ICCJ. Decizia nr. 3397/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3397/2012

Dosar nr. 5845/180/2011

Şedinţa publică din 23 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 303/ D din 23 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu art. 37 lit. b) C. pen., cu art. 320¹ C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării” a fost condamnat inculpatul P.D., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu art. 37 lit. b) C. pen. şi cu art. 320¹ C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală”, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. b) C. pen., cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului P.D., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iaşi.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a constatat acoperit prejudiciul de către inculpat, prin plata sumei de 126735,55 lei.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-au respins pretenţii civile ale părţii civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iaşi pentru diferenţa de 47253 lei.

În temeiul art. 118 lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 20.060 pachete de ţigări cu timbru de Republica Moldova, marca P., aflată în custodia D.R.A.O.V. Bacău.

S-a respins cererea părţii civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iaşi, de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 173.988 lei.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri să se comunice O.N.R.C., o copie a dispozitivului prezentei hotărâri judecătoreşti definitive.

Pentru a pronunţa aceasta sentinţă, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 7740/P/2010 din 30 martie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului P.D. sub aspectul infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării şi evaziune fiscală, prevăzute şi pedepsite de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 19 septembrie 2010, lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Bacău – S.I.F., l-au surprins în flagrant pe inculpatul P.D., în timp ce încărca în autoturismul marca Mercedes Sprinter, mai multe cutii, din interiorul unei anexe a unei staţii de alimentare carburanţi dezafectată, situată în comuna Bogdan-Vodă din jud. Bacău.

După verificarea anexelor şi a spaţiilor de depozitare, organele de poliţie au identificat un număr de 34 cutii în interiorul cărora se afla cantitatea de 20.060 pachete de ţigări marca P., având aplicate timbre de Republica Moldova, pentru care inculpatul nu a putut prezenta acte de provenienţă.

Cantitatea de 20.060 pachete de ţigări a fost predată D.J.A.O.V. Bacău, în custodia căreia se află şi în prezent.

Din cercetări nu s-a putut stabili sursa de aprovizionare sau provenienţa ţigărilor, inculpatul declarând că, în data de 18 septembrie 2010, o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, i-a propus să achiziţioneze o anumită cantitate de ţigări marca P., pe care să le comercializeze ulterior, inculpatul urmând să asigure doar spaţiul de depozitare, transportul fiind efectuat de această persoană. P.D. mai susţine că a achitat contravaloarea ţigărilor, plătind suma de 50.000 lei, iar în seara în care a fost depistat de organele de poliţie, urma ca ţigările să fie livrate în vederea comercializării, declarând totodată că nu avea cunoştinţă de faptul că aceste fapte sunt prevăzute de legea penală.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin săvârşirea faptei, a fost calculat de A.N.V. – D.R.A.O.V. Iaşi, la suma de 173.998 lei, reprezentând taxele vamale, acciza şi TVA, suma cu care D.R.A.O.V. Iaşi se constituie parte civilă în cauză.

Inculpatul a contestat valoarea acestui prejudiciu, motivat de faptul că ţigările ar fi fost contrafăcute, ceea ce ar modifica, în opinia sa, valoarea taxelor datorate bugetului de stat. În acest sens s-au solicitat precizări organelor fiscale, astfel că, prin adresa nr. 2824 din 02 februarie 2011, acestea au comunicat faptul că, natura ţigărilor (originale sau contrafăcute) nu are relevanţă la determinarea cuantumului prejudiciului, iar în evidenţa din baza de date a autorităţii vamale române, nu se afla nici un importator sau producător ori reprezentantul legal al acestora, pentru ţigări marca P.l.

În acelaşi sens, s-au efectuat verificări în baza de date a O.S.I.M., pentru a se stabili dacă această marcă de ţigări beneficiază de protecţie legală pe teritoriul României, constatându-se că nu există o persoană juridică care să reprezinte drepturile producătorului legal M.T., împotriva contrafacerii sau a producţiei ilegale.

Inculpatul a recunoscut că ţigările îi aparţineau şi urmau a fi comercializate, declarând că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptelor.

Situaţia de fapt prezentată a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante; adrese ale D.R.A.O.V. Iaşi; proces-verbal de verificare; declaraţie martor P.D.R.; declaraţie inculpat P.D.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bacău la nr. 5845/110/2010 la data de 24 iunie 2010.

Până la citirea actului de sesizare, la data de 16 septembrie 2011 s-a constituit parte civilă în cauză, D.R.A.O.V. Iaşi solicitând de la inculpat 173.998 lei reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat (contravaloare taxe vamale şi fiscale), la care se adaugă dobânzile şi penalităţile prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data săvârşirii faptei până la data plăţii.

Inculpatul P.D., la acelaşi termen de judecată, 20 septembrie 2011, a solicitat instanţei aplicarea procedurii simplificat de judecare a cauzei, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., în sensul că recunoaşte în întregime faptele imputate, este de acord, are cunoştinţă de întreg materialul probator acumulat la urmărirea penală, şi-l însuşeşte, însă cu privire la cuantumul despăgubirilor civile arată că nu poate achita taxa vamală, în cuantum de aproximativ de 600 milioane lei vechi, fiindcă marfa, ţigările în cauză, nu au fost fabricate în Republica Moldova, prin urmare nu au trecut frontiera, ci au fost produse într-o fabrică clandestină în mun. Oneşti din jud. Bacău.

Pentru clarificarea cuantumului despăgubirilor civile, inculpatul a solicitat şi instanţa a încuviinţat emiterea de relaţii către partea civilă, în sensul că să înainteze instanţei informaţii legate de posibilitatea diminuării prejudiciului cu care s-a constituit iniţial parte civilă, urmare a faptului că aceste produse, ţigări, nu au trecut frontiera şi nu s-a prejudiciat statul prin neplata taxei vamale. În lămurirea acestui aspect s-a avut în vedere chiar conţinutul unei adrese aflate la urmărirea penală, prin care A.N.V. a comunicat faptul că „Poate fi recalculat prejudiciul, numai în situaţia în care orice persoană interesată prezintă probe care să ateste, fără putinţă de tăgadă că respectivele mărfuri confiscate au fost produse (nelegal) în România sau în teritoriul vamal al unui stat al Uniunii Europene”.

M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, a comunicat instanţei faptul că A.N.V. şi unităţile sale subordonate în baza mandatelor transmise, pot sta în judecată ca părţi civile şi reprezintă în faţa instanţei, direct sau prin organele teritoriale ale M.F.P., interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale.

Drept urmare, A.N.V. – D.R.A.O.V. Iaşi a depus la dosar cerere de constituire ca parte civilă în cauză cu suma de 173.988 lei, solicitând, de asemenea, şi instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la acoperirea sumei solicitate. Sunt ataşate la această cerere şi documentele privind modul de calcul al pagubei produse.

Deşi, instanţa a insistat asupra acestei instituţii să-şi clarifice valoarea prejudiciului, (având în vedere că inculpatul şi-a exprimat disponibilitatea achitării prejudiciului), dacă inculpatul trebuie să plătească şi taxa vamală sau nu (anexând şi o copie după rechizitoriu şi copia adresei emise de aceeaşi instituţie pe parcursul urmăririi penale de la dosar urmărire penală), totuşi nu au expus în mod clar care ar fi valoarea prejudiciului, excluzând taxa vamală.

Totuşi a fost depus la dosar o adresă, întocmită de către I.P.J. Bacău în care se comunică D.J.A.O.V. Bacău faptul că „în urma cercetărilor nu s-a putut stabili sursa de aprovizionare sau provenienţa ţigaretelor în cauză, singurul indiciu fiind doar timbrul de acciza de Republica Moldova aplicat pe fiecare pachet”.

Instanţa de fond, coroborând această adresă cu cea a D.R.A.O.V. Iaşi, a apreciat că nu s-a putut stabili cu certitudine faptul că ţigările au trecut vama, ceea ce face să se nască dubiul asupra sursei de producţie şi a traseului urmat de ţigări. Inculpatul a afirmat că au fost produse clandestin într-o fabrică în mun. Oneşti, unde pachetelor de ţigări li s-au aplicat timbrele din Republica Moldova, dar ele (ţigările) nu au fost supuse vămuirii, nu au trecut pe la punctele de frontieră Sculeni sau Albiţa, astfel încât s-a considerat că dubiul profită inculpatul, şi prin urmare, nu are de ce să plătească taxa vamală în valoare de 10.168 lei, pe care a solicitat-o partea civilă.

După clarificarea instituţiei care are calitate de parte civilă în cauză şi a cuantumului despăgubirilor solicitate, inculpatul s-a prezentat, la data de 15 decembrie 2011 cu xerocopia ordinului de plată nr. 1 din 12 decembrie 2011 prin care se atestă faptul că a achitat către partea civilă suma de 126735,55 RON, sumă care coincide cu suma solicitată prin adresa aflată la dosar de către partea civilă.

Aşadar, inculpatul P.D. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., sens în care instanţa a admis solicitarea acestuia, pe de o parte fiind manifestarea lui de voinţă liber exprimată şi pe de altă parte având în vedere Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 dată de Curtea Constituţională prin care a fost declarat neconstituţional aliniatul ultim al art. 320¹ C. proc. pen. şi obligativitatea tuturor instanţelor din ţară de a se supune acestor decizii.

Apărătorul ales al inculpatului, a solicitat pentru acesta:

l. - achitarea acestuia, în baza art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., cu art. 18¹ C. pen., cu consecinţa aplicării unei amenzi administrative atât în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cât şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Deşi s-a constituit parte civilă D.R.A.O.V. Iaşi, a apreciat că această instituţie nu putea să aibă această calitate în prezentul dosar, întrucât prejudiciat a fost doar bugetul statului prin neachitarea accizelor şi a T.V.A.-ului, deoarece marfa cu care a fost surprins a fost produsă în ţară. De asemenea, arată că răspunderea penală este personală şi dacă s-a invocat că materia primă era adusă din spaţiul extracomunitar sarcina probei revenea acuzării, însă atât timp cât nu s-a probat în nici un mod acest aspect apreciază că inculpatul nu poate fi tras la răspundere şi obligat la plata taxelor vamale şi a T.V.A.-ului aferent, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de contrabandă, considerând că în cauză automat trebuie să fie înlăturată ca şi parte civilă D.R.A.O.V. Iaşi şi parte civilă să rămână doar M.F.P. prin A.N.A.F., prejudiciul cauzat acesteia fiind deja recuperat.

2. - aplicarea art. 10 din Legea nr. 241/2005, pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât inculpatul a făcut eforturi deosebite şi a achitat prejudiciul, conform ordinului de plată depus la dosar, plată care s-a făcut ce-i drept mai târziu şi nu până la primul termen de judecată cum prevede legea specială. Pentru infracţiunea prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. b) şi c) C. pen., a circumstanţelor atenuante, cu cele prevăzute de art. 76 lit. d) C. pen. şi evident cu reţinerea acelei stări de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen.

Instanţa nu a fost de acord cu apărările formulate, în sensul aplicării unei amenzi administrative, cu consecinţa achitării sale în baza art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., deoarece dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., reglementează efectele aplicării procedurii speciale a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzând că instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Legiuitorul a limitat expressis verbis prin acest text de lege soluţia pe care o poate pronunţa judecătorul, care este întotdeauna cea de condamnare, neexistând posibilitatea pronunţării achitării sau a încetării procesului penal, rolul magistratului judecător devenind unul limitat doar la individualizarea pedepselor penale, acesta nemaiavând o funcţie jurisdicţională completă.

Infracţiunile de evaziune fiscală, au fost apreciate ca reprezentând în dreptul penal român, ca şi în dreptul altor state, modalitatea de reprimare a fraudelor fiscale, prin intermediul cărora bugetul consolidat al statului este lipsit de sume importante de bani. În etapa actuală, de manifestare a crizei economice mondiale, exprimată şi prin lipsa resurselor bugetare ale statului, riposta fermă împotriva acestor infracţiuni a devenit cu atât mai stringentă, acest tip de infracţiuni având un grad ridicat de pericol social.

Instanţa a apreciat că împrejurarea prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., adică recunoaşterea faptei, nu acoperă decât o singură situaţie din cele trei enumerate în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., şi anume „comportarea sinceră în cursul procesului” [(împrejurările „prezentarea sa în faţa autorităţii” şi „înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor” sunt prevăzute doar la art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.)]. Dar şi această suprapunere între „recunoaştere” şi „comportare sinceră pe parcursul procesului”, nu este decât parţială deoarece pentru reţinerea art. 320¹ C. proc. pen., este suficient ca inculpatul să recunoască fapta doar la momentul judecăţii (şi chiar în condiţiile în care în cursul urmăririi penale a negat comiterea ei), în timp ce pentru reţinerea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., este necesară o comportare sinceră pe tot parcursul procesului. Cu alte cuvinte, împrejurarea prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cea referitoare la comportarea sinceră, absoarbe împrejurarea prevăzută de art. 320/ alin. (1) C. proc. pen., iar nu invers.

De asemenea, nu au putut fi aplicate dispoziţiile art. 10 ale Legii nr. 241/2005, de reducere la jumătate a limitelor de pedeapsă, întrucât s-a reţinut că acest articol prevede în mod clar că „În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzute în prezenta lege, dacă în cursul urmării penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate…”. De altfel, chiar apărarea a arătat şi recunoscut că inculpatul a depăşit acest moment procesual.

Instanţa a constatat că în drept, fapta inculpatului P.D., care în data de 19 septembrie 2010 deţinea ilegal, într-un imobil situat în comuna Bogdan-Vodă din jud. Bacău, cantitatea de 20.060 pachete de ţigări cu timbru de Republica Moldova, fără a putea prezenta documente de provenienţă, în scopul punerii lor în circulaţie, sustrăgându-se astfel de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat prin ascunderea sursei impozabile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinere de produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcare sau marcate necorespunzător, ori cu marcaje false, peste limita de 10.000 ţigareta, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În privinţa solicitării inculpatului de a i se aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, prin reţinerea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., instanţa a avut în vedere că temeiul juridic indicat nu are caracter obligatoriu, nu se impunea orientarea pedepsei spre minimul special pentru a putea fi redusă pedeapsa cu o treime. În schimb instanţa era obligată să nu depăşească maximul redus cu o treime, ca urmare a atitudinii sale de recunoaştere. Astfel, s-a aplicat inculpatului, pentru fiecare infracţiune câte o pedeapsă sub limita minimă specială, cu respectarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Pentru argumentele expuse, s-a apreciat că nu se justifică şi reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv, conduita sinceră manifestată în timpul urmăririi şi cercetării judecătoreşti, aşa cum a solicitat apărarea.

Privitor la persoana şi conduita inculpatului s-a reţinut că acesta este căsătorit, nu are copii minori, are studii medii, stagiul militar satisfăcut, are antecedente penale, este recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., a recunoscut şi regretat fapta comisă.

Din conţinutul extrasului de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 şi 3 ani închisoare pentru art. 6¹ alin. (1) din Legea nr. 78/2000. conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., execută 3 ani închisoare cu art. 64 şi 71 C. pen., prin sentinţa penală nr. 1627 din 20 decembrie 2004, dosar cu nr. 3781/2004 al Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, sentinţă definitivă prin decizia penală nr. 5162 din 14 septembrie 2005 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, mandat nr. 1926 din 21 septembrie 2005 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

A fost arestat, la data de 02 aprilie 2004, cu mandat nr. 115/2004 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.

A fost eliberat la data de 21 decembrie 2004, motivul fiind suspendarea sub supraveghere conform sentinţei penale nr. 1627/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.

A fost arestat la 04 octombrie 2005 în baza mandatului 1926/2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, eliberat condiţionat la 07 noiembrie 2006, rest 432 zile.

A fost condamnat la 6 luni închisoare pentru art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea 59/1934 şi 6 luni închisoare pentru art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934. Conform art. 33 lit. b) şi 34 lit. b) C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare cu suspendare conform art. 81 C. pen., prin sentinţa penală nr. 2009 din 01 iulie 2006 a Tribunalului Bacău, decizia penală 403 din 08 iunie 2006 a Curţii de Apel Bacău, cu termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.

Prin urmare, în raport de sentinţa penală nr. 1627 din 20 decembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă la data de 14 septembrie 2005 prin decizia penală nr. 5162 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedeapsa din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 07 noiembrie 2006, cu un rest rămas neexecutat de 432 zile, astfel încât faptele ce formează obiectul prezentului dosar şi a considerat că sunt comise în stare de recidivă postexecutorie.

Raportat la antecedentele sale penale, la faptul că a mai fost condamnat tot pentru infracţiuni de acelaşi gen, de natură economică, şi pentru „dare de mită”, şi că reeducarea sa se pare că nu s-a realizat în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (sentinţa penală nr. 2009 din 01 iulie 20005 a Judecătoriei Bacău), s-a dispus ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenţie.

Art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, prevede că drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) - c) se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, este de observat că potrivit art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota, impusă persoanelor condamnate, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al C.A.D.O.L.F., astfel cum a statuat C.E.D.O. prin hotărârea din 30 martie 2004 în cauza H. contra Marea Britanie. Indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a prevenii săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia socială a infractorilor. În consecinţă inculpatului i s-au interzis numai drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) teza 2, lit. b) C. pen., potrivit art. 71 alin. (2) C. pen.

Cu privire la latura civilă s-a constatat că:

M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, a comunicat instanţei faptul că A.N.V. şi unităţile sale subordonate în baza mandatelor transmise, pot sta în judecată ca parte civilă, reprezenta în faţa instanţei, direct sau prin organele teritoriale ale M.F.P., interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale.

Drept urmare, A.N.V. – D.R.A.O.V. Iaşi a depus la dosar cerere de constituire ca parte civilă în cauză cu suma de 173.988 lei.

Din actele depuse la dosar, instanţa a reţinut că nu s-a putut stabili cu certitudine faptul că ţigările au trecut vama, ceea ce face să se nască dubiul asupra sursei de producţie şi a traseului urmat de ţigări. Inculpatul a afirmat că au fost produse clandestin într-o fabrică în mun. Oneşti, unde pachetelor de ţigări li s-a aplicat timbrele din Republica Moldova, dar ele (ţigările) nu au fost supuse vămuirii, nu au trecut pe la punctele de frontieră Sculeni sau Albiţa. S-a apreciat că dubiul profită inculpatului, şi prin urmare, nu are de ce să plătească taxa vamală în valoare de 10.168 lei, pe care a solicitat-o partea civilă.

Inculpatul s-a prezentat, la data de 15 decembrie 2011 cu xerocopia ordinului de plată nr. 1 din 12 decembrie 2011 prin care se atestă faptul că a achitat către partea civilă suma de 126735,55 RON, sumă care coincide cu suma solicitată prin adresa aflată la fila 27 dosar de către partea civilă.

În consecinţă, în baza art. temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iaşi şi în baza aceloraşi temeiuri de drept s-a constatat acoperit prejudiciul de către inculpat, prin plata sumei de 126735,55 lei.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., au fost respinse pretenţiile civile ale părţii civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O. Vamale Iaşi pentru diferenţa de 47253 lei.

S-a constatat că A.N.V. – D.R.A.O.V. Iaşi a depus la dosar cerere de instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la acoperirea sumei solicitate, însă acest lucru s-a considerat că nu poate fi realizat de instanţă în lipsa unei clare individualizări a bunurilor şi a valorilor pe care le au acestea pentru a fi identificate şi stabili care sunt acestea şi asupra cărora să se instituie sechestru pentru acoperirea prejudiciului de 173.988 lei. Pe de o parte s-a arătat mai sus că nu acesta este prejudiciu real, iar pe de altă parte inculpatul a achitat deja 126735,55 lei.

În consecinţă, s-a respins cererea părţii civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iaşi, de instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, până la concurenţa sumei de 173.988 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, M.F.P., A.N.A.F., D.R.A.O.V. Iaşi şi inculpatul P.D.

Procurorul a criticat sentinţa recurată, invocând nelegalitatea sentinţei penale pentru următoarele aspecte:

1. Instanţa de judecată trebuia să procedeze la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în situaţia în care a dispus condamnarea inculpatului P.D. la o pedeapsă mai mare de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în condiţiile art. 65 C. pen.

2. A considerat că instanţa de judecată trebuia să dispună obligarea inculpatului la plata prejudiciului nerecuperat, conform adreselor de la dosar instanţă, că susţinerile inculpatului, precum că ţigările au fost produse clandestin într-o fabrică din municipiul Oneşti, jud. Bacău şi nu trebuiau supuse vămuirii, nu au suport probator.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 303/ D din 23 decembrie 2011 pronunţată în dosarul nr. 5845/180/2011 al Tribunalului Bacău şi pronunţarea unei hotărâri legale.

Partea civilă a făcut referire în apelul său, la modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, criticând soluţia de respingere a pretenţiilor civile formulate de aceasta şi de instituire a unui sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului.

Apelul inculpatului a vizat critici de nelegalitate cât şi de netemeinicie.

Sub un prim aspect a invocat încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor legale referitoare la citarea uneia dintre părţi.

În concret, apărătorul inculpatului a sesizat lipsa de citare în cursul cercetării judecătoreşti a părţii civile M.F.P. prin A.N.A.F. Bucureşti.

Sub un alt aspect a apreciat că în speţă este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 74¹ alin. (2) C. pen., având în vedere recuperarea prejudiciului a cărui întindere este de sub 50.000 de euro, precum şi momentul săvârşirii faptelor, anterior pronunţării deciziei nr. 573 din 3 mai 2011 prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 74¹ C. pen., sunt neconstituţionale, care produc efecte doar pentru viitor.

O altă critică adusă de inculpat soluţiei de condamnare s-a referit la incidenţa în speţă a prevederilor art. 18¹ C. pen. În dezvoltarea acestui motiv de apel, inculpatul a apreciat, că în raport de împrejurarea că prejudiciul a fost achitat, faptele comise de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.

A mai invocat şi netemeinicia cuantumului pedepselor aplicate, pe care acesta le apreciază a fi excesive, nefiind corespunzătoare scopului şi funcţiilor de reeducare urmărite de legiuitor, impunându-se reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen.

În considerarea criticilor expuse, apărătorul inculpatului a solicitat, admiterea apelului, încetarea procesului penal şi aplicarea unei sancţiuni administrative, în conformitate cu dispoziţiile art. 74¹ alin. (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 57 din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. pen., în baza art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi M.F.P., A.N.A.F., D.R.A.O.V. Iaşi împotriva s.p. nr. 303/ D din 23 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în dos.5477/103/2010 cu privire la omisiunea aplicării unei pedepse complementare inculpatului, soluţionării laturii civile a cauzei şi necesitatea luării unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

A desfiinţat sentinţa apelată sub aceste aspecte şi a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (l) lit. a) din Legea nr. 241/2005, a aplicat inculpatului P.D. pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pentru o durată de un an.

În baza art. 35 alin. (l) C. pen., a adăugat la pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară de mai sus, în final pedeapsă de executat pentru inculpatul P.D.: 3 (trei) ani închisoare şi un an pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul P.D. să plătească părţii civile M.F.P., A.N.A.F., D.R.A.O.V. Iaşi suma de 47.253 lei.

În baza art. 163 C. proc. pen., a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului P.D., până la concurenţa sumei de 47.253 lei la care s-a adăugat şi accesoriile fiscale calculate în condiţiile legii, în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.

II. În baza art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul P.D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar, a apreciat corect reţinută situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptelor, vinovăţia inculpatului fiind dovedită, iar pedepsele fiind judicios individualizate.

Critica referitoare la necitarea părţii civile M.F.P. a fost considerată nefondată, această parte civilă primind termen în cunoştinţă la 18 octombrie 2011, ca urmare a prezentării în instanţă a consilierului juridic.

Instanţa a considerat că se impune aplicarea unei pedepse complementare inculpatului, alături de pedeapsa principală, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de un an.

Cu privire la soluţionarea laturii civile s-a apreciat că nu se poate da eficienţă principiului in dubio pro reo, a obligat inculpatul la plata sumei de 47253 lei către A.N.A.F. – D.R.A.O.V. Iaşi şi a aplicat sechestrul asigurator asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 47253 lei.

De asemenea, întrucât inculpatul nu a achitat întreg prejudiciul, s-a considerat că nu poate beneficia de dispoziţiile art. 74¹ alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului au fost apreciate ca prezentând grad ridicat de pericol social al unei infracţiuni, instanţa de apel neputând face aplicarea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei raportat la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., s-a considerat că nu se justifică reducerea pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de executare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.D., criticând hotărârea prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, 20, 17² şi 14 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii, şi în rejudecare, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. pen., sau aplicarea unei sancţiuni administrative conform art. 74¹ alin. (2) teza a II-a C. pen., raportat la art. 13 C. pen., iar în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 C. pen.

Inculpatul a învederat că motivarea instanţei de prim control judiciar potrivit căreia ţigările marca P.l., care purtau timbre ale ţării de provenienţă Republica Moldova, găsite în spaţiile de depozitare ale inculpatului, conform bazei de date a autorităţilor vamale române, nu se importau în România, nu este de natură să înlăture prezumţia „in dubio pro reo”, atât timp cât din nici un mijloc de probă nu rezultă că inculpatul a introdus în mod ilegal ţigările marca P.l. peste frontieră şi astfel a produs un prejudiciu în ceea ce priveşte taxele vamale.

Reţinerea prejudiciului în cuantum de 47.253 lei, reprezentând taxe vamale constituie o gravă eroare de fapt, neexistând probe cu privire la existenţa prejudiciului şi împrejurarea săvârşirii unei asemenea fapte.

Inculpatul a apreciat că în cauză trebuia aplicată o sancţiune cu caracter administrativ, în raport cu dispoziţiile art. 74¹ alin. (1) şi (2) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.

Deşi s-a făcut aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., acest fapt, în opinia recurentului inculpat, nu excludea reţinerea dispoziţiilor art. 74 C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei sau aplicarea dispoziţiilor art. 18¹ C. pen.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., îl consideră fondat sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

1. Critica inculpatului P.D., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., care ar viza eroarea gravă în soluţionarea laturii civile, este nefondată. Un asemenea caz de casare nu vizează soluţionarea laturii civile ci se referă la greşeala gravă în stabilirea faptelor, asupra existenţei naturii sau împrejurărilor acesteia, situaţia de fapt reţinută fiind contrară actelor şi probelor administrate care se află la dosar. Gravitatea erorii se manifestă prin contrarietatea, evidentă şi necontroversată, dintre ceea ce atestă dosarul prin actele sale şi ceea ce reţine instanţa prin hotărârea pronunţată cu privire la existenţa sau inexistenţa faptelor, a naturii acestora ori a împrejurărilor în care au fost comise prin ignorarea probelor care confirmau faptele, cu consecinţa pronunţării unei soluţii inverse faţă de cea corectă care se impunea.

Cu referire la situaţia de fapt, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de prim control judiciar a apreciat că atâta timp cât ţigările marca P.l. care purtau timbre ale ţării de provenienţă Republica Moldova, găsite în spaţiile de depozitare ale inculpatului, conform bazei de date a autorităţilor vamale române, nu se importă în România şi nici nu există producător ori reprezentant legal naţional al acestei mărci de ţigări, acestea au trecut frontiera ţării fără a fi supuse operaţiunilor de vămuire.

Susţinerea inculpatului, conform căreia ţigările au fost confecţionate clandestin într-o fabrică din municipiul Oneşti, este combătută de informaţiile existente în baza de date a autorităţilor vamale române, iar inculpatul nu a probat afirmaţiile sale cu nici un mijloc de probă.

„Dreptul să probeze lipsa de temeinicie” a probelor în acuzare, drept procesual recunoscut de lege acuzatului, nu presupune o contestare şi o criticare a probelor de vinovăţie, o interpretare personală a acestor probe ori combaterea lor prin exprimarea unor opinii.

Folosind expresia „are dreptul să probeze”, legiuitorul a impus acuzatului, deopotrivă ca şi acuzării, obligaţia de a proba apărările sale, cât şi lipsa de temeinicie a probelor în acuzare.

În consecinţă, în aplicarea principiului general înscris în art. 62 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăţie, lipsa de temeinicie a probelor în acuzare se probează tot cu probe, iar nu prin simpla negare a acestora, prin interpretări proprii, deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Faţă de aceste considerente, rezultate din dispoziţiile legale care reglementează aflarea adevărului în procesul penal numai prin probe, Înalta Curte apreciază insuficiente explicaţiile inculpatului P.D. cu privire la provenienţa ţigărilor marca P.l.,

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală, ascunderea bunului sau sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Sub aspect obiectiv, infracţiunea presupune comiterea unei acţiuni constând în „ascunderea” bunului sau materiei impozabile sau taxabile. Ascunderea poate să fie fizică (spre exemplu, în cazul unei inspecţii fiscale, persoana ascunde bunul mobil impozabil), dar se poate prezenta şi sub forma camuflării (spre exemplu, nedeclararea unor servicii de care beneficiază persoana sau a unor bunuri deţinute).

Din punct de vedere fiscal, bunul sau sursa impozabilă reprezintă veniturile sau bunurile impozabile sau taxabile, respectiv orice entitate care constituie „bază de calcul" pentru impozite sau taxe. Pentru existenţa acestei infracţiuni este aşadar necesar ca, în legătură cu bunul deţinut, să existe o obligaţie fiscală.

Infracţiunea este calificată prin scop, întrucât făptuitorul acţionează în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În speţa de faţă, inculpatul a ascuns bunurile supuse impozitării sau taxării, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Naşterea unor obligaţii vamale şi fiscale, în situaţia introducerii în mod ilegal a unor bunuri pe teritoriul României şi, implicit, în spaţiul vamal comun, rezultă fără putinţă de tăgadă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor cuprinse în Legea r. 571/2003 şi Legea nr. 86/2006, cu reglementările comunitare în domeniu şi practica Curţii Europene de Justiţie.

Astfel, potrivit art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, o datorie vamală la import ia naştere prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import, iar debitorul vamal este şi orice persoană care a dobândit sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia, sau ar fi trebuit să ştie, în mod normal, în momentul achiziţionării mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal. Se consideră că fac obiectul unei „introduceri ilegale” pe teritoriul vamal comunitar mărfurile care, după trecerea frontierei externe a Comunităţii, se găsesc pe acest teritoriu după trecerea de primul birou vamal situat în interiorul Comunităţii, fără să fi fost transportate spre acest birou vamal şi fără să fi fost prezentate la vamă, având drept rezultat faptul că autorităţile vamale nu au fost înştiinţate de persoanele care îşi asumă răspunderea pentru executarea acestor obligaţii cu privire la introducerea mărfurilor respective.

Potrivit art. 224 din Legea nr. 86/2004 privind Codul vamal al României, datoria vamală la import ia naştere prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import, în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

Reprezintă o introducere ilegală pe teritoriul vamal comunitar importul de mărfuri care nu respectă etapele prevăzute de Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului privind Codul vamal Comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 2700/2000. Conform acestor prevederi, mărfurile introduse pe teritoriul vamal comunitar trebuie transportate fără întârziere fie la biroul vamal desemnat, fie într-o zonă liberă, iar după ce mărfurile au sosit la biroul vamal, trebuie prezentate la acest birou.

Astfel, faptul generator al accizei se produce în momentul introducerii mărfurilor pe teritoriul comunitar. Referitor la exigibilitatea accizei trebuie arătat că aceasta intervine, printre altele, în momentul punerii în consum a mărfurilor, care se realizează inclusiv prin „orice import al produselor în cauză, chiar şi neregulamentar, în cazul în care produsele nu au fost incluse într-un regim de suspendare ".

Având în vedere similitudinea existentă între taxe vamale şi accize, în sensul că acestea iau naştere ca urmare a importului în Comunitate şi a introducerii ulterioare în circuitul economic, pentru a asigura o interpretare coerentă a reglementărilor comunitare, s-a considerat că şi stingerea obligaţiei de a plăti accizele operează în aceleaşi împrejurări ca şi stingerea obligaţiei de a plăti taxe vamale.

Potrivit art. 7 din Directiva nr. 77/388/CEE a Consiliului din data de 17 mai 1977, privind armonizarea legislaţiilor referitoare la impozitele pe cifra de afaceri, sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, importul de bunuri, înseamnă, printre altele, intrarea în comunitate a unor bunuri care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 9 şi art. 10 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene (…). Locul de import al bunurilor este statul membru pe teritoriul căruia se află bunurile atunci când intră în comunitate.

Potrivit art. 10 din această directivă, evenimentul generator are loc şi taxa devine exigibilă în momentul importării bunurilor (..).

Astfel, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoare adăugată aferente mărfurilor introduse ilegal în comunitate intervin când bunurile importate sunt supuse, printre altele, taxelor vamale. Faptul generator are loc şi taxa pe valoare adăugată devine exigibilă în momentul în care intervine faptul generator şi exigibilitatea taxelor vamale comunitare.

Similar stingerii obligaţiei de plată a accizelor, obligaţia de plată a taxei pe valoare adăugată se stinge în momentul în care se stinge şi obligaţia de plată a taxelor vamale.

Potrivit art. 224 din Legea nr. 86/2006, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse dreptului de import, în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal.

În conformitate cu prevederile art. 206⁵ lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal al României, produsele accizabile sunt supuse accizelor în momentul importului acestora pe teritoriul Comunităţii, iar potrivit art. 206⁶ şi 206⁷ lit. d) din Legea nr. 571/2003, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, respectiv în momentul importului de produse neaccizabile, chiar şi neregulamentar.

Pe de altă parte, conform art. 206⁹ lit. b) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal al României, persoana plătitoare de accize care au devenit exigibilă este persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată deţinerea acestora.

Prin urmare, accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, respectiv chiar prin deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize, iar plătitorii sunt persoanele care au deţinut produsele în cazul introducerii ilegale în ţară, orice persoană care a fost implicată.

Potrivit art. 131 lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal al României importul de bunuri reprezintă intrarea pe teritoriul Comunităţii de bunuri nu se află în liberă circulaţie în înţelesul art. 24 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene. Conform art. 136 alin. (1) din Legea nr. 57/2003 în cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxele agricole sau altor taxe comunitare similare, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoare adăugată intervin la data la care apare faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.

Referitor la exigibilitatea taxei pe valoare adăugată şi accizelor, Curtea Europeană de Justiţie s-a pronunţat în cauzele C158/98 - Coffeshop Siberie şi C111/92 Wifried Lange, stabilind că principiul neutralităţii se opune operării unor distincţii de ordin general între tranzacţiile legale şi cele ilegale, respectiv că o diferenţă de tratament fiscal, în funcţie de natura licită sau ilicită a activităţilor desfăşurate, ar conduce implicit la încălcarea principiului neutralităţii fiscale.

Astfel, în mod corect s-au reţinut în sarcina inculpatului infracţiunile prevăzute de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/1995 şi art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, iar prejudiciul a fost calculat în mod legal, nefiind vorba de o eroare gravă de fapt, aşa cum susţine inculpatul în reţinerea prejudiciului şi a sumei de 47.253 lei (taxe vamale - 10.168 lei şi 37.098 lei TVA).

De altfel, inculpatul la termenul de judecată din 11 octombrie 2012 a făcut dovada achitării sumei de 47.253 lei, rămasă de acoperit din prejudiciu total, sumă ce reprezintă contravaloarea taxelor vamale şi TVA fiind inclusă în cuantumul total al prejudiciului.

Analizând critica inculpatului, referitoare la posibilitatea aplicării unei sancţiuni administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte o consideră neîntemeiată, având în vedere modul şi mijloacele de săvârşire ale faptelor, scopul urmărit, împrejurările în care au fost comise, urmarea care s-a produs, cât şi persoana şi conduita inculpatului, acestea nefiind lipsite de importanţă pentru a nu prezenta gradul de pericol social al unor infracţiuni.

2. Cu privire la critica întemeiată pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 20 şi 17² C. proc. pen., în sensul că trebuia să i se aplice o sancţiune cu caracter administrativ, în raport de dispoziţiile art. 74¹ alin. (1) şi (2) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., Înalta Curte apreciază că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74¹ C. pen., în cauzele soluţionate în primă instanţă şi în apel o consideră neîntemeiată şi nu se examinează prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., acesta fiind incident numai dacă după pronunţarea hotărârii atacate şi până la judecarea recursului a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziţii mai favorabile sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen.).

Pentru a fi operabile dispoziţiile art. 74¹ C. pen., trebuia ca întreg prejudiciul să fi fost achitat până la soluţionarea cauzei în primă instanţă. Or, din actele dosarului rezultă că inculpatul a achitat până la soluţionarea cauzei în primă instanţă doar o parte a prejudiciului, respectiv suma de 126.735,55 lei, iar restul prejudiciului de 47.253 lei l-a achitat în faza recursului, la ultimul termen de judecată (11 octombrie 2012), nefiindu-i incidente astfel aceste dispoziţii.

3. Examinând hotărârea recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că raportat la conduita procesuală a inculpatului P.D., care a recunoscut săvârşirea faptelor [(i s-au aplicat şi dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.)] şi a achitat întreg prejudiciul cu care partea vătămată s-a constituit parte civilă, i se poate reţine inculpatului circumstanţa atenuantă, prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., motiv pentru care, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul P.D., va casa decizia penală atacată şi în parte sentinţa penală, va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente pe care le va repune în individualitatea lor, va dispune condamnarea inculpatului P.D. la câte o pedeapsă de 6 luni pentru infracţiunea prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 şi art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Se va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

Va constata acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iaşi, va înlătura dispoziţia de instituire a sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale recurentului inculpat până la concurenţa sumei de 47.253 lei.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum de 6 luni închisoare este aptă să asigure reeducarea inculpatului, care nu este la primul contact cu legea penală, însă urmare a atitudinii acestuia pe parcursul procesului (sinceră şi de recuperare a prejudiciului), pedeapsa poate fi aplicată într-un cuantum scăzut.

Rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce priveşte adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale şi dezvoltarea conştiinţei juridice şi morale a membrilor societăţii şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu înseamnă aplicarea unei pedepse severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.

Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei este însăşi pedeapsa.

Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat sa săvârşească din nou o infracţiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.

Intimidarea îşi produce efectele imediat, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conştiinţa subiectului şi are un caracter relativ statornic, durabil.

Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale si necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.

Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepselor, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestor sancţiuni menite să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu societatea însăşi.

Pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare este adecvată şi proporţională în raport de persoana inculpatului, instanţa ţinând seama de trăsăturile specifice care definesc personalitatea şi care alcătuiesc cumulul de circumstanţe care nu pot fi ignorate, circumstanţe care trebuie acordate în considerarea persoanei inculpatului.

Astfel, pedeapsa de 6 luni închisoare cum a fost redusă, atât prin cuantum cât şi prin modalitatea de executare aleasă, este una justă, de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării inculpatului şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat P.D. împotriva deciziei penale nr. 57 din 17 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.

Casează decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 303/D/2011 din 23 decembrie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală şi rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen.; - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen.

În baza art. 296¹ alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., condamnă pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 80 C. pen. şi art. 320¹ C. proc. pen., condamnă pe inculpatul P.D. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

Dispune aplicarea dispoziţiilor art. 71 – art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Constată acoperit integral prejudiciul cauzat părţii civile M.F.P. – A.N.V., D.R.A.O.V. Iaşi.

Înlătură dispoziţia de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale recurentului inculpat P.D. până la concurenţa sumei de 47 253 lei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare cu dispoziţiile prezentei decizii.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat P.D., în sumă de 75 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3285/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 3628/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

ICCJ. Decizia nr. 3397/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3397/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs