ICCJ. Decizia nr. 2571/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2571/2012

Dosar nr. 3935/98/2011

Şedinţa publică din 22 august 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 105 din 04 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr. 3935/98/2011, în baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M. (fiul lui N. şi A., născut în Urziceni, judeţul Ialomiţa, domiciliat în localitatea Roşiori, judeţul Ialomiţa) la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

În baza art. 321 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

În baza art. 33 lit. a) şi b) - art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestul preventiv de la 06 august 2011 la zi.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă C.N. şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă, în favoarea minorilor C.D.N., născut în localitatea Urziceni, judeţul Ialomiţa şi C.G.M. născută în localitatea Urziceni, judeţul Ialomiţa, la plata unei prestaţii periodice în cuantum de câte 82 lei/lună pentru fiecare, începând cu 06 august 2011 şi până la majoratul fiecăruia.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă a părţii civile C.N. şi a fost obligat inculpatul către aceasta la plata sumei de 18.000 lei cu titlu de daune materiale şi 50.000 lei cu titlu de daune morale.

Au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile C.C. şi C.E. şi obligat inculpatul către fiecare la plata unei sume de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C.I. şi obligat inculpatul către această parte vătămată la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune materiale şi 5.000 lei cu titlu de daune morale.

A fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi obligat inculpatul către aceasta la plata sumei de 1.689,11 lei reprezentând cheltuieli spitalizare efectuate cu partea vătămată C.I., calculată cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a dispus restituirea către inculpat a unei lame de cuţit şi a unui mâner de cuţit, bunuri aflate la camera de corpuri delicte a instanţei.

A fost obligat inculpatul către părţile civile C.N., C.C., C.E. şi C.I. la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul C.M. locuieşte împreună cu familia sa în comuna Roşiori, judeţul Ialomiţa.

Între familia inculpatului şi familia victimei C.F. exista un conflict mai vechi, conflict care se manifestă periodic în altercaţii verbale care au degenerat şi în altercaţii fizice.

Pe acest fond conflictual, în după amiaza zilei de 06 august 2011, inculpatul C.M., împreună cu fratele său I.C. şi un unchi de-al lor, C.Co., se aflau pe terasa magazinului SC "C." S.R.L. din comuna Roşiori şi consumau băuturi alcoolice. Terasa era animată, fiind ocupată de aproximativ 10 - 15 persoane. La un moment dat, în zonă a apărut autoturismul proprietatea victimei C.F., din care, după ce a fost parcat, au coborât victima însoţită de doi cumnaţi ai săi, între care şi martorul R.F.

În momentul în care l-a văzut pe C.F., inculpatul a început să se manifeste violent, a lovit cu pumnul şi cu propriul telefon în masă, împrejurare în care a vărsat paharele cu băutură, iar câteva sticle s-au spart.

De asemenea, a început să înjure şi s-a exprimai în sensul că "nu-i este frică de ăştia" cu referire la membrii familiei C.

La rândul său, C.F. a intrat în magazin, a cumpărat bere pentru el şi pentru însoţitorii săi şi s-a oprit să-şi consume băutura în apropierea locului în care se afla inculpatul şi rudele acestuia.

După puţin timp, între inculpat şi victimă s-a produs o altercaţie în cursul căreia cei doi s-au îmbrâncit reciproc. Pentru a-i despărţi a intervenit martorul R.F., care a fost însă lovit şi îndepărtat de I.C. şi C.Co. După îndepărtarea martorului cei doi, împreună cu inculpatul, au reuşit să-l trântească pe C.F. la pământ şi au continuat să-l lovească.

După acest scurt episod cei din familia Cr. s-au ridicat şi au plecat spre casă. La rândul său, C.F. s-a ridicat de la pământ, s-a urcat în autoturism împreună cu persoanele care-l însoţeau şi a părăsit locul incidentului.

Martorii oculari au precizat că singurul care prezenta vătămări vizibile (sângera la arcada unuia dintre ochi) a fost C.F.

Instanţa de fond a mai reţinut că, deşi nu sunt probe certe în acest sens, se pare că victima C.F. şi-a anunţat fraţii despre incident şi toţi şi-au dat întâlnire la domiciliul acestuia pentru a hotărî asupra acţiunilor lor viitoare.

De asemenea, potrivit declaraţiilor inculpatului şi celor doi însoţitori ai săi, se pare că în drumul lui spre domiciliu, C.F. a oprit autoturismul în faţa curţii inculpatului, a coborât şi a proferat ameninţări la adresa acestuia şi a familiei sale.

Prima instanţă a apreciat că, aceste constatări, în lipsa unor probe certe, sunt susţinute însă de desfăşurarea ulterioară a evenimentelor care au degenerat şi s-au soldat cu moartea unei persoane şi vătămarea corporală a alteia.

Astfel, aflat într-o stare de surescitare deosebită, dată de consumul de alcool, de altercaţia care tocmai se încheiase şi din care ieşise învingător şi pe fondul duşmăniei existente între membrii celor două familii, inculpatul C.M. s-a înarmat cu un cuţit şi a hotărât să se întoarcă pe terasa magazinului SC "C." în ideea continuării conflictului .

În acelaşi scop I.C. şi C.Co. s-au înarmat cu obiecte contondente din lemn şi l-au însoţit pe inculpat.

La rândul lor, fraţii C. s-au sfătuit şi au hotărât cu toţii să meargă şi ei la locul faptei în speranţa că acolo îi vor găsi pe cei din tabăra adversă, cărora intenţionau să le aplice o corecţie pentru cele suferite de C.F.

Deplasarea s-a făcut cu mijloace diferite, C.G. cu autovehiculul tip dubă marca I., C.A. şi C.F. cu un autoturism marca D., proprietatea primului, iar C.I. urma să vină pe jos.

Fraţii C. au fost însoţiţi şi de martorul R.F., care, însă, s-a speriat de cele văzute şi a stat ascuns până la epuizarea conflictului.

Primii care au ajuns pe terasă au fost inculpatul C.M., fratele acestuia I.C. şi unchiul lor C.Co.

Dintre toţi, violent s-a manifestat inculpatul, care a început să-i ameninţe şi să-i înjure pe cei din familia C., chiar dacă aceştia nu se aflau de faţă.

Urmare a stării de nervozitate în care se afla, inculpatul a lovit cu cuţitul pe care îl avea asupra sa, în tăblia unei mese, rupându-i lama.

Rămas fără armă, inculpatul a intrat în magazin de unde a luat, fără voia vânzătoarei, cele două cuţite aflate la raionul de mezeluri şi astfel înarmat, a ieşit pe terasă.

Era momentul în care la locul faptei a ajuns C.G., care a fost atacat aproape imediat de inculpat, motiv pentru care acesta s-a refugiat în duba cu care venise.

La puţin timp a sosit şi autoturismul D. condus de C.A. din care au coborât acesta şi victima C.F.

Acest autoturism a fost parcat în spatele autovehiculului marca I., motiv pentru care martorii oculari nu au perceput în mod direct întreaga desfăşurare a evenimentelor.

În aceste circumstanţe, pe baza declaraţiilor date în cauză de cei implicaţi în mod direct prima instanţă a mai reţinut că, după ce C.G. s-a refugiat în dubă, inculpatul l-a atacat pe primul dintre fraţii C. care i-a ieşit în cale, acesta fiind A., care a reuşit să scape de agresiunea inculpatului, moment în care în faţa lui C.M. a apărut victima C.F.

Fără să pregete niciun moment, inculpatul a înfipt cuţitul în pieptul acestuia după care, protejat de rudele sale, a plecat acasă.

În drumul lor, cei trei l-au întâlnit pe C.I. care, aşa cum s-a arătat şi mai sus, se îndrepta spre terasă pentru a se întâlni cu fraţii săi. A fost atacat, trântit la pământ, iar inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuţit în picior, provocându-i leziuni care însă nu i-au pus viaţa în primejdie.

După ce a fost înjunghiat de către inculpat, C.F. a fost transportat la spital unde s-a constatat decesul.

Raportul medico-legal de necropsie din 07 august 2011, a constatat că moartea numitului C.F. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei interne consecutivă unei plăgi înjunghiate, penetrante, toracice stângi, cu secţionarea muşchilor intercostali, pericardului şi a peretelui anterior al ventriculului drept, cu hemopericard şi hemotorax stâng consecutive.

Leziunile s-au putut produce prin acţiunea unui corp înţepător, tăietor, posibil cuţit, care a acţionat pe o lăţime de 4,2 cm şi o lungime de 7 - 8 cm, în legătură directă necondiţionată cu decesul. Sângele recoltat a conţinut 1,80 gr. ‰ alcool.

Raportul de expertiză medico-legală din 25 august 2011 a concluzionat că numitul C.I. a prezentat leziuni traumatice - plăgi înjunghiate 1/3 distală faţă laterală şi 1/3 proximală faţă posterioară coapsă dreaptă, dermabraziuni cot drept, excoriaţii braţ stâng - care s-au putut produce prin acţiunea unui corp tăietor/înţepător, posibil cuţit. Au necesitat 14 - 16 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunile traumatice nu au pus viaţa victimei în primejdie.

Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de fond a fost dovedită cu probele dosarului administrate atât în faza de urmărire penală cât şi, în mod nemijlocit, la cercetarea judecătorească.

Audiat, inculpatul a avut o atitudine contradictorie, care a mers de la invocarea unei amnezii temporare şi până la recunoaşterea în totalitate a faptelor, punând accentul însă pe faptul că a acţionat aflându-se într-o stare de provocare din partea victimei.

Astfel, la urmărirea penală cât şi în prima declaraţie dată în faţa instanţei acesta recunoaşte existenţa conflictului iniţial în cursul căruia ar fi fost lovit la cap şi susţine din acest motiv, instalarea unei amnezii temporare.

Ulterior, a solicitat reascultarea de către instanţă ocazie cu care a descris cu lux de amănunte incidentul care a avut loc în seara zilei de 06 august 2011, precum şi motivaţiile care au condus la declanşarea şi dezvoltarea acestuia.

A susţinut că la originea conflictului a stat atitudinea arogantă a victimei care, după ce a făcut mai multe manevre ostentative de parcare a autoturismului proprietate personală, i-a adus injurii lui şi familiei sale. Acesta a fost motivul pentru care s-au bătut iniţial, victima pe de o parte, el şi rudele sale pe de altă parte.

A mai susţinut că după incident, înainte de a ajunge la domiciliul lor, victima şi R.F. au încercat să-i lovească cu maşina, după care cei doi au coborât şi au proferat injurii şi ameninţări la adresa lui şi a familiei sale.

A declarat că motivul reîntoarcerii la terasă l-a constituit faptul că, după primul incident, îşi uitase acolo telefonul, papucii şi tricoul.

A negat că a plecat de acasă având asupra lui un cuţit şi a afirmat că s-a înarmat cu cele două cuţite din magazin după ce l-a văzut pe C.G. coborând din autovehicul înarmat cu un levier.

A mai susţinut că între el şi victimă s-a dat o adevărată luptă, victima fiind la rândul ei înarmată cu un cuţit. În cursul acelei lupte el ar fi fost primul lovit şi invocă în sprijin leziunile constatate în certificatul medico-legal din 07 august 2011.

A negat că l-ar fi tăiat pe C.I. şi a recunoscut că l-a lovit pe acesta cu o scândură peste spate după ce în prealabil fusese lovit de victimă cu un levier.

A susţinut că unul dintre cuţitele luate din magazin s-ar fi rupt atunci când s-a împiedicat şi a căzut, iar pe cel de-al doilea l-ar fi pierdut în altercaţia pe care a avut-o cu C.I.

Instanţa, pe baza întregului material probator administrat în cauză a apreciat că declaraţia inculpatului a fost dată în scopul transferării răspunderii pe seama victimei şi a fraţilor acesteia şi a prezentării persoanei sale într-o lumină cât mai favorabilă.

În cauză, la cerere, a fost întocmit de către I.N.M.L. "Mina Minovici" un raport de expertiză medico-legală psihiatrică care a constatat că în privinţa personalităţii, inculpatul C.M. prezintă valori conturate pentru tendinţe, depresive/hipocondriace; valori accentuate pentru tendinţele impulsive, pentru tendinţele la instabilitate psiho-comportamentală şi pentru tendinţe antisociale; toleranţă scăzută la frustrare, cezură morală slabă.

S-a concluzionat că inculpatul C.M. prezintă diagnosticul de "tulburare de personalitate de tip instabil - impulsiv. Abuzuri etilice. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat".

La rândul său referatul de evaluare întocmit în cauză a constatat că consumul de alcool exacerbează comportamentul inculpatului, conducându-l uneori la adoptarea unui comportament violent şi chiar la săvârşirea de infracţiuni. Prezintă un autocontrol scăzut şi o irascibilitate care îl pot determina să comită fapte cu violenţă.

Probele dosarului, precum şi concluziile raportului de expertiză psihiatrică şi ale referatului de evaluare au format convingerea instanţei de fond că vinovat de producerea incidentului din seara zilei de 06 august 2011 este inculpatul.

S-a mai reţinut că este foarte posibil (deşi niciun martor nu a sesizat acest lucru) ca victima să-şi fi parcat autoturismul într-un mod ostentativ, dar nicio probă a dosarului nu dovedeşte că, procedând în acest mod, C.F. ar fi încercat să-l irite pe inculpat.

Mai mult decât atât, martorii audiaţi în cauză şi care nu au nicio legătură de rudenie cu părţile implicate, au relatat fără nicio excepţie că inculpatul a început să se manifeste violent din momentul în care a văzut victima, a lovit şi spart obiecte, a adus injurii şi ameninţări familiei C. şi a început conflictul iniţial prin agresionarea fizică a victimei.

Instanţa de fond a apreciat că, relatările martorilor sub acest aspect par credibile pentru că respectivul comportament vine din partea unei persoane cu tendinţe accentuate pentru un comportament impulsiv şi antisocial, asociate consumului de alcool.

Pornind de la această realitate şi reţinând vinovăţia inculpatului în declanşarea şi desfăşurarea conflictului din data de 06 august 2011, instanţa de fond a înlăturat din depoziţia inculpatului acele aspecte care nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Astfel, contrar celor susţinute de inculpat, instanţa de fond a reţinut că acesta a plecat de acasă înarmat cu un cuţit, iar scopul deplasării lui nu a fost acela de a-şi recupera telefonul, tricoul şi papucii ci de a se răfui cu membrii familiei C.

Opinia instanţei s-a întemeiat pe depoziţiile de martori şi pe existenţa fragmentelor respectivului cuţit care se află depuse ca probe la dosarul cauzei, fragmente despre care martora M.I. a afirmat că nu aparţin niciunuia dintre cuţitele luate de inculpat din magazinul unde aceasta era vânzătoare.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că inculpatul era înarmat cu cele două cuţite înainte de sosirea lui C.G. şi a fraţilor săi pe terasă, aceasta fiind şi explicaţia pentru care, atacul rapid şi surprinzător al inculpatului i-a dat câştig de cauză în disputa lui cu adversarii săi.

Instanţa de fond a apreciat că, nu pot fi reţinute susţinerile inculpatului în sensul că, fraţii C. ar fi venit pe terasă înarmaţi (F. cu un cuţit, iar ceilalţi cu leviere) pentru că niciun martor ocular nu a făcut referire la această situaţie de fapt.

Totodată, s-a mai reţinut că inculpatul C.M. l-a agresat cu un cuţit pe C.I. şi aceasta pentru motivul că, în seara zilei de 06 august 2011, a fost singurul dintre participanţi care a fost văzut având la un moment dat, două cuţite asupra sa.

S-a constatat că venirea fraţilor C. la terasă a avut drept scop aplicarea unei corecţii inculpatului, fratelui acestuia şi lui C.Co., consecutiv agresiunii fizice pe care aceştia au exercitat-o iniţial asupra lui C.F. Faptul că se ştiau puternici, organizaţi şi mai numeroşi, i-au făcut însă să trateze cu superficialitate situaţia de la faţa locului, superficialitate care i-a permis inculpatului, singur, să li se opună cu succes şi să exercite violenţe care, din fericire, nu s-au soldat decât cu o victimă.

S-a mai reţinut că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. a) şi b) C. pen., aşa cum a susţinut apărătorul inculpatului, care a solicitat aplicarea în favoarea inculpatului a acestei circumstanţe legale.

Instanţa, pe baza materialului probator administrat în cauză, a respins această cerere, apreciind că nicio probă a dosarului nu dovedeşte că victima şi fraţii acestuia ar fi fost înarmaţi în cursul conflictului soldat cu moartea lui C.F.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, probele dosarului dovedesc că în niciun moment al conflictului inculpatul C.M. nu s-a aflat în situaţia premisă descrisă de textul art. 44 C. pen., ci, dimpotrivă, el a fost acela care a avut permanent iniţiativa conflictuală şi a fost singurul despre care s-a probat dincolo de orice dubiu că a fost înarmat.

Pe de altă parte, s-a mai reţinut că, nu s-a putut face dovada existenţei unei puternice tulburări sub imperiul căreia ar fi acţionat inculpatul pentru că, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, la originea conflictului a stat duşmănia existentă între membrii celor două familii de mai multă vreme.

Or, simpla apariţie în câmpul vizual al inculpatului a unuia dintre membrii familiei duşmănite, nu poate fi reţinută ca o provocare care să determine, la rândul ei, o puternică tulburare sau emoţie în psihicul acestuia.

În opinia instanţei de fond, sentimentul pe care l-a trăit inculpatul la vederea victimei şi pe tot parcursul incidentului a fost furia şi dorinţa de a se răfui cu duşmanii săi, indiferent de consecinţele actelor sale pe care şi le-a asumat în mod conştient.

La rândul lor, prin apărător, părţile civile au solicitat aplicarea a unei pedepse inculpatului, peste maximul special, cu motivarea că infracţiunea săvârşită împotriva victimei C.F. ar fi fost premeditată.

Nu s-a solicitat schimbarea încadrării juridice.

Instanţa de fond a înlăturat această susţinere, cu motivarea că probele dosarului nu au relevat existenţa unui plan întocmit de inculpat anterior săvârşirii faptei, plan care să fi urmărit, prin mijloace reale şi adecvate uciderea lui C.F.

Din contră, instanţa a reţinut ca situaţie de fapt existenţa unui conflict spontan datorat unor duşmănii mai vechi, consumul de alcool şi personalităţii conflictuale a inculpatului.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanţa a ţinut seama de dispoziţiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială a codului, de gradul concret de pericol social al faptelor, de persoana infractorului, precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În raport de aceste criterii generale instanţa a avut în vedere, în primul rând, gradul ridicat de pericol social al faptelor, dat de circumstanţele producerii (pe timp de noapte, în loc public), de consecinţele pe care aceasta le-a avut pentru victimă şi de persoana victimei (tânăr, căsătorit, cu doi copii minori în întreţinere la data faptei). Inculpatul a săvârşit două infracţiuni cu violenţă, asupra a două persoane diferite.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a trecut cu vederea nici contribuţia victimei în economia conflictului.

Astfel, deşi în cuprinsul hotărârii s-a făcut referire la duşmănia dintre cele două familii cu trimitere la inculpat nu poate fi ignorată realitatea că de acelaşi "tratament" se bucurau şi membrii familiei Cr. din partea membrilor familiei C.

De aceea, fără a considera provocatoare sau ca stând la baza incidentului din data de 06 august 2011 instanţa a ţinut seama la individualizarea pedepselor inculpatului că, sosirea în grup a celor trei fraţi C. la terasă nu a făcut decât să alimenteze conflictul iniţial.

Totodată, a fost avută în vedere persoana inculpatului - tânăr, infractor primar care, prin comportamentul său, din cursul procesului penal, a făcut dovada că a înţeles gravitatea faptelor sale pe care le-a regretat.

În raport de aceste consideraţiuni instanţa de fond a apreciat că pedepsele cu închisoarea, în cuantum situat sub minimul special, cu executare în regim de detenţie, respectă toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi sunt apte să conducă la realizarea scopurilor prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen.

Cu privire la latura civilă, instanţa de fond a reţinut că, în cauză s-au constituit părţi civile Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu suma de 1689,11 lei, cu dobânda legală, reprezentând cheltuieli spitalizare efectuate cu partea vătămată C.I.; C.N., soţia supravieţuitoare a defunctului C.F. cu:

- 25.000 lei despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare;

- 100.000 lei daune morale;

- prestaţii periodice lunare, calculate la nivelul salariului minim pe economie, în favoarea minorilor C.D.N. şi C.G.M.; C.C. şi C.E., părinţii defunctului, cu câte 100.000 lei fiecare reprezentând daune morale şi C.I. cu:

- 6.000 lei daune materiale

- 10.000 lei daune morale.

Pe baza probelor administrate sub aspectul civil al cauzei, acţiunea formulată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a fost admisă aşa cum a fost formulată, iar acţiunile celorlalte părţi civile au fost admise, în parte, instanţa de fond reţinând următoarele:

Astfel, cu probele cu înscrisuri administrate în cauză şi necontestate de părţi Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a dovedit în totalitate pretenţiile civile, motiv pentru care s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca inculpatul să fie obligat către această parte civilă la plata sumei de 1689,11 lei despăgubiri civile, reprezentând îngrijiri medicale acordate părţii vătămate C.I., calculată cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.

Partea civilă C.N. a administrat în susţinerea pretenţiilor sale civile proba cu înscrisuri şi ascultarea martorilor T.M.F. şi S.M.

Instanţa de fond a apreciat că, partea civilă C.N. nu a reuşit să dovedească cu aceste probe, decât în parte, pretenţiile sale materiale.

Astfel, martorul T.M.F. a arătat că pentru înmormântare şi obiceiurile care i-au urmat, partea civilă a cheltuit suma de 20.000 lei, iar martorul S. a declarat că, în acelaşi scop, a fost cheltuită suma de 10.000 lei.

Înscrisul depus de această parte civilă a făcut dovada cheltuirii sumei de 1070 lei.

Pe baza acestor probe şi ţinând cont şi de natura şi întinderea cheltuielilor cu înmormântarea şi a obiceiurilor care îi urmează, instanţa de fond a apreciat că suma de 18.000 lei acoperă prejudiciul suferit de C.N. sub acest aspect.

S-a mai reţinut că, este evident că prin moartea tatălui lor copii minori ai defunctului au suferit un prejudiciu material dat de încetarea contribuţiei acestui părinte la creşterea şi educarea lor, dar instanţa de fond a constatat că, nu s-a făcut dovada că defunctul C.F. ar fi realizat un venit regulat lunar (era agricultor), astfel că la stabilirea prestaţiei periodice instanţa a avut în vedere dispoziţiile H.G. nr. 1.285/2011 care prevăd că la data pronunţării hotărârii salariul minim. în România este de 700 lei brut, 490 lei net.

De asemenea, prin moartea violentă şi prematură a soţului său, C.N. a suferit şi un prejudiciu de ordin moral dat de pierderea unei fiinţe dragi (tatăl copiilor ei) şi de lipsa de sprijin pe care îl primea de la acesta.

Instanţa de fond, ţinând seama de aspectele mai sus arătate, a apreciat că suma de 50.000 lei acoperă integral prejudiciul moral suferit de către soţia supravieţuitoare a defunctului C.F.

Pentru aceleaşi consideraţiuni instanţa a apreciat că şi părinţii victimei - C.C. şi C.E., au suferit un prejudiciu de ordin moral, dat de pierderea definitivă a unuia dintre copii lor, persoană iubită şi sprijin la bătrâneţe şi că suma de câte 25.000 lei pentru fiecare acoperă integral prejudiciul.

Partea civilă C.I. a solicitat în sprijinul dovedirii pretenţiilor sale audierea martorului G.M., care a declarat că ştie că partea vătămată a cheltuit pentru vindecare suma de 2000 - 3000 lei.

Pe baza acestei declaraţii şi ţinând cont de natura leziunilor traumatice, numărul de îngrijiri medicale şi numărul de zile de spitalizare, instanţa a apreciat că suma de 2000 lei acoperă integral prejudiciul material suferit de C.I.

Şi în cazul acestei părţi civile instanţa de fond a reţinut existenţa unui prejudiciu moral dat de suferinţele fizice suferite de disconfortul suportat în perioada în care nu şi-a putut efectua activităţile lucrative şi sociale obişnuite şi de atingerea adusă personalităţii sale.

S-a apreciat că suma de 5.000 lei acoperă integral prejudiciul moral suferit de C.I.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul C.M. şi părţile civile C.N., C.C., C.E. şi C.I.

Inculpatul a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul cuantumului pedepsei, apreciat a fi prea sever în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei şi de cele personale, precum şi de atitudinea sa de recunoaştere, sens în care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., respectiv conduita bună avută înainte de săvârşirea faptei.

Părţile civile şi-au reiterat poziţiile procesuale avute cu ocazia judecăţii la instanţa de fond, pe latură penală solicitând majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, considerând că aceasta nu este aptă să-l facă pe inculpat să-şi conştientizeze faptele şi pe latură civilă, obligarea inculpatului la plata unor daune morale raportate la suferinţele provocate urmaşilor victimelor, respectiv câte 100.000 lei pentru fiecare.

Prin Decizia penală nr. 165/A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul inculpat C.M. şi apelanţii părţi civile C.N., C.C., C.E. şi C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 105 din 04 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 3935/98/2011.

S-a dedus prevenţia inculpatului de la 06 august 2011 la zi.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului.

A fost obligat inculpatul la 800 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul avocatului din oficiu urmând să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Au fost obligate părţile civile la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Analizând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de prim control judiciar, în baza propriei evaluări a probatoriului administrat în cauză, a apreciat criticile formulate de apelantul inculpat şi apelantele părţi civile, ca neîntemeiate, reţinând următoarele:

În ceea ce priveşte reţinerea în favoarea inculpatului C.M. a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. direct în apel, instanţa de apel a considerat că acesta nu poate beneficia de această prevedere legală, întrucât actul de sesizare a instanţei a fost emis ulterior intrării în vigoare a acestui articol, iar inculpatul avea posibilitatea să se prevaleze de el la judecata în fond a cauzei.

Pe de altă parte, solicitarea apărării privind reţinerea în favoarea inculpatului "împrejurări care ar fi putut constitui circumstanţe atenuante, respectiv cele prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.", a fost apreciază de instanţa de apel ca fiind superfluă, în condiţiile în care instanţa fondului a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 C. pen.

Pornind de la aprecierea că pedeapsa nu este un scop în sine, la stabilirea acesteia instanţa trebuind să aibă în vedere aptitudinea inculpatului de a se reeduca sub influenţa sa, iar scopul pedepsei, constând în reinserţia socială a condamnatului, nu poate fi atins întotdeauna prin izolarea îndelungată a acestuia de societate, instanţa de apel a apreciat că o pedeapsă mai severă poate fi ineficientă şi poate conduce la obţinerea unui efect contrar celui vizat, reducând perspectivele de reintegrare a acestuia.

Prin urmare, s-a apreciat că pedeapsa a fost corect cuantificată de instanţa fondului în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii, dându-i, totodată, posibilitatea corectării conduitei.

În acest sens, instanţa de apel, în deplin acord cu prima instanţă, a constatat că în mod justificat, la individualizarea pedepsie aplicată inculpatului s-a avut în vedere duşmănia dintre familia inculpatului şi cea a victimei şi la atitudinea victimei în derularea episodului infracţional, împrejurări care au contat şi la stabilirea daunelor morale.

Totodată, s-a apreciat că valoarea daunelor materiale şi morale a fost corect stabilită de instanţa fondului, în baza unei analize riguroase a probatoriului administrat pe acest aspect, astfel că nu este necesară reformarea hotărârii nici pentru acest motiv.

Împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală au declarat recurs părţile civile C.N., C.C., C.E. şi C.I. şi inculpatul C.M.

În recursul lor, părţile civile au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ punctele 14 şi 17² C. proc. pen., criticând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicată inculpatului şi stabilirii greşite a cuantumului daunelor morale ce le-au fost acordate. Au solicitat, prin apărătorul lor, admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând pe fond, majorarea pedepselor aplicate inculpatului, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante judiciare, care au fost reţinute în mod nejustificat în favoarea acestuia, având în vedere gravitatea faptelor pe care le-a săvârşit, precum şi majorarea cuantumului daunelor morale la suma de câte 100.000 lei pentru fiecare parte civilă.

În recursul său, inculpatul C.M., prin apărător, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ punctele 14 C. proc. pen., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi reducerea pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator, prin reţinerea în favoarea sa circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută art. 73 lit. b) C. pen.

Examinând recursurile în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă "săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă."

Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. şi intensitatea acestora, nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.

Astfel, întrucât dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât şi examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută (şi, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare şi-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei "stării de provocare."

Totodată, pentru reţinerea "stării de provocare", în sensul art. 73 lit. b) C. pen., nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia "omului mediu" supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator.

Revenind la cauză, din declaraţia martorului R.F. se reţine că inculpatul C.M., la vederea victimei C.F. a început să înjure şi să îl ameninţe cu moartea. Victima i s-a adresat împăciuitor inculpatului, spunându-i că a venit să consume bere, nu să se certe, iar inculpatul s-a ridicat de la locul său şi i-a pus mâna în gât victimei, iar cei doi au început să se îmbrâncească.

Martorul a intervenit între cei doi pentru a-i despărţi, dar inculpatul împreună cu însoţitorii săi l-au trântit pe acest martor şi pe victimă la pământ.

Din depoziţia aceluiaşi martor rezultă că, ulterior, acesta, împreună cu victima şi cei trei fraţi ai acesteia s-au deplasat cu un autoturism şi o dubă în sat la o terasă, pentru a consuma bere, iar când au coborât din maşini au fost întâmpinaţi de inculpat, care era înarmat cu un cuţit.

Martorul R.F. s-a aflat la faţa locului atunci când inculpatul i-a înfipt cuţitul în piept victimei C.F. şi având în mână un cuţit, a alergat după părţile vătămate C.G. şi C.A. fraţii victimei.

Din declaraţia martorului G.M. rezultă că între grupul victimei şi cel al inculpatului s-a iscat un conflict, în care părţile s-au lovit reciproc. După 2 minute conflictul s-a încheiat, iar părţile au plecat fără să spună destinaţia. După aproximativ 10 - 15 minute grupul inculpatului s-a întors la terasă, toţi fiind înarmaţi, respectiv I.C. şi C.Co. aveau câte un băţ în mână, iar inculpatul era înarmat cu un cuţit. Toţi erau nervoşi, dar cel mai supărat era inculpatul, care a început să lovească în mese cu respectivul cuţit, până ce lama acestuia s-a rupt şi a rămas înfipt în tăblia mesei. După ce a rupt cuţitul în modalitatea descrisă, inculpatul a intrat în magazin, de unde a ieşit înarmat cu două cuţite. În tot acest timp inculpatul profera ameninţări la adresa familiei C., în sensul că dacă vreunul dintre membrii acestei familii o să vină pe terasă, o să bage cuţitul în ei. La un moment dat, la locul faptei au venit şi fraţii C., primul sosit fiind C.G. Văzându-l, inculpatul s-a îndreptat către acesta, având cuţitul în mână, motiv pentru care C.G. nu a mai coborât din autoturismul cu care venise la terasă. Văzând că scandalul ia amploare, martorul s-a deplasat către uşa magazinului, de unde nu a putut să vadă conflictul între victimă şi inculpat, dar la un moment dat l-a auzit pe C.A. spunând "l-a omorât" şi a văzut cum inculpatul îl alerga pe C.A. în jurul dubei. Acelaşi martor a mai precizat că nu i-a văzut pe fraţii C. că ar fi fost înarmaţi cu bâte.

De asemenea, martorul M.G. a confirmat faptul că inculpatul era înarmat cu două cuţite şi l-a auzit pe C.A. care striga că inculpatul i-a omorât fratele.

Martora M.I., vânzătoare la SC C. SRL, unitate care avea în exterior o terasă, a confirmat faptul că, fiind de serviciu la data de 06 august 2011, la ora 21.00 a intrat în magazin inculpatul, care i-a cerut cuţitele pe care martora le avea la raionul mezeluri. Fiind refuzat în mod repetat de martoră, inculpatul s-a îndreptat către raionul respectiv, s-a aplecat peste tejghea şi şi-a luat singur cele două cuţite, după care acesta a ieşit din magazin.

Aşadar, probele administrate în cauză au dovedit cu certitudine că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a fost acela care a avut permanent iniţiativa conflictuală şi a fost singurul care a fost înarmat cu cuţite.

Pe de altă parte, în cauză nu a fost dovedită existenţa unei puternice tulburări sub imperiul căreia ar fi acţionat inculpatul pentru că, din materialul probator administrat în cauză a rezultat că, la originea conflictului a stat duşmănia existentă de mai multă vreme, între membrii familiei inculpatului C.M. şi cei ai victimei C.F. şi ai părţii vătămate C.I.

Conflictul preexistent între inculpat, victimă şi partea vătămată C.I. nu poate avea semnificaţia unei provocări care, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii.

De asemenea, acest conflict vechi nu constituie "o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă."

Sentimentul pe care l-a trăit inculpatul la vederea victimei şi pe tot parcursul incidentului, a fost furia şi dorinţa de a se răfui cu duşmanii săi, indiferent de consecinţele actelor sale pe care şi le-a asumat în mod conştient.

Instanţa de recurs apreciază ca neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greşita nereţinere în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prevăzută în art. 73 lit. b) C. pen., urmând ca aceasta să fie respinsă.

Totodată, se apreciază că şi criticile formulate, atât de părţile civile, cât şi de inculpat, în ceea ce priveşte greşita individualizare a pedepsei, sunt nefondate.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. rezultă că, operaţiunea de individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate şi duratei, atât gravităţii faptei, potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatului C.M., Înalta Curte constată că în mod corect, au fost avute în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor, împrejurările în care acestea au fost comise, respectiv, în seara de 06 august 2011, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a proferat cuvinte şi expresii la adresa fraţilor C., prin care a fost adusă atingere bunelor moravuri, producând scandal într-un loc public, iar la aproximativ 10 - 15 minute, acesta s-a înarmat cu două cuţite, a înjunghiat-o pe victima C.F., având ca urmare decesul acestuia, iar ulterior, la scurt timp şi fără niciun motiv, l-a atacat şi pe partea vătămată C.I., care se îndrepta spre terasă pentru a se întâlni cu fraţii săi, trântindu-l la pământ, după care i-a aplicat şi acestuia o lovitură de cuţit în picior, provocându-i leziuni care însă nu i-au pus viaţa în primejdie.

În operaţiunea de individualizare a pedepsei instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere şi relaţiile sociale lezate prin faptele săvârşite de inculpat, respectiv viaţa victimei şi integritatea corporală a părţii vătămate C.I., precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este tânăr, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat faptele pe care le-a comis pe fondul unei duşmănii mai vechi care exista între familia acestuia şi familia părţilor vătămate, prin comportamentul său, din cursul procesului penal, a făcut dovada că a înţeles gravitatea faptelor sale pe care le-a regretat, iar din caracterizările depuse la dosarul cauzei rezultă că inculpatul este calificat în meseria de instalator în instalaţii tehnice şi sanitare, a fost angajat la SC I.C. SRL Bucureşti, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea ca agricultor împreună cu familia sa, are o comportare bună în familie şi comunitatea în care locuieşte, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpatul prezintă diagnosticul de "tulburare de personalitate de tip instabil - impulsiv în momentul în care consumă băuturi alcoolice, toate aceste elemente reprezentând argumente suficiente pentru reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.

Faţă de aceste aspecte, se apreciază că în mod justificat au fost reţinute circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen. în favoarea inculpatului.

Se constată că în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen., pedepsele aplicate inculpatului de: 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64, lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. proc. pen. şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. sunt în limite legale, acestea fiind orientate sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatoare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 76 C. pen.

Aşa fiind, Înalta Curte, constată că solicitarea inculpatului de a se acorda eficienţă mai sporită circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa, nu poate fi primită, deoarece coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, într-o măsură mai mare, ar conduce la stabilirea unor sancţiuni în vădită disproporţie cu gradul concret de pericol social al faptelor cu consecinţa lipsirii de eficienţă juridică a sancţiunilor.

Totodată, se constată că nu poate fi primită nici critica părţilor civile privind majorarea pedepselor aplicate inculpatului, întrucât în cauză nu există temeiuri pentru înlăturarea aplicării circumstanţelor atenuante, care au fost reţinute în mod justificat în favoarea acestuia.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentele părţi civile privind greşita soluţionare a laturii civile, fiind nemulţumite de cuantumul daunelor morale care le-a fost acordat, se constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Înalta Curte reţine că, acţiunea civilă este mijlocul legal cel mai important de proteguire prin constrângere judiciară a drepturilor civile sau a intereselor ocrotite de lege.

Acţiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispoziţiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularităţi ce derivă din săvârşirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu faţă de acţiunea penală. Pentru ca acţiunea civilă să poată fi exercitată în procesul penal, se cer îndeplinite următoarele condiţii: infracţiunea să producă un prejudiciu material sau moral; între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate; prejudiciul trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat şi să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă în procesul penal.

În cadrul procesului penal, acţiunea civilă se pune în mişcare prin constituirea de parte civilă.

Potrivit art. 15 alin. (2) C. proc. pen., constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare.

Din examinarea actelor dosarului, se reţine că prin memoriul depus la dosar la data de 21 decembrie 2011, C.N., soţia victimei s-a constituit parte civilă cu sumele de 25000 lei cheltuieli de înmormântare şi 100000 daune morale; C.C., tatăl victimei s-a constituit parte civilă cu suma de 100000 daune morale; C.E., mama victimei s-a constituit parte civilă cu suma de 100000 daune morale; C.I. - victimă s-a constituit parte civilă cu suma de 6000 lei, daune materiale şi 10.000 daune morale.

Instanţa de fond a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.N. şi a fost obligat inculpatul către această parte civilă, în favoarea minorilor C.D.N., născut la data de 20 ianuarie 2004 în localitatea Urziceni, judeţul Ialomiţa şi C.G.M. născută la data de 21 noiembrie 2000 în localitatea Urziceni, judeţul Ialomiţa, la plata unei prestaţii periodice în cuantum de câte 82 lei/lună pentru fiecare, începând cu 06 august 2011 şi până la majoratul fiecăruia.

Au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile C.C. şi C.E. şi obligat inculpatul către fiecare la plata unei sume de 25.000 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că valoarea daunelor materiale şi morale a fost corect stabilită de instanţa fondului, în baza unei analize riguroase a probatoriului administrat pe acest aspect, astfel că nu este necesară reformarea hotărârii nici pentru acest motiv.

Cum criticile recurentelor părţi civile C.N., C.C., C.E. şi C.I. şi ale recurentului inculpat, sub aspectul laturii civile, vizează aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârilor pronunţate în cauză, acestea nu pot fi circumscrise niciunui caz de casare expres şi limitativ expres şi limitativ prevăzute de art. 385⁹ punctele 1 - 21 C. proc. pen.

Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective.

Cuantumul daunelor morale, fiind stabilit de către instanţele de fond şi apel, prin apreciere, nu poate fi cenzurat de instanţa de recurs, controlul judiciar efectuat de această instanţă exercitându-se, în mod preponderent, asupra aspectelor de drept ale soluţiei şi numai în limita cazurilor de casare prevăzute în art. 385⁹ punctele 1 - 21 C. proc. pen.

Cum în cauză, recurenţii nu invocă o chestiune de drept, ci o chestiune ce ţine de cuantificarea în bani a consecinţelor faptelor inculpatului asupra integrităţii corporale şi a desfăşurării normale a vieţii lor, acest aspect fiind o chestiune de apreciere, atributul exclusiv al instanţelor care pot examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, aceasta nu poate fi pus în discuţie în calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de părţile civile C.N., C.C., C.E. şi C.I. şi de inculpatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sunt nefondate şi în consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi în consecinţă, le va respinge ca atare.

În temeiul art. art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa inculpatului C.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2011 la 22 august 2012.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele părţi civile vor fi obligate la plata sumei de câte 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile C.N., C.C., C.E. şi C.I.

Împotriva Deciziei penale nr. 165/A din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 august 2011 la 22 august 2012.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 august 2012.

Procesat de GGC - NN

← ICCJ. Decizia nr. 4198/2012. Penal. Infracţiuni la legea...		ICCJ. Decizia nr. 2760/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2571/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.), ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 321 C.p.). Recurs