ICCJ. Decizia nr. 3005/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3005/2012
Dosar nr. 3498/2/2012
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 205 din 17 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus recunoaşterea si punerea în executare a sentinţei penale nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parţial, prin sentinţa penală nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Milano, prin care numitul S.D. - cetăţean român, a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare şi 13.000 euro amendă.
În temeiul art. 158 şi art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus transferarea numitului S.D. în România, în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, precum şi plata amenzii. Totodată, a fost dedusă din pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, perioada executată de la 15 aprilie 2009 la zi.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parţial prin sentinţa nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel din Milano, prin care numitul S.D. a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare şi 13.000 euro amendă.
De asemenea, s-a cerut transferarea numitului S.D. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Prin adresa din 09 ianuarie 2012, Ministerul Justiţiei - Serviciul de cooperare judiciară internaţională în materie penală, a transmis, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 302/2004 (modificată) cererea formulată de Autorităţile judiciare din Republica Italia, pentru transferarea numitului S.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, solicitarea fiind însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate - Strasbourg 1983, şi anume: referat privind expunerea faptelor emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Milano din 12 octombrie 2011; fişa penală emisă de acelaşi Parchet la 23 septembrie 2011; proces-verbal de consemnare a consimţământului la transferare a condamnatului din 07 octombrie 2011; copia dispoziţiilor legale aplicabile; copiile certificate ale sentinţei nr. 990/10 a Tribunalului din Milano şi respectiv a sentinţei nr. 971/11 a Curţii de Apel din Milano.
Curtea a reţinut că numitul S.D. a fost condamnat, prin sentinţa nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parţial prin sentinţa nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel din Milano, la o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare şi 13.000 euro amendă, pentru săvârşirea infracţiunilor de inducere, favorizare şi exploatare a prostituţiei, inclusiv cea a minorilor, prevăzută de art. 110, art. 81 alin. (2), art. 600 bis alin. (1) din Codul penal italian, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (5) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (6) din Legea nr. 75/1958, art. 3 alin. (8) din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 75/1958, art. 4 alin. (7) din Legea nr. 75/1958.
Această sentinţă a rămas definitivă la 03 mai 2011, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană de la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004, modificată.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada noiembrie 2008 - 31 martie 2009, numitul S.D. împreună cu alte persoane, au adus patru femei din România în Italia, pe care „le-au cumpărat”, din care una minoră, în vederea practicării prostituţiei, înlesnind, favorizând şi exploatând prostituarea acestora, prin folosirea violenţei şi ameninţării.
Curtea a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenţie şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată, condamnatul fiind resortisant al statului de executare, precum şi cea prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenţie şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004, modificată, cel în cauză având de executat după transferare, o pedeapsă mai mare de 6 luni închisoare.
În acelaşi sens, Curtea a constatat îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. c) din Convenţie şi art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004, privind dubla încriminare, faptele reţinute în sarcina numitului S.D. având corespondent în legislaţia română, în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Numitul S.D. şi-a dat acordul de a fi transferat în România în vederea continuării pedepsei.
Autorităţile italiene au adus la cunoştinţă că Italia are declaraţie de excludere de la procedura conversiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând, admiterea cererii de transfer şi pentru executarea pedepselor accesorii.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor dosarului, Înalta Curtea constată îndeplinirea condiţiilor pentru recunoaştere prevăzute de art. 131 şi condiţiilor pentru transfer prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv persoana condamnată este cetăţean român, hotărârea pronunţată în străinătate este definitivă, la data primirii cererii de transfer, condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei, a consimţit să fie transferat pentru executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România, iar faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni potrivit legii române, şi anume infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Astfel, având în vedere că România şi-a asumat printr-un tratat internaţional la care este parte obligaţia recunoaşterii hotărârii penale pronunţate în străinătate (Convenţia europeană a transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), persoanelor condamnate le-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunţată pentru o infracţiune politică sau militară, hotărârea pronunţată în străinătate respectă ordinea publică a Statului Român şi produce efecte juridice în România, de asemenea, nu există date cu privire la pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleaşi fapte a persoanelor condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a dispus recunoaştere sentinţei penale nr. 990/2010 a Tribunalului din Milano din 28 ianuarie 2010, reformată parţial, prin sentinţa penală nr. 971/11 din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Milano.
Se constată că prin sentinţa penală a Curţii de Apel din Milano a fost reformată parţial sentinţa de condamnare dată de Tribunalul din Milano, în sensul că a revocat interdicţia legală, substituind interdicţia perpetuă de la ocuparea funcţiilor publice cu interdicţia pe cinci ani.
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 205 din data de 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus recunoşterea hotărârii penală străină în integralitatea ei, dar a dispus transferul persoanei condamnate S.D. numai în vederea continuării executării pedepsei principale a închisorii, fiind omisă recunoaşterea pedeapsei accesorii la care acesta a fost condamnat.
Potrivit dispoziţiilor art. 130-136 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoaşterea unei hotărâri penale străine se realizează în integralitatea ei fără a exista o intervenţie a statului de condamnare.
În aceste condiţii, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Ministerul Public, va casa, în parte, sentinţa penală nr. 205 din data de 17 mai 2012, va dispune recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul ţării, a pedepselor accesorii prevăzute de art. 71 - 64 lit. a) teza a Il-a C. pen
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 205 din data de 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind persoana transferabilă S.D.
Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:
Recunoaşte pedepsele accesorii şi dispune punerea în executare pe teritoriul României a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă pubtică, azi 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3001/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3006/2012. Penal → |
|---|
