ICCJ. Decizia nr. 2935/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2935/2012

Dosar nr. 3862/115/2011

Şedinţa publică din 21 septembrie 2012

Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele :

1. Tribunalul Caraş Severin, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 9 din 2 februarie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 3862/115/2011 a condamnat pe inculpatul P.V., cu domiciliul în loc. Oraviţa, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 16 din 15 iulie 2011 emis de Tribunalul Caraş-Severin în Dosar nr. 2278/115/2011, pentru infracţiunea de omor calificat, la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) - b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza dispoziţiilor art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 10 (zece) ani, cu executare în condiţiile art. 66 C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 15 iulie 2011, până la zi.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile.

În baza dispoziţiilor art. 113 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul P.V. ca în timpul executării pedepsei să efectueze tratamentul adecvat afecţiunilor sale, conform raportului de primă expertiză medico-legală psihiatrică din 24 august 2011 întocmit de I.N.M.L. „M.M.” Bucureşti, iar după executarea pedepsei să se prezinte în mod regulat la tratament medical, sub supravegherea celei mai apropiate unităţi medicale încadrate cu medic de specialitate psihiatrie, până la însănătoşire.

S-a luat act de faptul că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.

În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat.

S-a dispus plata din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Caraş-Severin a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Instanţa, a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin nr. 431/P/2011, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a şi investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului P.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c)) C. pen., constând în esenţă în aceea că în data de 14 iulie 2011 inculpatul a lovit cu un corp contondent pe soţia sa, P.L., în zona capului, cauzându-i decesul, care a survenit la aceeaşi dată.

Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condiţiile în conformitate cu dispoziţiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probe strânse la urmărirea penală şi alte probe noi cu martori - instanţa a examinat şi apreciat materialul amintit, confirmând existenţa faptei deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acesteia, în care sens a reţinut :

La data de 14 iulie 2011, în jurul orelor 10:00 numita P.L. l-a aşteptat pe soţul său, inculpatul P.V., în faţa magazinului aparţinând martorei B.A.M., situat la parterul blocului din oraşul Oraviţa. Până la venirea soţului său, numita P.L. i-a spus martorei B.A.M. că soţul ei urma să-i aducă o sumă de bani din pensie, cu care trebuiau să achite o rată la bancă, pentru fiul lor.

În jurul orelor 10:15 inculpatul P.V. a intrat în scara blocului în care locuia soţia sa, fără să observe că aceasta îl aştepta afară. Numita P.L. dându-şi seama că nu a fost văzută de soţul său, a intrat după acesta în scara blocului. Cei doi soţi au intrat în apartamentul numitei P.L., din loc. Oraviţa, jud. Caraş-Severin.

În timp ce se aflau pe holul de la intrarea în apartament, în spaţiul cuprins între combina frigorifică şi uşa de acces în prima cameră, inculpatul P.V. a împins-o pe soţia sa, iar aceasta a căzut, lovindu-se cu partea dreaptă a craniului de podea. În momentul în care numita P.L. se afla întinsă jos, inculpatul P.V. i-a aplicat două lovituri cu un corp dur, cu suprafaţa mică de aproximativ 2/2 cm în regiunea stângă a craniului. Leziunile de violenţă au cauzat un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază de craniu, producându-se o hemoragie meningo cerebrală care a condus la decesul victimei P.L.

În continuare, inculpatul P.V. s-a deplasat acasă, iar în jurul orelor 13:00 a revenit la apartamentul soţiei sale, fiind observat de martora B.A.M. Aici inculpatul a rămas aproximativ două minute, după care s-a deplasat la Spitalul Oraviţa, unde le-a anunţat pe martorele Ţ.C.R şi F.M., angajate în cadrul spitalului, în calitate de asistentă, respectiv medic că soţia sa este căzută şi îi curge sânge din nas. Martora Ţ.C.R. a apelat numărul de urgenţă 112, iar o ambulanţă s-a deplasat la blocul în care locuia victima P.L.. Împreună cu personalul de pe ambulanţă, în apartamentul victimei, a intrat şi martora G.G., care lucrează ca şi asistent medical şi realizând că victima P.L. prezintă o posibilă fractură în zona parieto-occipital stânga, a anunţat organele de poliţie.

Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului, cadavrul numitei P.L. a fost găsit pe hol, în spaţiul cuprins între combina frigorifică şi uşa de acces în prima cameră.

Fiind audiat, inculpatul P.V. a declarat că în dimineaţa zilei de 14 iulie 2011 s-a deplasat la apartamentul soţiei sale, pentru ca aceasta să-i dea nişte alimente pe care aceasta le cumpărase pentru el. În timp ce se afla în apartamentul acesteia, inculpatul P.V. a declarat că, la un moment dat, a observat că dintr-o nară a soţiei sale i se prelingea sânge pe buză, fără să prezinte răni în zona capului, iar când a întrebat-o ce i s-a întâmplat, aceasta a răspuns că s-a lovit la genunchi şi are o stare de ameţeală. Inculpatul a mai declarat că soţia sa i-a spus să meargă mai întâi acasă să mănânce, după care să anunţe salvarea. Inculpatul a mai arătat că s-a deplasat la apartamentul său situat în localitatea Oraviţa, unde a lăsat plasele în care avea alimentele primite de la soţia sa, iar după orele 12:00 s-a deplasat la Spitalul din Oraviţa, unde a anunţat că soţia sa se simte rău. În continuare, inculpatul a declarat că s-a deplasat la apartamentul său pentru a mânca ceva, urmând ca după aceea să revină la apartamentul soţiei sale. După ce a terminat de mâncat, inculpatul a arătat că la uşa sa au sunat organele de poliţie care l-au condus la sediul poliţiei din Oraviţa. În finalul declaraţiei sale, din faza de urmărire penală inculpatul a mai precizat că nu a bătut-o niciodată pe soţia sa şi nu îşi aminteşte să fi săvârşit acte de violenţă împotriva vreunei alte persoane, declarând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Din Raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului P.V., întocmit de I.M.L. „M.M.” Bucureşti, nr. A1/7735/2011 rezultă că acesta suferă de o tulburare delirantă persistentă, având discernământul scăzut în raport cu fapta pentru care este cercetat, recomandându-se măsura de siguranţă medicală a obligării la tratament medical prevăzute de art. 113 C. pen.

Aşa cum rezultă din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în faza urmării penale şi de către instanţă, inculpatul P.V. s-a aflat împreună cu defuncta sa soţie, P.L., timp de cel puţin o oră în apartamentul acesteia din loc. Oraviţa, în ziua de 14 iulie 2011, în intervalul de timp cuprins între orele 10:00 - 12:00. Faptul a fost recunoscut de însuşi inculpatul în declaraţia dată instanţei (filele 30 - 31 dosar).

În acelaşi loc a fost găsit corpul neînsufleţit al defunctei P.L., soţia inculpatului.

Din Raportul de autopsie medico-legală din 14 iulie 2011 (filele 111-112 dosar urmărire penală), care a consemnat rezultatul examinării efectuate asupra corpului defunctei P.L. a rezultat că:

- moartea numitei P.L. a fost violentă;

- cauza medicală a morţii a fost hemoragia meningo cerebrală consecutivă traumatismului cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază de craniu;

- leziunile de violenţă (infiltratul hemoragic epicranian şi de la nivelul scalpului corespunzător regiunii temporale drepte inferioare şi posterioare, fractura liniară temporo-occipitală dreaptă) s-au putut produce prin lovire cu /sau corpuri/planuri dure;

- leziunile de violenţă (plăgile contuze, infiltratele hemoragice de la nivelul scalpului şi epicraniului corespunzător regiunii temporale stângi posterior şi inferior, retroauriculare stângi, fractura cu înfundare de la nivelul regiunii temporale stângi inferioare) s-au putut produce prin lovire directă cu un corp dur cu suprafaţa mică de aproximativ 2/2 cm;

- întrucât fractura de la nivelul regiunii temporo-occipitale stângi iradiată la nivelul regiunii occipitale stângi şi apoi la nivelul regiunii occipitale drepte se opreşte pe linia de fractură de la nivelul regiunii temporo-occipitale inferioare drepte, se apreciază că leziunile de la nivelul regiunii temporale stângi posterior şi inferior o plagă de 3,5/1,2 cm cu margini infiltrate hemoragic, cu dispoziţie oblică dinspre postero-inferior spre antero-superior şi de la nivelul retroauricular stâng plagă superficială semicirculară de 1,4/0,3 cm cu margini infiltrate hemoragic pe fond echimotic violaceu de 2/1,5 cm, consemnate la examenul extern al cadavrului, s-au produs ulterior leziunilor de la nivelul regiunii temporo-occipitale drepte inferioare;

- leziunile de violenţă produse au legătură de cauzalitate directă cu decesul victimei;

- în momentul decesului victima prezenta o alcoolemie de 0,25 gr%o;

- moartea datează din 14 iulie 2011 în jurul orelor 10 - 12:00.

În acelaşi interval orar menţionat nu a fost văzută nici o altă persoană care să fi intrat în locuinţa defunctei P.L., în afară de însuşi inculpatul.

Inculpatul este o persoană care, potrivit declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, între care se reliefează puternic aceea a fiului inculpatului şi totodată al defunctei, a manifestat în decursul timpului multiple accese de violenţă fizică şi verbală la adresa soţiei sale, fapt care a şi determinat divorţul dintre cei doi soţi în anul 1996. De asemenea, prin sentinţa penală nr. 271 din 6 noiembrie 2006 a Judecătoriei Oraviţa s-a dispus împotriva inculpatului P.V. măsura de siguranţă a internării medicale prevăzute de art. 114 C. pen., măsură luată ca urmare a săvârşirii de către inculpat a unor infracţiuni de vătămare corporală şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburare a odinii şi liniştii publice, prevăzute de art. 181 şi art. 321 C. pen. De asemenea, martorele care au fost vecine şi amice ale defunctei P.L. au relatat că aceasta are faţă de inculpat sentimente de frică constantă, acestea din urmă fiind determinate de comportamentul violent al inculpatului.

Martorele care l-au văzut pe inculpat în ziua de 14 iulie 2011 au remarcat aspectul dezordonat şi neadecvat al înfăţişării şi ţinutei inculpatului, acesta fiind îmbrăcat mult prea gros faţă de temperatura zilei respective.

Inculpatul s-a aflat o perioadă şi sub incidenţa măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C. pen., aceea a obligării la tratament medical. Inculpatul are în istoricul personal de viaţă multiple examinări medicale psihiatrice, chiar şi internări medicale motivate de aceleaşi probleme psihiatrice (cu titlu exemplificativ, a se vedea fişa de consultaţii medicale nr. 4759/2008 de la filele 122 - 123 dosar u.p.), fiind diagnosticat inclusiv cu ocazia expertizei psihiatrice în cauză asupra sa ca fiind bolnav de tulburare delirantă persistentă (fila 130 dosar u.p.). Inclusiv prin expertiza medico-legală psihiatrică dispusă în faza de urmărire penală s-a recomandat luarea faţă de inculpat a măsurii de siguranţă, de obligare la tratament medical, conform art. 113 C. pen.

Din coroborarea aspectelor privind starea de sănătate psihică a inculpatului cu aspectele privind ţinuta şi îmbrăcămintea inculpatului în data de 14 iulie 2011, instanţa a apreciat că inculpatul, o persoană având tulburări psihice majore (psihotic) nu urma tratamentul medical care să-i amelioreze tulburările de care suferă, fapt care în mod cert a avut o influenţă majoră asupra proceselor mentale ale inculpatului. Este notoriu faptul că experţii în psihologie şi psihiatrie deduc starea psihică şi normalitatea persoanelor inclusiv din aspectul privitor la ţinuta persoanelor pe care le examinează, întrucât grija faţă de imaginea de sine şi adecvarea la condiţiile de mediu în privinţa ţinutei, respectiv a îmbrăcăminţii este un indiciu major în acest sens.

Concluzia instanţei a fost aceea că inculpatul, pe fondul afecţiunii de tulburare delirantă persistentă, a acţionat împotriva persoanei fostei sale soţii, lovind-o în mod repetat în zona craniană, aşa cum s-a reţinut în raportul de expertiză medico-legală, acţionând cu intenţie indirectă, fără să aibă întreg discernământul faptei sale (vezi concluziile Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică - fila 130 dosar u.p.), fapt care i-a provocat victimei moartea.

Din coroborarea probelor mai sus analizate a rezultat că, sub aspectul laturii obiective, inculpatul a săvârşit acţiunea de lovire repetată cu un corp contondent, acţiune ce a avut ca urmare moartea victimei P.L. Între activitatea materială ce formează conţinutul elementului material al infracţiunii de omor săvârşite de inculpat şi urmarea produsă (moartea victimei) există o legătură de cauzalitate directă, aşa cum rezultă din constatările Raportului de autopsie medico-legală din 14 iulie 2011 menţionat anterior.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, fără însă a-l urmări.

S-a făcut dovada faptului că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, aspect ce a rezultat din intensitatea loviturilor aplicate cu un obiect contondent cu suprafaţa de 2/2 cm într-o zonă vitală (zona capului) şi în mod repetat (două lovituri), şi prin aceea că după aplicarea loviturilor, inculpatul nu a acordat primul ajutor victimei, nesolicitând ajutor medical imediat, ci mai târziu, după ce în prealabil a făcut un drum până la locuinţa sa.

Inculpatul, în apărarea sa a invocat faptul că este nevinovat, că nu a săvârşit fapta pentru care este învinuit, neexistând probe împotriva sa, nu s-a găsit corpul contondent pe care l-ar fi folosit la săvârşirea faptei, nici unul dintre martorii audiaţi nu au declarat că l-ar fi văzut lovind victima.

Cât priveşte apărările inculpatului, instanţa a constatat că absenţa unui mobil aparent al acţiunii inculpatului nu este de natură să înlăture concluzia sa privind nevinovăţia acestuia din urmă. Însăşi structura actuală a personalităţii inculpatului, aşa cum rezultă din concluziile examinărilor medicale la care a fost supus, pe fondul unor tensiuni inerente dintre inculpat şi soţia sa (calitate pe care defuncta o avea în momentul uciderii sale întrucât se recăsătorise cu inculpatul ulterior divorţului de acesta) a justificat convingerea instanţei că inculpatul a acţionat de maniera expusă anterior. Pe de altă parte, nici o probă criminalistică şi nici o declaraţie testimonială nu a indicat prezenţa la locul faptei şi acţiunea asupra defunctei P.L. a vreunei altei persoane decât inculpatul în intervalul orar 10:00 - 12:00 al zilei de 14 iulie 2011.

Negăsirea obiectului material prin utilizarea căruia s-au cauzat leziunile mortale defunctei P.L. nu este o împrejurare de natură a influenţa concluziile privind vinovăţia inculpatului. Au existat destule cazuri în care obiectele folosite la agresarea unor persoane sunt aruncate de către agresor şi nu mai pot fi găsite, însă negăsirea acestor obiecte nu implică faptul că ele n-au existat şi nici nu atrage exonerarea de răspundere penală a agresorului.

Faptul că inculpatul nu a fost văzut de către martori agresând-o pe P.L. este consecinţa firească a împrejurării că agresiunea s-a produs într-un cadru privat, apartamentul defunctei, fapt care presupune că asemenea martori oculari nu au existat, locul săvârşirii faptei nefiind unul public. Nici această împrejurare invocată de către inculpat în apărarea sa nu este de natură a-l disculpa.

Având în vedere starea de fapt descrisă aşa cum a fost reţinută din probele administrate, s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului P.V. care la data de 14 iulie 2011 a lovit-o cu un corp contondent în zona capului pe soţia sa P.L., cauzându-i în acest mod decesul întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., neexistând nici o cauză care să înlăture caracterul penal al faptei de omor, astfel încât s-a dispus condamnarea inculpatului pentru această faptă.

La aprecierea şi individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere, atât dispoziţiile art. 52, art. 72 C. pen., cât şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Fapta de omor calificat fiind o faptă de o gravitate sporită, soldată cu pierderea unei vieţi omeneşti, a fost pedepsită cu închisoare de la 15 ani la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Tribunalul a ţinut seama de atitudinea inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea faptei, de faptul că acesta nu se află la prima întâlnire cu legea penală, având antecedente penale pentru fapte de violenţă (art. 181 C. pen., art. 321 C. pen.) conform fişei de cazier judiciar şi a atitudinii nesincere manifestate pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, dar şi de pericolul social concret al infracţiunii săvârşite - pericol social ridicat datorită urmării produse (moartea victimei, a soţiei) - şi de împrejurările săvârşirii faptei (săvârşirea faptei prin împingerea victimei, asupra căreia, căzută fiind la podea, inculpatul i-a aplicat două lovituri în zona capului). Aceste împrejurări ale faptei şi făptuitorului s-a reţinut de către prima instanţă că reprezintă elemente de individualizare a pedepsei care ar orienta pedeapsa spre un cuantum ridicat al acesteia.

Tribunalul a ţinut însă seama de faptul că, aşa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul P.V. a avut discernământul diminuat faţă de fapta pe care a săvârşit-o, motiv pentru care instanţa i-a aplicat inculpatului o pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.

Faţă de aceste circumstanţe reale şi personale, tribunalul a apreciat că în baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului P.V. la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare (limita minimă prevăzută de lege) pentru infracţiunea de omor calificat, este în măsură să contribuie la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. S-a impus ca pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului să fie executată în regim de detenţie, tocmai pentru a se realiza scopul acesteia, respectiv - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni.

În baza dispoziţiilor art. 71 C. pen., faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite şi faţă de persoana inculpatului, aşa cum au fost analizate aceste aspecte, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru următoarele considerente :

Prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunţată de C.E.D.O. în cauza Sabou şi Pîrcălab împotriva României, hotărâre ce a fost publicată în M. Of. nr. 484 din 8 iunie 2005, Curtea a decis că a existat o încălcare a art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât în dreptul român interzicerea unor drepturi operează în mod automat şi absolut cu titlu de pedeapsă accesorie, pentru orice persoană care execută o pedeapsă cu închisoarea, în absenţa oricărui control exercitat de instanţele judecătoreşti şi fără a se lua în considerare tipul infracţiunii.

De asemenea, în hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a arătat că, la fel ca şi în dreptul român şi în dreptul britanic există o dispoziţie prin care drepturile (de exemplu dreptul la vot ) persoanei condamnate sunt interzise ope legis, ca pedeapsă accesorie, fără ca interzicerea acestora să fie cenzurată de instanţele judecătoreşti, existând astfel o încălcare a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În spiritul celor două hotărâri menţionate anterior, tribunalul a reţinut că drepturile oricărei persoane, fie ea şi condamnată, pot fi interzise numai motivat, prin exercitarea unui control de către instanţa judecătorească.

Având în vedere faptul că inculpatul din speţa de faţă a săvârşit o infracţiune de omor calificat s-a apreciat că se impune interzicerea doar a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., mai exact a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, întrucât legea română condiţionează ocuparea acestor funcţii de inexistenţa unei condamnări la o pedeapsă penală privativă de libertate, neimpunându-se însă şi interzicerea dreptului de a alege, exercitarea dreptului la vot nefiind exclusă de lege în cazul existenţei unei condamnări.

Totodată, s-a reţinut că nu se impune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 lit. c), d-e, o asemenea măsură fiind de altfel fără obiect, întrucât inculpatul este pensionar, nu are copii minori şi nici nu are calitatea de tutore sau curator.

În baza disp. art. 53 pct. 2 lit. a), art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 10 (zece) ani, cu executare în condiţiile art. 66 C. pen., pentru aceleaşi considerente anterior expuse.

În baza disp. art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 15 iulie 2011, până la zi.

În ceea ce priveşte măsura arestării preventive a inculpatului, tribunalul a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului P.V. şi, având în vedere condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului pe o durată de 60 zile.

În baza disp. art. 113 C. proc. pen., faţă de recomandarea conţinută în Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică şi în raport cu starea psihică şi sănătatea inculpatului a obligat inculpatul P.V. ca în timpul executării pedepsei să efectueze tratamentul adecvat afecţiunilor sale, conform Raportului de primă expertiză medico-legală psihiatrică din 24 august 2011 întocmit de I.N.M.L. „M.M.” Bucureşti, iar după executarea pedepsei să se prezinte în mod regulat la tratament medical, sub supravegherea celei mai apropiate unităţi medicale încadrate cu medic de specialitate psihiatrie, până la însănătoşire.

Tribunalul a luat act de faptul că în cauză nu a existat constituire de parte civilă.

2. Împotriva hotărârii evocate a declarat apel în termen legal inculpatul P.V., aducând critici de nelegalitate şi netemeinicie.

Pentru motivarea apelului, inculpatul a depus la dosar două memorii, prin care a solicitat anularea condamnării şi punerea sa în libertate deoarece este nevinovat, arătând că: declaraţiile martorilor sunt doar bârfe auzite de la alte persoane; nimeni nu a declarat că l-a văzut lovindu-şi nevasta; nu s-a prezentat corpul contondent cu amprentele lui; deşi martora Barbu Adelina a declarat că l-a văzut de două ori pe la bloc la nevastă-sa, el a trecut doar o dată prin faţa blocului la ora 10:30 - 11.00; martora S.M. a arătat că cele declarate au fost auzite de la alte persoane.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, pe baza motivelor invocate şi a lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi din oficiu, Curtea a constatat, pentru considerentele ce urmează, că apelul este nefondat.

Din probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul apelant P.V. a săvârşit infracţiunea de omor calificat reţinută în sarcina sa.

Curtea şi-a însuşit starea de fapt şi încadrarea juridică reţinute de prima instanţă, precum şi raţionamentele de interpretare a probatoriului administrat folosite în ambele faze ale procesului penal, respectiv urmărire penală şi judecată (primă instanţă).

Declaraţiile martorilor Ţ.C.R., F.M. (din care rezultă că inculpatul s-a deplasat la Spitalul Orăşenesc Oraviţa şi a solicitat o ambulanţă în vederea acordării de asistenţă medicală soţiei sale, care „era căzută şi îi curgea sânge din nas”), S.M., G.G. (din care reiese comportamentul agresiv al inculpatului, inclusiv faţă de soţia sa), L.M. (care arată că a sunat-o pe victimă, aceasta nu i-a răspuns, iar doi copii au mers la apartamentul L. şi au spus că uşa este deschisă) şi B.A.M. (care arată că, pe la ora 10:15, la apartamentul victimei a venit soţul acesteia, apoi, în jurul orei 13, l-a văzut intrând în scara blocului şi ieşind în grabă după circa 1-2 minute, mergând spre piaţă, prin care se poate ajunge la spitalul orăşenesc) s-au coroborat cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă, raportul de autopsie medico-legală, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

Nu are relevanţă împrejurarea că nu s-ar fi prezentat corpul contondent cu amprentele lui. Conform concluziilor raportului de autopsie medico-legală, leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri ori planuri dure. S-a dovedit fără dubiu că, în ziua decesului victimei, inculpatul a intrat împreună cu aceasta de două ori în blocul unde ea locuia, a doua oară stând foarte puţin şi ieşind în grabă spre spital. De asemenea, victima era în stare fizică şi psihică bună, neavând probleme de sănătate. Totodată, inculpatul este cunoscut ca un om agresiv de persoanele din comunitatea în care trăieşte. În plus, inculpatul a dat declaraţii contradictorii (într-o declaraţie arată că soţiei i s-a făcut rău şi îi curgea sânge din nas, în alta arată că soţia s-a împiedicat şi apoi a văzut că îi curge sânge din nas, iar în alta că a observat că soţiei îi curge sânge din nas). Or, leziunile prezentate de victimă la nivelul capului au fost consecinţa unor acte de violenţă extremă, ele neputând nici trece neobservate de inculpat, nici să fie produse ca urmare a unei simple împiedicări şi nici să-i permită victimei deplasarea prin apartament doar cu o sângerare a gurii. Conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul disimulează şi are un discurs global centrat pe scenarii cu aspect delirant.

În privinţa sancţiunilor, Curtea a observat că pedeapsa principală a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege (15 ani închisoare), la reducerea acesteia neputându-se proceda decât în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante. Uciderea soţiei prin aplicarea de lovituri repetate în zona capului, la care se adaugă conduita procesuală necorespunzătoare a inculpatului (a încercat în permanenţă să inducă în eroare organele judiciare dând declaraţii contradictorii, îngreunând aflarea adevărului în cauză), constituie împrejurări faţă de care discernământul diminuat în raport cu fapta comisă nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante.

În legătură cu individualizarea modului de executare a pedepsei închisorii, în mod corect s-a dispus executarea pedepsei principale în detenţie, cuantumul acesteia impunând executarea conform naturii sale.

Pedeapsa complementară a interzicerii pe 10 ani, după executarea pedepsei principale, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. a fost corect aplicată, prin săvârşirea infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul devenind nedemnă să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice ori să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Văzând aceleaşi raţionamente, Curtea a considerat că prima instanţă a aplicat în mod corect şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata pedepsei închisorii.

Deducerea reţinerii şi a arestului preventiv s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 88 alin. (1) C. pen.

Şi luarea măsurii de siguranţă a obligării inculpatului la tratament medical a fost justificată, luând în considerare modul în care a acţionat acesta, agresivitatea de care a dat dovadă, concluziile şi recomandările raportului de expertiză medico-legală psihiatrică.

Pentru considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.V. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 2 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 3862/115/2011 din 10 noiembrie 2011.

Văzând că subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive, analizate implicit în cuprinsul considerentelor prezentei decizii (pericolul social al faptei imputate inculpatului apelant [omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.) şi pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea lui în libertate (faţă de natura infracţiunii de care este acuzat inculpatul; calitatea victimei - soţia inculpatului; modalitatea de comitere a faptei reţinute în sarcina inculpatului - lovirea victimei în mod repetat în zona capului), în baza 383 alin. (1)¹ raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 alin. (1) C. pen. s-a scăzut în continuare, din durata pedepsei închisorii pronunţate, arestul preventiv de la 2 februarie 2012.

Având în vedere cele reţinute cu privire la starea de arest, a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului - apelant privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara.

În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza Deciziei penale nr. 64/ A din 2 aprilie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.V.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal inculpatul P.V., solicitând, în principal, achitarea sa, învederând că prin hotărârile pronunţate s-a comis o gravă eroare de fapt cu consecinţa greşitei sale condamnări.

În subsidiar, recurentul inculpat a cerut reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, în sensul aplicării unei pedepse mai blânde.

În susţinerea recursului, inculpatul prin apărătorul său, a invocat aspectul că decesul victimei s-a produs urmare a unor cauze naturale, împrejurare în care se impune achitarea sa pentru fapta de omor calificat în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) - art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Se arată că deşi raportul medico-legal atestă că decesul victimei s-a produs prin violenţă, aceasta s-a datorat faptului că victima a simţit o ameţeală puternică, s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind o lovitură ce a determinat practic decesul.

Pe de altă parte, s-a invocat aspectul că nu există nici un martor care să fi asistat la vreun act de agresiune fizică ori psihică pe care inculpatul să-l fi exercitat asupra victimei.

În ipoteza în care instanţa îl va considera vinovat, recurentul inculpat înţelege să solicite aplicarea unei pedepse mai mici în raport cu circumstanţele sale personale, lipsa de antecedente penale, atitudinea sa procesuală corespunzătoare.

În cadrul cazurilor de casare puse în discuţie de către recurentul inculpat, prin apărătorul său, anume cazurile de casare reglementate în art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a fost supus dezbaterii şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 10 din acelaşi cod, cu referire la omisiunea instanţelor de a se pronunţa, cu privire la unele cereri esenţiale, de natură a garanta drepturile inculpatului şi a influenţa soluţionarea procesului.

Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu, conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., în mod prioritar în raport cu dispoziţiile art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. în raport cu întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

În prezenta cauză, atât instanţa fondului, cât şi cea de prim control judiciar au concluzionat cu privire la întrunirea cerinţelor tragerii la răspundere penală a inculpatului P.V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat - art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. – asupra soţiei sale, victima P.L., apreciind că materialul probator administrat în cauză a relevat, în mod neîndoielnic, vinovăţia acestuia.

Observând sentinţa penală nr. 9 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia penală, prin care instanţa fondului a dezlegat acţiunea penală exercitată în cauză, se constată că la acel termen de judecată (2 februarie 2012) s-au prezentat martorii S.M., G.G., L.M. şi B.A.M., lipsind martorul P.D.V.

Instanţa fondului a audiat martorii, rezumându-se în general însă a consemna că aceştia îşi menţin declaraţiile date anterior (în faza urmăririi penale), iar în ceea ce-l priveşte pe martorul P.D.V., despre care s-a susţinut că este plecat din ţară, s-a procedat la citirea declaraţiei acestuia, declaraţie dată în faza de urmărire penală, apreciindu-se că nu mai este posibilă audierea sa.

Martorul P.D.V. este fiul părţilor şi nu s-a constituit parte civilă în cauză. În şedinţa publică din 19 ianuarie 2012 instanţa fondului a procedat în aceeaşi manieră la audierea martorilor F.M., Ț.C.R. şi L.A., la dosar existând declaraţiile acestora prin care în faţa instanţei îşi menţin cele precizate în cursul urmăririi penale.

Examinând maniera în care s-a realizat cercetarea judecătorească în faţa primei instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că judecătorul fondului nu a manifestat, astfel cum s-ar fi impus, rol activ în desfăşurarea procedurii, nu a administrat probele necesare, în afara cererilor formulate de părţi, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele şi aflarea adevărului.

Prin audierea sumară a martorilor cauzei, constatarea pripită a imposibilităţii audierii unora dintre ei, prima instanţă a procedat la reţinerea unei situaţii de fapt care nu se reflectă pe deplin în probele cauzei.

În adevăr, în prezenta cauză atât actul de trimitere în judecată, cât şi hotărârile instanţelor au fundamentat acuzarea, respectiv condamnarea pe existenţa unor probe indirecte în împrejurările în care la locul şi în momentul derulării evenimentelor nu s-a aflat vreo altă persoană decât inculpatul şi victima, fapta dedusă judecăţii producându-se în apartamentul victimei.

Într-un asemenea context, pentru dovedirea acuzaţiilor, probaţiunea este una mai complexă şi trebuie să urmeze anumite reguli.

În primul rând, o singură probă indirectă dovedeşte un singur fapt probator, or acesta poate fi doar în relaţie întâmplătoare cu faptul principal; în speţă, aspectul că inculpatul, persoană cu tulburări psihice majore (psihotic), aflat şi sub incidenţa măsurii de siguranţă, prezentând tulburări delirante persistente ar fi manifestat, de-a lungul timpului, agresiuni asupra soţiei sale nu poate convinge, luat izolat, că acesta a comis omorul, în lipsa unor probe, just şi complet administrate, care să releve situaţia de fapt reţinută de instanţe.

Cu alte cuvinte, probaţiunea cu probe indirecte implică întotdeauna în mod necesar mai multe probe indirecte, interesând, în concret, nu atât numărul unor asemenea probe, ci înlănţuirea lor şi imperativul ca ansamblul lor să conducă organele judiciare la o singură concluzie cu privire la existenţa faptului principal - uciderea victimei.

Prima instanţă a înţeles să lămurească, sub toate aspectele, cauza prin audierea martorilor într-o manieră ce nu corespunde principiilor ce guvernează cercetarea judecătorească, adică în mod incomplet, iar în condiţiile în care aflarea adevărului impunea dispunerea din oficiu a administrării şi a altor probe cu privire la toate împrejurările cauzei, nu şi-a manifestat rolul activ.

Spre exemplificare, audierea martorului P.D.V. (fiul părţilor) în condiţii de publicitate, nemijlocire, contradictorialitate, oralitate putea oferi informaţii semnificative cu privire la comportamentul inculpatului faţă de soţia sa, la existenţa, ori, dimpotrivă, a unor agresiuni exercitate asupra acesteia de-a lungul căsniciei părţilor.

În acelaşi context se înscria şi necesitatea audierii martorilor Ţ.C.R., F.M., S.M., G.G., J.M., B.A.M. cu privire la toate aspectele cunoscute de aceştia, la relatarea faptelor şi împrejurările percepute personal ori indirect.

În aceeaşi măsură, s-ar fi impus ca instanţele, în regula generală a liberei aprecieri a probelor, să procedeze mai întâi la administrarea unui material probatoriu complet. Este ştiut că pentru a afla adevărul şi a face o corectă aplicare a legii, organele judiciare au obligaţia de a aprecia complet şi just probele administrate în cauză, legând operaţiunea de apreciere cu alte operaţiuni specifice probaţiunii, cum sunt verificarea şi administrarea de probe noi, să înlăture îndoielile ce se pot ivi, pentru a se ajunge în final la certitudine. Aprecierea completă şi justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o analiză minuţioasă, judicioasă a materialului probator şi apoi pe o sinteză raţională a evaluărilor făcute, pe examinarea probelor în ansamblul lor.

Din perspectiva unor asemenea exigenţe se poate constata că atât instanţa fondului, cât şi cea de prim control judiciar care şi-a însuşit starea de fapt şi încadrarea juridică reţinută de judecătorul fondului, fără însă a examina cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., în virtutea efectului devolutiv al apelului - au ajuns la certitudine cu privire la faptele cauzei, fără a respecta regulile ce guvernează probaţiunea în condiţiile în care specificul cauzei era determinat doar de existenţa unor probe indirecte.

Prin urmare, convingerea instanţelor va trebui să se fundamenteze pe un material probatoriu complet - probe cu caracter ştiinţific, declaraţii martori - şi totodată care să înlăture motivat apărările construite de inculpat cu privire la lipsa obiectului contondent cu care victima ar fi fost agresată, la inexistenţa vreunui martor ocular.

Pe de altă parte, împrejurările ce relevă afecţiuni psihice grave ale inculpatului, declaraţiile contradictorii date de acesta de-a lungul procedurii judiciare (inclusiv în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu ocazia audierii sale, împrejurare în care a prezentat o nouă versiune a derulării evenimentelor la data respectivă) vor trebui analizate pe principiul coroborării probelor, printr-o examinare complexă, serioasă şi obiectivă.

În virtutea considerentelor expuse Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incident în cauză cazul de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., instanţa de apel omiţând a reţine o situaţie de fapt, în baza propriei analize a aspectelor cauzei, manieră în care, în mod evident, nu s-a pronunţat cu privire la cereri esenţiale, la elemente de esenţă, de natură a garanta drepturile inculpatului şi a influenţa soluţia procesului.

Simpla referire în cuprinsul considerentelor deciziei instanţei de prim control judiciar la însuşirea situaţiei de fapt reţinute de instanţa fondului nu este de natură a determina concluzia că instanţa de apel, căreia i s-a transmis cauza spre o nouă judecată (judex a quo) a şi procedat ca atare, la o nouă judecată cu caracter autonom, ce să aibă ca obiect reexaminarea acelor dispoziţii din hotărârea atacată ce au fost greşit sau nelegal soluţionate.

Legea reglementează căii de atac a apelului un efect devolutiv integral în fapt, cât şi în drept, desigur în raport cu partea ce a exercitat calea de atac.

În contextul în care instanţa fondului procedase la o administrare sumară a probelor, în concret, audiind martori în mod rezumativ, fără a culege, în mod complet, informaţii pe care aceştia le putea oferi, dar şi constatând, în mod nejustificat, cât şi oarecum pripit, imposibilitatea audierii în cazul unuia dintre ei, astfel de deficienţe în plan probator ar fi trebuit corectate de instanţa de apel care beneficia de această posibilitate legală în a lămuri cauza sub toate aspectele, procedând ea însăşi la cercetare judecătorească completă.

În consecinţă, raţiuni ce ţin de rolul activ al instanţei, de sarcina probaţiunii, de necesitatea ajungerii la certitudine fie în sensul vinovăţiei, fie al nevinovăţiei, determină Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie v-a admite, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.

Va menţine starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de inculpatul P.C.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.

Menţine starea de arest a inculpatului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2832/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2984/2012. Penal. Consumul ilicit de droguri... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: