ICCJ. Decizia nr. 3038/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 7 septembrie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosar, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații C.A.V. - C.A.R.E. și C.A.A. împotriva Sentinței penale nr. 407 din 8 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal, în baza art. 3002, raportat la art. 160h alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților C.A.A., C.A.R.E. și C.A.V.
Au fost respinse, ca nefondate, cererile inculpaților C.A.A. și C.A.R.E., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, ca și cererea inculpatului C.A.V. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților C.A.A., C.A.R.E. și C.A.V., față de condamnarea acestora la pedepsele rezultante de 24 ani închisoare, respectiv de 22 ani și 6 luni închisoare și de 22 ani și 4 luni închisoare (cu executarea în regim de detenție) de către instanța de fond (sentință nedefinitivă, dar cu o puternică valoare asupra vinovăției inculpaților până ce probele vor putea fi aprofundate de către instanța de apel numai odată cu examinarea apelului pe fond), față de probele aflate la dosar până în acest moment, de starea de insecuritate care s-ar crea în comunitate, în cazul în care inculpații, bănuiți a fi comis infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social (introducerea în țară a unei cantități foarte mari de droguri de mare risc, respectiv 1080 kg de cocaină), ar fi judecați în stare de libertate și pentru a proteja prioritar ordinea publică întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive a arestării nu au încetat și impun, în continuare, privarea lor de libertate.
Curtea a mai avut în vedere la aprecierea pericolului concret pe care l-ar prezenta judecarea în stare de libertate a celor trei inculpați în acest moment, faptul că, în ultima perioadă, fenomenul consumului de droguri a luat o amploare deosebită, mai ales în rândul tinerilor (fenomen cu efecte devastatoare pentru sănătatea și chiar viața consumatorilor), fenomen care nu s-ar fi putut dezvolta fără implicarea persoanelor care introduc în țară și oferă spre vânzare aceste droguri și, în consecință, recrudescența acestui fenomen infracțional impune luarea unor măsuri dintre cele mai severe, în vederea protejării interesului general, în detrimentul celui individual, iar prin lăsarea în libertate a inculpaților, aceștia, precum și alți potențiali infractori, ar fi încurajați să-și continue activitatea infracțională; Curtea a avut în vedere, în același sens, și cantitatea deosebit de mare de droguri ce a fost introdusă în țară de către cei trei inculpați (1080 kg cocaină), precum și faptul că acest drog este unul foarte puternic și are efecte deosebit de negative asupra sănătății consumatorilor.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații până la rămânerea definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unei infracțiuni, confirmată la instanța de fond și nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil (având în vedere durata urmăririi penale - 2 luni și a cercetării judecătorești - aprox. 2 ani și 3 luni) de la data arestării trecând aprox. 3 ani și 6 luni, timp în care s-a finalizat atât urmărirea penală, cât și cercetarea judecătorească în fața instanței de fond; Curtea a apreciat că durata lungă a cercetării judecătorești în fața instanței de fond se justifică raportat la volumul deosebit de amplu al probatoriului administrat în cauză, atât din oficiu, cât și Ia cererea inculpaților.
De asemenea, Curtea a constatat că nu este temeinică nici critica inculpaților cu privire la depășirea unei durate rezonabile a măsurii arestării preventive, având în vedere că, în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, rezonabilitatea duratei măsurii arestării preventive se raportează și la complexitatea cauzei, până la data pronunțării unei hotărâri, chiar nedefinitive, iar în prezenta cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare a celor trei inculpați la pedepse cu închisoarea în regim de detenție de către Tribunalul Constanța, hotărâre împotriva căreia cei trei inculpați au declarat apel.
în ceea ce privește cererea inculpatului C.A.V., de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. (1) C. proc. pen. față de considerentele expuse mai sus, de circumstanțele cauzei și de stadiul procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurilor judiciare și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva inculpatului și cu scopul urmărit, astfel că o apreciază ca nefondată în acest moment procesual, urmând a o respinge ca atare.
împotriva acestei încheieri, inculpatul C.A.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun, în continuare, privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpatul fost arestat în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a săvârșit infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., infracțiuni pentru care a și fost condamnat (nedefinitiv) la o pedeapsă rezultantă de 22 ani și 4 luni închisoare.
La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta este actual, real și precis, evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.
înalta Curte constată că, raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale și eficiente a ordinii de drept justifică în continuare plasarea în detenție a inculpatului, detenție ce nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția reglementărilor și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3046/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3031/2012. Penal → |
|---|
