ICCJ. Decizia nr. 3061/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3061/2012
Dosar nr. 6834/2/2012
Şedinţa publică din 27 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6834/2/2012 s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.M.O., în prezent reţinut în Arestul I.P.J. Galaţi.
În esenţă, s-a reţinut că, deşi este admisibilă în principiu, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1606 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., precum şi condiţia prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. (pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este trimis în judecată nu depăşeşte 18 ani), cererea este neîntemeiată, întrucât la acest moment procesual subzistă temeiurile prevăzute de art. 143 şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului B.M.O.
Pe de altă parte, în condiţiile în care cauza este una complexă, punerea în liberate a inculpatului ar duce la deturnarea scopului în care s-a dispus iniţial măsura arestării preventive (acela de a asigura buna desfăşurare a procesului de procesului penal), existând pericolul ca inculpatul, care are o poziţie procesuală caracterizată prin nerecunoaşterea vinovăţiei şi prin încercarea de minimalizare a importanţei faptelor pentru care este trimis în judecată, să încerce să împiedice buna desfăşurare a procesului penal, aflat abia în faza incipientă a judecăţii, sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau prin alte asemenea fapte.
În termen legal, împotriva încheierii sus-menţionate, inculpatul B.M.O. a formulat recurs, susţinând că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind ascultarea sa în cazul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Un alt doilea motiv de recurs invocat l-a reprezentat nelegala sesizare a instanţei, în sensul că, deşi la data depunerii cererii de liberare provizorie, dosarul se afla în cursul urmăririi penale, între timp a fost sesizată instanţa, astfel că, la acest moment este vorba despre o cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cursul judecăţii.
Ca atare, a considerat că ar fi fost necesar ca această cerere să se judece după ce instanţa va aprecia dacă este sau nu legal sesizată şi nu anterior.
De asemenea, a arătat că în cuprinsul art. 1606 alin. (4) C. proc. pen. se foloseşte şi sintagma „instanţă sesizată cu judecarea cauzei";, sintagmă care face trimitere, din punctul său de vedere, explicit la necesitatea îndeplinirii dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. referitoare la verificarea sesizării instanţei, făcând trimitere şi la interpretarea dispoziţiilor art. 3001 şi 3002 C. proc. pen.
La art. 3001 C. proc. pen. se vorbeşte evident despre verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive de către instanţă după înregistrarea dosarului, iar la art. 3002 C. proc. pen. legiuitorul vorbeşte despre instanţa legal sesizată. Cele două texte au acelaşi obiect, respectiv, menţinerea măsurii arestării preventive din cursul judecăţii, dar fac deosebire între instanţa legal învestită după înregistrarea dosarului şi instanţa legal sesizată după ce s-a procedat conform dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Un al treilea motiv de recurs invocat l-a constituit nemotivarea încheierii, precum şi faptul că aceasta nu cuprinde elemente probatorii, aspecte în raport de care a solicitat casarea încheierii atacate cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererii de liberare formulate.
În acest sens, a susţinut că nu sunt incidente condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., privind situaţiile în care nu se acordă liberarea provizorie.
A mai arătat că analizând încheierea prin care s-a respins cererea de liberare provizorie şi cea prin care s-a menţinut starea de arest se constată că ambele au fost soluţionate de acelaşi judecător, care în motivări a folosit fraze identice, deşi legiuitorul face distincţie clară între menţinerea stării de arest şi liberarea provizorie.
Nu în ultimul rând, a susţinut că faţă de măsurile preventive enumerate de dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., apreciază că prin menţinerea arestului preventiv i s-au restrâns drepturile fundamentale, câtă vreme buna desfăşurare a procesului penal poate fi asigurată şi printr-o altă măsură alternativă.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând încheierea atacată prin prisma primului motiv de recurs invocat, respectiv nerespectarea dispoziţiilor art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că potrivit textului de lege anterior invocat, soluţionarea cererii se face după ascultarea inculpatului („soluţionarea cererii se face după ascultarea învinuitului sau inculpatului, a concluziilor apărătorului precum şi ale procurorului";).
Fiind vorba de o ascultare, indiferent că priveşte numai cererea sau şi fapta ori alte împrejurări este necesar ca învinuitului sau inculpatului să i se aducă la cunoştinţă dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa [art. 70 alin. (2) C. proc. pen.].
Ascultarea inculpatului sau învinuitului în cadrul unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar nu se poate rezuma la simpla întrebare dacă îşi însuşeşte cererea făcută de un substituent procesual şi nici la ultimul cuvânt, întrucât trebuie respectat dreptul esenţial al inculpatului de a da declaraţie, cunoscut fiind că nicio fază a procesului penal nu se poate înfăptui fără o realizare corespunzătoare a dreptului de apărare, acest principiu nefiind de parţială aplicabilitate.
Dată fiind importanţa ascultării inculpatului în vederea respectării exigenţelor unui proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., nerespectarea acestei obligaţii de către instanţă antrenează sancţiunea nulităţii.
În ceea ce priveşte caracterul nulităţii, ţinând seama că această încălcare nu face parte dintre nelegalităţile sancţionate cu nulitatea absolută prev. de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., aceasta este relativă, însă având în vedere importanţa declaraţiei învinuitului sau inculpatului pentru aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, neascultarea acestuia îl prejudiciază evident, fiind în prezenţa unei convertiri a nulităţii relative într-o nulitate absolută.
Astfel, inculpatului i s-a produs o vătămare prin încălcarea dreptului procesual de a fi ascultat. Acordând drepturi procesuale şi instituind garanţii procesual penale, pentru exercitarea lor, legea recunoaşte că soluţionarea justă a cauzei penale nu se poate realiza decât prin exercitarea acestor drepturi şi prin împlinirea garanţiilor procesuale, împiedicarea părţii de a-şi realiza un drept procesual sau de a beneficia de o garanţie procesuală, produce prin ea însăşi o vătămare procesuală, care constă într-o privare a posibilităţilor de a acţiona în faţa organelor judiciare în vederea apărării intereselor legitime proprii.
Vătămarea există încă din momentul în care inculpatului nu i s-a dat posibilitatea să-şi exercite dreptul acordat de lege sau nu s-a împlinit garanţia procesual penală.
Mai mult, aşa cum prevede textul de lege, art. 1608a alin. (1) C. proc. pen., examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar se face în condiţii de contradictorialitate, principiu nerespectat în prezenta cauză.
Or, prin neascultarea inculpatului, instanţa a încălcat acest principiu, aducând o gravă vătămare intereselor legitime ale acestuia, fapt ce impune rejudecarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar în condiţii de contradictorialitate, respectiv prin respectarea dispoziţiilor art. 1608a alin. (1) C. proc. pen.
Ca atare, soluţia ce se impune conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. este cea de admitere a recursului inculpatului B.M.O., a casării încheierii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond cu privire la soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de către inculpatul B.M.O., cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează soluţionarea cererii [art. 1608a alin. (1) C. proc. pen.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul B.M.O. împotriva încheierii din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6834/2/2012.
Casează în totalitate încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Galaţi.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3037/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3085/2012. Penal → |
|---|
