ICCJ. Decizia nr. 3052/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3052/2012
Dosar nr. 2242/99/2011
Şedinţa publică din 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 488 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Iaşi, s-au dispus următoarele:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. b1) C. proc. pen. combinat cu art. 181 C. pen. a fost achitat inculpatul P.T., pentru infracţiunea de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur";, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În baza art. 91 lit. c) C. pen. a fost aplicată inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost trimis în judecată la data de 17 februarie 2011, inculpatul P.T. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În fapt, în esenţă, s-a reţinut că, în seara de 02 ianuarie 2010, după ce a primit vizita unui prieten din Iaşi, cu care a servit masa, consumând împreună băuturi alcoolice, inculpatul a plecat cu autoturismul soţiei pentru a-şi conduce prietenul, ocazie cu care a acroşat cu partea din dreapta a autoturismului un pieton care se deplasa pe marginea drumului, pe aceeaşi direcţie de mers.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: mijloacele de probă medico-legale, cele testimoniale şi cu înscrisuri administrate în cele două faze ale procesului penal.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 33 din 14 februarie 2012 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 488 din 27 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Iaşi, hotărâre pe care a desfiinţat-o integral.
Rejudecând cauza:
A condamnat pe inculpatul P.T., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. şi ped. de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani şi 6 luni care constituie termen de încercare, potrivit disp. art. 82 C. pen.
A învederat inculpatului disp. art. 83 C. pen.
În baza disp. art. 64 lit. a) Teza a II-a şi lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului P.T. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a pedepsei a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.
Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul P.T. invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei penale, pe care o apreciază ca fiind legală şi temeinică.
Astfel, a arătat că Parchetul, în apelul formulat, a susţinut că există un raport de cauzalitate între consumul de alcool şi rezultatul vătămării.
În realitate însă, partea vătămată circula pe partea carosabilă a drumului şi nu poate exista raport de cauzalitate între faptul că el se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi fapta comisă.
Mai mult decât atât, partea vătămată nici nu a făcut plângere.
Nu în ultimul rând, a precizat că nu s-au contestat circumstanţele sale personale, faptul că are 2 copii în întreținere, că regretă cele întâmplate, statutul său, aspecte reţinute de către prima instanţă şi în raport de care trebuia menţinută soluţia acesteia.
Recursul este nefondat.
Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat de către inculpat, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Astfel, verificând materialul probator administrat în cauză, se constata că, așa după cum şi instanţa de control judiciar a reţinut, relevante sub aspectul probator sunt: buletinul de analiză toxicologică, concluziile raportului de expertiză medico-legală, declaraţia inculpatului care a recunoscut săvârşirea faptei. Deşi buletinul de analiză toxicologică indică o alcoolemie de 2,30 gr. ‰ la ora 0,15 şi respectiv de 2,15 gr. ‰ la ora 01,15, expertiza medico-legală a concluzionat asupra unei alcoolemii de 1,05 gr. ‰ la ora 22:20, atunci când s-a produs accidentul.
Infracţiunea imputată inculpatului este una de pericol. De altfel, în speţă, conduita ilicită a inculpatului a cauzat accidentarea gravă a unui pieton - O.C. - care se deplasa pe marginea drumului, pe aceeaşi direcţie de mers.
Astfel cum rezultă din certificatul medico-legal de la dosarul de urmărire penală, O.C. a suferit un traumatism cranio-facial cu multiple plăgi, excoriaţii, hematom subdural acut fronto-parietal dreapta ce a necesitat craniectomie şi a necesitat pentru vindecare 35-40 zile îngrijiri medicale.
În raport de aspectele anterior invocate, rezultă fără dubiu faptul că există un raport de cauzalitate între consumul de alcool al inculpatului şi rezultatul vătămării victimei.
În doctrina juridică s-a statuat că, prin introducerea art. 181 C. pen., legiuitorul a urmărit excluderea din sfera de acţiune a legii penale a faptelor incriminate formal, ca urmare a îndeplinirii trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii, dar care în concret, datorită gradului lor de pericol social cu totul redus, nu pot constitui infracţiuni.
Or, în speţă, consecinţa faptei comise de inculpat relevă gradul de pericol social ridicat al faptei, specific infracţiunii astfel cum este definit în art. 17 C. pen., astfel că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 18 C. pen. şi înlocuirea răspunderii penale cu o sancţiune cu caracter administrativ.
În acestă ordine de idei, Înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, precum şi modalitatea de săvârşire.
Nu în ultimul rând, instanţa de apel a ţinut seama de atitudinea procesuală a inculpatului, care a conştientizat gravitatea faptei sale şi a încercat să îşi reducă cât mai mult răspunderea penală printr-o atitudine de recunoaştere şi regret a faptei imputate, precum şi de circumstanţele sale personale, respectiv caracterizările pozitive ale inculpatului, conduita procesuală corectă, aspecte în raport de care s-au reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a), c) C. pen. şi ca efect al acestora, s-a stabilit o pedeapsă sub minimul special prevăzut de textul de incriminare în condiţiile prev. de art. 81 C. pen., respectiv cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Așa fiind Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prev. de art. 52 C. pen.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.T. împotriva deciziei penale nr. 33 din 14 februarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3050/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3075/2012. Penal → |
|---|
