ICCJ. Decizia nr. 3050/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3050/2012
Dosar nr. 3296/83/2011
Şedinţa publică din 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 168 din 17 octombrie 2011, Tribunalul Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la dispoziţiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 181 C. pen. l-a achitat pe inculpatul T.M.K. de sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 91 C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii administrative de 1.000 RON.
În baza art. 17 şi 18 din Legea nr. 143/2000, a confiscat în vederea distrugerii cantitatea de 132 grame cannabis, înregistrată cu dovada din 12 decembrie 2010, aflată la camera de corpuri delicte a I.G.P.R., precum şi a cantităţii de 6.940 grame cannabis, lăsat în custodia B.C.C.O. Cluj Napoca.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit în cauză la data de 28 martie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.M.K., în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, astfel cum este ea prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În fapt, din datele şi indiciile existente a rezultat faptul că, la reşedinţa din localitatea C., judeţul Satu Mare, inculpatul deţinea o cultură de canabis neautorizată.
Ulterior începerii urmăririi penale, la data de 04 noiembrie 2010, în temeiul autorizaţiei din 03 noiembrie 2010 emisă de Tribunalul Satu Mare, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la adresa de reşedinţă a învinuitului ocazie cu care, în diferite locuri din locuinţă, au fost descoperite substanţe vegetale care, la o primă examinare, păreau a fi cannabis, drog de risc. Cantitatea totală de substanţă vegetală descoperită în locuinţa învinuitului a fost de 181,6 grame.
Cu privire la provenienţa acestor droguri învinuitul a declarat că le-a cules de pe marginea drumului ce leagă localităţile C. şi O., unde cresc în mod spontan.
Învinuitul i-a condus pe poliţiştii de poliţie judiciară la locul din care a cules plantele de cannabis, respectiv în zona localităţii V.M., judeţul Bihor, unde pe marginea drumului au fost identificate câteva zeci de plante crescute spontan, ce păreau a fi cannabis, cantitatea rezultată după recoltarea frunzelor şi inflorescenţelor şi uscarea acestora fiind de 6,96 kilograme.
În drept, fapta inculpatului T.M.K. de a deţine, la data de 04 noiembrie 2010, la reşedinţa sa din localitatea C., judeţ Satu Mare, cantitatea de 181,6 grame drog de risc cannabis, în vederea consumului propriu fără a fi autorizat în acest sens, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, prevăzută şi pedepsită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Audiat fiind în instanţă, în şedinţa publică din 27 iunie 2011, inculpatul a arătat că nu se simte vinovat de comiterea nici unei fapte penale, declarând că a cules de pe marginea drumului, unde aceste plante cresc liber, o plantă despre care ştia că este cannabis, a dus-o la domiciliul său unde a lăsat-o să se usuce, aceasta fiind găsită cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate.
După descoperirea cantităţii de cannabis la domiciliul său, inculpatul a arătat că a condus organele de anchetă la locul de unde a cules această plantă, ridicându-se la acel moment de acolo cantitatea de 13 kg. cannabis.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza materialului probator administrat în cauză, astfel cum se află la dosarul cauzei.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 19/A/2012 din 16 februarie 2012, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul penal declarat de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Satu Mare, împotriva sentinţei penale nr. 168 din 17 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea pentru cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu amendă penală, apreciind că fapta săvârșită prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea pronunţată, prin prisma motivului de recurs invocat, se constată că hotărâre instanţei de control judiciar prin care s-a menţinut sentinţa primei instanţe, este legală şi temeinică.
În acestă ordine de idei, Înalta Curte constată că motivul susţinut astăzi în recurs, a fost anterior analizat de instanţa de apel, când procurorul a arătat că, soluţia de achitare a inculpatului pronunţată de instanţa de fond este netemeinică, câtă vreme fapta săvârşită prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, plantele de cannabis fiind ridicate de la domiciliul acestuia într-o cantitate apreciabilă, de 141 grame şi se regăsesc în tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
Așa fiind, fără a mai relua motivarea din apel, Înalta Curte constată că soluţia adoptată de Tribunal şi menţinută de Curtea de Apel este justă.
S-a reţinut astfel că, dovedirea modalităţii concrete în care inculpatul a intrat în posesia plantei de cannabis pe care au găsit-o la domiciliul său organele de urmărire penală, în realitate, nu denotă o specializare infracţională de gen, a inculpatului, sens în care acesta a şi oferit toate detaliile în cursul anchetei şi au fost confirmate toate susţinerile sale.
Pe de altă parte, din referatul de evaluare al Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare a rezultat o concluzie favorabilă în privinţa comportamentului inculpatului, integrat pe deplin în societate şi aflarea accidentală a acestuia în activităţi antisociale.
În acest context juridic se constată că analiza stării de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei, poziţia procesuală a inculpatului manifestată încă de la începutul urmăririi penale, consecinţele faptei comise şi condiţiile în care infracţiunea s-a comis, şi nu în ultimul rând considerentele de ordin personal în privinţa inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale şi în atitudinea acestuia înainte şi după comiterea faptei, au format convingerea ambelor instanţe că în cauză nu se impune pronunţarea unei soluţii de condamnare a acestuia.
În doctrina juridică s-a statuat că, prin introducerea art. 181 C. pen., legiuitorul a urmărit excluderea din sfera de acţiune a legii penale a faptelor incriminate formal, ca urmare a îndeplinirii trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, dar care în concret, datorită gradului lor de pericol social cu totul redus, nu pot constitui infracţiuni.
În adevăr, prin art. 181 alin. (3) C. pen. se prevede că, în cazul unor asemenea fapte, „instanţa aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute de art. 91";.
O atare reglementare nu este însă de natură a schimba caracterul penal al faptei, astfel cum acesta rezultă din prevederea de incriminare formală într-o dispoziţie a legii penale, încât sancţiunea ce se aplică într-un asemenea caz nu poate fi considerată că ar avea natură contravenţională, întrucât, prin natura ei, răspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este o formă de răspundere juridică, care serveşte la realizarea prin constrângere a ordinii de drept.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva deciziei penale nr. 19/A din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul T.M.K.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.M.K., în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba turcă se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchet rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2992/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3052/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
