ICCJ. Decizia nr. 2242/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2242/2012
Dosar nr. 5179/2/2011
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 493 din 30 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta V.R.S. împotriva rezoluţiei din data de 8 februarie 2011 în Dosarul nr. 1113/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei din data de 29 aprilie 2011 dată de Procurorul General din cadrul aceleiaşi unităţi de Parchet în lucrarea nr. 901/II/2/2011.
A obligat petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că prin plângerea formulată, s-au criticat soluţiile date de Parchet pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, infirmarea acestora şi dispunerea trimiterii în judecată a făptuitorilor B.A.M., B.D., T.F.D. şi T.L.M. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. şi pentru sustragere de sub sechestru, prev. de art. 244 alin. (2) C. pen. A solicitat, de asemenea, trimiterea în judecată a avocatului B.D. pentru participaţie improprie prevăzută de art. 31 C. pen., probabil, la infracţiunile săvârşite de ceilalţi mai sus menţionaţi.
Curtea de Apel a constatat că, prin Ordonanţa din data de 08 februarie 2011, s-au dispus următoarele:
- neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc C.I. şi avocatul B.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea efectuării de cercetări faţă de B.A.M., B.M.L., T.F.D. şi T.L.M., T.L.R. şi T.S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
S-a reţnut că, în anul 2000, s-a dispus evacuarea tatălui său - P.I., iar în perioada 2000-2004, din lucrurile lăsate în custodie numitului B. şi urmaşilor acestuia, au fost sustrase mai multe bunuri ce aparţineau acesteia şi tatălui său.
La data de 19 martie 2004, executorul judecătoresc C.I. a notificat-o pe petentă pentru a-şi ridica bunurile rămase în custodie.
Petenta nu s-a prezentat, deşi a primit notificarea efectuată de Biroul Executorul Judecătoresc C.I. la data de 19 martie 2004. De altfel, aceasta nu a dat curs nici notificărilor ulterioare.
Afirmaţiile petentei, cum că între procesul-verbal întocmit cu ocazia evacuării şi notificarea efectuată de către executorul judecătoresc ar exista o diferenţă în ceea ce priveşte bunurile enumerate sunt neconcludente, întrucât, în Dosarul nr. 751/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul B.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că nu poate fi reţinută nicio răspundere penală în sarcina executorului judecătoresc C.I. sau a avocatului B.D., întrucât bunurile menţionate în procesul verbal de evacuare nu au rămas în custodia celor doi, prin urmare, soluţia dată de procurori este legală, aceştia neavând nicio legătură cu răspunderea penală a celorlalţi, nicio formă de participaţiune (complicitate, autorat).
Cât priveşte soluţia de disjungere dispusă în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a apreciat că aceasta este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, care au concluzionat că se impune continuarea cercetărilor penale de către Parchetul competent material, în funcţie de calitatea şi presupusele fapte a fi fost săvârşite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionara V.R.S. Recursul este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În consecinţă, constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 30 noiembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi în dispozitivul sentinţei atacate.
Printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Ca atare, întrucât petiţionara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara V.R.S. împotriva sentinţei penale nr. 493 din 30 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2241/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2243/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
