ICCJ. Decizia nr. 3973/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3973/2012

Dosar nr. 65288/3/2011

Şedinţa publică din 3 decembrie 2012

Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că,

Prin sentinţa penală nr. 221 din 27 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului R.A.C. din infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art, 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, s-a dispus condamnarea inculpatului R.A.C. la 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi 7 C. proc. pen., la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (1) şi 7 C. proc. pen., şi la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 293 C. pen., pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 86! C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 5 ani, calculat conform art. 862 C. pen., pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. şi să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare, conform art. 863 alin. (3) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepselor accesorii, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, iar, în temeiul art. 88 C. pen., a fost computată reţinerea şi arestarea preventivă de la 7 iulie 2011 la 11 ianuarie 2011.

Prin aceeaşi hotărâre, în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.T.H. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 861 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 862 C. pen., pe durata căruia acesta a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. şi să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de calificare, conform art. 863 alin. (3) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea executării pedepselor accesorii, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, iar, în temeiul art. 88 C. pen., a fost computată prevenţia de la 7 iulie 2011 la 8 iulie 2011.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă SC A.E. SA şi obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata echivalentului în lei a sumei de 6.999,44 dolari SUA către aceasta.

S-a luat act că SC B. SA şi SC G.T.R. SA nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., au fost anulate cârdurile A.E., precum şi cartea de identitate falsă pe numele R.I.

Totodată, în temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că, la data de 07 iulie 2011, B.P. a sesizat organele de poliţie din cadrul I.G.P.R. - B.C.C.O - Bucureşti cu privire la faptul că, în magazinele din Complexul Comercial C.M. din Bucureşti, se folosesc pentru achiziţionarea de produse cârduri bancare A.E. falsificate. Urmare sesizării primite, lucrătorii de poliţie s-au deplasat, în data de 07 iulie 2011, în Complexul Comercial C.M., la comerciantul Germanos, ocazie cu care s-a stabilit. că, din acest magazin, s-a cumpărat un telefon mobil, pentru achitarea căruia s-a folosit un cârd bancar aparţinând A.E. falsificat. Ulterior, organele de poliţie s-au deplasat şi la Complexul Comercial S.P. din Bucureşti, unde, după o supraveghere operativă a locaţiei, a fost prins inculpatul R.A.C., după ce acesta a încercat să efectueze tranzacţii la magazinul S., utilizând cârduri bancare A. falsificate. în momentul efectuării tranzacţiilor, inculpatul R.A.C. era însoţit de inculpatul B.T.H., care, la vederea lucrătorilor de poliţie, a reuşit să fugă, însă, ulterior, s-a prezentat la sediul I.G.P.R. - B.C.C.O.B.

La momentul imobilizării sale de către organele de poliţie, inculpatul R.A.C. a prezentat o carte de identitate falsificată, pe numele de R.I., pe care o utilizase anterior pentru autorizarea plăţilor cu cârdurile falsificate la P.O.S.-urile magazinelor de unde a cumpărat diverse bunuri.

În urma vizionării imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere ale Complexului Comercial S.P. din Bucureşti, la data de 07 iulie 2011, lucrătorii de poliţie au identificat în parcarea acestui complex, autoturismul marca Peugeot cu nr. de înmatriculare, despre care inculpatul R.A.C. a declarat că îi aparţine inculpatului B.T.H. Urmare controlului efectuat în interiorul autoturismului, au fost găsite telefonul mobil, achiziţionat de către inculpaţi în aceeaşi zi de la magazinul G. din C.M., precum şi un plic ce conţinea 12 cârduri bancare A.E. inscripţionate cu numele R.I., cu privire la care, ulterior citirii acestora, s-a constat că sunt falsificate, având înscrise pe banda magnetică numerele unor cârduri emise de bănci din SUA.

A mai reţinut instanţa că, în urma verificărilor efectuate în cauză de către organele de poliţie, a rezultat că inculpaţii R.A.C. si B.T.H. au mai achiziţionat bunuri folosind cârduri bancare A.E. falsificate şi în datele de 05 iulie 2011 şi 07 iulie 2011, dovadă în acest sens fiind imaginile video înregistrate de camerele de supraveghere montate în incinta Complexelor Comerciale P.R., C.M., C.M. şi S.P. Astfel, din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta Piaza R., instanţa a observat cum, în data de 05 iulie 2011, orele 14:19 -14:23, inculpaţii au achiziţionat bunuri din magazinul B.S.B. pentru plata cărora au folosit cârdurile bancare. De asemenea, din analiza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta Complexului Comercial Carrefour Militari, s-a observat cum, în data de 05 iulie 2011, orele 13:25 - 13:45, inculpaţii R.A.C. şi B.T.H. au achiziţionat bunuri din magazinul N.A., pentru plata acestora folosind un cârd bancar emis de A.E., falsificat. în mod similar, aşa cum rezultă din planşele foto cu imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta Complexului Comercial C.P. şi a Complexului Comercial S.P., instanţa a stabilit. că, în data de 07 iulie 2011, orele 12:56 - 13:02, inculpatul R.A.C. a achiziţionat din magazinul G. un telefon, pentru plata căruia a folosit cardurile bancare A., falsificate, iar, în aceeaşi dată, orele 13:44 -13:47, a folosit la P.O.S.-ul magazinului F. cârdurile bancare A., falsificate, în ambele situaţii fiind aşteptat în afara magazinelor de către inculpatul B.T.H.

Totodată, instanţa a mai arătat că, potrivit raportului de constatare tehnico - ştiinţifică nr. 211770/ 29 iulie 2011, întocmit de către D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, cartea de identitate, emisă pe numele R.I., pe care inculpatul R.A.C. a folosit-o pentru a autoriza plăţile la comercianţii în cauză, precum şi a se legitima în data de 07 iulie 2011 în faţa organelor de poliţie, nu este autentică. De asemenea, conform raportului de constatare tehnico - ştiinţifică din 27 septembrie 2011, întocmit de către D.G.P.B. - Serviciul Criminalistic, cele 12 cârduri bancare găsite în autoturismul inculpatului B.T.H., au fost falsificate prin intermediul mijloacelor electronice.

Pentru a stabili această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv imaginile video înregistrate, la datele de 05 iulie 2011 şi 07 iulie 2011, de camerele de supraveghere montate în incinta Complexelor Comerciale P.R., C.M., C.M. şi S.P., declaraţiile martorilor Z.D.A., I.A.A., N.I., T.M.F., H.P.C., M.C.B. şi A.C., precum şi declaraţiile inculpaţilor, reţinând, însă, din cuprinsul acestora, doar împrejurările care se coroborează cu celelalte dovezi administrate în cele două faze procesuale şi înlăturând susţinerile care nu corespund realităţii.

Astfel, instanţa a apreciat ca nesinceră apărarea inculpatului B.T.H. în sensul că nu ar fi săvârşit, împreună cu inculpatul R.A.C., fraude cu cârduri bancare la comercianţii din cauză şi că nu ar fi utilizat niciodată astfel de cârduri pentru cumpărături, arătându-se că neefectuarea, în mod personal, de către inculpat a unor tranzacţii la P.O.S.-urile magazinelor anterior menţionate, nu-l disculpă pe acesta, atâta timp cât l-a însoţit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C. în momentele în care au fost utilizate la plată cârdurile bancare falsificate şi a manifestat un interes deosebit cu privire la reuşita respectivelor tranzacţii frauduloase, aspect ce rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor. în acelaşi sens, s-a menţionat că, deşi activitatea desfăşurată de inculpatul B.T.H. s-a încercat a fi una care să mascheze caracterul infracţional al faptelor săvârşite, din întregul material probator administrat, rezultă că acesta a participat la punerea în circulaţie a cârdurilor bancare A. falsificate, chiar dacă l-a folosit pe inculpatul R.A.C. ca aşa-zisă „săgeată" care să utilizeze cârdurile în mod direct, având în vedere, pe de o parte, că l-a însoţit pe acesta din urmă când folosea cârdurile falsificate la P.O.S.-uri şi când transporta bunurile achiziţionate la maşina cu care se deplasau, iar, pe de altă parte, faptul că, în interiorul autoturismului, în dreptul scaunului său, şi nu al celuilalt inculpat, au fost găsite cele 12 cârduri bancare A. falsificate.

Ca nereală a fost apreciată şi susţinerea inculpatului B.T.H., în sensul că nu a avut cunoştinţă despre faptul că inculpatul R.A.C. folosea la cumpărături cârduri bancare falsificate, având în vedere că, stând unul lângă celălalt la momentul efectuării plăţii, era practic imposibil să nu observe că numele inscripţionat pe cârdurile bancare utilizate de inculpatul R.A.C. nu era al acestuia, ci numele de Radu Ivan, deci că se foloseau nişte instrumente de plată falsificate.

Faptul că inculpatul B.T.H. are preocupări pe linia fraudelor cu cârduri bancare este demonstrat, în opinia Tribunalului, şi prin aceea că a mai săvârşit astfel de fapte şi în afara ţării, pentru care a fost arestat de către autorităţile judiciare din Olanda, aşa cum rezultă din adresa din 12 septembrie 2011 a I.G.P.R. - D.C.C.O. Mai mult, Tribunalul a reţinut ca dovadă a vinovăţiei sale şi faptul că, atunci când a observat prezenţa organelor de poliţie în incinta Complexului Comercial S.P., inculpatul B.T.H. a fugit, tocmai pentru că se temea că ar putea fi prins ca urmare a activităţii infracţionale desfăşurate, cu atât mai mult cu cât, în autoturismul aparţinând tatălui său, exista un plic cu mai multe cârduri falsificate, despre care inculpatul R.A.C. a declarat, în momentul surprinderii de către organele de poliţie, că nu-i aparţin. Apărarea inculpatului în sensul că a fugit crezând că este strigat de o persoană cu care avusese anterior un conflict, a fost, de asemenea, înlăturată de instanţă ca nesinceră, având în vedere conţinutul procesului verbal de prindere în flagrant a inculpatului R.A.C., din care rezultă că inculpatul B.T.H. a luat-o la fugă imediat ce a recunoscut organele de poliţie şi nu în momentul ulterior în care au fost somaţi să rămână pe loc, precum şi preocupările sale infracţionale atât în ţară, cât şi în afara României şi care l-au determinat, astfel, să aibă o temere la vederea reprezentanţilor legii. în ceea ce priveşte susţinerea inculpatului în sensul că a acceptat să-l însoţească pe R.A.C. numai în scopul de a-şi recupera o datorie în sumă de 5.000 euro de la acesta, Tribunalul a considerat-o ca fiind una puerilă, întrucât, chiar în ipoteza preexistentei unui asemenea împrumut, restituirea lui nu se putea în niciun caz realiza prin cumpărarea de la diferite magazine a unor bunuri, ci prin predarea efectivă a sumei de bani datorate, ce urma a fî ridicată din cont, în ipoteza în care instrumentele de plată nu ar fi fost falsificate.

Concluzionând, Tribunalul a arătat că vinovăţia inculpatului B.T.H. a fost temeinic dovedită de probele administrate în cauză, modalitatea în care a acţionat, însoţindu-l în permanenţă pe inculpatul R.A.C. în momentul utilizării cârdurilor bancare falsificate şi efectuării tranzacţiilor frauduloase, coroborată cu deţinerea, în autoturismul tatălui său, a unui plic conţinând 12 cârduri bancare A. falsificate, demonstrând cu certitudine faptul că acestea cunoştea caracterul ilicit al operaţiunilor desfăşurate de coinculpat.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.A.C., Tribunalul a admis cererea acestuia de aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., având în vedere că probele dosarului conduc la concluzia existenţei faptelor si a săvârşirii lor de către inculpat.

În drept, Tribunalul a apreciat că faptele inculpatului R.A.C. care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în repetate rânduri, a pus în circulaţie instrumente de plată electronică falsificate, prin utilizarea la diverşi comercianţi a unor cârduri bancare A.E. falsificate, în vederea achiziţionării de bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele aceluiaşi inculpat care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în repetate rânduri, a folosit o carte de identitate falsificată pentru autorizarea tranzacţiilor la P.O.S.-uri, au fost încadrate în drept în dispoziţiile art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, Tribunalul a procedat la schimbarea încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor comise de inculpatul R.A.C., în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen., constatând că s-a împlinit termenul de reabilitare cu privire la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 118 din 26 iunie 2003 a Tribunalului Buzău.

În ceea ce priveşte faptele inculpatului B.T.H., care, în perioada 02 iulie 07 iulie 2011, în repetate rânduri, a achiziţionat bunuri prin utilizarea la diverşi comercianţi a unor cârduri bancare A.E. falsificate. Tribunalul a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru infracţiunea săvârşită, instanţa a procedat la condamnarea inculpatului B.T.H. la o pedeapsă cu închisoarea, la individualizarea căreia a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv pericolul social concret al acesteia, numărul actelor materiale, dar şi prejudiciul creat în dauna părţii civile SC A.E. SA. Totodată, s-a ţinut seama de actele în circumstantiere depuse la dosar, din care rezultă că inculpatul este angajat la SC L.M.I. SRL, în calitate de director de vânzări, este absolvent de studii superioare şi provine dintr-o familie organizată, părinţii săi fiind cunoscuţi ca persoane onorabile, împrejurări care, coroborate cu faptul că se află la primul conflict cu legea penală pe teritoriul României, au fost valorificate prin reţinerea în favoarea acestuia a dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. De asemenea, Tribunalul a apreciat că scopul educativ - preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, care, prin termenul de încercare şi obligaţiile serioase şi restrictive pe care le presupune, poate constitui un avertisment pentru inculpat în sensul conformării pe viitor exigenţelor legii penale.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.T.H., pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a susţinut, astfel, de către apelant că, deşi a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la care se face referire şi în considerentele hotărârii penale apelate, totuşi, în dispozitiv, s-a pronunţat condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, aspect care, în opinia acestuia, este de natură să atragă desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, întrucât a fost condamnat pentru o infracţiune ce nu a format obiectul trimiterii sale în judecată.

Examinând această critică, Curtea de apel a apreciat, însă, că menţionarea în dispozitivul sentinţei a alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002, în loc de alin. (2) al aceluiaşi articol, reprezintă o simplă eroare materială, întrucât, din considerentele hotărârii, rezultă că instanţa s-a pronunţat cu privire la aceeaşi faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aspect pe care, de altfel, acesta nu l-a contestat, situaţie în care trimiterea cauzei spre rejudecare pentru o simplă greşeală scriptică asupra unei cifre apare ca o măsură formală şi excesivă.

Totodată, apelantul a criticat hotărârea pronunţată de instanţa de fond sub aspectul greşitei sale condamnări, solicitând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Reevaluând probatoriul administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, Curtea a constatat, însă, că acesta demonstrează fără putinţă de tăgadă vinovăţia inculpatului sub aspectul faptelor ce au format obiectul acuzaţiei penale, nefiind întemeiată solicitarea sa de achitare formulată în cuprinsul motivelor de apel. Astfel, în acord cu prima instanţă, Curtea a constatat că inculpatul B.T.H. l-a însoţit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C. în momentele în care acesta a utilizat la plată cârdurile bancare falsificate şi a manifestat un interes deosebit faţă de respectivele tranzacţii, aspect ce rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor. De asemenea, a asigurat cu maşina sa transportul coinculpatului, neputând prezenta vreun motiv plauzibil pentru această „grijă" deosebită manifestată, afirmaţiile sale în sensul că inculpatul R. îi datora bani şi a venit cu el ca să îl supravegheze, fiind apreciate ca lipsite de logică şi înlăturate de instanţa de prim control judiciar. Totodată, Curtea a arătat că edificatoare asupra poziţiei subiective a inculpatului este atitudinea acestuia la vederea organelor de poliţie, când a încercat să fugă, fiind conştient că atât el, cât şi inculpatul R. desfăşoară activităţi ilegale. în acelaşi sens, a fost reţinut şi faptul că, în interiorul autoturismului apelantului, în dreptul scaunului său şi nu al celuilalt inculpat, au fost găsite cele 12 cârduri bancare A. falsificate - de care inculpatul R. nici nu şi-a amintit în primele declaraţii, fiind greu de crezut că acesta din urmă ar fi venit cu ele şi le-ar fi aşezat în portiera cealaltă, fără ca inculpatul B. să aibă cunoştinţă despre acestea. Nu a fost, de asemenea, ignorată de Curte nici împrejurarea că inculpatul B.T.H. a mai săvârşit astfel de fapte şi în afara ţării, pentru care a fost arestat de către autorităţile judiciare din Olanda, astfel că îşi putea da cu uşurinţă seama de caracterul ilicit al tranzacţiilor efectuate de inculpatul R.

Referitor la susţinerea apelantului în sensul că nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 întrucât, la momentul la care s-au utilizat cârdurile falsificate la comercianţi, infracţiunea de punere in circulaţie a acestora fusese deja săvârşită de o altă persoană, Curtea a calificat-o ca reprezentând o solicitare de schimbare a încadrării juridice a faptei şi a apreciat-o ca fiind întemeiată, arătând că, într-adevăr, inculpatul a avut o activitate de complicitate materială şi morală la comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de instrumente de plată falsificate, deoarece a asigurat transportul inculpatului R. şi l-a asistat pe acesta la toate tranzacţiile efectuate, determinându-i, astfel, şi o stare de siguranţă psihică în comiterea infracţiunii. Ca urmare, exclusiv pentru acest motiv, Curtea a considerat fondat apelul declarat de inculpat, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Deşi apelantul a solicitat reidividualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată de judecătorul fondului, prin reducerea cuantumului acesteia şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., Curtea a apreciat că, în cauză, s-a făcut o corectă proporţionalizare a sancţiunii penale, iar modalitatea de executare a fost în mod just aleasă, prin raportare la pericolul social concret al faptei săvârşite, la numărul mare al actelor materiale şi morale de complicitate şi la prejudiciul creat în dauna părţii civile SC A.E. SA, ţinându-se seama şi de circumstanţele personale ale inculpatului, valorificate prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. în ceea ce priveşte suspendarea condiţionată a executării pedepsei, s-a arătat de către instanţă că aceasta nu este aptă să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., faţă de gravitatea faptei în concret, de modul repetat în care a acţionat inculpatul, care nu a recunoscut comiterea faptei pe tot parcursul procesului penal, astfel încât se impune ca acesta să fie pus sub supravegherea specializată a serviciului de probaţiune pentru a fi responsabilizat pentru viitor.

Sentinţa pronunţată de Tribunal a fost criticată de inculpat şi sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, solicitându-se de către acesta respingerea, ca inadmisibilă, a acţiunii civile întrucât infracţiunea de care este acuzat nu este una de rezultat, ci de pericol. Deşi reale susţinerile apelantului, Curtea a arătat că nu poate fi ignorată împrejurarea că infracţiunea comisă a generat, în mod indirect, şi prejudicii materiale, astfel încât s-a apreciat că nu există nicio raţiune pentru ca acţiunea civilă să nu poată fi soluţionată în acest cadru procesual, în care a fost deja efectuat probatoriul, evitându-se, astfel, promovarea unei acţiuni la instanţa civilă. Cu privire la cuantumul prejudiciului, s-a menţionat că acesta rezultă din înscrisurile depuse de partea civilă, care a efectuat demersuri pentru sporirea gradului de securitate a cârdurilor reale ce au fost falsificate (cheltuieli de securizare), precum şi din împrejurarea - certă - că partea civilă a achitat contravaloarea bunurilor cumpărate cu respectivele cârduri (fila 174 dosar).

În legătură cu susţinerea apelantului referitoare la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa cu privire la măsura obligării de a nu părăsi ţara, Curtea a arătat nicio dispoziţie legală nu obliga judecătorul fondului să dispună revocarea acesteia şi că lipsa unei asemenea menţiuni în hotărâre nu atrage încetarea de drept a măsurii, deoarece, în cursul judecăţii, respectiva măsură preventivă durează până la data rămânerii definitive a hotărârii, dacă instanţa nu o revocă, ceea ce nu este cazul în speţă.

Totodată, instanţa de apel a apreciat ca fiind neîntemeiată şi solicitarea subsidiară a inculpatului, de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, arătând că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia subzistă în continuare, respectiv există indicii că apelantul a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, iar măsura este oportună în vederea bunei desfăşurări a procesului penal.

Având în vedere toate aceste considerente, prin Decizia penală nr. 158 din 24 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul B.T.H., a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată din infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului B.T.H. la 2 ani închisoare pedeapsă principală şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., conform art. 65 C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., menţinând dispoziţiile art. 861, 862, 863, 864 şi 71 alin. (5) C. pen., astfel cum au fost aplicate de instanţa de fond.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, iar, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.T.H., reiterând parţial criticile formulate în apel.

Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., recurentul a susţinut, în cuprinsul memoriului scris depus la dosar (filele 26-32), că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, arătând, în esenţă, pe de o parte, că achiziţionarea de bunuri prin utilizarea la comercianţi de cârduri bancare falsificate, activitate reţinută în sarcina sa de prima instanţă, nu este încriminată de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, care se referă strict la punerea în circulaţie sau deţinerea în acest scop, de instrumente de plată falsificate, iar, pe de altă parte, că persoanele cărora li s-au încredinţat cârdurile bancare falsificate de însuşi autorul falsului, cum este cazul în speţă, nu mai pot săvârşi infracţiunea menţionată, întrucât punerea în circulaţie, în această ipoteză, s-a realizat chiar de cel care a falsificat instrumentele de plată, prin transmiterea posesiei lor către alte persoane. Continuând acest raţionament, recurentul a subliniat faptul că, în cauză, infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 s-a consumat în momentul în care cârdurile au fost încredinţate de cel care le-a falsificat inculpatului R.A.C., astfel încât acţiunile acestuia din urmă, precum şi cele ale recurentului, nu mai pot fi incluse în sfera ilicitului penal, solicitându-se achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea respectivei infracţiuni.

În cadrul aceluiaşi caz de casare, inculpatul a mai arătat că infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în modalitatea punerii în circulaţie, nu este susceptibilă de acte de ajutor ca urmare a complicităţii, precum şi faptul că, în speţă, nu se poate reţine această formă de participaţie în sarcina sa, întrucât nu a avut cunoştinţă de existenţa instrumentelor de plată falsificate.

Deşi a reiterat aceleaşi critici şi cu ocazia cuvântului la dezbateri, apărătorul ales al recurentului, care a redactat, de altfel, şi memoriul scris depus la dosar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că faptei de care acesta este acuzat îi lipseşte urmarea socialmente periculoasă prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., inculpatul a susţinut că, în cauză, trebuia să se reţină în sarcina sa şi infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., că, în raport de acuzaţia concretă ce i se aduce, se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de persoana care a falsificat instrumentele de plată şi le-a pus în circulaţie prin transmiterea posesiei lor către inculpatul R.A.C., precum şi faptul că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen. prin obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile, infracţiunile reţinute în sarcina lor fiind unele de pericol, iar nu de prejudiciu, iar paguba reclamată de partea civilă nefiind certă şi determinată.

Totodată, recurentul a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel şi pe motive de netemeinicie, solicitând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea pedepsei atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, prin acordarea unei eficiente sporite dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen. şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

Examinând hotărârea atacată prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 13, 172 şi 14 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul B.T.H. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

1. Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Invocând acest motiv de recurs, inculpatul B.T.H. a susţinut, pe de o parte, că achiziţionarea de bunuri prin utilizarea la comercianţi de cârduri bancare falsificate, activitate reţinută în sarcina sa de prima instanţă, nu este încriminată de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, care se referă strict la punerea în circulaţie sau deţinerea în acest scop, de instrumente de plată falsificate, iar, pe de altă parte, că persoanele cărora li s-au încredinţat cârdurile bancare falsificate de însuşi autorul falsului, cum este cazul în speţă, nu mai pot săvârşi infracţiunea menţionată, întrucât punerea în circulaţie, în această ipoteză, s-a realizat chiar de cel care a falsificat instrumentele de plată, prin transmiterea posesiei lor către alte persoane.

Analizând susţinerile recurentului prin raportare la dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, Înalta Curte constată că acestea se întemeiază pe o interpretare eronată a textului de lege menţionat, denaturând voinţa reală a legiuitorului şi înţelesul normei de încriminare, prin restrângerea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia şi lăsarea în afara ilicitului penal a unor acţiuni interzise de prevederile legale invocate.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi punerea în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.

Prin punere în circulaţie, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, se înţelege introducerea instrumentelor de plată electronică falsificate, indiferent pentru cât timp, în circuitul ecomomico - financiar - monetar, îndeplinind aceleaşi funcţii economice ca şi cele reale, adevărate, acţiune care se poate realiza în mai multe modalităţi, şi anume prin efectuarea de plăţi, retrageri de numerar, transferuri de fonduri, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică etc.

Rezultă, aşadar, contrar susţinerii recurentului, că simpla transmitere de către autorul falsului a instrumentului de plată electronică falsificat în posesia unei alte persoane nu se circumscrie laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, căci, prin această transmisiune, respectivul instrument de plată nu a fost introdus în circuitul ecomomico -financiar - monetar, adică nu a fost opus unei alte persoane ca şi cum ar fi fost real şi nu a fost folosit în vederea obţinerii unor consecinţe identice cu cele produse de instrumentele de plată adevărate, condiţie esenţială pentru existenţa acţiunii de punere în circulaţie, ca modalitate alternativă a elementului material în conţinutul constitutiv al infracţiunii menţionate.

Ca urmare, împrejurarea că R.A.C. a preluat cârdurile bancare de la persoana care le-a falsificat nu echivalează cu punerea lor în circulaţie de către autorul falsului, introducerea instrumentelor de plată falsificate în circuitul ecomomico - financiar realizându-se tocmai ca urmare a acţiunii coinculpatului de a le folosi la diverşi comercianţi pentru efectuarea de plăţi în schimbul bunurilor achiziţionate; de altfel, din cuprinsul actului de sesizare a instanţei, rezultă că, faţă de persoana care a falsificat cârdurile bancare folosite de inculpatul R.A.C., cu sprijinul material şi moral al recurentului B.T.H., cercetările au fost disjunse sub aspectul infracţiunii prevăzute de alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002 şi nicidecum pentru infracţiunea încriminată de alin. (2) al aceluiaşi articol, aşa cum, în mod nereal, s-a arătat în susţinerea motivelor de recurs.

Referitor la faptul că achiziţionarea de bunuri prin utilizarea la comercianţi de cârduri bancare falsificate, activitate reţinută în sarcina inculpatului de prima instanţă, nu ar fi încriminată de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, aspect invocat de recurent prin prisma aceluiaşi caz de casare, Înalta Curte arată, pe de o parte, că respectiva susţinere este neîntemeiată, punerea în circulaţie de instrumente de plată falsificate constând, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, tocmai în introducerea lor în circuitul economico-financiar-monetar, inclusiv prin efectuarea de plăţi pentru anumite produse achiziţionate de la comercianţi, iar, pe de altă parte, că situaţia de fapt stabilită de Tribunal a fost modificată în calea de atac a apelului, prin reţinerea în privinţa inculpatului B.T.H. doar a unor acte circumscrise formei de participaţie a complicităţii, astfel încât respectiva critică apare ca fiind invocată pur formal, fără a putea modifica situaţia juridică a recurentului, ce nu poate fi agravată în propria cale de atac.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului conform căreia, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, nu este posibilă participaţia penală sub forma complicităţii, situaţie în care faptele reţinute în sarcina sa de către instanţa de apel s-ar situa în afara ilicitului penal, având în vedere că nu există nicio restrângere legală în acest sens, norma de încriminare permiţând, dimpotrivă, comiterea respectivei infracţiuni în toate formele de participaţie reglementate de C. pen., respectiv coautorat, instigare sau complicitate.

Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului B.T.H. îşi găsesc corespondent în legea penală, fiind prevăzute de art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, astfel încât, considerând că, în mod corect, acestea au fost incluse de instanţa de apel în sfera ilicitului penal, apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 13 C. proc. pen.

2. Totodată, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanţa de prim control judiciar a concluzionat că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, neputând fi reţinut, în cauză, nici motivul de recurs reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Invocând acest caz de casare, recurentul a susţinut, pe de o parte, că faptei de care este acuzat îi lipseşte urmarea socialmente periculoasă, aducând în sprijinul acestei apărări aceleaşi argumente folosite în încercarea de a demonstra lipsa prevederii faptei în legea penală, iar, pe de altă parte, că nu a desfăşurat activitatea reţinută în sarcina sa cu vinovăţie, neavând cunoştinţă de existenţa instrumentelor de plată falsificate.

În ceea ce priveşte primul aspect invocat, Înalta Curte, pentru aceleaşi motive expuse pe larg la pct. 1 din considerente, apreciază că acesta este neîntemeiat, starea de pericol la adresa instituţiilor financiare şi a cetăţenilor utilizatori ai instrumentelor de plată reale, adevărate, fiind creată în momentul utilizării de către inculpatul R.A.C., cu sprijinul material şi moral al recurentului B.T.H., a cârdurilor bancare falsificate la diverşi comercianţi pentru plata produselor achiziţionate, şi nicidecum prin transmisiunea acestora de la autorul falsului în posesia inculpatului R., activitate care, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, nu echivalează cu punerea lor în circulaţie şi nu se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că acesta a acţionat cu vinovăţie, sub forma intenţiei directe, cunoscând caracterul fals al cârdurilor bancare folosite de inculpatul R.A.C., prevăzând că, prin acţiunile sale, ajută la crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică în instrumentele de plată electronică şi urmărind producerea respectivei stări de pericol prin comiterea faptelor.

în acest sens, în deplin acord cu instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte arată că recurentul l-a însoţit în repetate rânduri pe inculpatul R.A.C. în momentele în care acesta a utilizat la plată cârdurile bancare falsificate şi a manifestat un interes deosebit faţă de respectivele tranzacţii, aspect ce rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinelor, fiind imposibil să nu perceapă faptul că cel pe care îl însoţea se prezenta sub o identitatea falsă, respectiv „R.I.", şi că acest nume era înscris atât pe instrumentele de plată folosite, cât şi pe actul de identitate utilizat pentru autorizarea operaţiunilor la P.O.S.-uri.

De asemenea, recurentul a asigurat cu autoturismul tatălui său transportul coinculpatului la diversele centre comerciale unde s-au efectuat tranzacţiile frauduloase, .-a ajutat pe acesta să ducă bunurile achiziţionate la maşină, neputând prezenta vreun motiv plauzibil pentru „grija" deosebită manifestată, afirmaţiile sale în sensul că inculpatul R.A.C. îi datora bani şi a venit cu el ca să îl supravegheze, fiind în mod corect înlăturate de instanţa de prim control judiciar ca lipsite de logică şi necorespunzătoare adevărului, fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză.

Totodată, nu poate fi omisă atitudinea adoptată de recurent la vederea organelor de poliţie, când a încercat să fugă, aspect ce demonstrează cu certitudine împrejurarea că acesta era pe deplin conştient de faptul că atât el, cât şi inculpatul R.A.C. desfăşurau activităţi ilegale.

Relevantă sub aspectul poziţiei subiective a recurentului este, de asemenea, împrejurarea că acesta mai comise anterior fraude cu cărţi de credit în afara teritoriului ţării, fiind arestat de autorităţile judiciare olandeze, aşa cum rezultă din adresa din 12 septembrie 2011 a I.G.P.R. - D.C.C.O., astfel că îşi putea da cu uşurinţă seama de caracterul ilicit al tranzacţiilor efectuate de inculpatul R.A.C. tot cu instrumente de plată electronică falsificate.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat şi faptul că, în interiorul autoturismului recurentului, în dreptul scaunului şoferului,, au fost găsite 12 cârduri bancare A. falsificate - de care inculpatul R. nici nu şi-a amintit în primele declaraţii, fiind greu de crezut că acesta din urmă ar fi venit cu ele şi le-ar fi aşezat în portiera din stânga, fără ca inculpatul B.T.H. să aibă cunoştinţă despre acestea.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt întrunite, în cauză, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al celei subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la punerea în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 26 raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, nefiind întemeiată solicitarea recurentului de achitare pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

3. Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, recurentul a susţinut că, în cauză, trebuia să se reţină în sarcina sa şi infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., că, în raport de acuzaţia concretă ce i se aduce, se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de persoana care a falsificat instrumentele de plată şi le-a pus în circulaţie prin transmiterea posesiei lor către inculpatul R.A.C., precum şi faptul că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen. prin obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile, întrucât infracţiunile reţinute în sarcina lor sunt unele de pericol şi nu de prejudiciu, iar paguba reclamată de partea civilă nu este certă şi determinată.

În ceea ce priveşte primul aspect menţionat, Înalta Curte nu va proceda la analizarea temeiniciei lui, având în vedere că excede limitelor învestirii instanţei, în raport cu prevederile art. 317 şi art. 3856 C. proc. pen., nefiind permisă reţinerea în sarcina titularului căii de atac, direct în recurs, a unei alte infracţiuni în concurs cu cea care a făcut obiectul trimiterii lui în judecată şi condamnării de către instanţele inferioare, întrucât s-ar aduce atingere pricipiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, reglementat de dispoziţiile procesual penale anterior invocate.

Pe de altă parte, referitor la solicitarea de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., se constată că aceasta se bazează pe aceleaşi argumente expuse de recurent în încercarea de a demonstra lipsa unei trăsături esenţiale şi a elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, astfel încât, fără a relua motivele prezentate pe larg la pct. 1 şi 2 din considerente, Înalta Curte arată că respectiva solicitare nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât persoana faţă de care s-a dispus, prin rechizitoriu, disjungerea cauzei, este cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzute de alin. (1) al art. 24 din Legea nr. 365/2002 şi nicidecum pentru infracţiunea încriminată de alin. (2) al aceluiaşi articol, aşa cum a susţinut inculpatul.

Totodată, Înalta Curte nu poate reţine nici susţinerea recurentului referitoare la greşita soluţionare a laturii civile, constatând că instanţele inferioare au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen., dispunând obligarea solidară a inculpaţilor la plata despăgubirilor materiale către partea civilă SC A.E. SA.

Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi Curtea de apel, infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 este una de pericol, însă nu poate fi ignorat faptul că aceasta a produs şi consecinţe subsecvente, constând în cauzarea unei pagube în patrimoniul emitentului instrumentelor de plată ce au fost falsificate şi, apoi, puse în circulaţie de inculpatul R.A.C., cu sprijinul material şi moral al recurentului B.T.H., pagubă ce reprezintă contravaloarea bunurilor achiziţionate în mod fraudulos de inculpaţi, ce a fost suportată de partea civilă, la care se adaugă costul demersurilor efectuate de aceasta pentru sporirea gradului de securizare a cârdurilor reale ce au fost falsificate.

În acord cu instanţa de prim control judiciar, Înalta Curte arată că imperativul bunei administrări a justiţiei, care impune exercitarea concomitentă a acţiunii penale şi a celei civile, nu poate permite judecarea separată a acesteia din urmă, o astfel de soluţie contravenind însuşi spiritului legii române aplicabile şi reglementărilor art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea, în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă care să hotărască nu numai cu privire la temeinicia acuzaţiei penale, ci şi asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil. Or, în speţă, este nu numai în interesul societăţii de a se înfăptui actul de justiţie în mod complet şi cât mai prompt posibil, dar şi în interesul părţilor ca judecarea acţiunii civile să fie realizată, în întregul ei, în faţa instanţei penale, acestea având posibilitatea de a administra mai lesnicios probele şi de a-şi invoca apărările corespunzătoare, de cele mai multe ori comune ambelor acţiuni, în vederea stabilirii complete a adevărului şi evitării pronunţării unor hotărâri contradictorii.

Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, precum şi înscrisurile depuse, în probaţiune, la dosar de partea civilă (filele 150-227 d.u.p. şi 174-175 dosar fond), care atestă caracterul cert al prejudiciului reclamat, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanţele inferioare au dat curs solicitării acesteia de reparare a pagubei produse prin comiterea infracţiunii de către inculpaţi, făcându-se o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen.

4. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepsei cu închisoarea aplicată recurentului B.T.H., aspect criticat de acesta prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancţiune penală judicios individualizată atât în privinţa cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, aptă să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii, modalitatea în care a acţionat şi multitudinea actelor materiale comise, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, rămas neacoperit, precum şi comportamentul său procesual, acesta încercând în permanenţă să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare.

De asemenea, în mod corect a fost valorificat în procesul de cuantificare a sancţiunii penale aplicate inculpatului faptul că acesta nu are antecedente penale, că este integrat din punct de vedere social şi desfăşoară în prezent activităţi lucrative din care îşi asigură o existenţă licită, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (filele 167-169 dosar fond), împrejurări în raport cu care instanţa de apel a dat dovadă de suficientă clemenţă, prin reţinerea în favoarea recurentului a dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, în condiţiile art. 861 C. pen.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată recurentului inculpat de instanţa de prim control judiciar a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului de aplicare a dispoziţiilor art. 81 C. pen., apreciind, prin raportare la gravitatea infracţiunii comise şi comportamentul procesual ne corespunzător manifestat pe parcursul procedurii judiciare, că scopul sancţiunii penale nu poate fi atins decât prin supunerea inculpatului, pe durata termenului de încercare, unor măsuri de supraveghere specială din partea Serviciului de Probaţiune şi cerinţei ca acesta să respecte anumite obligaţii stabilite de instanţa de judecată, în condiţiile legii.

În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 12, 13, 172 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T.H.

Totodată, faţă de faptul că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.T.H. împotriva Deciziei penale nr. 158 din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 4237/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3973/2012. Penal