ICCJ. Decizia nr. 3044/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3044 /20 13
Dosar nr. 3969/115/2012
Şedinţa publică din 8 octombrie 2013
Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei penale nr. 40/A din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 22 noiembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 3969/115/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.N.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 republicată.
În baza art. 343 alin. (3) C. proc. pen. a fost ridicată măsura asiguratorie a instituirii sechestrului asigurător dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin asupra imobilului reprezentat de apartamentul situat în municipiul Reşiţa, Calea C. jud. Caraş-Severin, în suprafaţă de 43,88 m.p., înscris în C.F., Reşiţa, provenit din CF de pe hârtie nr. A1. C., aparţinând inculpatului G.N.D. (în regim de bun comun cu soţia G.C.M.(M.).
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, constatându-se faptul că nu pot fi acordate despăgubiri civile în raport cu temeiul achitării.
A fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin cu privire la anularea facturilor din 31 decembrie 2008 în valoare de 225.642 RON şi respectiv de 144.289 RON, menţionate în rechizitoriu.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin din 06 iulie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub Dosar nr. 3969/115/2012, a fost trimis în judecată inculpatul G.N.D., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, republicată.
În cauză s-a luat declaraţie inculpatului, s-au administrat probe testimoniale şi probe cu înscrisuri, s-a acvirat dosarul de urmărire penală nr. 143/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, dosar din a cărui analiză s-a reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 27 septembrie 2010, I.P.J. Caraş-Severin - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a sesizat cu privire la săvârşirea de către G.N.D., administrator al SC G.C. SRL Reşiţa şi S.A., contabil al acestei societăţi, a infracţiunii de evaziune fiscală, a infracţiunilor de înşelăciune prin emitere file CEC fără acoperire şi cu date incomplete constând în aceea că, în perioada 2007-2008, prin înregistrarea unor operaţiuni fictive, respectiv achiziţii mărfuri de la SC M.B. SA Reşiţa şi SC V.O. SRL Reşiţa, prin înregistrarea dublă a unor facturi, precum şi prin declararea la organul fiscal prin deconturi a unor sume mai mari de TVA deductibil decât cele existente în evidenţele contabile ale societăţii, au determinat diminuarea bazei impozabile şi implicit a impozitului pe profit şi TVA, prin acest operaţiuni fictive, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, în sumă de 111.482 RON, reprezentând TVA şi 73.846 RON, reprezentând impozit pe profit.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa din data de 14 ianuarie 2011 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.
Ulterior, la data de 15 februarie 2011, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 143/P/2011.
Prin rezoluţia nr. 143/P/2011 din 23 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de G.N.D., administrator al SC G.C. SRL Reşiţa şi S.A., contabil al acestei societăţi, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar prin rezoluţia nr. 143/P/2011 din 27 septembrie 2011 s-a confirmat începerea urmăririi penale faţă de S.A. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991. S-a reţinut faptul că în luna septembrie 2007 a fost emisă factura din 30 septembrie 2007 în sumă de 90.000 RON, de către SC M.B. SRL Reşiţa - unde învinuitul S.A. a deţinut funcţia de contabil, către SC G.C. SRL
Achiziţia a fost înregistrată pe cheltuieli materiale, tară ca aceasta să fie declarată şi înregistrată la SC M.B. SRL
În luna decembrie 2008 au fost înregistrate facturile din 31 decembrie 2008, în valoare de 225.642 RON + TVA - 42.872 RON şi din 31 decembrie 2008 - în valoare de 144.289 RON +TVA în sumă de 27.417 RON, privind achiziţii de la SC V.O. SRL Reşiţa. Din cercetările efectuate a rezultat că această societate nu a livrat materiale şi nu a emis aceste facturi către SC G.C. SRL Reşiţa, facturile în cauză neputând fi depistate, acest fapt generând creşterea cheltuielilor, ceea ce a determinat diminuarea profitului impozabil şi implicit a impozitului pe profit, precum şi diminuarea obligaţiei de plată a TVA aferent.
Totodată, s-a constatat că în perioada mai-iulie 2009 au existat diferenţe între sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA şi sumele înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, atât pentru TVA-ul deductibil, cât şi pentru TVA-ul colectat, fiind creat un prejudiciu de 20.085 RON.
De asemenea, s-a stabilit că numitul S.A. a înregistrat în cursul lunii mai 2009 factura din 22 mai 2009 de două ori, denaturând cheltuielile materiale şi TVA aferent, în sumă de 723 RON.
La data de 01 iunie 2011 s-a dispus efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii realităţii actului de constatare din 28 septembrie 2010, întocmit de organele fiscale.
Prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit s-a stabilit un prejudiciu adus bugetului general consolidat în sumă de 147.196 RON, constituit din 52.000 RON impozit pe profit şi 95.196 RON TVA, sume ce au fost reţinute ulterior şi un supliment de expertiză efectuat la solicitarea învinuitului prin avocatul său la data de 10 octombrie 2011. Prin acest supliment de expertiză s-a stabilit că prin activităţile ilegale desfăşurate de către cei doi, respectiv înregistrarea fictivă a facturilor emise de SC V.O. SRL în luna decembrie 2008, înregistrarea dublă a unor facturi ce ar fi determinat dublarea TVA-ului deductibil, declararea unui TVA fictiv în deconturile de TVA, în scopul diminuării TVA-ului colectat, societatea s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale în sumă de 76.909 RON, constituit din impozit pe profit în sumă de 52.000 RON şi TVA în sumă de 24.909 RON. Nu s-au reţinut accesorii şi diferenţe ci, debitul stabilit efectiv de către expert.
Fiind audiat învinuitul S.A., contabilul societăţii, a recunoscut faptele săvârşite, dar a considerat că au fost săvârşite din eroare şi nici nu a avut vreun avantaj sau beneficiu ca urmare a activităţii infracţionale săvârşite, motivaţia învinuitului fiind faptul că a avut şi are şi în prezent grave probleme de sănătate, ceea ce a accentuat starea de superficialitate de care a dat dovadă.
Activitatea frauduloasă comisă de învinuitul S.A. s-a rezumat la diferenţele existente între sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA şi sumele înregistrate în evidenţa contabilă, cât şi înregistrarea unor facturi în dublu. Pentru înregistrările fictive de achiziţii materiale de la SC V.O. SRL, inculpatul G.N.D., administratorul societăţii a declarat că recunoaşte comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa şi a acceptat ca fiind real prejudiciul, astfel cum a fost calculat, acesta achitând până în prezent suma de 4.000 RON, în scopul acoperirii prejudiciului, cu chitanţa din 10 februarie 2012.
De asemenea, tot pe parcursul urmăririi penale a depus diligente pentru recuperarea prejudiciului, astfel, inculpatul G.N.D. a depus copii ale foilor de vărsământ şi adresa din care reiese că a achitat suma totală de 10.345 RON, cât şi suma de 40.125 RON, sumă indisponibilizată în mod direct de către D.G.F.P. Caras-Severin.
Astfel, s-a concluzionat că fapta inculpatului G.N.D. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reglementată în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Având în vedere că învinuitul S.A. are grave probleme de sănătate, ţinând cont şi de modul concret de comitere a faptelor, atitudinea sinceră de care a dat dovadă pe parcursul cercetărilor şi aspectul că nu a beneficiat de nici un avantaj financiar prin faptele comise, s-a apreciat ca fiind îndestulătoare aplicarea faţă de acesta a unei sancţiuni cu caracter administrativ, amendă în cuantum de 1.000 RON.
În cursul cercetării judecătoreşti instanţa a procedat la luarea unei declaraţii inculpatului şi la audierea martorilor S.A. şi D.O.C.
Examinând cauza dedusă judecăţii, prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, în scopul aflării adevărului şi lămurii acestuia sub toate aspectele, conform art. 62 C. proc. pen., s-au reţinut următoarele:
Conform rechizitoriului întocmit în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a constatat existenţa unei cantităţi suficiente de probe pe baza cărora să poată fi apreciată comiterea atât de către inculpatul G.N.D., cât şi de către martorul S.A. a infracţiunilor de evaziune fiscală, în sarcina martorului fiind reţinută în plus şi infracţiunea de fals intelectual prevăzută de legea specială (Legea nr. 82/1991). S-a considerat de către procurorul de caz că în privinţa lui S.A. există un ansamblu de criterii şi argumente care însumate indică inexistenţa unui grad de pericol social necesar reţinerii unor infracţiuni, faptele săvârşite de către acesta putând fi sancţionate şi prin aplicarea unei amenzi administrative. Respectivele criterii şi argumente se referă atât la circumstanţe personale (probleme de sănătate, atitudine sinceră, inexistenţa vreunui avantaj financiar), cât şi la circumstanţe reale (modul concret de comitere a faptelor (atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege), iar soluţia de scoatere de sub urmărire penală a martorului (învinuit în acel moment) a rămas definitivă. Ca atare, s-a constatat de la bun început nerelevanţa susţinerilor procurorului de şedinţă cu privire la faptul că S.A. nu ar fi recunoscut în faţa instanţei săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, atâta vreme cât însuşi procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză a reţinut în mod definitiv săvârşirea respectivei infracţiuni de către persoana respectivă.
Fiind propus ca martor prin rechizitoriu, S.A. a fost audiat în cursul cercetării judecătoreşti, în cuprinsul respectivei declaraţii el recunoscând faptul că „din cauza stării sale de sănătate nu şi-a putut îndeplini obligaţiile de clarificare a aspectelor legate de nefinalizarea unor operaţiuni fiscale şi de depunere a declaraţiilor contabile respective", în condiţiile în care prin fişa postului îşi asumase întreaga responsabilitate pentru activitatea financiar-contabilă a firmei inculpatului. În continuare, acelaşi martor a recunoscut că el a întocmit acele fişe ale postului, considerând în plus că respectivele scripte erau întocmite pentru a evita sancţionarea de către I.T.M., precizând că inculpatul nu i-a cerut niciodată să desfăşoare în mod ilegal sau eronat activitatea financiar-contabilă a firmei. Respectivele susţineri ale martorului se coroborează cu menţiunile din fişa postului aferentă activităţii lui în cadrul societăţii administrate de inculpat, menţiuni din care rezultă responsabilitatea sa exclusivă în ceea ce priveşte - printre alte atribuţii specifice activităţii financiar-contabile -întocmirea lucrărilor de planificare financiară şi urmărirea beneficiului obţinut de societate, organizarea contabilităţii în cadrul societăţii, decizia în ceea ce priveşte metodologia de întocmire a lucrărilor contabile şi financiare, răspunderea de activitatea financiar - contabilă a societăţii, răspunderea în ceea ce priveşte efectuarea analizelor economice, menţinerea permanentă a capacităţii de plată a societăţii şi de îndeplinire la termen a obligaţiilor faţă de bănci, răspunderea de întocmirea lunară şi în mod corect a bilanţului contabil; cu alte cuvinte, martorului îi revenea obligaţia organizării, coordonării şi derulării întregii activităţi cu specific contabil şi financiar a societăţii parte responsabilă civilmente SC G.C. SRL Reşiţa, administrată de inculpat. Mai mult, în cuprinsul aceleiaşi fişe a postului se menţionează răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravenţională sau penală a martorului S.A., în calitatea sa de contabil, în ceea ce priveşte legalitatea operaţiunilor patrimoniale desfăşurate.
Aceste atribuţii stabilite în sarcina contabilului părţii responsabile civilmente se încadrează în dispoziţiile statuate de art. 10 din Legea nr. 82/1991, respectivul text de lege stabilind ca normă generală, în cuprinsul alin. (1), faptul că într-adevăr răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective. Aceste dispoziţii generale se armonizează însă, mai bine zis se particularizează cu dispoziţiile mai precise stipulate de alin. (4) al aceluiaşi text de lege, care prevede că „răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale". În continuare, art. 10 alin. (41) al aceluiaşi text de lege prevede că, în privinţa persoanelor enumerate în cuprinsul alineatului următor [alin. (5)], respectiv persoanele fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, „răspunderea pentru organizarea contabilităţii revine acestora". S-a arătat în continuare faptul potrivit căruia „conducerea contabilităţii se poate efectua de către aceste persoane, situaţie în care răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora" şi că în cazul în care contabilitatea este condusă în acest mod, fie pe baza prevederilor alineatelor anterioare, fie pe baza unor contracte/convenţii civile încheiate potrivit C. civ. cu persoane fizice care au studii economice superioare, „răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestor persoane, potrivit legii şi prevederilor contractuale".
Or, din cuprinsul fişei postului întocmită martorului S.A. în calitatea sa de contabil al societăţii administrate de inculpat, parte responsabilă civilmente în cauză, fişă a postului din care s-a spicuit într-un paragraf anterior, a rezultat că respectivului martor îi sunt aplicabile fără nici un dubiu prevederile legale expuse mai sus, prevederi care dublează obligaţiile asumate de el prin fişa postului întocmită şi semnată tot de el, respectiv responsabilitatea exclusivă pentru modul de gestionare şi derulare a activităţii financiar contabile a respectivei societăţi.
În acest context a rezultat indubitabil faptul că vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală este contabilul firmei administrată de inculpat, în speţă martorul S.A., vinovăţia sa fiind sancţionată de procurorul de caz prin aplicarea unei amenzi administrative. Instanţa nu are calitatea să facă aprecieri asupra oportunităţii sancţiunii aplicată martorului respectiv (învinuit până într-un anumit moment procesual), atâta vreme cât nu s-a exercitat vreo plângere împotriva soluţiei respective, constatând în schimb - pe baza tuturor celor expuse mai sus - faptul că stabilirea vinovăţiei respectivului martor o exclude cu desăvârşire pe cea a inculpatului. Ca atare, constatând că infracţiunea de evaziune fiscală nu a fost săvârşită de către inculpat, Tribunalul Caraş-Severin ia act de existenţa cazului de achitare prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., drept pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. urmează să dispună achitarea inculpatului G.N.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 republicată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 343 alin. (3) C. proc. pen., s-a ridicat măsura asiguratorie a instituirii sechestrului asigurător dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin asupra imobilului reprezentat de apartamentul situat în municipiul Reşiţa, Calea C. jud. Caraş-Severin, în suprafaţă de 43,88 m.p., înscris în C.F. Reşiţa, provenit din C.F. de pe hârtie nr. A1. C., aparţinând inculpatului G.N.D. (în regim de bun comun cu soţia G.C.M. (M.). S-a constatat că în raport cu soluţia pronunţată, nefiind aplicată o pedeapsă cu amendă care este necesar a fi garantată, neputând fi obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către partea civilă conform dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nefiind necesară nici aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, nu se impune indisponibilizarea în continuare a respectivului bun imobil.
După cum s-a arătat în paragraful anterior, în raport cu temeiul achitării se impun a fi aplicate în cauză, în ceea ce priveşte latura civilă, dispoziţiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., text de lege a cărui aplicabilitate conduce la respingerea acţiunii civile formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin.
Cât priveşte solicitarea cuprinsă în rechizitoriu referitoare la anularea unor înscrisuri, în speţă a unor facturi fiscale individualizate din punct de vedere al numărului, valorii şi datei emiterii, însă neataşate dosarului cauzei (nici în faza de urmărire penală, nici în faza de cercetare judecătorească, pe considerentul că nu au putut fi depistate), aceasta a fost apreciată ca nefondată, fiind respinsă. S-a luat act în această privinţă de faptul că instanţa de judecată poate dispune anularea totală sau parţială a unor înscrisuri conform procedurii reglementată de art. 445 C. proc. pen. doar în condiţiile în care acesta a fost declarat fals în prealabil, în speţă neexistând dispoziţia respectivă din partea organului de urmărire penală, iar instanţa de judecată neavând elementele necesare pentru a declara ca fiind false înscrisuri inexistente la dosarul cauzei (aceasta cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 445 alin. (3) C. proc. pen. impun rămânerea la dosarul cauzei a înscrisurilor declarate false). În plus, pentru a putea fi pusă în executare o dispoziţie de anulare a unor înscrisuri, este necesară inserarea menţiunii de anulare pe fiecare pagină sau pe anumite pagini ale înscrisului, procedură care evident nu poate fi îndeplinită în absenţa respectivelor înscrisuri. În consecinţă, a fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin cu privire la anularea facturilor din 31 decembrie 2008 în valoare de 225.642 RON şi în valoare de 144.289 RON, menţionate în rechizitoriu, însă nedepuse la dosarul cauzei.
Împotriva sentinţei penale nr. 121 din 22 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin in Dosarul nr. 3969/115/2012 au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin.
În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a arătat că prima instanţă a interpretat în mod eronat dispoziţiile Legii nr. 82/1991, reţinând totodată în mod trunchiat starea de fapt ce se desprinde din conţinutul dosarului cauzei. Se ignoră astfel declaraţia martorului S.A., care arată că toate facturile pe care le-a înregistrat în contabilitatea societăţii, inclusiv cele în litigiu, îi erau prezentate de către inculpat, iar aceste facturi nu există, nefiind emise de societatea SC V.O. SRL.
S-a susţinut că instanţa a interpretat deosebit de restrictiv dispoziţiile Legii nr. 82/1991, omiţând a corela aceste prevederi cu realitatea ce se desprinde din dosarul cauzei şi care convinge că activitatea administratorului unei societăţi comerciale nu poate fi disociată de cea a persoanei abilitate a se îngriji de contabilitate. De asemenea, s-a arătat că s-a omis, totodată, a se constata că răspunderea pentru desfăşurarea şi conducerea activităţii unei persoane juridice revine reprezentantului său legal, în acest caz administratorului societăţii, responsabilitatea neputând reveni unui simplu executant, cum ar fi contabilul societăţii.
În altă ordine de idei, s-a precizat că nu a fost remarcată contradicţia între declaraţiile inculpatului, revenirea nemotivată la declaraţiile consemnate în faza de urmărire penală, justificate prin aceea că, deşi asistat cu prilejul audierii de către procuror, de către apărătorul au ales, au fost consemnate aspecte nereale în declaraţia dată; ori cu privire la apărarea inculpatului potrivit căreia facturile cu pricina înregistrate în contabilitate erau proforma.
În motivarea apelului declarat de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin s-a arătat, în esenţă, că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este netemeinică şi nelegală, solicitându-se ca, în urma reanalizări situaţiei de fapt din speţă, în baza probelor administrate, să se dispună condamnarea inculpatului G.N.D. pentru faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu.
Prin decizia penală nr. 40/A din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei penale atacate.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 143/172011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin s-a imputat inculpatului G.N.D., în calitate de administrator al SC G.C. SRL Reşiţa faptul că în perioada 2007 - 2008, prin înregistrarea unor operaţiuni fictive, respectiv achiziţii mărfuri de la SC M.B. SRL Reşiţa şi SC V.O. SRL Reşiţa, prin înregistrarea dublă a unor facturi, precum şi prin declararea la organul fiscal prin deconturi a unor sume mai mari de TVA deductibil, decât cele existente în evidenţele contabile ale societăţii a determinat diminuarea bazei impozabile şi implicit a impozitului pe profit.
Analizând declaraţiile de decont de TVA pentru perioada 2007 - 2009 se constată că acestea poartă semnătura contabilului S.A., inclusiv cele unde este menţionat numele inculpatului G.N.D., în calitate de administrator (fiind aceeaşi semnătură şi existând şi declaraţia martorului S.A. în acest sens). Astfel, martorul S.A. a arătat că: „Referitor la factura din 30 septembrie 2007 emisă de către SC M.B. SRL Reşiţa precizez că aceasta a fost anulată, nefiind înregistrată în contabilitatea SC G.C. SRL, neavând consecinţe asupra rezultatului financiar al societăţii. În privinţa facturilor din 31 decembrie 2008 şi a facturii din 31 ianuarie 2009 emisă de SC V.O. SRL Reşiţa declar că acestea au fost operate de mine în baza unor facturi proforme, aduse de G.N.D., după ce a avut loc o negociere cu furnizorul, facturile proforme fiind aduse de către G.D. În baza acestor facturi proforme trebuia efectuată plata după care la ridicarea sculelor şi dispozitivelor necesare în construcţii urmând a se întocmi facturile fiscale de către furnizor, fapt care nu s-a mai realizat datorită neînţelegerilor la preţurile de achiziţii, iar societatea a rămas încărcată cu debitul respectiv. (...) în privinţa facturilor din 24 noiembrie 2008 şi din 31 decembrie 2008 operate în luna mai 2009, precizez că acestea mi-au fost aduse în luna mai 2009 pentru înregistrare după ce au fost semnate de beneficiar. Referitor la dubla înregistrare a facturii din 20 septembrie 2009 precizez că aceasta mi-a fost trimisă prin fax, am operat-o în contabilitate, iar când mi-a venit originalul (după două luni) din greşeală am operat-o din nou, acelaşi lucru fiind şi în cazul facturii. Declar faptul că existenţa diferenţelor între sumele declarate în deconturi şi sumele existente în balanţele lunare se datorează faptului că au fost aduse documente după depunerea declaraţiilor (deconturilor) de către administratorul societăţii, obligaţia înregistrării în luna respectivă a determinat diferenţierea dintre deconturi şi balanţele de verificare, dar la fiecare trimestru au fost reglate aceste sume, prin declararea corectă în deconturi. Declar că datorită programului de calculator toate achiziţiile de materiale, automat sunt trecute pe conturi, fapt realizat în cazul de faţă. Tot în acelaşi program, deconturile sunt automat generate după introducerea datelor primare (...) precizez că toate operaţiunile efectuate în contabilitatea societăţii s-au efectuat la dispoziţia administratorului, eu ca şi contabil neavând nici un beneficiu de pe urma acestor înregistrări".
În faţa instanţei, martorul S.A. a arătat următoarele: „Cât priveşte facturile individualizate în materialul de urmărire penală, menţionez faptul că acestea au fost operate cu foarte mare întârziere datorită problemelor mele de sănătate, acest termen îndelungat de operare cauzând deficienţe în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale ale inculpatului. (...) Menţionez că inculpatul nu mi-a cerut niciodată - lucru pe care oricum nu l-aş fi acceptat - să desfăşor în mod ilegal sau eronat activitatea financiar contabilă a firmei". Martorul a recunoscut că semnătura de primire de pe factura emisă de SC M.B. SRL îi aparţine, precum şi că facturile emise de SC V.O. SRL Reşiţa erau proforma.
În declaraţia dată de martora D.O.C. în cursul urmăririi penale aceasta a arătat că: „Referitor la relaţia comercială cu SC G.C. SRL, din acea perioadă precizez că aceasta a constat în livrări de materiale în valoare totală de 609,9 RON, conform fişei analitice anexate şi înaintate organelor de poliţie judiciară. Referitor la emiterea de facturi proforma în acea perioadă către SC G.C. SRL precizez că nu îmi aduc aminte să fi emis facturi de acest gen acestei societăţi deoarece acestea nu au un regim special, nefiind fiscale şi ţinută o evidenţă a acestora, acestea fiind oferte emise de societatea furnizoare. Precizez că nu îl cunosc pe administratorul SC G.C. SRL”, astfel că martora nu a exclus posibilitatea să fi fost emise facturile proforma în speţă.
În fişa postului aferentă activităţii martorului S.A. în cadrul societăţii administrate de inculpat se menţionează că acesta răspunde de activitatea financiar contabilă a societăţii, răspunderea de analizele economice, menţinerea permanentă a capacităţii de plată a societăţii şi de îndeplinire la termen a obligaţiilor faţă de bănci, răspunderea de întocmirea lunară şi în mod corect a bilanţului contabil; revenindu-i obligaţia organizării, coordonării şi derulării întregii activităţi cu specific contabil şi financiar a SC G.C. SRL, Reşiţa.
Se apreciază că, în mod corect, Tribunalul Caras - Severin a reţinut că aceste atribuţii stabilite în sarcina contabilului părţii responsabile civilmente se încadrează în dispoziţiile statuate de art. 10 din Legea nr. 82/1991.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991: „Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective."
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive".
În speţă, întreaga activitate referitoare la contabilitatea societăţii a fost derulată de martorul S.A. şi nu există nicio probă care să conducă la concluzia că inculpatul i-ar fi solicitat să efectueze acte nelegale, martorul însuşi arătând că nu i s-a solicitat acest lucru. Mai mult, nu se poate imputa inculpatului dubla decontare a unor facturi şi nici nu se poate stabili legătura dintre inculpat şi factura emisă de SC M.B. SRL câtă vreme semnătura de primire aparţine aceluiaşi martor; iar în ceea ce priveşte facturile emise de SC V.O. SRL Reşiţa rezultă că acestea erau facturi proforma, iar martorul avea cunoştinţă că nu puteau fi evidenţiate în deconturi.
În raport cu aspectele anterior expuse, instanţa de apel a constatat că soluţia de achitare a inculpatului G.N.D. dispusă de prima instanţă este legală şi temeinică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin. Ambele recurente solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului, cu consecinţa obligării sale la plata despăgubirilor civile solicitate de către partea civilă, susţinându-se că soluţia de achitare pronunţată de către instanţa de fond este rezultatul unei eronate aprecieri a situaţiei de fapt existente în cauză, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de vechiul text al art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este legală şi temeinică şi constată recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin ca fiind nefondate.
Consacrând efectul parţial devolutiv al recursului, art. 3856 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (2), că instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din acelaşi cod. Rezultă, aşadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenţii şi instanţa se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 5 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, situaţie în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menţionat.
Se constată că dispoziţiile tranzitorii cuprinse în art. II din Legea anterior menţionată- referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia. În curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăseşte în speţă.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanţial prin amendarea cazurilor de casare, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.
Aşa fiind, se constată că unul dintre motivele de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situaţie în care criticile circumscrise de recurenţii acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanţa de recurs, judecata în această cale de atac limitându-se, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, în care nu se mai regăseşte şi eroarea asupra situaţiei de fapt invocată de către recurenţi.
Date fiind considerentele ce preced, instanţa de recurs apreciază că soluţiile pronunţate de instanţele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice şi legale, sens în care urmează a respinge critica formulată de recurenţi ca neîntemeiată.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei penale atacate.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de partea civilă A.N.A.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva deciziei penale nr. 40/A din 21 februarie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat G.N.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 08 octombrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3038/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 3102/2012. Penal. Pornografia infantilă... → |
|---|
