ICCJ. Decizia nr. 4198/2012. Penal. Infracţiuni la legea societăţilor comerciale (Legea nr. 31/1990). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4198/2012
Dosar nr. 524/90/2011
Şedinţa publică din 18 decembrie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 276 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, inculpatul S.M. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. şi 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, dispunându-se executarea acesteia alăturat pedepsei aplicate în prezenta cauză, în total 5 ani închisoare, prin privare de libertate potrivit art. 57 C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen., în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea suma de 400.096,07 RON şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că începând cu data de 20 februarie 2004, inculpatul a exercitat funcţia de administrator al SC "I." SRL Râmnicu Vâlcea, deşi se afla în stare de incompatibilitate, atrasă de condamnarea la 3 ani închisoare (cu suspendare condiţionată şi fixarea unui termen de încercare de 5 ani) pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Ultimul act de administrare efectuat de inculpat este operaţiunea de compensare, încheiată la data de 31 mai 2005, cu SC "C.M.P." SRL Arad, menţionată în ordinul de compensare nr. X1.
Din raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 25 septembrie 2006 şi înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea sub nr. X2 din 2 octombrie 2006, rezultă că de la înfiinţare (20 februarie 2004) şi până la data întocmirii raportului, inculpatul, în calitatea sa de administrator, nu a depus la organul fiscal nicio declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul consolidat al statului şi nici bilanţul sau raportări contabile, aducând, astfel, bugetului un prejudiciu de 400.096,07 RON.
În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracţiunile pentru care s-a pronunţat condamnarea.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., luându-se în considerare atât pericolul social concret al faptei săvârşite cât şi persoana inculpatului, care este recidivist (art. 37 lit. a) C. pen., stare dedusă din condamnarea la 3 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi al cărui termen de încercare nu a expirat până la data săvârşirii infracţiunilor în prezenta cauză.
Prin urmare, instanţa de fond a dispus atât revocarea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 3 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 83 C. pen., cât şi executarea prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că inculpatul a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 400.096,07 RON, la plata căruia a fost obligat către Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea.
Împotriva sentinţei au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul S.M..
Parchetul în susţinerea apelului a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând că în mod greşit prima instanţă nu a făcut şi aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., deşi infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 s-a săvârşit în formă continuată; în mod eronat nu a dispus comunicarea hotărârii de condamnare Oficiului Registrului Comerţului Vâlcea, astfel cum prevedeau dispoziţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 26/1990; pedepsele nu au fost individualizate sub aspectul cuantumului mult prea redus.
Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând încetarea procesului penal, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale prevăzută de art. 124 raportat la art. 122 lit. d) C. pen., încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă, astfel că se impune şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Totodată a mai susţinut că, în mod nelegal, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, deoarece pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 232/2004 a Curţii de Apel Craiova, a fost suspendată condiţionat, astfel că şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., era suspendată de drept pe durata termenului de încercare.
O altă critică a vizat greşita revocare a beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani, aplicată prin Decizia penală nr. 232/2004 a Curţii de Apel Craiova, deoarece faptele din prezenta cauză au fost descoperite după expirarea termenului de încercare.
Prin Decizia penală nr. 20 din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva Sentinţei penale nr. 276 din 14 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în Dosarul nr. 524/90/2011, desfiinţată, în parte, sentinţa şi în rejudecare, a descontopit pedepsele aplicate inculpatului S.M. şi a înlăturat condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 şi art. 37 lit. a) C. pen.
A schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen., făcând şi aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen.
În baza art. 33, art. 34 C. pen. a recontopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de un an închisoare aplicată de prima instanţă şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, alături de pedeapsa de 3 ani pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată, ambele prin privare de libertate în baza art. 57 C. pen., precum şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 6 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990 a dispus trimiterea la Oficiul Registrului Comerţului Vâlcea a copiei hotărârii pronunţate.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S.M., împotriva aceleiaşi sentinţe şi l-a obligat la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat.
Curtea a reţinut că, este necontestată împrejurarea că inculpatul, în calitatea sa de administrator al SC "I." SRL Râmnicu Vâlcea, în perioada 20 februarie 2004 - 25 septembrie 2006 nu a depus la organul fiscal teritorial declaraţiile privind obligaţia de plată la bugetul consolidat al statului şi nici bilanţ sau raportări contabile. Prin această omisiune inculpatul nu a plătit sumele aferente bugetului consolidat al statului, prejudiciindu-1 cu suma de 400.096,07 RON.
Tot astfel, rezultă din probele administrate că inculpatul a exercitat atribuţiunile de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea în stare de incompatibilitate, atrasă de condamnarea la 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (4) C. pen., termenul de încercare fiind stabilit la 5 ani.
Deşi, inculpatul neagă existenţa stării de incompatibilitate, invocând dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., potrivit cărora pe durata termenului de încercare se suspendă pedeapsa accesorie, a apreciat că această stare de incompatibilitate există, în raport de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care "nu pot fi fondatori persoanele care au fost condamnate, printre altele, pentru înşelăciune". Starea de incompatibilitate pentru cei condamnaţi la infracţiunea de înşelăciune a fost extinsă şi la alte categorii de persoane, în afara fondatorilor, respectiv la administratori, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora "cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se pedepseşte şi administratorul care exercită funcţiile sau însărcinările cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, referitoare la incompatibilitătile menţionate în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 31/1990."
Prin urmare, starea de incompatibilitate a inculpatului este atrasă de condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi nu are legătură cu suspendarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., privind interzicerea exercitării unei funcţii sau profesii de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, astfel că susţinerea inculpatului în acest sens este neîntemeiată.
Tot neîntemeiată a apreciat şi susţinerea inculpatului referitoare la neaplicarea legii penale mai favorabile, respectiv a încadrării faptei în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi nu în cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în baza căreia s-a dispus condamnarea.
Într-adevăr, după săvârşirea infracţiunii continuate de evaziune fiscală, (perioada cuprinsă între 20 februarie 2004 - 25 septembrie 2006) şi până la judecarea cauzei a apărut o nouă lege privind evaziunea fiscală, respectiv Legea nr. 241/2005, astfel că instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 C. pen., trebuia să stabilească pe cea mai favorabilă inculpatului şi să o aplice în consecinţă.
Sub acest aspect, a constatat că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor prevăzute de art. 13 C. pen., stabilind că legea penală mai favorabilă inculpatului este Legea nr. 241/2005, deoarece prevede cauze de înlăturare a răspunderii penale precum şi cauze legale de reducere a pedepsei, în funcţie de cuantumul prejudiciului cauzat şi de acoperirea acestuia.
Adoptarea principiului legii mai favorabile, constituie o excepţie de la principiul activităţii legii penale iar aplicarea principiului mitior lex impune determinarea dintre cele două legi (veche şi nouă) a celei mai favorabile. Într-o astfel de situaţie, aşa cum corect a procedat prima instanţă, este necesar să se determine care dintre cele două legi este mai favorabilă şi nu să se combine dispoziţii mai favorabile din legea veche cu altele din legea nouă (astfel cum susţine inculpatul) deoarece, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească la a treia lege (lex terţia) iar judecătorul ar deveni, în mod nepermis, legiuitor. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 13 C. pen., anterior citate, care foloseşte sintagma "legea mai favorabilă" şi nu dispoziţii mai favorabile dintr-o lege, asociate cu altele mai favorabile dintr-o altă lege.
Faţă de aceste considerente de ordin teoretic, a apreciat că au fost corect aplicate în speţă dispoziţiile prevăzute de art. 13 C. pen., referitoare la legea penală mai favorabilă, aceasta fiind Legea nr. 241/2005, în prevederile căreia a fost încadrată fapta săvârşită de către inculpatul-apelant (art. 9 alin. (1) lit. b)). În raport de această încadrare juridică, termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen. (nici chiar a prescripţiei speciale prevăzută de art. 124 C. pen.) nu s-a împlinit până la data soluţionării cauzei în apel.
Neîntemeiată este în opinia instanţei de prim control judiciar şi susţinerea inculpatului privind greşita revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Din fişa de cazier judiciar rezultă că prin decizia menţionată inculpatul a fost condamnat la această pedeapsă, dispunându-se, totodată, suspendarea condiţionată a executării şi fixarea unui termen de încercare de 5 ani; acest termen se împlinea la data de 20 februarie 2009. Cum infracţiunile din prezenta cauză au fost săvârşite de către inculpat între 20 februarie 2004 şi 25 septembrie 2006, rezultă, implicit, că acestea se situează temporal în perioada termenului de încercare prevăzut de art. 83 C. pen., ale cărui dispoziţii au fost în mod corect aplicate de către prima instanţă prin revocarea suspendării condiţionate.
Faptele inculpatului au fost descoperite la data de 25 septembrie 2006, cu ocazia întocmirii raportului de inspecţie fiscală înregistrat la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea sub nr. X2 din 2 octombrie 2006, astfel că susţinerea contrară a inculpatului-apelant, în sensul că acestea ar fi fost descoperite după expirarea termenului de încercare (20 februarie 2009), nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte apelul Parchetului a reţinut că este fondat, având în vedere că deşi infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,constând în omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate a fost săvârşită în condiţiile infracţiunii continuate, instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen., fapt ce impune schimbarea încadrării juridice în această din urmă infracţiune.
De asemenea, a constatat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului, referitoare la obligaţia de a trimite o copie de pe hotărârea de condamnare Oficiului Registrului Comerţului al judeţului Vâlcea, motiv pentru care a admis apelul sub acest aspect şi dispus în consecinţă.
A mai reţinut că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b)) din Legea nr. 241/2005, nu a fost just individualizată ca durată, nefiind aplicate corespunzător la speţă criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Prin urmare, raportat la aceste criterii generale şi la circumstanţele personale ale inculpatului a apreciat că se impune o majorare a cuantumului pedepsei aplicate acestuia pentru infracţiunea de evaziune fiscală care să-i permită să-şi schimbe atitudinea faţă de valorile sociale şi să conştientizeze consecinţele eludării normelor fiscale.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul S.M. care a criticat ambele hotărâri sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii, invocând în drept dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În susţinerea orală a recursului şi, ulterior în notele scrise depuse la dosar a arătat că cele două instanţe în mod eronat au dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prev. de art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, întrucât nu se afla în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 6 alin. (2) din legea specială fiind condamnat la o pedeapsă cu suspendarea executării cu efecte asupra pedepselor complementare şi accesorii, prin urmare, se impunea achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Tot în susţinerea aceluiaşi caz de casare a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 31/1990 determinat de data comiterii actelor materiale ce intră în conţinutul material al infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (iunie 2003 - iunie 2004).
Raportat la data comiterii faptei de evaziune fiscală a solicitat să se constate că a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv prescripţia specială, şi pe cale de consecinţă, să se dispună încetarea procesului penal potrivit art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, care se circumscriu art. 3859 pct. 15, 172 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3839 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice, recursul declarat de inculpatul S.M. ca fiind fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Deşi recurentul inculpat a invocat ca temei de drept cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., greşita aplicare a legii, având în vedere argumentele invocate în susţinerea criticilor şi solicitarea acestuia de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 277 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 precum şi de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală, va analiza aceste critici din perspectiva cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 15 C. proc. pen.
1. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., în sensul că ambele instanţe au comis erori de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare menţinută de instanţa de apel, nu este incident în cauză.
Înalta Curte constată că inculpatul S.M. a fost trimis în judecată şi condamnat, printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, probele administrate dovedind dincolo de orice dubiu că acesta se face vinovat de comiterea infracţiunii. Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au făcut o analiză completă a tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, stabilind că inculpatul S.M. în perioada 20 februarie 2004 - 31 mai 2005 a exercitat funcţia de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea, deşi era incompatibil să exercite această funcţie, determinat de condamnarea sa anterioară la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, aplicată prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 31/1990 referitor la situaţiile juridice ce stabilesc starea de incompatibilitate legală pentru funcţia de fondator, administrator, director executiv, cenzor şi director al societăţilor comerciale.
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, pe de o parte să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădit neîndoielnică, ea nu poate privi dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente ce au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Analizând probele administrate în cauză prin prisma apărărilor formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată ca nefondate susţinerile acestuia, în sensul că nu s-ar afla în starea de incompatibilitate legală întrucât pedeapsa principală aplicată a fost suspendată condiţionat împrejurare ce conduce şi la suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate pe durata termenului de încercare, cu referire la interzicerea exerciţiului dreptului de a ocupa funcţia de administrator.
Din examinarea probelor aflate la dosarul de urmărire penală coroborate cu probele administrate în mod nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 415 din 28 martie 2003 pronunţată de Judecătoria Craiova inculpatul S.M. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (4) C. pen., în condiţiile art. 57 C. pen., fiindu-i interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. ca pedeapsă complementară şi accesorie, în condiţiile art. 71 C. pen., pedeapsă menţinută de instanţa de recurs în ceea ce priveşte cuantumul acesteia, dar modificată cu privire la modalitatea de executare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. şi stabilirea unui termen de încercare de 5 ani. (Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova).
Susţinerea apărării că suspendarea executării pedepsei principale în condiţiile art. 81 C. pen. atrage şi suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare, este corectă, însă nu are nicio relevanţă asupra stării de incompatibilitate prev. de art. 6 alin. (2) instituită de Legea nr. 31/1990 pentru administratorul societăţii, care vizează o altă ipoteză, a existenţei unei condamnări anterioare a persoanei care îndeplineşte această funcţie pentru comiterea infracţiunilor enumerate expres şi limitativ în textul de lege al articolului menţionat, printre care şi infracţiunea de înşelăciune.
Prin urmare, starea de incompatibilitate legală este determinată în cazul infracţiunii prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 de existenţa unei condamnări anterioare pentru una dintre infracţiunile menţionate în art. 6 din legea specială, fiind inclusă şi infracţiunea de înşelăciune, faptă pentru care inculpatul S. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare în condiţiile art. 81 C. pen.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză inculpatul S.M. a îndeplinit funcţia de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea şi a efectuat acte şi fapte de comerţ în numele societăţii, activităţi pe care inculpatul nu le-a negat, deşi se afla într-o stare de incompatibilitate legală, probele administrate dovedind atât existenţa faptei cât şi vinovăţia inculpatului în comiterea ei (ultimul act de administrare a societăţii fiind compensare de plăţi dintre SC I. SRL şi SC C.M.P. SRL Arad conform ordinului seria B nr. X1), astfel că, nu poate fi primită solicitarea acestuia de se dispune o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
2. Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului inculpat circumscrise cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., greşita aplicare a legii, în sensul neaplicării legii penale mai favorabile, respectiv a art. 10 din Legea nr. 87/1994.
Înalta Curte constată că după data la care a fost comisă fapta de evaziune fiscală (20 februarie 2003 - 25 septembrie 2006) şi până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege specială nouă, respectiv Legea nr. 241/2005, care deşi nu a mai preluat conţinutul incriminării din art. 10 din Legea nr. 87/1994, text de lege abrogat prin adoptarea Legii nr. 241/2005 (art. 16 din lege), în art. 9 alin. (1) lit. b) a incriminat distinct actele de evaziune fiscală constând în omisiunea evidenţierii în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate, reţinute şi în sarcina inculpatului S.M.
Raportat la norma de incriminarea a evaziunii fiscale sub forma omisiunii de a evidenţia în actele contabile sau documentele legale a operaţiunilor comerciale sau veniturilor realizate deşi s-ar putea aprecia la o primă analiză că sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii sau al regimului sancţionator legea nouă nu este mai favorabilă inculpatului, fiind lărgită atât sfera noţiunii de contribuabil cât şi cea a activităţilor ce compun elementul material al laturii obiective a infracţiunii, iar sub aspect sancţionator cuantumul pedepselor în noua lege este mai ridicat (de la 6 luni la 5 ani închisoarea şi aplicarea pedepsei complementare sau amenda la pedepsele cuprinse între 2 ani şi 8 ani închisoarea şi aplicarea pedepsei complementare), sub aspectul cauzelor care înlătură răspunderea penală sau a cauzelor legale de reducere a pedepsei, noua lege este mai favorabilă inculpatului.
Astfel, în art. 10 din Legea nr. 242/2005 sunt prevăzute expres cauzele de nepedepsire sau de reducere a limitelor de pedeapsă, în raport de valoarea prejudiciului sau în ipoteza acoperii integrale a prejudiciului cauzat până la soluţionarea definitivă a acuzei, dispoziţii care profită şi inculpatului având în vedere natura infracţiunii reţinute în sarcina sa, art. 9 din legea specială (în acest sens fiind şi Decizia în interesul Legii nr. 8/2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 866/22.12.2008).
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte apreciază, astfel cum de altfel în mod corect au reţinut şi cele două instanţe, că în cauză sunt incidente dispoziţiilor art. 13 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv reţinerea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de inculpatul S.M., în perioada februarie 2004 - septembrie 2006, în calitate de administrator al SC I. SRL Râmnicu Vâlcea.
Prin urmare, apreciază ca nefondate criticile recurentului inculpat sub acest aspect.
3. Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate criticile recurentului inculpat privind intervenirea unei cauze care înlătură răspunderea penală - împlinirea termenului de prescripţia specială - în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990.
În conformitate cu dispoziţiile art. 124 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 C. pen. a fost depăşit cu încă jumătate, indiferent de câte întreruperi ale cursului prescripţiei ar interveni. Raportat la natura infracţiunii şi limita maximă a pedepsei stabilită de lege pentru infracţiunea prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 (3 ani) şi având în vedere data comiterii faptei (20 februarie 2004 - 31 mai 2005), se constată că, în cauză, în luna noiembrie 2012 s-a împlinit termenul de prescripţie specială, prev de art. 122 lit. d) rap. la art. 124 C. pen. (7 ani şi 6 luni), astfel că, Înalta Curte urmează a dispune încetarea procesului penal în ceea ce priveşte această faptă, întrucât a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală a inculpatului.
În acest sens, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va admite recursul, va desfiinţa, în parte, cele două hotărâri şi rejudecând:
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. aplicată prin decizia recurată, în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, după cum urmează: 3 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen.; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Va înlătura aplicarea art. 33 şi 34 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpatul S.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina (astfel cum a fost modificată prin Încheierea din data de 6 martie 2013), definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate, întrucât faptele din prezenta cauză au fost comise de inculpat în perioada termenului de încercare de 5 ani.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva Deciziei penale nr. 20 din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 276 din 14 decembrie 2011 a Tribunalului Vâlcea, secţia penală şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. aplicată prin decizia recurată, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:
-3 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen.;
-1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
-3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Înlătură aplicarea art. 33 şi 34 C. pen. în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul S.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina (astfel cum a fost modificată prin Încheierea din data de 6 martie 2013), definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 decembrie 2012.
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
CAMERA DE CONSILIU
DOSAR NR. 524/90/2011
ÎNCHEIERE
Şedinţa din 6 martie 2013
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 28 februarie 2013, N.A., grefier delegat la Biroul de Executări Penale din cadrul Tribunalului Vâlcea, secţia penală, a solicitat să se efectueze verificări cu privire la numărul sentinţei penale pronunţată de Judecătoria Slatina, prin care a fost condamnat inculpatul S.M., cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, faţă de împrejurarea că în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a trecut Sentinţa penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, iar din adresa emisă de aceeaşi instanţă rezultă că numărul Sentinţei penale este 415 din 28 martie 2003.
Astfel fiind, a solicitat ca, în situaţia în care numărul sentinţei penale anterior menţionate este greşit, să se procedeze la îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta Deciziei penale nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Potrivit art. 195 C. proc. pen., numai erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de instanţa de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Eroarea trebuie să fie materială şi evidentă, rezultând în mod vădit din actele dosarului. Pe calea acestei proceduri nu se pot îndrepta erorile de judecată prin care s-au dat soluţii incomplete sau greşite.
Înalta Curte, urmare a verificărilor efectuate cu privire la aspectele sesizate, având în vedere că Sentinţa penală pronunţată de Judecătoria Slatina la data de 28 martie 2003 în Dosarul nr. 9692/2002 poartă nr. 415, astfel cum rezultă din copia acestei hotărâri, transmisă pe fax de către Biroul executări penale din cadrul instanţei anterior menţionate, iar nu nr. 215, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar şi din evidenţa Penitenciarului Colibaşi, constată că în cuprinsul minutei Deciziei penale nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a strecurat o eroare materială evidentă, în sensul că la alin. (6) s-a trecut "3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova" în loc de "3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova", iar la alin. (8) s-a trecut "în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul S.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 215 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate" în loc de "în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul S.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 195 alin. (1) C. proc. pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta Deciziei nr. 4.198 din 18 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 524/90/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în sensul că la alin. (6) se va trece "3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova", iar la alin. (8) se va trece "în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi art. 122 lit. d), art. 124 C. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul S.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 277 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 la care se adaugă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 415 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 232 din 20 februarie 2004 a Curţii de Apel Craiova cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiţionate".
Prezenta încheiere face parte integrantă din minuta deciziei penale a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 martie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3602/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 2571/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
