ICCJ. Decizia nr. 2829/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2829/2012
Dosar nr. 312/57/2012/a6
Şedinţa publică din 14 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 septembrie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ş.N.C., fiul lui L.I. şi N., actualmente deţinut la Penitenciarul Aiud, precum şi cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acelaşi inculpat. S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. 312/57/2012, inculpatul Ş.N.C., prin intermediul apărătorului ales, a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, şi, în subsidiar în baza art. 1602 şi urm. C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă, însă, pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau pentru a împiedica săvârşirea de fapte periculoase.
Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată de către instanţă în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. aceasta nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte.
Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave, luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate, nu va săvârşi alte infracţiuni şi îşi va îndeplini obligaţiile ce i se impun.
Inculpatul se bucură de prezumţia de nevinovăţie pe toată durata procedurilor judiciare, însă, până în acest moment procesul nu s-au administrat probe suficiente care să dovedească împrejurarea că s-au modificat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive din perspectiva condiţiilor care au justificat adoptarea măsurii preventive cu privire la acest acuzat, coroborat cu dispoziţia expresă impusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 17/2011 în sensul că buna desfăşurare a procedurilor judiciare este sau nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor ari. 139 alin. (2) C. proc. pen. instanţa pronunţă înlocuirea măsurii preventive dispuse cu o altă măsură preventivă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Curtea a reţinut că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive şi ulterior, prelungirea acesteia, faţă de inculpatul aflat în stare de arest preventiv, subzistă şi în prezent.
Sub alt aspect, măsura arestării preventive, cu privire la acest inculpat, s-a luat în raport de dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Probele administrate în faza urmăririi penale, coroborat cu probele testimoniale administrate până în acest moment procesual, creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Prevederile art. 5 din Convenţie oferă persoanelor private de libertate garanţia specială a desfăşurării procedurilor judiciare în condiţiile în care nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar.
Împotriva încheierii Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul Ş.N.C. a declarat recurs, numai cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., relativ la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ceea ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce, însă, automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula, oricând, în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
În lipsa unor criterii legale care pot sta la baza aprecierii temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la infracţiunile de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 alin. (1) C. pen raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi la art. 17 lit. b) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, de care este acuzat inculpatul Ş.N.C. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, calitatea inculpatului, valorile sociale lezate), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia, în concret, dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - necunoscut cu antecedente penale, este căsătorit, având în întreţinere copii minori, are studii superioare şi o carieră deosebită) - beneficiază de circumstanţe favorabile, unele dintre acestea fiind condiţii necesare pentru exercitarea profesiei sale, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular şi nu pot conduce la o previzibilitate pozitivă a comportamentului ulterior al inculpatului, câtă vreme a săvârşit o de corupţie, în considerarea calităţii deţinute.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea constată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a cercetării judecătoreşti, aspect în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată, apreciază că prin punerea în libertate a inculpatului, prezintă un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat Ş.N.C.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.N.C. împotriva încheierii din 7 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în Dosarul nr. 312/57/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2828/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2547/2012. Penal → |
|---|
