ICCJ. Decizia nr. 3628/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3628/2012
Dosar nr. 5573/62/2008
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 41/S din 1 februarie 2011 a Tribunalului Braşov s-a admis cererea de revizuire formulată de inculpatul M.M.M., împotriva Sentinţei penale 322/S din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal 2737/62/2006, definitivă prin Decizia penală 1810/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A fost anulată Sentinţa penală 322/S din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal 2737/62/2006, definitivă prin Decizia penală nr. 1810/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului M.M.M., pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Au fost respinse pretenţiile formulate de părţile civile G.Z. şi G.I.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei din 27 mai 2008 şi toate formele de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 322/S din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal 2737/62/2006.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca toate cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul M.M.M. a fost trimis în judecată, iniţial prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru comiterea infracţiunii de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., reţinându-se în sarcina sa ca stare de fapt că la data de 7 iulie 2005, în loc public, i-a aplicat victimei G.C.I. lovituri în zona feţei pe fondul cărora victima s-a lovit cu capul (s-a reţinut zona occipitală) de carosabil, fracturându-şi oasele craniului în această zonă, leziuni ce au avut ca urmare decesul victimei.
Sub aspectul stării de fapt, s-a mai reţinut că la data incidentului, anterior celor mai sus prezentate, victima se plimba în jurul orelor 13:16 pe unul din culoarele Complexului Comercial G.O. din Braşov, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În această împrejurare victima s-a lovit din greşeală de fratele inculpatului, respectiv de numitul M.O. care a fost deranjat de acest gest deoarece victima a ridicat mâna spre el şi apoi şi-a continuat drumul, astfel că numitul M.O. s-a deplasat la standul numărul X din acel complex, unde cei doi fraţi aveau un magazin, unde i-a povestit fratelui său ce s-a întâmplat, astfel că i-a cerut ajutorul pentru a aplica victimei o corecţie. Cei doi fraţi s-au deplasat către ieşirea din complex unde numitul M.M.M. a lovit victima cu palma în zona stângă a feţei, lovitură în urma căreia victima a căzut lângă un coş ornamental din beton. În timp ce victima era căzută, numitul M.M.M. a mai lovit victima de două ori cu piciorul, una în zona bărbiei submandibular şi una în zona dreaptă a capului, respectiv în bosa frontală dreaptă.
Din cauza loviturilor primite, victima şi-a pierdut cunoştinţa, rămânând întinsă pe spate, astfel că a fost chemată salvarea.
Medicul de pe salvare a constatat că victima prezintă la examinare un traumatism cranio-cerebral, plăgi multiple la faţă submentonier, hematoame occipitale şi otoragie, pe fondul căreia era suspectă de fractură craniană, aceste aspecte au fost consemnate în fişa de solicitare a ambulanţei numărul din 7 iulie 2005 de medicul D.V.A., ce a fost audiat ca martor.
Victimei i-au fost acordate îngrijiri medicale, aceasta a refuzat să fie transportată la spital, dar a acceptat în urma insistenţelor medicului. În cadrul fişei s-a consemnat că victima era în stare de ebrietate.
După aceasta victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, unde la Urgenţă Chirurgie a fost înregistrată cu diagnosticul traumatism cranio-facial. Plagă contuză mentonieră. Bosa regiune occipitală. Agresiune. Au fost efectuate investigaţii, victimei i-a fost suturată plaga sprâncenoasă dreapta şi plaga mentonieră dreapta, după care i s-au efectuat radiografii de craniu faţă şi de mandibulă, constatându-se că nu există fracturi. Victima a refuzat internarea, pe proprie semnătură, astfel că în acea după-amiază a părăsit spitalul. Tot la spital, victima comunică poliţistului că nu doreşte să formuleze plângere.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei de judecată, că victima s-a deplasat la domiciliu, în acest sens fiind declaraţia martorei G.Z., mama victimei, iar în cursul nopţii de 07/08 iulie 2005 a intervenit decesul victimei, când victima se afla în camera sa din locuinţa părinţilor.
Decesul a fost constatat în data de 8 iulie 2005 de către medicul D.V.A. la orele 17:22 ca urmare a sesizării făcute de părinţii victimei, aceştia constatând că fiul lor se afla în camera sa din apartament, deja decedat, la orele 17:00.
Prin sentinţa instanţei de fond, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, din art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. - lovituri cauzatoare de moarte, inculpatul fiind condamnat pentru această infracţiune la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, sub aspectul soluţiei de schimbare a încadrării juridice şi inculpatul considerând că nu există legătură de cauzalitate între lovitura aplicată de el victimei şi decesul acesteia, invocând aceeaşi teză probatorie, faptul că victima a fost implicată în acea după-amiază sau seară într-un alt incident, iar agresiunile suferite cu acea ocazie i-au cauzat decesul. Pentru aceasta s-a invocat faptul că la autopsie pe corpul victimei se găsesc 35 de leziuni, care nu ar fi putut fi cauzat printr-o singură lovitură, cu atât mai mult cu cât medicul de la ambulanţă ce a venit la faţa locului imediat după incident constată existenţa a câtorva leziuni la nivelul feţei, capului şi în general, coroborat cu faptul că la examenul radiologic efectuat victimei la spital nu s-a constatat existenţa vreunei fracturi la nivelul craniului.
Curtea de Apel Braşov, prin Decizia penală 189/Ap din 27 noiembrie 2007, a admis apelul declarat de inculpat şi în acest sens a redus pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului (pentru art. 183 C. pen.) de la 5 ani închisoare la 4 ani închisoare, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Curtea a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt, în acest sens corect s-a reţinut că inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură cu piciorul în zona bărbiei submandibular, victima lovindu-se cu capul de asfalt, această lovitură cu piciorul, cât şi cea de asfalt determinând fractura din zona submandibulară, fractura osului hioid şi fractura occipitală. De asemenea, Curtea a mai reţinut că legătura de cauzalitate dintre această lovitură şi decesul victimei nu a fost întreruptă chiar dacă victima se afla în stare de ebrietate, a refuzat internarea şi a părăsit spitalul. Se mai reţine că după ce a plecat din spital, victima a consumat băuturi alcoolice cu martorul N.C.
Împotriva deciziei din apel s-a formulat recurs de către părţi şi de către Ministerul Public, fiecare susţinând teza probatorie invocată iniţial.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul Ministerului Public şi al părţilor vătămate, prin Decizia penală 1810 din 23 mai 2008 a casat decizia şi sentinţa sub aspectul încadrării juridice. Rejudecând a dispus condamnarea inculpatului pentru art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie. Înalta Curte a considerat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, aceasta reieşind din zona vizată prin lovirea victimei. A mai reţinut că la dosarul cauzei nu există nicio probă din care să reiasă că după plecarea din spital victima ar mai fi fost implicată în vreun incident în care i s-ar fi putut produce leziunile tanatogeneratoare.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov din data de 12 august 2008 înregistrat la Tribunalul Braşov la data de 15 august 2008, a fost înaintată instanţei, spre competentă soluţionare cererea petentului condamnat M.M.M. având ca obiect revizuirea Sentinţei penale 322/S din data de 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal 2737/62/2006. Temeiul revizuirii este cel prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., fiind invocate probe şi împrejurări noi ce au fost descoperite după momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Pe cale de consecinţă, s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, admiterea probelor noi şi cu ocazia rejudecării, achitarea celui condamnat în baza dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. S-a mai solicitat suspendarea mandatului de executare a pedepsei.
În susţinerea cererii sale petentul condamnat a invocat dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. considerând că există probe noi, prin care tinde să dovedească faptul că leziunea tanatogeneratoare nu se datorează acţiunii sale; pentru a justifica acest punct de vedere a fost depusă opinia separată a unui medic legist din cadrul Institutului de Medicină Legală Mina Minovici.
Potrivit acestui punct de vedere medicul legist a arătat că la simpla inventariere a leziunilor traumatice s-a constatat că leziunile externe sunt dispuse la toate segmentele corpului (extremitatea cefalică, gât, torace, abdomen, membre superioare şi inferioare) pe toate planurile (anterior şi posterior, precum şi pe părţile interne ale membrelor) şi leziunile interne interesează extremitatea cefalică, gâtul, cavitatea abdominală şi spaţiul retroperitoneal.
Analizând leziunile descrise în raportul de constatare medico-legal corelat cu istoricul faptelor prezentate în documentaţia examinată, expertul a opinat că victima a fost supusă unei alte agresiuni după ce a părăsit la cererea sa spitalul, pentru următoarele considerente:
- Atât din declaraţiile martorilor, cât şi din consemnările din actele medicale întocmite de Spitalul Judeţean, nu rezultă multitudinea şi varietatea morfologică a leziunilor traumatice externe descrise la necropsie.
- Constatarea multiplelor leziuni traumatice externe, inclusiv la nivelul toracelui, abdomenului şi membrelor, ar fi obligat la o atitudine terapeutică din partea personalului medical care ar fi efectuat cu siguranţă radiografii toracice şi de membre, ecografii abdominale, investigaţii care din documentaţia studiată nu reiese că ar fi fost cerute. Un argument în favoarea lipsei leziunilor traumatice de la nivelul trunchiului şi membrelor, cu ocazia examinării din spital, este şi diagnosticul stabilit de "traumatism cranio-cerebral, plăgi multiple la faţă, submentoniere, hematoame occipitale, otoragie, stare de ebrietate, suspect fractură de craniu). Se menţionează că suspiciunea de fractură de craniu din diagnosticul stabilit de medicul de la ambulanţă s-a bazat pe observarea prezenţei sângelui în zona urechii stângi (declaraţie martor D.) şi nu s-a confirmat ulterior (sângele poate apărea pe ureche de aceeaşi parte cu fractura de bază de craniu, or în acest caz nu s-a constatat nicio fractură de bază de craniu pe stânga şi, mai mult, nici necropsia nu a stabilit cauza prezenţei crustelor de sânge în conductul auditiv extern stâng).
- Fractura de craniu nu a fost diagnosticată în cursul examinărilor medicale.
- Interpretarea medico-legală a localizării şi aspectul leziunilor traumatice externe privitor la mecanismele de producere şi circumstanţele acestora (lovire repetată cu corp dur urmată de cădere repetată şi posibil comprimare) nu corespund cu datele de anchetă privitor la agresiunea din data de 7 iulie 2005 orele 13:18, agresiune de scurtă durată (secunde) în care agresorii au aplicat fiecare câte o lovitură.
- Fractura de os hioid nu exista la momentul prezentării pacientului în spital deoarece în cazul în care aceasta ar fi fost prezentă ar fi fost imposibil să scape examinării medicale deoarece o fractură de os hioid (care este un os situat în partea anterioară a gâtului pe care se insera muşchiul faringian constrictor mediu, muşchiul hipoglos, muşchiul digastic, muşchiul hioid, muşchiul geniohioid, muşchiul miohioid, muşchiul genioglos, muşchiul tirohioid, muşchiul omohioid, muşchiul sternohioid) este însoţită de simptome evidente ce nu puteau scăpa medicilor şi de altfel ar fi determinat o stare de rău, evidentă, victimei. Aceste simptome constau în respiraţie şuierătoare, disfonie - modificarea vocii, dispnee - dificultate la respiraţie, disfagie - dificultate la înghiţire, tuse persistentă, tuse dureroasă, vorbire dureroasă sau chiar imposibilitate a vorbirii, imposibilitatea deglutiţiei (înghiţire), insuficienţă respiratorie, şi hemoptizie - sângerare din căile respiratorii.
Concluzia a fost că victima a suferit fractura de hioid ulterior părăsirii spitalului în condiţiile unei alte agresiuni în care s-au produs o mare parte din leziunile externe descrise în constatarea medico-legală (atâta timp cât examenul radiologic nu a evidenţiat-o), precum şi fractura occipitală şi leziunea de contralovitură frontală.
În consecinţă, expertul a apreciat că victima a prezentat la momentul necropsiei leziuni traumatice multiple atât externe, cât şi interne, situate pe toate segmentele corpului şi dispuse pe multiple planuri.
S-a mai apreciat că în conformitate cu datele din documentaţia pusă la dispoziţie, în condiţiile agresiunii din data de 7 iulie 2005, orele 13:18, agresiune de scurtă durată (7 secunde), este posibil să fi fost produse următoarele leziuni:
- echimoza pavilionului auricular stâng, prin lovire cu palma (este exclus ca infiltratul masiv cervical superior stâng şi fractura de os hioid să se fi produs prin această lovitură);
- una, poate cel mult două echimoze din cele descrise la toracele anterior, prin lovire cu piciorul;
- leziunile traumatice dispuse pe partea dreaptă a feţei sau unele din ele precum şi cele situate pe cotul drept şi genunchiul drept, prin lovire de plan dur, neregulat, în condiţiile unei căderi.
Ulterior părăsirii spitalului, victima a mai consumat alcool şi a mai suferit o agresiune în care, prin lovire repetată şi cădere, posibil repetată, şi prin comprimare, i-a fost provocată fractura osului hioid, precum şi celelalte leziuni traumatice care nu au fost diagnosticate la examenele de specialitate din spital: fractura occipitală şi leziunea de contralovitură cerebrală frontal dreapta incriminate ca leziunea tanatogeneratoare, echimozele întinse situate toracic posterior, la nivelul palmei şi degetelor mâinii drepte, o parte din echimozele dispuse toracic anterior, ambele braţe şi ambele gambe.
Petentul condamnat, în susţinerea tezei prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., a solicitat audierea martorilor: M.C., martor care este prezentat în planşele foto aflate la dosarul de urmărire penală, martor care a fost căutat de organele de poliţie, identificat, însă nu a fost găsit, deşi avea acelaşi domiciliu reţinut şi de organele de poliţie, martor care a fost de faţă la incident şi numiţii C.C. şi M.V., pentru a dovedi că victima a fost în seara incidentului implicată într-un alt incident unde a suferit o agresiune. Cel din urmă martor a fost audiat de reprezentanţii Ministerului Public în procedura revizuirii înainte de sesizarea instanţei de judecată.
Prima instanţă a admis în principiu, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., prin Încheierea de şedinţă din data de 25 septembrie 2008 a Tribunalului Braşov cererea de revizuire a petentului şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale ale celui cercetat, au fost suspendate parţial efectele sentinţei supuse revizuirii, respectiv mandatul de executare a pedepsei din 27 mai 2008.
S-a reţinut că fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea are ca obiect numai hotărârile penale definitive, trecute în puterea lucrului judecat, scopul ei fiind acela de reparare a erorilor judiciare, de anulare a hotărârilor care au consacrat eroarea judiciară şi pronunţarea unei noi hotărâri care să reflecte adevărul.
Cum revizuirea este un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, nu pot fi supuse revizuirii decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanţa soluţionând atât acţiunea penală - pronunţând o hotărâre de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal - cât şi acţiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.
Puterea instanţelor de a revizui trebuie exercitată spre a corecta erori judiciare şi aplicări greşite ale legii şi deci nu pentru a realiza o nouă examinare. O abatere de la acest principiu se justifică numai dacă devine necesară prin circumstanţe cu un caracter substanţial şi obligatoriu. În acest sens, după abrogarea dispoziţiilor care reglementau recursul în anulare, căii de atac extraordinare a revizuirii trebuie să i se dea o valenţă juridică mai puternică, pentru a se putea ca pe această cale să fie înlăturate eventualele erori juridice.
Pentru admiterea unei asemenea cereri, bazată pe temeiul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., trebuie ca faptele invocate în revizuire să nu fi fost invocate anterior pronunţării sentinţei, iar necunoaşterea lor să nu se fi datorat neglijenţei celui ce le invocă.
În acest sens, pe martorul M.C., organele de cercetare penală l-au căutat, considerând că acesta poate fi un potenţial cunoscător al dinamicii evenimentelor, actele de căutare fiind la filele 97 - 98 din dosarul de urmărire penală. Deşi s-a reuşit identificarea acestui martor atât ca nume, cât şi ca domiciliu, organele de cercetare penală nu au găsit acest martor pentru a fi audiat. S-a consemnat de către organele de poliţie că această persoană trăieşte nomad, doarme într-un garaj în faţa Pieţei Astra, pe nişte cartoane.
La termenul de judecată din data de 18 septembrie 2008, acordat în prezenta cauză, martorul M.C. s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, având asupra sa cartea de identitate eliberată de Poliţia Braşov mai înainte de incidentul dedus judecăţii, a învederat instanţei că nu a trăit şi dormit pe stradă, că are domiciliul în Braşov şi că nu a fost căutat niciodată de organele de poliţie.
Martorul s-a indicat pe planşa foto cuprinzând imagini din ziua incidentului, ca fiind persoana din fotografiile: pagina 53 ultima fotografie din dreapta orele: 13:15:37 pagina 54 prima fotografie din stânga orele: 13:15:42 a doua fotografie din dreapta, orele: 13:16:03 a treia fotografie din stânga, orele: 13:16:10 fila 55 a doua fotografie din dreapta, orele 13:16:31. Se impune a menţiona că planşele foto au fost efectuate de pe înregistrările din incinta complexului, înregistrări care au loc cu intermitenţe de câte 5 secunde.
Or tot pe planşa foto de la filele menţionate se constată pe de o parte că fratele petentului iese fugind din standul pe care îl aveau în complex, unde se dusese să îl cheme pe petent, la orele 13:16:24, la orele 13:16:43 în fotografie se poate constatata ornamentul de flori pe stativ de ciment, fără ca victima să fie căzută, iar după 5 secunde la orele 13:16:48 se vede victima căzută lângă acel stativ cu flori, petentul şi fratele acestuia aflându-se lângă acesta. Prin urmare, pe această analiză victima ar fi putut fi agresată pe o durată de 5 secunde. Din analiza fotografiilor de mai sus, nu reiese că martorul M. ar fi fost şi el prins în acestea, însă martorul invocă faptul că s-a aflat într-un unghi din care nu a putut fi filmat, însă a fost de faţă la întregul incident. Dacă martorul se vede ultima oară la orele 13:16:31 şi victima este căzută la orele 13:16:48, după 17 secunde, este posibil ca acesta să fi fost martor ocular al incidentului, iar audierea sa se impune pentru a lămuri toate circumstanţele cauzei pe fondul multiplelor leziuni prezentate de victimă, despre care s-a susţinut de medicii legişti că ar fi putut fi cauzate prin agresiune de ordinul minutelor sau zecilor de minute anterior momentului chemării salvării la orele 14:41, cu atât mai mult cu cât s-a arătat că din cele 35 de semne de violenţă descrise,12 au fost produse prin lovire directă, iar celelalte prin lovire de plan dur. Ulterior, din probele administrate în cauză a reieşit că fotografiile indicate de martor se refereau la victimă.
Împrejurarea invocată în această cerere legată de existenţa martorului M.C. nu a fost cunoscută de instanţa de judecată, deoarece pornind de la premisa că organele de cercetare penală nu au reuşit identificarea martorului deoarece acesta ar trăi pe stradă, aspect infirmat de martor, nu s-au mai efectuat cercetări pentru eventuala găsire şi audiere a martorului, iar pe de altă parte această necunoaştere nu poate fi opusă petentului, deoarece nu lui îi incumba obligaţia de a face cercetări de identificare sau administrare de probe, pornind de la premisa că cel cercetat penal nu este obligat să îşi probeze nevinovăţia. Constatându-se că pentru a se stabili dinamica incidentului, în cauză a fost audiat ca martor atât fratele petentului, cât şi alte persoane care fie doar au auzit fără să vadă efectiv tot, fie au văzut doar prima parte a incidentului dintre victimă şi fratele petentului, se impune audierea acestui martor pentru stabilirea dinamicii evenimentelor, fiind vorba de un posibil martor direct al evenimentelor.
Referitor la ceilalţi doi martori invocaţi în cererea de revizuire, C.C.E. şi M.V.R., prima instanţă a reţinut că aceştia cunosc aspecte legate de împrejurări consumate după ieşirea din spital a victimei, or în contextul în care deşi la fond s-au cunoscut aceste "fapte probatorii", nu au fost cunoscute de instanţa de judecată împrejurările noi care le cunosc aceşti doi martori. Prin urmare, aceste depoziţii pot fi considerate "probe noi" în accepţiunea art. 394 lit. a) C. proc. pen., adică elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce se tinde a se dovedi prin cererea de revizuire formulată. Necunoaşterea faptelor sau a împrejurărilor de către instanţa de judecată nu trebuie înţeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor. Or în acest moment procesual cei doi martori pot face afirmaţii referitoare la momente ulterioare incidentului dedus judecăţii, în care victima a fost implicată, aceasta chiar dacă despre această ipoteză s-a vorbit la judecata în fond, iar Înalta Curte a considerat că la dosarul cauzei nu ar exista nicio probă din care să reiasă aspectul că după ieşirea din spital victima ar mai fi fost implicată într-un alt eveniment în care ar fi fost agresată.
Proba a fost considerată utilă deoarece la data incidentului, mama victimei nu a văzut-o pe aceasta, ci doar l-a auzit, ea fost la domiciliu în data de 7 iulie 2005 începând cu orele 16:00, şi deşi în cursul urmăririi penale arată că l-a auzit pe fiul ei venind acasă în jurul orelor 20:00 - 21:30, în cursul judecăţii, când se invocase deja teza probatorie că victima ar mai fi fost implicată într-un alt incident după plecarea de la spital, mama victimei a revenit şi a precizat că a auzit victima în jurul acelei orei intrând la baie. De asemenea, a mai precizat că a doua zi de dimineaţă deşi a găsit pete de sânge în baie şi un prosop îmbibat cu sânge nu a intrat în camera fiului ei. Tatăl victimei declară la rândul său că în data de 7 iulie 2005 a venit la domiciliu în jurul orelor 18 - 19 (deci la scurt timp după ce victima fusese văzută de o vecină venind acasă în halat) nu s-a întâlnit cu fiul său, nu l-a auzit şi l-a văzut abia a doua zi după ce a fost găsit decedat de soţia sa. Tatăl victimei a declarat printre altele că victima avea ochiul aproape scos din orbită. Victima este văzută în jurul orelor 18:00 de către martora F.T., care relatează că îl vede îmbrăcat într-un halat de spital, prin urmare de la orele 18:00 şi până în momentul decesului nu se cunoaşte activitatea victimei, proba cu cei doi martori putând fi utilă pentru a se stabili dacă victima a părăsit sau nu domiciliul.
Aprecierea probelor propuse pe calea revizuirii ca fiind împrejurări noi a avut la bază şi concluziile expertului extrajudiciar referitoare la dinamica leziunilor, la modul în care s-ar fi putut produce, la posibilitatea obiectivă ca victima să mai fi fost implicată într-un incident după plecarea din spital.
S-a pornit de la premisa înlăturării erorilor existente în administrarea probelor din prima fază a procedurii, probele astfel administrate urmând să fie supuse reaprecierii prin prisma probelor noi administrate în faza revizuirii. Ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, urmează a se rejudeca cauza.
După admiterea în principiu a cererii de revizuire, au fost administrate următoarele probe: audierea martorilor: M.C., M.O., C.C.E., M.V.R., F.T. şi V.M.A., efectuarea unei cercetări la faţa locului a cărei desfăşurare a fost evidenţiată în procesul-verbal încheiat la data de 15 ianuarie 2009, au fost vizionate casetele ataşate cauzei.
De asemenea s-a propus şi s-a admis proba cu expertiza medico-legală efectuată de INML Mina Minovici. Prin Încheierea de şedinţă din data de 5 noiembrie 2009 au fost stabilite obiectivele expertizei medico-legale. A fost întocmit în cauză Raportul de expertiză medico-legală numărul AA/2009 de către IML Mina Minovici Bucureşti care a fost avizat de către Comisia superioară de medicină legală din cadrul IML Mina Minovici Bucureşti.
Prin Încheierea de şedinţă din data de 20 februarie 2009 a fost admisă sesizarea Curţii Constituţionale, privind soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 119 alin. (2) C. proc. pen., invocată de inculpat în apărare. A fost respinsă cererea de sesizare privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale art. 115 alin. (3) şi 124 alin. (3) C. proc. pen.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1195 din 24 septembrie 2009 a fost respinsă excepţia invocată.
Cu privire la fondul cauzei:
Ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, fondul cauzei a fost reanalizat prin prisma noilor probe administrate în această fază procesuală, cât şi prin coroborarea şi analiza tuturor probelor cauzei.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere faptul că prezumţia de nevinovăţie este înscrisă ca principiu fundamental atât în Constituţia României cât şi în art. 66 C. proc. pen. (învinuitul sau inculpatul nu este obligat să probeze nevinovăţia sa. În cazul când există probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie), acest principiu guvernând întregul proces penal, putând fi răsturnat numai prin probe. Prezumţia de nevinovăţie garantează protecţia persoanelor în procesul penal împotriva arbitrariului în stabilirea şi tragerea la răspundere penală.
Nu în ultimul rând prima instanţă a arătat că a ţinut seama de dispoziţiile art. 6 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care arată că "Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată pană ce vinovăţia sa este legal stabilită", prin urmare dispoziţia procesual penală şi cea constituţională reglementează prezumţia de nevinovăţie până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar dispoziţia Convenţiei arată clar că este vorba de stabilirea legală a vinovăţiei.
Cu toate acestea, acest principiu nu trebuie considerat ca o atestare a poziţiei morale a unei persoane, întrucât ar fi lipsit de temei şi opus chiar realităţii ca o normă juridică să confere onestitate ireproşabilă unei persoane. Ceea ce dreptul poate acorda este garanţia prin care asigură că nimeni nu va fi tras la răspundere penală şi sancţionat discreţionar, iar atunci când este învinuit de săvârşirea unei infracţiuni se va urma o procedură prin care să se stabilească legal vinovăţia lui.
Fiind vorba de o prezumţie relativă aceasta trebuie să fie răsturnată prin dovedirea vinovăţiei, aceasta efectuându-se în cursul activităţii de probaţiune prin administrarea de probe legale, pertinente, concludente şi utile.
Referitor la dinamica incidentului reţinută pe baza analizei coroborate a întregului probatoriu administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarele:
În sarcina inculpatului, prin actul de sesizare s-a reţinut că în data de 7 iulie 2005, în jurul orelor 13:10, victima G.C. se deplasa în C.O. În jurul orelor 13:16 martorul M.O. s-a întâlnit pe culoarul dintre standurile G.C. cu victima şi s-au izbit unul de celălalt. În prezenţa martorei M.V., victima a fost surprinsă de gestul martorului M.O. şi a ridicat instinctiv mâna, fără însă a discuta cu acest martor. Martorul M.O. s-a enervat, a alergat la standul X şi a cerut ajutor fratelui său, căruia i-a explicat ce s-a întâmplat pe holurile G.O. La ora 13:16:41, victima a ieşit din complex, moment în care a fost agresată de martorul M.O. cu palma în zona stângă a feţei, căzând astfel lângă un coş cu flori. În momentul în care încerca să se ridice, inculpatul M.M.M. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona bărbiei, submandibular, şi o lovitură cu piciorul în zona dreaptă a capului, respectiv în bosa frontală dreaptă, urmare acestei lovituri victima şi-a pierdut cunoştinţa, iar inculpatul a chemat salvarea. Victima a fost aşezată de fraţii M. în poziţie şezândă, cu spatele de coşul de ciment. La sosirea ambulanţei, victima a fost examinată de către medici, constatându-se în actele medicale următoarele leziuni: traumatism cranio-cerebral, plăgi multiple la faţă submentonier, hematoame occipitale, otoragie pe fondul căreia victima era suspectă de fracturi craniene. Deşi iniţial a refuzat să fie transportată la spital, în cele din urmă victima a fost convinsă de către medicii de pe ambulanţă şi dusă la spital unde i s-au făcut mai multe investigaţii. Victima a părăsit spitalul, semnând pe proprie răspundere şi s-a deplasat la domiciliul său, unde în noaptea de 7/8 iulie 2005 a decedat. Medicii legişti au concluzionat că decesul s-a produs în ultima parte a zilei de 7 iulie 2005.
Faţă de această stare de fapt, conform probatoriului administrat, s-a constatat că într-adevăr în data de 7 iulie 2005, în jurul orelor 13:10, victima G.C. s-a întâlnit în incinta G.O. cu martorul M.O. care este şi fratele inculpatului. Deoarece victima când a trecut pe lângă martor s-a atins de acesta, astfel că victima ridică mâna spre el fără a-l lovi. După aceasta, martorul M.O. s-a deplasat la standul X şi i-a cerut ajutorul inculpatului M.M., astfel că cei doi se deplasează în sensul de mers al victimei, cei trei întâlnindu-se în faţa galeriilor, pe aleea pietonală, chiar la ieşire, lângă un ghiveci din beton.
Din analiza înregistrărilor efectuate în cadrul magazinului nu a reieşit lovirea victimei, singurele imagini prezentate se referă la ieşirea celor doi din standul X, îndreptarea spre ieşire, apoi la câteva secunde victima este văzută căzută jos, lângă ghiveciul din beton. Referitor la orele prezentate de înregistrări, este posibil să existe un decalaj faţă de ora reală, aceasta faţă de ora evenimentului aproximativ orele 13 şi ora prezentării victimei la spital, orele 15:00.
Referitor la aceasta martorul M.O. a precizat că la ieşire s-au întâlnit cu victima care le-a adresat injurii, apoi el a lovit victima cu palma dreaptă în zona feţei, partea stângă, victima a căzut şi probabil în cădere s-a lovit cu bărbia de acel ghiveci din beton, fără ca victima să se lovească la cap. În momentul în care victima încerca să se ridice, deoarece avea un comportament recalcitrant, fratele său, inculpatul M.M., l-a lovit cu piciorul în zona toracelui, victima căzând, fără a se lovi la cap.
Audiat inculpatul M.M. a precizat că mai întâi victima a fost lovită de fratele său, apoi în timp ce victima era căzută, atunci când a încercat să se ridice, deoarece avea un comportament recalcitrant, s-a speriat şi l-a lovit cu piciorul în zona toracelui, stomacului.
Varianta celor doi este susţinută de martorii: V.M.A. (fratele inculpatului l-a lovit pe acel bărbat cu pumnul în barbă, cel lovit a căzut, pe spate, fără a se lovi cu faţa de asfalt, iar atunci când a intenţionat să se ridice inculpatul l-a lovit cu piciorul în piept, astfel că a căzut din nou cu faţa în jos, fără a putea să vadă dacă victima s-a lovit la cap) şi M.C. (l-a văzut pe O. la aproximativ un metru de victima care era lângă un ghiveci din beton, înalt de aproximativ 50 - 60 cm, cu flori, iar M. se afla cam la o jumătate de metru de fratele său. O. a lovit cu palma victima în zona obrazului, acesta s-a dezechilibrat şi s-a lovit (şters) cu partea laterală a bărbiei de marginea ghiveciului, după care s-a sprijinit cu o mână de ghiveci şi a căzut pe o parte, fără a putea vedea dacă acesta s-a lovit. Victima avea o julitură la bărbie, din care curgea sânge. Victima a încercat să se ridice, moment în care M.M. a împins cu piciorul victima în zona pieptului - stomacului, pentru a-l împiedica să se ridice.
În faza urmăririi penale şi în primul ciclu procesual au fost audiaţi martori pentru stabilirea dinamici incidentului.
În ceea ce o priveşte pe martora N.M., în faţa instanţei de judecată a furnizat o declaraţie cu mult diferită de cea dată la parchet, motivând că a fost intimidată şi fiind o persoană emotivă la momentul audierii la parchet i s-a cauzat o stare de disconfort psihic. Martora învederează în faţa instanţei de judecată că nu a văzut când inculpatul a lovit victima. Faţă de acestea, deşi este vorba de declaraţii dispuse în faze procesuale distincte, dar faţă de caracterul public şi nemijlocit al audierii martorei în faţa instanţei de judecată, tribunalul a apreciat că nu se poate conferi valoare probantă declaraţiei martorei din cursul urmăririi penale în care arată că l-a văzut pe inculpatul M.M. pregătindu-se să lovească cu piciorul capul victimei astfel cum se loveşte o minge de fotbal, deoarece organul de cercetare penală a intervenit în conştiinţa martorului cauzându-i o stare de presiune emoţională.
Martora H.M. confirmă lovirea victimei de către M.O., victima căzând după ce a fost lovită. Martora nu l-a văzut pe M.M. lovind victima.
Ulterior momentului lovirii victimei, martorii M.V., E.O., A.G., C.R.C. (victima prezenta urme de sânge pe haine ca şi cum s-ar fi şters de acestea) au confirmat starea de leşin a victimei, faptul că aceasta prezenta urme de sânge pe faţă.
Faţă de declaraţiile de mai sus, instanţa a reţinut ca stare de fapt împrejurarea că victima a fost lovită în data de 7 iulie 2005 mai întâi de martorul M.O., iar în cădere victima s-a lovit cu bărbia de acel ghiveci din beton. În momentul în care victima a încercat să se ridice, a mai fost lovită o dată de inculpatul M.O., din cauza acestei acţiuni victima a leşinat.
Ca urmare a stării de inconştienţă a victimei, a fost solicitată ambulanţa, la faţa locului s-au deplasat doi medici care au acordat victimei îngrijiri medicale, după care victima a fost transportată la spital. Ca stare de fapt, s-a constatat că victima a refuzat internarea, susţinând că nu are nimic, ulterior la insistenţele medicului şi ale persoanelor de la pază, victima a acceptat să se deplaseze la spital, urcându-se singur în ambulanţă. Acest aspect rezultă din declaraţiile martorilor oculari şi din vizionarea înregistrărilor din zona magazinului.
Martora D.V.A., medic de serviciu la ambulanţa care s-a deplasat la faţa locului pentru a acorda primul ajutor victimei, a arătat că la faţa locului a găsit un tânăr care era sprijinit pe un ghiveci, acesta prezenta traumatisme la cap, contuzii şi plăgi în zona capului. Despre victimă martora a arătat că acesta era echilibrat hemodinamic, deoarece a vorbit cu acel bărbat şi acesta s-a urcat singur în salvare la insistenţele sale şi ale persoanelor din jur. Victima i-a comunicat că a consumat bere. Martora a arătat că victima prezenta urme de sânge în regiunea capului fără să reţină dacă acesta prezenta urme de violenţă pe corp. Referitor la împrejurarea că victimei îi curgea sau nu sânge din ureche, martora a arătat că nu îşi aminteşte dacă victimei îi curgea sânge din ureche, acest aspect relatându-l şi atunci când a fost audiată de procuror. Cu ocazia deplasării la faţa locului, după ce au acordat îngrijiri victimei, au considerat că aceasta ar fi putut să aibă o fractură de craniu. În cursul urmăririi penale, martora a arătat că victima avea o plagă sub bărbie ce i-a fost pansată.
La spital victimei i s-au acordat îngrijiri medicale, s-a constatat că victima prezintă traumatism cranio-facial. Plagă contuză mentonieră, bosa regiune occipitală. Agresiune. La spital s-a practicat toaleta plăgilor, sutură, pansament. S-a administrat ATPA 1 fiolă. S-au efectuat radiografii de craniu faţă şi mandibulă, neconstatându-se fracturi. Pacientul refuză internarea pe proprie răspundere.
În ceea ce priveşte declaraţia martorei V.C.A., audiată în faţa instanţei de judecată, reiese că în data de 7 iulie 2005 la serviciul urgenţe a fost prezentat un tânăr care prezenta un traumatism cranio-cerebral, victimei fiindu-i suturată o plagă, fără a preciza în ce zonă. S-a recomandat victimei internarea, însă aceasta a refuzat. Astfel cum reiese din registrul medical victima este examinată la orele 15:00.
Victima s-a deplasat spre domiciliu, pe casa scării, în jurul orelor 18:00, s-a întâlnit cu martora F.T., vecină de palier cu familia victimei (G.C. era îmbrăcat cu un halat de lucru, fără a putea indica culoarea, decât că aceasta era ştearsă şi nu aprinsă. Victima se deplasa normal, fără să-i fi atras atenţia ceva. Victima venea cu capul în jos, a descuiat cu cheia uşa de acces în apartamentul său, timp în care l-a întrebat dacă vine de la serviciu, victima a dat din cap într-un mod în care ei i s-a părut un răspuns afirmativ, fără a-i răspunde verbal. Când s-a deschis uşa, în timp ce intra în apartament, martora a arătat că a văzut că victima avea sânge în zona gâtului, în sensul că avea mai mult sânge pe partea laterală a gâtului, ca şi cum ar fi curs de undeva şi a apucat să se închege puţin. Martora a arătat că nu a fost atentă la faţa lui, precizând că dacă ar fi fost ceva ar fi văzut, aşa cum a văzut sângele de pe gât).
Părinţii victimei nu s-au întâlnit cu aceasta în seara zilei de 7 iulie 2005 (mama victimei: nu l-am văzut pe acesta, ci doar l-am auzit, am fost la domiciliu în data de 7 iulie 2005 începând cu orele 16:00, l-am auzit pe fiul meu venind acasă în jurul orelor 20:00 - 21:30. În cursul judecăţii (când se invocase deja teza probatorie că victima ar mai fi fost implicată într-un alt incident după plecarea de la spital), mama victimei: l-am auzit intrând în baie în jurul orelor 20:00 - 21:30. Mama victimei a arătat că a doua zi de dimineaţă deşi a găsit pete de sânge în baie şi un prosop îmbibat cu sânge nu a intrat în camera fiului ei. Tatăl victimei, în data de 7 iulie 2005: am venit la domiciliu în jurul orelor 18 - 19, nu m-am întâlnit cu fiul meu, nu l-am auzit. A doua zi după ce victima a fost găsită de soţia sa arată că fiul său avea ochiul aproape scos din orbită. Părinţii victimei au mai arătat că în noaptea respectivă au auzit gemete, dar nu s-au dus în camera fiului lor. De asemenea, au arătat că nu s-au auzit zgomote din camera victimei.
Martora F.T., vecină cu familia victimei a arătat că nu a auzit alte zgomote în acea noapte, astfel că a fost mirată când a auzit a doua zi despre decesul victimei. Martora a mai arătat că după ce i s-au prezentat fotografiile reprezentând victima, astfel cum a fost găsită decedată la domiciliu şi astfel cum a fost plasată pentru autopsie, martora a arătat că cu certitudine victima nu prezenta lovituri în zona feţei, aceasta chiar dacă victima a mers cu capul în jos, deoarece victima era mai înaltă decât ea. Martora a mai arătat că victima obişnuia să meargă cu faţa în jos.
Faptul că victima a fost implicată într-un alt incident ulterior plecării de la spital reiese din depoziţiile martorilor C.C.E. (aflat la barul R. în seara zilei de 7 iulie 2005, aproximativ orele 21:00, la o masă alăturată de a sa, la cca. 4 - 5 metri l-a văzut pe G.C., pe care îl cunoştea cu porecla "R.A." şi pe care îl ştia din cartier, acesta a consumat o sticlă cu bere şi stătea la masă cu un bărbat pe care nu îl ştia. Când a ieşit din bar, a văzut între un gang de trecere la cca. 5 metri de terasă şi unde se ajunge direct la blocul victimei, trei bărbaţi mai în etate de 30 de ani, mai înalţi ca victima, care se certau cu aceasta în legătură cu nişte bani. După ce s-a îndepărtat un pic, la aproximativ 10 metri, de curiozitate a întors capul pentru a vedea ce se întâmplă, astfel că a văzut cum unul dintre bărbaţi a lovit victima, aceasta căzând, fără a mai vedea şi alte aspecte deoarece s-a îndepărtat. M.R., în seara zilei de 7 iulie 2005, în jurul orelor 20:30, a fost cu doi prieteni I. şi V. la Barul R., unde după fotbal au băut nişte bere, aproximativ o oră. Martorul a observat victima care a ieşit la un moment dat din bar, după care a auzit discuţii, cărora nu le-a dat prea multă atenţie deoarece în acea zonă mai sunt şi alte baruri frecventate de persoane care consumă băuturi alcoolice, fiind multe scandaluri. A auzit discuţii care se aprindeau şi vocea unui bărbat care ţipa în legătură cu nişte bani. La un moment dat a auzit o lovitură ca şi cum s-ar da într-un lemn. Când a plecat din bar, în dreptul gangului, la cca. 7 - 8 metri distanţă, l-a văzut pe acel bărbat cu bandaj pe care îl văzuse în bar, fiind ghemuit cu capul între picioare, ca şi cum ar fi fost luat la bătaie. O.M.A. (barman la Barul R.), nu a văzut incidentul direct, dar cunoaşte de la o persoană care lucra la bar la intervenţii, că prin luna iulie 2005, victima a fost văzută, la o intrare în apropierea barului, căzută pe jos şi curgându-i sânge.
Referitor la martora V.R., femeie de serviciu a barului R., care a arătat că în cursul lunii iulie 2005 nu a văzut victima lovită, nu are relevanţă această depoziţie, deoarece martora nu a fost convinsă că a lucrat în seara zilei de 7 iulie 2005.
Despre victimă martorul C.R.C., care a fost de serviciu în data de 7 iulie 2005 la G.O., a arătat că în trecut a mai văzut-o pe aceasta prezentând urme de lovituri. Martorul a mai arătat că văzuse în trecut o bătaie între victimă şi un şofer de la magazinul L., incident care a avut loc lângă un bar din afara complexului, iar pentru aplanarea acestuia, el şi colegii săi au intervenit, precizând că la final victima arăta mai rău faţă de incidentul din data de 7 iulie 2005. De asemenea, despre victimă martorul a arătat că a mai văzut-o în stare de ebrietate, pe stradă, aceasta frecventa des zona G.O.
Faptul că victima a fost implicată într-o altă agresiune reiese şi din actele medicale, a căror analiză şi succesiune va fi prezentată în continuare.
Medicul de la ambulanţă a constatat că victima a prezentat la examinare traumatism cranio-cerebral, plăgi multiple pe faţă, submentonier, hematoame occipitale, otoragie, pe fondul cărora a fost suspectată de fractură craniană.
Fracturile sunt leziuni ce apar în urma acţiunii unui traumatism puternic asupra osului, constând în întreruperea continuităţii acestuia. Din punct de vedere biomecanic, structurile craniene formează un ansamblu arhitectural rezistent şi elastic, datorită proprietăţilor sale constitutive de natură mecanică şi arhitectonică.
La spital, la orele 15:00, s-a constatat că victima prezintă traumatism cranio-facial, plagă contuză mentonieră, bosă regiunea occipitală, agresiune. În spital s-a practicat toaletarea plăgilor, sutură, pansament. Au fost efectuate radiografii craniu, faţă şi mandibulă, fără a se constata fracturi.
Victima a plecat de la spital pe propria semnătură şi a fost văzută intrând în domiciliu la orele 18:00.
Deşi astfel cum reiese din dinamica incidentului observată din înregistrările camerelor aflate în incinta complexului, întreaga agresiune a durat câteva secunde, victimei aplicându-i-se doar două lovituri, cu ocazia efectuării autopsiei victimei, asupra corpului acesteia sunt descrise un număr extrem de ridicat de leziuni, aceasta confirmând implicarea victimei într-un alt incident, după plecarea sa de la spital.
Raportul preliminar la autopsie, stabileşte că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei şi contuziilor cerebrale, consecutive fracturii oaselor craniului; leziunile traumatice faciale şi craniene ale victimei s-au produs prin lovire directă urmată de cădere - lovire cu craniul de un plan dur, această din urmă lovitură are caracter tanatogenerator; celelalte leziuni traumatice de pe trunchi şi membre s-au produs prin loviri directe cu corpuri dure neavând participare la felul şi cauza medicală a morţii, în caz de supravieţuire ar fi necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale; decesul s-a produs în ultima parte a zilei de 8 iulie 2005; loviturile care i-au cauzat decesul, s-au produs prin lovire directă urmată de cădere, lovire de plan dur; toate leziunile traumatice constatate cu prilejul autopsiei au fost produse în aceeaşi împrejurare (în niciun caz la date diferite).
Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2005 întocmit de SJML Braşov arată că pe corpul victimei existau 35 de semne de violenţă, 11 dintre acestea la nivelul capului, 6 la nivelul toracelui, 10 la nivelul membrelor superioare inclusiv palme şi 8 la nivelul membrelor inferioare.
La nivelul conductului auditiv extern stâng s-a constatat existenţa de cruste hematice.
La examenul intern al capului şi cavităţii craniene s-a constatat existenţa unui infiltrat sanguin fronto-parieto-temporal dreapta, în ţesuturile moi, epicraniene şi în jumătatea anterioară a muşchiului temporal drept; s-a mai constatat existenţa unui infiltrat sanguin corespunzător muşchiului temporal stâng, a zonei temporale stânga şi occipital bilateral inferior prelungit până la vertebrele cervicale 2, 3. Pe secţiunea în substanţa cerebrală, în lobul frontal drept, s-a constatat existenţa unui hematom de 3/1, 5/1 cm format din cheaguri sanguine, acest hematom cuprinzând aproape toată partea anterioară a lobului frontal drept.
Oasele craniului prezintă fractură de os occipital, paramedian dreapta. Semnele de violenţă constatate la nivelul capului, care au fost reţinute ca importante, sunt cele situate pe bosa frontală dreaptă (numerotată la poziţia 4), cea situată în zona lateromentonier dreapta şi cea din zona parieto-occipitală mediană.
La nivelul gâtului s-a constatat existenţa unui infiltrat sanguin masiv anterolateral stânga de sub rădăcina limbii până la marginea superioară a laringelui, reţinându-se că osul hioid este fracturat paramedian stânga.
La nivelul toracelui, s-a constatat la examenul intern că peretele osos şi muscular este integru, la fel şi la nivelul cavităţii abdominale.
În concluziile raportului se arătă că moartea victimei s-a datorat hemoragiei şi contuziilor cerebrale consecutive fracturii osului occipital, că leziunile de violenţă de la nivelul feţei şi craniului s-au putut produce prin lovire directă urmată de cădere - lovire cu craniul de un plan dur, acestea din urmă având un caracter tanatogenerator. Referitor la celelalte leziuni traumatice constatate s-au putut produce prin lovire directă cu corpuri dure şi căderi - loviri de planuri dure şi nu au legătură de cauzalitate cu decesul victimei. Se rectifică momentul survenirii decesului victimei, ca fiind ultima parte a zilei de 7 iulie 2005. Se menţin concluziile referitoare la producerea leziunilor în aceleaşi împrejurări.
De asemenea, SJML Braşov concluzionează prin Adresa din 8 martie 2006, că pe radiografia efectuată în ziua internării victimei, nu s-a putut observa fractura de os occipital deoarece zona de aşezare a acestui os în craniu s-a suprapus cu zona oaselor feţei.
Acest raport de necropsie a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici, care a concluzionat că leziunile tanatogeneratoare, cranio-cerebrale s-au produs prin lovire cu corp dur, urmată de cădere propulsată şi lovire de plan dur, aspect susţinut de întinderea şi gravitatea leziunilor cerebrale constatate necroptic.
Raportul de nouă expertiză medico-legală numărul AA/2009 a concluzionat în urma corelării datelor medicale, medico-legale, datele de rechizitoriu şi declaraţiile de martor că moartea numitului G.C.I. de 30 de ani a fost violentă. Moartea s-a datorat hemoragiei meningocerebrale cu hematom intraparenchimatos juxtacortical şi contuzii de lob frontal drept cu edem cerebral secundar, consecinţa traumatismului cranio-cerebral cu fractură craniană medio-occipitală. S-a apreciat că în situaţia în care sus-numitul ar fi rămas sub supraveghere medicală, aspect neconcretizat datorită refuzului pacientului, victima ar fi avut şanse teoretice de supravieţuire. Leziunile traumatice cranio-cerebrale cu rol tanatogenerator s-au putut produce prin lovire de corp dur la data de 7 iulie 2005, cel mai probabil anterior prezentării la Spitalul Judeţean Braşov, fără a se putea exclude ipoteza producerii leziunilor traumatice constatate la autopsie în două momente diferite, înainte şi după părăsirea Spitalului Judeţean Braşov. S-a stabilit că între leziunile traumatice cranio-cerebrale şi deces există legătură de cauzalitate directă.
Comisia superioară de medicină legală a avizat raportul de expertiză şi a concluzionat că episodul traumatic produs înaintea prezentării pacientului la spital, aşa cum rezultă din materialele puse la dispoziţie, poate explica pe deplin leziunile traumatice cranio-meningo-cerebrale cu rol tanatogenerator constatate la autopsie. Acestea s-au produs prin lovire cu şi de corp dur (lovire activă urmată de căderea victimei cu impact cranian), pentru aceasta pledând leziunea submandibulară şi hematomul epicranian parieto-occipital constatate la spital, cu fractura craniană subiacentă hematomului şi prezenţa leziunilor cerebrale la nivelul lobului frontal drept de contralovitura constatate la autopsie. Aspectul leziunilor cerebrale constatate la nivelul lobului frontal drept, aşa cum se constată în planşele foto înaintate, indică faptul că este vorba de o contuzie confluentă, şi nu de un hematom intraparenchimatos juxtacortical. Acest fapt pledează pentru o vechime mai mare a acestor leziuni (confluarea leziunilor hemoragice cerebrale se produce în timp), ce poate plasa producerea lor cu ocazia momentului traumatic produs anterior prezentării la spital.
Referitor la solicitarea stabilirii mecanismului de producere al fiecărei leziuni interne şi externe, se arată că leziunile traumatice trebuie luate în ansamblul lor; poziţia în dinamica victimă-agresor/agresori, mijloacele folosite, natura terenului şi a obiectelor din jur, acestea determină ca multe leziuni produse prin lovire cu corp dur să fie etichetate ca fiind produse prin lovire de corpuri/planuri dure-cădere, şi invers. Prin urmare, separarea leziunilor traumatice interne şi externe, strict ca leziuni produse prin lovire cu corp dur şi altele produse prin cădere poate avea adesea caracter speculativ, mai mult, şi la leziunile la care s-a putut stabili cu certitudine modul de producere prin cădere şi lovire de corpuri/planuri dure trebuie să se ţină cont de faptul că acestea pot fi consecinţa unei heteropropulsii.
Aceeaşi comisie, ca urmare a revenirilor efectuate, pentru a se lua în calcul şi opinia expertală, a concluzionat că în cazul de faţă (a se vedea avizul precedent), aşa cum s-au derulat evenimentele în episodul traumatic anterior prezentării la spital, acest traumatism s-a soldat în mod cert cu leziuni contuzive de contralovitură la nivelul lobului frontal (pacientul prezentând o leziune submandibulară şi hematom epicranian parieto-occipital constatate la spital, cu fractură craniană subiacentă hematomului, constatată la autopsie), ce au avut o evoluţie progresiv lentă, determinând decesul victimei, şi sunt în legătură directă necondiţionată cu acest traumatism. Deci acest episod traumatic explică pe deplin toate leziunile cranio-meningo-cerebrale care au dus la decesul victimei.
Confluarea leziunilor de contuzie (care iniţial au aspect petesial) se produce în câteva ore la toate persoanele, chiar şi la cele cu trombocitopenie (trombocitopenia trebuie interpretată cu prudenţă, deoarece nu a fost timpul necesar în spital pentru reconfirmarea acesteia printr-o altă analiză) care au avut o perioadă de supravieţuire ulterior producerii acestora. Acest fenomen nu este în legătură exclusivă cu calitatea sângelui (numărul trombocitelor etc.), ci în principal cu intensitatea traumatismului: cu cât această intensitate este mai mare, cu atât se produc mai multe rupturi vasculare. Astfel, în cazul de faţă, la autopsie s-a constatat la nivelul lobului frontal drept o leziune "hematom de 3/1,5/1 cm", care de fapt este vorba de contuzii care au confluat, iar în jurul ei ("multiple puncte roşii-violacei care nu dispar la spălarea cu apă") contuzii care nu au confluat (în centrul leziunii forţa traumatismului este mai mare), ceea ce scoate în evidenţă rolul intensităţii traumatismului, numărul vaselor lezate şi al edemului produs în acea zonă.
Comisia Superioară consideră că pentru constituirea unor leziuni de tipul celor prezentate de victimă urmare a episodului traumatic anterior prezentării la spital, a fost necesar un interval de timp de ordinul orelor, iar decesul producându-se, conform constatării medicului legist de la faţa locului (orele 18) la circa 10 - 12 ore de la examinare (între orele 6 şi 8), adică o supravieţuire de circa 17 - 19 ore, ceea ce face ca o afirmaţie de tipul "aspectul foto al plăgii suprasprâncenoase dreapta, care deşi suturată a continuat să sângereze, realizând un aspect de cruste hematice proaspete din care se desprind urme dinamice de sânge, atestând că sângerarea a continuat până la momentul decesului" să fie o opinie personală puţin probabilă (plăgile faciale sunt puternic sângerânde).
Instanţa a considerat că atât din declaraţiile martorilor, cât şi din consemnările din actele medicale întocmite de Spitalul Judeţean nu rezultă multitudinea şi varietatea morfologică a leziunilor traumatice externe descrise la necropsie. Constatarea multiplelor leziuni traumatice externe, inclusiv la nivelul toracelui, abdomenului şi membrelor, ar fi determinat sau ar fi trebuit să determine o atitudine terapeutică din partea personalului medical care ar fi efectuat cu siguranţă radiografii toracice şi de membre, ecografii abdominale, investigaţii care din documentaţia studiată nu reiese că ar fi fost cerute. Un argument în favoarea lipsei leziunilor traumatice de la nivelul trunchiului şi membrelor, cu ocazia examinării din spital, este şi diagnosticul stabilit de "traumatism cranio-cerebral, plăgi multiple la faţă, submentoniere, hematoame occipitale, otoragie, stare de ebrietate, suspect fractură de craniu".
Referitor la suspiciunea de fractură de craniu din diagnosticul stabilit de medicul de la ambulanţă determinată de observarea prezenţei sângelui în zona urechii stângi, în condiţiile în care sângele poate apărea pe ureche de aceeaşi parte cu fractura de bază de craniu, or în acest caz nu s-a constatat nicio fractură de bază de craniu pe stânga şi, mai mult, nici necropsia nu a stabilit cauza prezenţei crustelor de sânge în conductul auditiv extern stâng, coroborat cu faptul că la spital în urma efectuării mai multor radiografii se constată că victima nu prezintă nicio fractură craniană, infirmă diagnosticul medicului de la ambulanţă şi confirmă faptul că aceasta a fost determinată printr-o agresiune ulterioară prezentării la spital.
Martorii M.C. (victima nu prezenta dificultăţi de vorbire, a auzit-o certându-se şi strigând că nu doreşte să meargă la spital) şi V.M.A. (victima avea un comportament agresiv, deoarece adresa injurii) confirmă faptul că victima nu avea dificultăţi de vorbire, ceea ce infirmă ipoteza fracturii osului hioid. Cea mai des întâlnită repercusiune a fracturii osului hioid este dificultatea sau imposibilitatea vorbirii, situaţie inexistentă în acest caz. Chiar şi în cazurile extrem de rare şi puţin probabile ale păstrării capacităţii de vorbire cu osul hioid fracturat, ar fi trebuit ca medicii de la ambulanţă şi cei de la unitatea primire urgenţe să fi observat celelalte simptome ale fracturii hioidului, adică dificultate de respiraţie, de înghiţire, sângerare. Or dacă nici aceste simptome nu erau prezente este lesne de înţeles că fractura hioidului s-a produs la un moment ulterior episodului de spitalizare. Această concluzie vine să întărească varianta implicării victimei într-o a doua agresiune în seara zilei de 7 iulie 2005, susţinere ce se coroborează cu depoziţiile de martor.
Pornind de la premisa că fractura craniului nu a fost diagnosticată în cursul examinărilor medicale, interpretarea medico-legală a localizării şi aspectul leziunilor traumatice externe privitor la mecanismele de producere şi circumstanţele acestora (lovire repetată cu corp dur urmată de cădere repetată şi posibil comprimare) nu corespund cu datele dosarului, deoarece probatoriul administrat a scos în evidenţă că agresiunea din data de 7 iulie 2005, orele 13:18, a fost de scurtă durată (secunde) în care două persoane, inculpatul şi fratele acestuia, au aplicat fiecare câte o lovitură.
În ceea ce priveşte fractura osului hioid, aceasta nu exista la momentul prezentării victimei la spital, martorii prezenţi la incidentul din 7 iulie 2005 la G.O. confirmă clar faptul că victima nu avea dificultăţi de vorbire, în plus o asemenea afecţiune dacă ar fi fost prezentă nu ar fi putut să nu fie observată cu ocazia examinării medicale la spital, deoarece o fractură de os hioid (care este un os situat în partea anterioară a gâtului pe care se insera muşchiul faringian constrictor mediu, muşchiul hipoglos, muşchiul digastic, muşchiul hioid, muşchiul geniohioid, muşchiul miohioid, muşchiul genioglos, muşchiul tirohioid, muşchiul omohioid, muşchiul sternohioid) este însoţită de simptome evidente ce nu puteau scăpa medicilor şi de altfel ar fi determinat o stare de rău, evidentă, victimei.
Aceste simptome constau în respiraţie şuierătoare, disfonie - modificarea vocii, dispnee - dificultate la respiraţie, disfagie - dificultate la înghiţire, tuse persistentă, tuse dureroasă, vorbire dureroasă sau chiar imposibilitate a vorbirii, imposibilitatea deglutiţiei (înghiţire), insuficienţă respiratorie şi hemoptizie - sângerare din căile respiratorii.
Concluzia evidentă este că victima a suferit fractura de hioid ulterior părăsirii spitalului în condiţiile unei alte agresiuni în care s-au produs o mare parte din leziunile externe descrise în constatarea medico-legală, precum (atâta timp cât examenul radiologic nu a evidenţiat-o) şi fractura occipitală şi leziunea de contralovitură frontală.
Rapoartele de nouă expertiză medico-legală numărul efectuat susţin că leziunile traumatice cranio-cerebrale cu rol tanatogenerator s-au putut produce prin lovire de corp dur la data de 7 iulie 2005, mai probabil anterior prezentării la spital, fără a se putea exclude ipoteza producerii leziunilor traumatice constatate la autopsie în două momente diferite, înainte şi după părăsirea Spitalului Judeţean Braşov. Se arată că dacă victima ar fi rămas în spital ar fi avut şanse de supravieţuire.
Faptul că la o examinare mai atentă a victimei, în măsura în care se prezumă că aceasta a avut loc la spital s-a constatat că acesta nu prezenta nicio fractură, nu se pot accepta concluziile SJML din 8 martie 2006 că pe radiografia efectuată în ziua internării victimei nu s-a putut observa fractura de os occipital deoarece zona de aşezare a acestui os în craniu s-a suprapus cu zona oaselor feţei.
Deşi se prezumă că leziunile tanatogeneratoare au avut loc mai înainte de prezentarea victimei la spital (7 iulie 2005), iar examinarea sa clinică prin autopsie a avut loc la data de 9 iulie 2005, în condiţiile în care s-a reţinut că victima nu prezenta fracturi la prezentare la spital, iar aspectul leziunilor cerebrale constatate la nivelul lobului frontal drept, aşa cum se constată în planşele foto înaintate, indică faptul că este vorba de o contuzie confluentă, şi nu de un hematom intraparenchimatos juxtacortical şi în consecinţă acest fapt pledează pentru o vechime mai mare a acestor leziuni (confluarea leziunilor hemoragice cerebrale se produce în timp) creează un puternic dubiu că aceste leziuni au fost cauzate momentului traumatic produs anterior prezentării la spital, deoarece atâta vreme cât victima prezenta la autopsie un număr atât de ridicat de leziuni, coroborat cu martorii care au văzut victima implicată într-un alt accident, este foarte posibil ca aceste leziuni tanatogeneratoare să fi fost produse în seara zilei de 7 iulie 2005, în jurul orelor 21:00, când victima a fost implicată în alt incident, în acest sens este puţin probabil că se poate face distincţie ca timp între leziuni ce au fost create la opt ore diferenţă.
Pornind de la premisa că multiplele leziuni prezentate de victimă cu ocazia efectuării autopsiei, s-au considerat iniţial că au fost create în aceeaşi împrejurare, ulterior nu s-a exclus ca ele să fi fost cauzate în momente traumatice diferite. În acelaşi mod, deşi se susţine că victima nu prezenta fracturi la examinarea la spital, ulterior s-a susţinut că acestea nu au putut fi observate deoarece zona de aşezare a osului occipital în craniu s-a suprapus cu zona oaselor feţei, toate acestea fiind concluzii medico-legale care scot în evidenţă şi o culpă medicală ce se încearcă a fi acoperită prin concluzii contradictorii. În măsura în care în istoricul medical sau faţă de experienţa personalului medical se cunoştea posibilitatea suprapunerii oaselor feţei cu osul occipital al craniului, trebuiau efectuate mai multe radiografii din mai multe poziţii, pentru a se exclude acest risc. Certitudinea cu care se afirmă că victima prezenta o fractură cu caracter tanatogenerator la momentul prezentării la spital şi că aceasta nu a putut fi observată datorită suprapunerii oaselor fără a se exclude culpa medicală sau chiar posibilitatea ca victima să nu prezinte o asemenea fractură, sunt aspecte care nu pot fi luate în considerare deoarece au caracter subiectiv. Aceeaşi situaţie este aplicabilă în ceea ce priveşte fractura osului hioid, în măsura unei examinări efective şi deci atente aceasta ar fi trebuit să fie observată. Chiar şi în măsura în care nu se reţine o culpă medicală şi prezumăm că victima ar fi putut prezenta un traumatism cranio-cerebral, prin implicarea ei într-o agresiune ulterioară, starea victimei s-a agravat. Chiar şi în situaţia în care victima ar fi prezentat diagnosticul stabilit, dacă ar fi rămas în spital, ar fi avut şanse de supravieţuire. Or toate acestea conduc la concluzia că lanţul cauzal s-a întrerupt.
Nu se poate imputa inculpatului neglijenţa medicilor de la spital, cum nu se poate imputa inculpatului faptul că victima a părăsit spitalul pe propria semnătură, deşi dacă ar fi rămas în spital pe de o parte nu ar mai fi fost implicat în alt incident, iar pe de altă parte i s-ar fi acordat îngrijiri medicale substanţiale. De asemenea, şi în situaţia leziunilor prezentate de inculpat, astfel cum au fost reţinute ca urmare a supunerii victimei la agresiuni, în măsura în care s-ar fi prezentat la spital ar fi avut şanse de supravieţuire.
De asemenea, nu este neglijabilă nici alcoolemia prezentată de victimă, la prezentarea la spital s-a constatat halenă alcoolică, la autopsie s-a prelevat o probă biologică de sânge şi s-a stabilit o alcoolemie de 1,20 grame la mie, aspect care întăreşte concluzia că victima a consumat băuturi alcoolice după episodul referitor la inculpatul M.M.M. şi că s-a deplasat în afara domiciliului.
Faţă de toate aceste concluzii, instanţa de fond a opinat că nu există legătură de cauzalitate între acţiunea de lovire exercitată de inculpatul M.M.M. şi decesul victimei conform diagnosticului constatat la autopsie, între acţiunea inculpatului şi rezultatul constatat s-au interpus mai multe acţiuni (culpa medicală şi/sau implicarea victimei într-o agresiune ulterioară) ce nu pot fi imputate inculpatului, aspecte ce determină ruperea lanţului cauzal, cu consecinţa imposibilităţii tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru rezultatul mai grav produs, şi anume decesul victimei.
Pe cale de consecinţă se impune achitarea inculpatului, cu reţinerea dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., fiind vorba nu numai de dubiul efectiv ce reiese din ansamblul probelor cauzei, dar mai ales de ruperea lanţului cauzal, astfel cum s-a arătat mai sus. Instanţa de fond nu a îmbrăţişat teza achitării în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., în sensul că agresiunea victimei şi cauzarea leziunilor tanatogeneratoare de către un terţ, considerând veridică interpretarea probelor cauzei în sensul care a condus la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Sub aspectul laturii civile, ca urmare a faptului că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece instanţa a considerat că nu există nicio legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi decesul acestuia, nu pot fi acordate despăgubiri civile pentru rezultatul mai grav produs ce nu poate fi imputat inculpatului. Faţă de acestea, considerând că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-au respins pretenţiile părţilor civile.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi părţile civile G.I. şi G.Z., criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând desfiinţarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel parchetul a arătat în esenţă că în mod greşit a dispus prima instanţă achitarea inculpatului M.M.M. întrucât probele administrate în cauză atât în etapa urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti relevă fără dubiu că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată, iar probele administrate în calea de atac a revizuirii nu sunt în măsură să conducă la o altă concluzie.
Prima instanţă a avut în vedere, în ceea ce priveşte leziunile constatate pe corpul victimei şi efectele acestora, aproape exclusiv menţiunile cuprinse în actul întocmit de medicul legist care l-a consiliat pe inculpat şi care la rândul lui în formularea punctului de vedere a ţinut seama doar de susţinerile revizuentului în condiţiile în care acesta în mod constant şi-a schimbat declaraţia referitor la modalitatea şi locul în care a lovit victima.
Nici concluzia instanţei în sensul că fractura de os hioid nu exista la momentul prezentării pacientului la spital nu apare justificată în condiţiile în care lucrările medicale existente la dosar au oferit o explicaţie plauzibilă pentru lipsa constatării acestei afecţiuni de către medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov - respectiv lipsa semnelor clinice şi împrejurarea că fractura de os hioid nu putea fi relevată de radiografia efectuată pacientului întrucât oasele feţei s-au suprapus porţiunii lezate.
S-a mai arătat în susţinerea apelului formulat de parchet că prima instanţă pornind de la concluzia exprimată în ultimul raport de expertiză medico-legală efectuat în cadrul acestei proceduri, în care s-a menţionat că nu poate fi exclusă ipoteza producerii leziunilor traumatice constatate la autopsie în două momente diferite şi coroborând-o cu declaraţiile martorilor audiaţi în calea de atac a revizuirii, a ajuns la concluzia că lanţul cauzal a fost întrerupt la momentul la care victima a fost implicată într-un al doilea scandal, iar leziunea tanatogeneratoare este posibil să se fi produs ca urmare a implicării victimei în acest al doilea scandal. Cu toate acestea, prima instanţă a omis a observa că leziunile constatate la nivelul capului victimei de către medicul legist cu ocazia efectuării autopsiei sunt aceleaşi cu cele constatate de medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, astfel că, deşi există un dubiu cu privire la numărul leziunilor constatate pe corpul victimei, care sunt mai multe decât cele constatate de medicii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov, acest dubiu nu are niciun efect asupra leziunilor constatate la nivelul capului victimei, care sunt aceleaşi, or, tocmai leziunile de la nivelul capului au condus la decesul acestuia.
Pe altă parte parchetul a arătat că la pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a făcut referire exclusiv la depoziţiile martorilor date în cursul procedurii de revizuire, deşi parte dintre acestea s-au modificat sau sunt diferite în anumite aspecte faţă de cele ale celorlalţi martori care cunosc aceleaşi împrejurări. Spre exemplu, instanţa a dat relevanţă declaraţiilor martorilor N.C., M.C., M.R. şi V.M.A. audiaţi în etapa revizuirii care sunt cunoştinţe ale inculpatului şi au dat declaraţii în favoarea acestuia despre aspecte pe care pretind că le cunosc încă din ziua incidentului, în timp ce martorii oculari sau care au văzut victima imediat după accident şi care au dat depoziţii atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti sunt trecuţi cu vederea de către instanţă şi nu sunt analizate declaraţiile acestora.
În raport de aceste considerente s-a solicitat de către parchet ca în urma admiterii apelului formulat să se respingă ca nefondată cererea formulată de inculpatul M.M. privind revizuirea Sentinţei penale nr. 322/S din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov astfel cum a fost modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1810 din 23 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen.
Părţile civile G.I. şi G.Z. au arătat oral în susţinerea apelului formulat, prin intermediul avocatului, că hotărârea primei instanţe este incorectă întrucât materialul probator de la dosar este în măsură să dovedească vinovăţia inculpatului astfel încât în mod greşit s-a pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului cu consecinţa respingerii acţiunilor civile exercitate în cadrul procesului penal de către părţile civile.
În concluziile scrise depuse, părţile civile au arătat că în primul rând cererea de revizuire formulată de către inculpat este inadmisibilă, întrucât în temeiul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cererea trebuia să vizeze împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la data soluţionării cauzei şi nu mijloace de probă noi pe care instanţa nu le-ar fi cunoscut, or teza probatorie avută în vedere de către inculpat la momentul formulării cererii de revizuire nu este una nouă, ea a fost invocată de către inculpat în faţa instanţelor de apel şi recurs şi a fost înlăturată constant de către acestea.
În ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului prin Sentinţa penală nr. 41/S din 1 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, părţile civile au arătat prin intermediul avocatului că este nesusţinută de probe concluzia la care a ajuns prima instanţă referitor la faptul că victima ar fi suferit fractura de os hioid, precum şi mare parte din leziunile descrise în constatarea medico-legală, fractura occipitală şi leziunea de contralovitură frontală ulterior părăsirii spitalului.
Instanţele de judecată care au pronunţat condamnarea inculpatului au constatat, pe baza actelor medicale de la dosar, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză că între lovitura aplicată victimei de către inculpatul M.M.M. şi leziunile constatate pe corpul victimei, astfel cum sunt descrise în actele medicale de la dosar, există legătură de cauzalitate, moartea victimei fiind cauzată de contuziile cerebrale consecutive fracturii osului occipital; leziunile tanatogeneratoare s-au produs prin lovire cu un corp dur, urmată de cădere propulsată şi lovire de plan dur.
Împrejurarea că victima G.C. a avut o comportare neglijentă, în sensul că a părăsit spitalul, semnând pe proprie răspundere în acest sens nu este în măsură să întrerupă raportul cauzal între activitatea de lovire a inculpatului M.M. şi moartea victimei G.C. de vreme ce moartea victimei s-a produs din cauza fracturilor craniene cauzate prin acţiunea de lovire exercitată de inculpat.
În ceea ce priveşte fractura de os hioid, pe lângă depoziţiile martorelor I.A.A. - medic ORL şi V.C. - medic medicină de urgenţă, în conformitate cu care existenţa unei fracturi de os hioid i-ar fi permis pacientului să respire şi să vorbească şi că este posibil ca la o radiografie obişnuită unele focare fine de fractură să nu se vadă, Adresa din 8 martie 2006 emisă de SML Braşov vine să explice cauzele pentru care fractura de os hioid nu s-a putut observa la radiografia care a fost efectuată pacientului, respectiv prin aceea că zona de aşezare a acestui os s-a suprapus cu zona oaselor feţei.
Prin Decizia penală nr. 133 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov s-au admis apelurile declarate de procuror şi părţile civile G.I. şi G.Z., a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 41 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Braşov şi, rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată prin actul de sesizare al instanţei faptei comise de inculpatul M.M.M. din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.M.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.
În baza art. 81, 82 C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat, pe durata termenului de încercare stabilit şi pedeapsa accesorie aplicată.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. a fost obligat inculpatul M.M.M. să plătească:
- părţilor civile G.Z. şi G.I. suma de 5251 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material suferit, actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.
- câte 25000 RON fiecăreia dintre părţile civile cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.
În baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a unei perechi de adidaşi de culoare vişinie cu grad de uzură 40%, aflaţi în prezent la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov către inculpatul M.M.M. şi a unei perechi de adidaşi de culoare albă cu grad de uzură de 80%, aflaţi de asemenea la camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov către martorul M.O.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în legătură cu împrejurările noi la care face referire art. 394 lit. a) C. proc. pen., în mod eronat au fost apreciate de către instanţă ca având acest caracter depoziţiile martorilor M.C., C.C.E. şi M.V.R., întrucât aceşti martori au fost propuşi de către inculpat pentru dovedirea unor teze probatorii deja avute în vedere la soluţionarea cauzei; împrejurarea că martorul ocular M.C. nu a fost audiat de către organele de urmărire penală şi de instanţă datorită unor aspecte de ordin procedural sau că inculpatul a identificat ulterior hotărârii de condamnare pe martorii C.C.E. şi M.V.R. care puteau să-i susţină afirmaţiile formulate în apărare în faţa instanţelor referitoare la o altă altercaţie în care a fost implicată victima - afirmaţie înlăturată ca nedovedită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - nu reprezintă fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţa de condamnare, ci tind la prelungirea probatoriului administrat de instanţele care l-au condamnat pe inculpat, lucru nepermis în cadrul căii de atac a revizuirii.
Împrejurarea nouă pe care trebuia să o aibă în vedere prima instanţă pentru a constata incidenţa în cauză a cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. o reprezintă însă constatarea efectuată de către expertul extrajudiciar Dr. S.A., medic primar legist în cadrul IML Mina Minovici Bucureşti, în opinia expertală extrajudiciară exprimată, în conformitate cu care din studierea atentă şi amănunţită a actelor dosarului şi în special a actelor medicale care i-au fost puse la dispoziţie şi a leziunilor constatate pe corpul victimei, astfel cum au fost descrise de medicul legist care a efectuat în cauză autopsia cadavrului victimei G.C. rezultă că nu este posibil ca toate aceste leziuni să fie urmarea unei agresiuni de scurtă durată (7 secunde - cât s-a reţinut de către organele judiciare că a durat conflictul) şi că nu toate leziunile au fost create în aceeaşi împrejurare, o parte dintre aceste leziuni au fost create ulterior părăsirii spitalului de către victimă.
Or, această împrejurare, a creării leziunilor identificate pe corpul victimei în două momente diferite, nu a fost cunoscută de către instanţele care au dispus condamnarea inculpatului M.M.M. şi care, dimpotrivă, şi-au sprijinit hotărârile pronunţate pe actele medico-legale existente la dosarul cauzei la acel moment, respectiv, Raport de constatare medico-legală din 9 iulie 2005 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov, avizat de Comisia Superioară de Avizare şi Control din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti din care rezulta că leziunile traumatice constatate pe corpul victimei au fost produse în aceeaşi împrejurare (în niciun caz la date diferite).
Constatarea că leziunile tanatogeneratoare au fost urmarea unei alte agresiuni decât cea la care victima a fost supusă de către inculpat şi fratele său reprezintă o împrejurare care poate conduce la achitarea inculpatului, respectiv la adoptarea unei soluţii diametral opuse faţă de cea adoptată de către instanţele de condamnare, astfel că împrejurarea nouă relevată de înscrisul depus de inculpat în susţinerea cererii de revizuire îndeplinea toate condiţiile cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen. pentru a sta la baza soluţiei de admitere în principiu a cererii de revizuire formulată de inculpatul M.M.M. şi pe cale de consecinţă de rejudecare a cauzei conform art. 405 C. proc. pen.
Prin prisma celor exprimate, în mod judicios a procedat prima instanţă la rejudecarea cauzei prin readministrarea probatoriului avut în vedere de instanţele de condamnare (reaudierea martorilor M.O. şi V.M.A.) şi administrarea unor probe noi admise în dovedirea împrejurării noi invocate de inculpat în susţinerea cererii de revizuire: audierea unor martori noi (M.C., C.C.E., M.V.R. şi F.T.), efectuarea unei cercetări la faţa locului a cărei desfăşurare a fost evidenţiată în procesul-verbal încheiat la data de 15 ianuarie 2009, vizionarea casetelor ataşate cauzei şi efectuarea unei noi expertize medico-legale efectuate de INML Mina Minovici fiind întocmit în cauză de către IML Mina Minovici Bucureşti, Raportul de expertiză medico-legală numărul AA/2009 care a fost avizat de către Comisia superioară de medicină legală din cadrul IML Mina Minovici Bucureşti.
Analizând şi coroborând probele administrate în cadrul rejudecării cauzei de către prima instanţă cu cele administrate în primul ciclu procesual, precum şi cu cele administrate de instanţa de apel în mod nemijlocit, Curtea a constatat că în mod greşit a procedat prima instanţă dispunând achitarea inculpatului astfel că din această perspectivă, apelul promovat în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov este fondat.
Probele administrate conduc la concluzia vinovăţiei inculpatului în ceea ce priveşte decesul victimei G.C. în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Astfel, Curtea a reţinut, prin coroborarea întregului material probator administrat în cauză, că, la data de 7 iulie 2005, în jurul orei 13:00, victima se afla în cadrul C.O. din Braşov, locaţie în care mama inculpatului deţine un spaţiu comercial şi unde se aflau şi inculpatul împreună cu fratele său martorul M.O.
În jurul orei 13:16, martorul M.O., care transporta nişte cutii cu pantofi pe holul complexului, s-a ciocnit de victima G.C., care circula din sens opus. Fără să-şi adreseze vreun cuvânt cei doi s-au despărţit fiecare în sensul de deplasare iniţial.
Bănuind că victima s-a izbit intenţionat de el şi suspectând victima pe care o cunoştea din vedere că îl urmăreşte şi are ceva cu el, martorul s-a deplasat la spaţiul comercial deţinut de mama sa şi l-a chemat pe fratele său, inculpatul M.M.M., să meargă împreună pentru a ajunge victima din urmă şi a-i cere explicaţii.
Cei doi au plecat în fugă în urmărirea victimei pe care au ajuns-o după ce aceasta ieşise din incinta corpului de clădire unde avusese loc incidentul.
Primul care a ajuns victima din urmă a fost martorul M.O., care sub pretextul că victima i-ar fi adresat cuvinte injurioase, a lovit victima cu podul palmei în partea stângă a feţei, lovitură în urma căreia victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu bărbia (zona submandibulară) de ghiveciul din beton aflat în lateral dreapta-spate a victimei; victima nu a atins cimentul de pe jos cu capul, ci acesta s-a sprijinit cu cotul şi cu genunchiul drept de ciment după care a încercat să-şi rotească corpul pentru a se ridica. În momentul în care victima se afla în şezut, înclinat spre spate sprijinindu-se pe coate, cu faţa în sus, inculpatul M.M.M., sub pretextul că victima - care avea o constituţie mai robustă decât martorul M.O. - ar fi putut să-i agreseze fratele, a împiedicat-o să se ridice, lovind-o cu piciorul în forma unui şut în zona laterală a toracelui, lovitură în urma căreia victima a căzut, s-a lovit cu capul de ciment şi şi-a pierdut cunoştinţa.
Văzând că victimei a început să-i curgă sânge din rana de la bărbie şi că "a leşinat", inculpatul M.O.M. a adus o sticlă de 2 litri cu apă cu care a udat victima până când aceasta şi-a revenit, a anunţat ambulanţa după care, până la sosirea ambulanţei, împreună cu martorul M.O. au ridicat victima şi au aşezat-o în şezut cu spatele sprijinit de ghiveciul cu flori. Cei doi au rămas în permanenţă, până la sosirea ambulanţei, în preajma victimei.
Potrivit declaraţiilor martorilor oculari ambulanţa a sosit într-un interval scurt de timp, 5 - 10 minute, iar la sosirea ambulanţei victima era conştientă. Conform fişei din 7 iulie 2005, întocmită la ora 14:42, de Serviciul de Ambulanţă Judeţean Braşov, la preluarea pacientului victima prezenta traumatism cranio-cerebral, plăgi multiple la faţă, submentonier, hematoame occipitale, otoragie, suspect de fracturi craniene; s-a mai consemnat în această fişă că victima se afla în stare de ebrietate.
Iniţial victima nu a fost cooperantă cu medicii de la ambulanţă, refuzând să-i însoţească la spital pentru investigaţii mai amănunţite, însă ulterior, după aplicarea unui pansament în zona submandibulară, unde avea o leziune care sângera, a fost de acord.
Victima G.C. a fost preluată în aceeaşi zi la ora 15:00 de către medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov şi înregistrată în registrul de consultaţii din 7 iulie 2005 cu diagnosticul de traumatism cranio-facial, plagă contuză mentonieră şi bosă regiunea occipitală. Victimei i s-a administrat, conform menţiunilor din registru, ATPA o fiolă, i s-au efectuat la solicitarea medicului de gardă radiografii craniene faţă şi mandibulă care nu au pus în evidenţă fracturi; întrucât era suspectă de fractură bază craniu - datorită în special a otoragiei pe care o prezenta - victima a fost consultată, la solicitarea aceluiaşi medic, V.C. de un medic specialist ORL (I.A.), care a constatat existenţa unei plăgi contuze CAE stânga şi care după ce a aspirat sângele care-i curgea victimei din ureche a aplicat o meşă cu rivanol arătând în diagnosticul pus că timpanul nu se vede. I-au fost efectuate de asemenea victimei analize de sânge.
Cu toate că medicul de gardă a insistat ca victima să fie internată, acţionând conform protocolului, victima a refuzat pe proprie răspundere internarea şi a părăsit spitalul fără să ia măcar scrisoarea medicală întocmită de medicul specialist în medicină de urgenţă V.C. în care a menţionat ca şi diagnostic traumatism cranio-facial acut, hematom epicranian parieto-occipital, plagă tăiată în regiunea submandibulară, excoriaţii multiple cot şi genunchi drept. Refuză internarea. Afirmativ autoaccidentare.
După ce a părăsit spitalul victima s-a deplasat la locuinţa sa fiind văzută în jurul orei 18:00 de o vecină (martora F.T.) când intra în apartament. Nu s-a întâlnit în acea după-amiază cu părinţii lui, deşi locuiau în cadrul aceluiaşi apartament.
A doua zi, îngrijorată că nu a văzut victima toată ziua, mama sa a intrat în camera acestuia şi a găsit victima decedată. Un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov, răspunzând la solicitarea telefonică, s-a deplasat la locuinţa victimei din Braşov constatând, conform fişei din 8 iulie 2005, la ora 16:16, decesul victimei survenit, conform menţiunilor de pe fişă de mai multe ore.
Această stare de fapt rezultă din coroborarea actelor medicale şi medico-legale existente la dosar, a imaginilor surprinse de camerele de luat vederi situate la acel moment în cadrul complexului "G.O. ", procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de procuror la data de 8 iulie 2005 însoţit de planşele foto, proces-verbal de reconstituire întocmit la data de 26 iulie 2005 împreună cu planşele foto aferente, precum şi a declaraţiilor inculpatului M.M.M., ale părţilor civile G.Z., G.I. ale martorilor: M.O., N.M., M.V., D.C., A.G., E.O., H.M.C., O.G., F.G., D.V., V.C.A., N.C., C.M., O.M.A., V.R., C.R., I.A.A., A.C., M.C., C.C.E., M.V.R., F.T., V.M.A.
Inculpatul M.M. a avut o poziţie oscilantă în cursul procesului penal, apărarea acestuia axându-se în primul ciclu procesual atât în etapa urmăririi penale, cât şi a cercetării judecătoreşti, în special pe împrejurarea că nu a aplicat decât o singură lovitură victimei, fără a avea intenţia de a-i suprima viaţa şi fără să accepte măcar o asemenea consecinţă a faptelor sale; de asemenea, s-a apărat în primul ciclu procesual prin aceea că nu a lovit victima în zona bărbiei, ci în zona pieptului, şi că urmare a loviturii pe care i-a aplicat-o aceasta nu s-a lovit cu capul de ciment. A încercat încă din primul ciclu procesual să avanseze ideea unei alte agresiuni la care ar fi fost supusă victima ulterior părăsirii spitalului, ceea ce creează cel puţin un dubiu că lovitura aplicată de el a fost cea care a condus la decesul victimei.
În procedura revizuirii, după admiterea în principiu, apărarea inculpatului s-a axat pe două direcţii: una, prin care a fost contestată cea mai mare parte a actelor procesuale din cadrul urmăririi penale invocându-se nulitatea mai multor acte întocmite de procuror sau de organele de cercetare delegate de acesta între care au fost identificate anumite neconcordanţe, precum şi modalitatea efectuare a urmăririi penale, iar alta, prin care s-a încercat a se dovedi că probele administrate în procedura revizuirii sunt de natură a crea un dubiu puternic asupra existenţei unei legături de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul victimei G.C.
Analizând nulităţile invocate de inculpat în apărare, tribunalul a procedat corect respingând cererea de constatare a nulităţii absolute a constatării medico-legale reprezentând autopsia cadavrului din 9 iulie 2005 şi a anulării tuturor actelor medico-legale ulterioare din dosar, sens în care s-a pronunţat şi Curtea de Apel Braşov prin Încheierea din data de 14 iunie 2011. Este adevărat că procurorul a dispus în scris asupra efectuării acestui act la data de 11 iulie 2005, iar din cuprinsul Raportului de constatare medico-legală din 2005 rezultă că acesta a fost întocmit la data de 9 iulie 2005, deci anterior dispoziţiei scrise date de procuror; cu toate acestea instanţa de apel a constatat că din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului existent la dosarul de urmărire penală, întocmit la data de 8 iulie 2005, rezultă că după examinarea cadavrului s-a dispus de către cei doi procurori care au participat la cercetare ridicarea şi transportul victimei G.C. la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea autopsiei şi stabilirii cauzei medicale a morţii. Or, faţă de această împrejurare, autopsierea victimei s-a realizat din dispoziţia procurorului dată la 8 iulie 2005, consemnată în scris în procesul-verbal. Pe de altă parte, efectuarea constatării medico-legale era obligatorie în speţă conform art. 114 C. proc. pen., deoarece s-a constatat cu ocazia cercetării la faţa locului că victima prezenta urme de violenţă şi moartea s-a datorat unor cauze necunoscute, suspecte, iar textul de lege menţionat nu prevede o formă anume pe care trebuie să o aibă cererea procurorului adresată organului medico-legal de efectuare a constatării medico-legale. Oricum, prin adresa emisă de procuror la data de 11 iulie 2005 în Dosarul 505/P/2005, s-a cerut organului medico-legal să răspundă punctual la anumite aspecte medico-legale care interesau ancheta în desfăşurare şi i-au fost comunicate totodată Serviciului Judeţean de Medicină Legală Braşov actele medicale ridicate de la Spitalul Judeţean. Asupra altor aspecte care se impuneau a fi lămurite procurorul a cerut relaţii aceluiaşi serviciu prin Adresa din 28 iulie 2005, fiind întocmit de către serviciul menţionat un răspuns concretizat prin Adresa din 2 august 2005.
Medicul legist a efectuat autopsia asupra întregului corp al victimei, evidenţiind aspectele constatate în raportul medico-legal întocmit, formulând concluzii pertinente şi argumentate, iar Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2005 întocmit, precum şi Adresa din 2 august 2005 emisă de acelaşi Serviciu Judeţean de Medicină Legală Braşov au fost supuse avizării Comisiei de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, care a emis Avizul din 16 decembrie 2005. În acest context, gradul de competenţă al medicului care a întocmit acest act nu poate fi analizat în cadrul acestei proceduri, iar faptul că medicul legist care a efectuat autopsia nu a avut în acel moment acces la actele medicale de la momentul internării victimei în spital nu este de natură a afecta constatările făcute de propria persoană prin examinarea nemijlocită a cadavrului, actele medicale în discuţie fiind ulterior examinate de acesta ca de altfel şi fotografiile efectuate la autopsie. Prin urmare critica nu este întemeiată.
În ceea ce priveşte nulitatea absolută a actelor medicale întocmite în cauză ca urmare a faptului că au fost stabilite trei posibile date ale decesului victimei, în mod judicios a apreciat prima instanţă că această critică nu este întemeiată deoarece stabilirea momentului decesului este o chestiune de interpretare a organelor medico-legale, iar stabilirea datei şi a orei decesului a constituit în cadrul procedurii de revizuire obiectiv al Raportului de nouă expertiză medico-legală nr. AA/2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti şi avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală la 11 iunie 2010, care a răspuns la această problemă.
Cu privire la critica adusă procesului-verbal de cercetare la faţa locului pe considerentul că s-ar fi menţionat în acel proces-verbal acţiuni întreprinse de organele de cercetare şi procuror în datele de 8 iulie 2005 şi 9 iulie 2005, aceste aspecte nu atrag nulitatea actului de procedură întocmit, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă. Organele de cercetare penală s-au deplasat iniţial la domiciliul victimei, locul unde a fost descoperit cadavrul, după care, constatând că locul la care a fost găsită victima nu coincide cu locul agresiunii la care a fost supusă victima s-au deplasat la G.O. unde au efectuat cercetări consemnate în procesul-verbal întocmit, cercetări care au fost întrerupte datorită terminării programului de lucru din cadrul complexului şi au fost reluate a doua zi. Or, în această situaţie, văzând că la data de 9 iulie 2005 s-a efectuat o continuare a cercetării începute cu o zi înainte, apare firesc ca toate aspectele ţinând de această cercetare să fie cuprinse în acelaşi proces-verbal, chiar dacă cercetarea s-a derulat pe parcursul a două zile.
Nici critica referitoare la nulitatea procesului-verbal de reconstituire pentru motivul că rolul victimei a fost interpretat de o persoană cu o conformaţie total diferită de a acestuia nu este întemeiată, astfel cum a apreciat şi prima instanţă întrucât reconstituirea cauzei se realizează pentru verificarea şi precizarea unor date - în speţă dinamica producerii agresiunii asupra victimei - astfel că este mai puţin relevantă asemănarea fiziologică a victimei cu persoana care a interpretat acest rol. De altfel, art. 130 C. proc. pen. nu prevede o asemenea condiţie.
În ceea ce priveşte declaraţia olografă a inculpatului M.M. din data de 10 iulie 2005 şi cea tip din aceeaşi dată, se constată că pentru audierea inculpatului s-a încheiat un proces-verbal la data de 10 iulie 2005, din care reiese că i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, dreptul la tăcere şi dreptul de a fi asistat de un avocat, inculpatul arătând că doreşte să furnizeze declaraţii în prezenţa avocatului ales, angajat de părinţii săi. În aceste condiţii, avocatul ales a semnat pe declaraţia olografă dată de inculpat.
Faptul că în cauză în rezoluţia de începere a urmăririi penale nu a fost menţionată ora începerii procedurii şi astfel nu pot fi verificate dacă anumite acte au fost efectuate mai înainte de momentul efectiv al declanşării procedurii, nu reprezintă o împrejurare care să atragă nulitatea acestui act aşa cum corect a apreciat şi tribunalul, cu atât mai mult cu cât la momentul declanşării urmăririi penale dispoziţiile procedurale nu prevedeau obligativitatea inserării orei, ci doar a datei; art. 228 alin. (11) C. proc. pen., care prevede actualmente obligativitatea inserării orei în cuprinsul rezoluţiei de începere a urmăririi penale fost introdus prin Legea nr. 356/2006, deci nu exista la momentul întocmirii actului procesual de către procuror; pe cale de consecinţă, în mod judicios a apreciat prima instanţă că în atare situaţie se va considera că toate actele întocmite începând cu data de 9 iulie 2005 sunt efectuate în cadrul procedurii. Nu în ultimul rând, critica referitoare la faptul că M.O., fratele inculpatului din prezenta cauză a fost audiat la data de 7 iulie 2005, prin urmare mai înainte de începerea urmăririi penale, este nefondată, deoarece în acest cadru procesual această persoană are calitatea de martor. Eventualele încălcări ale dreptului la apărare al acestei persoane care la momentul declanşării urmăririi penale a dobândit ulterior calitatea de inculpat exced cadrului procesual.
În ceea ce priveşte critica adusă de inculpat prin apărătorul său cu privire la anularea declaraţiei părţii civile G.Z. din data de 8 iulie 2005, întrucât urmărirea penală a fost declanşată abia la data de 9 iulie 2005 şi declaraţiile martorilor audiaţi în cadrul urmăririi penale pentru faptul că ar exista dubii cu privire la momentul audierilor raportat la momentul începerii urmăririi penale, aceasta faţă de seriile diferite ale declaraţiilor, tribunalul a apreciat în mod corect că existenţa unor serii diferite ale declaraţiilor martorilor nu determină vreo nulitate a acestora, iar mama victimei a dat acea declaraţie la solicitarea procurorului chemat să constate decesul victimei oferind explicaţii despre condiţiile în care a găsit victima decedată. Oricum, această persoană a fost ulterior reaudiată de către instanţă în calitate de parte civilă, ea neavând în niciun moment al procedurii calitatea de martor.
Cu privire la faptul că martora V.C. ar fi fost audiată după sesizarea instanţei cu rechizitoriul, în mod corect a procedat prima instanţă înlăturând declaraţia dată de această martoră la data de 20 iunie 2006, întrucât după sesizarea instanţei procurorul nu mai poate efectua acte procesuale şi procedurale în cauză, iar audierea unui martor de către un organ necompetent atrage nulitatea actului întocmit. Martora a fost audiată la data de 20 iunie 2006, iar rechizitoriul a fost întocmit la data de 31 mai 2006, instanţa de fond fiind sesizată la data de 1 iunie 2006. Nu s-a putut aprecia că în speţă este vorba despre o eroare materială a datei la care martora a fost audiată şi mai mult în mod corect a procedat prima instanţă neluând în considerare procesul-verbal din 29 ianuarie 2009 de îndreptare a acestei "erori" depus de parchet, întrucât a fost întocmit de un procuror care la momentul efectuării actului de îndreptare nu mai făcea parte din Parchetul Tribunalului Braşov şi nu-şi mai desfăşura activitatea la acest parchet nici ca procuror delegat.
Faţă de caracterul confidenţial al procedurii şi al relaţiei ce trebuie să aibă loc între avocat şi clientul acestuia în mod judicios a procedat prima instanţă înlăturând acest act procesual, în cuprinsul căruia sunt redate aspecte ce ar fi reieşit din modul în care au discutat inculpatul M.M. şi fratele acestuia M.O., cercetat la acea vreme în calitate de inculpat cu apărătorul acestora.
Celelalte critici aduse de inculpat activităţii de urmărire penală ţin de modalitatea în care procurorul a realizat şi întocmit planul de anchetă, de materialul probator apreciat a fi relevant pentru anchetă la acel moment, de măsurile pe care le-a dispus, iar instanţa nu este în măsură a interpela procurorul despre modalitatea în care a înţeles să instrumenteze cauza şi nici asupra motivelor pentru care a admis sau nu o probă, a luat sau nu o anumită măsură, chiar dacă printr-o greşită instrumentare a anchetei - mai ales prin neluarea unor măsuri de conservare a probelor - unei persoane i se pot aduce grave deservicii; în cadrul acestui proces instanţa nu poate răspunde unor întrebări pe care le pune apărarea şi care ţin exclusiv de deciziile procurorului de la momentul instrumentării cauzei şi de planul de anchetă pe care acesta l-a întocmit, atribuţiile instanţei mărginindu-se la analizarea legalităţii actelor întocmite de procuror şi la interpretarea probelor administrate în această etapă procesuală şi coroborarea lor cu cele administrate nemijlocit de către instanţă. Unele lacune sau erori de tactică criminalistică ale anchetei nu se pot răsfrânge asupra actelor legal întocmite în etapa urmăririi penale. Oricum, pe parcursul prezentei proceduri, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au efectuat numeroase adrese parchetului care a instrumentat cauza, au solicitat lămuriri în legătură cu ridicarea şi conservarea anumitor probe în vederea expertizării acestora însă dată fiind imposibilitatea identificării lor, expertizarea lor nu a fost posibilă. Curtea s-a pronunţat în cadrul acestei proceduri motivat prin încheierile de şedinţă referitor la fiecare dintre probele solicitate de inculpat şi măsurile dispuse.
În ceea ce priveşte cealaltă direcţie a apărărilor pe care şi le-a formulat inculpatul, referitoare la concludenţa probelor administrate legal în cursul acestei proceduri şi care sunt, în opinia apărării, în măsură să conducă la existenţa unui dubiu care nu poate să-i profite decât inculpatului, în legătură cu cauza decesului victimei G.C., Curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă a reţinut în fapt în hotărârea de condamnare a inculpatului că acesta ar fi lovit victima de două ori cu piciorul: o dată cu vârful încălţării în bărbie, producându-i astfel acea leziune la bărbie zona submandibulară şi a doua oară o lovitură cu piciorul în zona dreaptă a capului, respectiv bosa frontală dreaptă, în urma căreia victima s-a lovit cu capul de ciment şi şi-a pierdut cunoştinţa, moment în care practic şi-a fracturat osul occipital şi cel hioid. Materialul probator de la dosar din acel moment nu a fost suficient pentru a se reţine o astfel de stare de fapt, întrucât în afara inculpatului şi a martorului M.O. niciun martor nu a declarat că a văzut efectiv momentul agresiunii şi nu a putut să explice dinamica incidentului, iar inculpatul a negat constant că ar fi aplicat două lovituri cu piciorul victimei, poziţie susţinută de martor. Martora N.M. a declarat în cursul urmăririi penale că a sesizat doar o parte a acţiunii de lovire a victimei - respectiv, momentul în care inculpatul a ridicat piciorul drept în poziţia pe care o are o persoană care vrea să lovească - poziţie asimilată de martoră cu cea a unui fotbalist care se pregăteşte să lovească mingea - fără ca martora să vadă dacă inculpatul a şi aplicat aceea lovitură şi zona în care a lovit; oricum, chiar şi prin prisma acestor percepţii ale martorei, ea a vorbit în cursul urmăririi penale tot despre o singură lovitură aplicată de inculpatul M.M.M. unei persoane căzute, iar în etapa cercetării judecătoreşti martora a retractat cu totul cele declarate arătând că este emotivă, iar atunci când a fost audiată în cursul urmăririi penale a resimţit o presiune din partea procurorului.
Cu ocazia cercetării judecătoreşti efectuate urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire martorul M.O., reaudiat de către prima instanţă, a fost mai concis în declaraţii. Pornind de la declaraţiile date anterior, el a prezentat detalii care conduc la o cu totul altă modalitate de derulare a incidentului; aceste noi aspecte se coroborează cu cele declarate de martorul ocular M.C. în aceeaşi procedură a revizuirii (martor care nu a putut fi audiat în primul ciclu procesual), cu declaraţia martorei N.M. dată în cursul urmăririi penale - şi a cărei retractare Curtea a apreciat total nejustificată - înlăturând ca nesinceră declaraţia dată de această martora în faţa primei instanţe, cu cea dată de martorul V.M.A. în primul ciclu procesual şi precizată cu ocazia rejudecării după admiterea în principiu a cererii de revizuire sub aspectul numărului loviturilor aplicate victimei de către inculpat şi cu declaraţia dată de inculpat în faţa curţii de apel, în procedura rejudecării după admiterea în principiu a cererii de revizuire şi vin să lămurească pe deplin constatările cuprinse de actele medicale şi medico-legale emise în dosar.
Martorul indică în declaraţiile date că în momentul agresiunii se afla faţă în faţă cu victima, a lovit-o pe aceasta cu mâna dreaptă în partea stângă a feţei (aspect care explică leziunile constatate la urechea stângă a victimei, otoragia din acea ureche şi tumefacţia din acea zonă constatată atât de echipajul de pe ambulanţă, cât şi de medicul ORL de la Spitalul Judeţean şi de Raportul de constatare medico legală din 9 iulie 2005 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov avizat de Comisia Superioară de Avizare şi Control din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti). Tot martorul mai arată că în urma loviturii victima s-a răsucit şi a căzut pe o parte şi bănuieşte că s-a lovit în cădere cu bărbia de ghiveci; căzând, s-a sprijinit pe cotul şi genunchiul drept (leziuni în aceste zone fiind constatate de medicul din cadrul Spitalului Judeţean Braşov în aceeaşi zi şi de Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2005 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov).
Martorul precizează apoi că în momentul în care victima încerca să se ridice inculpatul M.M.M. a lovit-o pe aceasta, o singură dată cu piciorul în zona toracelui cu partea superioară din faţă a pantofului sport în maniera unui şut. Cu toate că martorul arată în continuare că victima nu s-a izbit cu capul de ciment urmare a loviturii pe care a aplicat-o fratele său, folosind expresia "victima nu a căzut ca un sac de cartofi, ci s-a flexat necăzând practic cu tot corpul odată", din modalitatea de exprimare rezultă că victima a căzut urmare a loviturii pe care i-a aplicat-o inculpatul M.M.M., iar apoi a leşinat.
Martorul M.C. - martor ocular audiat doar în procedura revizuirii - a relevat în declaraţia dată aceeaşi modalitate de derulare a evenimentelor, conferind certitudine aspectelor în legătură cu care martorul M.O. nu era sigur sau referitor la care nu a fost suficient de clar: este vorba despre momentul lovirii victimei de ghiveciul din beton şi momentul lovirii acesteia de asfalt după lovitura aplicată de inculpatul M.M.; astfel, acest martor arată că "am surprins exact momentul în care O. cu mâna dreaptă l-a lovit pe G. care se afla faţă în faţă cu acesta în zona feţei, victima căzând şi lovindu-se cu partea dreaptă laterală a bărbiei, nu ştiu care parte de marginea ghiveciului de beton, urmare a dezechilibrării, după care s-a sprijinit cu o mână de ciment şi a căzut pe o parte, fără ca eu să văd dacă s-a lovit la cap [...]. Am văzut că s-a făcut o rană la bărbie, o julitură din care curgea sânge. Eu m-am aflat în continuare în aceeaşi poziţie descrisă anterior din care am văzut că victima a încercat să se ridice din poziţia de pe spate la poziţia de 45 de grade, moment în care M. l-a împins cu talpa piciorului în zona piept - stomac cu intenţia de a-l împiedica să se ridice. L-am văzut întins pe jos însă nu am văzut dacă s-a lovit în cădere la cap. [...] Victima a leşinat după ce s-a întins din nou la pământ. Eu nu îmi explic de la ce putea să leşine.".
Declaraţiile acestor martori se coroborează cu cea dată de martorul V.M.A. în primul ciclu procesual şi precizată cu ocazia rejudecării după admiterea în principiu a cererii de revizuire sub aspectul numărului loviturilor aplicate victimei de către inculpat (una singură cu piciorul în zona pieptului, în momentul în care victima încerca să se ridice după prima lovitură aplicată de martorul M.O.); acest martor mai arată că nu a putut vedea dacă victima s-a lovit la cap cu ocazia căderilor.
Deşi martorii M.C. şi M.O. încearcă să contureze ideea că victima nu s-a lovit cu capul de ciment urmare a loviturii pe care i-a aplicat-o inculpatul M.M., evitând răspunsul direct la întrebările care le-au fost adresate, este un fapt notoriu că dacă loveşti o persoană cu putere, în maniera unui şut, pe care inculpatul M.M. l-a aplicat exact în momentul în care victima încerca să se ridice, deci era într-un echilibru fragil, victima nu se "va flexa" şi nu se va aşeza uşor să se întindă pe asfalt, ci va cădea, cu atât mai mult victima care se afla în stare de ebrietate (astfel cum reiese din documentul întocmit de echipajul de pe ambulanţă cu câteva minute mai târziu după incident) şi care mai primise cu câteva secunde înainte o altă lovitură puternică de la martorul M.O.; intensitatea loviturii aplicate de acest martor poate fi lesne apreciată având în vedere că a reuşit cu "o palmă" să dezechilibreze victima care avea o constituţie robustă şi net superioară martorului, astfel încât să cadă şi să se lovească în cădere de ghiveci; referitor la acest aspect Curtea a reţinut că martorul V. a arătat în declaraţiile sale că M.O. a lovit cu pumnul victima, nu cu palma, şi luând în considerare leziunile produse victimei în zona urechii, precum şi felul în care victima s-a dezechilibrat, cele declarate de martor sunt credibile.
De altfel, acest aspect al căderii victimei şi lovirii acesteia cu capul de ciment a fost elucidat de inculpatul M.M.M., care, în calea de atac a apelului declarat de parchet împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă de achitare a sa, a menţionat în declaraţia dată în mod expres că victima s-a lovit cu capul de ciment urmare a loviturii pe care i-a aplicat-o: "În momentul în care victima voia să se ridice eu am lovit-o cu piciorul imediat. Acesta a căzut înapoi cu capul pe ciment. [...]. Starea de inconştienţă a apărut după ce victima s-a lovit de asfalt, urmare a loviturii pe care eu i-am aplicat-o cu piciorul, însă după aceasta şi-a revenit [...] .".
Or, în raport de aceste probe, Curtea a reţinut că nu există niciun dubiu că la data de 7 iulie 2005 atât martorul M.O., cât şi inculpatul M.M. au lovit victima în modalitatea descrisă anterior la prezentarea stării de fapt, modalitate care diferă însă, aşa cum am arătat, de cea reţinută de prima instanţă care a dispus condamnarea inculpatului.
Pe altă parte, deşi s-a contestat existenţa unui raport de cauzalitate între lovitura aplicată de inculpat şi decesul victimei survenit în noaptea de 7/8 iulie 2005, propunându-se şi administrându-se probe prin care s-a încercat să se dovedească că în acea seară victima a mai suferit o altercaţie în urma căreia a suferit multiple leziuni, constatate de medicul legist cu ocazia autopsiei, care au putut contribui în egală măsură la decesul victimei şi că atitudinea imprudentă a victimei de a pleca din spital şi a refuza investigaţii suplimentare a rupt lanţul cauzal între fapta inculpatului şi decesul victimei G.C., Curtea a apreciat că este dovedită în cauză o legătură directă între leziunile produse victimei prin fapta inculpatului şi decesul acesteia, independent de împrejurarea că victima ar mai fi fost sau nu implicată în vreo altă altercaţie.
În primul rând, declaraţiile martorilor C.C.E. şi M.V.R., date la un interval de timp mare faţă de data faptelor reţinute în sarcina inculpatului şi a evenimentelor de care pretind că au luat cunoştinţă nemijlocit - aspect de natură a reduce acurateţea şi precizia elementelor de fapt percepute - nu oferă suficiente detalii pentru a concluziona fără dubiu că victima ar fi fost lovită în aceeaşi seară în zona capului de către altă persoană.
Martorul C.C.E. arată că ar fi văzut de la aproximativ 10 metri cum unul dintre bărbaţii cu care victima purta discuţii aprinse i-ar fi dat victimei un pumn sau un picior şi acesta a căzut; martorul nu a putut da mai multe relaţii despre acest incident, de care a luat cunoştinţă cu 3 ani şi jumătate în urmă faţă de data audierii sale; şi acest aspect pe care l-a evidenţiat este puţin credibil prin prisma faptului că luând în considerare ora la care martorul pretinde că a ajuns la bar (21:15) şi timpul cât a stat în barul R. (aproximativ 20 de minute), evenimentul pe care l-ar fi perceput ar fi putut avea loc la 21:35 - 21:40, or, la această oră, chiar şi în luna iulie este întuneric; martorul nu ar fi putut vedea deci, de la 10 metri, exact zona în care victima a fost lovită, nici dacă în cădere aceasta s-a lovit; oricum, împrejurimile barului R. la acel moment, potrivit celor rezultate din probele administrate de curtea de apel, nu erau asfaltate, ci era pământ pe jos (declaraţia martorului O.M.A.).
Martorul M.V. oferă şi mai puţine amănunte, acesta arătând în declaraţia sa că în ziua de 7 iulie 2005 a văzut în jurul orei 20:30 victima în barul R., a auzit o ceartă între mai mulţi bărbaţi care avea loc în apropierea barului, ba chiar la un moment dat a auzit o lovitură, iar după circa 10 minute când părăsea barul a văzut victima singură stând pe jos ghemuită cu capul între picioare "ca şi cum ar fi luat bătaie".
Curtea a reţinut, prin prisma declaraţiilor celor doi martori, precum şi a martorului N.C. (dată în cursul urmăririi penale) că nu este exclusă vizitarea, în seara zilei de 7 iulie 2005, de către victima G.C. a barului R. şi nici implicarea victimei într-o altercaţie cu alte persoane în acea seară, deci ulterior părăsirii spitalului de către victimă; în acest fel s-ar explica şi restul leziunilor identificate pe corpul victimei cu ocazia autopsiei şi care depăşesc fără îndoială numeric leziunile produse victimei prin cele două lovituri aplicate în ziua de 7 iulie 2005 în jurul orei 13 de martorul M.O. şi inculpatul M.M., constatate de echipajul de pe ambulanţă care i-a acordat primele îngrijiri medicale victimei şi, respectiv, de medicii din cadrul Spitalului Judeţean Braşov; de altfel, tot actele medicale existente la dosar arată că pentru producerea leziunilor identificate pe corpul victimei ar fi fost nevoie de agresarea acesteia prin loviri directe cu sau de corpuri dure într-un interval de timp de ordinul minutelor sau zecilor de minute (Raport de expertiză medico-legală din 13 aprilie 2007 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov) or, probele de la dosar, în special imaginile surprinse de camerele de luat vederi şi declaraţiile martorilor oculari au relevat că agresarea victimei de către fraţii M. s-a realizat în câteva secunde, eventual zeci de secunde, fiecare dintre ei aplicând câte o singură lovitură.
Cu toate acestea, văzând că în zona capului victimei cu ocazia autopsierii acesteia nu au fost identificate alte leziuni de violenţă decât cele constatate urmare a agresiunii victimei de către cei doi fraţi M. de către medicii de pe echipajul de ambulanţă şi cei din cadrul Spitalului Judeţean Braşov, că din investigaţiile paraclinice ale victimei din acea zi la spitalul judeţean victima era suspectă de fractură de bază de craniu şi că fractura osului occipital a fost cea care a condus la decesul victimei, celelalte leziuni de violenţă identificate pe corp (inclusiv fractura osului hioid) nefăcând parte din nexul cauzal şi că dinamica producerii leziunilor, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel în starea de fapt stabilită, oferă o explicaţie pentru fiecare dintre leziunile constatate în acea zi de către medicii de pe echipajul de ambulanţă şi cei din cadrul Spitalului Judeţean Braşov, Curtea a apreciat că leziunea produsă inculpatului prin cădere în urma loviturii aplicate de inculpatul M.M. este cea care a condus la fracturarea osului occipital şi ulterior la decesul acestuia, astfel că, independent de alte leziuni identificate pe corpul victimei, probele de la dosar conduc la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii prev. de art. 183 alin. (1) C. pen.
Deşi în cadrul acestei proceduri inculpatul a încercat să dovedească că fractura de os hioid constatată cu ocazia autopsierii victimei nu este urmarea agresiunii la care victima a fost supusă de el şi de fratele său, Curtea a observat, în primul rând, că din actele medico-legale de la dosar (Raportul de constatare medico legală din 9 iulie 2005 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov avizat de Comisia Superioară de Avizare şi Control din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti şi Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. AA/2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti şi avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală la 11 iunie 2010) nu această fractură a condus la decesul victimei, ci fracturarea osului occipital. Cele două oase se găsesc în zone diferite, iar zona în care se găseşte osul occipital coincide cu cea în care s-a lovit victima de ciment în urma loviturii pe care i-a aplicat-o inculpatul M.O. Lezarea zonei occipitale a fost constatată imediat după consumarea agresiunii (deci înainte ca victima să mai aibă vreo altercaţie cu cineva) de medicul de gardă din cadrul Spitalului Judeţean Braşov, V.C., care a consemnat atât în registru, cât şi în scrisoarea medicală întocmită, existenţa unui hematom epicranian parieto-occipital, iar în declaraţia dată de această martoră în faţa instanţei de apel, descrie acest diagnostic ca fiind "o colecţie sangvină la suprafaţa craniului în partea lateral spate".
Este adevărat că la examinarea clinică şi paraclinică a victimei de către medicul din cadrul Spitalului Judeţean Braşov nu s-a constatat existenţa unei fracturi a osului hioid. Ea nu este relevată nici de radiografiile efectuate victimei cu aceeaşi ocazie. Această împrejurare nu conduce în mod automat la concluzia că osul hioid nu era fracturat; având în vedere zona în care acest os este dispus, fracturarea lui era posibilă în momentul în care victima s-a dezechilibrat urmare a leziunii aplicate de martorul M.O. şi a căzut, lovindu-se în cădere cu bărbia de ghiveciul din beton.
Coroborând conţinutul Raportului de constatare medico-legală din 9 iulie 2005 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov avizat de Comisia Superioară de Avizare şi Control din cadrul INML Mina Minovici Bucureşti şi Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. AA/2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti şi avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală la 11 iunie 2010, cu declaraţia martorei I.A.A., medic ORL, rezultă că la autopsierea victimei s-a constatat că osul hioid a fost fracturat paramedian stânga însă faringele şi laringele nu au fost afectate, rămânând integre; nu s-a constatat o fractură de mandibulă, iar căile respiratorii nu au fost nici ele obturate.
Potrivit Raportului de nouă expertiză medico-legală nr. AA/2009 întocmit de Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti, acuzele subiective în cazul fracturii de os hioid pot varia de la asimptomatic până la manifestări ce includ dureri cervicale, tulburări cu dureri la deglutiţie, disfonie. Gravitatea acestei simptomatologii este cu atât mai mare cu cât se asociază cu alte leziuni locale: rupturi faringiene, fracturi mandibulare, rupturi laringiene, fracturi vertebrale. În cazul de faţă, aşa cum s-a arătat şi cum s-a reţinut şi în raportul de expertiză menţionat, la necropsie s-a constatat o fractură izolată de corp hioid; victima putea avea o fractură izolată de os hioid în momentul prezentării la spital fără ca aceasta să acuze dureri, iar faptul că această fractură a rămas izolată, în absenţa unor leziuni asociate faringiene, mandibulare sau laringiene, a putut avea drept consecinţă trecerea neobservată la consultaţiile clinice şi paraclinice efectuate victimei cu acea ocazie; starea de ebrietate în care se găsea victima este de asemenea de natură să explice lipsa sau diminuarea simptomatologiei şi a posibilităţii medicilor de a investiga clinic complet pacientul.
În considerarea celor expuse, Curtea a constatat că fracturarea osului hioid este posibil să se fi produs în aceeaşi altercaţie în care a fost implicat inculpatul, fratele său şi victima şi este posibil să fi existat la momentul prezentării victimei la spital, însă datorită faptului că probele sunt insuficiente pentru a se concluziona dacă o asemenea leziune exista cu certitudine şi că ea este urmarea faptei comise de inculpat, văzând că orice dubiu îi profită inculpatului, nu s-a reţinut în sarcina inculpatului lezarea acestei zone a corpului victimei.
Cum însă această fractură nu a condus la decesul victimei, împrejurarea reţinută anterior este fără relevanţă sub aspect juridic şi nu este de natură a înlătura răspunderea penală a inculpatului pentru activitatea infracţională desfăşurată.
Faţă de considerentele exprimate, Curtea a reţinut că nu se poate dispune în cauză achitarea inculpatului M.M.M., iar dubiul pe care l-a reţinut prima instanţă în favoarea inculpatului se referă la unele aspecte de fapt, tangenţiale activităţii infracţionale desfăşurate de inculpat, prezentată şi analizată anterior, care nu exclud vinovăţia inculpatului. Din această perspectivă, apelul declarat în cauză de parchet este fondat şi a fost admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., iar cauza rejudecată.
Având în vedere că în urma admiterii în principiu a cererii de revizuire s-a procedat la o nouă rejudecare a cauzei, readministrându-se şi administrându-se noi probe, Curtea a constatat că starea de fapt reţinută, astfel cum s-a conturat în urma rejudecării impune, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanţei din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 alin. (1) C. pen. întrucât fapta inculpatului M.M. de a lovi cu piciorul în zona toracelui victima G.C., lovitură în urma căreia victima a căzut şi s-a lovit cu capul de ciment producându-i-se cu această ocazie o fractură de os occipital care a condus ulterior la decesul său în cursul aceleiaşi nopţi, întruneşte elementele constitutive ale acestei din urmă infracţiuni.
Cu toate că pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., textul impune condiţia ca faptele sau împrejurările noi să fie apte să conducă la pronunţarea unei hotărâri diametral opuse faţă de cea a cărei revizuire se cere, după admiterea în principiu, potrivit art. 405 C. proc. pen., instanţa procedează la rejudecarea cauzei potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă. Aplicarea acestor norme de procedură penală conferă instanţei posibilitatea administrării din nou a probelor care au fost efectuate în cursul primei judecăţi sau cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire, cu consecinţa stabilirii unei încadrări juridice corespunzătoare stării de fapt rezultate din noua cercetare judecătorească desfăşurată - fiind aplicabile dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. - şi pronunţării uneia dintre soluţiile prevăzute de art. 406 C. proc. pen.
Latura obiectivă a acestei infracţiuni este dovedită cu întreg materialul probator administrat în cauză, astfel cum a fost prezentat şi analizat, iar în ceea ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii, vinovăţia inculpatului îmbracă forma praeterintenţiei.
Nu se poate dispune condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, astfel cum susţine parchetul în apelul exercitat, întrucât nu rezultă din nicio probă de la dosar că inculpatul ar fi acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa victimei sau că deşi nu a urmărit în mod direct acest lucru ar fi acceptat producerea unei asemenea consecinţe. Inculpatul a lovit victima o singură dată şi nu mod repetat cum se reţine în actul de sesizare, iar lovitura a fost aplicată cu piciorul, nu cu vreun alt corp contondent apt să producă leziuni care să conducă la deces şi nu într-o zonă vitală. Din modalitatea în care a lovit, zona vizată şi intensitatea loviturii rezultă că intenţia inculpatului a fost aceea de a-i aplica victimei, pe fondul altercaţiei pe care o avusese cu fratele său, o lovitură care să-l împiedice să se ridice de la pământ, însă datorită dezechilibrării victimei aceasta s-a lovit cu capul de ciment.
Împrejurarea că agresiunea a fost de scurtă durată şi că cei doi nu s-au mai întâlnit în acea zi până la momentul agresiunii nu a permis inculpatului să perceapă starea de ebrietate a victimei anterior momentului lovirii, astfel că nu i se poate reproşa inculpatului că ar fi trebuit să prevadă că, dată fiind starea de ebrietate a victimei, aceasta se va dezechilibra repede. Împrejurarea că ulterior loviturii aplicate, văzând că victima a devenit inconştientă a stropit-o pe aceasta cu apă şi a chemat ambulanţa, rămânând în permanenţă în prezenţa ei este în măsură să dovedească cu claritate că intenţia inculpatului nu a fost în niciun caz de a suprima viaţa victimei sau una de nepăsare faţă de consecinţele acţiunii sale, astfel că nici sub aspectul laturii obiective şi nici a celei subiective fapta inculpatului nu poate fi încadrată ca omor calificat, prevăzut de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cum s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, Curtea a reţinut că în speţă s-au constituit părţi civile părinţii victimei, G.I. şi G.Z., solicitând obligarea inculpatului la plata cu titlu de despăgubiri civile morale a sumei de 100.000 RON (rezultate din prejudiciul încercat prin moartea violentă a unicului copil - tânăr) şi despăgubiri materiale în cuantum de 10.000 RON (rezultate din prejudiciul încercat cu cheltuielile efectuate pentru înmormântare, loc de veci şi parastase, potrivit obiceiului locului), sume pe care părţile civile le-au solicitat actualizate în raport de indicele de inflaţie; s-a solicitat, de asemenea, obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de procesul penal.
Pentru dovedirea pretenţiilor civile solicitate au fost depuse înscrisuri şi au fost audiaţi martorii V.S., C.E., M.G. şi N.A., declaraţiile fiind ataşate în Dosarul 2737/62/2006.
Curtea a constatat, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998, 999 C. civ., întrucât fapta ilicită comisă cu vinovăţie de către inculpat a cauzat părţilor civile un prejudiciu cert, dovedit în cadrul acestui proces, iar între acest prejudiciu şi infracţiunea comisă existând un raport de cauzalitate.
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului suferit de părţile civile, Curtea a reţinut că s-a dovedit cu înscrisurile depuse un cuantum de 4.250 RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, parastase, loc de veci, sumă la care se mai adaugă 1.000 RON dovedită prin declaraţia martorului N.A. şi reprezintă contravaloarea băuturilor pe care părţile civile le-au cumpărat pentru pomenirea defunctului lor fiu (parastase). Pe cale de consecinţă, văzând că cele două părţi civile au un patrimoniu comun şi că prejudiciul material suferit s-a răsfrânt în patrimoniul comun al părţilor civile, în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ., va fi obligat inculpatul M.M.M. să plătească părţilor civile G.Z. şi G.I. suma de 5.251 RON cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul material suferit, actualizată cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.
Pretenţiile civile constând în despăgubirile morale solicitate de părţile civile sunt de asemenea îndreptăţite în parte, părţile civile dovedind prin cele relevate de martorii propuşi şi audiaţi de instanţă că au suferit un prejudiciu moral prin pierderea unicului fiu, tânăr, care le acorda ajutor şi reprezenta un sprijin actual şi viitor pentru ei. Cu toate că acest tip de prejudiciu este greu de cuantificat, fiecare persoană resimţind în mod diferit ca şi intensitate o asemenea pierdere, Curtea a constatat că în raport cu condiţiile concrete în care s-a produs decesul victimei şi cu probele administrate pentru dovedirea acestui prejudiciu suma de câte 25.000 RON fiecăreia dintre părţile civile cu titlu de despăgubiri morale, actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii, reprezintă o justă despăgubire, sens în care în baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 şi urm. C. civ. a obligat inculpatul M.M.M. să plătească părţilor civile G.Z. şi G.I. sumele menţionate.
Împotriva Deciziei penale nr. 133 din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, inculpatul M.M.M. şi părţile civile G.I. şi G.Z.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov critică decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
1. În principal, se susţine că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât în temeiul art. 394 lit. a) C. proc. pen. cererea trebuie să vizeze împrejurări noi, şi nu mijloace de probă noi pe care instanţa nu le-a cunoscut, teza probatorie susţinută de inculpat fiind înlăturată constant de către instanţele judecătoreşti.
2. Curtea de Apel Braşov a încălcat autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 1810/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispunând schimbarea încadrării juridice, după ce în prealabil, a înlăturat motivul de revizuire invocat, respectiv faptul că decesul victimei s-ar fi produs urmare a altui incident în care aceasta ar fi fost implicată după altercaţia avută cu M.M.M.
3. Greşita schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acţionând cu intenţie indirectă, respectiv a prevăzut, nu a urmărit, dar a acceptat rezultatul faptei sale.
Loviturile aplicate victimei au fost de mare intensitate, fiind cauzate într-un moment în care victima căzută pe trotuar încerca să se ridice, aflându-se într-o poziţie de dezechilibru şi în imposibilitate de a se apăra.
Lovitura aplicată ce a vizat chiar zona capului, zonă vitală, poziţia victimei - căzută, intensitatea loviturilor aplicate de inculpat în zona capului (a se vedea actul medical potrivit căruia urmare a loviturii osul hioid a fost rupt şi foto de la autopsie privind mărimea infiltratului sanguin din dreptul bosei drepte), aplicarea loviturii cu piciorul - mijloc apt de a produce moartea şi modalitatea aplicării loviturii, având în vedere faptul că urmare a loviturii fratelui său (declaraţia martorului M.O.) victima şi-a pierdut cunoştinţa, gravitatea leziunii produse sunt elemente care converg spre teza că fapta inculpatului M.M.M. se încadrează în dispoziţiile art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate, a Sentinţei penale nr. 41 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, precum şi a încheierii de admitere în principiu, iar pe fond respingerea cererii de revizuire.
În ipoteza în care se va aprecia că cererea de revizuire a fost corect admisă se solicită casarea deciziei penale recurate şi schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi executarea pedepsei într-un loc de detenţie.
Inculpatul M.M.M. critică decizia recurată pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., solicitând casarea deciziei penale recurate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, de către inculpat, că instanţa de apel, deşi reţine că nu este exclusă participarea victimei la al doilea conflict, nu a analizat şi opinia din rapoartele de expertiză în sensul că nu este exclus ca decesul victimei să se fi datorat şi leziunilor produse cu acest prilej, legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi decesul victimei să fie astfel întreruptă.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul critică decizia pentru nelegalitate.
Astfel, nu se justifică în speţă acordarea daunelor morale în raport de comportamentul cotidian al victimei, iar la stabilirea despăgubirilor materiale trebuia avută în vedere şi culpa concurentă a victimei, care a refuzat internarea în spital.
Distinct de motivele de recurs arătate, inculpatul a mai criticat decizia recurată sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de apel nu a analizat complet cererea prin care revizuentul a solicitat constatarea nulităţii apelului declarat de Ministerul Public şi a motivelor de apel, în raport de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât procurorului i se comunică la sediul profesional dosarul cauzei în original pentru redactarea motivelor de recurs.
2. În hotărârea de condamnare, instanţa de apel s-a întemeiat în mod hotărâtor pe declaraţiile martorei N.M., ce declarase la urmărirea penală că l-a văzut pe inculpat lovind victima, iar la instanţă a retractat această declaraţie.
3. În mod greşit instanţa de apel a considerat că declaraţia martorului M.C., care nu a fost identificat şi audiat în primul ciclu procesual, dar a fost audiat în revizuire, nu reprezintă o cauză de admisibilitate a cererii de revizuire.
4. Instanţa de apel a omis în totalitate să analizeze şi să dea vreo valoare declaraţiei martorei F., a cărei existenţă a fost indicată chiar de părţile civile şi a fost audiată în primă instanţă la revizuire.
Omiţând să analizeze declaraţia martorei F., din care rezultă că victima nu prezenta leziuni grave într-o zonă vitală (capul) după incidentul cu revizuentul, instanţa nu s-a pronunţat asupra unei probe esenţiale şi, prin aceasta, a influenţat soluţia procesului.
5. Instanţa a omis să se pronunţe pe teza apărării privind înscenarea judiciară, cu consecinţa lezării drepturilor revizuentului şi influenţării soluţiei procesului, a pronunţării unei hotărâri contrare legii şi date cu aplicarea greşită a legii şi comiţând o gravă eroare de fapt care a dus la o hotărâre greşită de condamnare.
6. Recurentul mai arată că i-au fost încălcate şi alte drepturi pe parcursul judecării cererii de revizuire:
- violarea imparţialităţii obiective, la nivelul aparenţelor, sub aspectul diferenţei de tratament în sala de judecată (ţinută vestimentară, aşezare în sală, intrarea şi ieşirea din sală) a reprezentantului acuzării faţă de apărare;
- inegalitatea de arme privind transmiterea dosarului în original la parchet, pentru redactarea motivelor de apel, respectiv recurs;
- inegalitatea de arme privind posibilitatea studierii dosarului la instanţă, de procuror (în biroul său), respectiv de apărător (numai la arhivă, într-o perioadă limitată de timp, în condiţii de înghesuială, fără a dispune de un copiator propriu).
Pentru toate aceste motive, recurentul solicită casarea deciziei penale şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Revizuentul M.M.M. a mai declarat recurs şi împotriva Încheierii din 25 aprilie 2012, solicitând casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov întrucât procurorul nu a participat la soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale, deşi participarea sa era obligatorie.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 17, 172, 18 C. proc. pen.
Părţile civile G.I. şi G.Z. nu şi-au motivat recursul declarat în cauză.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că numai recursurile declarate de procuror şi părţile civile sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele ce formează obiectul cauzei şi care poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile prevăzute expres de dispoziţiile art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, acest caz constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
Din analiza dispoziţiilor legale invocate rezultă că suntem în prezenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. dacă sunt întrunite mai multe condiţii, şi anume:
- s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, respectiv situaţii, elemente, stări etc., care prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe să poată conduce la netemeinicia soluţiei de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
Pentru existenţa acestui caz de revizuire este necesar ca faptele probatorii să fie noi, nu şi mijloacele de probă, pentru că în sens contrar s-ar ajunge ca pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de către instanţele care au soluţionat cauza;
- faptele sau împrejurările invocate în cererea de revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată, respectiv să nu fie cunoscute de către instanţă;
- faptele sau împrejurările noi trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.
Invocarea elementelor noi trebuie să conducă aşadar la adoptarea unei soluţii diametral opuse, fiind inadmisibil ca prin intermediul revizuirii să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, reţinerea scuzei provocării, reducerea pedepsei sau a despăgubirilor civile etc.
Revizuentul M.M.M., la data de 30 mai 2008, a formulat cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 322 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Braşov solicitând admiterea în principiu a cererii, suspendarea executării hotărârii şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174, 175 lit. i) C. pen.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că între momentul consumării agresiunii exercitate asupra victimei G.C. şi data când aceasta a fost găsită decedată în locuinţa sa s-a scurs un interval de timp în care victima a fost supusă unei alte agresiuni ce a avut drept urmare producerea leziunilor care au condus la deces.
În acest sens s-a depus la dosarul cauzei opinia expertală extrajudiciară a medicului S.A., medic primar legist în cadrul I.N.M.L. Mina Minovici şi a fost audiat la procuror în procedura prevăzută de art. 399 C. proc. pen. martorul M.V.R., care în opinia revizuentului ar cunoaşte împrejurarea că în seara zilei de 7 iulie 2005, după externarea din spital, victima ar fi fost lovită de alte persoane.
În mod greşit s-a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnat, hotărârile recurate fiind supuse casării în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. întrucât revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe aceeaşi împrejurare invocată încă din cursul urmăririi penale şi anume lovirea victimei de către alte persoane după externarea acesteia, lovituri ce au avut drept consecinţă producerea unor leziuni grave care au determinat decesul victimei.
Apărarea recurentului în acest sens a fost analizată de către instanţe, constatându-se că este nefondată, astfel că s-a dispus condamnarea revizuentului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În cursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească au fost audiaţi martorii N.C., O.M. şi V.R. în legătură cu prezenţa victimei în barul "R." în seara zilei de 7 iulie 2005.
Martorul N.C. a arătat că în vara anului 2005, fără a putea preciza data, a mers la barul "R.". La un moment dat a intrat în bar victima, care avea capul bandajat şi nişte copci în barbă. Aceasta i-a relatat că s-a bătut cu doi băieţi în G.O. Martorul a părăsit barul la orele 21:00, iar victima a rămas la bar unde se mai aflau cca. 15 persoane.
Pe perioada şederii sale în bar nu a avut loc niciun scandal, iar ulterior nu a auzit ca după plecarea sa victima să fi fost implicată într-un conflict violent.
Martorii O.M. şi V.R., angajaţi la barul "R.", au relatat că nu au văzut-o niciodată pe victimă bandajată la cap şi nu ştiu ca aceasta să fi fost implicată într-un conflict violent.
Ulterior, atât instanţa de apel, cât şi cea de recurs au analizat apărarea revizuentului legată de lovirea victimei de către alte persoane în seara zilei de 7 iulie 2005, precum şi producerea în această împrejurare a unor leziuni grave care au determinat decesul şi au constatat că aceasta este nefondată.
În cererea de revizuire depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, revizuentul a arătat că există un martor, respectiv M.V.R., care ar cunoaşte faptul că victima a fost implicată într-un conflict în seara zilei de 7 iulie 2005.
În cadrul cercetărilor efectuate de procuror în procedura prevăzută de art. 399 C. proc. pen. a fost ascultat martorul M.V.R., martor care a fost audiat ulterior şi de către instanţă.
Instanţa a dispus şi audierea martorului C.C.E. pentru a se dovedi lovirea victimei după conflictul avut cu inculpatul.
Martorul M.V.R. a arătat că în seara zilei de 7 iulie 2005 a mers la terasa barului "R." cu doi prieteni - I. şi V., la cca. 20 minute a sosit şi martorul C.C.E. pe care l-a salutat. În acea împrejurare martorul a văzut-o pe victimă ce avea capul bandajat şi nu avea urme de sânge pe faţă. Aceasta a ieşit din bar, iar la aproximativ cinci minute după ieşirea victimei s-au auzit peste gard discuţii, cărora nu le-a dat prea mare importanţă, chiar şi o lovitură ca şi cum s-ar fi dat într-un lemn.
La cca. 10 minute, martorul a plecat din bar însoţit de cei doi prieteni. Trecând prin dreptul gangului de lângă terasă de la 7 - 8 metri distanţă a văzut victima jos, ghemuită, cu capul între picioare, ca şi cum ar fi luat bătaie. Cei trei s-au oprit în dreptul victimei cca. 2 - 3 secunde, nu au observat urme de sânge pe bandaj şi nu i-au văzut faţa.
În declaraţia dată la procuror în procedura prevăzută de art. 399 C. proc. pen., martorul nu indică prezenţa victimei în bar, ci arată doar faptul că a auzit acele zgomote venind din direcţia gangului, iar pe victimă a văzut-o doar în momentul când a plecat de la bar.
Martorul C.C.E. a arătat că într-o zi de la începutul lunii iulie 2005, în jurul orelor 21 - 21:15 a mers în barul "R." pentru a se întâlni cu un prieten. La bar s-a salutat cu M.R. În aceeaşi împrejurare a văzut-o şi pe victimă, care era bandajată la cap şi în zona bărbiei.
Victima a ieşit din bar, după care a ieşit şi martorul în încercarea de a-şi găsi prietenul.
Martorul susţine că a văzut trei bărbaţi care se certau cu victima pentru bani, iar ulterior unul dintre bărbaţi i-a dat un pumn sau un picior victimei care a căzut; afară era un pic întuneric, iar martorul a trecut prin dreptul lor pe cealaltă parte a străzii.
Ambii martori au arătat că după acest incident au plecat să lucreze în alte localităţi şi, respectiv, în afara ţării.
Înalta Curte constată, pe de o parte, aşa cum s-a arătat, că prin declaraţiile acestor martori se tinde la o prelungire a probatoriului pentru fapte deja învederate instanţelor în primul ciclu procesual şi verificate de către acestea, iar pe de altă parte, din aceste declaraţii nu rezultă cu certitudine că în seara zilei de 7 iulie 2005 victima G.C. a fost lovită de alte persoane.
Martorul M.R.V., deşi la procuror în cele două declaraţii nu relatează nimic despre prezenţa victimei în bar în seara zilei de 7 iulie 2005, precizând că a văzut-o doar atunci când el a plecat spre casă în gangul situat lângă bar, cu capul bandajat şi ghemuită ca şi când ar fi fost lovită, cu ocazia audierii în instanţă, martorul relatează prezenţa acesteia în interiorul barului, anterior presupusului incident de lângă bar.
Semne de întrebare ridică şi depoziţia martorului C.C.E., sub aspectul observării de către acesta la o oră la care este aproape întuneric, respectiv 21:35 - 21:40, de la aproximativ 10 m, aplicarea unei lovituri victimei de către o altă persoană.
De asemenea, ambii martori au relatat amănunţit aspecte pe care le-au perceput direct în urmă cu cca. 3 ani, iar declaraţiile acestora sunt infirmate de către martorul N.C., din declaraţiile căruia rezultă că nu a auzit ca în acea seară victima să aibă un conflict cu alte persoane, aceasta relatându-i doar că a fost lovită de nişte băieţi la G.O.
Instanţa de fond şi-a mai bazat hotărârea de admitere în principiu a cererii de revizuire şi pe necesitatea ascultării martorului M.C., care nu a putut fi identificat în cursul urmăririi penale, însă acesta cunoaşte aspecte importante legate de agresarea victimei în G.O.
Neaudierea acestui martor, chiar şi în condiţiile în care se impută organelor de urmărire penală faptul că nu s-a reuşit identificarea lui, nu poate conduce la admiterea în principiu a cererii de revizuire, întrucât din probele deja administrate rezultă că martorul ar fi putut percepe aspecte legate de lovirea victimei de către revizuent în incinta G.O., or sub acest aspect instanţele au examinat materialul probator administrat şi au concluzionat că revizuentul, în împrejurarea respectivă, a aplicat victimei lovituri ce au condus la decesul acesteia.
Aspectele pe care le-ar fi putut relata martorul M.C. nu constituie împrejurări noi în înţelesul art. 394 lit. a) C. proc. pen., ci prin declaraţia acestuia se tinde la prelungirea probaţiunii pentru fapte deja analizate de către instanţe - lovirea victimei de către revizuent.
În legătură cu constatarea efectuată de expertul extrajudiciar dr. S.A., în mod greşit s-a reţinut că aceasta poate constitui o împrejurare nouă în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., ce ar determina admiterea cererii de revizuire.
Potrivit opiniei expertale extrajudiciare aflate la dosar revizuire rezultă că victima a fost supusă unei alte agresiuni după ce a părăsit la cererea sa spitalul pentru următoarele considerente:
- atât din declaraţiile martorilor cât şi din consemnările din actele medicale întocmite la Spitalul Judeţean Braşov nu rezultă multitudinea şi varietatea morfologică a leziunilor traumatice externe descrise la necropsie.
- constatarea multiplelor leziuni traumatice externe, inclusive la nivelul toracelui, abdomenului şi membrelor, ar fi obligat la o atitudine terapeutică din partea personalului medical care ar fi efectuat cu siguranţă radiografii toracice şi de membre, ecografie abdominală, investigaţii care din documentaţia studiată nu reiese că ar fi fost cerute. Un argument în favoarea lipsei leziunilor traumatice de la nivelul trunchiului şi membrelor, cu ocazia examinării din spital, este şi diagnosticul stabilit de "Traumatism cranio-cerebral. Plăgi multiple la faţă, submentoniere. Hematoame occipitale. Otoragie. Stare de ebrietate. Suspect fractură de craniu".
- fractura de craniu nu a fost diagnosticată în cursul examinărilor medicale.
- interpretarea medico-legală a localizării şi aspectului leziunilor traumatice externe privitor la mecanismele de producere şi circumstanţele acestora (lovire repetată cu corp dur urmată de cădere repetată şi posibil comprimare) nu corespund cu datele de anchetă privitor la agresiunea din 7 iulie 2005, ora 13:18, agresiune de scurtă durată (secunde) în care agresorii au aplicat fiecare câte o lovitură.
- fractura de os hioid nu exista la momentul prezentării pacientului în spital deoarece în cazul în care aceasta ar fi fost prezentă ar fi fost imposibil să scape examinării medicale deoarece o fractură de os hioid (care este un os situat în partea anterioară a gâtului - a se vedea anexa 2 - pe care se insera muşchiul faringian constrictor mediu, muşchiul hipoglos, muşchiul digastric, muşchiul hioid, muşchiul geniohioid, muşchiul miohioid, muşchiul genioglos, muşchiul tirohioid, muşchiul omohioid, muşchiul stemohioid) este însoţită de simptome evidente ce nu puteau scăpa medicilor şi de altfel ar fi determinat şi o stare de rău, evidentă, victimei. Aceste simptome constau în respiraţie şuierătoare, disfonie (modificarea vocii), dispnee (dificultate la respiraţie), disfagie (dificultate la înghiţire), tuse persistentă, tuse dureroasă, vorbire dureroasă sau chiar imposibilitatea vorbirii, imposibilitatea deglutiţiei (înghiţirii), insuficienţa respiratorie şi hemoptizie (sângerare din căile respiratorii).
Concluzia evidentă este că victima a suferit fractură de hioid ulterior părăsirii spitalului în condiţiile unei alte agresiuni în care s-au produs şi mare parte din leziunile externe descrise în constatarea medico-legală, precum (atâta timp cât examenul radiologic nu a evidenţiat-o) şi fractura occipitală şi leziunea de contralovitură frontală.
Înalta Curte constată că din Raportul de constatare medico-legală din 9 iulie 2005 emis de S.J.M.L. Braşov a rezultat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi contuziilor cerebrale consecutive fracturii osului occipital.
Leziunile de violenţă constatate la autopsie la nivelul feţei şi craniului s-au putut produce prin lovire directă, urmată de cădere/lovire cu craniul de un plan dur, leziuni care au avut caracter tanatogenerator. Celelalte leziuni traumatice, unele craniene şi toate de pe trunchi şi membre s-au putut produce prin loviri directe cu corpuri dure şi căderi/loviri de planuri dure şi nu au participare la felul şi cauza medicală a morţii. În caz de supravieţuire ar fi necesitat 16 - 18 zile îngrijiri medicale.
Decesul victimei s-a produs în ultima parte a zilei de 7 iulie 2005.
În sângele recoltat la autopsie s-au pus în evidenţă 1,20 g‰ alcool.
Loviturile care i-au cauzat decesul s-au produs prin lovire directă, urmată de cădere-lovire de un plan dur.
Leziunile traumatice constatate cu prilejul autopsiei au fost produse în aceeaşi împrejurare (în niciun caz la date diferite).
Raportul de expertiză medico-legală menţionat a fost avizat de Comisia de Avizare şi Control din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici cu precizarea că leziunile tanatogeneratoare cranio-cerebrale s-au produs prin lovire cu corp dur urmată de cădere propulsată şi lovire de plan dur.
Din Adresa din 8 martie 2006 a S.M.L. Braşov rezultă că din radiografia efectuată în ziua prezentării la spital (craniu în incidenţa antero-posterioară) nu s-a putut observa fractura de os occipital deoarece zona de aşezare a acestui os în craniu s-a suprapus cu zona oaselor feţei.
Din examinarea actelor medico-legale rezultă că fractura osului occipital a fost cea care a dus la decesul victimei, fractură ce s-a produs ca urmare a loviturii aplicate de către revizuent, celelalte leziuni de violenţă identificate pe corpul victimei, inclusiv fractura osului hioid, neavând legătură cu decesul acesteia.
Lezarea zonei occipitale a fost constatată imediat după consumarea agresiunii în C.O. de către medicul de gardă de la Spitalul Judeţean Braşov, martora V.C., care a consemnat existenţa unui hematom epicranian parieto-occipital.
Referitor la leziunile care au provocat decesul victimei, raportul de nouă expertiză medico-legală a concluzionat în acelaşi sens, respectiv că moartea victimei s-a datorat hemoragiei meningocerebrale cu hematom intraparenchimatos juxtacortical şi contuzii de lob frontal drept cu edem cerebral secundar, consecinţa traumatismului cranio-cerebral cu fractură craniană mediooccipitală.
Comisia Superioară din cadrul INML Mina Minovici a avizat concluziile Raportului de nouă expertiză medico-legală din 22 aprilie 2010 efectuat la INML Bucureşti cu următoarele precizări:
Episodul traumatic produs înaintea prezentării pacientului la spital poate explica pe deplin leziunile traumatice cranio-meningo-cerebrale cu rol tanatogenerator constatate la autopsie. Acestea s-au produs prin lovire cu şi de corp dur, pentru aceasta pledând leziunea submandibulară şi hematomul epicranian parieto-occipital constatate la spital cu fractura craniană subiacentă hematomului şi prezenţa leziunilor cerebrale la nivelul lobului frontal drept de contralovitură constatată la autopsie.
Aspectul leziunilor cerebrale constatate la nivelul lobului frontal drept indică faptul că este vorba de o contuzie confluentă şi nu de un hematom intraparenchimatos juxtacortical. Acest fapt pledează pentru o vechime mai mare a acestor leziuni ce poate plasa producerea lor cu ocazia momentului traumatic produs anterior prezentării la spital.
În aceste condiţii, nu are relevanţă sub aspectul admiterii cererii de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., prin care s-ar tinde la achitarea revizuentului sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat, dacă leziunile de violenţă care nu au condus la deces au fost produse în aceeaşi împrejurare sau ulterior în cursul zilei de 7 iulie 2005.
Faţă de toate aspectele arătate, Înalta Curte constată că instanţele au pronunţat hotărâri supuse casării în temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., întrucât cererea de revizuire trebuia respinsă ca inadmisibilă.
În această ipoteză, Înalta Curte nu poate analiza criticile formulate de către revizuentul M.M.M. împotriva deciziei pronunţate în apel, prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei şi condamnarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., având în vedere că cererea sa de revizuire era inadmisibilă.
Distinct de fondul cauzei, revizuentul a formulat criticile referitoare la desfăşurarea procesului penal şi respectarea drepturilor sale, consacrate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Aceste critici vizează diferenţa de tratament în sala de judecată (ţinută vestimentară, aşezare în sală, intrarea şi ieşirea din sală) a reprezentantului acuzării faţă de apărare; inegalitatea de arme privind transmiterea dosarului în original la parchet pentru redactarea motivelor de apel/recurs; inegalitatea de arme privind posibilitatea studierii dosarului la instanţă de procuror şi apărător.
Aceste aspecte nu pot fi însă supuse cenzurii instanţei de recurs prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 1 - 21 C. proc. pen., fiind aspecte care ţin de organizarea şi funcţionarea instanţelor de judecată.
Revizuentul M.M.M. a formulat recurs şi împotriva Încheierii din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, solicitând casarea acesteia şi trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov întrucât procurorul nu a participat la soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale, deşi participarea sa era obligatorie.
Critica formulată de recurent este nefondată.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că prin Încheierea din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov s-a admis cererea formulată de revizuentul M.M.M. şi în temeiul art. 195 C. proc. pen. s-a îndreptat eroarea materială strecurată în Încheierea de şedinţă din data de 13 decembrie 2011 în sensul că, având ultimul cuvânt, intimatul revizuent susţine că între magazinul unde lucra martora N.M. şi locul producerii faptei era un zid de beton, astfel că aceasta nu avea posibilitatea să vadă incidentul şi se declară nevinovat.
Procedura de îndreptare a erorilor materiale evidente din cuprinsul unui act procedural este prevăzută de dispoziţiile art. 195 C. proc. pen.
În vederea îndreptării erorii, părţile pot fi chemate spre a da lămuriri, iar despre îndreptarea efectuată instanţa de judecată întocmeşte o încheiere.
Din examinarea dispoziţiilor legale invocate nu rezultă că participarea procurorului este obligatorie atunci când instanţa, din oficiu sau la cererea părţii, dispune îndreptarea unei erori materiale, după cum nu este obligatorie nici prezenţa părţilor.
Pe de altă parte, soluţionarea cererii de îndreptare a erorii materiale nu a impus decât verificarea caietului grefierului şi a înregistrării audio efectuate în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. proc. pen., referitor la redarea integrală a ultimului cuvânt al revizuentului, aspect a cărui lămurire nu presupunea prezenţa părţilor sau a procurorului.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursurile declarate de procuror şi părţile civile G.I. şi G.Z., va casa decizia penală recurată, Sentinţa penală nr. 41 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, precum şi încheierea de admitere în principiu a cererii de revizuire din data de 25 septembrie 2008 a aceleiaşi instanţe şi, rejudecând:
Va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat M.M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 322/S din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, definitivă prin Decizia penală 1810 din 23 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de revizuentul condamnat M.M.M. împotriva aceleiaşi decizii şi împotriva Încheierii de şedinţă din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de părţile civile G.I. şi G.Z. împotriva Deciziei penale nr. 133/A din 22 decembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală recurată, Sentinţa penală nr. 41 din 1 februarie 2011 a Tribunalului Braşov, secţia penală, precum şi încheierea de admitere în principiu a cererii de revizuire din data de 25 septembrie 2008 a aceleiaşi instanţe şi, rejudecând:
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat M.M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 322/S din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 1810 din 23 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuentul condamnat M.M.M. împotriva aceleiaşi decizii şi împotriva Încheierii de şedinţă din 25 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 550 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 7 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3397/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3617/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
