ICCJ. Decizia nr. 2889/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.), violarea de domiciliu (art.192 C.p.), violul (art.197 C.p.), tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2889/2012
Dosar nr. 405/63/2012
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 71 din data de 08 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 405/63/2012, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul B.S. şi a fost obligat condamnatul la 50 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 11 ianuarie 2012, condamnat B.S. a formulat o cerere prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 519 din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 38 din 18 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, motivând că se impune audierea unui nou martor care ar avea cunoştinţă despre modul cum s-au derulat evenimentele în locuinţa victimei şi care poate oferi relaţii cu privire la comportamentul său.
Procedând la examinarea admisibilităţii cererii de revizuire, instanţa de fond a reţinut că revizuientul B.S. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 519/2009 a Tribunalului Dolj la pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. h), art. 176 lit. c), art. 197 alin. (1) şi art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (21) lit. c) C. pen., constând în fapt, în aceea că, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul (revizuient în speţă) a pătruns fără drept în locuinţa părţii vătămate A.A., a întreţinut prin violenţă raport sexual cu aceasta şi i-a sustras din cameră suma de 15 RON, după care, pentru a o împiedica să anunţe organele de poliţie, a aruncat-o în fântâna din curtea casei.
S-a precizat de către instanţa de fond că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se urmăreşte îndreptarea unei hotărâri judecătoreşti, datorită existenţei unor elemente exterioare pe care instanţele nu le-au avut în vedere la judecata anterioară, cazurile de revizuire fiind expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen., respectiv: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În urma examinării motivelor invocate de revizuientul B.S. a rezultat că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire expres prevăzute de lege, revizuientul solicitând, de fapt, rejudecarea cauzei, reaprecierea probelor deja administrate, precum şi prelungirea probatoriilor cu audierea unui alt martor.
Or, aşa cum s-a statuat în practică şi în doctrină, pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu se poate solicita reaprecierea probatoriului ori administrarea de noi mijloace de probă. Pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. pen., este necesar ca faptele ce urmează a fi probate să fie noi, necunoscute de instanţă, fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se prelungească probatoriul administrat în cauză. În consecinţă, invocând şi d ecizia nr. 60 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s- a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că „cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă”, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată în cauză.
Împotriva sentinţei a declarat apel revizuientul B.S. care a solicitat desfiinţarea acesteia şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire cu consecinţa readministrării probelor prin reaudierea martorilor pentru a face dovada că nu a intenţionat să ucidă victima. A mai susţinut apelantul revizuient că pedeapsa la care a fost condamnat este exagerată şi a solicitat reducerea cuantumului acesteia.
Prin decizia penală nr. 86 din 20 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 405/63/2012, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut în considerentele deciziei, că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a constatat că revizuientul a cerut rejudecarea cauzei fără să indice existenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ arătate de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen., urmărind doar reducerea cuantumului pedepsei, aspect invocat atât în susţinerea apelului, cât şi în ultimul cuvânt.
Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul B.S. care prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat casarea hotărârii şi, pe fond, audierea martorului pe care l-a propus în apărarea sa la instanţa de fond.
În ultimul cuvânt, recurentul revizuient a solicitat reducerea cuantumului pedepsei.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de revizuient, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Revizuirea, cale extraordinară de atac, este remediul procesual pentru înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţine o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat şi care nu poate fi exercitată decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că: trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a exista cazul de revizuire susmenţionat este necesar să fie „noi” faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă prin care acestea pot fi administrate în cauză. Nu pot fi considerate „probe noi” în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (ca de exemplu, propunerea unor martori noi, care ar cunoaşte un fapt discutat în faţa instanţei de fond). Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoaşterea acestora de către instanţa de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părţi înainte sau în timpul judecării cauzei.
În ipoteza în care motivele invocate în cererea de revizuire nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, cererea de revizuire se respinge ca inadmisibilă.
Raportând consideraţiile teoretice susmenţionate la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că motivul invocat de revizuient şi anume neascultarea de către instanţele care l-au condamnat, a unui martor propus de el în apărare pentru a face dovada că nu a avut intenţia de a ucide victima nu se circumscrie noţiunii de „fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei”, în sensul dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. Aceasta deoarece apărarea recurentului revizuient în sensul că nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima, a fost verificată atât de instanţa de fond, cât şi cu ocazia judecării căilor ordinare de atac exercitate de acesta împotriva hotărârii prin care a fost condamnat la pedeapsa de 15 ani închisoare şi a cărei revizuire a solicitat-o.
Nici solicitarea recurentului revizuient de reducere a cuantumului pedepsei nu poate fi primită întrucât, individualizarea pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, nu se înscrie între cazurile de revizuire care sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Prin urmare, reţinând că decizia pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, recursul formulat de revizuientul B.S. se priveşte ca nefondat şi se va respinge ca atare în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 400 RON din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.S. împotriva deciziei penale nr. 86 din data de 20 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2936/2012. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 2908/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.).... → |
|---|
