ICCJ. Decizia nr. 3323/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Revizuire - Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3323/2012

Dosar nr. 775/102/2012

Şedinţa publică din 17 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 29/C din 2 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 775/102/2012 s-a respins ca inadmisibilă, în conformitate cu disp. art. 403 alin. (3) C. proc. pen., cererea prin care revizuientul condamnat B.A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 129/2010 a Tribunalului Mureş.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş, revizuentul condamnat B.A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 129 din 30 septembrie 2010 pronunţată de această instanţă cu motivarea că au fost descoperite fapte şi împrejurări noi, respectiv:

- victima a fost o persoană foarte agresivă;

- victima intenţiona să îl atace şi să îl omoare, atât pe el cât şi pe familia lui;

- atacul victimei reclama legitima lui apărare;

- victima purta arme, una dintre ele fiind lanterna pe care o avea la data faptei;

- martora C.L. nu putea vedea direcţia în care s-a refugiat B.A.;

- din topografia locului reiese că acesta a fugit în direcţia în care a declarat că a fugit;

- nu a provocat victima.

În probaţiune, revizuientul a solicitat ascultarea mai multor martori, a depus la dosar declaraţii extrajudiciare ale unora dintre aceştia - L.A., B.-K.S., B.N. - ce conţin referiri la firea violentă a victimei, la ameninţările adresate de aceasta şi la violenţele comise anterior uciderii ei, schiţa locului faptei, precum şi alte documente, fără relevanţă în cauză, şi a cerut o reconstituire.

Cererile în probaţiune au fost respinse de Parchet, cu ocazia cercetării prealabile, iar în urma abrogării art. 403 alin. (2) C. proc. pen., sunt inadmisibile în această fază.

La dosar s-au depus concluziile Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, în sensul respingerii ca inadmisibile a cererii de revizuire, şi s-a anexat dosarul de fond al Tribunalului Mureş, având nr. 1419/102/2009.

Din actele şi lucrările dosarului, au reieşit următoarele aspecte:

Prin Sentinţa penală nr. 129 din 30 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 1419/102/2009, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2666 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - care a respins ca neîntemeiat recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 2/A din 7 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş - s-a dispus condamnarea inculpatului, (revizuent în prezenta acuză), B.A. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 alin. (1) lit. c) şi i) C. pen.

În motivare, instanţa de fond a arătat că la data de 21 decembrie 2007, în jurul orelor 7,00 - 7,30, inculpatul, însoţit de fiul său, martorul B.A., s-au deplasat cu autoturismul personal marca F.F., în localitatea Bolintineni pentru a ridica nişte produse de carmangerie destinate botezului fiului mai mic al inculpatului, O. Inculpatul a luat cu el o armă de vânătoare - având un hobby în acest sens de circa 27 de ani - şi două cartuşe cu alice.

În drum spre localitatea Bolintineni, inculpatul a aflat de la Remat Târgu Mureş, că între orele 9,00 şi 10,00 trebuiau să ajungă în Târgu Mureş la sediul Remat pentru a cântări camionul gol, în care urma să se încarce fierul vechi, depozitat în incinta Sectorului Mecanic din cadrul firmei fostului IAS Zagăr, deţinută de inculpat şi, în legătură cu care, era în conflict cu fratele său, victima B.M., de aproximativ trei ani de zile. Odată ajunşi la Târgu Mureş, li s-a comunicat că acel camion va fi cântărit în jurul orei 14,00, astfel că între timp, inculpatul şi fiul său mai mare s-au deplasat la Bolintineni, de unde au ridicat mezelurile comandate, reîntorcându-se la Târgu Mureş. Au cumpărat faianţă dintr-un magazin şi au preluat-o pe fiica inculpatului, A., de la un internat. S-au întors cu toţii în localitatea Zagăr şi la domiciliu, unde au descărcat mezelurile şi faianţa, arma de vânătoare rămânând în maşină, apoi s-au întors la Târgu Mureş pentru a cântări camionul gol.

Până la întoarcere, inculpatul i-a mandatat pe copiii săi, B.A. şi B.O., să supravegheze pe cei doi tractorişti, printre care şi pe martorul S.V., respectiv pe numitul D.H. care urmau să tragă fierul vechi la un loc, respectiv camionul, dacă va fi nevoie ca să nu alunece.

Apoi inculpatul şi fiul său mai mare au plecat la Târgu Mureş unde au cântărit camionul şi de aici s-au deplasat din nou la Bolintineni pentru a ridica restul cantităţii de mezeluri.

S-au întors în localitatea Zagăr în jurul orei 16,00 şi întrucât începuse să se întunece, inculpatul a cerut fiului său, B.A., să ducă maşina F.F. în spatele curţii şi să o orienteze cu farurile înspre camion pentru a lumina fierul respectiv. Acesta era încărcat de cei doi angajaţi ai Remat, M.E. şi B.M.F., fiind supravegheaţi de fiul inculpatului, martorul B.A.. Cei doi tractorişti au plecat în jurul orei 17,00, în curte rămânând fiul cel mic al inculpatului, O., şi alţi copii care se jucau şi care, din când în când, veneau la maşina inculpatului pentru a se încălzi. Inculpatul a rămas în maşină, a luat arma de vânătoare de pe bancheta din spate a autoturismului, ca să nu ajungă la copii şi a început să se joace cu ea, scoţând şi introducând un glonţ în ţeava acesteia, ascultând radioul, aşa cum chiar el a afirmat. La un moment dat, inculpatul şi-a trimis fiul mai mic acasă, pentru că se udase la picioare. Acest fapt s-a întâmplat înainte de ora 18,00, oră la care s-ar fi consumat incidentul în sine.

Victima, B.M., în aceeaşi seară, a fost în vizită la familia O. unde a mâncat şi s-a jucat cu copiii, pregătindu-se să plece la Senereuş unde avea afaceri. Martora O.V. nu a observat nimic suspect în comportamentul victimei, dimpotrivă a declarat că aceasta era veselă, însă soţul ei, martorul O.Vi. a sesizat că victima era neliniştită, bănuind că este stresat din cauza banilor pe care i-a dat inculpatului.

După ce a plecat de la domiciliul familiei O., în jurul orei 18,00, victima s-a deplasat la domiciliul martorei C.L. care se afla în faţa porţii casei sale, întrebând-o unde este soţul ei, cu care intenţiona să vorbească. În mână victima avea o lanternă neagră, care era stinsă, de dimensiuni mai mari. Întrucât martora locuieşte în apropierea fostului IAS Zagăr şi se vedeau farurile de la camionul în care se încărca fierul vechi, inclusiv se auzea zgomotul aferent încărcării fierului vechi, victima a întrebat ce se întâmplă acolo. Martora nu a observat ca victima să se afle într-o stare de nervozitate. Martora i-a răspuns că nu ştie. Atunci victima a urcat în maşină şi s-a oprit în faţa porţii fostului IAS Zagăr, fiind văzut şi de martorul D.E.M. când a demarat în trombă şi s-a deplasat circa 40 - 50 de metri până la poarta IAS-ului. Odată intrată în curtea fermei, victima a strigat "ce-i aicea măi" sau "ce căutaţi", "ce faceţi aici". În acel moment a fost văzut de martorul B.A. care a exclamat în replică "ioi, tată!" pentru a-l preveni pe inculpat de prezenţa victimei. Martorul D.E.M. a arătat că strigătul era unul de disperare, însă nu l-a văzut pe B.A., nici pe B.A. şi nici pe celelalte două persoane aflate în curte. Martora C.L. a observat că victima a început să alerge după fiul inculpatului, B.A., fără a reţine dacă victima avea sau nu lanterna ridicată. Martorul a fugit în direcţia opusă maşinii în care se afla tatăl lui, iar victima l-a pierdut din vizor.

Martorii S.A. şi T.D. care se aflau în zonă când s-a produs incidentul, au observat că victima era nervoasă când a intrat în curtea IAS-ului, avea în mână un obiect (lanternă) lung de 30 cm pe care îl ţinea lateral uşor ridicat şi era grăbită însă, nu alerga. În faţa sa era martorul B.A., care alerga la circa 2 m distanţă, strigându-l pe tatăl său. Din declaraţiile celor doi martori oculari nu a rezultat că victima îl urmărea în mod expres pe fiul inculpatului ca să-l agreseze, mai ales că aceasta nu ţinea lanterna ridicată în sus, cum au afirmat martorul B.A. şi inculpatul, într-o poziţie care ar fi sugerat că ar urma să lovească pe fiul inculpatului. Din fotografiile judiciare efectuate la faţa locului s-a observat că lanterna, chiar dacă era mai lungă decât o lanternă obişnuită - de 45 cm - nu avea dimensiuni mari, ca şi grosime, pentru a putea fi comparată cu o ţeavă, sau cu o armă albă, cum a susţinut inculpatul. Oricum, era greu de crezut că inculpatul sau fiul său nu ştiau că victima deţinea o astfel de lanternă şi că ar fi putut s-o confunde cu o ţeavă. Mai mult, această lanternă a fost găsită pe zăpadă la circa 1,5 m de partea stângă faţă a maşinii inculpatului, paralel cu autoturismul, ceea ce a dus la concluzia că anterior, când victima a vrut să deschidă portiera, a alunecat şi a scăpat lanterna în zăpadă, aşa cum a susţinut chiar inculpatul.

Cert este că la strigătul martorului B.A., victima a dedus că tatăl acestuia, cu care era într-un conflict legat de Sectorul Mecanic şi ferma din Zagăr, de mai mult timp, se afla în maşină, motiv pentru care s-a îndreptat cu paşi repezi, spre portiera din stânga, unde se afla scaunul şoferului.

Inculpatul a susţinut că l-a auzit pe fiul său urlând că e atacat de victimă, apoi l-a văzut la o jumătate de metru de victimă şi, pe aceasta din urmă, alunecând pe zăpadă. Instinctul său a fost acela de a coborî, însă fiind infirm, a renunţat la acest lucru. A mai susţinut că victima a dat în maşină, chiar ar fi scuturat-o puţin. Apoi s-ar fi ţinut cu mâna de portieră şi ar fi încercat să intre în maşină, însă inculpatul, presupunând că vine spre el şi având arma de vânătoare cu care se juca pe genunchi, a încărcat-o şi a tras în fratele său, împuşcătura fiind auzită de martorul B.M.F., angajatul Remat, care a presupus că e o petardă, fiind perioada sărbătorilor, de martora S.A. care nu şi-a dat seama ce înseamnă acel zgomot mai neobişnuit şi de martorul T.D. care a realizat că e zgomotul specific unei arme de foc.

Martorul M.E. nu şi-a amintit ca fiul inculpatului B.A. să-i fi spus că a fost atacat de victimă, însă ştia de incidentul din Bălăuşeri, dintre acesta şi unchiul său. În rest, cei doi martori care se aflau în curte, fiind ocupaţi cu încărcarea fierului vechi, nu au sesizat absolut nimic, din cele întâmplate între inculpat, fiul său şi victimă, luând cunoştinţă ulterior, după ce au terminat operaţiunile de încărcare, de la fiica inculpatului, B.A. care i-a însoţit la cântărirea camionului, că tatăl acesteia l-ar fi împuşcat "în curte la Mecanica" pe unchiul său şi că acest fapt s-ar fi întâmplat "pentru nişte fier".

Din raportul de autopsie medico-legală a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat stopului cardio-respirator produs în urma leziunilor cu orificiu unic de intrare, situat abdominal superior paramedian drept şi au avut caracter vital, traiectul împuşcăturii a fost orientat antero-posterior de la dreapta la stânga şi uşor de jos în sus cauzând rupturi de aortă şi hemotorax stâng masiv. Distanţa de la care s-a tras a fost de sub 70 cm, respectiv de 40 - 50 cm conform concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, iar poziţia de tragere, de jos în sus, şi distanţa de tragere, au confirmat variantele inculpatului că victima a deschis portiera stângă de la maşină în timp ce el se afla în partea dreaptă a maşinii şi, în acel moment, instinctual, fără a se demonstra, cu certitudine că a fost provocat de victimă, sau ameninţat în vreun fel de aceasta, a tras, împuşcând-o mortal, zona vizată fiind una vitală. Victima a decedat pe loc şi la scurt timp au fost sesizate organele de urmărire penală şi echipajul Smurd, în urma apelului fiului inculpatului, B.A. la 112.

La circa 5 minute de la împuşcătură, atât inculpatul cât şi fiul său B.A. au ieşit în stradă. Inculpatul părea emoţionat şi afirma că l-a împuşcat pe fratele său. Martorii O.V. şi O.Vi. au fost alertaţi de fiul mai mic al inculpatului, O., că victima a intrat în curte la M., că ar fi fugit după A. şi că tatăl său trage cu puşca după M., aceeaşi variantă fiind susţinută şi de martorul L.T. căruia B.A. i-a spus după incident că au fost atacaţi de victimă.

Doar martora C.L. a afirmat că după ce victima a fost împuşcată, inculpatul ar fi afirmat că nu-i pare rău că l-a omorât pe fratele său întrucât, astfel, familia sa e în siguranţă, afirmaţie ce a fost înlăturată de instanţă pe motiv că ceilalţi martori prezenţi în zonă după incident, au observat că inculpatul părea afectat de uciderea fratelui său şi nu ar fi făcut astfel de afirmaţii.

Inculpatul personal, şi prin apărători aleşi, a invocat tot timpul faptul că s-ar fi aflat în legitimă apărare, conform art. 44 alin. (2) C. pen. sau în legitimă apărare conform art. 44 alin. (3) C. pen. "excesul justificat", din cauza tulburării sau temerii", că victima ar fi atentat mai întâi la viaţa sau integritatea corporală a fiului său, apoi la viaţa sa.

A fost înlăturată şi această susţinere, cât timp din probele administrate, nu a rezultat că victima l-ar fi alergat pe fiul inculpatului şi că ar fi ţinut lanterna ridicată expres pentru a-l lovi, afirmaţiile inculpatului şi ale fiului său, B.A., fiind în mod vădit subiective, martorii C.L., S.A. şi T.D., susţinând că victima mergea cu pas grăbit, părea nervos şi ţinea lanterna lateral, uşor ridicată, dar nu în sus, cu vreo intenţie de a lovi pe fiul inculpatului. Martora C.L., chiar a observat că fiul inculpatului a fugit în altă direcţie decât cea în care mergea victima, astfel că în momentul în care aceasta a ajuns la portiera din stânga a maşinii în care a dedus că se afla inculpatul, fiul acestuia nu se afla în pericol, după cum a susţinut, în mod nefondat, inculpatul. Prin urmare, o eventuală stare de legitimă apărare, putea să-i vizeze propria integritate corporală, dar nici sub acest aspect apărarea inculpatului nu a fost reţinută cât timp, în momentul în care victima a deschis portiera stângă a maşinii, inculpatul nu se afla pe scaunul din stânga, ci pe cel din dreapta, victima se pare că a alunecat puţin şi a scăpat lanterna la circa 1,5 metri de portiera maşinii, deci nu o ţinea în mână, ridicată pentru a-l ataca pe inculpat, iar inculpatul putea să-şi salveze viaţa dacă considera că este în pericol, ieşind din maşină şi strigând după ajutor la cei doi angajaţi R. care se aflau în imediata apropiere, sau la fiul său, B.A., dacă nu putea să coboare singur din maşină datorită infirmităţii sale fizice. Cu toate acestea, inculpatul nu a făcut nici un astfel de gest, de a încerca să coboare din maşină şi fără a fi provocat în vreun fel de către victimă - decât prin simpla deschidere de către acesta a portierei din partea opusă - a tras într-o zonă vitală a corpului acesteia, intenţia sa certă, directă, fiind aceea de a-i suprima viaţa, fiind tot timpul somat de acesta să-i restituie banii datoraţi. Nu lipsit de relevanţă este faptul că fiul inculpatului a revenit la maşina în care se încărca fierul vechi, foarte senin, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, susţinând că a fost atacat de o persoană care l-a mai atacat anterior. Acesta nu părea neliniştit, ceea ce denotă încă odată, că niciun moment nu s-a considerat în pericol datorită victimei. Aceeaşi concluzie s-a degajat şi în privinţa inculpatului.

Temerea inculpatului nu putea fi reţinută, cu atât mai mult cu cât victima, deşi acţiona impulsiv şi violent în legătură cu alte persoane, de multe ori pentru că era provocat de acestea sau pentru că voia să facă dreptate în propriul stil - după cum a rezultat din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi - nu a atentat niciodată la integritatea fizică a inculpatului sau a membrilor familiei sale, cu excepţia acelui incident cu fiul inculpatului de la Bălăuşeri când, la fel, este probabil să fi fost provocată chiar de aceasta. Prin urmare, temerea sau tulburarea inculpatului nu era justificată pentru a se putea reţine prevederile art. 44 alin. (2), (3) C. pen. sau circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. a) C. pen., respectiv excesul scuzabil, nemaivorbind despre vreo eventuală reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 394 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Prin Decizia nr. LX (60) din 24 septembrie 2007, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă.

Ori, în cauză, revizuentul nu a invocat, în realitate, descoperirea unor probe noi, şi, în fapt, asemenea probe nici nu s-au descoperit. Ceea ce susţine, sprijinit pe declaraţii extrajudiciare şi documente doar circumstanţiale, a fost legitima apărare. Această împrejurare a fost analizată de instanţa de fond, care a ajuns la o soluţie diferită de cea dorită de revizuentul-condamnat. Teza legitimei apărări, şi subtezele enumerate în cererea de revizuire, care practic o susţineau, au fost analizate nu doar de prima instanţă, ci şi de instanţele de apel şi recurs.

Este adevărat că datele speţei puteau da naştere la interpretări, şi că aceea dintre ele invocată de revizuent, nu era lipsită de orice legitimitate. Dar probe noi, strict vorbind, nu s-au descoperit, interpretarea purtând în ceea ce are ea esenţial, şi anume teza legitimei apărări, asupra probelor din dosarul de fond. În fine, instanţa a avut în vedere hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, Belasin c. României, în care s-a arătat că revizuirea nu trebuie să fie un apel deghizat, iar singurul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu e un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Aceasta este o aplicare a principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, la care se referă şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (spre ex., în Decizia nr. 157 din 21 ianuarie 2009). Principiul a fost recunoscut şi trebuia să i se dea şi acum eficienţă pentru protejarea atât a societăţii, cât şi a aparţinătorilor victimei, care au interesul de a nu vedea redeschis procesul din simpla dorinţă a revizuentului de a prelungi probatoriul sau discuţiile în cauză.

Prin urmare, cererea de revizuire fiind inadmisibilă, a fost respinsă ca atare, în conformitate cu prev. art. 403 alin. (3) C. proc. pen.

Soluţia instanţei de fond a fost atacată cu apel de către condamnat care a solicitat admiterea în principiu a revizuirii şi trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare, învederând următoarele:

Se impunea a se reţine că cererea de revizuire s-a bazat pe art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv, existau fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanţe în momentul în care au pronunţat hotărârile de condamnare. Printre aceste fapte şi împrejurări erau mai multe stări de fapt pe care revizuentul le-a considerat ca fiind fapte şi împrejurări noi. În memoriul depus la dosar, revizuientul arată că art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu impune a se recurge la martori sau alte mijloace de probă pentru a fi în prezenţa unui motiv de revizuire, ci acest articol vorbeşte de fapte şi împrejurări noi. Dacă s-ar interpreta acest articol ad literam, aspectele arătate în cererea de revizuire constituie fapte şi împrejurări care, dacă ar fi fost avute în vedere de către judecătorul pricinii, ar fi condus la o cu totul altă soluţie.

S-a mai arătat că în baza probelor expuse în memoriu, a declaraţiilor extrajudiciare ale celor trei martori, s-a demonstrat comportamentul agresiv al victimei, precum şi împrejurarea că revizuentul se afla în legitimă apărare; ori aceste declaraţii nu au fost admise de către instanţa de fond.

Au fost apreciate ca fiind relevante aceste declaraţii, având în vedere calitatea martorilor, precum şi gradul de rudenie dintre victimă şi o martoră, aceasta din urmă fiind soţia victimei.

În motivarea instanţei de fond s-au reţinut anumite aspecte care nu sunt conforme cu realitatea. Din declaraţia soţiei victimei a rezultat împrejurarea că aceasta a fost terorizată şi traumatizată de victimă. Aceleaşi aspecte au rezultat şi din declaraţiile şefului de post şi ale prietenului cel mai bun al victimei, declaraţii care au conturat agresivitatea acesteia şi care nu au fost avut în vedere de către instanţa de fond care i-a încuviinţat doar 5 martori din cei 24 pe care i-a propus în apărare.

S-a mai susţinut că pedeapsa aplicată, de 17 ani închisoare, este foarte mare raportat la modul concret în care a fost comisă fapta şi la împrejurarea că se afla în legitimă apărare. Au fost de asemenea invocate aspecte de ordin personal de către condamnat, care a învederat că are în întreţinere trei copii care necesită sprijinul său, chiar dacă doi dintre aceştia sunt majori.

Prin Decizia penală nr. 42/A din 18 mai 2012 pronunţată în Dosarul nr. 775/102/2012, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că analizarea de către instanţa de fond a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul B.A. s-a realizat cu stricta interpretare a legii în materie, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică. Revizuientul, prin noile cereri de probaţiune formulate şi prin declaraţiile extrajudiciare pe care a înţeles să le administreze pentru a-şi fundamenta cererea, a reiterat aspecte şi împrejurări ce au fost analizate cu ocazia soluţionării cauzei în triplul grad jurisdicţional, la momentul la care avea calitatea de inculpat. La judecarea cauzei în ciclu ordinar, revizuientul a invocat în mod constant faptul că victima, respectiv fratele său, avea un comportament violent în familie şi în comunitate şi că a comis fapta în stare de legitimă apărare. Aceste apărări ale revizuientului au fost deja analizate, ele neavând în niciun caz un caracter de noutate, aşa cum a vrut acesta să acrediteze. La momentul condamnării la pedeapsa de 17 ani închisoare, s-a procedat la verificarea circumstanţelor reale în care revizuentul a comis fapta, stabilindu-se că nu a comis-o în niciuna dintre circumstanţele reglementate de disp. art. 44 C. pen. Personalitatea victimei a fost şi ea analizată la pronunţarea soluţiei de condamnare, adoptată în cauza a cărei revizuire condamnatul o solicită şi s-a constatat că susţinerile în apărare făcute de inculpat (la acea dată) nu au suport.

A concluzionat instanţa de apel că niciuna dintre circumstanţele expuse de revizuient în cererea formulată nu se circumscrie prevederilor lit. a) a art. 394 C. proc. pen. şi nu asigură acesteia un temei legal care să justifice admiterea ei în principiu.

Împotriva deciziei a declarat recurs revizuientul condamnat B.A., care în motivele de recurs scrise, depuse la dosar şi susţinute oral a invocat netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii de respingere ca nefondat a apelului pe care l-a formulat împotriva sentinţei prin care instanţa de fond i-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

În concret, revizuientul a susţinut că:

- există înscrisuri noi, constând în declaraţiile pe care le-a dat în dosarele penale în care a fost cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (urmare plângerii penale formulată împotriva sa de către victimă), respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de furt (urmare plângerii formulate împotriva sa de către tatăl său), înscrisuri care în opinia sa reprezintă probe noi ce dovedesc faptul că victima era o persoană foarte agresivă şi foarte violentă care l-a ameninţat atât pe el, cât şi pe membrii familiei sale;

- în mod greşit instanţele au apreciat că faptele, împrejurările şi probele indicate de el în cererea de revizuire nu sunt fapte şi împrejurări noi; instanţele nu au cunoscut la soluţionarea cauzei tentativa de omor comisă de victimă asupra soţiei sale, nici vătămările corporale grave săvârşite de victimă asupra prietenului cel mai bun al său şi asupra altor persoane;

- hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Belasin c. României şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocate în considerentele deciziei se referă la cu totul alte situaţii de fapt şi au rolul de "linii directoare" de a uniformiza jurisprudenţa în materie, astfel că o extrapolare a lor la speţa dedusă judecăţii este greşită;

- din declaraţiile soţiei victimei şi ale celorlalte rude ale acesteia rezultă ameninţările adresate lui şi membrilor familiei sale de către victimă, precum şi pregătirea de către aceasta a atacurilor asupra revizuientului şi a altor persoane;

- instanţele nu au avut în vedere faptul că a comis infracţiunea de omor în stare de legitimă apărare.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de revizuient, care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁹ alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Revizuirea, cale extraordinară de atac, este remediul procesual pentru înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţine o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 şi urm. C. proc. pen.

Din analiza dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. - invocate de recurent în cererea formulată - rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Expresia "fapte sau împrejurări", semnifică probele propriu-zise, elementele de fapt cu caracter informativ, cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii.

Pentru a exista cazul de revizuire sus-menţionat este necesar ca să fie "noi" faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii şi mijloacele de probă, prin care acestea pot fi administrate în cauză. Nu pot fi considerate "probe noi" în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (spre ex. propunerea unor martori noi, care ar cunoaşte un fapt discutat în faţa instanţei de fond), fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru faptele deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

Descoperirea faptelor sau împrejurărilor noi trebuie corelată cu necunoaşterea acestora de către instanţa de judecată, indiferent dacă acestea au fost cunoscute de părţi înainte sau în timpul judecării cauzei.

Cu privire la cea de-a doua condiţie a cazului de revizuire, întemeiat pe dispoziţiile.art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi anume, faptele sau împrejurările "noi" să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de încetare a procesului penal ori de achitare se impune precizarea că invocarea elementelor noi trebuie să ducă la o soluţie diametral opusă.

Raportând consideraţiile teoretice la care s-a făcut referire în cele ce preced la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de recurentul condamnat B.A., dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar, este legală şi temeinică, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Înscrisurile noi la care face referire recurentul revizuient, declaraţiile extrajudiciare conţin, contrar susţinerilor acestuia, aspecte ce au fost cunoscute atât de instanţa ce a pronunţat sentinţa penală a cărei revizuire a cerut-o, cât şi de instanţele care au soluţionat căile de atac formulate de recurent împotriva acesteia, astfel că nu au semnificaţia acelor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţe la judecarea cauzei.

În concret, recurentul arată că victima a fost o persoană foarte violentă care în permanenţă l-a ameninţat atât pe el cât şi pe familia sa, aspect cunoscut de alte persoane şi că în seara zilei de 21 decembrie 2007 a săvârşit infracţiunea de omor în stare de legitimă apărare. Aceste susţineri şi apărări ale recurentului revizuient au fost analizate de instanţa care a soluţionat cauza în primă instanţă şi care în urma analizării întregului material probator administrat în cauză a concluzionat că inculpatul nu a săvârşit infracţiunea în vreuna din circumstanţele prevăzute în art. 44 C. pen., adică în legitimă apărare, concluzie menţinută şi de instanţele de control judiciar.

Declaraţia martorei C.L. care, potrivit susţinerilor recurentului revizuient nu a avut posibilitatea să vadă incidentul din seara zilei de 21 decembrie 2007 a fost analizată de instanţa care a judecat cauza în fond în contextul întregului material probator administrat, astfel că nici referitor la această probă nu se poate susţine că are semnificaţia unei fapte sau împrejurări noi necunoscută la soluţionarea cauzei.

Împrejurarea că martora nu a declarat, referitor la aspectele cu privire la care a fost întrebată, în sensul dorit de revizuient nu este de natură a duce la concluzia că în cauză ar fi îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a se pronunţa o soluţie de admitere a cererii de revizuire.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, în conformitate cu disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul B.A..

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 RON din care, suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat B.A. împotriva Deciziei penale nr. 42/A din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2242/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 3396/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: