ICCJ. Decizia nr. 3438/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3438/2012
Dosar nr. 94/3/2011
Şedinţa publică din 24 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 254 din 2 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor inculpatului prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 61 din Legea nr. 78/2000 modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată şi infracţiunea prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000 modificată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată, a fost condamnat inculpatul cpt. (r) N.R.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru luare de mită.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 din Legea nr. 78/2000 modificată, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a impus condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte lunar, în ultima zi lucrătoare, la serviciul de probaţiune a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen.
În baza art. 35 C. pen., după executarea pedepsei principale, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen., s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 12 noiembrie 2010-18 noiembrie 2010.
În baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 500 euro şi 1.600 euro.
În baza art. 357 lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurator asupra sumei de 500 euro, consemnată pe numele inculpatului, la Banca C.E.C., Sucursala Ştirbei Vodă, conform recipisei de consemnare din 2 decembrie 2010.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 8.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut, în fapt, următoarea situaţie:
Prin ordinul nr. 42541 din 4 iulie 2007, emis de I.G.S.U., s-a ordonat organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru încadrarea posturilor de subofiţeri, prevăzute pentru etapa a doua de profesionalizare a structurilor, scoţându-se astfel la concurs, în perioada 9 iulie-31 decembrie 2007, la nivel naţional, un număr total de 11.535 posturi de subofiţeri şi 180 posturi de personal contractual, repartizate pe unităţi, conform situaţiei centralizatoare din Anexa nr. 1 la acest ordin.
În Anexa nr. 1, pentru II.S.U. „D.S.” Bucureşti, au fost alocate un număr total de 1165 posturi, din care 1158 subofiţeri şi 7 posturi personal contractual.
Din cele 1165 posturi de subofiţeri alocate pentru acest inspectorat, 518 posturi au fost alocate pentru specialitatea „servanţi-pompieri şi protecţie civilă”, acestea urmând a fi distribuite subunităţilor de intervenţie din cadrul inspectoratului.
Prima faza a concursurilor respective s-a desfăşurat la nivelul fiecărui inspectorat, în perioada iulie-august, cu precizarea că ultima probă ce trebuia susţinută de candidaţi era proba scrisă, care a avut loc la toate inspectoratele din ţară, la data de 15 august 2007.
Din cele 518 posturi de subofiţeri, servanţi pompieri şi protecţie civilă, în urma primei etape de examene, au fost ocupate un număr de 48 de posturi.
Conform ordinului inspectorului general şi anexelor acestuia, la nivelul fiecărui inspectorat urmau să se înfiinţeze toate comisiile necesare desfăşurării concursului, membrii acestora urmând a fi nominalizaţi prin ordin de zi pe unitate, de comandant.
Una din comisiile ce trebuiau înfiinţate era cea de multiplicare a subiectelor, precum şi a grilelor de răspuns, cu precizarea că membrii acestei comisii aveau obligaţia să respecte perioadele de timp impuse prin ordinul inspectorului general pentru activităţile de multiplicare şi, bineînţeles, să nu difuzeze unor persoane neautorizate conţinutul documentelor cu care aceştia operau.
Conform procedurii de organizare a concursului, toţi membrii comisiilor au fost instruiţi cu privire la regulile ce urmau a fi respectate, dar şi la obligaţiile ce le reveneau acestora.
Prin ordinul din 19 iulie 2007, inculpatul cpt. (r) N.R.I. a fost desemnat, în calitate de membru, în comisia pentru multiplicarea subiectelor, (documente clasificate).
Din expunerea ce urmează a fi făcută în prezentul act de inculpare, se constată că inculpatul şi-a încălcat aceste atribuţiuni, în scopul obţinerii în mod ilegal a unor foloase de ordin material.
Unul din candidaţii înscrişi la prima fază a concursului organizat la I.S.U. Bucureşti, în perioada iulie-august 2007, în vederea ocupării unor posturi de subofiţeri a fost şi martorul denunţător D.L.D.
Înainte de depunerea dosarului de candidat la I.S.U. Bucureşti, martorul denunţător s-a întâlnit întâmplător, pe raza municipiului A., cu martora R.A.I., care era în acea perioadă prietena făptuitorului cpt. B.A.M., ce activa ca ofiţer la I.S.U. Teleorman.
Cu ocazia discuţiei cu martora R.A.I., martorul denunţător D.L.D. i-a mărturisit acesteia că urmează să candideze la concursul de la I.S.U. Bucureşti, că are emoţii fireşti cu privire la acest concurs, exprimându-şi totodată nevoia pe care o simţea de a fi sprijinit ca sa fie declarat admis.
Martora R.A.I. i-a explicat că are un prieten ofiţer în structurile I.S.U., despre care s-a gândit că s-ar putea să-l ajute în mod legal pe interlocutorul său.
În acest context, după câteva zile, în aceeaşi localitate, are loc o nouă întâlnire a celor doi la care este invitat şi făptuitorul cpt. B.A.M.
Cu prilejul acestei discuţii, martorul denunţător îi cere sprijinul ofiţerului fără să-i solicite însă; să facă ceva ilegal, deoarece sprijinul a fost gândit iniţial să fie dat sub forma unor sfaturi privind bibliografia, tematica etc.
În acest context, făptuitorul cpt. B.A.M. îi sugerează martorului denunţător D.L.D. că cel mai bun ajutor pentru el poate să fie punerea în contact a acestui candidat cu un coleg al său, care nu era altul decât inculpatul şi, care în perioada respectivă era ofiţer cu gradul de locotenent, chiar la I.S.U. Bucureşti, unde urma să se desfăşoare concursul.
Martorul denunţător D.L.D. acceptă propunerea ofiţerului, ofiţer care îl contactează telefonic pe colegul său din Bucureşti, pe care-l pune în legătură cu D.L.D.
Nici cu acest prilej nu s-a discutat ca ajutorul ce urma să fie primit de D.L.D. să fie rezultatul unor activităţi ilegale, el fiind gândit a se rezuma la indicarea bibliografiei, tematicilor, etc.
După câteva zile, martorul denunţător D.L.D., având asupra sa pregătit dosarul de candidat se întâlneşte pe raza municipiului Bucureşti cu inculpatul cpt. (r) N.R.I., prilej cu care acesta din urmă îi explică că el urmează să facă parte din comisia de multiplicare a subiectelor şi, contra unei sume de 2.000 euro o să-i pună lui D.L.D. la dispoziţie grila de răspunsuri, înainte de probele scrise, probe care erau de tip grilă.
Inculpatul i-a garantat astfel candidatului respectiv, faptul că va fi cu siguranţă admis în acel mod.
Martorul denunţător D.L.D. acceptă propunerea inculpatului, urmând să se reîntâlnească după câteva zile când o să aibă şi ultimele documente asupra lui, ce trebuiau depuse în dosarul de candidat, acest dosar de candidat urmând a fi predat inculpatului împreună cu suma de bani, după care inculpatul urma să-i depună la I.S.U. Bucureşti dosarul şi să facă demersuri pentru ca martorul denunţător să fie declarat admis atât la probele eliminatorii, cât şi la proba scrisă prin punerea la dispoziţie a grilei de răspuns.
După câteva zile, cei doi se reîntâlnesc pe raza municipiului Bucureşti, purtând o discuţie în autoturismul proprietatea inculpatului, prilej cu care martorul denunţător îi prezintă dosarul, dar şi suma de 2.000 euro inculpatului, sumă pe care „la indicaţia” inculpatului, martorul denunţător o introduce între filele dosarului, iar dosarul îl introduce în geanta inculpatului care se afla în autoturism.
Cei doi se despart nu înainte ca martorul denunţător D.L.D. să mai fie încă o dată asigurat că va primi, prin SMS, înainte de proba scrisă, de la inculpat, răspunsurile la testul grilă.
În continuare, inculpatul cpt. (r) N.R.I. i-a depus martorului denunţător dosarul de candidat, iar când acesta din urmă s-a prezentat la vizita medicală a înregistrat un incident minor, având tensiunea arterială puţin mărită din cauza stării emotive generată de concurs şi, de teama de a nu fi respins la această verificare medicală, l-a contactat pe inculpat, cu care s-a întâlnit în sediul I.S.U. Bucureşti, cerându-i ajutorul. Acesta din urmă i-a explicat că în schimbul sumei de 100 euro, o să-i aranjeze martorului denunţător şi depăşirea acestui moment critic.
Martorul denunţător D.L.D. i-a oferit inculpatului suma de 100 euro, pe loc, rezultatul fiind acela că acesta din urmă a fost admis la testele medicale.
Această ultimă pretindere şi primire a sumei respective, pare să îmbrace forma unei acţiuni de traficare a influentei de către inculpat ca o pretinsă faptă penală distinctă, însă, în realitate, această pretindere şi primire a inculpatului este absorbită în activitatea infracţională de fond, respectiv aceea de a pretinde mită, când în baza unei singure rezoluţii infracţionale inculpatul i-a asigurat martorului denunţător „protecţie” pentru „depăşirea” tuturor fazelor acestui concurs, bineînţeles totul făcându-se contra cost, iniţial pentru suma de 2.000 de euro la care s-a mai adăugat un bonus de 100 de euro.
După câteva zile, mai precis în data de 15 august 2007, are loc proba scrisă la acest concurs, probă la care participă şi martorul denunţător D.L.D., fără ca acesta să mai primească însă de la inculpat grila de răspuns.
În acest context, martorul denunţător completează răspunsurile din grilă după propriul său bagaj de cunoştinţe, iar la afişarea rezultatelor constată că a fost declarat admis.
Bineînţeles că între martorul denunţător şi inculpat a avut loc o discuţie, după afişarea rezultatelor, prilej cu care martorul denunţător D.L.D. i-a cerut banii înapoi inculpatului cpt. (r) N.R.I., dar şi explicaţii.
În cadrul acestei discuţii, inculpatul s-a „scuzat” că nu a putut să-i distribuie martorului denunţător răspunsul tip grilă, motivând că anumiţi colegi din comisie l-au supravegheat mai strict decât s-ar fi aşteptat şi, din acest motiv i-a fost teamă să mai distribuie aceste răspunsuri.
Cu privire la suma de bani primită de la martorul denunţător, inculpatul i-a menţionat acestuia că nu i-o poate restitui, motivându-i că ar fi împărţit-o cu alţi ofiţeri din comisia de concurs şi că nu mai poate să se ducă la aceştia să le ceară banii înapoi.
Inculpatul i-a promis însă, martorului denunţător că în scurt timp o să-i restituie integral suma de 2.000 euro.
Deoarece fusese declarat admis, având deja calitatea de subofiţer I.S.U., martorul denunţător a apreciat că este periculos pentru el să-i facă „scandal” inculpatului pentru a-l forţa pe acesta să-i dea banii înapoi. Teama martorului denunţător deriva din faptul că, inculpatul era ofiţer chiar în unitatea în care el urma să se încadreze în scurt timp; pe de altă parte, martorul denunţător a crezut în promisiunea inculpatului, că o să-i restituie suma în scurt timp.
În luna septembrie 2007, s-a susţinut etapa a II-a a concursului pentru ocuparea unor posturi de subofiţeri, respectiv pentru posturile rămase neocupate ca urmare a etapei din august 2007.
La I.S.U. Bucureşti rămăseseră neocupate un număr de 470 de posturi, procedura de concurs din septembrie 2007 a fost identică cu cea din august 2007, când din nou inculpatul a avut calitatea de membru în aceeaşi comisie de multiplicare.
Promiţându-i că astfel o să-i restituie suma de 2.000 euro, inc. cpt. (r) N.R.I. i-a propus deja subordonatului său D.L.D. să accepte ca în locuinţa sa din Bucureşti (unde locuia cu chirie), să primească în noaptea dinaintea probei scrise din data de 30 septembrie 2007, doi tineri, la ora 04:00 dimineaţa, pentru care inculpatul a explicat că o să trimită un mesaj pe telefonul martorului denunţător, mesaj ce trebuia pus la dispoziţia celor doi fără ca martorul denunţător să ştie conţinutul.
Martorul denunţător D.L.D. a acceptat propunerea ofiţerului, i-a primit pe cei doi tineri pe care nu-i cunoştea, după care la scurt timp a primit şi mesajul telefonic de la inculpat, punând aparatul telefonic la dispoziţia celor doi pentru deschiderea mesajului.
Cei doi tineri necunoscuţi au analizat conţinutul mesajului, martorul denunţător mergând în bucătăria locuinţei, pentru a nu-i deranja pe aceştia.
Când acesta a revenit din bucătăria locuinţei a constatat că cei doi tineri primiseră de la inculpat un mesaj cu răspunsurile de la concurs, pe care ei în calitate de candidaţi urmau să-l susţină la I.S.U. Bucureşti pentru a deveni subofiţeri.
În scurt timp, cei doi tineri au plecat, ulterior martorul denunţător aflând chiar de la inculpat că aceştia fuseseră declaraţi admişi la examenul scris din 30 septembrie 2007.
În împrejurarea descrisă, martorul denunţător a salvat mesajul telefonic şi l-a pus la dispoziţia organului de anchetă odată cu formularea autodenunţului.
Acest mesaj de tip SMS conţine o înşiruire consecutivă de la X la Z, după fiecare număr existând câte o literă sau un grup format din două litere. Aceste caractere reprezintă de fapt răspunsurile corecte pentru examenul tip grilă din data de 30 septembrie 2007, cu următoarele excepţii:
- răspunsurile corespunzătoare întrebărilor cu numărul A1, A2, A3, A4, A5, A6, A7, A8 şi A9 din mesajul respectiv sunt furnizate astfel încât pentru întrebările respective să se obţină jumătate din punctajul maxim, adică 1,5 puncte de fiecare;
- răspunsurile corespunzătoare întrebărilor cu numărul. A10 şi A11, sunt furnizate astfel încât pentru aceste întrebări punctajul să fie de 2 puncte.
S-a efectuat în cauză planşă foto cu privire la aparatul telefonic pus la dispoziţie de martorul denunţător, din care rezultă conţinutul mesajului menţionat.
Din probele cauzei, respectiv din denunţul şi declaraţiile făptuitorului cpt. B.A.M. mai rezultă că în vara anului 2007, după ce inculpatul primise deja cei 2.100 euro de la martorul denunţător, s-a întâlnit pe raza municipiului Bucureşti cu denunţătorul cpt. B.A.M., prilej cu care acesta din urmă i-a cerut inculpatului un împrumut de 500 euro, având de efectuat unele lucrări, urgente, cu geamuri termopan.
Inculpatul cpt. (r) N.R.I. i-a acordat acest împrumut colegului său, urmând ca banii să-i fie restituiţi după o anumită perioadă.
După aproximativ două 2 luni, cei doi se reîntâlnesc, tot în Bucureşti, prilej cu care denunţătorul făptuitor cpt. B.A.M. încearcă să-i restituie inculpatului cei 500 euro împrumutaţi, însă acesta refuză să-i primească, explicând că acei 500 euro reprezintă „partea” lui B.A.M. din suma totală de 2.000 euro, pe care inculpatul o primise de la D.L.D.
În acest context, cpt. B.A.M. află „post factum” că inculpatul pretinsese şi primise suma de bani de la martorul denunţător D.L.D.
În ciuda tuturor insistenţelor sale, cpt. B.A.M. nu a mai reuşit să-i restituie cei 500 euro luaţi ca împrumut de la inculpat, deoarece acesta din urmă a refuzat sistematic să-i primească.
Din ansamblul probelor administrate, Tribunalul a constatat că făptuitorul cpt. B.A.M., chiar dacă a primit cei 500 euro în condiţiile expuse, nu are formă de participaţie penală la fapta de corupţie săvârşită de inculpat.
Pe parcursul cercetărilor, făptuitorul cpt. B.A.M. i-a restituit, din proprie iniţiativă, martorului denunţător D.L.D. suma de 500 euro, sens în care la dosarul cauzei se află declaraţia martorului denunţător D.L.D., în care confirmă că a primit cei 500 euro.
În cursul anului 2010, inculpatul a promis suma de 2.500 euro (din care oferit prin intermediul denunţătorului D.L.D. suma de 500 euro investigatorului cu identitate reală I.C.) pentru ca acesta, prin traficarea influenţei să-l poată ajuta să fie selectat în vederea plecării în misiune externă în teatrele de operaţii la care România participă cu misiuni poliţieneşti.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi inculpatul N.R.I.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul neaplicării pedepselor complementare şi accesorii prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen. şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate.
Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită şi, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. În subsidiar, pentru cea de a doua infracţiune, solicită încetarea procesului în baza art. 10 lit. f) sau lit. i1) C. proc. pen., apreciind că există o cauză de nepedepsire, întrucât investigatorul a fost autorizat să primească mită, ceea ce este contrar dispoziţiilor art. 261 alin. (6) din Legea nr. 78/2000.
Instanţa de apel a apreciat ca fondate doar criticile parchetului în ceea ce priveşte neaplicarea pedepsei complementare şi a pedepsei accesorii de interzicere a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., având în vedere că inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, de calitatea sa de membru în comisia de multiplicare a subiectelor destinate testării candidaţilor la concursul organizat în cadrul I.S.U. „D.S.” Bucureşti.
Critica parchetului privind greşita individualizare a pedepsei s-a apreciat nefondată, atât cuantumul cât şi modalitatea de executare fiind corespunzător stabilite de prima instanţă.
De asemenea, solicitările inculpatului de achitare s-au apreciat ca nefondate.
Probatoriul administrat în primă instanţă a fost completat în apel, rezultând vinovăţia inculpatului în săvârşirea ambelor infracţiuni.
Pentru prima infracţiune nu s-a reţinut apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi avut atribuţii de serviciu cu privire la grila de concurs, acest aspect fiind contrazis de probele administrate, respectiv ordinul din care rezultă calitatea sa în comisiile de concurs în care a participat.
Cât priveşte provocarea din partea investigatorului invocată de inculpat, s-a reţinut că activitatea acestuia s-a desfăşurat în limitele legale, în procedura exercitării flagrantului, specifică depistării infracţiunilor de corupţie.
În consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia penală nr. 29 din 2 februarie 2012, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, D.N.A., împotriva sentinţei penale nr. 254 din 2 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi în fond:
A făcut în cauză aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului N.R.I. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.R.I.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de inculpatul N.R.I.
Parchetul a invocat, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greşita aplicare a criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei, solicitând condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi aplicarea pedepsei complementare a degradării militare.
Inculpatul a invocat în motivele scrise de recurs cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 18, 9, 10 şi 172 C. proc. pen., iar în susţinerea orală a făcut trimitere la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10, 18 şi 171 C. proc. pen., fără însă a dezvolta, în concret, pentru fiecare caz în parte, care sunt criticile formulate.
A susţinut, însă, într-o primă critică, raportată la dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., că ambele instanţe nu au soluţionat o cerere formulată de inculpat ce viza clarificarea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, dat fiind că actul de sesizare se referă la două infracţiuni de luare de mită, concurente între ele, concurente la rândul lor, cu o cumpărare de influenţă, iar parchetul şi-a precizat poziţia în sensul că trimiterea în judecată nu vizează decât o singură infracţiune de luare de mită, dar nu a menţionat care dintre acestea.
De asemenea, o altă chestiune căreia nu i s-a dat nici o dezlegare priveşte autorizarea investigatorului, să efectueze activităţi specifice în legătură cu cumpărarea de influenţă, în raport de respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv art. 261 alin. (6) din Legea nr. 78/2000.
Pentru aceste critici formulate în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., inculpatul a solicitat casarea ambelor hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ipoteza în care nu se va admite această solicitare, inculpatul a criticat greşita sa condamnare. Pentru prima infracţiune, de luare de mită, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Pentru motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen. s-a susţinut că probele administrate nu îmbracă exigenţele legale şi nu conduc la soluţia de condamnare greşit dispusă faţă de inculpat.
Cu caracter subsidiar s-a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurenţi, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Cu referire la recursul declarat de inculpatul N.R.I., acesta, printr-o primă critică, a făcut referire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în cadrul căruia a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât ambele instanţe nu s-au pronunţat pe cereri esenţiale formulate de inculpat, ce vizau clarificarea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi modalitatea în care a acţionat investigatorul sub acoperire.
Înalta Curte constată că susţinerile inculpatului, sub acest aspect, sunt nefondate, ambele instanţe pronunţându-se pe aspectele invocate de inculpat.
Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o singură infracţiune de luare de mită, ce constă în fapta acestuia de a pretinde şi primi suma de 2.000 euro de la denunţătorul D.L.D. în scopul de a-l ajuta pe acesta să promoveze examenul susţinut în luna august 2007 la I.S.U. Bucureşti, prin punerea la dispoziţie a răspunsurilor corecte la testul grilă din cadrul examenului scris, inculpatul având acces la aceste răspunsuri în virtutea atribuţiilor sale de serviciu.
Instanţele au constatat că dintr-o eroare materială a fost reţinută aplicarea art. 33 C. pen. şi pentru această faptă. Pentru infracţiunea de luare de mită s-a înlăturat art. 33 C. pen. şi s-a reţinut acest text legal pentru că inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni de luare de mită şi de cumpărare de influenţă, în concurs real.
Cât priveşte situaţia investigatorului sub acoperire şi asupra acestei apărări s-au pronunţat ambele instanţe, constatându-se, corect că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (6) din Legea nr. 78/2000, activitatea investigatorului desfăşurându-se în limitele legale, în procedura organizării flagrantului, specifică depistării infracţiunilor de corupţie.
Pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 172 C. proc. pen. (indicat eronat de inculpat ca pct. 171, Înalta Curte constată că nu s-au formulat critici distincte, ce se pot subsuma acestora, apărarea inculpatului făcând referire la greşita condamnare, nesusţinută probator, fără însă a se argumenta, concret, în ce constă greşita aplicare a legii sau pretinsa nemotivare. În acest context, apărările inculpatului vor fi examinate în cadrul criticilor de fond, respectiv cele ce vizează solicitarea de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.) şi achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă (art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.).
Astfel, într-o primă apărare, a solicitat achitarea pentru infracţiunea de luare de mită, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., critică ce poate fi examinată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar nu este fondată.
Iniţial, s-a încercat a se ştirbi credibilitatea denunţătorului, susţinându-se că acesta urma să beneficieze de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.
Judecătorul fondului a arătat că această împrejurare nu este suficientă, pentru a se pune la îndoială declaraţiile denunţătorului.
Acesta a descris cu lux de amănunte faptele inculpatului, într-o manieră clară, coerentă şi logică (cu toate strădaniile apărării de a-l încurca), între declaraţiile acestuia de la urmărirea penală şi din instanţă neexistând contradicţii sau nepotriviri.
Credibilitatea denunţătorului este cu atât mai mare cu cât relatările sale privind situaţia de fapt de la punctul 2 din rechizitoriu au fost confirmate şi de către inculpat.
Or, este greu de crezut că denunţătorul ar spune adevărul cu privire la fapta nr. 2 şi ar minţi cu privire la fapta 1 rechizitoriu.
O altă probă care confirmă că denunţătorul spune adevărul este mesajul SMS care cuprinde răspunsurile la examenul tip grilă din data de 30 septembrie 2007, acesta arătând în declaraţiile sale înţelegerea avută cu inculpatul, în condiţiile în care acesta nu-i mai putea restitui suma de 2.100 euro.
S-a apreciat că susţinerile denunţătorului se coroborează şi cu denunţul şi declaraţiile martorului B.M.
Astfel, în declaraţia sa, martorul arată: „N.R.I. a refuzat să primească aceşti bani, spunându-mi că nu vrea să-i mai ia de la mine pentru că el primise de la D.L.D. suma de 2.000 euro pentru a-l ajuta să promoveze examenul din 2007 şi a considerat că din această sumă cei 500 euro îmi reveneau mie. Din discuţiile pe care le-am avut cu N.R.I., am înţeles că aceşti bani sunt de la D.L.D. pentru ajutorul pe care i l-a dat cu ocazia examenului”.
O altă apărare a inculpatului cu referire la prima infracţiune se referă la inexistenţa unei fişe a postului din care să rezulte încunoştinţarea inculpatului cu privire la atribuţiile ce îi revin în cadrul examinării.
Şi această apărare a fost corect înlăturată de instanţe, întrucât la dosar există ordinul din 19 iulie 2007, prin care inculpatul a fost desemnat în calitate de membru în comisia pentru multiplicarea subiectelor de examen.
Procedura de organizare a examenului a fost reglementată prin ordinul din 4 iulie 2007 emis de I.G.S.U., precizându-se că membrii comisiei de multiplicare nu aveau dreptul să difuzeze unor persoane neautorizate conţinutul documentelor cu care aceştia operau, astfel că, în mod corect s-a constatat că fapta inculpatului a fost comisă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Pentru cea de-a doua infracţiune se solicită în principal, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. (cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen.), formulându-se mai multe apărări.
Deşi inculpatul recunoaşte fapta, acesta invocă provocarea din partea denunţătorului sau a investigatorului cu identitate reală I.C.
În mod corect această apărare nu a fost reţinută de instanţele de fond şi apel, fiind dovedit în speţă, faţă de modul concret de săvârşire a faptei, că inculpatul a avut iniţiativa comiterii acesteia, nefiind nicidecum provocat, întrucât inculpatul este cel care a solicitat să fie pus în legătură cu o persoană căreia să-i dea bani, să-i cumpere influenţa pentru a pleca într-o misiune în străinătate.
Mai mult, tot inculpatul este cel care a iniţiat în perioada desfăşurării activităţii infracţionale mai multe contacte şi întâlniri pentru a-şi duce la îndeplinire rezoluţia infracţională.
Cu caracter subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea sa în baza art. 10 lit. b1) C. proc. pen. pentru fapta de cumpărare de influenţă.
Corect a fost respinsă solicitarea faţă de natura faptei (de corupţie) şi de persoana inculpatului (militar profesionist), aspecte ce nu se pot încadra în dispoziţiile art. 181 C. pen. pentru a aprecia că fapta inculpatului ar fi „vădit” lipsită de importanţă, iar atingerea adusă valorilor ocrotite de legea penală ar fi minimă.
În concluzie, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpatului există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de acesta.
Cu caracter subsidiar, inculpatul a solicitat și reducerea pedepsei ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, critică ce poate fi examinată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Același caz de casare este invocat și în recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., dar solicitându-se majorarea pedepsei și executarea în regim de detenție.
Înalta Curte apreciază că niciuna dintre aceste solicitări nu este fondată.
Ambele instanţe au aplicat corect criteriile generale de individualizare, stabilind un cuantum şi o modalitate de executare corespunzătoare atât gradului de pericol social al faptei cât şi elementelor ce circumstanţiază persoana inculpatului, care a prezentat suficiente garanţii că se poate reintegra în societate, fără a fi nevoie de o executare a pedepsei în regim de detenţie.
De asemenea, corect nu au fost aplicate dispoziţiile art. 67 C. pen., inculpatul fiind în prezent militar în rezervă.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile formulate de parchet şi inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul parţial al avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi de inculpatul N.R.I. împotriva deciziei penale nr. 29 din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3396/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 345/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
