ICCJ. Decizia nr. 439/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 439/2012
Dosar nr. 157/44/2012
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra recursului de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 157/44/2012 s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi în consecinţă:
În temeiul art. 1491 alin. (10) şi (11) în referire la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei B.C.C., pentru o perioadă de 29 de zile cu începere de la data de 10 februarie 2012 şi până la data de 09 martie 2012.
În baza art. 151 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare pentru inculpata B.C.C.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin ordonanţa din 09 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor B.C.C. şi N.J. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 20 februarie 2008, martora denunţătoare C.V. se afla intr-un salon de manichiură din municipiul Brăila, unde i-a relatat manichiuristei G.P. despre dificultăţile întâmpinate de fiica sa C.T., care terminase rezidenţiatul în medicină de familie în municipiul Constanţa, în deschiderea unui cabinet medical în acest oraş.
Discuţia a fost auzită de inculpatul N.J. care îşi făcea pedichiura în acel salon şi care a intrat în discuţie cu martora denunţătoare, recomandându-se sub numele N.A.
Acesta i-a spus martorei denunţătoare că are multe relaţii în rândul autorităţilor din municipiul Constanţa, printre care şi Casa de Asigurări Sociale de Sănătate şi poate să intervină pe lângă acestea pentru a-i ajuta fiica să deschidă un cabinet medical. învinuitul i-a notat martorei denunţătoare, pe un carneţel, numele „N.I.A.” şi numărul de telefon mobil „x ” , pentru a putea fi contactat ulterior. Ajunsă la domiciliu, martora denunţătoare Ie-a povestit cele întâmplate soţului, fiului şi fiicei sale.
După câteva zile, martora denunţătoare I-a contactat telefonic pe învinuitul N.J. şi I-a invitat la domiciliul său pentru a discuta în legătură cu deschiderea cabinetului medical de către fiica sa.
Învinuitul N.J. a venit la domiciliul martorei denunţătoare însoţit de inculpata B.C.C., pe care a prezentat-o drept soţia sa. Atât inculpatul N.J. cât şi inculpata B.C.C. le-au făcut promisiuni martorei denunţătoare şi soţului acesteia, martorul C.I., că în perioada următoare se vor deplasa în municipiul Constanţa pentru a discuta cu funcţionarii din cadrul Casei de Asigurări Sociale de Sănătate în legătură cu deschiderea cabinetului medical pentru fiica lor.
După câteva zile, inculpaţii N.J. şi B.C.C. au revenit în locuinţa martorei denunţătoare şi au relatat că fuseseră în municipiul Constanţa, unde au luat legătura cu funcţionarii din cadrul Casei de Asigurări Sociale de Sănătate şi au aflat că există două posibilităţi pentru ca fiica lor să deschidă un cabinet medical, respectiv:
- prin preluarea unui cabinet aparţinând unui medic acuzat de malpraxis;
- prin preluarea unui cabinet al unui doctoriţe pe nume M., aflată în prag de pensionare, cabinetul fiind situat în Policlinica „Tomis Nord”.
Inculpaţii N.J. şi B.C.C. le-au recomandat soţilor C. să aleagă varianta a doua, spunându-le că dacă se vor hotărî va trebui să le dea suma de 20.000 euro. Fiind o sumă foarte mare, inculpaţii au pretextat că aceasta urma să ajungă la doctoriţa M. pentru achitarea aparaturii medicale, a mobilierului din cabinetul medical şi a listei de pacienţi. Din cercetări s-a stabilit că în municipiul Constanţa existau cabinete medicale individuale, în specializarea medicină de familie, pe numele doctoriţei M.E. şi al soţului acesteia doctorul E.M.
În zilele următoare, martora denunţătoare şi soţul său s-au consultat cu fiul lor, martorul C.E. şi au căzut de acord să le dea celor doi inculpaţi doar suma de 15.000 euro. Astfel, i-au chemat la domiciliu pe învinuiţii N.J. şi B.C.C. şi le-au dat suma de 15.000 euro, bani pe care învinuita B.C.C. i-a introdus în poşeta sa.
Inculpaţii au părăsit locuinţa spunându-le celor doi soţi că-i vor ţine la curent cu demersurile pe care le vor efectua, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. în perioada ce a urmat, martora denunţătoare şi soţul acestei au constatat că cei doi învinuiţi nu mai erau de găsit şi refuzau să răspundă la telefon.
Martora denunţătoare a relatat că i-a răspuns, totuşi, de câteva ori, la telefon doar învinuita B.C.C., care de fiecare dată îi spunea că trebuie să mai aibă răbdare deoarece o asemenea treabă nu se face „bătând din palme”.
După aproximativ 6 luni, martora denunţătoare a primit un telefon de la învinuita B.C.C., care i-a mai cerut suma de 3.000 euro, justificând că dacă nu-i vor da aceşti bani în maxim 24 ore doctoriţei M., „vor pierde trenul”.
În după amiaza aceleiaşi zile, martorul C.E., fiul martorei denunţătoare, s-a întâlnit cu învinuita B.C.C., în restaurantul „C.” din municipiul Brăila şi i-a dat suma de 3.000 euro.
Este de menţionat că anterior dobândirii profesiei de avocat, învinuita B.C.C. a fost angajată ca secretară la Spitalul Judeţean Brăila şi ca juristă la C.A.S. Brăila, unde prin prisma atribuţiilor de serviciu a fost cunoscută de martorul C.I., soţul martorei denunţătoare (acesta a îndeplinit până în anul 2002 funcţia de şef al Inspectoratului Judeţean de Protecţie Civilă Brăila).
De asemenea, martorul C.E. (sportiv de performanţă) a cunoscut-o pe învinuita B.C.C., în perioada în care aceasta lucra la Spitalul Judeţean Brăila, unde el mergea pentru controalele medicale periodice.
Acest lucru i-a făcut pe membrii familiei C. să creadă şi mai mult că cei doi învinuiţi au relaţii printre funcţionarii Casei de Asigurări Sociale de Sănătate Constanţa şi că o pot astfel ajuta pe fiica lor la deschiderea cabinetului medical.
La data de 10 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi a solicitat luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatei B.C.C., susţinând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Judecătorul sesizat cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive a apreciat că aceasta este fondată.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., măsurile preventive au drept scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Conform dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice că s-a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 C. proc. pen., deoarece, din probele administrate până în prezent în cauză, respectiv denunţul şi declaraţiile martorei denunţătoare C.V., coroborate cu declaraţiile martorilor C.I., C.E., C.T., B.O., G.P., M.L. şi ale inculpatului N.J., procesele - verbale, întocmite cu ocazia efectuării de recunoaştere după planşe foto şi cu ocazia ridicării unor înscrisuri sub semnătură privată, rezultă indicii temeinice în sensul că, în cursul anului 2008, inculpaţii B.C.C. şi N.J. au pretins suma de 20.000 euro, din care au primit efectiv, în două tranşe, suma de 18.000 euro, pentru a interveni pe lângă funcţionarii Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa, Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa şi ai Colegiului Medicilor Constanţa, pentru a o ajuta pe martora C.T. să-şi deschidă un cabinet medical de familie în Constanţa şi să încheie un contract de prestări servicii medicale cu Casa de Asigurări Sociale de Sănătate Constanţa.
Aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, infracţiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
Având în vedere modul şi împrejurările concrete în care inculpata a săvârşit faptele, valoarea mare a prejudiciului cauzat denunţătoarei C.V., perseverenţa infracţională a inculpatei, care după ce a primit o tranşă de 15.000 euro a mai solicitat o tranşă de 3.000 euro şi deşi, de profesie avocat, nu a conştientizat gravitatea faptelor săvârşite şi nu a realizat că trebuie să restituie părţii vătămate sumele primite, s-a constatat că lăsarea acesteia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata B.C.C. care a criticat-o pentru netemeinicie, invocând lipsa probelor care sa ateste că lăsarea în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, precum şi circumstanţele personale care fac posibilă continuarea procesului fără privarea de libertate sau, într-o cerere subsidiară, luarea unei măsuri alternative, respectiv obligarea de a nu părăsi ţara sau localitatea.
Înalta Curte, analizând încheierea recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpată, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, apreciază că recursul este întemeiat.
Măsura arestării preventive faţă de inculpată a fost luată în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu motivarea că activitatea sa ilicită, modul şi împrejurările în care a comis faptele, reţinându-se că, deşi avocat de profesie, nu a conştientizat gravitatea faptelor, justifică privarea acesteia de libertate.
Este de relevat că însăşi motivele invocate de Parchet în cererea de luare a măsurii de arestare preventive şi primite de instanţă vizează aspecte de largă generalitate, cu aplicaţie generică, fără o direcţionare concretă, vis-a-vis de persoana inculpatei, care să ateste care e pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea acesteia în libertate.
Pe de altă parte, este cert stabilit că inculpata, care era cunoscută, până la aceste evenimente, cu o comportare anterioară bună, nu a încercat să se sustragă anchetei ori să zădărnicească aflarea adevărului, ci, dimpotrivă, a recunoscut în totalitate faptele comise, arătând că regretă sincer ce s-a întâmplat şi în instanţă doreşte să se judece conform procedurii simplificate prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Impactul mediatic al cauzelor de acest gen, în care un avocat este implicat într-o faptă de corupţie, frecvenţa săvârşirii acestor infracţiuni şi amploarea lor, aspecte aduse ca argumente în favoarea arestării preventive, este străină jurisprudenţei C.E.D.O. În mai multe cauze („Bouchet contra Franţei”, „Hendriks contra Olandei” ş.a.), Curtea de la Strasbourg a atras atenţia că în măsura în care o faptă penală a atras ori i s-a făcut publicitate, acest element nu poate fi decisiv în determinarea de către instanţele naţionale a posibilei tulburări a ordinii publice şi în alegerea unei eventuale măsuri restrictive de libertate.
În alte cauze, Curtea de la Strasbourg a statuat că detenţia nu rămâne legitimă decât dacă ordinea publică este în continuare efectiv ameninţată, arestarea preventivă neputând fi dispusă şi menţinută numai în anticiparea unei pedepse privative de libertate. în „Vrencev contra Serbiei” şi „Witold contra Poloniei”, Curtea a arătat că „detenţia unei persoane e o măsură atât de gravă, încât e justificată numai când alte măsuri, mai puţin severe, au fost analizate şi s-a considerat că sunt insuficiente pentru a proteja interesul public sau individual". La fel, în „Ambruszkiewicz contra Poloniei” s-a motivat că detenţia trebuie analizată prin prisma art. 5 din Convenţie, menţinerea ei urmând să fie dispusă „doar atunci când ea e strict necesară pentru a asigura prezenţa inculpatului la proces, iar alte măsură mai puţin stringente nu pot fi luate”.
Or, în raport de datele concrete ale cauzei, de jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., care face parte din ordinea de drept internă, instanţa apreciază că măsura excepţională a arestării preventive nu se justifică, putând fi înlocuită cu o alta mai puţin severă, aptă să asigure atingerea scopurilor prevăzute de art. 136 C. proc. pen.
înalta Curte are în vedere conduita bună a inculpatei, atât înainte de comiterea faptei, cât şi ulterior, lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea şi regretul manifestat şi, nu în ultimul rând, împrejurarea că de la data săvârşirii faptei au trecut mai bine de trei ani, context în care nu se mai poate vorbi de un pericol concret iminent pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea şi, rejudecând, va respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatei.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.
În baza art. 1491 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (11)1 cu referire la art. 1451 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., se va dispune luarea faţă de inculpată a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile de la punerea efectivă în aplicare a dispoziţiilor prezentei încheieri.
Potrivit prevederilor art. 145 alin. (1)1 şi alin. (1)2 C. proc. pen., coroborat cu art. 143 alin. (1) C. proc. pen., pe durata măsurii dispuse prin prezenta se vor stabili în sarcina inculpatei următoarele obligaţii şi interdicţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemată;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de către organul judiciar, conform programului de supraveghere întocmit de către organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
De asemenea, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata nu va putea lua legătura cu martorii indicaţi în cauză.
Se va face aplicarea art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen. privind comunicarea copiilor de pe prezenta încheiere către organele competente să o aducă la îndeplinire.
Se va atrage atenţia inculpatei, conform art. 145 alin. (2)2 şi (3) C. proc. pen., că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii ori a obligaţiilor care îi revin, măsura obligării de a nu părăsi ţara se va înlocui cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Admite recursul declarat de inculpata B.C.C.
Împotriva încheierii de şedinţă din 10 februarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în Dosarul nr. 157/44/2012.
Casează încheierea atacată şi, rejudecând:
Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatei B.C.C., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Biroul Teritorial Galaţi.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei B.C.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/U din 10 februarie 2012 emis de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 157/44/2012, dacă nu este arestată în altă cauză.
În baza art. 1491 alin. (12) raportat la art. 146 alin. (1)11 cu referire la art. 1451 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dispune luarea faţă de inculpată a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate a acesteia.
Potrivit art. 1451 raportat la art. 145 alin. (1)1 şi (1)2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata va respecta următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemată;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemată;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- să nu ia legătura cu martorii C.V., C.I., C.E. , C.T., B.O., G.P. şi M.L.
Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. , în sensul că, în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de aceasta măsura arestării preventive.
Dispune efectuarea cuvenitelor comunicări conform art. 1451 raportat la art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3769/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 776/2012. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
