ICCJ. Decizia nr. 3085/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3085/2012
Dosar nr. 548/230/2012/a4
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 548/230/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul C.C. şi a fost menţinută măsura arestării preventive a acestuia.
Cu privire la cererea de liberare provizorie pe cauţiune, formulată de inculpatul C.C., Curtea a constatat că acesta întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitate.
Liberarea provizorie este o instituţie destinata sa concilieze libertatea individuală şi protecţia socială, impunând un control asupra persoanei liberate tocmai prin instituirea unor obligaţii sau restricţii ale libertăţii, este o măsură limitativă de drepturi pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, însă suficientă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi, de asemenea, pentru a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracţiuni.
Liberarea provizorie având un caracter subiectiv, instanţa după ce va verifica admisibilitatea în principiu a cererii, trebuia să verifice condiţiile care privesc persoana inculpatului, să aprecieze dacă deţinerea preventivă este sau nu este absolut necesară dacă scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi prin obligaţiile ce i se impun la liberare.
În consecinţă, s-a constatat că, în speţă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat, sub aspectul admisibilităţii în principiu a acesteia conform dispoziţiilor art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., îndeplinişte formal condiţiile prevăzute de art 1602 alin. (1) C. proc. pen. pentru admiterea în principiu a acesteia, respectiv pedeapsa pentru infracţiunile pentru care inculpatul este cercetat nu este mai mare de 18 ani, cât şi condiţia privind consemnarea cauţiunii fixate de instanţă.
Cu toate aceste, instanţa a constatat că nu sunt întrunite condiţiile art. 160 raportat la 160 alin. (2) C. proc. pen., care prevăd că „liberarea provizorie pe cauţiune nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”, pentru a se putea dispune liberarea provizorie pe cauţiune.
Îndeplinirea acestor condiţii nu conducea însă în mod automat la admiterea cererii, măsura fiind lăsată la latitudinea instanţei, care, în raport cu circumstanţele cauzei, poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului nu se justifică, iar scopul măsurilor preventive nu poate fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar.
În plus, faptul că dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. prevăd condiţiile în care liberarea sub control judiciar nu poate fi admisă, respectiv în situaţia în care există date în sensul de a-i împiedica pe inculpaţi să comită alte infracţiuni sau din care rezultă că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor martori, experţi, părţi, alterarea, ori distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte - nu trebuie interpretat în sensul că acestea ar fi singurele condiţii care trebuie analizate, fiind necesar ca instanţa să facă şi o apreciere a motivelor care au determinat arestarea inculpatului, a pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
În speţă, din probele administrate până în acest moment, reţinute şi la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, existau suficiente indicii din care rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că acesta a săvârşit faptele pentru care este cercetat, iar faţă de natura, gravitatea faptelor, amploarea fenomenului infracţional şi modul organizat de săvârşire a faptelor, instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, astfel că punerea în libertate sub control judiciar nu era oportună şi justificată.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă, inculpatul a declarat recursul de faţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus în discuţie, din oficiu, la termenul de judecată din 02 octombrie 2012, excepţia inadmisibilitătii recursului declarat.
Excepţia inadmisibilitătii este întemeiată.
Examinând recursul declarat de inculpat împotriva încheierii din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 548/230/2012, ca instanţă de recurs, în raport cu excepţia pusă în discuţie de către instanţă, din oficiu, cu privire la inadmisibilitatea recursului declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul sus- numitului inculpat este inadmisibil, deorece cererea de liberare provizorie pe cauţiune a fost formulată în timpul soluţionării, de către aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori - a dosarului de recurs nr. 548/230/2012, care are ca obiect recursul aceluiaşi inculpat împotriva modului de soluţionare a fondului cauzei.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Recursul declarat învederându-se, aşadar, inadmisibil, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să fie respins ca atare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 125 RON, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 548/230/2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3061/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3180/2012. Penal → |
|---|
