ICCJ. Decizia nr. 2666/2012. Penal

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2666/2012

Dosarul nr. 25712/3/2009

Şedinţa publică din 05 septembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 409 din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A., la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, în baza art. 65 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) C. pen. şi art. 39 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată acestuia prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea a detenţiunii pe viaţă şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-a constatat că inculpatul se află în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, de la 19 septembrie 1992.

A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 112 lit. f), art. 118 lit. d) C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 1.050,39 euro şi a sumei de 42.240,97 RON, asupra cărora au fost instituite sechestrul şi poprirea.

În baza art. 112 lit. f), art. 118 lit. b) şi e) C. pen. raportat la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1,89 g. heroină, indisponibilizată conform dovezii din 27 ianuarie 2009 şi a unui telefon mobil marca N. indisponibilizat conform dovezii din 10 aprilie 2009.

A fost obligat inculpatul la 2.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 14 ianuarie 2009, cu ocazia unui control dispus de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bucureşti, lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O.B. - Serviciul Antidrog, în cooperare cu cei din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - Penitenciarul Rahova - au descoperit că în perimetrul camerei în care erau repartizaţi inculpatul S.A. şi martorul V.S.D. (persoane private de libertate, aflate în executarea unor pedepse cu detenţiunea pe viaţă) se afla disimulată cantitatea de 1,89 g. heroină (în amestec cu alte substanţe) destinată comercializării.

Probatoriul administrat a relevat că respectiva cantitate, porţionată în 11 doze reprezentând, în fapt, recipiente confecţionate artizanal din folie de plastic, sigilate prin ardere la unul din capete, era deţinută în mod exclusiv de către inculpatul S.A. în vederea comercializării, această activitate constituind una din preocupările sale principale, în urma căreia a obţinut importante venituri materiale, sumele acumulate de către acesta şi depuse în conturi bancare fiind de 1.050,39 euro, respectiv de 42.240,97 RON.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 14 ianuarie 2009, a rezultat că proba nr. 1, constituită din trei recipiente de mici dimensiuni confecţionate artizanal din celofan de culoare albă conţine 1,42 g. pulbere ce reprezintă heroină şi griseofulvin; proba nr. 2, constituită din patru recipiente de mici dimensiuni confecţionate artizanal din celofan de culoare albastră conţine 0,27 g. pulbere ce reprezintă heroină şi griseofulvin, iar proba nr. 3, constituită din patru recipiente de mici dimensiuni confecţionate artizanal din celofan de culoare portocaliu conţine 0,20 g. pulbere ce reprezintă heroină, diazepam şi griseofulvin.

De asemenea, cu ocazia percheziţiei, într-o biblie au fost găsite 6 fragmente de folie de metal (posibil aluminiu) dintre care 4 de formă rotundă, una reprezentând doar un fragment dintr-un cerc, iar alta de formă ovală, realizată în urma lipirii altor trei astfel de folii, toate acestea prezentând imprimat cu litere de culoare neagră cuvântul „Amigo”, fapt ce a condus organele de urmărire penală la concluzia că acestea reprezintă sigiliul antiumidificare a unor cutii de ness.

Cu ocazia percheziţionării corporale a celor doi deţinuţi, la gâtul deţinutului S.A. a fost descoperită o husă confecţionată artizanal din material textil (jeans), prinsă cu ajutorul unui şnur, în interiorul căreia a fost găsit un telefon mobil marca N., precum şi o foaie de hârtie de formă dreptunghiulară, de culoare galbenă, cu o bandă adezivă pe una din margini, genul „post-it”, ce prezenta menţiuni scrise lizibil cu pastă de culoare albastră pe ambele feţe, înscris constituit dintr-un mesaj adresat de către un expeditor pe nume „A.L.” unui destinatar pe nume „A.D.”.

Audiat fiind, inculpatul S.A. a negat că ar avea cunoştinţă despre existenţa drogurilor respective, susţinând că nu ştie ce reprezintă „acele bucăţele de plastic”.

Probatoriul administrat a relevat însă că, anterior datei efectuării controlului soldat cu depistarea drogurilor, profitând de împrejurarea că poseda un telefon mobil şi mai multe cartele SIM, introduse în mod fraudulos în incinta penitenciarului, inculpatul S.A. s-a aflat în contact cu mai multe persoane din mediul interlop, cunoscute cu preocupări infracţionale în domeniul traficului de droguri care, prin diverse mijloace, l-au aprovizionat în mod repetat cu astfel de substanţe.

Ulterior intrării în posesia cantităţilor respective de droguri, inculpatul S.A. intra în relaţie cu alţi deţinuţi din cadrul penitenciarului, despre care avea cunoştinţă că sunt consumatori de droguri, cărora le vindea cantităţile solicitate, modalitatea de realizare a tranzacţiilor fiind una „sui generis”, adaptată condiţiilor restrictive ale libertăţii de mişcare din mediul penitenciar. În acest sens, s-a reţinut că după ce se realiza acordul de voinţă cu privire la cantitatea solicitată de eventualul client, precum şi la modalitatea concretă de intrare în posesie a acesteia, (din mână în mână, „tramvai”, „picioare”, „caleaşcă”, etc.) plata contravalorii drogurilor se realiza prin depunerea sumei de bani stabilită de către o rudă/prieten al deţinutului cumpărător, prin mandat poştal on-line/e-mandat la unul din oficiile poştale aflate în apropierea locuinţelor destinatarilor sumelor respective, în persoana martorei S.D.M., (soţia inculpatului) ori a unchiului acestuia din urmă, martorul A.C.

Astfel, în perioada 2008 - 14 ianuarie 2009, prin modalitatea sus-menţionată, martorul A.C. a primit de la mai multe persoane suma de 8.700 RON, iar martora S.D.M. a primit suma de 7.531 RON. A.C. s-a întâlnit, de asemenea, în mod repetat, cu mai multe persoane aflate în conexiune cu deţinuţi din penitenciar, care i-au remis în mod direct diferite sume de bani şi după ce acesta strângea o sumă mai consistentă, o depunea în cele două conturi deschise la Banca C.R. şi la Banca T.

Pentru a se edifica cu privire la calitatea drogurilor achiziţionate deja ori care erau pe cale de a le achiziţiona, inculpatul S.A., nefiind consumator de droguri, apela la serviciile unui deţinut - consumator - cunoscut sub numele de C.G.C., sens în care îi remitea câte o mostră provenită de la furnizor. După ce acesta testa drogul administrându-şi-l prin injectare, comunica inculpatului atât calitatea eşantionului, cât şi eventuala fezabilitate a tranzacţiei ce urma a fi efectuată, iar, în final, inculpatul S.A. hotăra dacă tranzacţia urma să aibă loc în condiţiile stabilite.

Instanţa de fond a înlăturat ca nesinceră declaraţia martorului V.S.D. care a revenit în totalitate asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, dar fără a putea oferi o motivaţie pertinentă pentru schimbarea declaraţiilor iniţiale, încercând să-şi însuşească practic răspunderea traficului de droguri. Existând dubii asupra corectitudinii informaţiilor prezentate de către martor în faţa instanţei de judecată, declaraţiile acestuia au fost înlăturate şi pentru faptul că nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate in cauză.

Şi declaraţiile martorilor V.D. şi D.M., propuşi de inculpat în apărare au fost înlăturate ca nesincere, instanţa de fond reţinănd că au fost date în interesul inculpatului. Aceasta deoarece, ambii martori, arestaţi fiind, au oferit după un interval de circa 2 ani, informaţii despre o zi anume, exact în sensul celor relatate de inculpat, aspecte greu de reţinut în mod normal de către persoane care nu aveau legătură cu inculpatul.

Instanţa de fond a constatat că declaraţiile inculpatului sunt contrazise şi de următoarele mijloace de probă: menţiunile din biletul ridicat cu ocazia controlului din data de 14 aprilie 2009, înscris întocmit de către martorul A.A.D. şi adresat inculpatului S.A. „Spunei k nu am telefon şi să nu spui nimic de droguri k am belit-o. A.L.”; declaraţiile martorului A.A.D., din conținutul cărora rezultă că: acesta recunoaște că înscrisul găsit cu ocazia controlului efectuat în camera inculpatului S.A. îi aparţine, motivând că i l-a trimis în încercarea de a stinge o datorie faţă de învinuit și admite faptul că şi-a administrat în mod repetat heroină prin injectare în perioada în care s-a aflat în detenţie, iar când a fost întrebat dacă a achiziţionat droguri de la S.A., din motive lesne de înţeles, martorul a refuzat să răspundă la întrebare; existenţa în încăperea respectivă a unui obiect agăţat pe post de cuier, reprezentat de o bucată de sârmă îndoită la ambele capete ce constituie singura ustensilă ce putea fi utilizată la extragerea din interiorul cadrului metalic a recipientelor ce conţineau drogurile, a mai multor pliculeţe ce conţineau sare de lămâie, dizolvant al heroinei, precum şi a foliilor din aluminiu găsite în biblia inculpatului, rezultate în urma decupării capacelor antiumidificare de la cutiile de ness, identice cu cele în care se aflau cele 11 doze de heroină disimulate în grilajul de protecţie; declaraţiile celor doi martori cu identitate protejată „P.C.” - nume de cod şi „A.C.” - nume de cod, care relatează modul în care decurgea activitatea infracţională a inculpatului; conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiei din 08 decembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, purtate între S.A. şi numitul „C.”, aşa cum au fost redate în procesul-verbal încheiat şi depus la dosarul de urmărire penală.

Totodată, s-a avut în vedere declaraţia martorului C.G.C., care a arătat că inculpatul S.A., profitând de împrejurarea că el era cunoscut în penitenciar ca fiind consumator de droguri (heroină), în stadiu de dependenţă, droguri pe care şi le administra prin injectare, i-a solicitat în mod repetat să probeze mai multe eşantioane pe care i le trimitea.

În drept, Tribunalul a apreciat că fapta comisă de inculpatul S.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., iar la individualizarea pedepsei, a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat ca fiind unul ridicat - dat de amploarea acestui fenomen, de activitatea infracţională anterioară a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă postcondamnatorie, poziţia procesuală a inculpatului în diverse faze, acesta mergând de la nerecunoaşterea faptelor până la alibiuri false şi atitudini de zădărnicire a aflării adevărului, dar şi persoana inculpatului, care este absolvent de studii universitare, căsătorit, fără copii.

Împotriva sentinţei au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.A.

Parchetul a invocat sub un prim aspect, omisiunea aplicării prev. art. 165 alin. (7) C. proc. pen. rap. la art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., în sensul că organele de urmărire penală trebuiau să dispună, mai întâi, ridicarea sechestrului instituit asupra sumelor de 1.050,39 euro şi 42.240,97 RON, şi abia apoi să ia măsura de siguranţă a confiscării speciale.

Sentinţa a fost criticată şi sub aspectul temeiului confiscării sumelor de bani dobândite de inculpat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri [s-au reţinut dispoziţiile art. 118 lit. d) C. pen. în loc de art. 118 lit. e) C. pen.], precum şi în privinţa temeiului confiscării cantităţii de 1,89 g. heroină, în sensul că trebuia să se dispună această măsură în baza dispoziţiilor art. 118 lit. f) C. pen.

În cursul dezbaterilor, Ministerul Public a invocat şi omisiunea deducerii din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei executate, arătând că potrivit art. 39 alin. (2) C. pen., trebuia dedusă perioada executată de la data comiterii faptei, respectiv de la data de 14 ianuarie 2009, la zi.

Apelantul-inculpat S.A. a invocat, în principal, netemeinicia soluţiei de condamnare, susţinând că probele administrate nu confirmă vinovăţia sa sub aspectul deţinerii cantităţii de 1,89 g. heroină. În acest sens, inculpatul a făcut trimitere la declaraţiile mamei şi surorii martorului E.M.G. care au contestat faptul că acesta din urmă ar fi consumat droguri, dar şi la contradicţiile existente în declaraţiile martorilor cu identitate protejată.

Inculpatul a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a dat eficienţă prevederilor art. 327 C. proc. pen. în privinţa martorilor E.M.G., V.E. şi S.F., - în condiţiile în care nu a epuizat toate modalităţile legale de citare a acestora - că Tribunalul a valorificat declaraţiile martorilor A.A.D. şi C.G.C. date în faza de urmărire penală, fără a motiva de ce a înlăturat declaraţiile date de aceştia în cursul judecăţii.

Totodată, inculpatul a apreciat nejustificată valorificarea fără rezerve de către instanţa de fond a depoziţiilor martorilor cu identitate protejată, subliniind, în acest sens, contradicţiile existente în aceste declaraţii, de natură să creeze un dubiu major asupra situaţiei de fapt reţinute prin actul de inculpare.

Invocând şi greşita înlăturare a declaraţiei martorului V.S.D., apelantul inculpat a solicitat achitarea în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Un al doilea motiv de apel a vizat greşita confiscare a sumelor de 1.050,39 euro şi de 42.240,97 RON, având în vedere, pe de o parte, inexistenţa unor probe din care să rezulte că martorul A.C. ar fi primit aceste sume de la rudele unor deţinuţi, iar, pe de altă parte, inexistenţa unei legături între fapta concretă imputată inculpatului şi sumele de bani trimise martorului în derularea unei pretinse activităţi infracţionale de vânzare de droguri, ce nu a făcut obiectul judecăţii.

La solicitarea inculpatului, instanţa de apel a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale, fiind ascultat martorul E.M.G.

Prin decizia penală nr. 321/A din 07 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 25712/3/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul S.A., a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) C. pen. şi art. 39 alin. (1) C. pen. privind contopirea pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, (definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie) cu pedeapsa închisorii aplicată în cauză.

În baza art. 39 alin. (7) C. pen. a constatat că dispoziţiile referitoare la pedeapsa în caz de recidivă urmează a se aplica în cazul comutării/înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicate prin sentinţa penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, inculpatul S.A. executând, în prezenta cauză, pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

A înlăturat dispoziţia de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii din 05 mai 1999 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi de emitere a unor noi forme de executare.

A înlăturat dispoziţia de confiscare a sumei de 1.050,39 euro şi de 42.240,97 RON şi a unui telefon mobil marca N., indisponibilizat conform dovezii din 10 aprilie 2009.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită asupra conturilor numitului A.C. prin ordonanţa nr. 797/D/P/2008 din 15 ianuarie 2009 D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Bucureşti.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpatul S.A. a telefonului marca N., a acumulatorului şi a cartelei SIM, bunuri indisponibilizate conform dovezii din 10 aprilie 2009.

A modificat temeiul legal al luării măsurii de siguranţă a confiscării cantităţii de 1,89 g. heroină în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Instanţa de prim control judiciar, reexaminând materialul probator în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate în cauză a constatat că săvârşirea cu vinovăţie de către inculpat a infracţiunii deduse judecăţii, în modalitatea reţinută prin hotărârea instanţei de fond este confirmată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probe certe şi legal administrate.

Din coroborarea împrejurărilor de fapt ce rezultă din: procesul verbal întocmit la data de 14 ianuarie 2009 (cu ocazia controlului efectuat în incinta camerei din Penitenciarul Rahova), declaraţiilor martorilor C.G.C., E.M.G., ale martorilor cu identitate protejată „P.C.” şi „A.C.”, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.A., instanţa de prim control judiciar a reţinut că la data de 14 ianuarie 2009, apelantul-inculpat a deţinut, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină, în scopul comercializării, drogurile fiind ascunse în grilajul ferestrei camerei de deţinere.

Faptul obiectiv al existenţei drogurilor în incinta încăperii în care inculpatul executa o pedeapsă privativă de libertate a fost, în sine, necontestat, apelantul inculpat invocând doar împrejurarea că drogurile depistate nu i-ar aparţine şi sugerând că ele ar fi putut fi plasate în acel loc de către organele de cercetare penală.

S-a apreciat că apărarea inculpatului are un vădit caracter pro cauza, fiind infirmată de celelalte mijloace de probă existente în cauză, temeinic evaluate de către instanţa de fond.

Astfel, probele testimoniale şi înregistrările convorbirilor telefonice evidenţiază neechivoc că, în perioada 2008 - ianuarie 2009, distinct de vânzarea unor bunuri inofensive, (obiecte de îmbrăcăminte, ţigări) inculpatul S.A. s-a implicat nemijlocit şi într-o activitate intensă de circulaţie a drogurilor de mare risc în interiorul Penitenciarului Rahova. Aceste activităţi, deşi reliefate probatoriu în faza de urmărire penală, nu au făcut însă obiectul judecăţii în sensul art. 317 C. proc. pen., inculpatul fiind trimis în judecată doar pentru unicul fapt de a achiziţiona şi deţine cantitatea de1,89 g. heroină, în împrejurările anterior menţionate.

Prin urmare, Curtea a avut în vedere doar probatoriul administrat în cauză care interesează fapta concretă dedusă judecăţii şi doar pentru a evalua temeinicia susţinerilor în apărare făcute de către inculpat.

În acest sens, a constatat că deşi apelantul S.A. a negat în mod constant orice implicare în procurarea, deţinerea ori vânzarea de droguri în locul de detenţie, martorul C.G.C. a precizat expres în faza de urmărire penală, că au existat mai multe situaţii în care a primit de la inculpatul S.A. eşantioane de heroină, în scopul de a le proba prin injectare şi de a-i comunica ulterior calitatea acestora.

Susţinerile martorului se coroborează în totalitate cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între cei doi la datele de 18 decembrie 2008 (ora 19:05:46), 19 decembrie 2008 (ora 01:27:46) şi 30 decembrie 2008 (ora 16:23:47), dar şi cu elementele ce rezultă din mesajul tip SMS, trimis de martor la data de 30 decembrie 2008 (ora 16:50:56).

Fiecare din convorbirile menţionate atestă faptul că inculpatul S.A. a fost cel care i-a solicitat în mod repetat martorului C.G.C. să testeze calitatea drogurilor pe care intenţiona să le procure. În acest, sens au fost invocate convorbirile telefonice purtate de inculpat şi martor la datele de 18 decembrie 2008 şi 19 decembrie 2008.

S.A.: Vezi că-ţi trimet şi eu o piesă mică să-mi faci un test.

C.G.C.: Vezi că am băgat-o aia în fiolă…

S.A.: Aşa…

C.G.C.: ...când am fiert-o era prea puţină, boss şi nu pot să-mi dau seama, că s-a evaporat, ştii?...

S.A.: da de fiert, fierbe!

…

S.A.: da tu nu ştii, mă, să testezi pe folie?

C.G.C.: Păi nu... Păi era şi... Şi pe folie era şi puţină şi n-am băgat pe folie.

S.A.: …Tu ai vrut să bagi în siringă şi d-aia… Normal că n-ai cum.

Relevante s-au apreciat a fi şi împrejurările ce rezultă din convorbirile telefonice premergătoare celor mai sus-menţionate, din conţinutul cărora rezultă că inculpatul S.A. era cel interesat în mod constant de procurarea de droguri, însă de calitate, motiv pentru care apela la martorul C.G.C. pentru testarea lor prealabilă. Edificatoare sub acest aspect a fost reţinută succesiunea convorbirilor purtate de inculpat la data de 30 decembrie 2008, mai întâi cu martorul „G.” (din care rezultă că inculpatul a primit o „bilă” pentru testare) şi ulterior, în aceeaşi zi, la un interval de doar trei minute, cu martorul C.G.C., căruia inculpatul îi solicita să efectueze „proba” acelei mostre.

De asemenea, convorbirea telefonică purtată de inculpat la data de 11 decembrie 2008 - ora 22:06:21, cu două persoane neidentificate, pune în lumină una dintre modalităţile de introducere a drogurilor în penitenciar (prin înghiţire), cunoaşterea acestui aspect de către S.A., dar şi interesul său direct în procurarea drogurilor.

În contextul acestor elemente de fapt, s-a apreciat ca fiind perfect justificată înlăturarea de către instanța de fond a depoziţiei martorului C.G.C. dată în cursul judecăţii, în cuprinsul căreia martorul a afirmat, fără suport, că ceea ce inculpatul îi oferea spre testare erau „medicamente”, iar nu droguri. Schimbarea de poziţie a martorului are un vădit caracter pro causa şi este explicabilă prin prisma particularităţilor situaţiei sale (persoană privată de libertate).

S-a reţinut că desfăşurarea de către inculpat a unor acte de vânzare de droguri rezultă şi din declaraţia martorului E.M.G., ascultat nemijlocit în apel. Martorul a precizat că, în perioada în care a fost privat de libertate, fiind dependent de droguri, a achiziţionat în mod repetat heroină de la inculpatul S.A. Declaraţia martorului este confirmată de convorbirile telefonice purtate de acesta cu apelantul-inculpat la data de 09 noiembrie 2008 (ora 12:51:42) şi 30 decembrie 2008 (anterior menţionată), care atestă insistenţa martorului în a procura droguri de la inculpat, dar şi obişnuinţa de a efectua tranzacţii reciproce cu astfel de substanţe.

Împrejurarea că mama ori sora martorului E.M.G. nu au cunoscut statutul acestuia de consumator de droguri nu reclamă înlăturarea depoziţiei sale, (cum a solicitat inculpatul) deoarece relaţia de rudenie între aceste persoane justifică plauzibil reticenţa martorului în a le împărtăşi deschis dependenţa sa de droguri.

În plus, s-a reţinut că implicarea nemijlocită a inculpatului S.A. în operaţiuni legate de droguri, contrar atitudinii sale de negare, rezultă din celelalte mijloace de probă administrate, menţionate în considerentele deciziei şi care se coroborează, conform art. 86¹ alin. (6) C. proc. pen., şi cu susţinerile constante ale martorilor cu identitate protejată „P.C.” şi „A.C.”. Aceste două persoane au arătat, fie că au achiziţionat direct droguri de la inculpat, fie că au cunoştinţă despre activităţile repetate ale acestuia din urmă constând în procurarea şi vânzarea de droguri, ori folosirea martorului C.G. pentru testarea acestor substanţe.

S-a mai reţinut că declaraţiile martorilor cu identitate protejată au permis lămurirea unor termeni din argoul penitenciar, rezultând că „mâncare” înseamnă droguri, iar „bilă” sau „piesă” - droguri porţionate, aceste expresii regăsindu-se frecvent şi în procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat şi pe care instanţa de prim control judiciar le-a avut în vedere.

În acest context probator, s-a apreciat că este lipsită de suport solicitarea apelantului-inculpat de înlăturare a depoziţiilor martorilor cu identitate protejată, inadvertenţele strecurate în declaraţiile lor, legate de numărul camerei de detenţie ori referirea la mai multe acte de vânzare de droguri, nefiind de natură să ridice dubii asupra veridicităţii ori relevanţei probatorii a acestor declaraţii, în ansamblul lor. Elementele invocate în apărare reprezintă aspecte de detaliu, fără relevanţă directă asupra faptei concrete imputate apelantului şi a căror lămurire nu era absolut necesară pentru conturarea situaţiei de fapt, dar nici posibilă, dată fiind calitatea în care martorii au fost ascultaţi (cu identitate protejată) şi riscul de identificare a acestora.

Şi critica referitoare la înlăturarea declaraţiilor date în cursul judecăţii de martorii A.A.D. şi V.S.D. s-a apreciat că nu reliefează eventuala lipsă de temeinicie a hotărârii instanţei de fond.

Martorul A.A. nu a descris nici în faza de urmărire penală şi nici în cursul judecăţii, elemente de fapt care să permită lămurirea acuzaţiilor aduse apelantului, depoziţia acestui martor limitându-se la a evidenţia doar calitatea sa de consumator de droguri. Aspectul „biletului” trimis de martor inculpatului S.A. şi găsit asupra acestuia din urmă nu are o relevanţă deosebită în stabilirea vinovăţiei inculpatului, motiv pentru care Curtea nu a apreciat util a insista asupra acestui element probatoriu.

Martorul V.S.D. a adoptat în depoziţiile sale succesive poziţii diametral opuse, invocând iniţial, faptul că nu avea cunoştinţă de existenţa drogurilor găsite la data de 14 ianuarie 2009 în cameră, pentru ca ulterior să susţină că acele droguri i-ar aparţine. Această inconsecvenţă a martorului în susţinerile sale (explicabilă şi prin prisma poziţiei de condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă) justifică valorificarea probatorie rezervată a declaraţiilor date doar în măsura în care se coroborează cu celelalte mijloace de probă.

Or, toate celelalte elemente probatorii, cu precădere, împrejurările obiective ce rezultă din convorbirile telefonice, confirmă neechivoc implicarea directă şi constantă a inculpatului S.A. în acte de trafic de droguri, justificând, prin urmare, înlăturarea depoziţiilor subiective ale colegului său de cameră - martorul V.S. Edificatoare a fost apreciată şi depistarea în interiorul bibliei aparţinând apelantului, iar nu martorului, a unor folii de aluminiu inscripţionate „Amigo”, identice foliilor în care erau ambalate drogurile găsite în camera de detenţie, rezultând, o dată în plus, lipsa de suport a declaraţiilor numitului V.S.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului-inculpat referitoare la nelegala aplicare a prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. faţă de martorii V.E., E.M. şi S.F., Curtea a constatat, sub un prim aspect, că de principiu, greşita aplicare a acestor prevederi legale este sancţionată doar cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare, o atare împrejurare ar justifica anularea hotărârii doar în situaţia în care vătămarea adusă intereselor legitime ale inculpatului ar fi atât de însemnată încât să nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii. Or, o atare vătămare nu a existat în cauză, cât timp instanţa de fond a procedat la ascultarea martorilor din rechizitoriu, dar şi a doi dintre martorii propuşi în apărare de către inculpat, respectiv D.M. şi V.G.D. ale căror declaraţii nu reliefează împrejurări de fapt substanţial relevante pentru soluţionarea cauzei, ele făcând trimitere la o posibilă solicitare a inculpatului adresată deţinutului „G.” de a-l ajuta să ascundă un obiect.

Curtea a împărtăşit rezervele instanţei de fond în valorificarea acestor declaraţii, reţinând că este neplauzibil ca după doi ani de la pretinsa observare a faptei, martorii să îşi amintească detaliile comiterii ei. Aceasta deoarece, activitatea pe care ei au descris-o este relativ banală, martorii nu au fost implicaţi în derularea ei, iar întipărirea evenimentelor pretins observate în memoria martorilor nu s-a realizat prin eventuale audieri apropiate datei de 14 ianuarie 2009, fiind astfel necredibilă redarea detaliată a acestor evenimente după un lung interval de timp.

În plus, ascultarea nemijlocită în apel a martorului E.M.G. (singurul în a cărui audiere inculpatul a insistat în mod expres la data de 14 aprilie 2011) a permis apelantului să îşi exercite corespunzător dreptul la apărare.

Prin urmare, s-a apreciat că ascultarea celorlalţi doi martori anterior încuviinţaţi de către instanţa de fond este lipsită de utilitate, iar neadministrarea acestei probe este justificată prin prisma dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., ceea ce conferă criticii inculpatului un caracter pur formal, fără a reclama desfiinţarea hotărârii.

În concluzie, apreciind că probele administrate dovedesc vinovăţia inculpatului S.A. dincolo de orice îndoială rezonabilă, curtea a constatat că fapta acestuia de a deţine, la data de 14 ianuarie 2009, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină, în scopul comercializării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen.

Pedeapsa moderată de 15 ani închisoare aplicată inculpatului s-a apreciat că a fost temeinic individualizată, prin luarea în considerare de către instanța de fond a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., acest aspect nefăcând, de altfel, obiect de critică expresă în apel.

Curtea însăşi a constatat că această pedeapsă reflectă gradul de pericol social concret extrem de ridicat al faptei, reliefat de comiterea ei în interiorul unui loc de detenţie şi de unicul scop urmărit de inculpat, cel al obţinerii unor avantaje patrimoniale semnificative. Chiar dacă obiectul judecăţii este limitat la fapta de deţinere de droguri din data de 14 ianuarie 2009, în cauză există indicii temeinice că această activitate reflectă, în fapt, o implicare anterioară îndelungată şi constantă a inculpatului în derularea unor operaţiuni de circulaţie a drogurilor de mare risc în interiorul penitenciarului, aspect ce potenţează gravitatea concretă a faptei.

Pe de altă parte, împrejurarea că inculpatul a adoptat o atare conduită ilicită în interiorul locului de deţinere, loc destinat esenţialmente reeducării sale, evidenţiază faptul că, în pofida condamnării suferite anterior şi a perioadei deja executate până în prezent, nu a conştientizat imperativul respectării normelor de drept, persistând într-o atitudine de sfidare a acestora.

În acest context, Curtea a concluzionat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost temeinic individualizată, menţinerea cuantumului ei şi a modalităţii de executare fiind justificată şi de starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., incidentă în speţă.

Astfel, inculpatul S.A. a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii în timpul executării pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată prin sentinţa penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, pedeapsă a cărei executare a început la data de 19 septembrie 1992.

În această situaţie, tratamentul sancţionator al stării de recidivă este, în principiu, cel prevăzut de art. 39 alin. (2) C. pen., care impune contopirea restului ce a mai rămas de executat din pedeapsa detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii aplicată pentru infracţiunea de trafic de droguri.

Prin urmare, procedeul instanţei de fond de a aplica prevederile art. 39 alin. (1) C. pen. şi art. 34 lit. a) C. pen. este nelegal, deoarece infracţiunea de trafic de droguri nu a fost săvârşită înainte de începerea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă, ci în timpul executării aceste pedepse. Contopirea pedepsei închisorii aplicată prin sentinţa apelată cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, în integralitatea sa, tinde la ignorarea particularităţilor recidivei incidentâ în speţă şi a împrejurării că inculpatul executase deja, la data săvârşirii faptei, o parte importantă din pedeapsa detenţiunii pe viaţă, ce nu poate fi omisă.

Menţinerea soluţiei de contopire în modalitatea dispusă de prima instanţă, chiar cu deducerea perioadei executate de la data de 14 ianuarie 2009 la zi, aşa cum s-a solicitat în cursul dezbaterilor, ar fi lipsită de suport. O atare soluţie ar echivala cu a se considera că, până la data săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri dedusă judecăţii, apelantul S.A. nu a executat nimic din pedeapsa detenţiunii pe viaţă, ipoteză vădit contrară realităţii. Aceeaşi soluţie ar nesocoti flagrant prevederile imperative ale art. 39 alin. (2) C. pen., care obligă instanţa (fără excepţie) ca în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în timpul executării unei pedepse, să contopească pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune doar cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, iar nu cu întreaga sancţiune.

O legală aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. pen. implică, aşadar, determinarea restului rămas de executat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei. O atare determinare este însă, teoretic, imposibilă, deoarece detenţiunea pe viaţă implică o privare de libertate cu caracter permanent, a cărei dată de finalizare nu poate fi stabilită la acest moment.

Cunoaşterea cu exactitate a datei la care inculpatul S.A. a început executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, respectiv 19 septembrie 1992, şi a datei la care a săvârşit infracţiunea dedusă judecăţii, respectiv 14 ianuarie 2009, permite doar cunoaşterea perioadei executate în acest interval, fără a evidenţia, în paralel, restul rămas de executat.

Determinarea acestui rest devine posibilă într-o unică situaţie, aceea a înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii. Comutarea/înlocuirea pedepsei detenţiunii pe viaţă va deschide ipso facto calea aplicării prevederilor art. 39 alin. (2) C. pen. deoarece, numai în acest caz, va putea fi stabilită perioada pe care inculpatul o avea de executat între data de 14 ianuarie 2009 (data comiterii faptei în prezenta cauză) şi data la care ia sfârşit pedeapsa închisorii ce ar înlocui, eventual detenţiunea pe viaţă.

O atare soluţie este concordantă şi cu dispoziţiile art. 39 alin. (7) C. pen., care prevăd că, în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii, instanţa aplică prevederile art. 39 alin. (6) C. pen., respectiv ale alin. (1) în cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. a) C. pen.

Deşi textul de lege nu face trimitere şi la dispoziţiile art. 39 alin. (2) C. pen., este raţional ca, în situaţia în care pedeapsa anterioară a fost parţial executată, contopirea să se realizeze între restul rămas de executat şi pedeapsa ulterioară. O atare posibilitate a fost recunoscută în doctrină, unii autori subliniind că dispoziţiile art. 39 alin. (7) C. pen. extind regulile privitoare la descoperirea ulterioară a stării de recidivă la cazul în care recidiva, deşi cunoscută de instanţa care a pronunţat hotărârea, nu a putut fi valorificată sub aspectul tratamentului penal (Şt. Daneş, V. Papadopol, „Individualizarea judiciară a pedepselor”, Ed. Juridică, 2004, pag. 494-495).

În consecinţă, Curtea a concluzionat că, în raport de particularităţile speţei, starea de recidivă postcondamnatorie (corect reţinută prin hotărârea apelată) nu poate fi valorificată în plan sancţionator datorită imposibilităţii de decelare, la acest moment, a restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, urmând a se da eficienţă prevederilor art. 39 alin. (2) C. pen. doar în cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă.

În situaţia în care procedura prevăzută de art. 448 C. proc. pen. nu va fi parcursă, determinarea concretă a pedepsei executabile va putea fi realizată doar de către instanţa de executare, (ori cea a locului de detenţie corespunzătoare în grad) prin evaluarea tuturor împrejurărilor relevante ivite la acel moment în faza de executare şi cu luarea în considerare a datei săvârşirii infracţiunii.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, s-a constatat că aceasta a fost, în parte, greşit individualizată, deoarece fapta de trafic de droguri nu are nicio legătură cu eventuala exercitare a unei funcţii sau profesii ori cu desfăşurarea unei activităţi care să justifice interzicerea exerciţiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. Prin urmare, Curtea a modificat sentinţa şi sub acest aspect şi a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, doar exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Referitor la măsura de siguranţă a confiscării speciale dispusă de instanţa de fond, reevaluând ansamblul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că dispoziţia de confiscare a sumelor de 1.050,39 euro şi de 42.240,97 RON este lipsită de temei legal, critica adusă sentinţei de către inculpat sub acest aspect fiind fondată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, confiscarea sumelor de bani eventual obţinute din valorificarea drogurilor poate fi dispusă numai prin raportare la substanţele interzise ce au făcut obiectul infracţiunii dedusă judecăţii. Prin urmare, trebuie respectată corelaţia necesară dintre sumele de bani obţinute exclusiv din fapta imputată inculpatului ca infracţiune şi sumele de bani ce fac obiectul confiscării.

Dată fiind formularea inechivocă a textului, este lipsită de suport legal o eventuală confiscare a sumelor ce depăşesc nivelul celor anterior menţionate, chiar dacă ar putea exista indicii că ele provin din comiterea unor fapte similare, dar care nu au făcut obiectul judecăţii.

Din perspectiva acestor considerente, Curtea a constatat că apelantul S.A. a fost condamnat doar pentru fapta de achiziţionare şi deţinere, la data de 14 ianuarie 2009, a cantităţii de 1,89 g. heroină, că nu a fost trimis în judecată pentru tranzacţiile din care se suspecta, în faza de urmărire penală, că ar fi obţinut sume importante de bani, în mod repetat. Or, este evident că infracţiunea dedusă judecăţii nu a permis inculpatului să obţină un profit material, toate sumele de bani confiscate de către instanţa de fond provenind din alte tranzacţii, ce nu au făcut obiectul judecăţii.

Pe de altă parte, sumele de bani indisponibilizate se aflau în conturile unei persoane ce nu are calitatea de parte, respectiv ale martorului A.C., unchiul inculpatului, iar cel puţin o parte a acestor sume par a avea provenienţă licită, date fiind contractele de vânzare-cumpărare de bunuri imobile încheiate.

Aşa fiind, Curtea a apreciat că măsura confiscării sumelor de 1.050,39 euro şi de 42.240,97 RON dispusă de instanţa de fond este contrară prevederilor art. 17 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 şi, în consecinţă, a înlăturat această dispoziţie şi a ridicat măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra conturilor numitului A.C.

Totodată, sub aspectul măsurii confiscării telefonului marca N., a acumulatorului şi a cartelei SIM găsite asupra inculpatului, s-a constatat că aceste bunuri nu se încadrează în categoria „bunurilor folosite la săvârşirea unei infracţiuni”, iar deţinerea lor nu evidenţiază starea de pericol spre a cărei înlăturare tinde măsura de siguranţă. Deţinerea telefonului cu încălcarea normelor de ordine interioară la locul de deţinere nu echivalează cu încălcarea, concomitent, a unei dispoziţii penale, astfel că a dispus restituirea lor către inculpat (cu posibilitatea administraţiei locului de detenţie de a lua măsurile legale adecvate).

În final, Curtea a constatat că, formal, temeiul legal al luării măsurii de siguranţă a confiscării cantităţii de 1,89 g. heroină - art. 118 lit. b), c) C. pen. - este greşit, o atare măsură, legal dispusă în speţă, trebuia însă întemeiată pe dispoziţiile speciale cuprinse în art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.A.

Parchetul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. a susţinut că atât sentinţa, cât şi decizia sunt nelegale. Decizia este nelegală sub aspectul înlăturării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) C. pen., iar nelegalitatea sentinţei constă în omisiunea instanţei de fond de a deduce prevenţia din pedeapsa anterioară aplicată inculpatului. S-a mai susţinut că atât sentinţa, cât şi decizia sunt nelegale şi sub aspectul cantităţii de heroină confiscată de la inculpat şi, în consecinţă, sub acest aspect, s-a solicitat să se dispună confiscarea doar a cantităţii de heroină rămasă în urma analizelor de laborator şi care a fost depusă la camera de corpuri delicte.

Inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., cu motivarea că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de Parchet şi de inculpat, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu potrivit art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt fondate (recursul inculpatului pentru alte motive decât cele invocate şi care vor fi expuse în cele ce urmează).

Analizând cu prioritate critica formulată de inculpat, Înalta Curte constată că nu este întemeiată. Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu vinovăţia acestuia în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care a fost trimis în judecată şi care constă în aceea că la data de 14 ianuarie 2009 a deţinut, fără drept, cantitatea de 1,89 g. de heroină în scopul comercializării, drogurile fiind ascunse în grilajul ferestrei camerei de deţinere în care executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă la care a fost condamnat pentru o altă infracţiune.

Relevante în stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei recurentului inculpat sunt menţiunile din procesul-verbal întocmit la data de 14 ianuarie 2009, cu ocazia controlului efectuat în incinta camerei din Penitenciarul Rahova, unde recurentul execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, declaraţiile martorului C.G.C. care în cursul urmăririi penale a arătat în mod constant că au existat mai multe situaţii în care a primit de la inculpatul S.A. eşantioane de heroină în scopul de a le proba calitatea şi de a-i comunica rezultatul, declaraţiile martorului E.M.G. care, cu ocazia audierii de către instanţa de apel a arătat că în perioada în care a fost privat de libertate, fiind dependent de droguri, a achiziţionat în mod repetat heroină de la inculpatul S.A., declaraţiile martorilor cu identitate protejată „P.C.” şi „A.C.”, care au arătat, fie că au achiziţionat droguri direct de la inculpat, fie că au cunoştinţă despre activităţile repetate ale acestuia constând în procurarea şi vânzarea de droguri, ori de folosire a martorului C.G. pentru testarea acestor substanţe şi au explicat semnificaţia unor termeni din argoul penitenciar, rezultănd că „mâncare”, înseamnă „droguri”, „bilă” sau „piesă” înseamnă „droguri porţionate”, expresii regăsite frecvent în convorbirile telefonice purtate de recurent cu martorul C.G.C. la datele de 18 decembrie 2008 ora 19:05:46; 19 decembrie 2008, ora 01:27:46, 30 decembrie 2008, ora 16:23:47 şi conţinutul mesajului tip SMS trimis de martor inculpatului la data de 30 decembrie 2008, ora 16:50:56, redate în procesele-verbale existente în dosar urmărire penală.

Apărarea recurentului inculpat în sensul că nu are nici o implicare în procurarea, deţinerea ori vânzarea de droguri a fost verificată de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar care în mod judicios şi temeinic argumentat au înlăturat-o reţinând că este infirmată de probele administrate în cauză, analizate pe larg în considerentele sentinţei şi deciziei, analiză pe care Înalta Curte şi-o însuşeşte în totalitate.

Hotărârea instanţei de apel este însă netemeinică şi nelegală sub aspectul greşitei înlăturări a dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. a) şi art. 39 alin. (1) C. pen. reţinute de instanţa de fond şi a aplicării prevederilor art. 39 alin. (7) C. pen.

În considerentele deciziei se arată că starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului S.A. nu poate fi valorificată în plan sancţionator datorită imposibilităţii de decelare la momentul pronunţării sentinţei a restului rămas de executat din pedeapsa anterioară aplicată acestuia (detenţiunea pe viaţă), urmând a se da eficienţă dispoziţiilor art. 39 alin. (2) C. pen. doar în cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel şi în acord cu susţinerea parchetului, Înalta Curte constată că operaţiunea de contopire efectuată de instanţa de fond în conformitate cu dispoziţiile art. 34 lit. a) şi art. 39 alin. (1) C. pen. este corectă.

Potrivit art. 39 alin. (1) C. pen., „în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b) se poate mări până la 7 ani”.

Alin. (2) al textului de lege sus-menţionat prevede că „dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior”.

În alin. (6), art. 39 prevede că, „dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din alin. (1) în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) şi dispoziţiile alin. (4) în cazul recidivei prevăzute de art. 37 lit. b)”.

Alin. (7) al textului de lege sus-menţionat prevede că „dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii”.

În raport de dispoziţiile art. 39 alin. (6) şi (7) C. pen., recalcularea pedepsei în cazul descoperirii ulterioare a stării de recidivă este condiţionată de descoperirea acesteia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, descoperire care trebuie să aibă loc mai înainte de executarea în întregime a pedepsei sau de stingerea executării pedepsei, la aplicarea căreia nu s-a reţinut starea de recidivă.

Dispoziţiile legale sus-menţionate se aplică şi în cazul comutării pedepsei detenţiunii pe viaţă în pedeapsa închisorii, în această situaţie, reţinerea stării de recidivă fiind condiţionată de descoperirea ulterioară a acesteia.

Aşa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate, prevederile art. 39 alin. (7) C. pen. se aplică numai dacă în momentul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, nu se cunoştea starea de recidivă a inculpatului (C. Mitrache, Drept penal român - Partea generală, Universul Juridic, Bucureşti, 2006, pag. 301).

Opinia exprimată în literatura juridică de specialitate (Şt. Daneş, V. Papadopol „Individualizarea judiciară a pedepselor”, Ed. Juridică, 2004, pag. 494-495), pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia de aplicare a prevederilor art. 39 alin. (7) C. pen. se referă la o altă situaţie decât cea din cauza de faţă, şi anume la cazul în care pentru infracţiunea ce constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Astfel, autorii opiniei sus-menţionate au arătat că „prin art. 39 alin. (7) C. pen. se prevede că regulile privitoare la stabilirea pedepsei în cazul descoperirii ulterioare a stării de recidivă, se aplică şi atunci când pentru ultima infracţiune săvârşită în condiţiile recidivei, s-a pronunţat pedeapsa detenţiunii pe viaţă, însă ulterior a fost comutată sau înlocuită cu închisoarea. Textul sus-menţionat extinde, aşadar, regulile privitoare la descoperirea ulterioară a stării de recidivă la cazul în care recidiva, deşi cunoscută de instanţă când a pronunţat hotărârea de condamnare, nu a putut fi valorificată sub aspectul tratamentului penal deoarece, pentru ultima infracţiune - chiar fără luarea în considerare a recidivei - s-a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă”.

Relevant este faptul că dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen. nu sunt incidente doar în situaţia în care pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară este închisoarea, ci şi atunci când s-a aplicat detenţiunea pe viaţă, textul nefăcând nicio distincţie în acest sens.

Mai mult, prevederile art. 39 alin. (1) C. pen., fac trimitere, în ceea ce priveşte operaţiunea de contopire, la dispoziţiile art. 34 şi art. 35 C. pen.

Potrivit art. 34 alin. (1) lit. a) C. pen., „când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare sau cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă”.

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 39 alin. (1) C. pen., cum corect a reţinut instanţa de fond, şi nu cele ale art. 39 alin. (2) C. pen., chiar dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte pentru că, fiind vorba de detenţiune pe viaţă, nu se poate stabili cuantumul pedepsei ce a mai rămas de executat [aşa cum cere art. 39 alin. (2) C. pen.].

Prin urmare, întrucât infracţiunea de trafic de droguri de mare risc pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost comisă la data de 14 ianuarie 2009, în timp ce acesta se afla în executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 235 din 23 decembrie 1996 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1416 din 15 aprilie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie şi care reprezintă primul termen al recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a dispus în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 39 alin. (1) C. pen., contopirea pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată în cauza de faţă şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele, respectiv a detenţiunii pe viaţă din care însă trebuia să deducă, potrivit art. 36 alin. (3) C. pen., perioada executată începând cu data de 19 septembrie 1992 la zi.

Un alt aspect de netemeinicie al hotărârii pronunţate de instanţa de apel, invocat de Parchet şi care este şi în favoarea inculpatului se referă la cantitatea de heroină care a fost confiscată, şi anume 1,89 g. în loc de 1,59 g.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că după efectuarea analizelor de laborator, cantităţile de heroină rămase şi la care se face referire şi în cuprinsul dovezii din 27 ianuarie 2009, în baza căreia au fost confiscate şi depuse la camera de corpuri delicte sunt: 1,32 g.; 0,17 g.; 0,10 g.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, - corect reţinute de instanţa de apel prin înlăturarea art. 112 lit. f), art. 118 lit. b) şi e) C. pen. aplicate de Tribunal - cantitatea de heroină ce trebuia confiscată de la recurent era cea care a rămas efectiv după efectuarea analizelor de laborator, adică 1,59 g. (1,32 g. + 0,17 g. + 0,10 g.).

Pentru argumentele mai sus expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de parchet şi inculpat, se va casa în parte decizia şi rejudecând, se vor înlătura prevederile art. 39 alin. (7) C. pen. şi se vor aplica dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi art. 39 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul S.A. să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Totodată, se va modifica dispoziţia privind confiscarea cantităţii de 1,89 g. heroină în sensul că în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se va dispune confiscarea cantităţii de 1,59 g. heroină.

Se va constata că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

Se vor menţine în rest dispoziţiile deciziei recurate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea celor două recursuri vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 100 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 32/A din 07 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează în parte decizia recurată şi rejudecând:

Înlătură dispoziţiile art. 39 alin. (7) C. pen. şi face aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) C. pen. şi dispune ca inculpatul S.A. să execute pedeapsa cea mai grea respectiv cea a detenţiunii pe viaţă.

Modifică dispoziţia privind confiscarea cantităţii de 1,89 g. heroină şi în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 confiscă de la inculpatul S.A. cantitatea de 1,59 g. heroină.

Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate care nu contravin prezentei decizii.

Constată că recurentul inculpat S.A., este arestat în altă cauză.

Onorariul parţial în sumă de 100 RON cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul S.A., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 05 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2704/2012. Penal. Furtul calificat (art. 209...		ICCJ. Decizia nr. 2659/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2659/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs