ICCJ. Decizia nr. 3010/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3010/2012
Dosar nr. 6061/1/2012
Şedinţa publică din 25 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în temeiul art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate L.N. - cetăţean român, pentru pe o durată de 5 zile, începând cu data de 22 septembrie 2012 şi până în data de 26 septembrie 2012 inclusiv. A fost fixat termen la data de 26 septembrie 2012, ora 14.00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 886/57/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana solicitată L.N., în vederea prezentării mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene, persoana solicitată fiind suspectată de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, faptă prevăzută de Codul penal italian şi pedepsită cu închisoarea de până la 20 ani.
În sprijinul sesizării, parchetul a anexat dosarului semnalarea transmisă prin Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene Bucureşti, cu adresa din 20 septembrie 2012, împreună cu formularele A şi M, prin care se solicită declanşarea procedurilor prevăzute de art. 100 şi urm. din Legea nr. 302/2004 şi arestarea persoanei solicitate L.N., în vederea transmiterii de către autoritatea judiciară emitentă a mandatului european de arestare.
Analizând solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia pe baza înscrisurilor depuse la dosar şi a textelor legale pertinente, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru soluţionarea unei astfel de cereri şi, ţinând cont de gravitatea ridicată a faptei de care este acuzată persoana solicitată (tâlhărie pedepsită de Codul penal italian cu o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani, astfel cum rezultă din formularul privind motivele semnalării), de aspectele ce caracterizează persoana celui solicitat (nu este angajat, a mai fost condamnat în Italia pentru o faptă de tâlhărie, astfel cum rezultă din fişa de cazier depusă la dosar) şi care fac credibilă ipoteza unei eventuale sustrageri de la cercetarea judiciară şi, mai ales, de necesitatea asigurării executării mandatului european de arestare, a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana solicitată cerând admiterea lui, casarea încheierii şi rejudecând respingerea cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 5 zile faţă de persoana solicitată L.N.
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată, instanţa verifică mai întâi identitatea persoanei solicitate şi se asigură că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului european de arestare sau, în cazul prevăzut la art. 101, că a fost informată despre motivul reţinerii.
Dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 301, instanţa poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile. în acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Este vorba, aşadar, de o excepţie de la procedura standard prevăzută de lege pentru executarea unui mandat european de arestare, care permite ca în caz de urgenţă să se dispună faţă de persoana solicitată o măsură preventivă (mai întâi reţinerea, iar apoi arestarea sau obligarea de a nu părăsi localitatea) doar în baza semnalării transmise prin Interpol, până la prezentarea mandatului european de arestare.
Într-o asemenea ipoteză, judecătorul va aprecia în funcţie de particularităţile cauzei dacă se impune arestarea persoanei urmărite sau este suficientă luarea faţă de aceasta a unei măsuri preventive neprivative de libertate, cum este obligarea de a nu părăsi localitatea.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările din dosar, constată că semnalarea transmisă prin biroul Sistemul Informatic Schengen îndeplineşte condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege şi că în mod corect instanţa a procedat la arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la înaintarea mandatului european de arestare tradus în limba română.
Se constată că în mod corect instanţa de fond a apreciat că se impune privarea de libertate a persoanei urmărite pentru a preîntâmpina o eventuală sustragere a acesteia de la predare şi că pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiţie, se impune luarea măsurii arestării persoanei solicitate, care în mod evident este de natură a asigura condiţii pentru exercitarea în eficient a urmăririi penale şi pentru aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a recunoscut învinuirile aduse.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanţia că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 886/57/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, din 25 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3009/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4097/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
