ICCJ. Decizia nr. 4237/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4237/2012

Dosar nr. 9387/2/2012

Şedinţa publică din 21 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012) a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Structura Centrală şi dispusă arestarea preventivă a inculpaţilor C.V., R.M.C. şi M.C.I., pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Deliberând asupra fondului propunerii de arestare preventivă Curtea a reţinut că pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. privind existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice (în sensul arătat de art. 681 C. proc. pen.) din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a săvârşit fapta pentru care este cercetat, să fie îndeplinită condiţia prevăzută de art. 136 alin. (6) C. proc. pen., respectiv ca pentru infracţiunea săvârşită, legea să prevadă doar pedeapsa cu închisorii şi să existe probe din care să rezulte vreunul din cazurile prevăzute la art. 148 C. proc. pen., văzute în lumina prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c) şi parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, în alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, se face ţinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura, potrivit prevederilor art. 136 alin. ultim C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la art. 143 C. proc. pen., instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă, potrivit art. 681 C. proc. pen. că inculpaţii au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul C.V. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în sarcina acestuia s-a reţinut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, împreună cu M.A. - director executiv la B. - G.U. şi N.M.A. - director comercial al B. Grup - Dorobanţi au iniţiat/constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop obţinerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea şi menţinerea în eroare a B. - G.S.G. SA, prin folosirea unor documente oficiale false şi înscrisuri sub semnătură privată false.

Cu privire la inculpatul R.M.C. s-a reţinut că este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, cu privire la acest inculpat s-a reţinut că în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau: M.A. - director executiv B. - G.U., N.A. - director comercial al B. - G.D. şi C.V., în scopul de a ajuta în orice mod la obţinerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea şi menţinerea în eroare a B. - G.D., G.D. şi A.B., prin racolarea unor persoane, care au acceptat cu uşurinţă să sprijine gruparea infracţională în sensul semnării, în calitate de garanţi ipotecari, respectiv fidejusori, contracte de credit acordate unor societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse de către liderii grupării infracţionale.

S-a reţinut totodată, că implicarea inculpatului R.M.C. în activitatea infracţională rezultă din declaraţiile şi denunţul formulat de martorul N.V., declaraţiile martorilor D.M. şi V.D., coroborate cu documentele bancare, actele notariale şi verificarea situaţiei societăţilor comerciale.

Cu referire la inculpatul M.C.I. se reţine că acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, inculpatul M.C.I. a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau: N.A. - director comercial al B. - G.D. şi C.V., prin intermediul lui R.C., a fost racolat în scopul de a induce şi menţine în eroare în vederea obţinerii unor importante sume de bani în mod ilicit B. - G.D., ca urmare a semnării în calitate de garant ipotecar, mandatar şi proprietar al garanţiilor aduse la SC I.O. SRL. A semnat contracte de creditare, în calitate de administrator/mandatar al garanţilor la SC A.P. SRL şi în calitate de mandatar/mandatar al garanţilor ipotecari la SC I.O. SRL. A întocmit în fals facturile ce aveau să justifice retragerile din numerar din liniile de credit şi a dispus transferarea sumelor de bani din linia de credit în conturile unor societăţi comerciale, care nu au avut niciodată relaţii comerciale cu societatea la care era împuternicit şi despre care ştia că nu desfăşoară activitate. A dispus transferul unor sume de bani în conturile unor societăţi comerciale din Bulgaria, în scopul de a-i ajuta pe membrii grupării infracţionale, de a-i retrage şi reintroduce în circuitul legal. Prejudiciul cauzat B. - G.D. şi U. este estimat la suma de 4.500.000 euro.

Indiciile temeinice privind comiterea de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat s-au apreciat a rezulta din declaraţiile martorilor V.D. şi D.M., coroborate cu documentele bancare, actele notariale şi verificarea situaţiei societăţilor comerciale în numele cărora inculpatul a acţionat.

În cauză instanţa de fond a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora arestarea preventivă se poate dispune dacă inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă, în orice mod, de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Instanţa a avut în vedere că potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii trebuie avută în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social al infracţiunii, iar pe de altă parte, starea de sănătate, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura.

Drept urmare, instanţa a avut în vedere pentru fiecare inculpat, întinderea activităţii infracţionale şi contribuţia la producerea prejudiciilor, reacţia opiniei publice faţă de comiterea unor fapte de o asemenea gravitate, riscul de a continua activitatea infracţională, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor din perspectiva vârstei şi a antecedentelor penale.

În ce priveşte durata de timp ce a trecut de la data comiterii faptelor, s-a apreciat că nu are o valoare de diminuare a pericolului pentru ordinea publică, având în vedere că ancheta a demarat ca urmare a denunţurilor formulate de către numiţii N.V. şi inculpatul S.N. în anul 2011, respectiv 2012, iar B. a formulat plângere penală la care a ataşat raportul de audit în anul 2012.

Din această perspectivă, în ce-l priveşte pe C.V., având în vedere amploarea activităţii infracţionale, contribuţia determinantă la producerea prejudiciului, s-a apreciat că fapta prezintă o gravitate deosebită şi, date fiind elementele mai sus menţionate, lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o reacţie socială negativă.

Ţinând cont de gravitatea deosebită a faptei, de caracterul organizat al activităţii infracţionale, de implicarea unor funcţionari bancari, evaluatori imobiliari şi notari şi de prejudiciul impresionant cauzat uneia dintre băncile cele mai importante din România, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar pune sub semnul îndoielii capacitatea instituţiilor statului de a avea o reacţie promptă şi adecvată faţă de fapte penale de acest gen.

Drept urmare, în temeiul art. 1491 C. proc. pen., instanţa a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism - Structura Centrală şi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor C.V., R.M.C. şi M.C.I..

Examinând recursurile declarate de inculpaţii R.M.C., M.C.I. Curtea constată că acestea sunt inadmisibile, urmând ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să fie respinse ca atare.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit art. 3852 C. proc. pen. pot face recurs persoanele arătate în art. 362 C. proc. pen., respectiv:

a) - procurorul în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

b) - inculpatul în ce priveşte latura penală şi latura civilă;

c) - partea vătămată în ce priveşte latura penală;

d) - partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce privesc latura penală şi latura civilă;

e) - martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, în ce priveşte cheltuielile judiciare cuvenite acestora;

f) - orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

(2) Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b) - f) şi de către reprezentantul legal, de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat şi de către soţul acestuia.

Recursul fiind o manifestare procesuală reglementată de C. proc. pen., ca orice altă manifestare, pentru a fi admisibil, trebuie să întrunească cumulativ trei condiţii şi anume: să fie obiectiv încuviinţat de lege; să aibă pertinenţă funcţională, adică să răspundă funcţional scopului atribuit de lege: persoana care a promovat calea de atac să aibă aptitudinea legală de a folosi această cale de atac. Or, în speţă, tocmai această ultimă condiţie de admisibilitate lipseşte, recursul fiind declarat de avocat T.N. pentru inculpatul R.M.C. şi avocat B.A. pentru inculpatul M.C.I., persoane care, astfel cum rezultă din actele şi lucrările dosarului nu aveau calitatea de reprezentanţi legali ai inculpaţilor.

Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare avocatul participă la desfăşurarea procesului penal în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă în momentul înscrierii în registrul oficial de evidenţă, în cazul în care este ales, sau în urma desemnării sale de către barou, atunci când este numit din oficiu. în ambele cazuri, proba calităţii de apărător se face prin împuternicire avocaţială.

Or, în speţă întrucât reprezentantul nu-şi probează calitatea de reprezentant legal, el este presupus că a acţionat în nume propriu şi nu mai poate pretinde ulterior că lucrează ca mandatar, poziţia unanimă a doctrinei fiind în sensul în care, în aceste cazuri, cererea va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.

Coroborând aceste aspecte, rezultă că excepţia de inadmisibilitate a recursului, este pe deplin întemeiată, urmând a fi admisă în consecinţă, având drept urmare respingerea recursurilor.

Examinând recursul declarat C.V., Curtea constată următoarele:

Prin Referatul din 14 decembrie 2012 întocmit în Dosarul nr. 102/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. f) şi a) C. proc. pen., raportat la art. 1491 C. proc. pen. şi următoarele C. proc. pen., luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării pentru inculpatul C.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în sarcina acestuia s-a reţinut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, împreună cu M.A. - director executiv la B. - G.U. şi N.M.A. - director comercial al B. - G.D. au iniţiat/constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop obţinerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea şi menţinerea în eroare a B. - G.S.G. SA, prin folosirea unor documente oficiale false şi înscrisuri sub semnătură privată false.

Pentru a aduce la îndeplinire scopul infracţional împreună cu cei doi factori decizionali i-a racolat pe funcţionarii bancari: G. (fostă B.) B.M. - director comercial B. - G.U., B.E. - director comercial adjunct B. - G.U., P.C. - consilier clientelă, B.D. - director executive B. - G.D., A.L.A. - director comercial adjunct, C.L. - director în Centrala B., experţii evaluatori: G.O.I., B.G. şi G.M.D. şi persoane prin intermediul cărora controlau societăţile comerciale care au beneficiat de credite în mod ilegal: S.N., R.C., L.M., S.T., S.A., C.I., ş.a., care i-au sprijinit în activitatea infracţională în vederea acordării în mod ilegal a creditelor la următoarele societăţi comerciale: SC F. SRL, SC T.T. SRL, SC A.I.E. SRL, SC S.G.B. SRL, SC P.C. SRL, SC M.G.S. SRL, SC P.I. SRL, SC M.T.I. SRL, SC A.P.G. SRL, SC P.I.S. SRL, SC A.A. SRL, SC S.B.G. SRL, SC T. SA, SC C.C.I.C. SRL, SC L.T.T. SRL, SC P.I. SRL, SC S.F. SRL, SC X. SRL, etc. cauzând un prejudiciu total estimat la 72.311.658 euro, respectiv 5.222.460 RON în dauna B. - G.U. şi G.D.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond că propunerea de arestare preventivă nu este lovită de nulitate pentru considerentul că inculpatul V.C. nu a fost audiat în calitate de învinuit sau inculpat şi nu i-a fost adusă la cunoştinţă învinuirea.

Astfel, instanţa de fond corect a reţinut că în speţă, la momentul formulării propunerii de arestare preventivă şi înregistrării acesteia la instanţa de judecată, era îndeplinită una din condiţiile art. 150 alin. (1) C. proc. pen., deoarece inculpatul V.C. era dispărut. În conformitate cu art. 150 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror şi de judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori se află în una din situaţiile prevăzute în art. 1491 alin. (6) C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de normele procesual penale pentru luarea măsurii preventive faţă de inculpatul C.V.. Astfel:

- există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat astfel cum prevede art. 143, art. 681 C. proc. pen.;

- infracţiunea cercetată este pedepsită cu închisoarea mai mare de patru ani;

- lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică astfel cum prevede art. 148 lit. f) C. proc. pen.;

- privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. final C. proc. pen.;

- o măsură alternativă celei privative de libertate nu se impune la acest moment procesual;

- sunt întrunite exigenţele art. 1491 şi următoarele C. proc. pen.

În analiza primei condiţii, a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent, acesta fiind apt să conducă la concluzia menţionată, respectiv la presupunerea rezonabilă că inculpatul C.V. a săvârşit faptele cercetate.

Elementele susţinute de inculpat în apărare, cu ocazia audierii acestuia în faţa instanţei nu au furnizat până în prezent o versiune susţinută probator în legătură cu modalitatea în care s-a desfăşurat evenimentele, care să excludă, în ceea ce-l priveşte, ilicitul penal.

Poziţia inculpatului nu este una sinceră sau de cooperare cu organele judiciare, acesta urmărind să minimalizeze în declaraţiile date, contribuţia infracţională. Cu ocazia audierii de către instanţă, la soluţionarea propunerii de arestare, inculpatul a negat comiterea faptelor, însă indiciile temeinice privind săvârşirea de către acesta a infracţiunilor pentru care este cercetat rezultă din declaraţiile şi denunţul formulat de martorul N.V., declaraţiile şi denunţul formulat de inculpatul S.N., declaraţiile inculpaţilor L.M. şi B.V.J. (referitor la fapta descrisă la pct. 13, respectiv implicarea inculpatului în obţinerea creditului bancar şi cumpărarea imobilului din C.D., prin intermediul unei societăţi comerciale fără activitate şi fără posibilitatea de a returna creditul bancar), dar şi din declaraţiile de recunoaştere date de inculpatul S.A., toate acestea coroborate cu documentele bancare şi plângerea formulată de B., raportul de audit şi verificările referitoare la situaţia societăţilor comerciale folosite pe de o parte pentru obţinerea creditelor, iar pe de altă parte, pentru transferarea sumelor obţinute din creditare, în scopul de a le da o aparenţă de legalitate şi, în final, pentru a fi însuşite de inculpat sau de colaboratori acestuia.

Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 C. proc. pen., că în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reţine că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi impune, totodată, existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen.

Aşa fiind, din succinta expunere a faptelor pretins comise, astfel după cum ele au fost însuşite de către prima instanţă potrivit referatului parchetului, rezultă existenţa de indicii şi probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpatul C.V. a faptelor pentru care s-a solicitat luarea măsurii arestării, fiind, totodată îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Cu privire la cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru a se dispune arestarea inculpatului şi anume existenţa probelor că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - Înalta Curte constată îndeplinirea ei.

Noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor săvârşite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârşit pretinsa faptă şi, nu în ultimul rând, consecinţele asupra ordinii de drept.

Natura infracţiunilor deduse judecăţii, modalitatea în care se reţine că au fost săvârşite, în mod repetat, la intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul folosindu-se, de poziţia de lider, contribuţia determinantă la producerea prejudiciului, faptul că a urmărit obţinerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se apreciază că fapta prezintă o gravitate deosebită cât, antrenând în activităţile sale funcţionari sau alte persoane justifică pe deplin menţinerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Pe de altă parte, noţiunea de pericol social concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, nu trebuie analizată în mod generic şi abstract, această noţiune trebuie raportată şi la datele ce caracterizează persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât, calitatea sa socială îl situa pe acesta într-o poziţie din care, într-o ordine socială normală, se impunea a fi exclusă recurgerea la comiterea de asemenea fapte.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie "factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracţie de gravitatea faptelor cu privire la care există indicii temeinice de a se suspecta că s-au comis, dând preferinţă datelor legate de persoana inculpatului.

În speţă, măsura arestării preventive a inculpatului este justificată prin existenţa unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiţiei - cercetările de faţă implicând lămurirea participaţiei inculpatului sub toate aspectele de fapt şi de drept - şi totodată, la protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Letellier c Franţei), prin care a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o "tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menţinerea arestului preventiv în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea şi desigur, menţinerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franţei).

Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a recurentului inculpat ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, acesta având obligaţia de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea fapte.

În aceste condiţii, detenţia inculpatului C.V. poate fi considerată ca fiind o măsură proporţională de natură să asigure desfăşurarea corectă a procesului penal, dispusă în concordanţă cu o procedură prevăzută de lege, având în vedere, mai ales, gravitatea faptelor pentru care acesta este cercetat.

Cât priveşte solicitarea formulată, în subsidiar, de apărătorul inculpatului C.V., vizând luarea faţă de inculpat a unor măsuri preventive, restrictive de libertate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Scopul măsurilor preventive, aşa cum este reglementat în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., constă în asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori în împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecată ori de la executarea pedepsei. Buna desfăşurare a procesului penal poate fi asigurată prin luarea măsurilor preventive, în sensul că se înlătură posibilitatea ca învinuitul sau inculpatul să încerce împiedicarea aflării adevărului în cauză în modalităţile prevăzute în textul legal menţionat. Înalta Curte constată că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, impunându-se privarea de libertate a inculpatului C.V., urmând a dispune în consecinţă.

Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.V. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii R.M.C., M.C.I. împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012).

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012).

Obligă recurenţii inculpaţi R.M.C. şi C.V. la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat M.C.I. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 21 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3973/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 4201/2012. Penal. Delapidarea (art. 215 ind.1... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4237/2012. Penal