ICCJ. Decizia nr. 2893/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2893/2012
Dosar nr. 30069/325/2011
Şedinţa publică din 19 septembrie 2012
Prin Sentinţa penală nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală în Dosarul nr. 30069/325/2011, în temeiul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul C.S. împotriva rezoluţiei din 14 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 378/P/2011, menţinută prin rezoluţia nr. 1309/II/2/2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Sentinţa penală nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 23 august 2011 petentul C.S. a formulat plângere penală împotriva intimatei M.I.C. - judecător la Curtea de Apel Timişoara, solicitând cercetarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petentul a arătat că este nemulţumit de modul în care aceasta a soluţionat cauzele în care petentul avea calitate de parte vătămată.
Prin rezoluţia din data de 14 octombrie 2011 dată în Dosarul 378/P/20011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 228, art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata M.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se, în esenţă, că persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de abuz în serviciu ori neglijenţă în serviciu în legătură cu soluţiile pe care le pronunţă, iar simplul fapt că soluţiile date de magistraţi nu au dat satisfacţie intereselor persoanei vătămate nu este de natură să susţină o acuzaţie de rea-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Considerând că rezoluţia dispusă în cauză este nelegală, la data de 7 noiembrie 2011 petentul C.S. a formulat plângere împotriva acesteia, adresându-se procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin rezoluţia nr. 1309/II/2/23 noiembrie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată reţinându-se că din examinarea plângerii penale formulate nu reies indicii de comitere a vreunei infracţiuni de către doamna judecător C.I.M., iar magistratul nu poate fi acuzat pentru soluţiile pronunţate, acestea putând fi reformate doar în căile de atac prevăzute de lege.
Prin Sentinţa penală nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 26936/325/2011 s-a dispus, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea plângerii formulată de petentul C.S. împotriva rezoluţiei din 14 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 378/P/2011 şi a rezoluţiei din 22 noiembrie 2011 dată în Dosar nr. 1309/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care au fost menţinute ca temeinice şi legale.
Instanţa de fond a mai reţinut că aşa cum reiese din dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., voinţa legiuitorului este aceea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta să se poată adresa cu plângere instanţei, plângerea având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii căilor de atac, dreptul la formularea plângerii conform art. 2781 C. proc. pen., stingându-se prin exercitarea lui, astfel încât posibilitatea legală a declarării mai multor plângeri este exclusă. Recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Instanţa de fond a constatat că în speţă, plângerea împotriva rezoluţiei din 14 octombrie 2011 dată în Dosar nr. 378/P/2011 şi a rezoluţiei din 22 noiembrie 2011 dată în Dosar nr. 1309/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost deja soluţionată prin Sentinţa penală nr. 59/PI din 22 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 26936/325/2011, astfel că soluţionarea unei alte plângeri cu acelaşi obiect este inadmisibilă. La această concluzie conduc şi dispoziţiile art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. care arată că "în situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10."
Împotriva Sentinţei penale nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 30069/325/2011.
La termenul stabilit pentru judecarea recursului, respectiv 19 septembrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul C.S. Sentinţei penale nr. 75/PI/ 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petentul C.S., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 30069/325/2011.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de C. proc. pen. şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010, au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
De asemenea, dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentinţa atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere că petentul C.S. a declarat recurs împotriva Sentinţei penale nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, hotărârea pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, fiind definitivă, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petentul C.S. împotriva Sentinţei penale nr. 75/PI din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2888/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2906/2012. Penal → |
|---|
