ICCJ. Decizia nr. 3668/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3668/2012
Dosar nr. 8316/2/2012
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin încheierea penală din 8 noiembrie 2012 a Curţii de Apel laşi Bucureşti, secţia a l-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8316/2/2012 (nr. 3519/2012) în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate P.V., cu domiciliul în Bucureşti, sector 2, comuna Dragomireşti, judeţul Vaslui, pe o durată de 5 zile, începând cu data de 08 noiembrie 2012 şi până la 12 noiembrie 2012, inclusiv.
Totodată, s-a fixat termen la data de 12 noiembrie 2012 pentru ca parchetul să depună mandatul european de arestare, tradus în limba română.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sesizarea nr. 3252/11/5/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile P.V., întrucât aceasta este urmărit pentru comiterea infracţiunii de "delict contra sănătăţii publice, faptă prevăzută de art. 368 C. pen. spaniof.
Persoana solicitată a fost depistată şi reţinută, prin Ordonanţa de reţine nr. 76 din 8 noiembrie 2012, pe o durată de 24 ore, de la data de 7 noiembrie 2012, ora 1900, până la data de 8 noiembrie 2012, ora 1900.
Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată, completată şi republicată, dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101 din aceeaşi lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin C.C.P.I., arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs persoana solicitată P.V., solicitând admiterea recursului împotriva încheierii prin care s-a admis sesizarea Parchetului şi s-a dispus arestarera pe o durată de 5 zile, arătând că măsura este nelegală şi netemeinică şi că se impune lăsarea persoanei solicitată în libertate .
Critica adusă nu este fondată.
Analizând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana solicitată nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reţine că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. 1190 din 1 din 18 iulie 2002.
Raţiunea mandatului european constă în necesitatea de a se asigura garanţia că persoanele urmărite nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul U.E., acesta reprezentând un instrument de aducere a persoanei solicitate în faţa statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Astfel, în mod corect a dispus instanţa de fond arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi republicată, persoana solicitată fiind reţinută în baza dispoziţiilor art. 101 alin. (1) şi (20 din Lege, pe baza semnalării transmise în S.I.S.
Cu privire la măsura preventivă dispusă, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, instanţa de fond a ales măsura arestării preventive faţă de persoana solicitată, având în vedere gravitatea faptelor comise, privarea de libertate reprezentând în acelaşi timp o garanţie pentru a se asigura prezenţa acestuia în faţa organelor judiciare, existând pericolul de a se sustrage şi de a tergiversa punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare spaniole.
Prin urmare, critica persoanei solicitate de a fi lăsată în libertate nu poate fi primită de către Înalta Curte, în condiţiile în care în cadrul procedurii de punere în executare a mandatului european instanţa nu poate face aprecieri cu privire la legalitatea sau temeinicia măsurilor dispuse de către autorităţile judiciare solicitante.
Reţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul declarat de persoana solicitată, ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 520 lei, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată P.V. împotriva încheierii din 08 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 8316/2/2012 (nr. 3519/2012).
Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3660/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3543/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
