ICCJ. Decizia nr. 3119/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3119/2012

Dosar nr. 55034/3/2011

Şedinţa publică din 3 octombrie 2012

Asura recursului de faţă;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 811 din 29 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 55034/3/2011 s-a dispus:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, dintr-o infracţiune prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în două infracţiuni de perversiuni sexuale prev. de art 201 alin. (1), (2), (4) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată din oficiu de instanţă din infracţiunea de viol prev. de art 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de viol prev. de art 197 alin. (1), (3) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.C., la pedeapsa de 10 ani închisoare (săvârşită în dauna părţii vătămate S.G.F.);

În temeiul disp. art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 şi a contopit restul de 1566 de zile cu pedeapsa de 10 ani aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale;

În temeiul disp. art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare (parte vătămată T.R.G.).

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen.

În temeiul art. 197 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. (săvârşită în dauna părţii vătămate S.G.F.).

În temeiul art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată din pedeapsa de 16 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 43/1997 definitivă la data de 22 aprilie 2007 şi a fost contopit restul de 1566 de zile cu pedeapsa de 18 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen.

În temeiul disp. art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale;

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare.

În temeiul disp. art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 1742 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă la data de 1 februarie 2010, prin decizia penală nr. 188 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1742 din 2 octombrie 2009 a Judecătoriei sector 4 Bucureşti, definitivă la data de 1 februarie 2010 în pedepsele componente de:

- 10 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prev. de art 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;

- restul de 1566 de zile rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 43/1997 pronunţată de Tribunalul Vaslui definitivă la data de 22 aprilie 2007;

- sporul 4 ani închisoare.

În temeiul art. 36 C. pen., au fost contopite pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, la care a fost adăugat şi sporul de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare.

A dedus din pedeapsă de la perioada executată de la data de 17 martie 2009 la data de 29 noiembrie 2011.

În temeiul art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale;

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2618 din 4 februarie 2010 emis în baza sentinţei penale nr. 1742 din 2 octombrie 2009 şi a dispus emiterea unui nou mandat, pentru pedeapsa rezultantă de 22 de ani.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul L.C. la plata a câte 30.000 RON reprezentând daune morale către părţile civile T.R.G., prin reprezentant legal T.N. şi S.G.F., prin reprezentant legal S.M.

În temeiul art. 17 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul L.C. la plata sumei de 19,02 RON reprezentând daune materiale către partea vătămată S.G.F., prin reprezentant legal S.M.

În temeiul art. 1357 C. civ., art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă formulată de Spitalul Profesor Dr. Alexandru Obregia, cu sediul în Bucureşti, şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2124 RON, plus dobânda legală de la data săvârşirii faptei şi până la achitarea integrală a debitului.

S-a constatat că, în cauză nu s-a constituit parte civilă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei 2000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat cont IBAN RO-xxx, deschis la Trezoreria sector 4 Bucureşti, beneficiar Tribunalul Bucureşti.

Onorariul avocatului din oficiu s-a stabilit să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 28 iulie 2008, în jurul orelor 16:00 în scara blocului 3 de pe strada V., sector 5, inculpatul L.C. le-a supus pe minorele S.G.F., în vârstă de 5 ani şi 6 luni şi T.R.G. de 6 ani la acte de perversiune sexuală, urmate de un raport sexual oral cu prima minoră, cele două victime fiind în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.

Identificarea inculpatului L.C. s-a realizat cu ajutorul numiţilor T.N. şi T.I. care au relatat lucrătorilor de poliţie din cadrul secţiei xx faptul că, în cursul lunii martie 2009, au vizionat emisiunea "Acces Direct", difuzată de Postul de Televiziune Antena 1, în care bunica unei minore de 6 ani a descris un abuz sexual asemănător comis asupra nepoatei sale, în zona Pieţei R. În temeiul acestei încunoştinţări, lucrătorii de poliţie din cadrul secţiei xx au luat legătura cu secţia zz poliţie, unde se afla în curs de soluţionare Dosarul nr. 2315/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, privind pe inculpatul L.C., cercetat pentru 5 fapte de perversiune sexuală comise asupra unor minori, prin acelaşi mod de operare ca în cazul minorelor T.R.G. şi S.G.F.

În vederea soluţionării cauzei s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale - examen ADN - asupra unui eşantion de salivă prelevată de la inculpatul L.C., având ca scop stabilirea profilului ADN de referinţă al suspectului L.C. şi compararea acestuia cu profilurile genetice ale chiloţilor corp delict aparţinând victimelor.

Din concluziile raportului de expertiză medico - legală - examen ADN-a rezultat că analiza genetică a microurmelor de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. a pus în evidenţă un profil ADN mixt, rezultat prin amestecul de material genetic provenit de la minim două persoane, dintre care una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul ADN de referinţă al victimei S.G.F. s-au regăsit evidenţiate integral în amestec alături de caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y aparţinând suspectului L.C.

Din analiza probabilistică a reieşit că ipoteza ca "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conţin ADN, care provine de la victimă şi suspectul L.C." este de 6,34x10 la puterea 13 ori mai probabilă decât ipoteza "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conţin ADN care provine de la victimă şi o persoană necunoscută de sex masculin".

De asemenea, acelaşi raport de expertiză medico-legală a concluzionat că analiza, genetică a microurmelor de salivă de pe chilotul victimei minore T.R.G. a pus în evidenţă un profil ADN mixt, rezultat prin amestecul de material genetic provenit de la minim două persoane, dintre care una este de sex masculin. Caracterele genetice din profilul ADN de referinţă al minorei T.R.G. se regăsesc în totalitate evidenţiate în amestec alături de caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y aparţinând autorului faptei. Datorită cantităţii extrem de mici de material genetic de origine masculină detectată în probă, profilul autorului este incomplet şi prin urmare nu poate fi atribuit în acest caz nici unei persoane.

Caracterele genetice autozomale şi cele specifice cromozomului Y din profilul ADN de referinţă al suspectului C.I. nu se regăsesc evidenţiate în probele sus-menţionate.

Deşi inculpatul a recunoscut parţial faptele săvârşite asupra celor două minore în sensul că nu a făcut altceva decât să le pipăie pe acestea cu degetele în zona organelor genitale, prima instanţă a reţinut că vinovăţia sa în ceea ce priveşte faptele de perversiune sexuală şi viol pentru care a fost trimis în judecată, rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.

Astfel, din procesul-verbal întocmit de organele de urmărire penală cu prilejul deplasării la faţa locului a rezultat că a fost ridicată lenjeria intimă (chiloţeii purtaţi de părţile vătămate în momentul agresiunii sexuale).

Organele de urmărire penală au procedat la întocmirea unei expertize medico-legale - ADN - asupra unui eşantion de salivă prelevată de la inculpatul L.C. având ca scop stabilirea profilului ADN de referinţă al acestuia şi compararea profilului genetic al inculpatului cu profilurile genetice ale chiloţilor-corp delict aparţinând victimelor.

Din concluziile raportului de expertiză medico-legală-examen ADN-rezultă că analiza genetică a microurmelor de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. a pus în evidenţă un profil ADN mixt rezultat prin amestecul de material genetic provenit de la minim, două persoane, dintre care una este de sex masculin. Din acelaşi raport a rezultat, caracterele genetice din profilul ADN de referinţă al victimei S.G.F. se regăsesc evidenţiate integral în amestec alături de caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y aparţinând suspectului L.C.

Din declaraţiile date de partea vătămată T.R.G., în prezenţa părinţilor, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, a rezultat că, în ziua de 28 iulie 2008, în timp ce se juca cu prietena sa, S.G.F., de ele s-a apropiat un bărbat de înălţime mică, slab şi murdar cu un aspect neîngrijit, care le-a cerut să se dezbrace de lenjeria intimă şi le-a atins cu degetele în zona genitală. A mai declarat partea vătămată că inculpatul nu le-a lovit şi nici nu le-a ameninţat şi ulterior, acestui incident a intrat în casă plângând şi a relatat fratelui, martorul T.C.A., ce i se întâmplase.

Totodată, din procesul-verbal de consemnare a declaraţiei orale şi declaraţiile date de partea vătămată S.G.F. rezultă că în ziua de 28 iulie 2008, se afla la joacă în faţa blocului, împreună cu T.R.G. când, la un moment dat, s-a apropiat de ele un bărbat necunoscut care le-a ridicat fustiţele, atât ei, cât şi prietenei sale, le-a dat chiloţii jos şi le-a atins cu mâna în zona genitală.

A mai declarat partea vătămată în cursul urmăririi penale că, în ceea ce o priveşte, inculpatul i-a cerut să închidă ochii şi să deschidă gura, după care inculpatul i-a introdus penisul în gură.

Partea vătămată a mai declarat că după acest ultim act de agresiune a fugit în locuinţă, având încuviinţarea persoanei care o agresase din punct de vedere sexual.

Totodată, din declaraţia martorului T.C.A. rezultă că în vara anului 2008, se afla la domiciliul său şi se juca pe calculator, când au apărut părţile vătămate T.R.G. şi S.G.F. pe care le-a observat ca având un comportament modificat şi întrebându-le ce s-a întâmplat, acestea i-au povestit că în timp ce se jucau în scara blocului a apărut o persoană de sex masculin care le-a cerut să se dezbrace de hainele pe care le purtau, inclusiv de lenjeria intimă. După cele povestite de sora sa T.R.G., martorul a ieşit pe holul blocului însă nu a reuşit să o vadă pe acea persoană de sex masculin care le agresase pe cele două minore.

Martorul a mai aflat din relatările surorii sale, că acea persoană de sex masculin ar fi pipăit-o în zona sexuală şi ulterior, i-a sunat pe părinţii săi, pentru a le aduce la cunoştinţă ce s-a întâmplat cu cele două fetiţe şi au chemat organele de poliţie.

Tot din declaraţia aceluiaşi martor a mai rezultă că în urma faptelor la care au fost supuse de către inculpat, cele două părţi vătămate au prezentat mai mult timp, sentimente de teamă şi anxietate, urmând tratament de specialitate la psiholog.

În cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că nu-şi poate aminti detalii cu privire la cele reclamate de părţile vătămate, precizând că nu a avut niciodată un raport sexual cu părţile vătămate dintr-un alt dosar penal în care a fost cercetat şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de perversiuni sexuale.

A mai precizat inculpatul în cursul urmăririi penale, că modul său de operare consta în faptul că-şi urmează degetul în gură şi le mângîia pe părţile vătămate în zona organelor genitale.

Într-o altă declaraţie dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat că este posibil să fie autorul faptelor, însă nu-şi mai aminteşte în ce împrejurări le-a comis şi recunoaşte numai infracţiunea de perversiuni sexuale, nu şi pe cea de viol.

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că recunoaşte numai infracţiunea de perversiuni sexuale pentru care a fost trimis în judecată, precizând că nu a întreţinut cu minorele un act sexual normal, ci doar le-a atins în zona intimă, fără a introduce degetul sau penisul în anus sau vagin.

Totodată, inculpatul a mai declarat că nu s-a dezbrăcat şi nu le-a atins pe cele două minore cu organul sexual, arătând în final, că regretă actele de perversiuni sexuale pe care le-a săvârşit asupra celor două minore.

Instanţa de fond a apreciat că, aceste declaraţii oscilante ale inculpatului în care iniţial a declarat că nu recunoaşte că ar fi săvârşit vreo faptă asupra celor două părţi vătămate minore, ca ulterior să recunoască numai actele de perversiuni sexuale sunt înlăturate, atât de declaraţiile părţilor vătămate minore, cât şi de expertiza ştiinţifică ADN care a atestat că „microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conţin ADN care provine de la victimă şi inculpatul L.C. este de 6,34 x 10 la puterea 13 ori mai probabilă decât ipoteza "microurmele de salivă de pe chilotul victimei minore S.G.F. conţin ADN care provine de la victimă şi o persoană necunoscută de sex masculin".

Referitor la victima S.G.F., expertiza ADN a evidenţiat: „caracterele genetice din profilul ADN de referinţă al victimei S.G.F. se regăsesc evidenţiate integral în amestec alături de caracterele genetice autozomale şi cromozomiale y aparţinând suspectului L.C.".

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.C., solicitând achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 C. pen. şi redozarea pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 201 C. pen.

Prin decizia penală nr. 21 din 31 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 55034/3/2011 a fost respins ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.C. împotriva sentinţei penale nr. 811 din 29 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 55034/3/2011.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

A fost obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare statului din care 200 RON onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate în raport de criticile aduse, precum şi conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

S-a reţinut că instanţa de fond a făcut o.judicioasă evaluare a probelor administrate, stabilind o corectă situaţie de fapt şi dând o corespunzătoare încadrare juridică faptelor comise de inculpat.

Instanţa de apel a apreciat că declaraţia părţii vătămate care se coroborează cu declaraţia martorului T.C.A. şi cu concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, conduc la vinovăţia inculpatului sub aspectul infracţiunii de viol.

La încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de viol, instanţa de fond a avut în vedere şi decizia nr. 5/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că: „prin act sexual de orice natură, susceptibilă a fi încadrat în infracţiunea de viol prev. de art. 197 C. pen. se înţelege orice modalitate de obţinere a unei satisfacţii sexuale, prin folosirea sexului sau acţionând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Conform aceleiaşi decizii prin acte de perversiune sexuală în accepţiunea prevederilor art. 201 C. pen. se înţelege orice alte modalităţi de obţinere a unei satisfacţii sexuale decât cele arătate la pct. 1.

Instanţa de apel a mai reţinut că, literatura şi practica judiciară a definit noţiunea de act sexual de orice natură ca fiind satisfacerea instinctului sexual prin contact direct şi constrângerea unei persoane sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, elementul material putându-se realiza la infracţiunea de viol, atât prin acte sexuale fireşti cât şi prin acte sexuale nefireşti.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că actele de perversiune sexuală, acte sexuale nefireşti sunt încadrate în prevederile art. 197 C. pen., numai în măsura în care au fost realizate prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, în rest aplicându-se prevederile art. 201 C. pen., dacă sunt îndeplinite şi alte condiţii din text.

Instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu sunt întemeiate criticile aduse de inculpat nici în privinţa individualizării pedepsei în raport cu gravitatea faptelor comise, dedusă din pericolul social concret al faptelor săvârşite, modalitatea de comitere (profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra, având în vedere vârsta acestora, le-a supus la acte de perversiuni sexuale şi a întreţinut cu partea vătămată, S.G.F., un raport sexual oral), precum şi starea de recidivă în care se afla inculpatul la momentul comiterii faptelor.

Împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat pentru infracţiuni de acelaşi gen săvârşite, împotriva unor minori, nu justifică reducerea pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul L.C., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi rejudecând, aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. care reglementează procedura simplificată şi reducerea cu 1/3 a pedepselor aplicate.

Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., care prevăd criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă stabilite în Partea specială a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

Conform art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Pe de altă parte, conform alin. 8 al aceluiaşi art., instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar în acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun,

Din conţinutul art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.

Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, se reţine că, la termenul de judecată din 18 octombrie 2011, în declaraţia sa, inculpatul nu şi-a manifestat în mod expres voinţa de a fi judecat în procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. în faţa instanţei de fond arătând că recunoaşte numai infracţiunea de perversiune sexuală, nu şi infracţiunea de viol, întrucât nu a întreţinut cu minorele un act sexual normal.

Cum inculpatul a declarat că „recunoaşte în totalitate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi regretă faptele comise" numai la momentul în care a dat declaraţia în faţa instanţei de recurs, respectiv la data de 03 octombrie 2012, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., fiind depăşit termenul până la care acesta avea posibilitatea să beneficieze de aceste prevederi, respectiv, până la începerea cercetării judecătoreşti.

Prin urmare, instanţa de recurs constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., pentru a putea fi aplicată procedura prevăzută de aceste dispoziţii, urmând ca solicitarea.recurentului inculpat să fie respinsă ca neîntemeiată

De asemenea, se constată că la individualizarea pedepsei, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au apreciat în mod just asupra cuantumului pedepselor aplicate inculpatului, dând eficienţă deplină tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară prevăzute în art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile Părţii generale şi speciale a C. pen., de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi anume, la data de 28 iulie 2008, în jurul orelor 16:00 în scara unui bloc, inculpatul L.C. le-a supus pe minorele S.G.F., în vârstă de 5 ani şi 6 luni şi T.R.G. de 6 ani la acte de perversiune sexuală, urmate de un raport sexual oral cu prima minoră, cele două victime fiind în imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, gradul de pericol social al fiecăreia dintre infracţiuni care este extrem de ridicat, datorită faptului că sunt îndreptate împotriva unor persoane aflate la o vârstă fragedă, de valoarea socială lezată, respectiv inviolabilitatea şi libertatea sexuală a persoanei, integritatea şi sănătatea corporală, precum şi urmările faptelor asupra sănătăţii fizice şi psihice a minorelor.

Totodată, în operaţiunea de individualizare a pedepselor, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală oscilantă, în faza de urmărire penală negând faptele, iar în cursul cercetării judecătoreşti acesta a declarat că recunoaşte numai infracţiunile de perversiune sexuală comise asupra părţilor vătămate minore, împrejurarea că din fişa de cazier judiciar rezultă că nu se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, anterior fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, iar din sentinţa penală nr. 1742 din 02 octombrie 2009 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, rezultă că inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii continuate de perversiune sexuală (5 acte materiale comise în perioada 12 februarie 2009-16 martie 2009 asupra unor persoane minore), dovedind perseverenţă infracţională în săvârşirea unor fapte de acelaşi gen cu cele pentru care a fost cercetat în prezenta cauză.

Aşadar, se constată că pedepsele aplicate în prezenta cauză, de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de perversiuni sexuale prev. de art. 201 alin. (1), (2), (4) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. se situează în limitele legale prevăzute de textele incriminatoare, cuantumul acestora fiind apt să conducă la formarea unei atitudini pozitive a inculpatului faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi principiile morale şi că răspund principiului proporţionalităţii în raport cu gradul concret de pericol al faptelor şi cu datele personale ale inculpatului, fiind adecvate şi suficiente pentru realizarea scopului de prevenţie specială, de coerciţie şi de reeducare, astfel cum acesta este definit de art. 52 alin. (1) C. pen.

Inculpatul are de executat în final pedeapsa de 22 de ani închisoare, întrucât faptele din prezenta cauză sunt concurente cu cele pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală 1742 din 2 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, definitivă la data de 1 februarie 2010, prin decizia penală nr. 188 din 1 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, se constată că instanţa de fond a dispus în mod justificat în temeiul art. 36 C. pen., contopirea pedepsei rezultantă de 18 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată prin hotărârea mai sus menţionată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, la care a fost adăugat şi sporul de 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare

Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 21 din 31 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 55034/3/2011, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.

Se va constata că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 21 din 31 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 55034/3/2011.

Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3118/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.)....		ICCJ. Decizia nr. 3129/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... →

ICCJ. Decizia nr. 3119/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3119/2012. Penal