ICCJ. Decizia nr. 3941/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3941/2012
Dosar nr. 4627/63/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 35 din 3 iunie 2011 a Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.Ş.G. la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. proc. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.Ş.G., la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul C.Ş.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus prevenţia de la 17 ianuarie 2008 la 18 ianuarie 2008 privind pe inculpatul C.Ş.G.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.M., la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnată inculpata C.M. la 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpata C.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
S-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) în condiţiile şi pe durata prev. de art 71 C. pen.
S-a luat act că partea vătămată B.E. nu s-a constituit parte civilă.
Au fost inculpaţii în solidar la 5.000 de euro daune morale către partea civilă B. (fostă A.) R.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 1.500 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin decizia penală nr. 498 din 10 februarie 2010 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 5326/63/2008, s-au admis recursurile declarate de inculpaţii C.Ş.G. şi C.M. şi partea civilă A.R., împotriva deciziei penale nr. 126 din 1 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a casat decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 55 din 6 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 55 din 6 noiembrie 2008 Tribunalul Dolj, în baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat fiecare dintre inculpaţii C.Ş.G. şi C.M., la câte 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat fiecare dintre inculpaţii C.Ş.G. şi C.M. la câte 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-au contopit pedepsele, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., fiecare dintre inculpaţii C.Ş.G. şi C.M. dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de câte 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că partea vătămată A.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 3.000 euro daune morale către partea civilă B.E. şi la 268 RON daune materiale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel parchetul şi inculpaţii, iar prin decizia penală nr. 126 din 1 iunie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate, a desfiinţat hotărârea atacată cu privire la latura civilă şi procedând la rejudecare, în aceste limite, a obligat apelanţii inculpaţi C.Ş.G. şi C.M., în solidar, la 12.535,8 RON daune morale şi la 626 RON daune materiale, reprezentând contravaloarea a 3.000 euro, respectiv 150 euro la cursul Băncii Naţionale a României din ziua prezentei decizii, către partea civilă B.E.
Ambii inculpaţi au fost obligaţi, în solidar, la 16.714,4 RON daune morale, echivalentul a 4.000 euro la cursul Băncii Naţionale a României din ziua prezentei decizii către partea civilă A.R.
Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile hotărârii atacate.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în considerente că starea de fapt şi încadrarea juridică sunt corecte şi, în consecinţă, soluţia de condamnare dispusă respectă atât prevederile legale în materie, cât şi probele administrate, după cum pedepsele principale, complementare şi accesorii sunt în deplină concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Instanţa de apel a constatat însă că nu s-a făcut o judicioasă rezolvare a acţiunii civile, situaţie în care în cadrul desfiinţării operate s-au dispus măsuri de recuperare şi reparare totală pentru cele două părţi vătămate, cu respectarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen. în ce priveşte pe partea vătămată minoră.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii şi partea civilă A.R.
În esenţă, recurenţii inculpaţi au criticat hotărârile sub următoarele două aspecte:
Mai întâi, că instanţele au obstrucţionat formularea apărărilor prin respingerea unor cereri esenţiale pentru apărare, în stabilirea unor circumstanţe care dovedeau nevinovăţia inculpaţilor, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.; sub acest aspect, s-a cerut casarea cu trimitere în scopul administrării acestor probe şi în final necesare stabilirii unei stări de fapt de necontestat.
În al doilea rând, s-a susţinut că probele administrate nu au relevat vinovăţia inculpaţilor în activităţile infracţionale ce li se impută, aspect sub care soluţia de condamnare reprezintă o gravă eroare de fapt, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi, pe fond, achitarea, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Recurenta parte civilă A.R., prin apărător, a precizat că deşi personal nu a declarat apel în cauză, a declarat apel procurorul, astfel încât înţelege să critice hotărârile atacate cu recurs, atât în privinţa laturii civile cât şi penale.
În esenţă, a susţinut că nu s-a făcut o justă desdăunare în cauză în raport cu declaraţia de constituire de parte civilă pentru suma de 30.000 euro şi nu 30.000 RON, cum au reţinut instanţele; pe de altă parte, a apreciat că în raport de trauma psihică suferită cu caracter definitiv, pentru tot restul vieţii, se impune şi majorarea daunelor morale.
Sub aspectul laturii penale, recurenta parte civilă a susţinut că nu s-a făcut o justă individualizare a pedepselor stabilite inculpaţilor prin reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea acestora.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs prezentate, de cazurile de casare invocate de recurenţi, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 498 din 10 februarie 2010, a constatat că prima instanţă a încălcat dispoziţiile privind publicitatea şedinţei de judecată, situaţie care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen. şi care se ia întotdeauna în considerare din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
A motivat instanţa supremă că, publicitatea şedinţei de judecată, este consacrată - ca principiu şi totodată asigurată - prin dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar pe plan intern, de dispoziţiile constituţionale ale art. 127, respectiv de art. 12 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară.
Pe de altă parte, în materia administrării justiţiei penale, acest principiu este consacrat de dispoziţiile art. 290 alin. (1) C. proc. pen.
Şi în fine, pentru a asigura şi proteja funcţionalitatea acestui principiu, sub ambele calităţi procesuale, de drept individual al unei persoane acuzate cât şi de garanţie procesuală, este instituită prin art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancţiunea nulităţii absolute pentru orice situaţie de nerespectare a publicităţii şedinţei de judecată.
Dar, ca în privinţa oricărei reguli sau principiu procesual penal, în procesul penal sunt reglementate şi recunoscute excepţii, care însă datorită caracterului derogator, sunt întotdeauna menţionate expres în dispoziţiile legale, neputând fi deduse pe cale de interpretare.
În cadrul acestor excepţii generale arătate de norma procesual penală [cum ar fi art. 290 alin. (2), art. 485 alin. (2) C. proc. pen.] se află şi dispoziţii legale din legi speciale, printre acestea fiind şi cele cuprinse în art. 24 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane; potrivit acestui text special, şedinţele de judecată în cauzele privind infracţiunea de trafic de persoane prevăzută la art. 13 şi de pornografie infantilă prevăzută la art. 18 (din lege) nu sunt publice.
Conformându-se acestor dispoziţii, Tribunalul Dolj, în calitate de primă instanţă, a procedat la judecarea cauzei în condiţii de nepublicitate a şedinţei de judecată, începând cu 6 martie 2008 şi până la dezbaterile pe fond ce au avut loc la 2 decembrie 2008 şi pronunţarea soluţiei la 6 octombrie 2008. Tot astfel, Curtea de Apel Craiova a procedat la judecarea cauzei în apel, în condiţii de nepublicitate în şedinţele din 10 februarie 2009 şi 10 martie 2009.
Instanţele au procedat astfel, având în vedere că inculpaţii în prezenta cauză au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru infracţiuni care se judecă atât după regula publicităţii şedinţei de judecată [cum ar fi infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001], cât şi pentru o infracţiune care se judecă în condiţii de nepublicitate [respectiv art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată].
Procedând în acest fel, s-a constatat că instanţele au încălcat regula potrivit căreia excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, fiind expres şi limitativ prevăzute şi implicit au încălcat dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 678/2001, modificată, în conformitate cu care lipsa de publicitate a şedinţei de judecată a fost reglementată în interesul victimelor minore a infracţiunilor prevăzute de art. 13 şi art. 18 din Legea nr. 678/2001, precum şi dispoziţiile generale cuprinse în art. 290 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, şedinţa de judecată este publică.
Ceea ce însă au ignorat instanţele a fost împrejurarea că în cauză au fost supuse judecăţii şi alte infracţiuni, decât cele strict şi limitativ enumerate de legiuitor prin art. 24 din Legea nr. 678/2001 şi care impuneau, conform principiului publicităţii şedinţei de judecată, derularea activităţii de judecată în fond, apel şi recurs în condiţii de publicitate pentru a asigura transparenţa administrării justiţiei şi prin aceasta desfăşurarea unui proces echitabil în deplină concordanţă cu normele interne procesual penale şi constituţionale, precum şi cu cele europene.
Această modalitate de rezolvare a problemei vizând caracterul public al şedinţei de judecată, atunci când sunt supuse judecării şi alte infracţiuni decât cele enumerate prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, nu implică nicia încălcare a intereselor părţii vătămate minore. Afirmaţia are în vedere dispoziţiile art. 290 alin. (2) C. proc. pen., dispoziţii în temeiul cărora, instanţa poate declara şedinţă secretă pentru o anumită parte a judecării cauzei, pe timpul efectuării unor acte, cum ar fi chiar ascultarea unei victime minore a infracţiunii, desigur cu îndeplinirea unei singure condiţii, aceea arătată prin art. 290 alin. (3) C. proc. pen.
Desigur, a hotărî altfel, înseamnă nu numai a încălca un principiu de drept procesual important, care, la rândul lui dă substanţă şi valoare altor principii de bază ale judecăţii, cum ar fi rolul activ, contradictorialitatea, oralitatea, dar prin transparenţa pe care o asigură, protejează justiţiabilii împotriva unei „justiţii secrete" (în acest sens a se vedea art. 6 parag. 1 din Convenţie).
Concluzionând, Înalta Curte a constatat că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, în două şedinţe, a încălcat în activitatea de judecată publicitatea şedinţei de judecată, în condiţiile în care, inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru alte infracţiuni, decât cele enumerate limitativ prin art. 24 din Legea nr. 678/2001, situaţie care atrage o nulitate absolută a hotărârilor atacate, conform art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cu consecinţa casării acestor hotărâri.
În aceste condiţii, constatând că hotărârile sunt supuse casării în conformitate cu cazul prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 4 C. proc. pen., s-au admis atât recursurile declarate de inculpaţi, cât şi de partea civilă A.R., cauza fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă, respectiv, Tribunalul Dolj.
Procedând la rejudecarea cauzei, Tribunalul Dolj a procedat ia reaudierea părţilor şi a martorilor, precum şi la audierea de noi martori propuşi de inculpaţi.
În fapt, instanţa a reţinut că în anul 1996 învinuita C.M. a părăsit teritoriul României stabilindu-se în localitatea Khania din insula Creta - Grecia, unde potrivit declaraţiilor sale a lucrat la o fabrică de mobilă şi apoi la diferite cluburi.
În vara anului 2005, venind acasă în municipiul Caracal, susnumita l-a cunoscut pe C.Ş.G., fost F., şi în urma discuţiilor avute, cei doi au hotărât să se căsătorească, cu toate că inculpatul avea soţie şi un copil minor.
Ca urmare, în acelaşi an, după ce a divorţat, inculpatul s-a căsătorit cu învinuita şi în toamnă au plecat în oraşul Khania, locuind într-un spaţiu închiriat anterior.
Având în vedere şi faptul că învinuita urma să nască spre finele anului 2006, inculpatul s-a orientat spre partea vătămată A.R. în vârstă de 16 ani, domiciliată în comuna B., judeţul Dolj, care îi era şi rudă şi provenea dintr-o familie destrămată şi condiţii precare de existenţă.
Aşadar, în vara anului 2006 inculpatul a mers la domiciliul acesteia şi în prezenţa martorului B.Ş. şi tatălui vitreg V.V. i-a propus numitei E.E. să fie de acord ca fiica ei, minora A.R. să meargă cu el în Grecia, pentru a avea grijă de copilul său ce urma să se nască, unde îi va asigura cazare, hrană şi un venit de circa 200 euro lunar, în condiţiile în care, tot el, va suporta şi cheltuielile privind obţinerea paşaportului şi a transportului până la destinaţie.
Având în vedere vârsta fragedă a minorei, precum şi teama de a nu i se întâmpla ceva rău, deoarece inculpatul nu prezenta destulă încredere, E.E., cât şi persoanele de faţă, nu au fost de acord, punând în discuţie anumite fapte relatate în mass-media privind prostituţia, la care sunt supuse tinerele românce în ţările europene.
Fiind refuzat, C.Ş.G. a plecat, însă peste circa trei luni, în luna decembrie 2006, a revenit la domiciliul susnumitei, când, urmare promisiunilor făcute şi garanţiilor făcute, a primit acceptul la propunerea din vară.
Ca urmare, ia plecare spre Craiova, susnumitul Ie-a luat în autoturismul cu care venise, pe minoră şi mama sa, precum şi pe tatăl natural al R.A.N., ce locuia în localitatea Urdiniţa, pentru realizarea procedurilor de obţinere a paşaportului, în regim de urgenţă, declaraţii la notar privind trecerea frontierei de către minori ş.a.
În aceiaşi perioadă, inculpatul s-a orientat şi către numita B.E. de 20 ani, despre care avea informaţii privind situaţia ei materială şi opţiunea sa de a lucra în străinătate de la verişoara sa – A.L., pe care o dusese în Grecia în anul 2005, o cazase la el şi care fusese colegă cu susnumita la şcoala generală.
În discuţiile telefonice avute cu cei doi, şi mai ales a garanţiilor privind asigurarea cazării şi a unui loc de muncă ca, chelneriţă într-un bar, partea vătămată B.E. a acceptat în principiu propunerea, ocupându-se astfel de obţinerea paşaportului.
Perseverând în materializarea rezoluţiei infracţionale privind traficul de persoane, inculpatul C.Ş.G. a contactat-o la telefon pe B.E. spunându-i că i-a cumpărat bilet de călătorie, iar dacă refuză să-l urmeze va trebui să-i dea banii reprezentând contravaloarea acestuia.
Aşadar, în data de 22 decembrie 2006, susnumitul însoţit de cele două tinere s-a urcat în autocar plecând spre Grecia via Italia.
Ajunşi la vama B., poliţia de frontieră a interzis inculpatului să treacă graniţa, aşa încât cu toţii s-au întors în Craiova, unde pe parcursul unei săptămâni, A.R. a fost cazată la părinţii inculpatului, iar B.E. într-un apartament al acestuia din oraşul Balş, unde altfel, potrivit declaraţiei acesteia a şi abuzat sexual de ea.
Din probele dosarului, a rezultat că lui C.Ş.G. i-a fost necesar pentru a obţine pentru minora A.R., o nouă declaraţie notarială, de data aceasta având ca însoţitor pe B.E., în condiţiile în care hotărâse ca el să plece cu avionul, pentru a nu mai avea probleme la „frontiera de vest”.
În ziua de 28 decembrie 2006 cele două tinere au plecat din Craiova cu autocarul şi conform celor stabilite de inculpat, s-au întâlnit cu toţii în Veneţia, de unde, apoi, cu diferite mijloace de transport, au ajuns în oraşul Khania din insula Creta, în seara zilei de 31 decembrie 2007. Aici cele două tinere au fost cazate într-un „apartament" unde erau aşteptate de învinuită şi în care se mai aflau mama acesteia – P.V., şi A.L.
Imediat după Revelion, B.E. a fost dusă de către C.M. la un bar unde în continuare a lucrat ca „damă de companie", iar A.R. a rămas acasă pentru a avea grijă de copilul învinuitei.
Potrivit declaraţiilor date la urmărirea penală, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu şi a reprezentantului A.N.P. B.E. a fost dusă la barul la care până la venirea ei, lucra A.L. şi al cărui patron era chiar amantul învinuitei, acesta plătindu-i munca prestată ca damă de companie cu suma 50 euro pe seară, bani pe care îi da învinuitei pentru întreţine, dar spre sfârşitul lunii ianuarie, C.M. i-a spus că veniturile realizate nu vor putea acoperi cheltuielile făcute cu ea, fiind necesar să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi pe care ea îi va recomanda.
Cu toate că susnumita a ripostat, precizând că nu asta a fi înţelegerea la plecarea din România, în cele din urmă a fi determinată să procedeze astfel pentru că cei doi soţi au ameninţat-o că o vor da afară din casă, şi neavând bani şi necunoscând nici limba de comunicare, va avea de suferit.
În aceste condiţii, B.E. a întreţinut raporturi sexuale, atât ziua cât şi noaptea, cu numeroşi bărbaţi recomandaţi de învinuită, care, tot ea îi lua banii proveniţi din această activitate atunci când clienţii o aduceau acasă.
În declaraţiile date, susnumita a arătat că din cauza muncii la bar şi a practicării prostituţiei a fost epuizată fizic şi psihic, stare amplificată şi de faptul că mai toţi clienţii cu care întreţinea relaţii intime aveau vârsta între 50 şi 70 ani, că după cea. o lună s-a îmbolnăvit, medicul stabilind că are afecţiuni ginecologice (rană pe col), situaţie în care, i-a recomandat repaus şi tratament medicamentos.
Susnumita, nu a stat acasă decât trei zile, pentru că inculpatul şi învinuita au trimis-o să lucreze din nou ia bar cu motivarea că „trebuie să producă bani" deoarece nu şi-a achitat datoria faţă de aceştia. După circa o săptămână, B.E. a cunoscut o tânără din România, R., care, aflând situaţia în care se afla, a acceptat să se mute împreună în spaţiul acesteia.
După două zile, lui B.E. i s-a furat poşeta în care avea paşaportul şi fiind convinsă că învinuita C.M. i-ar fi sustras-o pentru a nu putea pleca de la ea, a sesizat organele de poliţie greceşti, cărora Ie-a relatat şi ce i se întâmpla minorei A.R., fapt ce a condus la efectuarea de percheziţii domiciliare, luarea de declaraţii etc.
La urmărirea penală, B.E. a mai precizat că de foarte multe ori, atât ea cât şi minora A.R. au fost determinate de către soţii C. să fure din magazine diferite bunuri în folosul lor, că uneori nu li se da mâncare şi în mod repetat erau conduse la diferite magazine pentru a fi prezentate la patronii acestora. De asemenea, că a aflat de la o altă tânără din Craiova – O., neidentificată pe parcursul urmăririi penale, că şi ea a fost adusă în Grecia de soţii C. fiind obligată să practice prostituţia pentru ei timp de 6 luni şi pentru a scăpa de aceştia a fost nevoită să intre în relaţii de concubinaj cu un cetăţean sirian.
După aproximativ o săptămână de stat în Grecia, învinuita C.M., a întrebat-o pe minora A.R. dacă mai este virgină şi la răspunsul afirmativ al acesteia, i-a spus că pentru a se convinge o va conduce la un ginecolog. Pentru că susnumita a refuzat, prin ameninţări şi violenţe, a acceptat crezând că nu i se va întâmpla nimic rău.
Fără să realizeze pericolul, A.R. a însoţit-o pe învinuită, însă aceasta a dus-o la un hotel, unde a prezentat-o patronului acestuia, spunându-i că trebuie să întreţină relaţii sexuale cu el. Pentru că nu a fost de acord, cei doi au forţat-o să intre într-o cameră unde, cu toate că s-a opus, cerând îndurare, patronul grec a violat-o, folosind chiar violenţa.
După cele întâmplate, minora a fost din nou ameninţată de către soţii C. care i-au spus că trebuie să practice prostituţia, că în fapt, pentru aceasta a fost adusă acolo, aşa încât în perioada următoare C.M. îi prezenta diferiţi bărbaţi cu care întreţinea relaţii sexuale la hotel sau chiar în locuinţele acestora, banii obţinuţi fiind luaţi în totalitate, mai ales de C.M.
În declaraţiile date la urmărirea penală în prezenţa mamei, a apărătorului şi reprezentantului A.N.P.R., A.R. a mai menţionat că, în mod repetat soţii C. îi ofereau telefonul pentru a suna acasă, obligând-o să spună că îi este bine, fiind supravegheată întotdeauna pentru a nu spune ce activităţi desfăşura în realitate, că, într-o zi din luna iunie 2007, a reuşit printr-un „artificiu" să comunice părinţilor suferinţa la care era supusă, că, presimte că i se va întâmpla ceva rău, insistând să facă tot ce se pate pentru a o aduce acasă.
Auzind acestea, mama A.R. i-a contactat imediat pe părinţii inculpatului, rugându-i să vorbească cu fiul lor pentru a-i trimite fata în ţară, atenţionându-i, în acelaşi timp că altfel, va sesiza organele de poliţie.
Temându-se că activitatea lor infracţională va putea fi descoperită şi astfel vor putea fi traşi la răspundere penală, soţii C.Ş.G. şi C.M. au cumpărat imediat bilet de călătorie pentru avion şi au trimis-o pe A.R. acasă, fără a-i da vreo sumă de bani, astfel că pe aeroportul H.C., a trebuit să fie aşteptată de tatăl vitreg V.V.
Ajunsă acasă, susnumita a povestit părinţilor şi altor persoane, printre care şi martorului B.C. ce i se întâmplase în Grecia, că a fost obligată să fure din magazine şi să practice prostituţia, că nu a primit nici un ban de la soţii C. pentru activităţile prestate în folosul acestora.
Aflând că fusese reclamat la poliţie, inculpatul a venit în ţară, la cea. trei săptămâni, după A.R., când a mers în comuna B. satul M., la părinţii acesteia, oferindu-le suma de 500 euro, sub pretextul că ar reprezenta c/valoarea muncii prestate pentru îngrijirea copilului, însă aceştia au refuzat banii, reproşându-i în acelaşi timp că şi-a bătut joc de fiica lor pe care prin ameninţări şi violenţe repetate au obligat-o să fure bunuri din magazine şi să practice prostituţia în condiţiile în care la plecare era virgină.
Urmare acestui fapt, inculpatul a plecat, nu înainte de a le aduce injurii şi ameninţări.
În data de 17 ianuarie 2008, pe baza investigaţiilor făcute de către poliţişti, inculpatul C.Ş.G. a fost identificat în trafic, pe raza judeţului Olt, când a fost adus la sediul acestui serviciu.
După audierea acestuia şi în baza probatoriului administrat, inculpatul a fost reţinut 24 de ore pentru infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de minori, propunându-se apoi, arestarea preventivă, în temeiul art. 143, 146 şi 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., propunere respinsă de Tribunalul Dolj, secţia pentru minori şi familie, prin încheierea nr. 2 din data de 18 ianuarie 2008, când s-a hotărât luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 29 zile începând cu 18 ianuarie 2008 şi până la 15 februarie 2008 inclusiv.
În acelaşi timp şi în condiţiile legii, s-a efectuat şi o percheziţie la domiciliul părinţilor inculpatului, ocazie cu care s-au ridicat mai multe înscrisuri W.U., privind suma totală de 1.800 euro trimisă de soţii C. acestora, alte înscrisuri în care sunt menţionate bunuri cosmetice ş.a., precum şi un contract de cumpărare a unui teren de către aceiaşi soţi.
După externarea din Spitalul „C." din oraşul Roşiorii de Vede, a fost audiată şi C.M., faţă de care, din motive obiective (este mama unui minor), nu s-a dispus măsura reţinerii.
Aşa cum a rezultat din declaraţiile numiţilor E.E. şi V.V., după ce a fost pus în libertate de către instanţa de judecată, în ziua de 20 ianuarie 2008, inculpatul a revenit în satul M., când, pentru că avea interdicţie de a se apropia de părţile vătămate, a trimis-o pe bunica sa la părinţii A.R., care în discuţiile avute a lăsat să se înţeleagă că nepotul ei (C.Ş.G.) doreşte să se împace, fiind dispus să le dea oricât, propunerea fiind refuzată şi de data aceasta.
În declaraţiile date la urmărirea penală, atât inculpatul cât şi învinuita au recunoscut că au dus în Grecia mai multe tinere de pe raza judeţului Dolj, însă în încercarea de a nu răspunde penal, nu au recunoscut faptele penale reţinute în sarcina lor, precizând doar că au dorit să le ajute pe victime să-şi găsească un loc de muncă în acea ţară, asigurându-le în acelaşi timp şi cazare în spaţiul locativ ce-l deţineau în calitate de chiriaşi.
Poziţia de negare a activităţii infracţionale a fost însă infirmată de ansamblul probatoriului administrat în cauză, din care rezultă, fără dubii, săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, fiind greu de acceptat că părţile vătămate i-au reclamat fără un motiv anume, că nai ales minora A.R., care îi este şi rudă ar fi procedat astfel, în condiţiile în care nu ar fi fost exploatată sexual ori obligată să fure din magazine, când de altfel a şi fost depistată de către poliţiştii greci la furat.
Este de reţinut şi faptul că, în declaraţiile date, inculpatul nu a fost sincer nici cu privire la sumele în valută trimise părinţilor, în condiţiile în care la interogatoriu a negat acest lucru, că învinuita a recunoscut că a lucrat şi ca damă de companie, deşi soţul său a confirmat aceasta, că la percheziţie s-au găsit înscrisuri cu bunuri ce cu siguranţă proveneau din furturile realizate de părţile vătămate în Grecia din dispoziţia sa şi a soţului. Totodată este de luat în seamă şi stăruinţa inculpatului de a se împăca cu A.R.
De asemenea, că tehnicile folosite pentru traficarea victimelor au vizat racolarea acestora din medii defavorizate, promisiunea mincinoasă ca le va asigura un loc de muncă unde să desfăşoare activităţi licite, implicarea şi suportarea cheltuielilor cu obţinerea paşaportului şi a transportului până în ţara de destinaţie, cazare şi masă gratuite, după care, profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, în condiţiile în care nu cunoşteau limba de comunicare, nu, aveau bani şi nici cunoştinţe de orientare în ţara respectivă, folosind ameninţările şi violenţele repetate, acestea au fost exploatate.
Mai mult, din fişa de cazier judiciar, a rezultat că inculpata a mai fost condamnată în anul 2005 cu amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. (sentinţa penală nr. 1572/205) şi apoi amendată administrativ cu 3.000.000 RON, tot pentru lovire (sentinţa penală nr. 145 din 16 februarie 206), ceea ce duce la concluzia că este o femeie violentă, aşa cum reiese de altfel şi din declaraţiile părţilor vătămate.
Situaţia de fapt reţinută, a fost demonstrată de un probatoriu constând în cele rezultate din: procesul verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor, înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, precum şi cu declaraţiile inculpaţilor.
În drept, prima instanţă a stabilit că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului C.Ş.G. şi a inculpatei C.M., constând în aceea că în perioada 2006-2008, în baza înţelegerii avute, au racolat din România mai multe tinere, printre care minora A.R., de 16 ani, şi pe partea vătămată B.E., de 20 ani, pe care, prin înşelăciune, le-au convins să accepte să fie transportate în Grecia, unde le-au cazat în spaţii închiriate şi, apoi, prin imposibilitatea acestora de a se apăra, urmare ameninţării şi violenţelor la care au fost supuse, a lipsei banilor pentru revenirea în ţară şi necunoaşterii limbii de comunicare, le-au determinat să practice prostituţia şi furtul din magazine în folosul lor, realizează conţinutul infracţiunilor de: trafic de persoane prev. de art. 12, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G. nr. 79/2005, cu aplic. art. 13 C. pen.
La urmărirea penală, partea vătămată A.R. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 30000 euro, iar partea vătămată B.E. a precizat că îşi rezervă acest drept în faza de judecată
Stabilind vinovăţia inculpaţilor cu privire la infracţiunile menţionate mai sus şi având în vedere limitele de pedeapsă stabilite de lege, criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, modul şi împrejurările de săvârşire, dar şi circumstanţele ce caracterizează persoana inculpaţilor, instanţa reţinând buna conduită a acestora până la săvârşirea faptelor deduse judecăţii, a făcut aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi a aplicat acestora câte 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, cu aplicarea art. 33-34 C. pen.
Instanţa a interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de de art. 64 lit. a), b) şi e) în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
Atât la individualizarea pedepsei complementare, cât şi la aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea exercitării unor drepturi, instanţa, având în vedere faptele comise de inculpaţi, a considerat că aceştia sunt nedemni în a mai exercita drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi totodată nu prezintă garanţii morale pentru a fi numiţi tutore sau curator.
În baza art. 88 C. pen. şi art. 350 C. proc. pen. s-a dedus prevenţia de la 17 ianuarie 2008 la 18 ianuarie 2008 privind pe inculpatul C.Ş.G.
Trecând la soluţionarea laturii civile, instanţa a reţinut că doar partea vătămată A. (B.) R. s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal pentru suma de 10.000 de euro, reprezentând daune morale, iar partea vătămată B.E. renunţând la pretenţiile formulate anterior.
În speţă, având însă în vedere faptele comise şi vârsta părţii vătămată A. (B.) R., instanţa a constatat existenţa unui prejudiciu cu caracter nepatrimonial.
A apreciat că evenimentele traumatice pe aceasta Ie-a trăit i-au produs o suferinţă astfel că cererea privind obligarea inculpaţilor la plata daunelor morale este justificată, astfel că instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 17 C. proc. pen. şi, admiţând în parte acţiunea civilă, a obligat pe inculpaţii la 5000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune morale, apreciind că suma respectivă reprezintă un echivalent bănesc suficient pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial suferit de partea vătămată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpaţii C.Ş.G. şi C.M.
Parchetul a criticat soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte:
1. că instanţa de fond a omis să facă aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., în temeiul cărora să dispună confiscarea specială de la inculpaţi a sumelor însuşite, realizate de partea vătămată B.E. prin activitatea de practicare a prostituţiei, totalizând 1.500 euro;
2. că în mod nelegal celor doi inculpaţi le-au fost interzise, atât ca pedepse complementare, cât şi ca pedepse accesorii, dreptul de a alege şi dreptul de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza l-a şi lit. e) C. pen., dispoziţia respectivă contravenind principiului proporţionalităţii stabilit prin art. 53 alin. (2) din Constituţia României, art. 8 din Convenţie, cât şi art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;
3. că pedepsele principale ce s-au aplicat inculpaţilor sunt greşit individualizate în raport de criteriile înscrise în art. 72 C. pen., fiind stabilite prin reţinerea nejustificată a circumstanţelor judiciare atenuante, prev. de art. 74 lit. a) rap. la art. 76 lit. b) C. pen.
Inculpaţii, în apelurile lor, au apreciat, în esenţă, că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, acelea prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) şi prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, întrucât partea vătămată B.E. a venit în Grecia la muncă, iar partea vătămată (minoră) A.R., a îndeplinit atribuţii de „bonă" pentru copilul celor doi, considerente pentru care, în final, a fost invocată o soluţie corespunzătoare de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 114 din 2 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpaţii C.Ş.G. şi C.M.
S-a desfiinţat sentinţa sub aspectul omisiuni aplicării disp. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. şi al interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a l-a şi lit. e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie şi, rejudecând, în baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată şi completată, rap. la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la cei doi inculpaţi a sumei de 15.000 euro, însuşită de la partea vătămată B.E., rezultată din practicarea prostituţiei de către aceasta.
S-au menţinut pedepsele complementare şi accesorii aplicate celor doi inculpaţi, cu excepţia interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a l-a (dreptul de a alege) şi lit. e) (dreptul de a fi tutore sau curator) C. pen., nejustificat restrânse.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate şi netemeinicie invocate, Curtea de Apel a constată că apelurile declarate de parchet şi inculpaţi sunt fondate, însă doar pentru considerentele arătate în continuare.
Aşa cum judicios a reţinut prima instanţă, pe baza unui probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (împrejurările de fapt rezultate din declaraţiile celor două părţi vătămate, din cele arătate de martorii E.E., V.V., M.E.C., acestea, parţial, coroborate cu cele susţinute de inculpaţi, dar şi cu cele desprinse din celelalte acte şi lucrări ale dosarului), activitatea infracţională a celor doi inculpaţi, C.Ş.G. şi C.M., constând în aceea că în perioada 2006-2008, în baza unei înţelegeri avute, au racolat din Romanţa mai multe tinere, între care pe minora A.R., de 16 ani, şi pe partea vătămată B.E., de 20 ani, pe care, prin înşelăciune, le-au convins să accepte să fie transportate în Grecia, unde le-au cazat în spaţii închiriate, pentru ca, apoi, să profite de imposibilitatea acestora de a se apăra, în urma ameninţărilor şi violenţelor la care au fost supuse, a lipsei banilor pentru revenirea în ţară, determinându-le, în final, să practice prostituţia, a fost just încadrată legal, aceştia săvârşind infracţiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, şi trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, cum astfel a fost modificată prin O.U.G. nr. 79/2005.
Însă, instanţa de fond a restricţionat nejustificat, atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie atât dreptul de a alege, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza l-a, precum şi dreptul de a fi tutore sau curator, prev. de art. 64 lit. e) C. pen.
Dispoziţia de interzicere a dreptului de a alege contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, cum astfel a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea din 30 martie 2004 (cauza Hist contra Marii Britanii).
Într-adevăr, faptele comise de inculpaţi prezintă o anumită gravitate, însă acestea nu sunt de natură a atrage o nedemnitate, cu reflectare asupra dreptului de a alege.
De asemenea, pedeapsa interzicerii dreptului de a fi tutore sau curator prev. de art. 64 lit. e) C. pen., putea fi dispusă numai dacă se constata o legătură între infracţiunea comisă şi calitatea de părinte al inculpaţilor, în sensul că săvârşirea faptei relevă nedemnitatea de a exercita aceste drepturi.
Interzicerea acestor drepturi, care constituie ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, se aplică potrivit art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dacă instanţa constată că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, cu conduita acestuia şi cu interesul minorului, limitarea exercitării acestui drept pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului şi urmăreşte un scop legitim.
Însă, în cauza de faţă, interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator nu se justifica, întrucât măsura nu se impune pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane, inculpaţii neaflându-se în situaţia de a le exercita efectiv.
Mai mult, faptele inculpaţilor nu au fost îndreptate împotriva unei persoane aflate sub ocrotire sau care ar intra în categoria celor în beneficiul cărora legiuitorul a prevăzut tutela şi curatela, pentru a fi instituită măsura de protecţie, prev. de art. 64 lit. e) C. pen.
Prin urmare, critica de nelegalitate şi netemeinicie formulată de parchet în sensul arătat mai sus, este întemeiată, iar după admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, dispoziţiile privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza l-a, cu referire la art. 71 C. pen. şi prev. de art. 64 alin. (1) lit. e) C. pen., atât cu titlu de pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie, urmează a fi înlăturate.
Sub acest aspect, urmează a fi admise şi apelurile celor doi inculpaţi.
De asemenea, aşa cum rezultă din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, partea vătămată B.E., care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, a declarat că în cadrul activităţii de practicare a prostituţiei, la care a fost obligată de către inculpaţi pe lângă activitatea de noapte de la bar, unde era plătită cu 50 de euro pe seară, sume pe care le dădea inculpatei C.M., a obţinut din întreţinerea de relaţii sexuale cu diverşi clienţi, suma de aproximativ 15.000 euro, beneficiu material însuşit de către cei doi inculpaţi.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 rap. la art. 118 lit. e) C. pen., în contextul în care partea vătămată B.E. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, sumele de bani realizate de aceasta din urmă şi însuşite de inculpaţi trebuiau confiscate.
Astfel că, sub acest aspect, după desfiinţarea sentinţei în apelul declarat de parchet, suma respectivă de 15.000 euro, va fi confiscată de la inculpaţi.
Pedepsele principale de câte 3 ani închisoare, aplicate celor doi inculpaţi pentru fiecare din cele două infracţiuni săvârşite, stabilite prin reţinerea justificată a circumstanţelor prev. de art. 74 lit. a) C. pen., vor fi apreciate ca just individualizate în raport de criteriile înscrise în art. 72 C. pen.
Astfel, la stabilirea acestora, pe lângă împrejurarea cu caracter judiciar atenuant reţinută (conduita bună înainte de săvârşirea faptelor), prima instanţă a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptelor, decurs din urmările produse, cât şi din valoarea socială lezată - demnitatea persoanei, iar, pe de altă parte, şi unele elemente ce privesc pe făptuitori, de vârstă tânără, însă cu atitudine de nerecunoaştere a învinuirilor, în pofida unor probe concludente de vinovăţie, pe de altă parte.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.Ş.G. şi C.M., invocând cazurile de casare prev.de:
- art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţele de fond şi apel au omis să se pronunţe asupra declaraţiilor celor 6 martori propuşi în apărare de inculpaţi şi au respins administrarea unor probe concludente şi utile pentru aflarea adevărului în cauză;
- art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., întrucât situaţia de fapt reţinută este într-o discordantă totală cu cea care rezultă din conţinutul real al probelor;
- art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare şi aplicarea unei pedepse în condiţiile art. 861 C. proc. pen.
În completarea motivelor de recurs s-a criticat măsura confiscării sumei de 15 000 de euro, fără a se preciza şi cazul de casare în care această critică se încadrează.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Curtea constată că în faza de cercetare judecătorească, în fond după casare, au fost audiaţi, la solicitarea inculpaţilor, martorii A.L., V.O., V.l., F.C., F.M., A.I. şi C.A.
Din considerentele hotărârilor pronunţate în cauză rezultă că instanţele de fond şi apel nu s-au pronunţat asupra acestor mijloace de probă, însă Curtea constată că nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. invocat de inculpaţi, în condiţiile în care aspectele menţionate de aceşti martori nu erau esenţiale, de natură a schimba soluţia pronunţată.
În acest sens, dincolo de legătura de rudenie existentă între majoritatea martorilor (A.L., F.C., F.M., A.I.) şi inculpaţi, Curtea constată că declaraţiile persoanelor audiate la solicitarea acestora sunt fie neconcludente (a se vedea depoziţiile martorilor F.C., F.M., A.I., C.A., care lămuresc aspecte colaterale şi necontroversate, privitoare la condiţiile în care partea vătămată A.R. a plecat în Grecia), fie ridică anumite semne de întrebare cu privire la sinceritatea martorilor (A.L., V.O., V.l.).
Astfel, din declaraţiile acestora din urmă rezultă, contrar celor susţinute de părţile vătămate, că mama inculpatei C. nu locuia cu aceştia, aspect important, în condiţiile în care este cert faptul că în perioada de referinţă aceasta s-a aflat în Grecia.
Realitatea acestei împrejurări pune în discuţie motivaţia deplasării părţii vătămate minore în Grecia, aceea de a avea grijă de copilul abia născut al inculpaţilor, în condiţiile în care aceştia nu au oferit vreo explicaţie pentru preferinţa exprimată faţă de partea vătămată, persoană în vârstă de 16 ani împliniţi, fără experinţă în domeniu, prin raportare la mama inculpatei C., persoană adultă, care născuse un copii şi locuia statornic în acea perioadă în Grecia.
De asemenea, din declaraţiile acestor trei martori a rezultat că partea vătămată A.R. ar fi avut în aceeaşi perioadă o relaţie de prietenie cu unul dintre ei (V.l., fratele lui V.O.), aspect neconfirmat de cele două părţi vătămate, care au arătat că nici nu au cunoscut respectiva persoană.
Dincolo de aceste inadvertenţe, chiar dacă cele susţinute de martori ar fi reale, declaraţiile lor nu exclud posibilitatea ca partea vătămată minoră să fi practicat prostituţia, în condiţiile din aceste depoziţii nu rezultă timpul efectiv petrecut zilnic, împreună, de victimă şi respectivii martori.
Această concluzie se impune şi în cazul părţii vătămate B.E., în condiţiile în care dintre cei 6 martori audiaţi la solicitarea inculpaţilor, doar doi din ei (A.L. şi V.O.) fac referiri Ia această parte vătămată şi doar tangenţial, fără a rezulta din aceste depoziţii cu ce se ocupa victima în Grecia.
În privinţa înscrisurilor depuse de inculpaţi la dosar, acestea au constatat în: declaraţii extrajudiciare (care nu pot fi luate în considerare în cadrul procesului penal); o solicitare adresată Tribunalului Chania privitoare la eventuale declaraţii, plângeri sau sancţiuni ce i-ar putea viza pe inculpaţi şi/sau pe părţile vătămate (fără a exista şi vreun răspuns al autorităţilor elene); copia unei citaţii emise de un organ judiciar din aceeaşi localitate vizând-o pe partea vătămată B. (fără a se putea stabili obiectul cauzei şi calitatea acesteia); copia permisului de muncă al inculpatei C.M. şi a sumelor virate cu titlu de asigurări sociale în Grecia; copia unor înscrisuri legate de reparaţia unui autoturism în România; acte în circumstantiere.
De asemenea, s-a depus la dosar o chitanţă de 3 euro emisă la data de 22 mai 2007 de un spital din Chania, care ar reprezenta contravaloarea unei examinări la care a fost supusă fiica minoră a inculpaţilor, C.M., fără a rezulta alte amănunte privitoare la circumstanţele în care minora a ajuns să fie examinată (simptome, diagnostic, tratament). În aceste condiţii, înscrisul prezentat este neconcludent, neputându-se face vreo legătură între el şi apărările inculpaţilor, în sensul că partea vătămată A.R. ar fi manifestat neglijenţă în îngrijirea minorei, iar în aceste circumstanţe ei au fost cei care ar fi renunţat la serviciile părţii vătămate şi ar fi trimis-o în ţară.
Prin urmare, deşi este real faptul că instanţele de fond şi apel au omis să analizeze întregul material probator administrat în cauză, cu referire specială la probele propuse de inculpaţi în apărare, Curtea constată că această omisiune nu a fost esenţială, în condiţiile în care acestea, în contextul ansamblului probelor administrate, nu erau de natură a schimba soluţia procesului.
În privinţa respingerii de către instanţele de fond şi apel a altor probe solicitate în apărare de către inculpaţi, Curtea constată că această situaţie nu se circumscrie cazului de casare invocat, căci acesta are în vedere doar ipoteza în care instanţele nu s-au pronunţat asupra unor cereri (probatorii, în speţă), iar nu şi ipoteza în care instanţele au analizat şi au respins asemenea solicitări.
Cu alte cuvinte, ceea ce interesează în limitele acestui caz de casare este nepronunţarea asupra unor cereri considerate esenţiale, iar nu modul în care instanţele au analizat şi dispus asupra acestora.
Dincolo de aceste consideraţii teoretice, Curtea constată că instanţa de fond a admis majoritatea probelor solicitate de inculpaţi, iar în apel aceştia nu au solicitat administrarea unor probe suplimentare.
În privinţa solicitării de a se emite o adresă către autorităţile din Grecia referitoare la eventuale plângeri depuse de părţile vătămate împotriva inculpaţilor, instanţa de fond a prorogat iniţial această probă, iar ulterior, la cererea inculpatului C.Ş., i-a acordat acestuia posibilitatea de a face personal demersuri în acest sens, în condiţiile în care aşa cum s-a arătat anterior, ei înşişi s-au adresat cu o cerere autorităţilor elene, fără rezultat însă.
Prin urmare, nici din această perspectivă cazul de casare invocat de inculpaţi nu este incident în cauză.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că inculpaţii au făcut trimitere la probatoriul administrat în apărare (asupra căruia instanţele nu s-au pronunţat), susţinând că situaţia de fapt reţinută în hotărârile atacate este în totală discordantă cu situaţia ce ar rezulta din aceste mijloace de probă.
Dincolo de cele deja expuse cu privire la concludenta probelor administrate în apărare de inculpaţi, Curtea constată că declaraţiile . părţilor vătămate se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi readministrate în cursul judecăţii, astfel încât nu se poate susţine că situaţia de fapt reţinută în cauză este în discordantă cu conţinutul real al acestora. În acest context, Curtea reţine că inculpaţii nu au putut oferi o explicaţie pentru declaraţiile acuzatoare ale părţilor vătămate la adresa lor, cu atât mai mult cu cât cel puţin una dintre ele (A.R.) se află în relaţii de rudenie cu inculpatul C.Ş.
Împrejurarea că, potrivit inculpaţilor, partea vătămată ar fi fost nemulţumită de împrejurarea că aceştia au trimis-o înapoi în România, după numai câteva luni (ca urmare a lipsei de grijă manifestată în relaţie cu fiica minoră a acestora), nu poate justifica conduita procesuală a victimei, de a formula şi susţine acuzaţii grave la adresa inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât aceştia s-au oferit să o despăgubească după revenirea în ţară, prin plata sumelor de bani cuvenite pentru cele câteva luni de şedere în Grecia.
O astfel de conduită a părţii vătămate ar fi şi ilogică dacă cele invocate de inculpaţi ar corespunde adevărului (fiica lor minoră ar fi avut de suferit fizic de pe urma neglijenţei părţii vătămate în supravegherea ei), fiind improbabil ca o persoană care a cauzat prejudicii altora să fie tot ea cea care invocă statutul de victimă, inventând false acuzaţii.
Cu atât mai puţin explicabilă apare conduita celeilalte părţi vătămate, în condiţiile în care nu s-a demonstrat un interes aparent al acesteia (aşa cum s-a acreditat în cazul părţii vătămate minore), de a formula acuzaţii fără corespondent în realitate la adresa inculpaţilor.
Pe de altă parte, inculpaţii nu au putut oferi o explicaţie pentru încercările de a determina ambele victime să-şi schimbe poziţia iniţială, de incriminare a inculpaţilor, atât prin ameninţări, cât şi prin oferirea unor sume de bani.
De asemenea, inculpaţii nu au putut justifica generozitatea lor în relaţia cu cele două părţi vătămate, cărora le-au suportat cheltuielile de călătorie, cazare şi masă în Grecia, deşi din probatoriul administrat în cauză (a se vedea inclusiv declaraţia inculpatului C. dată în cursul urmăririi penale, potrivit căreia „din ce câştigam ne ajungea doar pentru întreţinerea familiei") situaţia lor financiară nu era una deosebită; în aceste condiţii, este credibilă împrejurarea că, în realitate, generozitatea inculpaţilor nu a fost una dezinteresată, ci, dimpotrivă, suportarea iniţială a acestor cheltuieli s-a făcut în considerarea unor câştiguri viitoare de pe urma celor două victime, fapt care s-a şi realizat prin exploatarea lor sexuală.
De altfel, inculpaţii nu au putut oferi o explicaţie pentru faptul că, deşi abia le ajungeau banii câştigaţi din muncă cinstită, în decurs de o lună, în perioada în care şi părţile vătămate s-au aflat în Grecia (15 ianuarie 2007-13 februarie 2007), ei au trimis în ţară suma de 1.800 de euro, fapt pe care iniţial l-au negat în parte (a se vedea declaraţia inculpatului C.Ş. din faza de urmărire penală).
În acelaşi timp, exploatarea sexuală a părţilor vătămate a avut urmări atât în plan fizic, cât şi în plan psihic, susţinerile acestora fiind însoţite de acte medicale emise după întoarcerea lor din Grecia.
În concluzie, Curtea constată că starea de fapt a fost corect stabilită pe baza probatoriului administrat în cauză, astfel încât în speţă nu este incident nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea reţine mai întâi că inculpaţii nu au formulat în apel o critică vizând individualizarea pedepselor, solicitând exclusiv achitarea lor.
Prin urmare, neexistând o asemenea critică, instanţa de recurs este în imposibilitate de a analiza hotărârea atacată din această perspectivă.
În acelaşi timp, chiar dacă s-ar trece peste aceste consideraţii teoretice, Curtea constată că instanţa de fond a aplicat inculpaţilor pedepse orientate sub minimul special, reţinând în favoarea lor circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 lit. a) C. pen., deşi cei puţin în privinţa inculpatei C.M. (condamnată în anul 2005 pentru o infracţiune de violenţă) incidenţa acestei circumstanţe era discutabilă.
În aceste condiţii, fiind investită cu critica vizând individualizarea pedepselor, Curtea urmează a o analiza exclusiv din perspectiva unei mai mari eficiente dată circumstanţei atenuante sus-menţionate, precum şi a schimbării modalităţii de executare [care însă ar fi posibilă doar în măsura reducerii pedepselor aplicate, prin raportare la condiţia înscrisă în art. 861 alin. (2) C. pen.].
Or, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, condiţiile în care victimele au fost recrutate şi exploatate, urmările pe care aceste fapte le-au avut asupra părţilor vătămate, ca şi atitudinea inculpaţilor după comiterea lor (ei încercând să influenţeze conduita victimelor şi să denatureze adevărul), Curtea apreciază că în cauză nu se impune redozarea pedepselor aplicate inculpaţilor, critica formulată fiind astfel nefondată.
În fine, în ce priveşte măsura confiscării dispuse în cel de-al doilea ciclu procesual, consecutiv admiterii recursurilor formulate de inculpaţi şi una dintre părţile vătămate, măsură criticată de inculpaţi şi analizată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Curtea constată că în cauză sunt incidente disp. art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în condiţiile în care s-a probat faptul că inculpaţii au tras foloase de pe urma activităţilor desfăşurate de partea vătămată B.E. în Grecia, aceştia însuşindu-şi sumele de bani obţinute de victimă din practicarea prostituţiei şi a prestaţiilor din bar ca „damă de companie".
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge ca nefondate recursurile inculpaţilor, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.Ş.G. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 114 din 2 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 575 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3889/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3970/2012. Penal → |
|---|
