ICCJ. Decizia nr. 3496/2012. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3496/2012
Dosar nr. 693/36/2011
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 191 din 12 mai 2011 a Tribunalului Constanţa, s-a dispus în baza art. 5221 C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen. respingerea, ca nefondată, a cererii de rejudecare a condamnatului S.M.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit a), e) şi h) C. pen., pentru care a fost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 203 din 03 mai 2001 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 3740 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
A reţinut instanţa de fond că potrivit art. 5221 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Prin sentinţa penală nr. 203 din 03 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr. 60/2001, condamnatului S.M.C. i s-a aplicat pedeapsa de 9 (nouă) ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), e) şi h) C. proc. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen.
Prin decizia penală nr. 218/P din 17 august 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în dosarul penal nr. 553/P/2001 s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.M.C., iar prin decizia penală nr. 3740 din 12 septembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, în dosarul penal nr. 4154/2001 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de acesta. La data de 30 septembrie 2002 a fost emis mandatul de executare cu nr. 297/2002.
Întrucât condamnatul s-a sustras de la executarea pedepsei, fiind dat în urmărire internaţională în baza dispoziţiei I.G.P.R.-B.N.I. din 18 ianuarie 2008, Ministerul Administraţiei şi internelor, I.G.P.R., B.N.I. a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 67 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, emiterea formelor pentru extrădarea condamnatului. A fost emis mandatul european de arestare nr. 28 din 28 august 2007 acesta fiind arestat provizoriu în Italia la data de 17 ianuarie 2008. Cu adresa B.M.I. a comunicat instanţei că petentul a fost extrădat din Italia, fiind adus în ţară şi depus în arestul I.G.P.R.-Direcţia Cercetări Penale.
Prin sentinţa penală nr. 385 din 29 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus în baza art. 5221 C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen. respingerea, ca nefondată, a cererii de rejudecare a condamnatutui S.M.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), e) şi h) C. pen., pentru care a rost condamnat definitiv prin sentinţa penală nr. 203 din 03 mai 2001 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 3740 din 12 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin decizia penală nr. 15/P din 16 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în cauza cu nr. 1972/118/2010 s-au dispus admiterea apelului declarat de condamnatul în rejudecare după extrădare S.M.C., împoatriva sentinţei penale nr. 385 din data de 29 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 1972/118/2010. A desfiinţat hotărârea primei instanţe şi a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Constanţa.
S-a reţinut ca motiv al trimiterii la rejudecare faptul că în rejudecare tribunalul a readministrat probele, procedând la reaudierea condamnatului, a martorilor din lucrări şi efectuarea unei comisii rogatorii pentru audierea martorei D. (fostă P.) M.
După administrarea probatoriului, tribunalul, în rejudecare, a respins ca nefondată cererea condamnatului S.M.C. motivat de împrejurarea că, probatoriul nu a conturat o artă situaţie de fapt sau o altă încadrare juridică a faptei, iar vinovăţia acestuia a fost în mod cert şi corect stabilită. Referitor la aplicarea pedepsei, tribunalul a reţinut că nu se impune o nouă individualizare a acesteia, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat al hotărârii de condamnare.
Raportat la cele ce preced, s-a constatat că, deşi s-a pronunţat pe fondul cererii de rejudecare, tribunalul nu a procedat efectiv Ia rejudecarea cauzei, aşa cum o impun prevederile art. 5221 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 405 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit normelor de procedură ce guvernează judecata în primă instanţă, tribunalul, după administrarea probelor, trebuia să pronunţe o nouă hotărâre, în care să facă propria analiză a probatoriului, să stabilească situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii şi dacă constata existenţa vinovăţiei, trebuia să aplice o pedeapsă individualizată conform prevederilor art. 72 C. pen. După pronunţarea propriei hotărâri în rejudecare, tribunalul, dacă constată că aceasta este similară primei hotărâri conform prevederilor art. 406 alin. (4) C. proc. pen., putea respinge cererea de rejudecare a cauzei ca nefondată. Faţă de cerinţele textelor legale menţionate arterior, instanţa de apel a constatat că, referirile generice privind stabilirea corectă şi certă a situaţiei de fapt a încadrări juridice şi vinovăţiei condamnatului S.M.C., din hotărârea atacată cu apel nu echivalează cu o rejudecare pe fond a cauzei.
În aceeaşi ordine de idei, neaplicarea unei pedepse individualizată conform prevederilor art. 72 C. pen., pentru motivul greşit că ar exista autoritate de lucru judecat al hotărârii de condamnare iniţială, este tot o nesoluţionare pe fond a cauzei. Referitor la comisia rogatorie prin care s-a procedat la audierea martorei D. (fostă P.) M., coparticipantă la săvârşirea faptei dedusă judecăţii, curtea a constatat că s-a efectuat cu lipsă de procedură în ceea ce-l priveşte pe condamnatul S.M.C., situaţie în care se constată nulitatea absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a respectivei probe.
A reţinut instanţa de fond în rejudecare că materialul probator administrat în cauză la soluţionarea cauzei pe fond, în primul ciclu procesual cu excepţia declaraţiei martorei D. (fostă P.) M., în comisie rogatorie pentru care Curtea de Apel Constanţa a constatat nulitatea acesteia, respectiv declaraţiile părţii vătămate A.I., lista persoanelor cu talon intrate în autocar la data de 20 noiembrie 1998 în punctul de frontieră Vama veche, Raportul Serviciului Patrulări şi însoţiri din data de 20 noiembrie 1999 - trenul XXX, Raportul de expertiză medico-legală din 20 ianuarie 2000 al IML Constanţa (actual SML Constanţa), depoziţiile martorilor B.T., T.M., N.C., S.D.B., procesele - verbale de confruntare dintre martorul S.D.B. şi cele 3 inculpate, procesele - verbale de percheziţie domiciliară şi corporală, coroborate cu declaraţiile inculpatelor care au recunoscut faptele comise dar şi cu probele administrate în rejudecarea cauzei respectiv D.R. (condamnat în aceeaşi cauză în calitate de coautor la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie), G.M., S.D.B. relevă următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii S.M.C. şi D.R. împreună cu inculpatele P.M., M.G. şi Z.V. au hotărât să se deplaseze în Turcia. La data de 18 noiembrie 1999 cei cinci inculpaţi au plecat din oraşul Mărăşesti spre Focşani cu autoturismul condus de fratele inculpatului S.M.C. În oraşul Mărăşeşti în timp ce se aflau într-un bar, inculpatul S.M.C. a dat o sumă de bani martorului T.M. pentru ca acesta să-i cumpere nişte medicamente ce urmau a fi administrate la diverse persoane, pentru a le aduce în stare de inconştienţă şi să le înlesnească deposedarea victimelor de diverse bunuri şi valori, în seara de 18 noiembrie 1999, cei cinci inculpaţi, au plecat cu un autocar în Turcia, iar în momentul când au ajuns la graniţa bulgaro-turcă, datorită interdicţiei sub care se aflau inculpatele M.G. şi P.M., interdicţie aplicată pe paşapoartele acestora (de a mai călători în această ţară unde practicaseră prostituţia) nefiindu-le permisă intrarea celor două pe teritoriul statului turc, inculpaţii au luat hotărârea de a se întoarce toţi în ţară. Cei cinci inculpaţi s-au urcat în primul autocar ce se întorcea din Turcia în România. În acest autocar, inculpaţii l-au cunoscut pe un tânăr ce se întorcea de la muncă, din Turcia, şi cu care inculpaţii S.M.C. şi D.R. au intrat în vorbă şi „s-au împrietenit".
Profitând de naivitatea tânărului şi de o oarecare simpatie a acestuia pentru inculpata Z.V., grupul infracţional l-a atras pe A.l., determinându-l să-şi continue deplasarea spre domiciliul său din judeţul Vaslui, împreună cu inculpaţii, cu trenul. Iniţial, s-a încercat un aranjament în care victima A.I. ar fi trebuit să se deplaseze la un hotel din Constanţa împreună cu inculpata Z.V. pentru a întreţine relaţii sexuale şi în acest context să-i administreze în băuturi alcoolice „pastilele"" pentru a fi deposedat de bunuri, dar ulterior, datorită costului cazării pe care partea vătămată nu a dorit să-l plătească, s-a renunţat la acest proiect. Inculpata Z.V. a insistat pe lângă partea vătămată să plece împreună cu trenul. În gara CFR Constanţa, înainte de plecarea trenului, inculpatul S.M.C. a cumparat o sticlă de lichior de cafea de la un chioşc.
Partea vătămată A.I. şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra o sticlă de votcă însă a renunţat, inculpatul S.M.C. insistând în cumpărarea lichiorului de cafea spunând că băutura trebuie să fie dulce să placă şi fetelor. În realitate inculpatul S.M.C. urmărea achiziţionarea unei băuturi „dulce şi colorată", astfel ca victima să nu simtă gustul amar şi nici să sesizeze culoarea albă a medicamentelor ce urmează a fi dizolvate. În gara CFR Constanţa inculpatul D.H. a cumpărat 6 pahare din plastic. După plecarea trenului din Constanţa, inculpatei S.M.C. având lichiorul şi paharele asupra sa, s-a deplasat la toaletă şi într-unul din pahare a introdus o folie întreagă de teblete (10 pastile) pisându-le. Întorcându-se în compartiment, inculpatul S.M.C. a pus paharele pe măsuţă şi a turnat lichior în acestea. Partea vătămată a ieşit pe hol, după care s-a întors în compartiment fiind îndemnat de incupatul S.M.C. să bea dintr-un pahar pe care acesta anume i l-a întins. A.I. a luat paharul şi a întrebat, "câte pastile mi-ai pus" în glumă, iar inculpatul S.M.C. i-a răspuns de asemenea, în glumă că şapte pastile, după care a negat şi ca să-l convingă că nu este adevărat a gustat el primul din paharul părţii vătămate. După consumarea lichiorului din pahar, partea vătămată a adormit imediat. Inculpatul D.R. i-a fixat drept sarcină inculpatei P.M. să iasă pe coridor pentru a asigura paza în timp ce ceilalţi patru inculpaţi au început să-l controleze pe A.I. în buzunare şi bageje pentru a-i deposeda de bunurile de valoare pe care le avea asupra sa, după ce în prealabil au tras perdelele de la compartiment. Inculpatul D.R. a luat de pe degetele victimei două inele, iar inculpata Z.V. i-a luat ceasul de la mână, cureaua da la pantaloni, precum şi suma de 510 mărci germane şi 350.000 RON. Inculpata M.G. a scos cureaua de la pantalonii victimei, la îndemnul celor doi inculpaţi, şi ce asemenea a controlat-o pe aceasta şi în lenjeria intimă, precum şi în şosete pentru a-i găsi bani.
Fiind sesizaţi din timp de apariţia unei patrule de poliţie, de către inculpata P.M., care cunoştea despre ce se petrece în compartiment, inculpaţii au ascuns inelele sustrase sub banchetă. Grăbindu-se să-i avertizeze pe ceilalţi inculpaţi, P.M. a intrat cu tigaia aprinsă în compartiment, motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional, iar amenda a fost plătită din banii sustraşi de la victimă. Fiind întrebaţi de organele de poliţie despre situaţia lui A.l., inculpaţii au răspuns poliţiştilor că acesta doarme profund urmare consumării unei mari cantităţi de băuturi alcoolice. Inculpaţii au fost sancţionaţi pentru că nu aveau bilete de călătorie, cu excepţia inculpatei Z.V. şi a victimei, (care îi cumpărase acesteia biletul), amenda contravenţională fiind plătită de asemenea din banii sustraşi de la partea vătămată. În continuare inculpaţii i-a mai luat victimei un inel, precum şi geaca pe care o purta, o geantă de voiaj nouă, o pereche de adidaşi, o bluză de trening, un carton de ţigări M.C., o lanternă şi un briceag. La sosirea trenului în staţia Buzău, cei cinci inculpaţi au coborât având asupra lor bunurile sustrase. Partea vătămată A.I. a rămas dormind în compartimentul în care a călătorit, ulterior trezindu-se singur. Pe peronul din Buzău, inculpaţii au văzut-o în cele din urmă pe partea vătămată coborând din tren şi s-au grăbit să plece pentru a nu se întâlni cu aceasta.
Inculpaţii au luat un taxi şi s-au deplasat în oraşul Focşani unde au mers la un fast food, unde au mâncat şi au achitat nota cu 50 de mărci germane, sustrase de la partea vătămată. Inculpatul S.M.C. l-a anunţat telefonic pe fratele său S.D. să vină cu maşina sa din Mărăşeşti pentru a-i transporta pe toţi la domiciliul lor. Între timp inculpaţii au împărţit între ei cartonul de ţigări, geaca părţii vătămate a fost luată de inculpata M.G., ceasul de cureaua au fost luate de inculpata Z.V., iar celelalte bunuri sustrase au rămas la inculpaţii S.M.C. şi D.R.
Cu maşina lui S.D. inculpaţii s-au deplasat în oraşul Panciu, unde cele trei inculpate au coborât, primind fiecare câte 10.000 RON şi convenind să nu recunoască nimic când vor fi întrebate. Partea vătămată observând în staţia Buzău şi constatând că a fost deposedat de bunuri a plecat cu un alt tren la Focşani pentru a-i găsi pe făptuitori şi unde a reclamat fapta comisă. Aflându-se în trenul spre Focşani părţii vătămate i s-a făcut rău, stare generată de efectul medicamentelor ingerate în cantitate mare, motiv pentru care a fost transportat la spital, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.
Martorul T.M. a declarat că medicamentele pe care Ie-a cumpărat la cererea inculpatului S.M.C. erau „neuleptil" şi „rohyonol", medicamente ce se administrează în cazul afecţiunilor neuropsihiatnce. Asupra inculpatelor M.G. şi Z.V. au fost găsite geaca şi cureaua sustrase de la victimă, bunuri ce au fost ridicate şi restituite acesteia. Atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei de judecată, inculpatele Z.V., M.G. şi P.M. au recunoscut faptele comise, evidenţiind rolul important pe care l-au avut inculpaţii S.M.C. şi D.R. în întreaga activitate infracţională desfăşurată.
Starea de fapt expusă anterior şi reţinută de instanţă în sarcina incuipatului S.M.C., a rezultat din declaraţiile părţii vătămate A.I., lista persoanelor cu talon intrate în autocar la data de 20 noiembrie 1999 în punctul de frontieră Vama Veche în care sunt înscrise numele inculpaţilor, inculpatelor şi a părţii vătămate, raportul Serviciului Patrulări însoţiri din care rezultă că făptuitorii s-au aflat la data de 20 noiembrie 1999 în trenul personal XXX pe relaţia Constanţa - Feteşti, raport de expertiză medico - legală din 20 ianuarie 2000 al IML, judeţ Constanţa, depoziţiile martorilor B.T., T.M., N.C., S.D.B. şi cele trei inculpate, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi corporală, coroborate cu declaraţiile inculpatelor care au recunoscut faptele comise.
Raportul de expertiză medico-legală din 20 ianuarie 2000 al IML judeţ Constanţa a concluzionat că atât Rohypnolul în doză de 10 tablete sau Neuleptilul tot în doză de 10 tablete, administrate odată (într-o singură repriză) sunt apte, fiecare în parte, să pună viaţa în pericol prin instalarea comei, aceasta cu atât mai mult cu cât au fost dizolvate în băuturi alcoolice (100 ml lichior de cacao). S-a arătat că supradozojul este manifestat la 10 comprimate, administrat odată, şi poate produce comă, dar şi reacţii adverse multiple, care pot apare tardiv. Poate determina hipertensiune malignă care duce la moarte în majoritatea cazurilor, iar asocierea cu alcool le creşte efectul ducând la aprofundarea comei.
A reţinut instanţa de fond, în rejudecare, că, situaţie de fapt se confirmă întru totul, prin declaraţiile părţii vătămate şi martorei D.M., că S.M.C. a avut o participaţia determinantă de autor la folosirea unor medicamente pe care să i le pună în băutura alcoolică părţii vătămate A.I., în trenul Constanţa - Buzău, provocându-i acestuia somnul, şi sustrăgându-i apoi banii şi bunurile pe care le deţinea, din care unele au fost ulterior descoperite în posesia martorelor (foste coinculpate) M.G. şi Z.V. Aceste două persoane au dat declaraţii de recunoaştere a infracţiunii în cadrul procesului în care au fost condamnate, au arătat şi participaţia condamnatului S.M.C., susţinerile lor se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi ale martorei D.M., astfel încât nu sunt temeiuri de a considera că declaraţiile lor conţin aspecte neadevărate, în ceea ce îl priveşte pe acest condamnat.
A mai reţinut că mijloacele de probă din dosar nu constau numai în aceste declaraţii, ci şi în mijloace de probă ce indică faptul că S.M.C. se afla în trenul Constanţa-Buzău împreună cu ceilalţi coinculpaţi cu care a fost judecat, respectiv lista persoanelor fără talon intrate în ţară cu mijlocul de transport, din care rezultă că atât cei cinci coinculpaţi cât şi partea vătămată s-au aflat în acelaşi autocar venind din Turcia, raportul poliţiei transporturi prin care a constatat 6 persoane într-un compartiment al trenului Constanţa-Feteşti, din care două erau partea vătămată A.I. şi martora P. (actual D.) M., persoane care au susţinut că sunt împreună şi vin de la muncă din Turcia, fiind evident că printre celelalte se afla şi condamnatul S.M.C., de asemenea constatarea din raport că A.I. nu a putut fi trezit, dând semne că se află în stare de ebrietate.
De asemenea, raportul de expertiză medico-legală efectuat în faza de urmărire penală se coroborează cu declaraţiile din care rezultă că pentru adormirea părţii vătămate s-au folosit medicamente, fie rohypnol, fie neuleptil, ambele având proprietatea de a provoca coma, deci starea de inconştienţă care poate fi confundată cu somnul în stare de ebrietate provocată de alcool. Martorul T.M. confirmă că în grupul inculpaţilor s-a discutat şi s-au făcut demersuri pentru cumpărarea de la o farmacie de tablete de rohypnol sau neuleptil.
A reţinut instanţa de fond că potrivit art. 211 C. pen. tâlhăria este o infracţiune ce constă în furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă. Întrucât din probele administrate a rezultat cu certitudine atât activitatea de furt a unor bunuri ale părţii vătămate A.I. de către grupul din care făcea parte condamnatul S.M.C., inclusiv de către acesta personal, precum şi activitatea de punere a părţii vătămate în stare de inconştienţă, tot de către S.M.C., apare ca fiind nefondată solicitarea acestuia ca, pe calea rejudecării după extrădare, sa se dispună schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat, şi pe cale de consecinţă aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei Infracţiuni. A constatat că în drept faptele inculpatului S.M.C., aflat în stare de recidivă posteexecutorie, care împreună cu inculpaţii M.G., Z.V. şi D.R. concretizate prin aceea că împreună prin acţiuni conjugate, la data de 20 noiembrie 1999, aflându-se în tren cu partea vătămată A.I., pe care au deterrninat-o să-i însoţească, astfel că i-a administrat acesteia în băuturile alcoolice medicamente, având ca efect instalarea stării de somn prin cantitatea mare administrată - 10 tablete, punându-i astfel viaţa în pericol, circumstanţe în care, profitând de starea de inconştienţă în care se afla l-au deposedat de bunuri şi valori, pe care şi le-au însuşit întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), e) şi h) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. o) C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispoziţiile părţii generale ale C. pen., normele care impun regimul sancţionator şi natura şi gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârşire a acestora respectiv i-a administrat părţii vătămate în băuturile alcoolice medicamente, având ca efect instalarea stării de somn prin cantitatea mare administrată - 10 tablete, punându-i astfel viaţa în pericol, circumstanţe în care, profitând de starea de inconştienţă în care se afla la deposedat de bunuri şi valori, pe care şi Ie-a însuşit rolul determinant al acestui inculpat în ansamblul infracţional maniera în care a acţionat în conlucrare cu alţi inculpaţi, prestabilit dar şi datele ce-l caracterizează pe inculpat care s-a sustras de la cercetarea judecătorească în fond, fără ocnele, recidivist post executoriu - instanţa apreciind în aceste condiţii că scopul educativ al pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea peste limita minimă prevăzută de lege, în condiţiile în care tribunalul a considerat în raport de datele ce-l caracterizează pe inculpat, dar şi de fapta comisă că acestuia nu i se pot reţine în favoare atenuante.
A apreciat de asemenea gravitatea unei astfel de fapte reţinută în sarcina inculpatului impune cu prisosinţă regimul de detenţie pentru asigurarea scopului educativ, fiind relevant faptul că inculpatul nu a atins, acest scop educativ al pedepsei şi a recidivat într-o mamară gravă. De asemenea sub aspectul laturii civile a cauzei a constatat că se impune obligarea inculpatului S.M.C. în solidar cu ceilalţi inculpaţi M.G., Z.V. şi D.R. la 3.000,000 ROL, către partea civilă reprezentând despăgubiri civile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel condamnatul S.M.C., criticând-o în esenţă, sub aspectul greşitei respingeri pe fond a cererii de rejudecare solicitând, în esenţă, admiterea cererii de rejudecare pe fond, anularea hotărârii pronunţate în lipsa inculpatului, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), d) şi f) C. pen. şi sub această încadrare juridică, achitarea inculpatului, întrucât nu a participat le săvârşirea faptei, iar în subsidiar, redozarea pedepsei în raport de noua încadrare juridică.
Prin decizia penală nr. 55/P din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Constantţa cu majoritate de opinii s-a dispus admiterea apelului declarat de condamnat în reiudecare S.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 191 din data de 12 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 1972/118/2010, desfiinţarea hotărârii şi rejudecând, în temeiul art. 5221 C. proc. pen., raportat la art. 405 - 406 C. proc. pon. s-a admis cererea de rejudecare formulată de condamnatul în rejudecare S.M.C. S-a anulat, în parte, sentinţa penală nr. 203 din 03 mai 2001, pronunţată de Tribunalul Constanţa, numai în ce priveşte acţiunea penală exercitată faţă de inculpatul S.M.C. şi, rejudecând, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului S.M.C., în actul de sesizare a instanţei, din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), e), h) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 57 C. pen. În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului S.M.C., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza ll-a), b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării provizorii în vederea extrădării şi perioada executată din pedeapsă, de la 17 ianuarie 2008, la zi şi s-au înlăturat din sentinţa penală nr. 203/2001 a Tribunalului Constanţa dispoziţiile contrare şi s-au menţinut celelalte dispoziţii. S-a respins cererea de suspendare a executării sentinţei penale nr. 203/2001 a Tribunalului Constanţa. S-au anulat, în ce priveşte pe inculpatul S.M.C., formele de executare a sentinţei penale nr. 203/2001 a Tribunalului Constanţa şi dispus emiterea unor noi forme de executare, la rămânerea definitivă a prezentei decizii. Cu opinie separată a fost dna judecător V.L. în sensul respingerii ca nefondat a apelului.
A reţinut instanţa de apel că prima instanţă care a procedat la rejudecarea cauzei, a apreciat greşit rolul în judecarea cererii, în raport de disp. art. 5221 C. proc. pen. şi art. 404, 408 C. proc. pen.
A constatat instanţa de apel că în mod greşii instanţa care a pronunţat sentinţa a analizat susţinerile şi apărările formulate de inculpat, cărora nu Ie-a dat eficienţă, întrucât a considerat că puterea de lucru judecat nu mai poate fi înfrântă în această procedură, întemeindu-şi hotărârea pe constatări ce nu au suport probator şi nu au avut nici cu ocazia judecării cauzei în lipsa inculpatului.
A reţinut instanţa de apel că ingerarea de către partea vătămata a unor tablete cu conţinut sedativ, nu este dovedită dincolo de orice dubiu, ci acest element de fapt apare numai în unele din declaraţiile coinculpatelor M.G. şi Z.V., care însă nu prezintă în mod constant aceeaşi versiune pe timpul desfăşurării procesului penal. Dacă iniţial coinculpatele nu au făcut nici o referire la combinarea unui număr de tablete cu băuturi alcoolice oferite părţii vătămate, ulterior, cu ocazia audierii de către procuror în vederea dispunerii măsurii arestării preventive, au declarat acest lucru, continuând să-l afirme şi cu ocazia judecăţii, însă în variante diferite, respectiv, în modalitatea dizolvării pastilelor de către inculpat într-un pahar cu băutură alcoolică oferită părţii vătămate, în timp ce partea vătămată se afla la toaletă, iar inculpatul se afla în compartiment, şi respectiv într-o altă versiune, constând în aflarea despre dizolvarea pastilelor de către inculpat la toaleta vagonului în paharul cu băutură alcoolică oferită părţii vătămate, în momentul în care acesta din urmă a adormit, după ce în compartiment inculpatul a adus paharele de plastic, unul fiind ofetit părţii vătămate. Susţinerile coinculpatelor nu pot constitui elemente doveditoare ale ingestiei de către partea vătămată, a unor tablete cu conţinut sedativ dizolvate în băutura consumată de acesta, întrucât nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.
Astfel, pe lângă diferenţele dintre versiunile dizolvării pastilelor oferite de coinculpate se constată că ingestla de către partea vătămată a acestora nu este veridică, întrucât din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că inculpatul avea asupra sa acest tip de medicamente, substanţele active ale medicamentelor cu caracter sedativ, nefiid depistate cu ocazia analizării probelor biologice recoltate de Ia partea vătămată, nu la 48 de ore după posibila ingerare (care se susţine a fi avut loc în jurul orei 8 dimineaţa), ci la aproximativ 10 ore în aceeaşi zi, după ce a fost condus de către organele de poliţie la spitallul din Focşani.
Starea de rău generalizat a părţii vătămate, Ia ajungerea la destinaţie, ca şi în prealabil, faptul că acesta a dormit profund, are o puternică justificare prin starea sa anterioară, de oboseală, pe fondul consumului anterior de băuturi alcoolice, astfel cum chiar el declară în plângerea adresată organelor de poliţe. De altfel, această stare de oboseală este confirmată şi de celelalte declaraţii date în cauză, inclusiv ale coinculpatelor. De asemenea, argumentul privind procurarea de către S.M.C. a unei băuturi alcoolice cu gust pronunţat dulce, în scopul de a masca semnele unor medicamente dizolvate, nu este dovedit, întrucât partea vătămată, încă de la începutul cercetărilor penale, a declarat că şi-a procurat singură sticla de lichior de ciocolată marca T. Sedarea părţii vătămate în maniera expusă în hotărârea judecătorească a cărei anulare se solicită este neverosimilă, atât sub aspectul că efectele asupra stării de sănătate a părţii vătămate, în raport de cantitatea de barbiturice presupus a fi ingerată, sunt mult mai puţin grave decât dacă această ingestie ar fi avut loc, şi în plus, aşa cum rezultă chiar din declaraţiile părţii vătămate, la trezirea în compartiment, la destinaţie, persoanele de sex masculin, printre care şi inculpatul cu care călătorise în compartiment se aflau în acelaşi compartiment, nu dispăruseră şi l-au condus până pe peron. Starea de ameţeală, greaţă şi tendinţă de vomă, se poate datora şi efectelor consumului anterior de băuturi alcoolice, fără o alimentaţie corespunzătoare, şi cu privarea de odihnă. A apreciat instanţa că aceste elemente, conduc la concluzia că în concret, starea de inconştienţă a părţii vătămate nu a fost produsă de către inculpat, ci s-a datorat faptei proprii a părţii vătămate, iar după instaurarea ei, inculpatul împreună cu ceilalţi participanţi şi-au însuşit fără drept bunurile mobile reclamate ca fiind sustrase de către partea vătămate şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, din infr. prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), e), h) C. pen., în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 298 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), d), f) C. pen., cu reţinerea în continuare a cauzei de agravare prev. de art. 37 lit. b) C. pen.
Împotriva deciziei nr. 55/P din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în motivarea recursului susţinându-se că în raport de probele dosarului, în mod greşit s-a dispus admiterea cererii de rejudecare a persoanei condamnate şi schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite din infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), e), h) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. (1) lit. a), d), f) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, raportat la ansamblul probator şi la dispoziţiile legale, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este întemeiat pentru următoarele considerente:
Probele administrate în cauză relevă, fără echivoc, faptul că persoana condamnată S.M.C. a fost cea care a dizolvat în băutura oferită părţii vătămate A.I. o folie de tablete cu scopul de a provoca şi de a induce o stare de somn şi astfel să fie deposedată de bunuri, fără a opune rezistenţă sau a se putea apăra.
Astfel, Înalta Curte are în vedere declaraţiile constante ale coinculpaţilor şi a martorilor audiaţi atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească - declaraţia inculpatei M.G., dosar instanţă de fond nr. 60/2001, din care rezultă intenţia inculpatului de a comite fapta „Z.V. a fost ameninţată de S. şi D. să-l convingă pe acel tânăr să meargă cu noi (...). S.M. a revenit de la toaletă cu paharele, le-a aşezat pe măsuţă, după care a turnat lichiorul. S.M. i-a înmânat paharul părţii vătămate (...). Acesta a băut şi a adormit imediat (...)"; declaraţia inculpatei Z.V., dosar instanţă de fond nr. 60/2001, „S.M. i-a întins paharul, părţii vătămate (...) partea vătămată a băut conţinutul, iar după 5 minute, a adormit (...). S.M. m-a forţat să-i sustrag ceasul de la mâna părţii vătămate (...). Înainte ca D.R. şi S.M. să-i sustragă inelele de pe degetele părţii vătămate, S.M. i-a spus lui P. să meargă pe hol, pentru a asigura paza (...)”; declaraţia inculpatei P.M., dosar instanţă de fond nr. 60/2001, „Inculpatul S.M. a fost cel care a pus pastilele în paharul părţii vătămate, pisându-le".
Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţia părţii vătămate audiată de instanţa de apel, în procedura rejudecării, Dosar nr. 693/36/2011, în sensul că, după ce a consumat din băutura oferită i s-a făcut somn şi a adormit. Singurul aspect rămas neelucidat în procedura de rejudecare, se referă la denumirea şi cantitatea de medicament adiministrată părţii vătămate de către inculpatul S.M., însă aceste aspecte sunt confirmate de probele ştiinţifice administrate - respectiv raportul de expertiză medico-legală aflat la dosarul de urmărire penală şi adresa nr. A12/986/2012 a INML M.M. aflat la dosarul instanţei de apel.
Coroborând aceste probe, Înalta Curte reţine că indiferent de modalitatea în care inculpatul S.M.C. a administrat părţii vătămate sau indiferent de denumirea acestora, efectul a fost cel urmărit de către inculpat şi anume aducerea părţii vătămate în stare de imposibilitate de a se apăra, stare de care inculpatul a profitat Ia sustragerea bunurilor.
Esenţial în încadrarea juridică a faptelor inculpatului S.M.C. este forma şi modalitatea de vinovăţie cu care s-a acţionat. Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii rezultă din materialitate actelor, aspecte ce au fost avute în vedere de instanţa de fond în stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că activitatea de furt a bunurilor părţii vătămate A.I. de către inculpatul S.M.C. şi de către ceilalţi membrii ai grupului din care făcea parte, precum şi activitatea de punere în stare de inconştienţă a părţii vătămate de către acest inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), e), h) C. pen. şi nu de furt calificat cum, în mod greşit a reţinut instanţa de apel.
Astfel, Înalta Curte temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va admite recursul daclarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa deciziei penale nr. 55/P din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minor.
Va casa decizia atacată şi va menţine sentinţa penală nr. 191 din 12 mai 2011 a Tribunalului Constanţa, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 55/P din 09 mai 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat S.M.C.
Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 191 din 12 mai 2011 a Tribunalului Constanţa, secţia penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3558/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3514/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
