., D.M., S.E. şi N.A., care în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună cu inculpatul G.S.M. partea vătămată B.B.P., cu pumnii şi picioarele, inculpatul G.S.M. lovind-o şi cu extinctor, ajutându-l astfel pe G.S.M. la comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi prin sprijinul moral acordat, prin diminuarea posibilităţii victimei de a se apăra prin imobilizarea şi introducerea ei în grupul sanitar şi împiedicarea pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva victima, prin ameninţare cu acte de violenţă atât verbale cât şi cu corpuri contondente, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- C.F., G.S.M., S.E., N.A., D.M. şi G.M., în data de 01 ianuarie 2012, între orele 02.36-02.55, în timp ce se aflau în Clubul B. cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au provocat şi au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită, producând o stare de indignare şi de panică generală în rândul clienţilor şi personalului clubului, fiind tulburată în mod însemnat ordinea şi liniştea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic, insultate şi ameninţate mai multe persoane şi au fost distruse unele bunuri (scaune, sticle), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- C.F., D.M. şi N.A., în data de 01 ianuarie 2012, împreună şi cu alte persoane, în timp ce se aflau în incinta Clubului B. au ameninţat verbal şi cu corpuri contondente (scrumieră de sticlă, cuţite, briceag) cu acte de violenţă persoana vătămată G.Şt. pe care au înconjurat-o, inculpatul N.A. încercând să-l lovească cu un cuţit dacă încearcă să intervină pentru a acorda ajutor părţii vătămate B.B.P. agresată în grupul sanitar, producându-i astfel o stare de temere, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (l) lit. a) C. pen.;

- C.F., D.M., G.S.M. şi N. A., în data de 01 ianuarie 2012, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou au purtat fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului B., cuţite, briceag, castet, obiecte pe care le-au folosit la ameninţarea şi lovirea unor persoane, fapt ce reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept a unei arme albe, prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 republicată.

Se mai reţine că inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. au fost arestaţi preventiv pe o durată de 29 de zile în baza încheierii din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţate în dosarul nr. 1479/2/2012, reţinându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a faptelor pentru care sunt cercetaţi, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte.

Măsura a fost prelungită şi menţinută de instanţa de judecată în temeiul art. 3001 şi art. 3002 C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 5 par. 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la liberate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar, privarea licită de libertate fiind expres şi limitativ prevăzută în dispoziţiile art. 5 par. 1 lit. c) din aceeaşi convenţie.

Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond si de procedură prevăzute de legea naţională, care la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei.

Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventiva luata se înlocuieşte cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Înalta Curte, analizând dispoziţiile legale anterior menţionate prin raportare la principiile generale în aceasta materie stabilite de jurisprudenţa C.E.D.O. (obligatorie pentru instanţele naţionale o data cu ratificarea de către România a C.E.D.O.) în aplicarea art. 5 paragraf 1 lit. c) şi art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., constată că, C.E.D.O. a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărârea W. c. Germaniei, în sensul că „detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală şi ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. (L. c. Italiei).

Persistenta motivelor plauzibile de a crede că persoana în cauză a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a conformităţii lipsirii de libertate cu dispoziţiile art. 5 din C.E.D.O. Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea sa de libertate (W c. Elveţiei şi S. c. Lituaniei).

Înalta Curte constată că temeiul de fapt determinant la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor a fost încadrarea juridică dată faptei, şi anume, tentativă la infracţiunea de omor, determinată în mod esenţial de instrumentul utilizat (extinctorul), apreciat de acuzare ca fiind un obiect apt de a ucide în condiţiile în care, raportul de expertiză medico-legală asupra părţii vătămate B. concluzionează că leziunile suferite de aceasta au putut fi produse prin lovire cu corp dur şi necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fără să fi pus în primejdie viaţa victimei.

Or, la acest moment procesual, în raport de declaraţia părţii vătămate B., dată în faţa instanţei de fond la termenul din. 15 iunie 12, de împrejurarea că aceasta a fost diagnosticată cu schizofrenie paranoidă anterior incidentului, de faptul că extinctorul a fost ridicat de la clubul B. la mai multe zile după săvârşirea faptei, timp în care, neaflându-se în custodia organelor de poliţie, exista posibilitatea intervenţiei asupra sa de către personalul clubului care l-a predat organelor judiciare, se apreciază că s-au diminuat indiciile temeinice din care să rezulte că este posibil ca inculpaţii să fi săvârşit tentativa (respectiv complicitate la tentativă) la infracţiunea de omor.

În această ordine de idei, se constată că din perspectiva analizării acestor elemente anterior prezentate, se poate concluziona că sintagma folosită de legiuitor referitor la existenţa în concret a pericolului pe care îl reprezintă inculpaţii pentru ordinea publică presupune existenţa unor riscuri de natură a periclita funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.

Or, văzând circumstanţele reale ale cauzei, prin raportare la momentul procesual actual şi practica C.E.D.O. (cazul J. contra României) se constată ca aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpaţilor prin luarea unei măsuri mai puţin restrictive nu are caracterul perturbării procesului penal şi nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Pe de altă parte, la alegerea acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi tara), Înalta Curtea avut în vedere şi datele ce circumstanţiază persoana inculpaţilor, respectiv faptul că aceştia sunt la primul conflict cu legea penală, nu au antecedente penale, au familii sau sunt pe cale sa îşi întemeieze şi au surse licite de obţinere a veniturilor.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că măsura obligării de a nu părăsi ţara reglementată de dispoziţiile art. 1451 C. proc. pen., oferă suficiente garanţii procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpaţilor a obligaţiilor menţionate prin prezenta decizie, care să asigure buna desfăşurare a procesului penal în continuare şi cu inculpaţii în libertate.

Aşa fiind, în raport de aceste considerente, apreciind că s-au schimbat, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite recursurile declarate de inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. împotriva încheierii din 09 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012).

Casează încheierea atacată şi, rejudecând:

În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpaţilor C.F., G.S.M. şi N.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

În baza art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii C.F., G.S.M. şi N.A. vor fi obligaţi să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

- să se prezinte la Poliţia Sector 2 Bucureşti conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemaţi;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., se impune inculpaţilor C.F., G.S.M. şi N.A. ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să nu se apropie de coinculpaţi, persoanele vătămate, membri familiilor acestora, martori şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect.

În baza art. 145 alin. (22) atrage atenţia inculpaţilor C.F., G.S.M. şi N.A. asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

Dispune punerea în libertate a inculpaţilor C.F., G.S.M. şi N.A., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.F., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iulie 2012.


← ICCJ. Decizia nr. 2322/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea...  ICCJ. Decizia nr. 2562/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2428/2012. Penal