ICCJ. Decizia nr. 3604/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3604/2012

Dosar nr. 11112/105/2011

Şedinţa publică din 6 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 141 din 18 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11112/105/2011, după disjungerea laturii civile din Dosarul penal nr. 7574/105/2011, Tribunalul Prahova, secţia penal, a dispus:

În baza art. 14 - 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., a luat act că părţile civile D.B.A.M., l.C.D. şi S.D.I., prin reprezentanţii legali ai acestora, nu au solicitat daune materiale de la inculpatul F.M.C..

În baza art. 14 - 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ., a admis în parte acţiunile civile exercitate în procesul penal de părţile civile D.B.A.M., I.C.D. şi S.D.I., prin reprezentanţii legali ai acestora şi a obligat pe inculpatul F.M.C. să plătească acestora următoarele sume cu titlu de daune morale:

- 50.000 RON către partea civilă D.B.A.M.; 50.000 RON către partea civilă I.C.D.; 100.000 RON către partea civilă S.D.I.. În baza art. 14 - 15 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a admis în parte acţiunea civilă exercitată în procesul penal de Spitalul Obstetrică Ginecologie Ploieşti şi a obligat pe inculpatul F.M.C. să plătească acestei unităţi spitaliceşti suma de 435,05 RON cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate S.D.I. la acest spital în perioada 9 iunie 2011 - 12 iunie 2011.

A obligat inculpatul la plata sumelor de câte 500 RON în favoarea părţilor civile D.B.A.M. şi I.C.D., reprezentând onorariul avocatului ales.

A obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON către stat reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 767/P/2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.M.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de viol (2 fapte), viol (o faptă) şi violare de domiciliu (3 fapte), prevăzute de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen. (două fapte), art. 197 alin. (3) C. pen. (o faptă) şi art. 192 alin. (1) C. pen. (trei fapte), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că:

- la data de 17 mai 2010, în jurul orelor 11,50 - 12,00, a urmărit şi a surprins pe minora D.B.A.M., în vârstă de 9 ani şi 8 luni, pe holul blocului unde aceasta locuia, iar după ce aceasta a deschis uşa de la apartament, a atacat-o din spate, a intrat peste ea în apartament cu intenţia de a avea relaţii sexuale, i-a pus mâna la gură pentru a nu ţipa şi o mână în dreptul nasului cu un fragment textil îmbibat cu cloroform, activitatea infracţională fiind întreruptă când minora a fost apelată telefonic de mama sa;

- la data de 1 iunie 2011, în jurul orelor 12,00, a urmărit pe minora I.C.D., în vârstă de 8 ani şi 8 luni, pe scara blocului de domiciliu a acesteia după care, prin acelaşi mod de operare, a atacat-o imediat după descuierea uşii apartamentului, a pătruns în apartament şi a dus victima în dormitor cu intenţia de a avea relaţii sexuale, activitatea infracţională fiind întreruptă în momentul în care minora a fost apelată telefonic de mama sa. În ambele situaţii inculpatul a părăsit apartamentele pentru a câştiga încrederea minorelor şi cu intenţia de a reveni;

- la data de 9 iunie 2011, în jurul orelor 12,15 - 12,30, a aşteptat şi surprins pe minora S.D.I., în vârstă de 10 ani, la intrarea în apartamentul acesteia, a lăsat-o să deschidă uşa, după care a atacat-o din spate, a intrat peste ea în apartament, i-a pus o mână la gură pentru a nu ţipa şi o mână în zona nasului cu un fragment textil îmbibat cu cloroform, aducând astfel victima în stare de inconştienţă, după care a introdus un ciorap în gura acesteia pentru a nu ţipa în situaţia în care se trezeşte şi a întreţinut raport sexual cu aceasta.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti, în vederea continuării cercetărilor faţă de inculpatul F.M.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 42 şi art. 51 din Legea nr. 161/2003, întrucât cu ocazia efectuării expertizei în sistem informatic au fost identificate în laptopul ridicat de la domiciliul inculpatului fişiere având conţinut sexual explicit în care sunt prezenţi minori.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2011, inculpatul F.M.C. a solicitat ca judecata să se facă în condiţiile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., pe baza recunoaşterii vinovăţiei, declarând că recunoaşte în întregime toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în actul de inculpare. Acesta a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.

Instanţa a admis cererea, a procedat la ascultarea acestuia şi prin Sentinţa penală nr. 416 din 25 noiembrie 2011 l-a condamnat pe inculpat:

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi 3 teza I C. pen., cu aplicarea art. 204 C. pen., art. 21 alin. (3) C. pen. şi art. 320¹ alin. (1) - (4), (6) şi (7) C. proc. pen., la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru infracţiunea de tentativă la viol în formă calificată, faptă din data de 17 mai 2010, parte vătămată D.B.A.M..

- În baza art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (1) - (4), (6) şi (7) C. proc. pen., la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, fapta din 17 mai 2010, parte vătămată I.M.

- În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 204 C. pen., art. 21 alin. (3) C. pen. şi art. 320¹ alin. (1) - (4), (6) şi (7) C. proc. pen., la o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru infracţiunea de tentativă la viol în formă calificată, faptă din data de 1 iunie 2011, parte vătămată I.C.D..

- În baza art. 192 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (1) - (4), (6) şi (7) C. proc. pen., la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, faptă din 1 iunie 2011, parte vătămată I.C.

- În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (1) - (4), (6) şi (7) C. proc. pen., la o pedeapsă de 16 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, faptă din data de 9 iunie 2011, parte vătămată S.D.I..

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) şi (3) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 16 (şaisprezece) ani închisoare şi 6 (şase) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, ca pedeapsă complementară.

A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) şi e) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

S-a dispus disjungerea cauzei, sub aspectul laturii civile, fiind necesară administrarea de probatorii în vederea soluţionării acesteia.

Părţile vătămate minore, prin reprezentanţii legali ai acestora, s-au constituit părţi civile în cauză, anterior citirii actului de sesizare a instanţei.

Astfel, reprezentanţii legali ai părţii vătămate D.B.A.M. au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale, ai părţii vătămate I.C.D. au solicitat obligarea inculpatului, cu titlu de daune morale, la plata sumei de 50.000 euro, iar părinţii părţii vătămate S.D.I. au solicitat, cu acelaşi titlu, suma de 100.000 euro, fără a solicita şi daune materiale.

În dovedirea pretenţiilor civile părţile au depus la dosar acte, pentru partea vătămată I.C.D., au fost audiaţi martorii l.C. şi D.G., pentru partea vătămată S.D. au fost audiaţi martorii P.C.V. şi N.M., iar pentru partea vătămată D.B. au fost audiaţi martorii S.V.I. şi C.N.I.

Pentru minorele I.C.D. şi S.D., pentru a se arăta starea psihologică actuală, au fost depuse referate de consiliere psihologică.

S-a mai constituit parte civilă în cauză şi Spitalul de obstretică ginecologie Ploieşti, cu suma de 435,05 RON, reprezentând despăgubiri civile, cu referire la cheltuielile efectuate cu partea vătămata S.D.I. în perioada 9 iunie 2011 - 12 iunie 2011. În dovedirea cererii spitalul a depus la dosarul cauzei decontul de cheltuieli şi foaia de observaţie generală privind pe numita S.D.I..

Din analiza probatoriului administrat în cauză, respectiv înscrisuri şi declaraţiile martorilor, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile, în sensul că inculpatul a comis fapte ilicite, cu referire la infracţiuni, prin care a cauzat prejudicii morale în dauna părţilor vătămate.

Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel inculpatul F.M.C., criticile privind nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate. Acesta a susţinut că nu trebuia să fie obligat la niciun fel de despăgubiri faţă de părţile vătămate. În acest sens, acesta a arătat că poziţia sa procesuală s-a modificat, în sensul nerecunoaşterii faptelor reţinute în sarcina sa, declaraţiile date la urmărirea penală şi la judecata cauzei în primă instanţă fiind viciate de consecinţele tratamentului urmat de acesta pentru depresie. Cu privire la partea vătămată I.C.D., inculpatul apreciază că nu se justifică plata daunelor morale în raport de faptul că doar a intrat în apartamentul acesteia, părăsindu-l aşa cum a intrat, fără a o atinge măcar. Cu referire la celelalte două părţi vătămate, despăgubirile nu se justifică, atât timp cât la dosarul cauzei nu a existat nicio probă care să îl incrimineze direct.

Prin Decizia nr. 10 din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de inculpatul F.M.C. împotriva hotărârii primei instanţe, ca nefondat.

În motivarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că inculpatul, în acest cadru procesual care priveşte doar rezolvarea laturii civile a cauzei, tinde a repune în discuţie latura penală rezolvată cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 416 din 25 noiembrie 2011 a Tribunalului Prahova.

Or, indiferent care sunt motivele care l-au făcut pe inculpat să revină asupra recunoaşterii faptelor, existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia este stabilită prin hotărâre definitivă, neputând fi modificate cu ocazia soluţionării laturii civile a cauzei.

Inculpatul a mai susţinut că, indiferent cine ar fi comis faptele pentru care figurează ca părţi vătămate minorele menţionate, acestea nu au suferit niciun prejudiciu moral, astfel încât nu se impunea obligarea sa la plata de daune morale către acestea.

Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă că minorele au suferit o traumă psihică evidentă, aşa încât în mod judicios prima instanţă a hotărât în sensul obligării acestuia la plata sumelor menţionate cu titlu de daune morale.

Prin urmare, sumele acordate sunt justificate, acestea fiind judicios stabilite şi sub aspectul cuantumului.

Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul F.M.C. a declarat recurs, reiterând motivele apelului.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate şi dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de tentativă la viol prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (1), (3) C. pen., o infracţiune de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. şi trei infracţiuni de violare de domiciliu prevăzute de art. 192 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul acestor infracţiuni inculpatul a fost condamnat, judecata având loc în procedura reglementată prin art. 320¹ C. proc. pen.

În cauză, prin reprezentanţii lor legali, părţile vătămate s-au constituit părţi civile, solicitând obligarea inculpatului la plata de daune morale, cu referire la prejudiciile morale suferite prin infracţiune.

Potrivit art. 998 C. civ. "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeala s-a ocazionat, a-l repara".

Această împrejurare constituie temeiul juridic care face, ca în cazul unei infracţiuni producătoare de prejudiciu, odată cu dreptul la acţiunea penală să se nască şi un drept la o acţiune civilă.

Pentru executarea acţiunii civile în procesul penal este necesară îndeplinirea condiţiilor cumulative referitoare la existenţa unei infracţiuni care să producă o pagubă, între infracţiunea săvârşită şi paguba reclamată să existe un raport de cauzalitate, prejudiciul să nu fi fost reparat şi, în fine, să existe o manifestare de voinţă din partea celui vătămat în legătură cu dezdăunarea sa.

Existenţa infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului este stabilită prin hotărâre judecătorească, pronunţată în procedura simplificată reglementată prin art. 320¹ C. proc. pen.

Din actele dosarului rezultă că prin infracţiunea de violare de domiciliu, dar mai ales prin cele două tentative de viol, inculpatul a produs celor două victime minore D.B.A.M. şi I.C. o stare de panică, un traumatism de ordin psihic care, odată declanşat, continuă să se manifeste în timp.

Minora I.C.D. a participat la mai multe şedinţe de evaluare psihologică, ocazie cu care s-a constatat de către un specialist că minora a trăit momente dificile în urma tentativei de viol, că aceasta manifesta atacuri de panică, dezvoltând frică faţă de oameni şi de situaţii noi, manifesta oboseală decizională, având o capacitate de concentrare deficitară, ceea ce îi perturba activitatea şcolară.

Din partea psihologului se recomandă continuarea şedinţelor de consiliere psihologică, până la stabilizarea ei emoţională, dezvoltarea mecanismelor proprii de apărare şi evitarea revictimizării prin întrebări repetate privitoare la situaţia de abuz emoţional la care a fost supusă.

Faptul că această victimă a rămas cu o puternică traumă psihică, care i-a schimbat în mod evident modul de viaţă, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea sa şcolară, a reieşit cu evidenţă din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Cu privire la partea vătămată D.B.A.M., din probele administrate a reieşit că aceasta a rămas traumatizată urmare infracţiunii de violare de domiciliu şi viol, martorii audiaţi arătând că au văzut-o pe aceasta traumatizată şi speriată după consumarea faptei, aceasta devenind "mai retrasă" în sensul că nu se mai joacă cu ceilalţi copii, fiind nevoie ca aceasta să fie condusă întotdeauna la şcoală de membrii familiei, precum şi să fie consultată de un psiholog pentru evaluarea şi tratarea traumei produse, întrucât aceasta a rămas în continuare cu o stare de frică, ceea ce a schimbat modul său de viaţă.

Minora S.D.I. a suferit prin infracţiunea de viol o traumă fizică, la care s-a adăugat şi o traumă psihică care a continuat să se manifeste, astfel cum rezultă din declaraţiile martorilor şi din referatul de consiliere psihologică depus la dosarul cauzei.

Din acest act rezultă că minora a trăit foarte intens teroarea abuzului fizic, în primul moment, urmat de abuzul sexual în urma căruia aceasta a fost foarte afectată, având o redusă stimă de sine, o toleranţă scăzută la frustrare, a dezvoltat atacuri de panică şi de frică faţă de oameni şi situaţii noi, i-a scăzut capacitatea de concentrare, fiind necesară continuarea consilierii psihologice până la înlăturarea traumei emoţionale şi dezvoltarea mecanismelor proprii de apărare şi evitare a victimizării.

Prin urmare, în mod întemeiat prima instanţă a apreciat că toate cele trei victime ale infracţiunilor la tentativă de viol şi viol au suferit un prejudiciu moral cert, constând în trauma psihică la momentul producerii activităţii infracţionale, iar consecinţele de durată ale faptei, în sensul că şi în continuare acestea trăiesc o stare acută de înstrăinare şi neîncredere în sine, justifică acordarea unor daune morale compensatorii, îndeplinite fiind condiţiile răspunderii civile.

În aceste condiţii, respingând apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

În recurs, inculpatul nu a formulat critici noi care să conducă la o altă concluzie.

Astfel, în condiţiile în care săvârşirea infracţiunii, ca fapt ilicit în sensul răspunderii civile, este dovedită în condiţiile legii şi nu mai poate fi pusă în discuţie, inculpatul ar fi trebuit să dovedească neproducerea pagubei şi lipsa nexului cauzal.

Or, prejudiciul produs prin infracţiune şi legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs sunt probate în prezenta cauză.

Ca atare, criticile formulate de inculpat se constată a fi neîntemeiate, iar alte motive de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.

În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.C., care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare şi de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către părţile civile l.C. şi l.I.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3531/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3610/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

ICCJ. Decizia nr. 3604/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3604/2012. Penal