ICCJ. Decizia nr. 3285/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3285/2012
Dosar nr. 844/108/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 324 din 3 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad s-au dispus următoarele:
În baza art. 13 alin. (1), (3) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 alin. (1), 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., prin schimbarea calificării juridice din rechizitoriu, s-a dispus condamnarea inculpatului C.G., cu antecedente penale, la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. b), art. 39 alin. (4) C. pen., rap. la art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.E.F., recidivist, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 3 alin. (1), 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., prin schimbarea calificării juridice din rechizitoriu, rap. la art. 74 alin. (2), 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei F.I.N. (fostă A., fostă G.), fără antecedente penale, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1), 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., prin schimbarea calificării juridice din rechizitoriu, s-a dispus condamnarea inculpatului C.M. (fost R.), fără antecedente penale, la 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (4), teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1), 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., prin schimbarea calificării juridice din rechizitoriu şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului N.N.V., fără antecedente penale, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (4), teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1), 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen., prin schimbarea calificării juridice din rechizitoriu, rap. la art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului J.D., cu antecedente penale, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii trafic de persoane în formă continuată.
În baza art. 13, alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. raportat la art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C.V., fără antecedente penale, la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii trafic de persoane.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prev. de art. 64. lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor C.V., F.I.N., J.D. şi N.N.V. pe durata unu termen de încercare de 4 ani pentru inculpaţii C.V. şi F.I.N. şi pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru inculpaţii J.D. şi N.N.V..
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 C. pen. S-a dedus din pedepse durata reţinerii din 4 iulie 2005 pentru inculpaţii J.D. şi N.N.V. şi din 7 iulie 2005 pentru inculpatul C.G.
S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpaţii C.G. şi C.M. în folosul statului câte 10.500 euro sau contravaloarea în lei a valutei la data executării.
S-a dispus obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează: 5.000 lei pe inculpatul C.G.; câte 4.000 lei pe inculpaţii C.M., J.D., F.I.N. şi N.N.V.; câte 3.000 lei pe inculpaţii C.V. şi C.E.F..
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bistriţa nr. 63 D/P/2005 din 22 decembrie 2005 înregistrat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud la 23 decembrie 2005 au fost trimişi în judecată inculpaţii C.G. pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen., a infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. şi a trei infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. - toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.: N.N.V. pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. şi a infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 33 alin. (1) C. pen. - toate cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 33 lit. a) C. pen.; J.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (4), teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. şi art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.; C.E.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.; F.I.N. (fostă A. şi fostă G.) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., şi prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.
Prin Încheierea nr. 2534 din 17 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Arad, iar prin Sentinţa penală nr. 265 din 16 iunie 2006 a Tribunalului Arad s-a dispus restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
După refacerea urmăririi penale, prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bistriţa nr. 77 D/P/2006 înregistrat la instanţă la data de 16 februarie 2007, au fost trimişi în judecată inculpaţii C.G. pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen., a infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. şi a trei infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. - toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.E.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen.; F.I.N. (fostă A. şi fostă G.) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., şi prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; C.M. (fost R.), pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina acestora prin actul de sesizare că după liberalizarea, la 1 ianuarie 2002, a regimului vizelor de ieşire din ţară şi intrare în ţările membre UE a cetăţenilor români, inculpaţii au ieşit din ţară de mai multe ori şi au efectuat deplasări pentru diferite perioade de timp în mai multe ţări membre UE dar mai ales în Italia, comiţând şi fapte penale.
Astfel, la începutul anului 2003 inculpatul C.G., care locuia fără forme legale în oraşul T. din Italia, unde deţinea cu chirie un apartament în imobilul de pe strada "V.B." şi o camera în imobilul de pe strada F., tot cu chirie, a cazat pe numiţii M.S.-S. zis "P.", B.A.M. zisă "S.", D.A.A. zis "C." un tânăr poreclit "A.", un altul poreclit "G.", precum şi pe G.L.E., zis "P.", pe care i-a organizat în două echipe şi punându-le la dispoziţie două autoturisme, îi trimitea pe diferite trasee având ca punct de pornire T. şi ca punct de destinaţie diferite localităţi din împrejurimi, pentru a comite infracţiuni de furturi din magazine, iar bunurile astfel obţinute prin furt le valorifica vânzându-le în cea mai mare parte unor cetăţeni italieni, însuşindu-şi apoi banii astfel obţinuţi sau o parte dintre ele le expedia sub formă de pachet în ţară. Unul dintre autoturisme - marca F. - era condus de învinuita G.I.N. iar celălalt autoturism - marca R. - era condus de un tânăr pe nume B.M.C., zis "B.", care nu a putut fi audiat în cauză întrucât este plecat în străinătate. În acea perioadă inculpatul C.G. era prieten intim cu învinuita G.I.N. - care locuia împreună cu ei în aceeaşi garsonieră de pe "V.B.".
Inculpatul se folosea de minori la comiterea infracţiunilor de furt pentru că, în situaţia în care ar fi fost prinşi furând sau având bunuri furate asupra lor, după identificarea (prin fotografiere şi amprentare) de către organele de poliţie sau carabinieri, minorilor li se dădea drumul să plece, fără a fi arestaţi sau internaţi în centre de reeducare. Chiar dacă inculpatul se folosea şi de majori - precum au fost martorii C.L.E., D.A.A. zis "C.", numitul B.M.C. (zis B.) ş.a., aceştia au fost instruiţi de inculpat ca, în cazul depistării cu bunuri furate sau furând, în magazine, să-şi dea date false privind identitatea şi să indice o dată de naştere falsă din care să rezulte că erau minori, pentru a nu li se putea stabili adevărata identitate şi a beneficia astfel de acelaşi regim favorabil aplicat minorilor.
Dintre minorii pe care inculpatul i-a recrutat şi exploatat prin aducerea lor într-o situaţie de aservire şi determinare la comiterea - aproape zilnic - a unor infracţiuni de furt din magazine, urmată de însuşirea bunurilor şi valorificarea lor de către inculpatul C.G., au fost identificaţi şi audiaţi o parte dintre aceştia.
La data de 12 februarie 2003, minora D.M.C., născută la 29 noiembrie 1985, s-a deplasat împreună cu sora sa D.I.A. în Italia, în oraşul Rimini. După ce a încercat să câştige bani, fie furând, fie jucând "alba-neagra" şi nu a reuşit, aflând că inculpatul C.G. zis "C.C." găzduieşte minori pe care îi trimite să fure din magazine bunuri în favoarea sa, D.M., împreună cu prietenul său M.F.I. au luat legătura telefonic cu inculpatul întrebându-l dacă îi primeşte la el, pe ea ca hoţ, iar pe prietenul său ca şofer, acesta acceptând. Minora şi prietenul său au fost primiţi şi cazaţi de inculpat, în scopul exploatării minorei prin determinarea la comiterea unor infracţiuni de furt. În schimbul cazării inculpatul le-a pretins minorei şi prietenului său o chirie de câte 50 euro/lună, iar minorei i-a promis că îi va da jumătate din valoarea de valorificare "la negru" a bunurilor furate, din care se vor reţine cheltuielile de drum şi plata şoferului, iar lui M.F.I. inculpatul i-a spus că îl va plăti cu 50 euro pentru fiecare zi în care ieşea pe traseu cu hoţii la furat, fără să fie obligat să fure şi el, condiţii pe care atât minora cât şi prietenul său le-au acceptat.
Inculpatul a repartizat pe persoana vătămată D.M.C. într-o echipă de hoţi împreună cu numita B.A.C., tot minoră, pe care urma să le transporte pe trasee inculpata G.I.N. cu un autoturism.
Până la data de 6 mai 2003 cele două minore au efectuat deplasări aproape zilnic pe diferite trasee cu punct de plecare din T., cu autoturismul condus de inculpata G.I.N., sustrăgând bunuri din magazine (produse cosmetice, rezerve de lame de ras, creme de faţă, şi corp, deodorante, telefoane celulare ş.a.) pe care la reîntoarcere le predau pe bază de "inventar" inculpatului C.G., care le-a valorificat la preţuri cuprinse între 30% şi 50% din valoarea de vânzare în magazin a bunurilor respective, iar după întoarcerea inculpatei în ţară, inculpatul le-a repartizat pe minorele D.M.C. şi B.A.M. să meargă la furat pe trasee cu autoturismul condus de M.F.I., până în data de 13 mai 2003 când "echipa" a fost depistată de autorităţile din Italia.
Minora a apreciat că în perioada de aproximativ 2 luni de zile în care ea şi B.A.C. au fost exploatate de inculpatul C.G. prin comiterea, aproape zilnic, de furturi din magazine, i-au predat inculpatului bunuri în valoare de cca. 10.000 euro, reţinându-se că de pe urma exploatării minorei D.M.C., inculpatul şi-a însuşit în mod ilicit suma de cea. 5.000 euro.
S-a reţinut, de asemenea, că în luna august 2003, inculpatul C.E.F. a cunoscut-o pe martora A.F.A., zisă "A." cu care a intrat în relaţie de concubinaj şi pe minorul C.F.D. (născut la 29 iulie 1988), care locuia cu mama şi tatăl său vitreg într-un apartament de pe aceeaşi scară şi care era fugit de acasă din cauză că se certase cu tatăl său vitreg.
Auzind pe minor că ar vrea să plece la muncă în străinătate, inculpatul C. i-a spus că o să discute cu un prieten de-al lui care duce oameni la lucru în străinătate, astfel că a prezentat pe partea vătămată C.F.D. inculpatului C., deşi ştia cu ce fel de "lucru" se ocupă în străinătate inculpatul C.
Într-o altă zi, la începutul lunii septembrie 2003, inculpatul C.G. a fost contactat telefonic, pe mobil, de către martorul V.D.C. zis "B." şi "G.", care i-a spus că are un vecin care ar vrea să meargă la el "la lucru" - referindu-se prin aceasta la partea vătămată P.M.C. - căruia i-a povestit despre perioada în care a fost la inculpat în T. şi în care a acţionat ca şofer pe maşina cu care transporta hoţii la furat. De asemenea, minorul P.M.C. îi cunoştea atât pe M.S.S. zis "P." cât şi pe D.A.A. zis "C." iar în perioada în care aceştia fuseseră în ţară discutase şi cu ei.
După rezolvarea formalităţilor cu paşaportul, în dimineaţa zilei de 18 septembrie 2003, inculpatul C.E.F. s-a deplasat împreună cu partea vătămată C.F.D. pentru a întâlni pe partea vătămată P.M.C., cele două părţi vătămate plecând cu un autocar în oraşul T., unde au fost aşteptaţi de către inculpatul C.G. şi de inculpatul C.M., zis "M.".
După ce inculpatul a achitat contravaloarea transportului pentru cei doi minori, i-a preluat în autoturismul A.R. cu numere de T. ce era condus de C.M. şi s-a deplasat la locuinţa inculpatului din "V.B.", unde locuia şi C.M.. Inculpatul le-a spus părţilor vătămate să-l asculte întocmai pe "M.", să facă tot ce le spune acesta şi le-a precizat că timp de o lună de zile vor trebui să fure din magazine pentru ei ca să-şi plătească datoriile pe care le au faţă de el pentru paşaport şi drum, iar după aceea vor împărţi pe din două câştigul obţinut din bunurile furate. Nici unul dintre cei doi minori nu a comentat nimic referitor la "sarcinile" trasate de inculpat, deşi, potrivit declaraţiei sale, C.F.D. nu se aştepta să fie pus să fure bunuri din magazine. După scurt timp inculpatul C.G. a plecat lăsându-i pe cei doi minori "în custodia" lui C.M., zis "M.". După ce părţile vătămate au fost preluate de către C.M., acesta i-a obligat pe cei doi minori să meargă la furat împreună cu el pe traseele stabilite de el. C.M. îi transporta cu autoturismul pe cei doi minori, pe diferite trasee cu punct de plecare din T. şi reîntoarcere seara în acelaşi loc, după care intra în magazine împreună cu minorii şi le arăta ce bunuri să fure - ca de exemplu: creme de faţă şi corp, uleiuri de corp, farduri, rujuri, lame de bărbierit ş.a - la început în magazine în care produsele nu erau protejate antifurt. Timp de aprox. 2 săptămâni de zile cei doi minori au furat aproape zilnic din magazine situate în diferite localităţi din jurul oraşului T., timp în care inculpatul C.C. ţinea legătura cu C.M. telefonic. Pentru că C.M. era mereu nemulţumit de cei doi minori pentru cât au furat, "îi reclama" inculpatului, motiv pentru care inculpatul îi spunea lui C.M. "să le scoată ficaţii"- adică să-i bată rău. Numitul C.M. le controla minorilor fiecare mişcare şi nu le dădea voie să mănânce alte alimente din frigider decât cele stabilite de el, iar dacă minorii îndrăzneau să-i încalce regulile "erau amendaţi", adică sancţionaţi cu diferite sume de bani.
După circa două săptămâni de zile în care părţile vătămate C.F.D. şi P.M.C. au fost exploataţi prin obligarea la comiterea de furturi din magazine, sustrăgând bunuri în valoare totală de cca 6.000 euro - pe care le-au predat lui C.M., de la care nu au primit nici un ban - şi datorită regimului de teroare şi aservire totală în care erau ţinuţi de acesta, părţile vătămate s-au hotărât să fugă de la "M.", înţelegându-se să se lase prinşi cu bunuri furate asupra lor, ceea ce s-a şi întâmplat într-o zi din cursul lunii octombrie 2003, când cei doi minori au atras atenţia asupra lor după ce furaseră bunuri şi astfel au fost prinşi de agenţii de pază ai magazinului şi predaţi organelor de poliţie care i-au internat într-un centru de minori din Genoa.
În 15 noiembrie 2003, minorul S.N.M., zis "Ş.", născut la 4 mai 1987, prin intermediul numitului P.L., care a discutat cu inculpatul C. despre intenţia minorului de a pleca în străinătate, a plecat în Italia împreună cu inculpata G.I.N. până în localitatea Tortona unde cei doi au fost aşteptaţi de către inculpatul C.G. cu un autoturism. După ce a achitat contravaloarea transportului pentru minor, inculpatul i-a preluat pe acesta şi pe inculpată într-un autoturism al unui cetăţean Italian, deplasându-se în oraşul Milano unde au dormit peste noapte la locuinţa unui prieten al inculpatului. În ziua următoare inculpatul i-a spus minorului că a cheltuit, pentru a-l aduce în Italia circa 250 euro şi că va trebui să-i returneze aceşti bani din furat. Aici au venit cu un autoturism C.M. zis "M." şi numitul B.M.C. zis "B."", împreună cu care minorul a plecat la T. fiind cazat în locuinţa inculpatului de pe V.B., unde după o zi a venit şi inculpatul. Acesta i-a spus minorului că va trebui să meargă la furat din magazine împreună cu B. şi M. şi i-a promis că dacă îşi va face "treaba" bine va câştiga bani mulţi şi că îi va da jumătate din valoarea bunurilor furate, cerere cu care minorul a fost de acord, convins fiind că va fi bine plătit de inculpat.
Începând din acea zi, S.N.M. a mers la furat din magazine aproape zilnic, pe diferite trasee cu punct de plecare din T. dimineaţa şi reîntoarcere în T. seara, trasee pe care minorul şi B.M.C. erau transportaţi cu autoturismul de către R.M. zis M., care în timp ce minorul şi B.M.C. intrau în magazine şi furau, îi aştepta de cele mai multe ori în apropierea maşinii, dar uneori intra şi el în magazine. R.M. i-a purtat pe minor şi pe B.M.C. la furat din magazine pe diferite trasee până în ziua de 23 noiembrie 2003 când a plecat spre România, intrând în ţară la 24 noiembrie 2003.
În locuinţa din V.B. - deţinută de inculpat - a venit, înainte de plecarea lui C.M. spre România, şi învinuita G.I.N., care în câteva rânduri a ieşit şi ea pe trasee, ca şofer, să transporte hoţii la furat cu autoturismul până la sfârşitul lunii noiembrie 2003 când a plecat spre România. Până în 8 decembrie 2003 când inculpatul s-a reîntors în ţară, a supravegheat în mod direct activitatea desfăşurată de minor şi de B.M. zis "B.". În toată această perioadă, de la sosirea minorului în Italia şi până la reîntoarcerea sa în ţară, inculpatul s-a ocupat, fie împreună cu C.M., fie singur, de valorificarea bunurilor furate de minor şi de B.M.C., iar din banii obţinuţi îşi reţinea între 100 şi 200 euro pentru plata combustibilului la autoturism, funcţie de distanţa pe care o parcurgeau, precum şi suma de 50 euro/zi pentru plata şoferului care îi transporta pe hoţi pe trasee - adică C.M. sau G.I. - iar suma rămasă o împărţea în două părţi egale, din care o jumătate o lua inculpatul, iar cealaltă jumătate o împărţea, scriptic, lui S.N.M. şi lui B.M.C.. Inculpatul nu le dădea însă banii acestora ci le spunea că îi păstrează el şi că le va da banii când vor veni acasă. Din partea cuvenită - scriptic - minorului, inculpatul îi reţinea lunar 100 euro cu titlu de chirie.
După ce, la 8 decembrie 2003 inculpatul s-a reîntors în ţară, la lăsat pe minor "în grija" şefului desemnat de inculpat, B.M.C., să-şi continue activitatea de hoţ, ceea ce minorul a şi făcut, cu excepţia perioadelor în care a fost prins de autorităţile italiene şi internat pentru scurte perioade de timp în diferite centre pentru minori.
Minorul S.N.M. şi-a continuat activitatea de hoţ în contul inculpatului C.G. până la data de 10 mai 2004 când s-a reîntors în ţară, fără a primi nici un ban de la inculpat. Potrivit calculelor făcute de minorul S.N.M., în perioada 16 noiembrie 2003 - 10 mai 2004 ar fi trebuit să primească de la inculpat peste 10.000 euro reprezentând partea ce i se cuvenea lui din banii obţinuţi de C.G. în urma vânzării bunurilor furate, însă toţi aceşti bani au fost însuşiţi de inculpat.
La începutul lunii februarie 2004 partea vătămata T.M.D. s-a întâlnit cu numitul M.S. zis T. - cu care se cunoştea şi despre care ştia chiar din spusele lui că a fost plecat în Italia la un tip pe nume C.C., pentru care a furat - şi l-a rugat să-l ajute să plece şi el în Italia. M.S.S. l-a contactat pe inculpat şi au stabilit o întâlnire la restaurantul "B.", ocazie cu care i l-a prezentat pe minorul T.M.D.. Inculpatul l-a întrebat pe minor dacă a furat în România şi cum acesta i-a spus că nu, l-a întrebat dacă vrea să meargă la furat pentru inculpat în Italia, spunându-i că vor împărţi pe din două tot ce vor câştiga din furat. Întrucât minorul a fost de acord cu propunerea ce i-a făcut-o inculpatul, acesta l-a întrebat dacă are paşaport, la care minorul a răspuns că nu are. Inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată dacă are bani să-şi facă paşaport şi să-şi plătească drumul spre Italia şi întrucât minorul a răspuns că nu are bani, i-a dat suma de 1.800.000 lei pentru a-şi plăti taxele de obţinere a paşaportului precum şi asigurarea medicală pentru perioada transportului spre Italia, precizându-i că îi va plăti el şi biletul de călătorie până în Italia şi cheltuielile ce le va face cu minorul, le va recupera de la acesta după ce va fura în Italia.
În dimineaţa zilei de 12 februarie 2004, însoţit de inculpata G.I.N., partea vătămată s-a deplasat în Italia, la locuinţa inculpatului C. din strada V.B., unde l-a găsit pe minorul S.N.M. zis Ş.
După 2 zile în care partea vătămată a fost lăsată acasă, numitul B.M.C. i-a cerut să iasă la furat împreună cu el şi cu minorul S.N.M. şi în câteva zile a ieşit pe trasee, T.M.D. a fost instruit de către B.M. ce bunuri să fure din magazine şi cum să fure - prin ruperea sau blocarea alarmelor de pe produse - încât agenţii de pază ai magazinului să nu se sesizeze despre furt, astfel că partea vătămată "s-a învăţat" cu statutul de hoţ.
La data de 19 februarie 2004 inculpatul C.G. a revenit la locuinţa pe care o deţinea cu chirie în strada V.B. nr. 3 din T., unde i-a găsit pe minorii S.N.M. şi T.M.D. al căror şef era B.M.C., unde inculpatul C.G. l-a bătut pe minorul S.N.M. pe motiv că acesta a refuzat să mai iasă la furat deoarece nu şi-a primit partea de bani, fiind reclamat în acest sens inculpatului de către B.M.C..
La câteva zile după sosirea inculpatului, partea vătămată T.M.D., aflat în locuinţa deţinută de inculpat, i-a spus lui B.M. că nu mai vrea să iasă la furat, motiv pentru care partea vătămată a fost lovită de către "omul" inculpatului, iar în momentul în care minorul i-a spus inculpatului că vrea să plece acasă, acesta i-a spus să nu plece ci să rămână cel puţin până când se vor împlini cele 3 luni de zile fără "a sări din viză", promiţându-i minorului că B.M. nici nu va mai striga la el şi nici nu-l va mai bate - ceea ce exprimă starea de aservire în care se aflau minorii - şi că la sfârşitul perioadei "de lucru", la reîntoarcerea în ţară - partea vătămată îşi va primi integral partea valorică ce i se cuvenea din valorificarea bunurilor furate - a căror evidenţă era ţinută de inculpat pe un caiet. Crezând, la fel ca şi martorul S.N.M. că inculpatul îşi va ţine promisiunile, partea vătămată a acceptat să rămână în continuare să fure pentru inculpat, activitate pe care a desfăşurat-o în mod permanent, constant, până la data de 2 august 2004 - când s-a reîntors în ţară împreună cu inculpatul.
S-a reţinut, de asemenea, că la data de 27 februarie 2004 au ieşit din ţară şi s-au deplasat la T. numiţii D.A.A. zis "C." şi M.S.S. zis "P.", care au fost cazaţi de inculpat în locuinţa pe care el o deţinea cu chirie în strada V.B. şi care s-au alăturat echipei de hoţi pe care inculpatul o avea în acel moment, astfel că aceştia au ieşit la furat împreună cu minorii S.N.M. şi T.M.D. din magazine situate pe diferite trasee cu punct de plecare din T. (spre B., S.R., R., etc.) şi revenire în T., numitul B.M.C. fiind cel care asigura transportarea hoţilor pe aceste trasee şi retur, cu autoturismul pus la dispoziţie de inculpat. De altfel, atunci când s-a întâmplat ca "hoţii" să fie prinşi de Poliţia Italiană, fie furând, fie transportând bunuri furate iar 4 autoturisme să fie pe rând confiscate, inculpatul a cumpărat de fiecare dată alt autoturism iar preţul de achiziţie al maşinii îl scădea din "partea" de bani pe care ar fi trebuit să o plătească "hoţilor" - cu titlu de amendă - ca şi cum aceştia ar fi fost vinovaţi că au fost prinşi.
Inculpatul C. a exercitat direct controlul asupra "activităţii" părţii vătămate până la data de 22 iunie 2004, când s-a reîntors în România unde a rămas până la data de 9 iulie 2004 când a mers din nou în Italia, în această perioadă de timp partea vătămată rămânând în supravegherea numitului B.M.- C. Întrucât acesta din urmă a fost arestat de autorităţile italiene chiar după reîntoarcerea inculpatului în T., C.G. a plecat împreună cu partea vătămată în oraşul Rimini unde, după ce a fost cazată de inculpat într-un hotel, a fost din nou trimisă de acesta, care i-a promis că îi va plăti jumătate din valoarea bunurilor furate să meargă la furat din hoteluri, ceea ce T.M.D. a şi făcut. După 4 zile în care minorul a furat singur, inculpatul i-a găsit un partener în persoana martorului C.S., împreună cu care T.M.D. a mai furat încă 3 zile, când au fost prinşi de carabinieri şi cercetaţi pentru furt.
După ce au sosit în Bistriţa, în data de 2 august 2004, inculpatul C. i-a dat părţii vătămate suma de 500 euro drept plată pentru activitatea de hoţ desfăşurată în favoarea sa iar când minorul i-a cerut şi diferenţa de bani până la suma de 15.000 euro - întrucât îşi calculase "partea" sa de venit din totalul furturilor la nivelul sumei de 15.700 euro din care în timpul în care s-a aflat în Italia a primit de la inculpat doar 200 euro pentru a-i trimite acasă mamei sale - inculpatul i-a răspuns că nu mai are bani - arătându-i că în portofel mai avea doar 200 euro şi s-a oferit să-i dea maşina F.M. dacă îi plăteşte pe ea pe lângă preţul plătit, încă 2.000 şi ceva de euro, precizându-i minorului că 5.500 de euro "i-a tras" din câştigul realizat pentru cele patru maşini (un F.F., un V.P., un V.J. şi un F. P. sau U.) care i-au fost confiscate de autorităţile italiene în timpul în care a acţionat ca hoţ T.M.D..
Deşi inculpatul i-a promis minorului că "pe parcurs" o să-i dea banii care i se cuvin, nu i-a mai dat nici o sumă de bani.
Partea vătămată T.M.D., renunţând la ideea de a-i cere aceşti bani, s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 8.000 euro reprezentând daune morale, pentru exploatarea la câte o fostă sursă.
S-a reţinut, în ceea ce priveşte pe partea vătămată H.A.I., că aceasta a fost coleg de clasă cu P.M.C. care după o perioadă i-a spus părţii vătămate că el a fost în Italia şi împreună cu C.L.E. a furat pentru inculpatul C.G..
În data de 16 octombrie 2004, însoţit de C.L.E., partea vătămată H.A.I. a plecat în Italia unde cei doi au fost aşteptaţi de inculpatul C.G., care i-a dus pe cel doi la locuinţa sa din T., str. V.B..
În ziua următoare, partea vătămată H.A.I., împreună cu C.L.E. şi cu numitul "P." au plecat la furat din magazine, fiind duşi pe traseu cu un autoturism condus de învinuita G.I.N.
Din acest moment, partea vătămată H.A.I., timp de 8 luni, a furat pentru C.G. diferite bunuri precum parfumuri, DVD-uri, băuturi, îmbrăcăminte, încălţăminte, piese auto, chei auto, uleiuri auto, CD-playere, etc., din diferite magazine din oraşele T., Albenga, Alasia, Imperia, Bologna, Veneţia, Verona, Ravena, etc.
Încă din prima zi, inculpatul C.G. le-a spus lui C.L.E. şi lui H.A.I. că în prima lună vor fura pentru el, întrucât le-a plătit drumul din România până în Italia, după care banii obţinuţi din vânzarea bunurilor furate vor fi împărţiţi în mod egal, dar după ce-i vor plăti chiria în cuantum de 100 euro/persoană.
Începând cu luna februarie 2005, partea vătămată H.A.I. a rămas singură în locuinţa din V.B., întrucât ceilalţi plecaseră de la C.G., fiind nemulţumiţi de faptul că acesta nu şi-a ţinut promisiunea de a împărţi în mod egal banii rezultaţi din vânzarea bunurilor furate.
În perioada următoare inculpatul C.G. i-a spus părţii vătămate H.A.I. să caute un băiat care să vină în Italia şi să fure împreună cu el, după care, în data de 27 aprilie 2005 inculpatul s-a reîntors în România.
În luna mai 2005, H.A.I. a luat legătura telefonic cu minorul S.A.G. care a fost de acord să meargă în Italia pentru a munci, astfel că a luat legătura, la sugestia părţii vătămate, H., cu inculpatul C. pentru a organiza plecarea.
În seara zilei de 6 iulie 2005 H.A. i-a telefonat martorului S.A.G. şi l-a întrebat dacă pleacă în Italia, la care minorul i-a răspuns că lui "i-a spus C.C. că numai mâine poate să-l trimită". În acel moment H.A.I. ia cerut minorului să nu mai pronunţe numele inculpatului la telefon, motiv pentru care martorul l-a întrebat de ce să nu mai pronunţe acest nume, la care H.A.I. i-a spus că o să-i explice el când ajunge în Italia.
În ziua de 7 iulie 2005, minorul S.A.G. era pregătit de plecare spre Italia şi aştepta să primească telefon de la inculpat când şi unde să se prezinte, însă plecarea minorului nu a mai avut loc deoarece inculpatul a fost invitat la Parchet, iar în jurul orelor 13 a fost reţinut.
S-a reţinut că din convorbirile telefonice purtate de inculpat cu H.A.I. în Italia, folosindu-se de H.A. - pe care îl controla chiar şi de aici din ţară - inculpatul l-a recrutat pe minorul S.A.G. pentru a-l transporta în Italia şi a-l exploata prin comiterea unor infracţiuni de furt, împreună cu H.A.I. şi că în perioada în care a stat în Italia, partea vătămată H.A.I. a furat pentru inculpatul C.G. bunuri în valoare de aproximativ 80.000 - 100.000 euro.
Partea vătămată H.A.I. s-a constituit parte civilă faţă de inculpatul C.G. cu suma de 3.000 euro, reprezentând daune morale.
Inculpatul C. nu a recunoscut comiterea faptelor, inculpata G. şi inculpatul C1. au recunoscut comiterea faptelor, considerându-se însă nevinovaţi, iar inculpatul C2. nu a fost audiat, fiind plecat din ţară.
De asemenea, prin rechizitoriul Ministerului Public, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Bistriţa nr. 99D/P/2006 înregistrat la această instanţă la data de 16 februarie 2007, în Dosar nr. 856/108/2007, au fost trimişi în judecată inculpaţii N.N.V. pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. şi a infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen. - toate cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 33 lit. a) C. pen.; J.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (4), teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen. şi art. 13 alin. (1) şi (4), teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 13 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. şi C.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în sarcina acestora prin actul de sesizare că la 1 ianuarie 2002, a regimului vizelor de ieşire din ţară şi intrare în ţările membre UE a cetăţenilor români, inculpaţii au ieşit din ţară de mai multe ori şi au efectuat deplasări pentru diferite perioade de timp în mai multe ţări membre UE dar mai ales în Italia, comiţând şi fapte penale.
Astfel, în perioada noiembrie 2004 - februarie 2005, inculpaţii N.N.V.., J.D. şi C.V. au comis următoarele infracţiuni de trafic de minori:
Într-o zi de la sfârşitul lunii noiembrie 2004, probabil 28 noiembrie, inculpatul N.N.V. s-a întâlnit cu martorul B.V. şi printre alte discuţii acesta din urmă i-a spus inculpatului că a cunoscut un copil care ar vrea să plece la furat undeva în străinătate, întrebându-l pe inculpat dacă nu ştie pe cineva interesat de "serviciile" acestui copil, inculpatul s-a gândit la C.L. şi împreună cu B.V. au luat legătura cu partea vătămată M.I.N., născut la 23 ianuarie 1991, care a spus celor doi că are 13 ani şi că este hotărât să plece în străinătate, pentru că s-a săturat de şcoală şi vrea să câştige bani. În acel moment inculpatul N.N.V. i-a dat telefon numitului C.L. - care se afla în T. - şi i-a spus că a găsit un copil care ar vrea să meargă la furat în Italia, întrebându-l dacă are nevoie de acest copil în vârstă de 13 ani, la care C.L.
I-a răspuns afirmativ şi i-a cerut ca la prima cursă ce o va face spre Italia să îl transporte la el pe copil, pentru că-i va achita contravaloarea transportului.
Separat de discuţia telefonică avută cu N.N.V., C.L. a vorbit la telefon şi cu cumnatul său C.V., care în cursul anului 2003 a fost în T. şi ştia cu ce se ocupă cumnatul său - să-i găsească un băiat care să accepte să meargă la el în Torino pentru a-l folosi la furat.
Astfel, inculpatul C.V. l-a cerut pe minorul C.F.D., C.V. luând legătura cu mama părţii vătămate pe care a întrebat-o dacă băiatul mai mare, F., nu vrea să meargă la lucru în Italia, la un cumnat de-al său, că ar putea câştiga "bani frumoşi"- de faţă fiind şi partea vătămată - la care, mama acestuia, crezând că este vorba de a merge la muncă, a fost de acord, astfel că învinuitul i-a spus mamei părţii vătămate ca îi va comunica data exactă a plecării.
În ziua de 1 decembrie 2004, inculpatul C.V. a primit un telefon de la cumnatul său C.L. şi cu această ocazie i-a spus că a găsit un minor care vrea să meargă la ei la furat şi precizându-i că este fiul unor prieteni de-ai săi de familie, i-a cerut să nu-şi bată joc de el, primind asigurări de la C.L. că dacă-şi va face treaba bine, minorul va avea doar de câştigat. Tot atunci, C.L. i-a spus inculpatului că băiatul o să fie transportat în Italia de un prieten de-al său cu un autoturism şi că îi va da acestuia numărul de telefon al inculpatului, pentru a-l contacta ca să-l poată lua cu maşina pe băiat.
După ce a avut confirmarea de la C.V. că acesta i-a recrutat pe C.F.D., C.L. i-a telefonat inculpatului N.N.V. şi i-a cerut că pe lângă copilul pentru care deja vorbiseră să-i transporte inculpatul în Italia, să-i mai transporte încă un copil, şi în acest sens i-a dat inculpatului numărul de telefon al inculpatului C.V., spunându-i să-i telefoneze acestuia şi să se înţeleagă cu el cum să-l ia cu maşina pe cel de-al doilea copil, precizându-i inculpatului că şi pentru acest al doilea copil îi va plăti contravaloarea transportului, el (C.L.).
În după-amiaza zilei de 1 decembrie 2004, în jurul orelor 15, inculpatul N.N.V. i-a luat cu autoturismul V., pe minorul M.I.N., inculpatul ştiind că practic minorul a fugit de acasă fără să aibă acordul părinţilor săi, întrucât nu deţinea o împuternicire notarială pentru a-l scoate pe copil din ţară. Seara, în jurul orelor 21, inculpatul N.N.V. a plecat împreună cu soţia sa şi cu partea vătămată M.I.N. spre satul Domneşti, unde s-a întâlnit cu inculpatul C. şi cu minorul C.F.D., despre care, de asemenea, ştia că va fi folosit de C.L. pentru comiterea unor infracţiuni de furt.
Inculpatul N.N.V. a telefonat inculpatului J.D. şi au stabilit să se întâlnească în loc. Vinţu de Jos, unde inculpatul J. urma să preia pe părţile vătămate pentru a le transporta în Italia.
Ajunşi în Vinţu de Jos, inculpatul N.N.V. i-a spus inculpatului J.D. că ambii copii trebuie să ajungă la un prieten de-al său pe nume L., în T., care la sosire îi va achita pentru fiecare copil câte 200 euro plus "vama" şi tot atunci a dat cartela sa de telefon mobil de Italia, spunându-i că îl are "în memorie" pe L. şi când ajunge în Italia să-i telefoneze.
Deşi inculpatul J.D. a susţinut că N.N.V. i-a spus că unul din copii are vârsta de aproape 16 ani iar celălalt de 17 ani şi că pe aceşti doi copii trebuie să-i transporte la părinţii lor în T., inculpatul N. a negat această discuţie şi din contră, a afirmat că i-a spus că merg în Italia la furat. Dintre cele două poziţii, este credibilă cea a inculpatului N.N.V., deoarece în ce-l priveşte pe minorul M.I.N. - care era mic de statură şi slăbuţ şi pe figura sa în ansamblu se vedea că este un copil de vârstă fragedă - inculpatul J.D. nu ar fi avut cum să aprecieze că are vârsta de aproape 16 ani.
Fiind interesat să efectueze o cursă de persoane pentru Italia - pentru că încasa 200 euro pentru fiecare persoană transportată - inculpatul J.D. a acceptat să-i preia pe cei doi minori în autoturismul pe care-l deţinea şi să-i transporte la numitul "L." deşi putea să-şi dea foarte bine seama că ambii copii vor fi folosiţi de C.L. la comiterea unor infracţiuni de furt. După ce copiii au fost transferaţi din autoturismul inculpatului N. în autoturismul inculpatului J., în care au mai urcat încă alte patru persoane, s-au îndreptat spre Vama Turnu pentru a ieşi din ţară. Cu puţin înainte de a ajunge la vamă, inculpatul J.D. a oprit autoturismul V. într-o parcare, unde i-a învăţat pe cei doi copii ca la controlul vamal să spună că merg la mamele lor în T., întrucât sunt colege de muncă la restaurantul unui hotel, pentru ca astfel să-şi motiveze intenţia de a ieşi din ţară. La controlul exercitat de Poliţia de frontieră, după ce inculpatul a adunat paşapoartele de la cei doi copii şi cei patru adulţi şi le-a înmânat ofiţerului de serviciu - o fenice - aceasta a întrebat cine este M.I.N., copilul răspunzând din maşină "eu sunt", după care, la solicitarea poliţistei, copilul a coborât din maşină. Fiind întrebat pe cine cunoaşte din autoturism, minorul i-a răspuns că pe C.F.D., iar când i s-a cerut numărul de telefon al părinţilor săi de acasă, copilul a indicat un număr vechi, care nu mai era valabil. Deşi poliţista a telefonat la numărul indicat de copil, nu a putut vorbi cu nici unul dintre părinţii acestuia şi atunci a intervenit J.D. - care i-a spus că o cunoaşte pe mama copilului şi că e colegă de muncă cu mama lui C.D. la un restaurant din Italia, că el nu se joacă, pentru că "poate face puşcărie". În cele din urmă, la insistenţele inculpatului i s-a permis şi minorului M.I.N. să iasă din ţară, la fel ca şi părţii vătămate C.F.D. şi celorlalte patru persoane.
La scurt timp, după o distanţă de câţiva zeci de kilometri parcurşi pe teritoriul Ungariei, inculpatul a oprit autoturismul şi aştepta sosirea autocarului în care urmau să urce din nou cele patru persoane pe care ei le preluase în autoturismul său în Vinţu de Jos cu acordul vărului inculpatului N.N. După ce au coborât din autoturism, cei patru pasageri şi au urcat în autocar, inculpatul şi-a continuat deplasarea spre Italia, având în autoturism doar pe cei doi copii, care pe traseu au început să povestească despre faptul că vor merge la furat din magazine. Cu toate acestea, inculpatul i-a transportat pe cei doi minori pe teritoriul Ungariei, Austriei şi a Italiei, până în oraşul T. unde a predat pe cei doi minori numitului C.L., care era însoţit de U.D. şi fratele ei, U.M.
Inculpatul J. a fost cazat alături de cei doi copii în locuinţa lui C.L., unde a rămas şi el timp de două zile, desigur fără ca în acest timp să mai vină vreuna dintre mamele celor doi copii să se intereseze de ei.
Inculpatul C.L. - care deţinea cu titlu de chirie locuinţa din V.S. pe părţile vătămate M.I.N. şi C.F.D., în scopul exploatării lor.
Astfel, în perioada următoare, atât C.L., prietena sa L.D., cât şi "cumnatul" său L.M. i-au exploatat pe cei doi minori - prin ţinerea lor într-o stare de aservire din punct de vedere material - determinându-i să fure, aproape zilnic, din magazine amplasate în T. şi localităţi din împrejurimi diferite bunuri pe care apoi C.L. le valorifica însuşindu-şi astfel banii obţinuţi, fără să le mai plătească minorilor partea promisă lor - jumătate din valoarea de vânzare "la negru" a bunurilor furate.
La 12 ianuarie 2005 minorul M.I.N. a fost prins de Poliţia Italiană furând şi a fost internat într-un centru pentru minori, la data de 2 februarie 2005 a fost recuperat de mama sa şi readus în ţară. C.F.D. a rămas în continuate "în custodia" lui C.L. şi a fost folosit de acesta, alături de un alt minor pe nume T.I., la comiterea de furturi ca şi activitate permanentă, până în luna mai 2005, când partea vătămată a reuşit să-şi sustragă din locuinţa numitului C.L. paşaportul precum şi o sumă de bani ca să-şi poată plăti deplasarea spre România, după care a fugit de la traficantul de minori C.L. şi s-a reîntors în ţară.
La data de 17 ianuarie 2005, ca urmare a unor discuţii telefonice purtate cu partea vătămată M.F.M., pe care a contactat-o C.F.D., întrucât se cunoşteau, fiind vecini de bloc, numitul C.L. a convins-o pe aceasta sub pretextul că va găsi de lucru, să plece la el în Torino, deşi în realitate vroia să-l folosească pe minor la fel ca şi pe ceilalţi, pentru a comite infracţiuni de furt în beneficiul său. Pentru transportarea minorului M.F.M., născut la 12 martie 1988, din Bistriţa în Italia, C.L. a apelat din nou la "serviciile" inc. N.N.V., care la data de 19 ianuarie 2005 l-a preluat pe minor şi l-a transportat în oraşul T., deşi ştia că acesta va fi exploatat odată ajuns în Italia, motivat fiind de faptul că la sosirea în T.C.L. îi va achita suma de 200 euro drept plată pentru transportarea părţii vătămate din România în Italia.
În oraşul T., partea vătămată M. F.M. a fost iniţial primită şi găzduită de C.L. în locuinţa pe care acesta o deţinea în blocul de pe V.S., după care a fost mutată într-o altă locuinţă procurată tot de traficant, din satul Nichelino, în scopul exploatării ulterioare a minorului şi acest minor a fost exploatat de C.L. - care în acest scop a fost ajutat de către U.M. şi U.D. - fiind folosit alături de ceilalţi minori - C.F.D., T.I. zis "F.", N.O.V. zis "C."- şi de martorul D.P.M. zis "D." la comiterea, ca activitate organizată, a unor infracţiuni de furt în beneficiul lor, banii obţinuţi în urma vânzării bunurilor (de tipul creme de faţă şi corp, D., lame de bărbierit, ş.a) fiind însuşiţi de traficanţi.
Ca urmare a exploatării la care a fost supus de către C.L. şi ceilalţi doi "colaboratori" ai săi, în cursul lunii mai 2005 partea vătămată M.F.M. a plecat de la aceştia, iar la data de 20 mai 2005 mama sa a depus plângere penală la autorităţile din România împotriva persoanelor care l-au traficat pe fiul său. S-a reţinut, de asemenea, că la începutul lunii februarie 2005, în jurul datei de 5 februarie, inc. N.N.V., după ce a mai efectuat o cursă de transport persoane în Italia, însoţit fiind de martorul T.B., s-a dus la prietenul său C.L., unde a rămas mai multe zile pe motiv că în chiar seara sosirii autoturismul i-a fost spart chiar în faţa blocului în care locuia C.L. şi i-au fost sustrase hainele din maşină, precum şi toţi banii pe care îi avea la el şi pe care îi lăsase în autoturism.
Văzând că N.N.V. nu se mai reîntoarce în Bistriţa, proprietarul autoturismului, H.T., a încercat să-l contacteze de mai multe ori telefonic, dar pentru că nu a reuşit a luat hotărârea de a se deplasa în Italia ca să-şi recupereze autoturismul, crezând că N.N.V. vrea să-i vândă maşina şi să-şi însuşească banii. H.I.T. a luat legătura cu inc. J.D. - care ştia unde locuieşte C.L. - şi i-a propus să plece împreună în T., inculpatul fiind de acord.
Ajunşi la T., H.I.T. şi inculpatul J.D. s-au dus la Questura din T. unde H.T., în ziua de 11 februarie 2005, a reclamat comiterea infracţiunii de abuz de încredere prin însuşirea în mod nelegal de către N.N.V. a autoturismului V., pe care i-l dăduse cu titlu de împrumut inc. N.V. Cu ocazia depunerii reclamaţiei, H.I.T. a arătat că a aflat - prin intermediul logodnicei sale - că prietenul la care s-a dus N.N. în Piemonte era o persoană care se ocupa de furturi şi folosea tineri români în vederea comiterii de infracţiuni. Ca urmare a plângerii depuse de H.T., organele de poliţie de la secţia a II-a "Criminalitate Extracomunitară şi Prostituţie" au făcut o descindere - însoţiţi fiind de H.I.T. şi J.D. - la locuinţa lui C.L. din T., V.S., unde au fost găsiţi N.N.V., C.L., prietena acestuia, U.D.A. şi martorul T.B.M., care au fost conduşi la sediul poliţiei. După efectuarea unor cercetări prealabile, inculpatului N.N.V. şi martorului T.B.M. li s-a dat drumul să plece, astfel că aceştia s-au reîntors în ţară. După câteva zile a fost pus în libertate şi C.L., rămânând arestată doar U.D.A. - care după o perioadă de cea 2 luni de zile a fost pusă şi ea în libertate.
Cum U.D.M. şi ceilalţi minori pe care C.L. îi avea la furat nu au fost găsiţi în locuinţa deţinută de C.L. - deoarece se aflau pe trasee la furat - nici U.D.M. şi nici cei pe care îi transportase la furat, nu au fost reţinuţi de poliţie.
Ulterior eliberării lui C.L., organele de poliţie din cadrul Questurii din T. au început efectuarea unor cercetări faţă de C.L., U.D. şi U.M., pentru comiterea - printre altele - şi a infracţiunilor de "reducere sau menţinere în sclavie sau servitute" şi "trafic de persoane", prev. de art. 600 şi 601 C. pen. Italian, iar la data de 12 septembrie 2005 aceştia au fost arestaţi. În data de 20 octombrie 2006 printr-o sentinţă pronunţată de Tribunalul Ordinar T., C.L. a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare, U.D.A. la 7 ani şi 8 luni închisoare iar U.M. la 6 ani şi 2 luni şi 20 zile închisoare.
Inculpaţii N. şi C. au recunoscut şi regretat comiterea faptelor, în favoarea inculpatului N. fiind reţinute prevederile art. 18 din Legea nr. 508/2004, iar inculpatul J. a negat comiterea faptelor imputate.
Prin încheierea din şedinţa din data de 20 septembrie 2007 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 856/108/200 7 la Dosarul nr. 844/108/2007 a Tribunalului Arad.
Prin concluziile scrise depuse de către, inculpaţii C.G., G.I. şi J.D., în termenul acordat pentru pronunţarea sentinţei, s-a solicitat redeschiderea dezbaterilor în vederea administrării anumitor probe solicitate de apărare.
Instanţa de fond a apreciat că nu se impune redeschiderea dezbaterilor, din motivele deja arătate, cererile de probaţiune fiind formulate de către apărători după închiderea dezbaterilor şi cu aprecierea că audierea acestor persoane în calitate de martori nu apare ca fiind utilă pentru justa soluţionare a cauzei.
Inculpaţii C. şi G. au menţionat şi un alt motiv pentru redeschiderea dezbaterilor, constând în aceea că în şedinţa de judecată din data de martie 2008 au fost audiaţi martori sub rezerva reaudierii, întrucât apărătorii inculpaţilor au lipsit la acea şedinţă de judecată, cerere care, de asemenea, nu a fost primită de către instanţă. Întrucât nulitatea invocată este una relativă, care a fost acoperită la primul termen de judecată la care inculpaţii au fost asistaţi de către apărătorii aleşi, care nu au solicitat reaudierea acelor martori.
Toţi inculpaţii au arătat în concluziile scrise depuse că au intenţionat să susţină mai multe excepţii de procedură care aveau ca scop constatarea nulităţii sesizării instanţei şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în vederea refacerii actelor de urmărire penală şi întocmirea unui nou rechizitoriu în condiţii de legalitate, întrucât procurorul nu s-a conformat dispoziţiilor date de către instanţă, nerelatând întreaga urmărire penală. Prima instanţă a apreciat că nici această cerere nu constituie un temei pentru redeschiderea dezbaterilor, noţiunea de "refacere"" a urmăririi penale neinstituind în sarcina procurorului obligaţia de a efectua, din nou, toate actele îndeplinite.
S-a arătat, de asemenea, că apărătorii intenţionau să invoce în faţa instanţei excepţia nulităţii unor acte procesuale penale, respectiv a proceselor-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice care nu sunt semnate pe fiecare pagină, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate care au fost purtate în limba Italiană neatestând că transcrierile au fost făcute de un traducător autorizat, precum şi a tabelelor sau listelor care cuprind intrările şi ieşirile din ţară ale inculpaţilor, care, de asemenea, nu sunt semnate şi ştampilate pentru conformitate de către organul competent.
În fapt, s-a constatat că, inculpaţii au contestat legalitatea unor probe administrate la urmărirea penală, împrejurare ce nu constituie motiv de redeschidere a cauzei, instanţa de fond urmând să aprecieze potrivit prevederilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. dacă aceste probe au fost obţinute sau nu în mod ilegal şi dacă se impune sau nu valorificarea acestora.
Apreciind, aşadar, că nu se impune redeschiderea dezbaterilor, procedând la judecarea cauzei, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
1. Inculpatul C.G. deţine în oraşul Torino din Italia, cu chirie, un apartament şi o cameră dintr-un imobil, în care a cazat mai multe persoane pe care le folosea pentru comiterea de furturi, ajutat fiind în acest sens de inculpaţii C.M. şi F.(G.) I.N.
Pentru comiterea unor infracţiuni de furt, inculpaţii se foloseau în special de minori care au fost recrutaţi şi aduşi în situaţia de aservire, fiind determinaţi să comită infracţiuni de furt din magazine, bunurile sustrase de către minori fiind predate fie inculpatului C.G., fie inculpatului C.M. care le valorificau, obţinând astfel importante beneficii materiale.
Astfel, la începutul lunii martie 2003, persoana vătămată D.M.C., născută la 9 noiembrie 1995 a fost cazată la locuinţa inculpatului C. din T., minora însoţită de prietenul său M.F.I. fiind îndemnaţi să săvârşească mai multe infracţiuni de furt, inculpatul promiţându-le acestora că le va da jumătate din valoarea de valorificare la negru a bunurilor sustrase, bani din care urma să li se reţină preţul chiriei de 50 euro/lună, prietenul persoanei vătămate urmând să aibă calitatea de şofer în sensul că urma să ducă cu autoturismul pe diferite trasee pe persoanele ce urmau să comită infracţiunile de furt, minora acceptând condiţiile impuse de inculpat.
Persoana vătămată D. fost repartizată într-o echipă de hoţi împreună cu învinuita B.A.C., tot minoră, transportul acestora la magazinele de unde urmau să sustragă bunuri fiind asigurat de inculpata F. (G.) I.N., prietena inculpatului C.G.. până în data de 6 mai 2003, când inculpata F. (G.) I.N. s-a întors în ţară, după plecarea acesteia din Italia persoana vătămată şi numita B. fiind transportate pe trasee în vederea comiterii unor infracţiuni de furt de numitul M.F.I.
Persoana vătămată şi numita B.A.C. au comis aproape zilnic infracţiuni de furt din magazine, bunurile sustrase fiind predate inculpatului C.G., până în data de 13 mai 2003 când numita B. a fost reţinută de agenţii de pază ai unui magazin, persoana vătămată reuşind să fugă cu autoturismul condus de prietenul său M.F.I., dar au fost şi aceştia depistaţi de carabinieri cu bunurile sustrase asupra lor.
În perioada de circa 2 luni când minora a fost exploatată de inculpatul C.G., aceasta a predat inculpatului bunuri sustrase în valoare de 5.000 euro.
2. În vara anului 2003, inculpatul C.E.F. a luat cunoştinţă despre intenţia părţii vătămate C.F.D. (născut la 29 iulie 1988) de a pleca la muncă în străinătate, astfel că, inculpatul C1. a luat legătura cu inculpatul C.G., având cunoştinţă despre activităţile desfăşurate de acesta în Italia, comunicându-i despre intenţia părţii vătămate de a pleca în Italia. Inculpatul C. a întâlnit pe partea vătămată şi a comunicat că poate să îi găsească un loc de muncă în Italia în construcţii, unde va fi bine plătit, cei doi inculpaţi ocupându-se şi de formalităţile pentru obţinerea paşaportului pentru minor, banii necesari obţinerii paşaportului fiind plătiţi de inculpatul C..
Tot în acea persoană, inculpatul C.G. a recrutat pe partea vătămată P.M.C. (născut la 26 ianuarie 1986), partea vătămată cunoscând despre activităţile pe care urma să le desfăşoare în Italia, respectiv faptul că urmează să sustragă bunuri, de la martorul V.D.C. care făcea parte din echipa de hoţi a inculpatului C.
Părţile vătămate au fost lăsate în urma inculpatului C.M., inculpatul C. spunând acestora că trebuie să dea ascultare inculpatului C.M. şi că timp de o lună urmează să sustragă bunuri din magazine pentru a-şi plăti datoriile pe care le aveau faţă de inculpat, constând în preţul paşapoartelor şi a transportului din România, după care preţul bunurilor sustrase urma să fie împărţit în mod egal. Minerii au fost cazaţi la locuinţa deţinută cu chirie de inculpatul C., după care aceştia au început să sustragă bunuri din magazine, fiind transportaţi cu autoturismul de inculpatul C.M., căruia părţile vătămate îi predau bunurile sustrase. Inculpatul C2. a aplicat celor 2 părţi vătămate inclusiv corecţii fizice, dacă aceştia nu se subordonau în totalitate inculpatului.
După circa 2 săptămâni în care părţile vătămate au fost exploataţi prin obligarea la comiterea unor furturi din magazine, datorită faptului că inculpatul C2. nu le-a dat nici un ban şi datorită regimului de teroare la care aceştia erau supuşi de inculpat, pentru a fugi de la aceştia, minorii s-au înţeles să se lase prinşi în timp ce sustrag bunuri, ceea ce s-a şi întâmplat într-o zi din luna octombrie 2003.
În perioada cât părţile vătămate au sustras bunuri, aceştia au predat inculpatului C.M. bunuri în valoare de circa 6.000 euro.
3. În toamna anului 2003 persoana vătămată S.N.M. (născut la 4 mai 1987) a luat cunoştinţă prin intermediul numitului P.L. despre faptul că inculpatul C.G. poate să îi găsească de lucru în Italia, astfel că persoana vătămată a luat legătura cu inculpata F. (G.) N. şi a plecat împreună cu aceasta în Italia în data de 15 noiembrie 2003, minorul fiind cazat la locuinţa inculpatului C., care i-a spus că prin comiterea unor infracţiuni de furt, minorul urmează să îşi plătească datoria pe care o avea constând în preţul transportului şi că după plata datoriei, din bunurile sustrase, minorul urma să primească jumătate din preţul de vânzare a acestora, persoana vătămată acceptând condiţiile impuse.
Persoana vătămată a fost dus la furat pe diferite trasee, fie de către inculpatul C.M., fie de către inculpata F. (G.) N., fie împreună cu numitul B.M. până în data de 10 mai 2004, timp în care persoana vătămată a apreciat că ar fi trebuit să primească o sumă de circa 10.000 euro ce constituia partea sa din contravaloarea bunurilor sustrase.
4. În cursul lunii februarie 2004, partea vătămată T.M.D. (născut la 19 noiembrie 1987) a aflat de la numitul M.S. despre activitatea desfăşurată de acesta în Italia, respectiv ca hoţ în echipa inculpatului C.G., manifestându-şi intenţia de a pleca şi el în Italia pentru a desfăşura astfel de activităţi. În acest sens, partea vătămată a luat legătura cu inculpatul C.G., care după ce s-a ocupat de formalităţile privind eliberarea paşaportului părţii vătămate, a trimis pe partea vătămată în Italia împreună cu inculpata F. (G.) N. în data de 12 februarie 2004. În Italia, partea vătămată fiind cazată la locuinţa inculpatului C. împreună cu persoana vătămată S.N., împreună cu care a sustras bunuri din magazine.
Partea vătămată a rămas în Italia până în data de 2 august 2004, când s-a reîntors în ţară, timp în care a desfăşurat activităţi de sustragere de bunuri din magazine, bunuri pe care le-a predat fie inculpatului C., fie numitului B.M.C., omul de încredere al inculpatului C..
5. În data de 16 octombrie 2004 partea vătămată H.A.I. (născut la 30 mai 1987) care a aflat de la partea vătămată P.M.C. despre infracţiunile de furt comise de acesta în Italia, s-a deplasat în oraşul T. împreună cu martorul G.L.E., fiind cazaţi la locuinţa inculpatului C.
Partea vătămată împreună cu martorul G. au sustras bunuri din magazine în mai multe rânduri, timp de circa 8 luni.
În timpul cât s-a aflat în Italia, partea vătămată H. a contactat pe prietenul său, partea vătămată S.A.G. (născut la 25 ianuarie 1988) cerându-i să vină şi el în oraşul T. pentru a munci la o spălătorie auto. Partea vătămată H. a dat părţii vătămate S. numărul de telefon a inculpatului C.G., spunându-i că acesta din urmă se va ocupa de obţinerea paşaportului şi plata cheltuielilor de transport, inculpatul C. spunând părţii vătămate S. că urmează să plece în Italia cu un prieten de al său.
În data de 7 iulie 2005, în timp ce partea vătămată aştepta un telefon de la inculpat pentru a pleca în Italia, inculpatul C. a fost reţinut în prezenta cauză, astfel că plecarea minorului nu a mai avut loc.
6. La sfârşitul lunii noiembrie 2004, inculpatul N.N.V. a discutat cu martorul B.V. despre intenţia unui minor care dorea să plece în străinătate. Inculpatul N., care ştia despre faptul că numitul C.L. se ocupa în Italia cu îndrumarea şi coordonarea unor minori care săvârşeau infracţiuni de furturi, a luat legătura telefonic cu numitul C. acesta spunându-i că este de acord ca minorul să fie dus în Italia pentru a sustrage bunuri din magazine. Inculpatul N. a luat legătura cu partea vătămată M.I.N. în vârstă de 13 ani (născut la 23 ianuarie 1991), minorul spunându-i că este decis să plece în străinătate pentru a câştiga bani.
Numitul C.L., aflat în Italia, a luat legătura cu cumnatul său, inculpatul C.V. căruia ia cerut sa găsească un băiat care să meargă în Italia la furat. Inculpatul C. a luat legătura cu partea vătămată C.F.D., prin intermediul mamei acestuia., căruia ia spus că minorul ar putea câştiga bani în Italia, mama minorului fiind de acord cu plecarea acestuia, crezând că minorului i se va găsi un loc de muncă.
După recrutarea părţii vătămate C.F.D. la cererea numitului C.L., inculpatul N. a luat legătura telefonic cu inculpatul C., astfel că în data de 1 decembrie 2004 inculpatul N.N.V. a transportat pe cele două părţi vătămate până în localitatea Vinţu de Jos, unde a întâlnit pe inculpatul J.D., care se ocupa cu transportul de persoane în străinătate şi căruia inculpatul N. i-a spus că cei doi minori trebuie să ajungă în Italia, la T., unde urmează să fie aşteptaţi de numitul C.L., care îi va plăti câte 200 euro pentru fiecare minor.
Inculpatul J. a fost de acord, J. i-a transportat pe cele două părţi vătămate până în Italia unde a fost aşteptat de numitul C.L., inculpatul J. ocupându-se şi de formalităţile de trecere a frontierei pentru cei doi minori pe care i-a învăţat să spună că merg în Italia la mamele lor. Inculpatul fiind cel care a facilitat ieşirea din ţară a minorilor susţinând că transportă pe minori pentru a-şi întâlni mamele în Italia.
În Italia, cele două părţi vătămate au fost exploatate de către numitul C.L. fiind trimise la furat în beneficiul său, numitul C. precum şi făptuitorii U.D.A. şi U.M. fiind condamnaţi în Italia pentru comiterea unor infracţiuni de "reducere sau menţinere în sclavie sau servitute"" şi "trafic de persoane", fapte prevăzute de art. 600 şi 601 C. pen. Italian.
7. Din Italia, numitul C.L. a recrutat pe partea vătămată M.F.M. (născută la 12 martie 1988) pentru a merge în Italia în vederea comiterii unor infracţiuni de furt în folosul său, iar pentru transportul părţii vătămate în Italia, C.L. a apelat din nou la serviciile inculpatului N., care în data de 19 ianuarie 2002 l-a transportat pe minor până în oraşul T., preţul transportului fiind plătit de numitul C.L.; partea vătămată M. a săvârşit mai multe infracţiuni de furt pe teritoriul Italiei, în beneficiul făptuitorului C. până în luna mai 2005, când a plecat din Italia.
Întrucât inculpatul N. a întârziat să se întoarcă în ţară, martorul H.T., cu a cărui autoturism inculpatul a făcut deplasarea în Italia, împreună cu inculpatul J. s-au deplasat în oraşul T. şi au reclamat în faţa autorităţilor italiene comiterea unei infracţiuni de abuz de încredere, contribuind astfel la depistarea numitului C.L. şi a complicilor săi prin conducerea organelor judiciare la locuinţa în care erau cazaţi minorii traficaţi.
În faţa instanţei a fost audiat doar inculpatul C.V. care a recunoscut că a discutat cu partea vătămată C.F.D. ca acesta să plece la muncă în străinătate, negând însă că ar fi cunoscut vârsta minorului şi că ar fi cunoscut ca acesta din urma să săvârşească în Italia infracţiuni de furt în beneficiul altor persoane.
Inculpatul C2. nu s-a prezentat în instanţă, iar ceilalţi inculpaţi nu au dorit să dea declaraţii, prevalându-se de dreptul la tăcere.
Starea de fapt mai sus descrisă a fost reţinută de către prima instanţă din declaraţiile date de inculpaţii C.E.F., F. (G.) I.N., N.N.V. şi C.V., inculpaţi care în faza de urmărire penală au descris modul de derulare a evenimentelor, inculpatul N. recunoscând cu sinceritate comiterea faptelor, în timp ce ceilalţi inculpaţi au contestat anumite aspecte, considerându-se nevinovaţi, în timp ce inculpatul J.D. a negat comiterea faptei menţionând că nu cunoştea vârsta părţii vătămate M. şi că nu ştia că părţile vătămate urmau să fie transportate în Italia în vederea comiterii unor infracţiuni în beneficiul altor persoane.
Instanţa de fond a înlăturat însă declaraţia acestui inculpat, reţinând drept conformă realităţii declaraţia inculpatului N., care a arătat că a comunicat inculpatului J. atât vârsta părţilor vătămate, cât şi scopul plecării acestora în Italia; dând credibilitate declaraţiei dată de inculpatul N., instanţa a avut în vedere şi împrejurările în care fapta a fost comisă de inculpatul J., respectiv faptul că acesta a făcut toate demersurile pentru ca transportul părţilor vătămate în Italia peste graniţă să aibă şanse de reuşită, girând prin susţinerile sale trecerea minorilor peste frontieră.
Reţinând starea de fapt de mai sus, instanţa de fond a dat deplină credibilitate declaraţiilor date de părţile şi persoanele vătămate în faza de urmărire penală, înlăturând declaraţiile date în instanţă de către părţile vătămate H.A., C.F.D. şi M.L. în măsura în care aceştia au revenit asupra declaraţiilor iniţiale, arătând că infracţiunile le-au săvârşit din proprie iniţiativă şi nu la cererea inculpatului C.G.. în legătură cu aceste declaraţii, s-a avut în vedere că partea vătămată C. a menţionat că bunurile sustrase le preda inculpatului C.M., negând însă vreo implicare din partea inculpatului C.G..
La reţinerea stării de fapt de mai sus, instanţa de fond a avut în vedere şi declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă, respectiv: A.S., N.I., S.A.G., C.S.C., B.A.C., etc., martori audiaţi în instanţă.
Au fost înlăturate declaraţiile date în formă autentică în faţa notarului de către partea vătămată P.M.C., persoana vătămată D.M.C., numitul P.M.D. şi martorii A.S. şi V.D.C. cu aprecierea că aceste declaraţii nu sunt conforme cu realitatea, cei arătaţi revenind nejustificat asupra declaraţiilor date iniţial.
Raportat la faptele reţinute ca fiind săvârşite de inculpaţii C., F., C2., N. şi J., activitatea infracţională a acestora purtând în legătură cu mai multe părţi vătămate, instanţa de fond a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, din mai multe infracţiuni de trafic de persoane săvârşite în modalitatea concursului de infracţiuni într-o infracţiune unică săvârşită în formă continuată, dată fiind identitatea de loc şi timp în care faptele ce intră în componenţa infracţiunii unice au fost săvârşite şi a modalităţii de comitere a faptelor care pun în vedere existenţa unei rezoluţii infracţionale unice, astfel că în consens cu Decizia nr. 49 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată prin recurs în interesul legii, instanţa a procedat la schimbarea calificării juridice potrivit prevederilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea calificării juridice pusă în discuţie de către instanţă prin încheierea de şedinţă din 13 octombrie 2008.
Astfel, s-a reţinut, că faptele inculpatului C.G., aşa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de trafic de persoane săvârşită în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001). Cu audierea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu.
Faptele inculpatei F.I.N. (fostă G.), aşa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de trafic de persoane săvârşită în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea calificării juridice din rechizitoriu.
Faptele inculpatului C.M. aşa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de trafic de persoane săvârşită în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea calificării juridice din rechizitoriu.
Faptele inculpatului N.N.V. aşa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de trafic de persoane săvârşită în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea calificării juridice din rechizitoriu.
Faptele inculpatului J.D. aşa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni unice de trafic de persoane săvârşită în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (4) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) C. pen., sens în care s-a dispus schimbarea calificării juridice din rechizitoriu.
Fapta inculpatului C.E.F. aşa cum a fost descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (4) teza a I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.
Fapta inculpatului C.V. aşa cum a fost descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (4) teza I din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, instanţa de fond a avut în vedere, pentru toţi inculpaţii, gradul de pericol social al faptei săvârşite, modalitatea de săvârşire, împrejurarea că persoanele traficate şi-au dat consimţământul, precum şi persoana inculpaţilor. Nu în ultimul rând, a fost avut în vedere timpul scurs de la data comiterii faptelor şi faptul că în acest timp inculpaţii nu au mai comis fapte prevăzute de legea penală.
În privinţa inculpatului C.G. s-a avut în vedere şi împrejurarea că acesta a fost persoana care a coordonat activitatea infracţională a celorlalţi inculpaţi şi că a fost principalul beneficiar al folosului material obţinut de pe urma comiterii infracţiunilor de furt de către persoanele traficate, astfel că s-a aplicat acestuia o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu aprecierea că în acest cuantum pedeapsa îşi va atinge scopul atât în ceea ce priveşte prevenţia specială cât şi cea generală, precum şi scopul educativ.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.E.F., instanţa de fond a avut în vedere şi împrejurarea că acesta se afla în stare de recidivă post executorie, dar şi împrejurarea că acesta a comis un singur act material, constând în racolarea părţii vătămate C.F.D., care deşi racolat, nu a mai plecat în Italia pentru a fi traficat, urmarea socialmente periculoasă fiind astfel mult diminuată, precum şi atitudinea acestuia, care prin declaraţia dată în faza de urmărire penală, a contribuit la aflarea adevărului în cauză, această din urmă împrejurare fiind valorificată de către instanţă drept circumstanţă atenuantă potrivit prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen., astfel că făcând şi aplicarea art. 76 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, fiind apreciată drept aptă pentru realizarea scopului preventiv educativ.
În privinţa inculpatei F.I.N. s-a avut în vedere şi împrejurarea că aceasta a comis infracţiunea sub îndrumarea inculpatului C.G., precum şi contribuţia acesteia la comiterea faptei mai sus arătată şi persoana inculpatei, care a recunoscut comiterea faptei, chiar dacă s-a considerat nevinovată, după comiterea faptelor inculpata întemeindu-şi o familie, această din urmă împrejurare fiind valorificată de către instanţă drept circumstanţă atenuantă potrivit prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen., astfel că făcând şi aplicarea art. 76 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatei o pedeapsă de 2 ani închisoare, apreciată drept aptă pentru realizarea scopului preventiv educativ.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C2. instanţa a avut în vedere, în afara criteriilor deja arătate, contribuţia acestuia la comiterea faptei şi împrejurarea că inculpatul a avut un comportament violent faţă de persoanele traficate, aplicând acestuia o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În privinţa inculpatului N.N.V., la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată acestuia, instanţa de fond a avut în vedere concluziile referatului de evaluare care atestă că inculpatul are perspective certe de reintegrare socială şi contribuţia sa la stabilirea adevărului în cauză, inculpatul contribuind prin declaraţiile sale la tragerea la răspunderea penală a inculpatului J., astfel că s-a făcut aplicarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 508/2004 privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, instanţa aplicând acestuia o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În privinţa inculpatului J.D., la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată acestuia instanţa a avut în vedere contribuţia inculpatului la comiterea infracţiunii, constând în transportarea în Italia a părţilor vătămate M. şi C., precum şi faptul că acest inculpat, împreună cu martorul H.T., prin reclamarea în faţa autorităţilor italiene a unei infracţiuni de abuz de încredere, au contribuit la depistarea numitului C.L. şi a complicilor săi prin conducerea organelor judiciare la locuinţa în care erau cazaţi minorii traficaţi, împrejurare ce a fost valorificată drept circumstanţă atenuantă potrivit prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen., astfel că făcând şi aplicarea art. 76 alin. (1) C. pen., instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă de 5 ani închisoare.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.V., instanţa de fond a avut în vedere împrejurarea că acesta a comis un singur act material, constând în racolarea părţii vătămate C.F.D., precum şi atitudinea acestuia, care prin declaraţia dată în faza de urmărire penală a contribuit la aflarea adevărului.
În privinţa inculpaţilor C.V., P.I.N., J.D. şi N.N.V., instanţa a apreciat că scopul pedepsei va putea fi atins şi fără privarea de libertate a acestora, astfel că în baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani pentru inculpaţii C.V. şi P.I.N. şi pe durata unui termen de încercare de 5 ani pentru inculpaţii J.D. şi N.N.V., atrăgându-se atenţia inculpaţilor asupra prevederilor art. 83 C. pen.
Pentru a aprecia astfel, instanţa a avut în vedere persoana inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, precum şi timpul scurs de la data comiterii faptei, în care inculpaţii nu au săvârşit alte fapte prevăzute de legea penală, putându-se astfel aprecia că nu se impune privarea de libertate a acestora.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus din pedepse durata reţinerii şi arestării preventive din 4 iulie 2005 pentru inculpaţii J.D. şi N.N.V. şi din 7 iulie 2005 pentru inculpatul C.G..
De asemenea, s-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpaţii C.G. şi C.M. în folosul statului câte 10.500 euro, sau contravaloarea în lei a valutei la data executării, sume ce constituie folosul realizat de inculpaţi din sumele încasate din infracţiunile de furt comise de persoana vătămată D.M. (5.000 euro), părţile vătămate C.F.D. şi P.M.C. (6.000 euro), respectiv persoana vătămată S.N.M. (10.000 euro).
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpaţii C.E.F., C.M. (fost R.), J.D., C.G. şi P. fostă (G.) I.N.
În motivele de apel, parchetul a arătat că instanţa de fond a omis să aplice inculpaţilor pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen., în condiţiile în care aceasta este prevăzută în mod expres de textul care incriminează traficul de minori.
Totodată, s-a susţinut că instanţa nu a făcut în mod corect aplicarea disp. art. 88 C. pen. cu privire la deducerea duratei reţinerii şi arestării preventive, limitându-se la a menţiona momentul de început al acestei perioade, fără însă a preciza durata în timp, în situaţia dată, până la data de 12 iulie 2006.
Hotărârea a fost criticată şi sub aspectul netemeiniciei, în sensul aplicării faţă de inculpaţi a unor pedepse injust individualizate atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, urmare greşitei reţineri de circumstanţe atenuante, precum şi a dispoziţiilor art. 81 C. pen. care nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţa de faţă, raportat la gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite de inculpaţi.
În apelul său, inculpatul C.M. a reiterat apărarea privind nevinovăţia sa, arătând că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de minori întrucât nu le cunoaşte pe părţile vătămate C.F.D. şi P.M.
Totodată, s-a susţinut că judecarea cauzei în primă instanţă s-a făcut în lipsa sa, nefiind legal citat, în subsidiar solicitându-se redozarea pedepsei aplicate, urmare corectei valorificări a elementelor circumstanţiale vizând lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată şi un copil în întreţinere.
Deopotrivă, în motivele de apel, şi inculpatul J.D. a solicitat să se constate că nu există probe care să dovedească elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.
Aceleaşi critici au formulat şi inculpaţii P.I.N. şi C.G. care, suplimentar, au solicitat restituirea cauzei la pachet în vederea refacerea urmăririi penale.
Totodată, cu caracter subsidiar, inculpatul C.G. a solicitat redozarea pedepsei aplicate, urmare corectei valorificări a elementelor circumstanţiale favorabile ca şi circumstanţe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 189/A din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, desfiinţată în parte, sentinţa penală apelată, iar în rejudecare, în baza art. 65 C. pen. s-a dispus aplicarea pedepsei complementare privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, faţă de inculpării C.G.. C.E.F., F.I.N., C.M., N.N.V., J.D. şi C.V., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
Totodată, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor J.D. şi N.N.V., arestul preventiv din data de 4 iulie 2005 până la 12 iulie 2006, iar din pedeapsa aplicată inculpatului C.G. - detenţia de la 7 iulie 2005 până la data de 12 iulie 2006, menţinându-se în rest dispoziţiile hotărârii penale apelate care nu contravin prezentei hotărâri.
Prin aceiaşi hotărâre au fost respinse, ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii C.G., C.E.F., F.I.N., C.M. şi J.D. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele: Instanţa de fond - Tribunalul Arad a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, respectiv aceea că inculpatul C.G., care deţinea în oraşul T. din Italia cu chirie un apartament şi o cameră dintr-un imobil, a cazat mai multe persoane pe care le folosea pentru comiterea de furturi din magazine, aceste persoane fiind în special minori care au fost recrutaţi şi aduşi în situaţia de aservire, ajutat fiind în acest sens de către inculpaţii C.M. şi F.I.N., bunurile sustrase fiind predate inculpatului C.G. sau inculpatului C.M. care le valorificau obţinând astfel importante beneficii materiale.
Instanţa de fond în mod judicios a reţinut participarea într-o astfel de echipă de hoţi a numitelor D.M.C., H.A.C. (minore), care au comis aproape zilnic infracţiunea de furt din magazine până în momentul în care au fost depistate de carabinieri cu bunuri furate asupra lor.
De menţionat că cele două părţi vătămate minore au fost cazate la locuinţa deţinută de inculpatul C.G. şi au sustras bunuri din magazine, fiind "transportaţi cu autoturismul de inculpatul C2. V., după care bunurile au fost recepţionate de inculpatul C.M., acesta din urmă instituind un regim de teroare, minorii s-au lăsat prinşi în timpul sustragerilor pentru a se curma această situaţie.
În toamna anului 2003 şi partea vătămată S.N.M. a plecat la Torino pentru a efectua furturi, fiind cazat la locuinţa inculpatului. C., iar datoria pentru transportul în Italia urmând a fi plătită din bunurile sustrase, partea vătămată acceptând aceste condiţii; această parte vătămată a fost dusă la furat pe diferite trasee, atât de inculpatul C.M. cât şi de inculpata F.I.N..
Tot prin intermediul inculpaţilor C.G. şi F.I.N., a ajuns în Italia şi partea vătămată T.M.D., iar această parte vătămată a fost cazată de asemenea în locuinţa inculpatului C. împreună cu inculpatul S.N., împreună cu care a sustras bunuri din magazine.
De asemenea, partea vătămată H.A.I. cunoscând această situaţie de la partea vătămată fugită M.C., s-a deplasat în oraşul T., fiind cazat la locuinţa inculpatului C. şi circa timp de 8 luni a efectuat diferite sustrageri de bunuri împreună cu martorul C.L.E. şi l-a contactat pe partea vătămată S.A.G. pentru a pleca şi acesta în Italia, însă având în vedere că la data de 7 iulie 2005 inculpatul C. a fost reţinut, plecarea acestui minor nu a mai avut loc.
Inculpaţilor N.N.V. şi C.V. li s-a imputat faptul că ar fi participat la recrutarea părţii vătămate C.F.D. la cererea numitului C.L., primul transportând părţile vătămate C.F.D. şi M.I.N. până în localitatea Vinţu de Jos, unde l-au întâlnit pe inculpatul J.D. care se ocupa de transportul de persoane în străinătate şi căruia inculpatul N. i-a spus că cei doi minori trebuie să ajungă în T., unde vor fi aşteptaţi de numitul C.L. care îi va plăti câte 200 euro pentru fiecare minor, fapt care s-a şi întâmplat. În Italia, cele două părţi vătămate au fost exploatate de către numitul C.L., fiind trimise la furat în beneficiul său.
Judicios s-a reţinut şi faptul că numitul C.L. a recrutat-o pe partea vătămată M.F.M. în vederea comiterii unor infracţiuni de furt în folosul său şi a apelat din nou la serviciile inculpatului N.N.V., preţul transportului fiind plătit de numitul C.L..
S-a mai reţinut faptul că, întrucât inculpatul N. a întârziat să se întoarcă în ţară, martorul H.T. cu al cărui autoturism s-a făcut deplasarea în Italia, împreună cu inculpatul J.D. s-au deplasat în oraşul T. şi au reclamat în faţa autorităţilor italiene comiterea unei infracţiuni de abuz de încredere, contribuind astfel la depistarea numitului C.L. şi a complicilor săi, prin conducerea organelor judiciare la locuinţa în care erau cazaţi minorii traficaţi.
Această stare de fapt a rezultat din coroborarea declaraţiilor de martori audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei de judecată, cât şi din declaraţiile inculpaţilor C.E.F., F.I.N., N.N.V. şi C.V. care în cursul urmăririi penale au descris modul de derulare a evenimentelor, dar şi din înscrisurile administrate în cauză, fiind astfel răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care au beneficiat inculpaţii pe parcursul procesului penal şi probată infracţiunea de trafic de minori în sarcina fiecărui inculpat, în forma prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Ca urmare, în mod judicios instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu din mai multe infracţiuni de trafic de persoane săvârşite în modalitatea concursului de infracţiuni, într-o infracţiune unică săvârşită în formă continuată, având în vedere rezoluţia infracţională unică, modalitatea de comitere a actelor materiale care intră în componenţa infracţiunii unice, precum şi identitatea de loc şi timp în care s-au derulat.
A mai reţinut instanţa de apel că solicitarea inculpaţilor C.G., J.D.. C.M. şi F.I.N. de achitare în temeiul art. 10 lit. a) sau c) C. proc. pen. este neîntemeiată întrucât din probele dosarului s-a conturat în mod evident starea de fapt arătată mai sus şi din care rezultă că inculpaţii au săvârşit într-adevăr infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
S-a mai reţinut că susţinerile inculpatului C.G. în sensul că nu cunoştea care sunt persoanele cazate în apartamentul şi în camera deţinute de el, că nu avea cunoştinţă de activităţile efectuate de către părţile vătămate minore, că el a lucrat într-o altă localitate în domeniul construcţiilor, astfel că fapta de trafic de minori nu poate fi reţinută în sarcina sa. Sunt concluziile din probele administrate în cauză din care rezultă că tocmai inculpatul C.G. a fost cel care a coordonat efectiv toată activitatea de exploatare a părţilor vătămate minore prin intermediul inculpaţilor C.M. şi F.I.N. care i-au supravegheat îndeaproape pe aceştia, i-au menţinut într-o stare de aservire, i-au condus pe traseu iar bunurile furate le-au recepţionat şi le-au valorificat, obţinând un profit important. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul J.D., s-a reţinut că acesta a negat în permanenţă că ar fi vinovat de infracţiunea reţinută în sarcina sa. Arătând că nu cunoştea vârsta părţii vătămate M.I.N.. că nu ştia că părţile vătămate urmează a fi transportate în Italia în vederea comiterii unor infracţiuni de furt, însă aceasta a fost combătută în mod evident inclusiv prin declaraţia martorului N.N. căreia instanţa i-a acordat valoare probatorie, că inculpatul J.D. cunoştea atât vârsta părţilor vătămate cât şi scopul plecării acestora în Italia.
În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C.V., F.I.N., J.D. şi N.N.V. în mod judicios instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate acestora, fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 C. pen. în acest sens atât cu privire la cuantumul pedepselor aplicate cât şi la lipsa unei condamnări mai mare de 6 luni, precum şi existenţa convingerii instanţei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei închisorii.
Deopotrivă, s-a apreciat că criticile formulate de inculpaţi raportat la cuantumul pedepselor aplicate sunt nefondate, neexistând posibilitatea reducerii lor deoarece în caz contrar nu s-ar mai putea atinge scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., această critică vizând în special pedeapsa aplicată inculpatului C.G., de 7 ani închisoare, însă instanţa a avut în vedere că acesta a fost persoana care a coordonat întreaga activitate infracţională a celorlalţi inculpaţi şi acesta a fost principalul beneficiar al folosului material obţinut de pe urma comiterii infracţiunilor de furt care au fost comise de părţile vătămate, neimpunându-se reţinerea unor circumstanţe atenuante facultative în favoarea acestuia.
Legat de problema individualizării judiciare a pedepsei, precum şi a modalităţii de executare, instanţa de apel a apreciat că şi criticile Parchetului sunt de asemenea neîntemeiate, neimpunându-se majorarea pedepselor aplicate şi nici înlăturarea suspendării condiţionate a executării pedepsei dispuse în privinţa inculpaţilor F.I.N., N.N.V., C.V. şi J.D. întrucât aceasta este expresia departajării faţă de ceilalţi inculpaţi care au avut un rol mult mai important, decisiv, în toată activitatea infracţională decât aceştia care au avut acte materiale puţine şi de o gravitate mai mică.
Cu toate acestea, instanţa de apel a apreciat că apelul formulat de Parchet este fondat în ceea ce priveşte omisiunea aplicării pedepselor complementare faţă de toţi inculpaţii din dosar, respectiv menţionarea deducerii exacte a arestului preventiv în privinţa inculpaţilor C.G., J.D. şi N.N.V., motiv pentru care a dispus admiterea recursului parchetului în aceste limite.
În ceea ce priveşte solicitarea principală a inculpaţilor de a se trimite cauza la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, instanţa de apel a apreciat că această solicitare nu are nici un temei, în condiţiile în care urmărirea penală a mai fost refăcută o dată, fiind eliminate viciile subzistente la acea dată, neexistând nici un motiv de nulitate absolută a actelor de urmărire penală care să conducă la o astfel de soluţie prev. de art. 332 C. proc. pen.
Într-adevăr inculpaţii au criticat modalitatea în care a fost efectuată urmărirea penală, au invocat nulitatea unor probe administrate în această fază procesuală (nulitatea efectuării comisiei rogatorii pe motivul încălcării dreptului la apărare, nesemnarea actelor care conţin transcrierea interceptărilor telefonice pe fiecare pagină, existenţa unor probe a căror provenienţă nu a fost stabilită în mod exact), însă aceste critici nu sunt fondate, deoarece a fost stabilită provenienţa actelor din dosar, a fost stabilit organul judiciar care a transcris interceptările telefonice iar comisia rogatorie a fost efectuată în mod corect, astfel că nu subzistă motivul de nulitate absolută invocat, fiind exclusă soluţia de trimitere a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.
Inculpaţii au mai solicitat şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond - Tribunalul Arad pe motivul că excepţiile de procedură invocate nu au fost motivate sau soluţionate, că nu s-a discutat legalitatea sesizării instanţei, că nu se ştie care din cele două rechizitorii a fost citit, însă nici aceste motive nu conduc la existenţa nulităţii absolute a hotărârii şi a cercetării judecătoreşti întrucât din examinarea hotărârii instanţei de fond rezultă că toate excepţiile de procedură invocate au fost şi soluţionate şi corect motivate, instanţa răspunzând la fiecare critică formulată, iar în problematica citirii rechizitoriului, respectiv a legalităţii sesizării instanţei nu au fost găsite nereguli ca unitare a examinării hotărârii.
Având în vedere că desfiinţarea hotărârii penale apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare se poate dispune doar în două situaţii, respectiv neîndeplinirea procedurii de citare cu părţile sau nulitatea absolută a cercetării judecătoreşti şi a hotărârii pronunţate, nici una din aceste situaţii nesubzistând, astfel că aceste solicitări urmează a fi respinse.
Cu privire la nelegala citare a inculpatului C.M., instanţa apreciază că acest motiv nu este întemeiat întrucât acesta a fost citat la domiciliul cunoscut, iar dacă şi-a schimbat domiciliul, avea obligaţia să anunţe instanţa de judecată sau organul judiciar competent despre această modificare de adresă, neputându-şi invoca propria culpă.
Cu privire la criticile formulate de inculpaţii F.I.N., J.D. şi C.G. referitoare la încălcarea dreptului la apărare al acestora, instanţa nu a constatat încălcări ale acestui drept în aşa măsură încât să afecteze soluţia care a fost adoptată în cauză, astfel că nici această critică nu va putea fi asimilată de către instanţa de apel în sensul pronunţării unei hotărâri de desfiinţare a sentinţei penale apelate.
Şi împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii C.G., C.E.F., C2.R.M. şi J.D., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În recursurile inculpaţilor C2. şi C.E.F. s-a solicitat, în principal, admiterea recursurilor, casarea Hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe aspectul că inculpaţii nu au fost citaţi legal, caz de casare prev. de art. 385 pct. 21 C. proc. pen.
Totodată, în sfera cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. s-a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care au fost condamnaţi recurenţii inculpaţi, iar în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. - faptul că inculpatul C.M. nu a fost audiat niciodată, deşi a dorit acest lucru.
În recursul inculpatului J.D. s-au invocat cazurile de casare prevăzute ce art. 385 pct. 6, 9, 10, 17 şi 21 C. proc. pen., invocându-se, punctual, următoarele critici: nelegala sesizare a instanţei întrucât rechizitoriul refăcut a fost confirmat de acelaşi procuror care l-a întocmit prima dată; refacerea actelor de urmărire penală s-a efectuat fără prezenţa apărătorilor inculpaţilor, deşi prezenta acestora era obligatorie; inculpatul J.D. a fost condamnat pentru că ar fi intervenit personal şi ar fi făcut presiuni asupra poliţiştilor de frontieră; în cursul cercetării judecătoreşti au fost făcute cereri în probaţiune care nu au fost admise de instanţa de fond şi nici de cea de apel.
Totodată, s-a susţinut că lipseşte o referire esenţială privind activitatea inculpatului J. care a participat activ la destructurarea unei reţele infracţionale, deşi exista la dosar înregistrarea unei convorbiri telefonice, precum şi faptul că instanţele au ignorat declaraţia unui ofiţer al Serviciului Român de Informaţii Externe, R.A. care a insistat să fie audiat întrucât cunoştea aspecte favorabile pentru J.D.
S-a mai susţinut că niciuna dintre părţile procesuale nu a fost citată în mod legal, fiind astfel incidente în cauză prevederile art. 385 pct. 21 C. proc. pen.
În aceleaşi linie s-a situat şi recursul demarat de inculpatul C.G., motivele de recurs formulate fiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 6, 10, 14, 272 şi 21 C. proc. pen. şi argumentate pe următoarele aspecte: rechizitoriul după refacere a fost confirmat de o persoană incompatibilă; dreptul la apărare a fost încălcat întrucât la data de 17 aprilie 2008 instanţa a apreciat ca întemeiate cererile de amânare pe motive medicale formulate de avocaţi însă a desemnat un apărător din oficiu pentru a se da citire actului de sesizare la aceeaşi dată, deşi prezenţa apărătorului ales era obligatorie la citirea actului de sesizare; instanţa nu s-a pronunţat asupra nici unei cereri formulate de părţi, cu precizarea, că în şedinţa din 8 aprilie 2010 se face referire la cererea de conexare formulată de părţi, însă în dispozitivul încheierii nu se face referire la aceasta; pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată prin raportare la faptul că, de la data comiterii faptelor, respectiv 2002 - 2003, inculpatul nu a mai avut niciun contact cu legea penală, acesta absolvind cursurile unei facultăţi; nelegală confiscare a sumei de 10.500 euro în condiţiile în care nu există probe cu privire la existenţa infracţiunii de trafic de minori.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi a motivelor de recurs a căror examinare se ia întotdeauna din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Ambele instanţe, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au procedat la o corectă soluţionare a cauzei, atât în planul acţiunii penale, cât şi a celei civile adiacente, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează fapta dedusă judecăţii şi pedepse just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi 52 C. pen.
În acest sens se constată că probatoriul administrat în cauză evidenţiază corecta reţinere de către instanţe a situaţiei de fapt dedusă judecăţii, constând în aceea că, la începutul anului 2003, inculpatul C.G. care deţinea în oraşul T. din Italia cu chirie un apartament în imobilul de pe strada "V.B." şi o cameră dintr-un imobil de pe strada F. a cazat mai multe persoane pe care le-a organizat în echipe pentru a comite infracţiuni de furturi din magazine, bunurile obţinute prin furt fiind valorificate ulterior prin vânzare.
Persoanele folosite de inculpatul C.G. pentru comiterea de furturi din magazine erau în special minori care erau aduşi în starea de aservire cu ajutorul inculpaţilor C.M. şi F.I.N. Bunurile sustrase erau predate inculpatului C.G. sau inculpatului C.M. care le valorificau obţinând astfel importante beneficii materiale.
Din echipa de hoţi organizată de inculpatul C.G. au făcut parte şi minorele D.M.C. şi B.A.C. care au comis aproape zilnic infracţiuni de furt din magazine până în momentul în care au fost depistate de carabinieri cu bunurile sustrase asupra lor.
Astfel, la începutul lunii martie 2003, minora D.M.C., împreună cu prietenul său M.F. au fost cazaţi la locuinţa inculpatului C. din T.. Minora a fost îndemnată de inculpat să săvârşească infracţiuni de furt, prietenul său fiind folosit ca şofer.
Persoana vătămată D. a fost repartizată într-o echipă de hoţi împreună cu o minora B.A.C., transportul acestora la magazinele de unde urmau să sustragă bunuri fiind asigurat de inculpata F. (G.) I.N., prietena inculpatului C.G.. iar după data de 6 mai 2003 atribuţiile acesteia revenindu-i numitului M.F.
Cele două minore au comis aproape zilnic infracţiuni de furt din magazine în favoarea inculpatului C.G. până în data da 13 mai 2003.
Totodată, materialul probator administrat în cauză a evidenţiat faptul că inculpatul C1.E.F. a fost cel care a luat legătura cu inculpatul C.G. pentru a ordona plecarea în Italia a părţii vătămate C.F.D.. Cei doi inculpaţi s-au ocupat de formalităţile necesare obţinerii paşaportului pentru partea vătămată, plecarea acesteia în Italia având loc la data de 18 septembrie 2003. În respectiva ocazie, în Italia a plecat şi partea vătămată P.M.C. care a fost de asemenea recrutată de inculpatul C.G..
Cele două persoane au fost aşteptate în Italia de inculpaţii C.G. şi C.M. şi cazate la locuinţa deţinută de inculpatul C.G. unde, fiind supuse unui regim de teroare, părţile vătămate au fost forţate să sustragă bunuri din magazine, transportul la locul faptelor fiind asigurat cu autoturismul condus de C.M., iar bunurile recepţionate tot de inculpat.
Pentru a pune capăt acestei situaţii, cele două părţi vătămate s-au predat organelor de poliţie italiene în timpul sustragerilor.
O situaţia identică a avut şi partea vătămată Ş.N.M. care a plecat la T. pentru a efectua furturi, fiind cazată la locuinţa inculpatului C.. Aceasta a comis furturi pe diferite trasee, unde a fost condusă de inculpaţii C.M. şi P.I.N.
Tot prin intermediul inculpaţilor C.G. şi P.I.N. a ajuns în Italia şi partea vătămată T.M.D. care a fost cazată, de asemenea, în locuinţa inculpatului C.
O situaţia identică a fost constatată şi în ceea ce o priveşte pe partea vătămată H.A.I. care s-a deplasat în oraşul T., fiind cazată în locuinţa inculpatului C., timp de 8 luni, obligată să comită diferite sustrageri de bunuri împreună cu martorul C.L.E.
La sfârşitul lunii noiembrie 2004, inculpata N.N.V. a discutat cu martorul B.V. despre intenţia minorului M.I.N. în vârstă de 13 ani de a pleca la muncă în străinătate. Inculpatul N., care ştia despre faptul că numitul C.L. se ocupa în Italia cu îndrumarea şi coordonarea unor minori care săvârşeau infracţiuni de furturi, a luat legătura telefonic cu numitul C. acesta spunându-i că este de acord ca minorul să fie dus în Italia pentru a sustrage bunuri din magazine.
Numitul C.L., aflat în Italia, a luat legătura cu cumnatul său, inculpatul C.V. căruia i-a cerut să găsească un băiat care să meargă în Italia la furat. Inculpatul C. a luat legătura cu partea vătămată C.F.D., prin intermediul mamei acestuia, căruia i-a spus că minorul ar putea câştiga bani în Italia, mama minorului fiind de acord cu plecarea acestuia, crezând că minorului i se va găsi un loc de muncă.
În acest context, după recrutarea celor două părţi vătămate, inculpatul J.D. a organizat transportul minorilor în străinătate, la cererea inculpatului N., primind pentru fiecare persoană transportată suma de câte 200 euro.
În Italia, cele două părţi vătămate au fost exploatate de către numitul C.L. fiind trimise la furat în beneficiul său. C.L. a recrutat pe partea vătămată M.F.M. pentru a merge în Italia în vederea comiterii unor infracţiuni de furt în folosul său, apelând din nou la serviciile inculpatului N. pentru transportul părţii vătămate în Italia. Ajunsă pe teritoriul Italiei încă din 19 ianuarie 2005, partea vătămată M. a săvârşit mai multe infracţiuni de furt pe teritoriul Italiei, în beneficiul făptuitorului C. până în luna mai 2005.
În raport de contextul factual anterior descris, care rezultă cu evidenţă din interpretarea coroborată a declaraţiilor date în faza de urmărire penală de inculpaţii C.E.F., F. (G.) I.N., N.N.V. şi C.V. în care a fost descris modul de derulare a evenimentelor, declaraţiilor date de părţile şi persoanele vătămate în faza de urmărire penală, declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în instanţă: A.S., N.I., S.A.G., C.S.C., B.A.C., etc., martori audiaţi în instanţă. Mijloace de probă corect evaluate prin prisma dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. se constată că încadrarea juridică dată faptelor de prima instanţă - respectiv infracţiune unică de trafic de persoane minore săvârşită în formă continuată corespunde criteriilor de legalitate, dată fiind identitatea de loc şi timp în care faptele ce intră în componenţa infracţiunii unice au fost săvârşite şi a modalităţii de comitere a faptelor care pun în evidenţă existenţa unei rezoluţii infracţionale unice.
Astfel, conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane minore recrutarea, transportarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia.
Conform actelor dosarului, victimele au fost duse în Italia în vederea exploatării, transportul acestora fiind asigurat de către inculpaţi care au folosit pentru deplasare fie autoturismul, fie avionul.
Victimele părţi vătămate au fost atrase prin promisiuni neadevărate cu privire la câştigurile pe care le vor obţine din desfăşurarea muncilor în străinătate, unora dezvăluindu-le adevărata natură a muncilor, în timp ce alte părţi vătămate au aflat natura ilicită a muncii abia când au ajuns în Italia, fiind ulterior constrânse să se supună voinţei inculpaţilor, practicând furtul din magazine, constrângere exercitată prin ameninţare şi violenţă, aflându-se într-o stare de aservire totală, neavând paşapoartele la dispoziţia lor şi obligaţi fiind să-şi plătească transportul, asigurarea medicală şi celelalte cheltuieli pe care inculpaţii le efectuaseră cu aceştia pentru a ajunge în străinătate.
Acţiunile inculpaţilor astfel cum au fost descrise de instanţa de fond şi cea de apel, au fost realizate în scopul exploatării părţilor vătămate prin obligarea la efectuarea de fapte ilicite (furat) în folosul inculpaţilor.
Ca urmare, prin activităţile desfăşurate - relatate în preambulul analizei în recurs, inculpaţii au realizat fiecare în parte actul de coautorat care întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane minore în modalitatea recrutării, transportării şi găzduirii prin înşelăciune, violenţă şi ameninţare, în scopul exploatării încadrare juridică dată de prima instanţă.
În acest sens, potrivit principiilor doctrinare, cazul de casare sus-menţionat are în vedere ipoteza în care deşi situaţia de fapt a fost corect reţinută, în mod greşit s-a apreciat că fapta constituie o anumită infracţiune, în realitate lipsind unul din elementele constituite.
Ori, în cauză situaţia de fapt stabilită de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel, arată că aceasta nu are susţinere în probatoriul administrat. Ca urmare, faţă de natura apărărilor formulate, cazul de casare ce permite cenzurarea situaţiei de fapt, respectiv verificarea concordanţei dintre cele reţinute în hotărârea de condamnare şi probele administrate în cauză, este cel prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., prin prisma căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza recursurile.
Potrivit art. 3859 alin (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis grava eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.
Incidenţa dispoziţiilor art. 3859 alin (1) pct. 18 C. proc. pen. presupune o evidentă stabilire eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat soluţia adnotată. Aşadar, prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, care în realitate aceasta nu exista sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din acest mijloc de probă reiese contrariul.
Eroarea gravă de fapt presupune deci reţinerea unei împrejurări esenţiale fără ca probele administrate să o susţină sau o nereţinere a unei astfel de împrejurări esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturării grave a probelor.
Or, aşa cum s-a arătat anterior în cauza pendinte nu se poate vorbi despre o stabilire greşită a situaţiei de fapt, după cum nu se poate susţine nici că au fost ignorate probe sau s-a acordat încredere excesivă unor probe, starea de fapt reţinută nefiind consecinţa unei denaturări evidente a probelor, ci rezultatul unei analize coroborate a acestora.
În acest sens se constată că apărarea formulată de inculpatul C.G. în sensul că nu cunoştea persoanele cazate în apartamentul şi în camera deţinute şi nici nu avea cunoştinţă de activităţile efectuate de către părţile vătămate minore a fost corect înlăturată de instanţe ca fiind infirmată de probatoriul administrat în cauză din care rezultă că inculpatul C.G. a fost cel care a coordonat efectiv toată activitatea de exploatare a părţilor vătămate minore, prin intermediul inculpaţilor C.M. şi F.I.N. supraveghind îndeaproape minorii şi menţinându-i într-o stare de aservire aptă să-i determine pe aceştia să comită furturi, în interesul său personal.
Şi în ceea ce îl priveşte pe inculpatul J.D. se constată că actele dosarului infirmă apărarea acestuia în sensul că nu cunoştea vârsta părţii vătămate M.I.N. şi nici faptul că aceasta urma să fie transportată în Italia în vederea comiterii unor infracţiuni de furt.
Ca urmare, în raport de argumentele prezentate se constată că vinovăţia inculpaţilor cercetaţi în cauză a fost pe deplin dovedită - cu menţiunea că inculpaţii N.N.V., C.V., C.E.F. au recunoscut, în principiu, modalitatea de derulare a evenimentelor cu anumite nuanţări, astfel încât solicitările de achitare formulate în recurs sunt vădit neîntemeiate.
De altfel, lipsa de sustenabilitate a criticii formulate de apărare în acest sens rezultă din caracterul său general, inculpaţii neevidenţiind care anume mijloc de probă a fost interpretat greşit şi în ce fel s-a reflectat această evaluare viciată asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţe şi asupra vinovăţiei inculpaţilor.
Neîntemeiate sunt şi criticile privind încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor la momentul citirii actelor de sesizare a instanţei, urmare desfăşurării acestei proceduri în prezenţa apărătorilor desemnaţi din oficiu, respectiv privind nelegalitatea administrării unor probe în cursul cercetării judecătoreşti, din actele dosarului rezultând că inculpaţilor le-a fost respectat dreptul la apărare, aceştia beneficiind de asistenţă juridică din oficiu şi, în măsura în care au solicitat, de termene acordate în vederea angajării de apărători aleşi, lipsa apărătorilor aleşi la efectuarea anumitor acte procedurale necircumscriindu-se aspectelor de nelegalitatea invocate de apărare în recurs şi nici unei eventuale culpe a instanţei, în condiţiile în care, potrivit art. 171 alin. (4) C. proc. pen., apărătorului îi incumbă obligaţia de a-şi asigura substituirea în situaţia în care nu se poate prezenta în instanţă.
Deopotrivă, raportat la obligaţia apărătorului anterior menţionată, se constată că împrejurarea administrării probelor testimoniale în prezenţa apărătorilor desemnaţi din oficiu, cu rezerva readministrării în faţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză întrucât nulitatea invocată este una relativă care a fost acoperită la primul termen de judecată la care inculpaţii au fost asistaţi de către apărătorii aleşi care nu au solicitat readministrarea probatoriilor prin reaudierea martorilor.
În aceiaşi sferă de argumentare se constată că respingerea unor cereri probatorii formulate de apărare nu se poate circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. întrucât, soluţia instanţelor s-a fundamentat şi argumentat pe corecta evaluare a utilităţii şi pertinenţei probelor testimoniale solicitate, în raport de probatoriul administrat în cauză.
Nici critica invocată în cadrul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. nu este întemeiată, din actele dosarului rezultând că toţi inculpaţii au fost citaţi la domiciliile cunoscute, o eventuală schimbare a adresei de domiciliu a părţii incumbând obligaţia instanţei de a efectua actele de procedură la noua adresă numai după ce respectiva modificare este adusă la cunoştinţa instanţei în condiţiile art. 177 alin. (2) C. proc. pen.
Deopotrivă, aspectele privind neregularitatea actului de sesizare a instanţei nu se circumscriu unor cazuri de casare care să fundamenteze o soluţie de trimitere a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, verificarea regularităţii actului de inculpare realizându-se în condiţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., la prima înfăţişare în fond eventualele cerinţe urmând a fi înlăturate în condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen. Or, o astfel de verificare nu se poate face la acest moment procesual şi în condiţiile în care inculpaţii nu au argumentat vătămarea suferită prin faptul invocat ca reprezentând aspect de nelegalitate a rechizitoriului.
Înalta Curte constată că nici critica colectivă privind greşita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, invocată deopotrivă de acuzare, dar şi de apărare, însă cu titlu subsidiar, nu este întemeiată, pedepsele aplicate de prima instanţă, corectate în apel numai în ceea ce priveşte sfera pedepselor complementare, reprezentând expresia unei corecte individualizări judiciare prin prisma criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, natura, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, gradul de participare al fiecărui inculpat în parte la activitatea infracţională, precum şi circumstanţele personale ale fiecărui inculpat în parte, respectiv comportamentul procesual şi existenţa sau inexistenţa antecedentelor penale.
Astfel, în baza propriului examen, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor, prin cuantumul lor, reprezintă expresia justei aplicări a principiului proporţionalităţii sancţiunii cu natura şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, în raport de criteriile de individualizare anterior menţionate, după cum şi modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor răspunde aceloraşi exigenţe, argumentele detaliat expuse de prima instanţă cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor fiind pe deplin valabile.
În acest sens, se constată că prin cuantumurile lor, pedepsele aplicate inculpaţilor reflectă adecvat şi contribuţia efectivă a acestora la săvârşirea întregii activităţi infracţionale, atitudinea procesuală şi conduita acestora, precum şi situaţia juridică a acestora la momentul săvârşirii faptelor, reprezentând expresia unei corecte departajări a participanţilor la activitatea infracţională dedusă judecăţii.
Totodată, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.V., F.I.N., J.D. şi N.N.V. se constată că dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate acestora corespunde exigenţelor art. 81 C. pen., în raport de datele personale ale inculpaţilor şi atitudinea lor procesuală constatându-se că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei închisorii.
Pentru considerentele ce preced, reţinându-se că motivele de recurs invocate de parchet şi de inculpaţi sunt neîntemeiate şi cum nu se constată existenţa unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii intimaţi inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi F. (fostă A., fostă G.) I.N.., N.N. şi C.V., în sumă de câte 400 lei şi onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi vătămate C.F.D., P.M.C., M.I.N., M.F.M., T.M.D. şi H.A.I., în sumă de câte 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi intimaţii inculpaţi C.G., C.E.F., C. (fost R.) M. şi J.D. împotriva Deciziei penale nr. 189/A din data de 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind şi pe intimaţii F. (fostă Ani., fostă G.) I.N., N.N. şi C.V.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi C.G., C.E.F., C2. (fost R.) M. şi J.D. la plata sumelor de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei reprezentând onorariile parţiale pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi F. (fostă A., fostă G.) I.N., N.N. şi C.V., în sumă de câte 400 lei şi onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi vătămate C.F.D., P.M.C., M.I.N., M.F.M., T.M.D. şi H.A.I. în sumă de câte 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3208/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3397/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
