ICCJ. Decizia nr. 3583/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3583/2012
Dosar nr. 4052/88/2011
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 6 din 17 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4052/88/2011 s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor puse în sarcina inculpatului Ş.T., din infracţiunile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. şi art. 257 C. pen., în aceleaşi infracţiuni, cu raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (pentru ambele infracţiuni).
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, ca nefondată.
În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul Ş.T. - din localitatea Isaccea, jud. Tulcea, la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) (dreptul de a ocupa şi exercita funcţia de secretar al unei primării) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
I s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, pe o durată de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen., şi anume:
- să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, desemnat cu supravegherea inculpatului;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării disp. art. 864 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a constatat că, în perioada 16 septembrie - 13 octombrie 2011, inculpatul a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv.
S-a constatat că banii daţi cu titlu de mită au fost restituiţi denunţătorului T.E. în conformitate cu disp. art. 255 alin. (5) C. pen.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1.700 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 587/P/2011 din 21 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a trimis în judecată pe inculpatul Ş.T. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. şi 257 C. pen.
S-a reţinut în rechizitoriu că inculpatul Ş.T., în calitate de secretar al Primăriei comunei Somova şi având atribuţii în domeniul urbanismului, a pretins suma de 3.000 de euro în intervalul 10-16 septembrie 2011 şi a primit, la data de 16 septembrie 2011, suma de 4.000 lei şi 500 de euro de la denunţătorul T.E. pentru sine şi pentru a influenţa decizia primarului C.N. în vederea autorizării edificării unui drum de acces pe proprietatea lui T.E..
La termenul de judecată din 10 ianuarie 2012, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor privind recunoaşterea vinovăţiei, precizând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi nu solicită administrarea de probe.
Întrucât în speţă erau întrunite condiţiile impuse de lege (instanţa este competentă să judece cauza, este legal sesizată, infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu sunt exceptate de la aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., inculpatul a declarat înainte de citirea actului de sesizare că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu), la termenul din 10 ianuarie 2012, instanţa a admis cererea de aplicare a procedurii simplificate instituită prin Legea 202/2010.
În acest context, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Din anul 2002, denunţătorul a devenit proprietarul unui imobil, situat în loc. Mineri, com. Somova, jud. Tulcea, în vecinătatea SC L.SRL, iar la momentul cumpărării imobilului, denunţătorul avea trei căi de acces pe care le putea utiliza. în anul 2008, a edificat un imobil care avea ca şi cale de acces unul dintre cele trei drumuri de exploatare, cuprins ca şi drum public în planurile cadastrale ale localităţii şi cu ajutorul căruia putea avea acces la şoseaua naţională. Pe timpul exploatării acestui drum, denunţătorul a arătat că, sub diverse forme, a contribuit la amenajarea căii de acces şi şi-a putut desfăşura activităţile curente până prin luna aprilie a anului 2011 când a aflat că, încă din luna noiembrie 2010, Consiliul Local Somova a aprobat vânzarea unei suprafeţe de două ha. de teren situat în vecinătatea proprietăţii sale către SC L.SRL., deşi conform documentaţiei cadastrale pe care o avea denunţătorul T.E., suprafaţa de teren din vecinătatea sa era de fapt păşune - izlaz comunal. Mai mult decât atât, denunţătorul s-a găsit în situaţia de a nu mai avea acces la proprietatea sa pentru că fusese înstrăinat până şi drumul pe care îl folosea în mod curent pentru accesul pe proprietate.
A verificat personal cele aflate, constatând că, la 15 decembrie 2010, suprafaţa de teren de două ha. incluzând calea de acces către proprietatea sa, precum şi dereaua comunală, au trecut în proprietatea SC L.SRL. Noul proprietar al terenului, respectiv SC L.SRL, i-a pus în vedere denunţătorului T.E. că nu îi va mai permite accesul pe drumul obişnuit, iar în situaţia în care celelalte drumuri, în număr de două, erau impracticabile, T.E. a apelat la „reprezentantul juridic al Primăriei com. Somova, jud. Tulcea, în persoana secretarului Ş.T."
Secretarul, după ce a fost informat de către T.E. cu privire la problemele pe care le avea în privinţa accesului, i-a promis că va purta o discuţie cu primarul comunei, învinuitul C.N. şi îi va comunica ulterior soluţia găsită problemei. Motivaţia dată de denunţător faptului că a apelat la Ş.T. în calitate de secretar al Primăriei com. Somova a fost aceea că spera la o soluţie legală, temeinică şi definitivă, iar în opinia denunţătorului, secretarul avea printre atribuţii şi aspecte de natură juridică. în discuţiile purtate cu Ş.T., acesta i-a precizat denunţătorului că primarul are suficientă influenţă pentru a rezolva problema lui T.E., însă găsirea unei soluţii ar fi posibilă în schimbul sumei de 3.000 euro, cu privire la care secretarul a arătat în mod explicit că 2.000 euro urmau să fie daţi primarului cu titlu de mită, restul de 1.000 euro urmând să îi revină secretarului, inculpatul Ş.T.. în aceleaşi condiţii şi în cursul aceleiaşi discuţii, inculpatul Ş.T. i-a spus denunţătorului că nu este cazul să apeleze el la primar pentru că el este cel care va primi întreaga sumă de bani şi o va distribui după cum a precizat şi, totodată, îl va convinge pe primarul C.N. să rezolve problema legată de calea de acces. într-o întâlnire ulterioară avută de T.E. cu Ş.T., T.E. i-a prezentat soluţia găsită de el pentru amenajarea unei căi de acces, însă Ş.T. a avut grijă să îi reamintească faptul că are un salariu modic de 1200 lei, insuficient pentru nevoile sale şi că se bazează pe suma de bani pretinsă de la denunţător, urmând să intervină pe lângă primar în sensul rezolvării favorabile a problemei sale.
În cursul aceleiaşi discuţii, secretarul Ş.T. l-a asigurat pe T.E. că discutase cu primarul care, la rândul său, era de acord să îl ajute, dar că va fi nevoie de un punct de vedere al unui inginer constructor care să ofere soluţii tehnice, urmând ca tot denunţătorul să fie cel care să găsească un inginer, urmând să se întâlnească la sediul primăriei şi să discute cu secretarul problemele legate de calea de acces. T.E. a contactat un inginer, cu care a avut o discuţie preliminară, însă inginerul i-a specificat împrejurarea că era necesar să fie obţinut un certificat de urbanism de la Primăria corn. Somova, jud. Tulcea.
La data de 13 septembrie 2011, în jurul orelor 10.30, Ş.T. l-a contactat telefonic pe denunţător, cerându-i să se întâlnească întrucât avea noutăţi. T.E. a amânat întâlnirea din motive personale, iar în cursul zilei următoare, de 14 septembrie 2011, s-a întâlnit cu Ş.T. la cofetăria „A." de la parterul Complexului „E." în timpul discuţiilor avute, T.E. i-a comunicat lui Ş.T. că inginerul condiţionase lucrările de amenajare sau construire a unui drum de existenţa unui certificat de urbanism, fiind necesar în vederea proiectării şi construirii unui drum de acces şi, totodată, i-a înmânat secretarului primăriei o solitare scrisă vizând eliberarea unui certificat de urbanism.
În încheierea discuţiei, arată denunţătorul, s-a pus din nou problema sumei de bani pretinse în vederea intervenţiei secretarului pe lângă primarul comunei Somova, dar şi în vederea „stimulării" secretarului de primărie pentru a-şi da concursul la rezolvarea problemei.
T.E. i-a precizat secretarului care pretindea banii că nu dispunea de întreaga sumă, ci doar de 1.500 euro, condiţii în care secretarul Ş.T. a arătat că va primi aceşti bani, urmând să îi dea pe toţi primarului, iar ulterior, va aştepta să primească şi restul sumei pe care o pretinsese. La finalul discuţiei, au stabilit ca, pe data de 16 septembrie 2011, să se reîntâlnească, urmând să îi remită secretarului Ş.T. 1.500 euro, pentru ca acesta să îl sprijine şi să intervină pe lângă primar pentru edificarea căii de acces.
T.E. a pus la dispoziţia organului de urmărire penală un C.D. conţinând convorbirile înregistrate de către denunţător cu secretarul primăriei Somova şi care, faţă de împrejurarea că se coroborează cu întregul probatoriu administrat în cauză şi în conformitate cu disp. art. 916 C. proc. pen., au fost privite ca şi probe întrucât servesc la aflarea adevărului.
S-a reţinut că rezultă în mod cert că secretarul Ş.T. îşi arogă competenţe în a rezolva problema lui T.E., confirmându-i împrejurarea că pentru lucrarea pe care îşi propunea să o facă denunţătorul avea nevoie de certificat de urbanism, precizându-i că Primăria Somova urma să aprobe un P.U.D. Totodată, Ş.T. a arătat că putea începe de săptămâna următoare celei în care a avut loc discuţia lucrări, arătând că nu era necesar un anumit proiect pentru edificarea unui podeţ, pentru că era supus unui altfel de regim juridic şi, mai mult decât atât, Ş.T. primeşte de la T.E. şi solicitarea de eliberare a certificatului de urbanism, dar cere şi copii ale unor documente pe care le are denunţătorul asupra sa, luându-şi angajamentul că va restitui cererea şi documentele cu număr de înregistrare.
Totodată, din discuţii reiese faptul că T.E. doreşte o soluţie legală în edificarea căii de acces de care avea nevoie, iar Ş.T. îi dă dreptate în ceea ce spune. De asemenea, Ş.T. îi indică lui T.E. să pună nişte maşini să lucreze, luându-şi angajamentul că întâi trebuie să facă cartelarea, iar în finalul discuţiei, rezultă cu certitudine că Ş.T. pretinde chiar şi jumătate din suma cerută iniţial, spunând că din 1.500 îi dă toţi banii primarului. Tot pe finalul discuţiei, Ş.T. a spus că va indica unui „băiat de la drumuri" să vină acolo şi să lucreze, aceasta însemnând că secretarul putea indica unei persoane să înceapă un anumit gen de lucrări, în sensul solicitat de T.E.. Tot Ş.T. a arătat: „Eu ştiu cum trebuie făcut ca să primeşti un răspuns", referindu-se la cererea pe care o primeşte de la denunţător.
Din examinarea materialelor puse la dispoziţie de denunţător a rezultat cu certitudine împrejurarea că Ş.T. urma să pretindă şi să primească pentru sine 1.000 euro, dar şi pentru a interveni pe lângă primar încă 2.000 euro, urmând ca această sumă de bani să i-o ofere acestuia din urmă.
S-a acţionat împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul D.G.A Tulcea în scopul realizării surprinderii în flagrant ca şi procedeu probator al infracţiunilor ce fac obiectul cercetării, astfel că, la data de 15 septembrie 2011, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, denunţătorul T.E. a prezentat în vederea înserierii suma de 4.000 lei şi 500 euro, echivalentul a 1.500 euro, cât fuseseră pretinşi de către Ş.T., secretar al Primăriei com. Somova, jud. Tulcea. Totodată. în regim de urgenţă, s-a dispus, în conformitate cu disp. art. 911 şi urm. C. proc. pen., prin ordonanţă, înregistrarea convorbirilor telefonice şi înregistrarea de imagini şi sunet în mediul ambiental, pentru a se reuşi surprinderea în flagrant a secretarului primăriei.
Ordonanţele Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au fost supuse confirmării ulterioare de către instanţa de judecată (încheierile de şedinţă nr. 38/17 septembrie 2011 şi nr. 39/17 septembrie 2011 ale Tribunalului Tulcea), astfel că acestea au devenit probe indubitabile la dosarul cauzei.
În ziua de 16 septembrie 2011, denunţătorul T.E., care avea asupra sa suma de bani înregistrată şi înseriată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a fost contactat telefonic de către Ş.T., secretar al Primăriei com. Somova, pentru a se întâlni în interiorul cofetăriei „A.", situată la parterul Hotelului „E.", cu direcţia de acces de pe str. X din mun. Tulcea.
Astfel, luându-şi măsuri de precauţie, Ş.T. pătrunde în local, unde inspectează întâi vitrinele, care aveau expuse produse de cofetărie, se deplasează apoi prin local şi în afara acestuia, ştiind probabil că urma să comită o infracţiune şi dorind să se asigure că nu va fi surprins, după care îl apelează pe denunţător, la orele 11,37, cerându-i să vină, iar denunţătorul îi precizează că în circa 25 minute va ajunge, indicându-i să facă ce-i de făcut (probabil să consume ceva) şi că îi va achita el consumaţia.
Cei doi se întâlnesc şi se aşează la o masă din apropierea ferestrei exterioare a localului Tehnica de supraveghere 1-a surprins pe Ş.T. în timp ce a primit de la denunţător suma de bani, aceasta fiind extrasă de T.E. din buzunarul pantalonilor din partea dreaptă, întinsă peste masă şi primită de inculpat (a se vedea planşa foto, precum şi procesele verbale de redare a imaginilor şi convorbirilor purtate în mediul ambiental).
După ce primeşte suma de bani, Ş.T. părăseşte localul, fiind urmat de denunţător, moment în care este interceptat de către echipa formată din procuror şi ofiţeri anticorupţie şi condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, unde, în prezenţa unui martor asistent, i s-a cerut inculpatului să pună la dispoziţie banii primiţi de la denunţător şi s-a procedat la confruntarea seriilor bancnotelor descoperite asupra inculpatului cu cele existente în procesul-verbal de înseriere, rezultând că secretarul primăriei Somova se afla în posesia banilor înseriaţi. în continuare, cerându-i-se secretarului Primăriei com. Somova, inculpatul Ş.T., să explice provenienţa banilor, acesta a arătat iniţial că provin dintr-un împrumut pe care i l-ar fi acordat lui T.E. cu ani în urmă, însă nu a putut preciza cert împrejurările acordării acestuia (aspectele sunt surprinse pe suport optic, reprezentând flagrantul organizat).
La acelaşi termen de judecată au fost formulate două cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii.
Astfel, instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a celor două fapte puse în sarcina inculpatului, în sensul reţinerii disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
S-a reţinut că în art. 1 alin. (1) lit. a) din acest act normativ se prevede că legea instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică persoanelor care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost investite în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice.
Astfel, s-a reţinut că, în calitatea sa de secretar de primărie, inculpatul Ş.T. exercită o funcţie publică într-o instituţie publică, dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 fiind pe deplin aplicabile.
A fost avut în vedere că, în secţiunea a II-a, denumită „infracţiuni de corupţie", în art. 6 din aceeaşi lege se prevede că infracţiunile de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. şi (...) de trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.
Aşadar, s-a reţinut că cele două infracţiuni, de luare de mită şi trafic de influenţă, pentru care a fost cercetat inculpatul, sunt infracţiuni de corupţie, astfel că, pentru acurateţe juridică, este necesară reţinerea disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000, chiar dacă aceste dispoziţii legale nu au o reală influenţă asupra încadrării juridice a faptelor.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul celor arătate, prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000, aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. făcându-se, aşa cum s-a arătat, pentru acurateţe juridică.
S-a reţinut că şi inculpatul a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, într-o unică infracţiune de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., arătând că, în calitatea sa de secretar de primărie, nu ar fi putut elibera personal sau cu ajutorul primarului o astfel de autorizaţie, în condiţiile în care denunţătorul nu era proprietarul terenului (şi, deci, nu i se putea elibera o autorizaţie de construcţie a unui drum de acces), iar zona era inundabilă, legea interzicând orice fel de construcţii într-o astfel de zonă.
A mai arătat inculpatul că denunţătorul este un fost coleg de şcoală, discuţia purtată între cei doi fiind una amicală, inculpatul inducându-l în eroare pe denunţător cu privire la posibilitatea obţinerii autorizaţiei. în plus, la sediul primăriei nu a fost depusă nicio cerere privitoare la eliberarea unei autorizaţii de construcţie a unui drum de acces.
Verificând aceste susţineri prin prisma înscrisurilor expuse în cursul urmării penale şi în contextul dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 (invocată în susţinerea cererii de schimbare a încadrării juridice), instanţa de fond a constatat următoarele:
Din adresa din 3 octombrie 2011 (fila 130,U.P.), emisă de Primăria com. Somova, rezultă că, în zona la care se face referire, nu se poate face drum, zona fiind inundabilă şi că, la nivelul primăriei, nu s-a primit solicitare de autorizaţie pentru „amenajare teren". S-a reţinut că această adresă nu este relevantă pentru reţinerea infracţiunii de înşelăciune. Din celelalte probe administrate în cauză a rezultat că societatea administrată de soţia denunţătorului a formulat o cerere de aprobare a reabilitării drumului de exploatare (fila 75 U.P.) şi nu de amenajare a terenului, în condiţiile în care punctul de colectare şi procesare batracieni pe care SC R. SRL Tulcea dorea să-l edifice primise avizele necesare. Problemele au apărat după vânzarea la licitaţie publică a suprafeţei de 2 ha. teren în vecinătatea proprietăţii denunţătorului (licitaţie organizată de Consiliul local Somova), noul proprietar SC L. SRL interzicându-i accesul pe drumul obişnuit. Aceste probleme l-au determinat pe T.E. să apeleze la inculpat pentru a-l ajuta în calitatea sa de secretar al Primăriei Somova, din discuţiile înregistrate rezultând că inculpatul îl asigura pe denunţător că primarul are suficientă influenţă pentru a-i rezolva problemele.
Din aceleaşi convorbiri, coroborate cu declaraţiile martorului denunţător, a rezultat că inculpatul i-a creat lui T. convingerea că, în calitatea sa de secretar, are influenţă asupra primarului.
Cum denunţătorului i s-a creat convingerea că această influenţă este reală, s-a reţinut că nu mai prezintă relevanţă faptul că, la acel moment, Primăria nu avea în plan amenajarea căilor de acces în localitatea Mineri şi, deci, eliberarea autorizaţiei de construire era exclusivă.
Nici apărările relative la inexistenţa vreunei atribuţii a inculpatului în eliberarea autorizaţiei de construire nu au putut fi reţinute.
Din probatoriul administrat a reieşit că secretarul este membru al comisiei de urbanism, acesta semnând hotărârile prin care se aprobă planul urbanistic zonal şi planul urbanistic de detaliu. De asemenea, s-a constatat că din art. 35 al Ordinului nr. 839/2009, care completează Legea nr. 50/1991, rezultă că secretarul semnează certificatul de urbanism ca şi etapă obligatorie a emiterii unei autorizaţii de construcţii, semnătura sa constituind o condiţie ad validitatem a actului administrativ, sub sancţiunea nulităţii.
Aşadar, s-a reţinut că inculpatul avea el însuşi atribuţii de natură să permită influenţarea şi rezolvarea favorabilă a autorizării amenajării drumului, aspect ce exclude o acţiune de inducere în eroare specifică infracţiunii de înşelăciune.
Aşa fiind, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă. în consecinţă, având în vedere competenţa funcţională şi rolul secretarului în cadrul Primăriei corn. Somova şi calitatea sa de funcţionar public, cu atribuţii în domeniul urbanismului, s-a stabilit că faptele inculpatului de a pretinde sume de bani pentru sine şi pentru a influenţa decizia primarului comunei Somova şi de a primi parţial suma pretinsă în vederea autorizării edificării unui drum de acces în proprietatea numitului T.E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, infracţiuni de corupţie prev. de art. 254 alin. (1) şi art. 257 C. pen., prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În termen legal, inculpatul Ş.T. a formulat apel împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a considerat-o nelegală şi netemeinică sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de luare de mită în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Cel de-al doilea motiv de apel a vizat greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
S-a susţinut că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită întrucât probele administrate în cauză au demonstrat împrejurarea că infracţiunea de care se face vinovat este infracţiunea unică de înşelăciune, cu următoarea motivare:
Actul pretins de către denunţător era de competenţa exclusivă a primarului, respectiv martorul C.N.. Aşadar, pretinderea şi primirea banilor de către inculpat nu a avut loc în cadrul atribuţiilor de serviciu pentru îndeplinirea vreunui act de către acesta, ci doar a lăsat să se creadă că este posibil să se facă acest lucru de către primar, astfel că infracţiunea ce trebuie reţinută în sarcina sa este cea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.
S-a mai susţinut, de asemenea, că, în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, era necesar ca funcţionarul, respectiv inculpatul, să fie competent să îndeplinească acel act sau unitatea la care se face referire să fie competentă; cât timp la primărie nu s-a depus nici o cerere privind eliberarea vreunei autorizaţii de construire de către denunţătorul T.E. şi în condiţiile în care acesta nu era proprietarul terenului, în niciun caz nu ar fi fost posibilă obţinerea vreunei autorizaţii. Şi din acest punct de vedere, inculpatul a urmărit doar înşelarea denunţătorului, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice într-o unică infracţiune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.
Cea de-a doua critică a vizat împrejurarea că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut în sarcina inculpatului circumstanţe atenuante care să ducă la aplicarea unei pedepse sub limita minimă a textului incriminator.
S-a susţinut că faptul că în cazierul apelantului inculpat sunt evidenţiate unele sancţiuni administrative nu justifică respingerea de către instanţă a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. constând în conduita bună anterior comiterii faptei şi manifestarea de sinceritate şi regret faţă de faptele comise.
Prin Decizia penală nr. 47/ P din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul Ş.T. împotriva sentinţei penale nr. 6 din 17 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4052/88/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul Ş.T. la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus că suma de 200 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu -avocat C.A.M. - se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa.
Examinând legalitatea şi temeinicia apelului declarat în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului Ş.T. întrucât, în calitate de secretar al Primăriei Comunei Somova, judeţul Tulcea, cu atribuţii în domeniul urbanismului, a pretins suma de 3.000 euro, în perioada 10-16 septembrie 2011, de la denunţătorul T.E.; la data de 16 septembrie 2011, a primit suma de 4.000 lei şi 500 euro (înţelegerea era ca 2.000 de euro sa fie predată primarului C.N. şi 1.000 euro pentru sine) în vederea influenţării deciziei primarului a emiterii autorizării edificării unui drum de acces în proprietatea denunţătorului.
La data de 10 ianuarie 2012, la primul termen, în şedinţă publică, inculpatul prezent şi asistat de avocat ales, a declarat: „Recunosc faptele descrise în rechizitoriu, îmi însuşesc probele administrate în cursul urmăririi penale şi doresc aplicarea dispoziţiilor procedurale privind recunoaşterea vinovăţiei".
În aceste condiţii, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În ceea ce priveşte prima critică, vizând greşita încadrare juridică a faptelor comise de către inculpat şi prin care se solicită schimbarea în infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, instanţa de apel a constatat că această critică este nefondată în raport de situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu şi preluată, de altfel, şi de către instanţa de fond.
Astfel, s-a reţinut că, în anul 2002, denunţătorul T.E. a devenit proprietarul unui imobil situat în loc. Mineri, comuna Somova, judeţul Tulcea, în vecinătate cu SC L. SRL, iar la momentul cumpărării, denunţătorul avea trei căi de acces pe care le putea utiliza. în anul 2008, denunţătorul a edificat un imobil care avea ca şi cale de acces unul dintre cele trei drumuri de exploatare, cuprins ca si drum public în planurile cadastrale ale localităţii şi cu ajutorul căruia putea avea acces la şoseaua naţională.
Pe timpul exploatării acestui drum, denunţătorul a arătat că, sub diverse forme, a contribuit la amenajarea căii de acces şi şi-a putut desfăşura activităţile curente până în luna aprilie 2011 când a aflat că, în luna noiembrie 2010, Consiliul Local Somova a aprobat vânzarea unei suprafeţe de 2 ha teren situat în vecinătatea proprietăţii sale către SC L. SRL, deşi, conform documentaţiei cadastrale pe care o deţinea denunţătorul T.E., suprafaţa de teren din vecinătatea sa era de fapt păşune - izlaz comunal.
În aceste condiţii, denunţătorul s-a găsit în situaţia de a nu mai avea acces la proprietatea sa pentru că fusese înstrăinat până şi drumul pe care îl folosea în mod curent pentru accesul în proprietate.
A verificat această situaţie la Primăria Comunei Somova şi a constatat că, la 15 decembrie 2010, suprafaţa de teren de 2 ha incluzând calea de acces către proprietatea sa, precum şi dereaua comunală, au trecut în proprietatea SC L. SRL. Noul proprietar i-a pus în vedere denunţătorului T.E. că nu îi va mai permite accesul pe drumul obişnuit, iar în situaţia în care celelalte drumuri, în număr de două, erau impracticabile, acesta a fost nevoit să apeleze la reprezentantul juridic al primăriei, în persoana secretarului -inculpatul Ş.T.
Denunţătorul T.E. a luat legătura cu inculpatul Ş.T., ce avea calitatea de secretar, iar scopul întâlnirii a fost acela de a găsi o soluţie legală, temeinică şi definitivă a accesului la proprietatea sa.
La primele discuţii, inculpatul i-a comunicat denunţătorului că primarul „are suficientă influenţă pentru a-i rezolva problema, însă găsirea unei soluţii legale este posibilă în schimbul sumei de 3.000 euro. Inculpatul a precizat clar că 2.000 euro urmau să fie predaţi primarului ca acesta să rezolve problema legată de calea de acces, iar 1000 euro îi va reţine el.
în cursul discuţiilor, inculpatul Ş.T. l-a asigurat pe denunţătorul T.E. că a discutat cu primarul care, la rândul său, este de acord să-l ajute, dar este nevoie de un punct de vedere al unui inginer constructor, care să ofere soluţii tehnice.
Denunţătorul a contactat, un inginer, însă acesta i-a comunicat că trebuie să obţină un certificat de urbanism de la Primăria Comunei Somova, judeţul Tulcea. Inculpatul l-a anunţat pe denunţător telefonic la data de 13 septembrie 2011 că trebuie să se prezinte la primărie pentru a discuta - discuiţii telefonice înregistrate şi transcrise în rechizitoriul parchetului şi în hotărârea primei instanţe - şi s-au înţeles că se vor întâlni a doua zi, respectiv pe 14 septembrie 2011. La întâlnirea care a avut loc, denunţătorul T.E. i-a comunicat inculpatului că este nevoie de un certificat de urbanism, înmânându-i cestuia o solicitare scrisă vizând eliberarea certificatului.
Denunţătorul i-a adus la cunoştinţă inculpatului că are asupra sa suma de 1500 euro, din care 4.000 lei şi 500 euro, iar peste două zile îi va da şi diferenţa de 1.500 euro.
În aceste condiţii, inculpatul şi-a arogat competenţe în a rezolva problema, susţinând că este nevoie de certificat de urbanism pentru lucrarea pe care doreşte să o execute, spunându-i că Primăria Somova urma să aprobe un P.U.D.
Totodată, inculpatul i-a comunicat denunţătorului că putea să înceapă lucrarea, arătând că nu este necesar un anumit proiect pentru edificarea unui podeţ, pentru că era supus unui alt regim juridic. în acest moment, inculpatul primeşte de la denunţător solicitare de eliberare a certificatului de urbanism, cât si copii ale unor documente pe care denunţătorul le avea asupra sa, aducându-i la cunoştinţă împrejurarea că acestea îi vor fi restituite după înregistrarea de la primărie. Tot din discuţiile înregistrate ambiental a rezultat că T.E. doreşte o soluţie legală de edificare a căii de acces de care avea nevoie, iar inculpatul a fost de acord cu orice solicitare a acestuia.
De asemenea, inculpatul îi indică denunţătorului să pună nişte maşini să lucreze, luându-şi angajamentul că va trebui să facă cartelarea mai întâi; inculpatul i-a spus, de asemenea, că „va trimite un băiat de la drumuri în zona respectivă să lucreze tocmai pentru a pregăti terenul în vederea obţinerii unui răspuns pozitiv din partea primăriei. în aceste condiţii, denunţătorul a oferit suma de 4.000 lei şi 500 euro, iar suma respectivă a fost găsită asupra inculpatului cu ocazia percheziţiei corporale.
În raport de situaţia de fapt mai sus prezentată, s-a constatat că în mod legal prima instanţă a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, întrucât condiţia prev. în alin. (1) este ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, fiind realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.
Aşadar, s-a reţinut că inculpatul, în calitate de funcţionar public al Primăriei Comunei Somova şi cu atribuţii în domeniul urbanismului, aşa cum declară el „cu o mare influenţă asupra primarului", a comis infracţiunea de luarea de mită întrucât pretinderea sumei de bani are legătură şi cu atribuţiile sale de serviciu.
În ceea ce priveşte cea de-a doua infracţiune, de trafic de influenţă, s-a constatat că instanţa de fond în mod corect a dispus condamnarea inculpatului întrucât acesta a precizat în permanenţă că sumele primite sunt adresate atât primarului, cât şi pentru sine, pentru a influenţa decizia primarului în vederea autorizării edificării unui drum de acces pentru proprietatea numitului T.E.
S-a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este suficientă indicarea funcţiei şi autorităţii, respectiv a instituţiei având competenţa de a îndeplini un act în legătură cu atribuţiile de serviciu în discuţie.
De asemenea, a fost avut în vedere că diferenţa între infracţiunea de trafic de influenţă şi cea de înşelăciune constă în aceea că persoana înşelată este de bună credinţă, fiind indusă în eroare de către făptuitor, câtă vreme beneficiarul traficului de influenţă urmăreşte obţinerea cu rea credinţă a satisfacerii unui interes prin coruperea sau influenţarea în alt mod a unui funcţionar.
În cauză, s-a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, cât timp inculpatul a precizat numele primarului, atribuţiile de serviciu în emiterea autorizaţiei de construcţie P.U.Z., P.U.D., atribuţii exclusive ale acestuia.
Cea ce-a doua critică, vizând nereţinerea circumstanţelor atenuante, a fost apreciată ca nefondată. S-a reţinut că instanţa de fond, cu ocazia individualizării pedepselor, a avut în vedere cerinţele art. 72 C. pen., în senul că, la stabilirea pedepselor, s-a ţinut seama de dispoziţiile părţii generale, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
De asemenea, s-a reţinut că împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale şi a recunoscut fapta nu constituie un criteriu unic de apreciere a bunei sale conduite anterioare săvârşirii infracţiunii şi nu poate fi considerată o circumstanţă atenuantă în sensul art. 74 lit. a) C. pen., ci reprezintă doar un element care trebuie coroborat cu alte probe administrate în cauză.
În acest sens, s-a avut în vedere că reţinerea de circumstanţe atenuante nu se face automat, atâta timp cât nu este coroborată cu alte elemente de fapt, cu atât mai mult cu cât inculpatul, în cadrul funcţiei pe care o deţinea, de secretar al Primăriei Comunei Somova, a comis două infracţiuni de corupţie.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ş.T., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. De asemenea, a solicitat să se dea eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei, astfel încât să se poată face aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Criticile formulate au fost circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat, de altfel acesta recunoscând comiterea faptelor în faţa primei instanţe, solicitând să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Analiza actelor dosarului relevă împrejurarea că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise încadrarea juridică corespunzătoare, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Au fost reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar instanţa de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor anterior menţionate.
Astfel, instanţele de fond şi de apel au examinat cauza sub toate aspectele şi, în baza probatoriilor administrate, au reţinut că, având în vedere competenţa funcţională şi rolul secretarului în cadrul Primăriei com. Somova şi calitatea inculpatului Ş.T., de funcţionar public, cu atribuţii în domeniul urbanismului, faptele acestuia de a pretinde sume de bani pentru sine şi pentru a influenţa decizia primarului comunei Somova şi de a primi parţial suma pretinsă în vederea autorizării edificării unui drum de acces în proprietatea numitului T.E., întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, infracţiuni de corupţie prev. de art. 254 alin. (1) şi art. 257 C. pen., prin raportare la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor, Înalta Curte reţine că aceasta a fost corect stabilită, neputănd fi primită solicitarea de încadrare a faptei comise de inculpat într-o unică infracţiune de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care acesta avea calitatea de funcţionar public, secretar în cadrul Primăriei corn. Somova, care, aşa cum a rezultat din probele administrate în cauză, era membru al comisiei de urbanism, din prevederile art. 35 al Ordinului 839/2009, care completează Legea nr. 50/1991, rezultând că secretarul semnează certificatul de urbanism ca şi etapă obligatorie a emiterii unei autorizaţii de construcţii, semnătura sa constituind o condiţie ad validitatem a actului administrativ, sub sancţiunea nulităţii.
Prin urmare, în mod corect s-a constatat că inculpatul avea atribuţii de natură să permită influenţarea şi rezolvarea favorabilă a autorizării amenajării drumului, neputându-se reţine existenţa unei acţiuni de inducere în eroare specifică infracţiunii de înşelăciune.
Faţă de aceste considerente, se constată că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul celor solicitate de apărare, critica recurentului inculpat circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. fiind neîntemeiată.
Pe de altă parte, nu trebuie omisă împrejurarea că recurentul inculpat a ales să se judece în baza procedurii simplificate, la fila 28 din dosarul instanţei de fond aflându-se declaraţia acestuia în care arată că recunoaşte faptele, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, or, în actul de sesizare a instanţei, faptele inculpatului au fost încadrate în infracţiunile de luare de mită şi trafic de influenţă, astfel că o schimbare de încadrare juridică a faptelor ar mai putea fi pusă în discuţie, în condiţiile judecării cauzei în procedură simplificată, numai pe baza aceleiaşi situaţii de fapt, în speţă constatându-se, însă, că, prin criticile formulate, recurentul inculpat a tins spre modificarea acesteia, ceea ce nu mai este posibil în contextul general al cauzei.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentul inculpat, fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite.
Se reţine în acest sens că, în speţă, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancţiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităţilor acesteia, în cauză negăsindu-şi astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., aplicată inculpatului, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanţelor reale ale săvârşirii infracţiunilor, precum şi circumstanţelor personale ale recurentului inculpat.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Existenţa uneia sau unora dintre împrejurările enumerate exemplifîcativ în art. 74 C. pen. sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor astfel de împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată. în această apreciere se va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
În prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instant de fond şi cu cea de prim control judiciar, constată că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea recurentului inculpat, cu consecinţa reducerii pedepsei, având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, care rezultă din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, modul concret în care a fost derulată activitatea infracţională, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Astfel fiind, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate de recurentul inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată întrucât, în cauză, au fost apreciate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, cărora li s-a dat eficienţă în mod concret, în funcţie atât de împrejurările faptice, cât şi de cele privind persoana inculpatului, respectându-se prin cuantumul şi modalitatea de executare stabilite şi principiul proporţionalităţii, care asigură o reflectare justă între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, aşa încât nu se impune nici diminuarea cuantumului pedepsei şi nici schimbarea modalităţii de executare a acesteia, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., în loc de art. 861 din acelaşi cod, astfel cum a solicitat recurentul inculpat, scopul pedepsei putând fi atins doar prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsurile impuse potrivit art. 863 C. pen. fiind de natură să confere garanţii în sensul prevenirii unor noi situaţii cu risc criminogen.
Ca atare, pedeapsa aplicată inculpatului apare ca fiind temeinică şi legală, aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin disp. art. 52 C. pen.
Pentru considerentele expuse, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.T. împotriva Deciziei penale nr. 47/ P din 18 aprilie 2012 a
Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3563/2012. Penal. Vătămarea corporală din... | ICCJ. Decizia nr. 3593/2012. Penal → |
|---|
