ICCJ. Decizia nr. 2828/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2828/2012
Dosar nr. 5841/1/2012
Şedinţa publică din 14 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 4 septembrie 2012 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 4777/118/2012 în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului şi a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului S.I.T., fiul lui S.C. şi I.D., fiind respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat prin Sentinţa nr. 234 din 23 mai 2012 a Tribunalului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în vederea consumului propriu şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 luni închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a reţinut că, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, chiar nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, fundamentată pe probele administrate care au condus la reţinerea vinovăţiei acestuia.
În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. care a determinat, iniţial, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, curtea constată că acesta este în continuare incident, inculpatul S.I.T. fiind cercetat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (3 acte materiale) şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani existând totodată probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Contextul în care se reţine comiterea infracţiunilor (modul organizat de acţiune cu privire la plasarea drogurilor, caracterul continuat al faptelor, natura drogurilor puse în vânzare şi deţinute în vederea consumului propriu, de mare risc), urmările negative ale consumului de droguri ce se puteau produce asupra sănătăţii fizice şi psihice a persoanelor, denotă o gravitate deosebită a prezumtivelor fapte, conturând şi o periculozitate sporită a inculpatului, existând indicii că acesta îşi asigura mijloacele materiale necesare pe căi ilicite, prin vânzarea drogurilor de mare risc.
Toate acestea ilustrează pericolul real pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere şi impactul pe care îl are săvârşirea unor astfel de infracţiuni asupra opiniei publice, determinând o stare de nelinişte, rezonanţa socială negativă a faptelor de care este acuzat inculpatul şi sentimentul de insecuritate socială pe care prezenţa acestuia l-ar crea în comunitate, în contextul creşterii frecvenţei consumului ilicit de droguri mai ales în rândul tinerilor.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracţiuni, confirmată de instanţa de fond şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil. Raportat la circumstanţele cauzei, perioada de aproximativ 5 luni de arest, în care procesul penal a parcurs faza urmăririi penale şi judecata în fond, este prea scurtă pentru a se considera că motivele iniţiale care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi-au pierdut din relevanţă.
Totodată Curtea a constatat că în speţă nu sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., întrucât temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat şi nici nu au intervenit modificări favorabile care să impună înlocuirea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul S.I.T. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depăşit, iar la acest moment instanţa de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, pentru care a şi fost condamnat de instanţa de fond.
Astfel inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă pentru infracţiunile de trafic de droguri, respectiv consum de droguri constând în aceea că a vândut coinculpatului P.A. un comprimat ecstasy ce conţinea ca substanţe active CPP - clorofenilpiperazină şi amfetamina, la data de 27 martie 2012 a vândut aceluiaşi coinculpat un alt comprimat identic, iar la data de 5 aprilie 2012, cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa sa, a fost depistat deţinând 13 comprimate şi jumătate (conţinând 3, 4 - methylenedioxymetamfetamine - MDMA -, substanţe, destinate inclusiv consumului propriu).
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul societăţii. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, se constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului S.I.T.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I.T.
Împotriva încheierii din 4 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 4777/118/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2825/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2829/2012. Penal → |
|---|
