ICCJ. Decizia nr. 3736/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3736/2012
Dosar nr. 3925/114/2008
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 114 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.A.Y. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul A.A.Y. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) [teza a II-a, b) şi c) C. pen.] pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, în dauna părţii vătămate SC U.C.T.B. SA Bucureşti, în perioada 31 ianuarie 2006 - 17 februarie 2006.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în perioada 31 ianuarie 2006-17 februarie 2006.
În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) [teza a II-a, b) şi c) C. pen.] pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, în dauna părţii vătămate SC U.C.T.B. SA Bucureşti, în cursul anului 2006.
În temeiul art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a creditului SC S.L.E. SRL Buzău în interesul altor societăţi, în formă continuată, în cursul anului 2006.
În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., inculpatului A.A.Y. i s-a aplicat pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare cu ştiinţă de înregistrări inexacte, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, în formă continuată, în cursul anului 2006.
În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 3 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut la data de 24 ianuarie 2007.
În baza art. 861 C. pen. cu referire la art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate sub supraveghere, pe un termen de încercare de 8 ani, pe durata căruia inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.
În conformitate cu art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile SC U.C.T.B. SA Bucureşti - Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău suma de 1.370.000 RON la care s-a adăugat dobânda şi dobânda penalizatoare calculate până la data achitării efective a creditelor, conform contractelor de credit nr. C1. din 31 ianuarie 2006, nr. C2. din 17 februarie 2006 şi nr. C3. din 21 februarie 2006 menţinute, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile falsificate respectiv facturile fiscale seriile VV1. nr. V1. din 30 ianuarie 2006; VV2. nr. V2. din 30 ianuarie 2006; VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006; VV4. nr. V4. din 20 februarie 2006; VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul, analizând întregul material probator administrat în cauză., respectiv plângerea penală formulată de Garda Financiară Buzău, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, procesele-verbale de confruntare, contractele de credit, contractele de cesiune de creanţă, facturile fiscale, biletele la ordin, balanţele de verificare, procesele-verbale încheiate de Garda Financiară, jurnalele pentru vânzări, extrasele de cont, concluziile raportului de expertiză nr. R1. din 01 martie 2011, precum şi celelalte înscrisuri ataşate la dosar, a reţinut, în fapt, că la data de 30 ianuarie 2006, SC S.L.E. SRL Buzău, societate administrată de inculpatul A.A.Y., a achiziţionat fictiv mărfuri industriale (oţel beton şi ţeava) de la SC C.M. SRL Focşani, societate administrată de D.E., în valoare totală de 102.013 RON, conform facturii fiscale V. nr. V1. din 30 ianuarie 2006.
La aceeaşi dată, SC S.L.E. SRL Buzău a comercializat, tot fictiv, aceste mărfuri către SC M. SA Focşani, administrată tot de D.E., conform facturii fiscale VV2. nr. V2., în valoare totală de 105.310,47 RON, factura nefiind înregistrată în contabilitatea beneficiarului.
Această ultimă factură a fost cedată de SC S.L.E. SRL Buzău către Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău, conform contractului de cesiune de creanţă cu titlu de garanţie reală mobiliară din data de 31 ianuarie 2006, operaţiunea respectivă fiind înscrisă de bancă în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare (A.E.G.R.M.).
Pe baza celor două facturi menţionate mai sus, SC S.L.E. SRL Buzău a solicitat şi respectiv obţinut de la Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău un credit pentru plată furnizor în valoare de 76.500 RON, la data de 31 ianuarie 2006, prin contractul de credit nr. C1./2006, pe o perioadă de 52 zile, credit pe care nu l-a mai rambursat deşi cedase în favoarea băncii şi un bilet la ordin fără protest, pentru suma de 94.000 RON.
În vederea obţinerii creditului de 76.500 RON, între Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău şi SC S.L.E. SRL Buzău a fost încheiat contractul de credit nr. C2. din data de 30 ianuarie 2006, împrumutatul obligându-se prin administratorul său, inculpatul A.A.Y., să ramburseze creditul până la data de cel târziu 24 martie 2006, pe măsura încasării facturilor cesionate.
De asemenea, în cuprinsul contractului de credit, rambursarea creditului şi plata dobânzilor şi a comisioanelor au fost garantate de către împrumutat prin garanţie reală mobiliară asupra soldului creditor al contului de disponibilităţi, din cesiunea de creanţă asupra încasărilor în sumă de 105.310,47 RON ce rezultă din factura fiscală nr. V2. din 30 ianuarie 2006 şi biletul la ordin în valoare de 94.000 RON, avalizat de administratorul societăţii.
Împrumutatul, la momentul încheierii contractului, a declarat că nu se află în niciun caz de neîndeplinire a niciunui alt contract în care este parte şi nu este implicat în niciun litigiu, obligându-se să utilizeze creditul conform destinaţiei din contract, respectiv pentru plata furnizorilor, precum şi să reflecte corect şi la zi în evidenţele sale contabile toate operaţiunile de acordare şi rambursare a creditului în conformitate cu normele legale în vigoare.
Deşi şi-a asumat obligaţiile contractuale menţionate mai sus, inculpatul a îndreptat creditul, în cea mai mare parte (76.000 RON) către SC C.M. SRL Focşani, prin O.P. din 31 ianuarie 2006, creditul fiind astfel utilizat contrar intereselor societăţii, în timp ce SC S.L.E. SRL Buzău a înregistrat în contabilitate, în mod nejustificat, în luna ianuarie 2006, cheltuieli deductibile în sumă totală de 573,75 RON, cu consecinţa diminuării masei impozabile cu aceeaşi sumă şi a sustragerii de la plata către bugetul de stat a impozitului pe profit în sumă de 91,8 RON.
La data de 15 februarie 2006, SC S.L.E. SRL Buzău a întocmit în mod fictiv, prin contabila G.M., factura fiscală seria VV3. nr. V3., în valoare de 820.800 RON, semnată de inculpat, către SC M. SA Focşani, factură ce nu a fost înregistrată în contabilitatea celor două societăţi comerciale, creanţă cesionată ulterior băncii, atestându-se fictiv că ar fi livrat acestei societăţi 432 mc. cherestea, la un preţ de vânzare supraevaluat de 1.900 RON/mc, cherestea pe care SC S.L.E. SRL Buzău ar fi achiziţionat-o, tot în mod fictiv, la un preţ de 1.254 RON/mc. de la SC A. SRL Focşani, conform facturii fiscale VV4. nr. V4. din 20 februarie 2006, întocmită de D.E. către SC M.G. SRL V.P., iar aceasta din urmă către SC S.L.E. SRL Buzău, prin factura fiscală VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006, în valoare de 919.800 RON (1.022 mc. la un preţ de 900 RON/mc), creanţă fictivă cedată tot Băncii I.Ţ. - Sucursala Buzău prin obţinerea unui credit la data de 21 februarie 2006 în valoare de 670.000 RON, transmis în cea mai mare parte către SC A. SRL Focşani (532.908 RON).
În realitate, cantitatea de 432 mc. cherestea a fost exportată de SC S.L.E. SRL Buzău în Siria în luna februarie 2006, ca de altfel şi cantitatea de 435,012 mc. răşinoase, inclusă fictiv în factura VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006.
La data de 10 februarie 2006, inculpatul A.A.Y. a retras în numerar din contul bancar al SC S.L.E. SRL Buzău deschis la Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău, suma de 22.000 RON, pe care a introdus-o în casieria societăţii şi a retras-o ca aport propriu.
La data de 17 februarie 2006, SC S.L.E. SRL Buzău a înregistrat în jurnalul de cumpărări factura fiscală fictivă VV3. nr. V5. în valoare de 919.800 RON, taxare inversă, emisă de SC M.G. SRL V.P., în baza căreia s-a obţinut un credit de 670.000 RON, la data de 21 februarie 2006, nerambursat până în prezent.
De asemenea, la data de 17 februarie 2006 inculpatul A.A.Y. a prezentat Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău factura fictivă VV3. nr. V5. în valoare de 919.800 RON, solicitând un credit pentru achitare furnizori pentru o perioadă de 60 zile, motivând că ar datora SC M.G. SRL, V.P. 1.022 mc. cherestea, aceeaşi factură fiind folosită de SC M.G. SRL, V.P. drept gaj pentru obţinerea creditului de 670.000 RON menţionat mai sus, creanţa de 919.800 RON fiind cesionată de SC M.G. SRL, V.P. în favoarea băncii, ca de altfel şi factura fiscală VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006 în valoare de 820.800 RON emisă de SC M. SA Focşani, dar neînregistrată în contabilitatea celor două societăţi comerciale, această ultimă creanţă fictivă fiind cesionată băncii cu titlu de garanţie mobiliară împreună cu biletul la ordin din data de 17 februarie 2006 în valoare de 770.000 RON, cedat fără protest băncii pentru credit, dobânzi şi comisioane conform contractului de credit nr. C2./2006.
În aceste împrejurări, la data de 17 februarie 2006, pe baza facturii fiscale VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006, inculpatul A.A.Y. a obţinut de la Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău creditul în sumă de 623.500 RON prin contractul de credit nr. C2./2006, credit nerambursat şi folosit în scop contrar intereselor economice ale SC S.L.E. SRL Buzău, ca de altfel şi creditul în sumă de 76.500 RON din data de 31 ianuarie 2006.
În realitate, cele două credite au fost folosite pentru a ajuta SC M.G. SRL V.P. în rambursarea a două credite contractate de la aceeaşi bancă în luna decembrie 2005, credite din care a beneficiat şi SC S.L.E. SRL Buzău pentru suma de 477.000 RON.
În condiţiile în care sumele obţinute cu titlu de credit nu au fost folosite în interesul societăţii, în mod greşit s-a înregistrat în contabilitatea acesteia sumele reprezentând speţe bancare ca fiind cheltuieli deductibile, determinându-se diminuarea masei impozabile cu suma de 623.500 RON şi sustragerea de la plata către bugetul de stat a unui impozit pe profit în sumă de 866,20 RON.
Iniţiatorul acestor operaţiuni fictive prin care Banca I.Ţ.- Sucursala Buzău a acordat împrumuturi pe baza unor creanţe fictive, a fost inculpatul A.A.Y., acesta fiind şi beneficiarul sumelor obţinute din împrumuturi, în scopuri contrare intereselor societăţii comerciale pe care o administra, mărfurile înregistrate în facturile fictive neintrând în realitate în circuitul comercial.
Inspectorii Băncii Naţionale a României, în urma inspecţiei efectuată la Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău, cu ocazia analizării documentelor puse la dispoziţia băncii de SC M.G. SRL V.P., SC S.L.E. SRL Buzău şi SC A. SRL Focşani, au concluzionat că 85% din valoarea soldului contului de furnizori înregistrat în balanţa de verificare a debitorului SC M.G. SRL V.P., la data de 31 decembrie 2005, reprezintă datorii faţă de SC S.L.E. SRL Buzău, facilităţile de credit pe documente în curs de încasare acordate societăţilor din grupul SC S.L.E. SRL Buzău, fiind garantate cu cesiunea creanţelor rezultate din încasarea unor facturi emise de debitori în favoarea societăţilor din cadrul grupului.
Aceleaşi operaţiuni financiare de obţinerea a unor credite pe baza unor facturi fictive au fost folosite de inculpatul A.A.Y. în realţiile comerciale cu G.A., la data de 27 septembrie 2005, SC M.G. SRL V.P. contractând un credit de 66.000 dolari SUA, credit ce a fost girat cu factura din 26 septembrie 2005 emisă de SC S.L.E. SRL Buzău, reprezentând contravaloarea a 150 mc elemente de fag, factură ce era fictivă.
O mare parte din credit (65.000 dolari SUA) a fost virată către SC M. SA Focşani, tot în baza unei facturi fiscale fictive din 27 septembrie 2005 şi de aici mai departe, tot în baza unei facturi fiscale fictive, către SC S.L.E. SRL Buzău.
La data de 06 octombrie 2006, SC M.G. SRL V.P. a mai contractat un credit de 44.000 dolari SUA, în baza facturii fictive din 06 octombrie 2005 emisă tot către SC S.L.E. SRL Buzău, suma de 3.000 dolari SUA fiind oprită de SC M.G. SRL V.P. iar restul ajungând la SC S.L.E. SRL Buzău prin intermediul SC M. SA Focşani şi SC A. SRL Focşani.
La data de 07 decembrie 2005 SC M.G. SRL V.P. a contractat un credit de 220.000 RON din care 125.000 RON au fost viraţi către SC M. SA Focşani în baza facturii fiscale fictive din 07 decembrie 2005 privind aprovizionarea a 166 mc cherestea.
La data de 15 decembrie 2005, SC M. SA Focşani a contractat un împrumut în sumă de 477.000 RON, fiind pusă în gaj factura fictivă din 16 decembrie 2005 reprezentând 351 mc. cherestea cumpărată de la SC S.L.E. SRL Buzău, iar de aici a fost întocmită factura fiscală fictivă F1., gajată la bancă, către SC A. SRL Focşani, la data de 19 decembrie 2005 SC M. SA Focşani achitând cu O.P. suma de 477.000 RON către SC S.L.E. SRL Buzău, în contul facturii fictive.
La data de 17 decembrie 2006, SC M.G. SRL V.P. a contractat un credit de 670.000 RON pentru care a gajat cu factura V5. din 19 februarie 2006, reprezentând cantitatea de 1.022 mc. cherestea în valoare de 919.800 RON vândută de SC M.G. SRL V.P. către SC S.L.E. SRL Buzău, factură tot fictivă.
În drept, prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului A.A.Y. de a obţine la datele de 31 ianuarie 2006 şi 17 februarie 2006 două credite de la Banca I.Ţ. - Sucursala Buzău în valoare de 623.500 RON şi respectiv 76.500 RON, în baza unor documente de livrare false şi anume facturile fiscale nr. V2. din 30 ianuarie 2006 şi nr. V3. din 15 februarie 2006; de a semna şi ştampila de primire factura fiscală nr. V5. din 17 februarie 2006 emisă de SC M.G. SRL V.P. cu toate că nu a primit marfa, pentru a-l ajuta pe G.A. să contracteze cu acest document fiscal un credit de la Banca I.Ţ.-Sucursala Buzău; de a înregistra, în calitate de administrator, în evidenţa contabilă a societăţii administrate mai multe facturi fiscale false de aprovizionare şi livrare material lemnos; de a-l ajuta pe D.E., în relaţiile comerciale cu SC M. SA Focşani şi S.C. V.P.I. S.R.L. Focşani, pentru a putea contracta pe baza acestor documente false, credite de la Banca I.Ţ.- Sucursala Buzău; prin înregistrarea în contabilitate a documentelor fictive menţionate mai sus, fiind consemnate în bilanţul contabil datorii inexistente către societăţile comerciale cu care a colaborat, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la înşelăciune, folosirea creditului societăţii în interesul altor societăţi şi efectuarea cu ştiinţă de înregistrări inexacte, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 43 din Legea nr. 82/1991 cu referire la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Având în vedere că prejudiciul produs părţii civile SC U.C.T.B. SA Bucureşti este în sumă de 1.370.000 RON, fără a se ţine cont de dobânda şi dobânda penalizatoare calculate până la data achitării efective a creditelor, conform contractelor de credit nr. C1. din 31 ianuarie 2006, nr. C2. din 17 februarie 2006 şi nr. C3. din 21 februarie 2006, Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A.A.Y. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanţă a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, atitudinea nesinceră a inculpatului, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, dar şi faptul că acesta nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.A.Y., criticând-o, în principal, sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa asupra nulităţii absolute a actului de sesizare şi pentru greşita sa condamnare, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a), c) sau d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicare, solicitând reducerea cuantumului acestora şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. (2) C. pen.
Prin decizia penală nr. 72 din 03 mai 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.A.Y. şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 600 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat, în primul rând, că, în temeiul efectului devolutiv al apelului cu care a fost învestită, poate examina în calea de atac excepţia nulităţii actului de sesizare, invocată de către apărătorul inculpatului la termenul de judecată din data de 17 februarie 2009, context în care a arătat că neprezentarea materialului de urmărire penală, aspect invocat de apărare, nu se regăseşte între nulităţile absolute prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În acest sens, a făcut trimitere la jurisprudenţa constantă a instanţelor judecătoreşti, care a statuat că neprezentarea materialului de urmărire penală, atunci când există vreo culpă a organului judiciar, este sancţionabilă cu nulitatea relativă, aceasta putând fi constatată doar dacă s-a produs vreo vătămare persoanei pe care o vizează. Or, în speţă, Curtea a constatat că situaţia neprezentării materialului de urmărire penală către inculpat nu este culpa organului judiciar, ci acest lucru nu a fost posibil din vina inculpatului care, deşi a fost înştiinţat de momentul la care urmează să se efectueze actul procesual, nu s-a prezentat, iar, apoi, la termenul stabilit din nou de comun acord, nu a mai răspuns la telefon, aşa cum rezultă din procesul verbal întocmit la data de 26 septembrie 2008, semnat atât de procurorul de caz, cât şi de avocatul ales al inculpatului. Astfel, în cuprinsul acestuia, s-a menţionat că, la data de 23 septembrie 2008, inculpatul l-a apelat pe procuror, convenind ca prezentarea materialului să aibă loc pe data de 24 septembrie 2008, orele 13, în prezenţa avocatului său -T.A., că la data respectivă acesta nu s-a prezentat până la orele 15Ş30, ceea ce l-a determinat pe procuror să încerce să-l contacteze telefonic, fără rezultat, iar avocatul acestuia i-a relatat că inculpatul nu s-a mai prezentat nici la cabinetul avocaţial şi nici lui nu i-a mai răspuns la telefon. Totodată, în procesul verbal s-a mai menţionat şi faptul că avocatul ales l-a sunat pe inculpat şi în zilele de 25 şi 26 septembrie 2008, dar acesta a avut telefonul închis, motiv pentru care s-a încheiat actul procedural respectiv. Ca atare, Curtea a considerat că excepţia invocată este neîntemeiată, neprezentarea materialului de urmărire penală nefiind culpa procurorului, ci a inculpatului, iar acestuia nu i s-a produs vreo vătămare care să impună refacerea actului procedural, atâta timp cât la instanţa de fond, imediat după înaintarea dosarului, a avut deplin acces la actele şi lucrările acestuia, atât el cât şi avocatul său ales, fiindu-i asigurată şi asistenţa unui interpret de limbă arabă pentru lămurirea aspectelor pe care nu le-ar putea înţelege.
În ce priveşte criticile invocate pe fond de apelantul inculpat, Curtea a constatat că acesta, atât în motivele de apel, cât şi în declaraţia pe care a dat-o în faţa instanţei, nu a contestat faptul că societăţile pe care le administra sau le controla prin intermediul unor interpuşi - G.A. şi D.E. - au luat mai multe credite de la Banca U., fostă Banca I.Ţ., pe care nu le-au mai achitat, recunoscând debitul reţinut de către prima instanţă, însă, a susţinut, în esenţă, că, nu a avut intenţia să înşele banca, că documentele prezentate drept garanţie erau reale, nu fictive, şi din acest motiv, din punctul său de vedere, faptele reţinute în sarcina sa, fie nu sunt probate, fie au fost comise de alte persoane sau nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor respective. Totodată, din declaraţia inculpatului, a mai rezultat că sumele de bani obţinute prin contractele de creditare de la Banca U. au fost folosite fie pentru plata unor credite mai vechi scadente, ale societăţii pe care o administra SC S.L.E. SRL, Buzău sau ale SC M.G. SRL V.P., SC A. SRL Focşani şi SC M. SA Focşani, fie pentru obţinerea unui alt credit la o altă bancă - SC C. SA, şi nu în scopul în care erau acordate: pentru plata furnizorilor şi desfăşurarea activităţii curente, aspecte care, în opinia Curţii, nu-l exonerează pe acesta de răspundere penală, ci dimpotrivă, întăresc concluzia trasă şi de judecătorul fondului că inculpatul a folosit creditele societăţii contrar intereselor acesteia. De altfel, s-a reţinut că, în cursul urmăririi penale, în declaraţiile pe care le-a dat, inculpatul a recunoscut acest mod de operare între societăţile comerciale menţionate şi creditele obţinute pe baza unor facturi fictive de achiziţii de marfă (cherestea, lemn), apărarea sa fiind aceea că reprezentanţii băncii cunoşteau faptul că mărfurile trecute în facturi nu existau în realitate, dar erau interesaţi ca societăţile să reuşească să plătească alte credite din urmă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea a constatat că situaţia prezentată de inculpat este doar parţial confirmată de depoziţia martorului R.N., analist de credite la Banca U., iar faptul că facturile pe baza cărora s-au obţinut creditele în litigiu se bazau pe livrări fictive de mărfuri rezultă şi din declaraţia martorului D.E., administrator la SC A. SRL Focşani, care a confirmat faptul că marfa pentru care s-au emis facturile nr. V4. şi nr. V5. nu a existat în realitate, deşi pe baza acestora s-au obţinut de către inculpat credite de la Banca U., precum şi împrejurarea că inculpatul controla pe deplin toate operaţiunile comerciale ce se desfăşurau de SC M.G. SRL Buzău. În plus, întregul mecanism a fost descris în detaliu şi în procesul verbal întocmit de Garda Financiară, secţia judeţeană, Buzău, act semnat pe fiecare filă de inculpat, ca administrator al SC S.L.E. SRL Buzău.
Curtea a constatat, astfel, că situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, în sensul că inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în ce priveşte creditele obţinute pe bază de facturi nereale pentru SC S.L.E. SRL, al cărei administrator era, şi complicitate la aceeaşi infracţiune, cu privire la creditele obţinute pentru SC M.G. SRL, administrată de G.A., este corectă, probele administrate în cauză confirmând existenţa infracţiunilor şi vinovăţia inculpatului.
S-a apreciat, totodată, că aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., întrucât, din concluziile raportului de expertiză nr. R1. din 01 martie 2011, a rezultat că factura fiscală VV3. nr. V5. din 17 februarie 2006 a fost semnată de inculpat şi, chiar dacă în cazul facturilor fiscale V. nr. V1. din 30 ianuarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 31 ianuarie 2006 - SC C.M. SRL Focşani), VV2. nr. V2. din 30 ianuarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 31 ianuarie 2006 - SC M. SA Focşani) şi VV3. nr. V3. din 15 februarie 2006 (contract de credit nr. C2. din 17 februarie 2006 - SC M. SA Focşani), nu s-a putut stabili cu certitudine dacă este semnătura inculpatului, atâta timp cât el a fost cel care a încheiat contractele de creditare în numele SC S.L.E. SRL şi a controlat activitatea tuturor firmelor menţionate mai sus, nu apare ca fiind credibilă atitudinea sa de contestare a acestor documente.
În ce priveşte critica referitoare la greşita individualizare a sancţiunilor penale, Curtea a considerat-o, de asemenea, ca fiind neîntemeiată, constatând că prima instanţă a reţinut deja în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., ceea ce a determinat reducerea pedepselor sub limita minimă prevăzută de lege pentru fiecare text incriminator, aplicând chiar, în cazul infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, pedepse nelegale, cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen. Raportat la pedeapsa rezultantă minimă ce putea fi aplicată inculpatului dacă erau respectate aceste dispoziţii legale, respectiv cea de 3 ani şi 4 luni închisoare, Curtea a mai constatat şi faptul că prevederile art. 861 C. pen. nu erau aplicabile în situaţia inculpatului, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de lege. Cum în apelul inculpatului această nelegalitate nu putea fi reformată, întrucât s-ar fi încălcat principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, Curtea a considerat că nu poate opera în cauză o nouă reducere a pedepselor şi nici nu se poate dispune ca sancţiunea rezultantă să fie suspendată condiţionat, aşa cum a cerut inculpatul apelant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.A.Y., reiterând parţial criticile formulate în apel.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., recurentul inculpat a susţinut că Tribunalul şi Curtea de Apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, realizând o interpretare eronată a materialului probator, care, contrar celor reţinute de instanţe, nu confirmă împrejurarea că inculpatul ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa. Ca urmare, s-a solicitat de către recurent achitarea sa, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.A.Y. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, este de menţionat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susţinerile inculpatului A.A.Y. în sensul că nu ar fi săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa şi că ar fi fost, aşadar, comisă o gravă eroare de fapt. Fără a relua sau a reface raţionamentele instanţei de fond şi a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului şi considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârşirea de către inculpatul recurent a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, situaţia de fapt reţinută fiind în deplină concordanţă cu dovezile administrate, respectiv: declaraţiile martorilor R.N., D.E., G.M., G.A., B.A.E., A.G., R.C. şi I.G.B., procesele-verbale de confruntare între inculpatul A.A.Y. şi martorii R.N., G.M., B.A.E., A.G., R.C. şi I.G.B., procesul verbal nr. P1. din 19 decembrie 2006 întocmit de Garda Financiare Buzău, raportul de expertiză nr. R1. din 1 martie 2011 întocmit de I.P.J. Buzău, înscrisurile ataşate la dosarul de urmărire penală (contracte de credit, facturi fiscale, documente contabile ş.a.), declaraţiile date de inculpat în faţa organelor de anchetă penală, precum şi, parţial, declaraţiile date de acesta în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel.
Toate aceste probe confirmă pe deplin situaţia de fapt reţinută de Tribunal şi însuşită de Curtea de Apel cu privire la comiterea de către inculpatul A.A.Y. a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, instanţa de recurs neidentificând vreo discordanţă între aceasta şi conţinutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.
De altfel, în motivele de recurs susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, nici apărătorul din oficiu al inculpatului nu a invocat aspecte esenţiale, necontroversate şi evidente, ce ar rezulta din compararea conţinutului probelor cu soluţia de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracţiunilor ce i s-au reţinut în sarcină şi solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanţa fond şi cea de prim control judicar, reinterpretarea şi reaprecierea materialului probator, operaţiune care, în situaţia inexistenţei unei erori grave de fapt, cum este cazul în speţă, nu se poate realiza prin prisma dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanţă deplină între dovezile administrate şi situaţia de fapt stabilită de Tribunal şi Curtea de Apel, nefiind indicată de recurent şi nici identificată de instanţa de recurs vreo probă a cărei existenţă sau inexistenţă să fi fost în mod eronat afirmată de instanţele inferioare sau al cărei conţinut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.
Având în vedere aceste considerente şi constatând că, în speţă, nu se regăseşte niciun alt motiv de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.Y.
Totodată, faţă de faptul că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.A.Y. împotriva deciziei penale nr. 72 din 03 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2848/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 137/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
