ICCJ. Decizia nr. 3610/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3610/2012
Dosar nr. 742/2/2012
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 505/P/2011 din data de 26 ianuarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.C., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare s-a reţinut că, inculpatul S.C., în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în datele de 8, 12 şi 23 decembrie 2011, a pretins de la martorii R.P. şi R.N. suma de 20.000 de euro, în schimbul exercitării influenţei ori a unei pretinse influenţe asupra magistratului judecător care instrumentează Dosarul nr. 37229/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, în care cei doi martori erau arestaţi preventiv, pentru a-l determina pe magistratul judecător să emită o hotărâre de punere în libertate a acestora, iar la data de 4 ianuarie 2012 a primit de la martorul R.I., cu acelaşi titlu, suma de 10.000 euro reprezentând prima tranşă din suma solicitată cu titlu de mită.
Prin Sentinţa penală nr. 114 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul penal nr. 742/2/2012 s-au dispus următoarele:
În baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 ind. 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.C. la o pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
A aplicat art. 71 C. pen., art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
A aplicat art. 86 C. pen., pe un termen de încercare de 5 ani.
A pus în vedere inculpatului prevederile art. 863 C. pen. A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
A aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen. A dedus din durata pedepsei închisorii pronunţate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 4 ianuarie 2012 la 2 februarie 2012. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că la primul termen de judecată, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul S.C. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., precizând că recunoaşte şi regretă fapta dedusă judecăţii, că este de acord să se judece în baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi că nu doreşte administrarea altor probe care să vizeze situaţia de fapt.
Totodată, prima instanţă a mai reţinut că din denunţurile formulate şi declaraţiile date în faza de urmărire penală de martorii denunţători R.N. şi R.P. şi procesele-verbale de redare a dialogurilor ambientale purtate între martorii denunţători şi inculpat, rezultă că inculpatul S.C. le-a pretins suma de 20.000 euro pentru a interveni pe lângă magistratul judecător ce soluţiona Dosarul nr. 37229/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, în care aceştia erau arestaţi preventiv, în vederea punerii lor în libertate.
În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală martorul R.I. a arătat că la data de 23 decembrie 2011 a discutat cu inculpatul S.C. ca după sărbători să se întâlnească pentru a-i da suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranşă din suma de 20.000 euro cerută de acesta pentru a interveni pe lângă judecător, în vederea punerii în libertate a tatălui său, iar conform acestei înţelegeri la data de 4 ianuarie 2012 s-a întâlnit cu inculpatul căruia i-a dat suma de bani respectivă, moment în care au intervenit organele de urmărire penală.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante a rezultat că asupra inculpatului S.C., într-o borsetă, a fost găsită suma de 10.000 euro primită de acesta de la martorul R.I., iar în urma verificării seriilor bancnotelor ce compuneau această sumă s-a constatat că acestea corespund cu seriile bancnotelor consemnate în procesul-verbal întocmit de procurorul de caz şi lucrătorii de poliţie judiciară şi care au fost înmânate martorului R.I. în vederea realizării flagrantului, momentele acestei întâlniri dintre martorul R.I. şi inculpat fiind redate şi în planşa fotografică existentă la dosarul cauzei.
Prin urmare Curtea a constatat ca declaraţia dată de inculpatul S.C. în faţa instanţei de judecată se coroborează cu probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv denunţurile formulate de martorii R.N. şi R.P., fişa E. a Dosarului nr. 37229/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, procesul-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţia martorului R.I., declaraţiile martorilor denunţători R.N. şi R.P., procesul-verbal din 28 decembrie 2011 de redare a dialogului ambiental purtat la 23 decembrie 2011 între R.N., R.P. şi S.C., procesul-verbal din 4 ianuarie 2012 de redare a dialogului ambiental purtat la 23 decembrie 2011 între R.I. şi S.C., planşa fotografică privind consemnarea seriilor bancnotelor, procesul-verbal din 4 ianuarie 2012 de redare a dialogului ambiental purtat la 4 ianuarie 2012 între R.I. şi S.C., planşa fotografică privind principalele momente operative ale întâlnirii dintre R.I. şi S.C., planşa fotografică privind aspecte de la constatarea infracţiunii flagrante, procesul-verbal din 20 ianuarie 2012 de redare a convorbirilor telefonice purtate de S.C., adresa către SCP S. şi A. şi răspuns, adresa către Baroul Bucureşti şi răspuns, adresa către Penitenciarul Rahova şi răspuns, adrese către Secţia 15 Poliţie şi răspuns şi extrasul din tabloul avocaţilor definitivi de pe site-ul www.baroul-bucuresti.ro şi conduc, în opinia instanţei, la convingerea fermă că inculpatul S.C. a săvârşit fapta dedusă judecăţii, astfel cum au fost anterior descrisă, cu forma de vinovăţie cerută de lege.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa de fond a apreciat că, în drept fapta inculpatului S.C. care, în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, în cursul lunii decembrie 2011, a pretins de la martorii denunţători R.N. şi R.P. suma de 20.000 euro, în schimbul exercitării unei pretinse influenţe asupra judecătorului care soluţiona Dosarul nr. 37229/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, în care cei doi martori denunţători erau arestaţi preventiv, în vederea punerii în libertate a acestora şi la data de 4 ianuarie 2011 a primit de la martorul R.I. din suma de 20.000 euro sus-menţionată, suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranşă din suma solicitată, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Având în vedere solicitarea inculpatului de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prin adoptarea unei poziţii de recunoaştere în totalitate a faptei reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicitării ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le-a însuşit, inculpatul nesolicitând administrarea de noi probe pe situaţia de fapt, instanţa de fond a aplicat o pedeapsă redusă cu respectarea şi a dispoziţiilor art. 72 C. pen. şi art. 52 C. pen., ţinând cont de natura, gravitatea faptei comise, potenţialului de pericol social pe care în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Astfel Curtea a apreciat că, aplicând inculpatului S.C. o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 5 ani, în condiţiile art. 861 C. pen. se realizează o justă individualizare a sancţiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise şi periculozitatea autorului acesteia, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
Pe de altă parte, Curtea a ţinut cont de împrejurarea că inculpatul S.C. este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale şi de atitudinea procesuală a acestuia care nu a fost sinceră în cursul urmăririi penale, însă în faţa instanţei de judecată inculpatul a recunoscut şi regretat fapta, dar şi de starea de sănătate precară a inculpatului S.C. relevată de actele medicale existente la dosarul cauzei, precum şi caracterizările depuse din care rezultă că până la comiterea faptei deduse judecăţii acesta a avut un comportament corespunzător, atât în societate cât şi la locul de muncă.
Prin urmare, Curtea a apreciat că este justificată aplicarea unei pedepse într-un cuantum peste minimul special prevăzut de lege, dar neprivativă de libertate, care să fie în măsură să-şi realizeze funcţiile şi scopul prevăzute în art. 52 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, invocând greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului.
Astfel s-a arătat că potrivit art. 72 C. pen. "la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Parchetul a apreciat că instanţa de fond nu a ţinut seama de criteriile enumerate de lege, câtă vreme pedeapsa aplicată inculpatului este orientată către minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, iar această împrejurare nu face decât să zădărnicească scopul pedepsei aşa cum este el enunţat de art. 52 C. pen.
În esenţă, s-a arătat că, în motivarea soluţiei pronunţate instanţa a avut în vedere numai circumstanţele personale ale inculpatului şi anume starea de sănătate, poziţia procesuală faţă de comiterea infracţiunii, precum şi situaţia sa anterioară din societate şi din profesie şi nu ansamblul criteriilor de individualizare, care se impuneau a fi avute în vedere concomitent, numai aşa putându-se realiza o corectă individualizare a pedepsei.
Parchetul a susţinut că circumstanţele favorabile reţinute de instanţa de judecată, anume lipsa antecedentelor penale, starea de sănătate şi recunoaşterea faptei, nu sunt suficiente pentru aplicarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei inculpatului.
S-a conchis în sensul solicitării admiterii recursului declarat de parchet, al casării sentinţei recurate şi al pronunţării unei alte hotărâri temeinice şi legale.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) rap la art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins, menţinându-se, astfel, Sentinţa penală nr. 414 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La individualizarea modalităţii de executare a pedepsei, criteriilor enumerate de instanţa de fond, instanţa de recurs le adaugă atitudinea procesuală a inculpatului. Astfel iniţial inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere, a negat săvârşirea faptei la audierea sa în cadrul procedurii luării măsurii arestării preventive, a recunoscut fapta la prezentarea materialului de urmărire penală, a recunoscut fapta audiat fiind de instanţa de fond la cercetarea judecătorească. În concluzie, inculpatul a recunoscut fapta atât la prezentarea materialului de urmărire penală cât şi la audierea în faţa instanţei de fond. Având în vedere că din datele cauzei nu rezultă indicii cu privire la posibilitatea comiterii de alte infracţiuni în viitor, gravitatea faptei nu poate conduce prin ea însăşi la o altă modalitate de individualizare a executării pedepsei.
Scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin privare de libertate atunci când există riscul recidivei, când natura faptei implică o gravitate deosebită a lezării valorilor sociale, când prin conduita sa persoana acuzată nu a probat faptul că a înţeles consecinţele faptelor sale şi că nu le va repeta în viitor.
În acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs apreciază că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. corespunde scopului pedepsei astfel cum este definit în art. 52 C. pen., fiind proporţională cu gravitatea faptei comise.
Constatând că în cauză prima instanţă a făcut o individualizare corectă, atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executarea acesteia, criticile formulate în recursul Ministerului Public vor fi apreciate ca nefondate.
În raport cu cele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 114 din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul S.C..
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3604/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3621/2012. Penal → |
|---|
