ICCJ. Decizia nr. 2578/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2578/2012
Dosar nr. 3661/2/2011
Şedinţa publică din 22 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 370 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; s-a recunoscut în România sentinţa penală din 14 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Sodertom din Suedia. S-a dispus transferarea persoanei condamnate D.B. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani închisoare. S-a dedus din pedeapsă durata executată de la 26 aprilie 2010 la zi.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut că prin adresa din data de 23 februarie 2011, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată, cererea formulată de Ministerul de Justiţie al Regatului Suediei prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.B. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată acestuia de către instanţele din statul solicitant.
Cererea formulată de autorităţile suedeze a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copie certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dovada rămânerii definitive a acesteia, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declaraţie privind refuzul persoanei condamnate de a fi transferat în România.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin hotărârea penală pronunţată la data de 14 iulie 2010 de Tribunalul Sodertorn, definitivă prin decizia Curţii de Apel Svea din data de 04 octombrie 2010, numitul D.B. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane. De asemenea, s-a stabilit prin aceeaşi hotărâre aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării de pe teritoriul Suediei şi interdicţia de a se reîntoarce înainte de data de 14 iulie 2018.
În fapt, s-a reţinut că persoana condamnată, împreună cu altă persoană au exploatat şi obligat la muncă silnică un minor.
Având în vedere că această sentinţă este definitivă, s-a constatat că este îndeplinită condiţia prev. de art. 3lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situaţia executării pedepsei, comunicată de autorităţile suedeze, a rezultat că persoana condamnată a fost arestată, fără întrerupere, din data de 26 aprilie 2010, iar pedeapsa se consideră executată la data de 06 aprilie 2013. În consecinţă, s-a constatat a fi îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Totodată, s-a constatat că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
Persoana condamnată a declarat că nu este de acord cu transferarea sa în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Instanţa de fond a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât şi de Regatul Suediei), astfel că se poate realiza transferarea susnumitului într-un penitenciar din România şi în lipsa consimţământului.
Prin cererea formulată, autorităţile suedeze au solicitat în mod expres continuarea executării pedepsei astfel cum a fost aplicată de instanţele din acest stat.
Având în vedere cele ce preced, în baza art. 131 alin. (1), 143, 158, 162 alin. (4) şi 163 din Legea nr. 302/2004, instanţa fondului a admis sesizarea, a recunoscut sentinţa penală şi a dispus transferarea persoanei condamnate.
2. Împotriva acestei decizii a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o sub aspectul lipsei de obiect a cererii de transfer, întrucât persoana transferabilă a fost liberată condiţionat de către autorităţile suedeze.
În motivarea recursului, s-a arătat că din documentele comunicate de statul de condamnare reiese că persoana transferabilă a fost liberată condiţionat de către autorităţile suedeze la data de 06 aprilie 2012, după pronunţarea sentinţei instanţei de fond, astfel că cererea de transfer a rămas fără obiect.
Examinând recursul declarat de parchet sub toate aspectele, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.
Astfel, prin sentinţa penală pronunţată la data de 14 iulie 2010 de Tribunalul Sodertorn, definitivă prin decizia Curţii de Apel Svea din data de 04 octombrie 2010, numitul D.B. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, dispunându-se totodată aplicarea măsurii de siguranţă a expulzării de pe teritoriul Suediei şi interdicţia de a se reîntoarce înainte de data de 14 iulie 2018. În fapt, s-a reţinut că persoana condamnată, împreună cu altă persoană, au exploatat şi obligat la muncă silnică un minor.
La data de 06 aprilie 2012, după pronunţarea sentinţei instanţei de fond, persoana transferabilă a fost liberată condiţionat de către autorităţile suedeze, astfel că cererea de transfer a rămas fără obiect.
În consecinţă, Înalta Curte, văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei penale din 14 iulie 2010 a Tribunalului Sodertorn, Regatul Suediei, în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România, formulată de autorităţile judiciare suedeze, în vederea continuării executării pedepsei aplicate condamnatului persoană transferabilă D.B.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 370 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe condamnatul persoană transferabilă D.B.
Casează sentinţa şi, rejudecând, respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind recunoaşterea sentinţei penale din 14 iulie 2010 a Tribunalului Sodertorn, Regatul Suediei, în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România formulată de autorităţile judiciare suedeze în vederea continuării executării pedepsei aplicate condamnatului persoană transferabilă D.B.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2501/2012. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 2607/2012. Penal → |
|---|
