ICCJ. Decizia nr. 3178/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3178/2012

Dosar nr. 3876/1/2012

Şedinţa publică din 5 octombrie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 975 din 2 aprilie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursurile declarate de inculpaţii B.G.V., H.M. şi B.S. împotriva Deciziei penale nr. 121 din 27 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

A casat, în parte, decizia penală recurată şi, în parte, sentinţa penală nr. 18/D din 21 ianuarie 2011 a Tribunalului Bacău numai în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi, rejudecând:

A) A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. aplicată inculpatului B.G.V. în pedepsele componente de pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv: de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. şi 2 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementată a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. de la 2 luni închisoare la 15 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.G.V. urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

B A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., aplicată inculpatului Balaban Sorin în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv: de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. şi 2 luni închisoare.

A redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementată a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la 2 luni închisoare la 15 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.S. urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

C) A descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatului Harabagiu Maricel şi a respus în individualitatea lor pedepsele componente de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv 1 an închisoare.

A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., de la 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen. la 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A redus pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului Harabagiu Maricel urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor penale atacate.

A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor B.G.V. şi B.S., durata arestării preventive de la 19 octombrie 2009 la 2 aprilie 2012.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului H.M. şi B.S., durata arestării preventive de la 10 iunie 2010 la 2 aprilie 2012.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei penale mai sus-menţionate inculpatul H.M. a formulat prezenta contestaţie în anulare.

Inculpatul contestator este nemulţumit faţă de împrejurarea că prin decizia atacată instanţa de recurs nu i-a aplicat disp. art. 3201 C. proc. pen. şi art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit disp. art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1, cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1)1 ori art. 38516 alin. (1).

Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că inculpatul a formulat contestaţie în anulare fiind nemulţumit de modul cum a fost individualizată pedeapsa care i-a fost aplicată de instanţa de recurs, solicitând admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Întrucât se constată că inculpatul contestator nu a invocat în susţinerea cererii sale niciunul din cazurile de contestaţie în anulare prevăzute expres şi limitativ în art. 386 lit. a)-e) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat H.M. împotriva Deciziei penale nr. 975 din 2 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3178/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs