ICCJ. Decizia nr. 3806/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3806/2012
Dosar nr. 2934/98/2011
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursului formulat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 401/F din 7 decembrie 2011, Tribunalul Ialomiţa a dispus în baza art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen. condamnarea inculpatului T.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi h) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S.C. 2007 SRL la plata sumei de 247.395 RON despăgubiri către partea civilă SC A. SRL Feteşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, pe baza materialului probator administrat în cauză, că inculpatul T.G. este asociat şi administrator al SC S.C. SRL Călăraşi, specializată în operaţiuni comerciale cu seminţe şi cereale.
Pentru plata cantităţilor de sămânţă - grâu şi orz - achiziţionate de inculpat de la partea civilă SC A. SRL Feteşti prin Contractele din 7 octombrie 2008 şi 16 martie 2009, acesta a emis, completat, semnat şi avizat două bilete la ordin, pentru 123.292,35 RON, respectiv 124.102,67 RON. Biletele la ordin au fost refuzate la plată de către bancă întrucât semnătura inculpatului nu era autorizată (în primul caz) şi pentru lipsa totală a disponibilului în cont (în cea de-a doua situaţie). Prejudiciul total cauzat astfel părţii civile este de 247.395 RON şi a rămas neacoperit.
Instanţa a apreciat şi motivat că în cauză sunt incidente dispoziţiile penale privind infracţiunea de înşelăciune în convenţii, nefiind vorba despre o simplă neexecutare a unor contracte comerciale. Aceasta deoarece inculpatul a încheiat cu partea civilă şi două contracte de garanţie reală pentru suprafeţe însămânţate, luându-şi obligaţia, pe care nu a respectat-o, de a o anunţa cu privire la data recoltării cerealelor.
Împotriva Sentinţei penale nr. 401/F din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Ialomiţa a declarat apel inculpatul, care, cu ocazia dezbaterilor, a susţinut că:
- în cauză sunt aplicabile, în raport de circumstanţele atenuante aplicabile inculpatului, prevederile art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei;
- suma acordată cu titlu de despăgubiri civile este exagerat de mare.
În dosarul cauzei, în cadrul probei prin înscrisuri, inculpatul a depus un număr de patru caracterizări de la alţi parteneri contractuali.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat T.G. împotriva Sentinţei penale nr. 401 pronunţată la data de 7 decembrie 2011 de Tribunalul Ialomiţa. A obligat apelantul inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON, onorariul avocatului din oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa Decizia nr. 110/2012, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a făcut o analiză corectă şi completă a materialului probator administrat, stabilind situaţia de fapt corespunzătoare adevărului şi dând activităţii infracţionale a inculpatului încadrarea juridică legală.
S-a considerat în mod justificat că sunt incidente în cauză prevederile art. 215 C. pen. privind infracţiunea de înşelăciune, inculpatul inducând în eroare reprezentaţii părţii civile cu privire la efectuarea plăţilor. Acestora le-a fost întărită convingerea cu privire la bonitatea sa şi prin încheierea unor contracte de garanţie reală, de asemenea nerespectate. Aşa fiind, în cauză nu este vorba despre o simplă neexecutare a unor obligaţii de plată, ci de o activitate complexă, plănuită şi menită să creeze o pagubă importantă în patrimoniul părţii civile.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, se constată că au fost respectate criteriile generale instituite prin art. 72 C. pen., adevărate în raport de ansamblul circumstanţelor reale şi personale incidente în cauză. Instanţa de fond i-a aplicat apelantului inculpat largi circumstanţe atenuante şi a coborât semnificativ pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege. În acelaşi timp, faţă de modul de operare, valoarea mare a prejudiciului, care este total neacoperit, de atitudinea nesinceră a inculpatului, nu poate fi primită cererea acestuia vizând suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, curtea de apel a reţinut că existenţa şi cuantumul pagubei sunt cert stabilite. Prejudiciul reprezintă fără nicio adăugire, suma totală la care inculpatul s-a obligat la plată, către partea civilă prin contractele semnate. S-a făcut de asemenea dovada că acest prejudiciu, cert şi lichid, nu a fost nici măcar în parte acoperit.
Împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul T.G.
Inculpatul a criticat decizia conform cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14 C. proc. pen.
În recurs se solicită casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de apel, pentru administrarea probelor.
Apărarea a precizat că solicită instanţei de recurs, în ipoteza în care se va aprecia că, din coroborarea probelor administrate până la acest moment poate fi pronunţată o hotărâre definitivă în condiţii de legalitate, în conformitate cu art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 10 lit. d) şi art. 10 lit. e) C. proc. pen., achitarea inculpatului T.G.
În subsidiar, conform art. 3959 pct. 14 C. proc. pen., se solicită reindividualizarea pedepsei aplicate şi suspendarea condiţionată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen., fiind întrunite toate condiţiile cerute în mod cumulativ de textul legal, şi stabilirea unui termen de încercare, urmând ca, în cadrul acestui termen, inculpatul să facă toate demersurile necesare pentru achitarea integrală a prejudiciului ce va fi reţinut, în caz contrar urmând să suporte toate consecinţele ce decurg din neplata sumelor datorate.
Analizând Decizia penală nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa de recurs constată următoarele:
Cu privire la cazurile de casare ce pot fi analizate dată fiind încălcarea art. 38510 C. proc. pen.
Conform art. 38510 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În prezenta cauză termenul de cinci zile a fost încălcat. Pentru această situaţie, legea prevede că, atunci când nu sunt respectate condiţiile prevăzute în art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa analizează numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. prevede că motivele prevăzute în alin. (1) pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 şi 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17, 172 şi 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Având în vedere că recurentul a depăşit termenul prevăzut de lege pentru depunerea motivelor de recurs, instanţa poate analiza doar cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 teza a II-a şi 14 C. proc. pen., nu şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să influenţeze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Pentru a fi admisibil cazul de casare invocat, instanţa nu trebuie să se fi pronunţat cu privire la apărările inculpatului. De asemenea, cazul de casare este incident atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe. Cazul de casare nu este incident atunci când instanţa s-a pronunţat asupra apărărilor în cauză sau atunci când instanţa a respins probele solicitate, dar partea este nemulţumită de concluzia la care a ajuns instanţa asupra apărărilor şi probelor formulate.
Pentru a fi admisibil cazul de casare invocat trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:
1. instanţa să nu se fi pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi;
2. cererea să fi fost de natură să influenţeze drepturile lor;
3. cererea să influenţeze soluţia procesului.
Simpla omisiune a instanţei de apel de a se fi pronunţat asupra unei cereri de înlăturare a probelor nu conduce la admiterea cazului de casare, dacă cererea nu ar fi fost de natură să influenţeze soluţia procesului.
În susţinerea cazului de casare apărarea a arătat că instanţa de apel şi cea de fond nu s-au pronunţat asupra unei cereri esenţiale de natură a influenţa soluţia procesului:
- nu s-a făcut nicio distincţie între situaţia diferită a celor două societăţi, în cadrul cărora inculpatul avea calitatea de asociat;
- nu s-a făcut nicio distincţie cu privire la existenţa a două fapte diferite, de săvârşirea cărora a fost acuzat;
- nu s-au administrat probe certe care să ducă la concluzia săvârşirii de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală.
Criticile sunt nefondate.
Motivele de apel au avut în vedere aplicarea prevederilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, precum şi reducerea sumei acordate cu titlu de despăgubiri civile, astfel încât instanţa a răspuns criticilor prin decizia pronunţată. În cauză nu există o omisiune a instanţei de a se pronunţa, având în vedere că apărările respective, distincţia între situaţia diferită a celor două societăţi, în cadrul cărora inculpatul avea calitatea de asociat, distincţia cu privire la existenţa a două fapte diferite, de săvârşirea cărora a fost acuzat inculpatul, nevinovăţia acestuia nu au fost invocate în apel. Instanţa de fond şi cea de apel au administrat probe şi au analizat susţinerile părţii vătămate şi inculpatului, astfel încât nu ne găsim în prezenţa unei omisiuni de a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale de natură să influenţeze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, vinovăţia inculpatului decurgând din natura contractelor încheiate. Vinovăţia inculpatului a fost analizată de instanţa de apel din oficiu fără să existe o cerere a părţii în acest sens, astfel încât nu este incident cazul de casare invocat.
Având în vedere că inculpatul solicită în recurs achitarea sa, pentru lipsa intenţiei de a induce în eroare, instanţa va analiza aceste critici conform art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Inculpatul T.G. a încheiat mai multe contracte fără să plătească bunurile achiziţionate, inducând partea vătămată în eroare fie prin emiterea unor instrumente de plată pe care nu avea calitatea de ale semna, fie prin înstrăinarea bunurilor din care se obligase să facă plata.
Analiza instanţei de fond şi a celei de apel în ceea ce priveşte prevederea faptei în legea penală şi vinovăţia inculpatului a fost corectă. Infracţiunea de înşelăciune fiind îndreptată contra patrimoniului, pentru existenţa infracţiunii diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. În consecinţă, cercetarea judecătorească a trebuit să clarifice dacă s-au întrebuinţat sau nu mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract şi dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea părţii vătămate în realitatea înţelegerii intervenite între părţi. Astfel, instanţa de fond şi cea de apel au ajuns la concluzia că părţii vătămate i-a fost întărită convingerea cu privire la bonitatea inculpatului prin încheierea unor contracte de garanţie reală, care nu au fost nerespectate. Curtea de apel s-a pronunţat asupra naturii juridice a litigiului, cu ocazia analizei din oficiu a existenţei infracţiunii, ajungând la concluzia că, având în vedere numărul actelor de executare, nu este vorba despre o simplă neexecutare a unor obligaţii de plată, ci de o activitate complexă (inculpatul a emis un bilet la ordin fără a avea calitate, a încheiat un contract de garanţie cu acelaşi partener comercial şi a înstrăinat garanţia) care a creat consecinţe deosebit de grave în patrimoniul părţii civile, respectiv un prejudiciu de 247.395 RON.
Instanţa de fond a analizat atât conduita inculpatului, cât şi vinovăţia acestuia, din oficiu. În ceea ce priveşte faptele de care este acuzat, în hotărârea de fond sunt descrise actele de executare: pentru plata cantităţilor de sămânţă - grâu şi orz - achiziţionate de inculpat de la partea civilă SC "A." SRL Feteşti prin Contractele din 7 octombrie 2008 şi 16 martie 2009, inculpatul a emis, completat, semnat şi avizat două bilete la ordin, pentru 123.292,35 RON, respectiv 124.102,67 RON, care au fost refuzate la plată de către bancă întrucât semnătura inculpatului nu era autorizată (primul bilet la ordin) şi pentru lipsa totală a disponibilului în cont (cel de-al doilea bilet la ordin). Inculpatul a încheiat cu partea civilă şi două contracte de garanţie reală pentru suprafeţe însămânţate, luându-şi obligaţia, pe care nu a respectat-o, de a o anunţa cu privire la data recoltării cerealelor.
Apărarea a arătat că eroarea inculpatului a constat în faptul că s-a bazat pe soţia sa, care i-a spus că are voie să emită biletul la ordin, respectiv că nu a ştiut că nu poate vinde recolta, deşi semnase un contract în acest sens. În ceea ce priveşte lipsa elementului fraudulos al încheierii contractelor, instanţa de fond a ajuns la concluzia că au fost prevăzute consecinţele lipsei calităţii de a emite fără drept un instrument de tipul biletului la ordin, respectiv a înstrăinării garanţiei, având în vedere că inculpatul avea firma de doi ani, respectiv trei ani la momentul celor două acte de executare. Nu poate fi admisă nici apărarea cu privire la eroarea în care s-a găsit inculpatul, asupra consecinţelor faptelor sale invocate. În ceea ce priveşte susţinerea apărării cu privire la lipsa prevederii consecinţelor, respectiv eroarea asupra consecinţelor faptelor, instanţa de fond a precizat că inculpatul a semnat un bilet la ordin fără să aibă calitatea prevăzută de lege, iar ulterior a încheiat cu partea civilă două contracte de garanţie reală pentru suprafeţe însămânţate, pe care de asemenea le-a încălcat, prin vânzarea recoltei ce forma obiectul garanţiei. La încheierea Contractului nr. X1/2008 inculpatul a lăsat SC A. un bilet la ordin necompletat, dar avalizat de soţia sa, pe care ulterior l-a înlocuit cu un bilet la ordin completat şi semnat de el însuşi. Toate aceste acţiuni au fost consecinţa activităţilor desfăşurate de inculpat şi constituie încălcări evidente ale normelor privind conduita contractuală. Probele arată că inculpatul a profitat de faptul că îl cunoştea de mulţi ani pe patronul firmei vătămate, care era, conform afirmaţiei apărării, un fost coleg din satul natal al inculpatului, şi a sperat că acesta, deşi au fost încălcate obligaţiile asumate în repetate rânduri şi cu privire la sume mari, având în vedere că se cunoşteau de multă vreme, nu va depune plângere împotriva sa.
Ambele instanţe, tribunalul şi curtea de apel, au analizat vinovăţia inculpatului din modul în care acesta a acţionat, în mod repetat în dauna aceluiaşi partener comercial, încheind contracte fără să plătească bunurile achiziţionate. Inculpatul a emis două bilete la ordin care nu puteau produce consecinţe juridice (pentru că nu avea calitatea să semneze unul dintre bilete şi pentru că nu avea bani disponibili pentru plata celui de-al doilea) şi a înstrăinat garanţia cu care urma să plătească bunurile. Inculpatul a încheiat două contracte prin care garanta plata seminţelor şi a mărfurilor cu recolta din acel an, recunoscând că a strâns recolta şi a vândut-o fără a anunţa partea civilă, astfel cum se obligase. Clauzele contractului erau clare, redactate astfel încât orice persoană să poată înţelege obligaţiile asumate, aspect de altfel recunoscut de către inculpat. Dat fiind faptul că inculpatul a încheiat mai multe contracte fără să plătească bunurile achiziţionate, pentru plata cărora fie a emis instrumente de plată care nu-şi puteau produce efectele, fie a înstrăinat bunurile din care urma să se facă plata, în mod corect a fost reţinută infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la individualizarea pedepsei.
În ceea ce priveşte cazul de casare referitor la individualizarea pedepsei, instanţa de recurs constată în primul rând că pedeapsa aplicată inculpatului T.G., de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen., este nelegală, însă nu poate fi modificată în calea de atac declarată de acesta.
Înşelăciunea cu consecinţe deosebit de grave este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, conform art. 76 alin. (2) C. pen., dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. În cazul de faţă, o treime din 10 ani, minimul după reţinerea de circumstanţe atenuante, este de 3 ani şi 4 luni închisoare, mai mare decât pedeapsa de 3 ani stabilită de instanţa de fond şi menţinută de cea de apel.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare, instanţa de recurs constată că lipsa antecedentelor penale până la vârsta de 55 de ani, recunoaşterea faptelor (emiterea biletelor la ordin, vânzarea recoltei), faptul că actele de executare au fost comise pe fondul stării de sănătate a soţiei, că inculpatul obţinea venituri licite, prin actele de comerţ încheiate cu alte persoane creează presupunerea rezonabilă că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea sa efectivă.
Instanţa de apel a reţinut, ca un argument pentru menţinerea modalităţii de executare a pedepsei prin privare de libertate, faptul că inculpatul nu a dorit acoperirea prejudiciului cauzat. În ceea ce priveşte consecinţele deosebit de grave instanţa de recurs constată că legea prevede un cuantum al prejudiciului mai mare de 200.000 RON. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 247.395 RON despăgubiri către partea civilă SC A. SRL Feteşti. În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, din care rezultă că SC T.S.C. SRL nu realizează beneficii şi a intrat în reorganizare, iar SC S. SRL are doar plăţi prin compensare cu alţi furnizori.
Apreciind că în cauză suspendarea sub supraveghere poate asigura scopul educativ al pedepsei fără privare de libertate, având în vedere că inculpatul va fi obligat să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, precum şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, va admite recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va casa în totalitate decizia şi în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:
În temeiul art. 861 C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile art. 862 C. pen.
Va încredinţa supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În temeiul art. 863 C. pen., va dispune ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) şi c) C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva Deciziei penale nr. 110/A din data de 4 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în totalitate decizia şi în parte sentinţa atacată şi, rejudecând:
În temeiul art. 861 C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condiţiile 862 C. pen.
Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) şi c) C. pen.
Onorariul parţial de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3793/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3825/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
