ICCJ. Decizia nr. 3769/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3769/2012
Dosar nr. 327/45/2012
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia procurorului din 14 decembrie 2011 dispusă în Dosarul nr. 55/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de numitul M.I. împotriva soluţiei dispuse în Dosarul penal nr. 55/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a se dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele:
Din ansamblul materialului probator rezultă că plângerea penală formulată de numitul M.I. cu privire la exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu de către ofiţerul de poliţie J.E. în cursul actelor de cercetare penală efectuate în Dosarul penal nr. 11009/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi este singulară şi nu se coroborează cu nici un mijloc de probă de natură a dovedi vinovăţia persoanei cercetate.
Dimpotrivă, din declaraţia şi raportul ofiţerului de poliţie, precum şi din procesul verbal întocmit de poliţiştii care s-au deplasat la locuinţa familiei M. rezultă că au fost efectuate actele de cercetare penală în conformitate cu normele procedural penale, numita M.A. consimţind să dea declaraţii şi să semneze declaraţia dată în calitate de învinuit.
Totodată, organele de poliţie s-au deplasat la domiciliul familiei M. pentru a pune în aplicare mandatele de aducere emise de procuror faţă de învinuiţii M.I. şi M.A.
În raport de actele procedurale întocmite de poliţişti, numitul M.I. a fost trimis în judecată la data de 19 decembrie 2011, în Dosarul penal nr. 11009/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 220 C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul M.I. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care prin rezoluţia din 21 martie 2012 „a respins ca neîntemeiată plângerea”.
Soluţia a fost atacată la instanţă în cadrul procedurii instituite de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:
La data de 04 februarie 2011, numitul M.I. a formulat plângere penală împotriva ofiţerului de poliţie J.E.Ş., reclamând faptul că în ziua de 18 ianuarie 2011, în vederea soluţionării unei cauze penale, a pătruns fără drept în locuinţa persoanei vătămate, a adresat ameninţări în vederea obţinerii de declaraţii şi a consemnat declaraţia unei persoane cu handicap (soţia) în lipsa petentului.
Din probele dosarului rezultă că, în ziua de 19 ianuarie 2011 subinsp. de poliţie J.E.Ş. şi ag. pr. C.A. din cadrul Secţiei III Poliţie, însoţiţi de ag. P.V. din cadrul Biroului de Poliţie Miroslava s-au deplasat la locuinţa soţilor M.I. şi A., situată în satul Valea Ursului, com. Miroslava, jud. Iaşi, în vederea punerii în executare a două mandate de aducere emise pe numele cestora de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. 11009/P/2009 aceştia fiind cercetaţi în dosarul respectiv pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 217 alin. (1) şi 220 alin. (1) - (3) C. pen. Din raportul de evenimente din data de 31 ianuarie 2011 întocmit de lucrătorul de poliţie şi ataşat la dosar - fila 16, rezultă că după ce şi-au declinat identitatea şi motivul sosirii la domiciliul celor doi soţi, M.A. a precizat că soţul său nu este acasă şi pentru că este bolnavă a fost în imposibilitate de a se prezenta la poliţie. În locuinţă cu acordul ei au intrat J.E.Ş. şi C.A., celălalt poliţist P.V. rămânând la poartă. În timpul discuţiilor, la locuinţă şi-a făcut apariţia şi numitul M.I., care a refuzat să colaboreze cu organele de cercetare penală, având o atitudine sfidătoare, refuzând să dea declaraţie cu privire la mandatul de aducere emis pe numele său. El a refuzat să se prezinte la postul de poliţie în vederea îndeplinirii formalităţilor necesare punerii în executare a mandatului de aducere.
La dosarul cauzei au fost ataşate fotocopiile celor două mandate de aducere din care rezultă că cei doi soţi urmau a fi audiaţi în calitate de învinuiţi în Dosarul penal nr. 11009/P/2009.
Din procesul verbal întocmit de lucrătorii de poliţie cu ocazia deplasării la locuinţa celor doi soţi în vederea punerii în executare a mandatelor de aducere, rezultă că M.A. a fost de acord să dea declaraţie în calitate de învinuită, declaraţia sa fiind consemnată de lucrătorul de poliţie.
Probele administrate nu relevă indicii din care să rezulte săvârşirea vreunei infracţiuni. Poliţistul a executat mandatele de aducere conform dispoziţiilor art. 184 C. proc. pen., aşa cum a fost stipulat şi în conţinutul celor două acte întocmite de procuror, îndeplinindu-şi atribuţiile de serviciu. Nu există date că intimatul nu şi-a îndeplinit actul de serviciu sau l-a îndeplinit defectuos astfel cum pretinde petentul.
Nici pentru celelalte două infracţiuni - art. 193 şi 194 C. pen. nu există probe care să releve existenţa acestora nici sub aspectul laturii obiective nici a celei subiective. Faptele reclamate nu există.
Nici susţinerile din memoriile depuse în instanţă de petent nu oferă date care să confirme existenţa faptelor penale reclamate şi să dea consistenţă acuzaţiilor formulate.
Legea penală stabileşte imperativ condiţiile existenţei răspunderii penale.
În consecinţă, s-a apreciat că susţinerile petiţionarului sunt lipsite de suport probator, iar rezoluţia dispusă întruneşte condiţiile de legalitate şi temeinice pentru a fi menţinută.
Prin sentinţa penală nr. 106 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiilor procurorului din 14 decembrie 2011 (Dosar nr. 55/P/2011) şi, respectiv, din 21 martie 2012 (rezoluţie dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. 167/II/2/2012), pe care le-a menţinut.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul M.I., recurs care a fost motivat în scris (filele 7-8 Dosar nr. 327/45/2012).
Recursul este inadmisibil.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu referire la art. 2781 alin. (1) şi (13) C. proc. pen., constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. (nemodificat) „hotărârea judecătorului, pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate”.
Potrivit art. 13 al aceluiaşi articol „plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent”.
Prin Legea nr. 202/2010, la art. 278/1 alin. (1) şi 13 C. proc. pen. s-au modificat în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă”.
Raportat la disp.art. 24 alin. (1) din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora hotărârile pronunţate în cauzele penale, înainte de intrarea în vigoare a legii, rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, precum şi la faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 5 iunie 2012, deci ulterior intrării în vigoare a legii sus-menţionate (25 noiembrie 2010), se constată că recursul petiţionarului este declarat împotriva unei hotărâri definitive.
Aşa fiind, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu referire la art. 3851 C. proc. pen., urmează a se respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 106 din 05 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 106 din 05 iunie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4197/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 439/2012. Penal → |
|---|
