ICCJ. Decizia nr. 4071/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4071/2012

Dosar nr. 7434/101/2010

Şedinţa publică din 11 decembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. nr. 215 din 31 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul penal nr. 7434/101/2010, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.F., la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi raportat la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., au fost contopite aceste pedepse şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., precum şi pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii preventive de 24 ore, executată în intervalul 12 aprilie 2010 - 13 aprilie 2010.

A fost obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către partea civilă SC M. SA, prin lichidator judiciar SC C.I.T.F.T. SRL, în cuantum de 553.620,72 lei.

S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Galaţi.

A fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 20 octombrie 2009, partea vătămată SC M. SA, cu sediul social în Municipiul Drobeta-Turnu Severin, a solicitat efectuarea de cercetării faţă de inculpatul S.F., deoarece acesta, în calitate de administrator al SC L. SRL, cu sediul în localit. a)tea Iveşti, judeţul Galaţi, a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii societăţii comerciale, de la care în perioada iulie-august 2009, a achiziţionat cantităţi de tablă în valoare de 553.620,72 lei, pentru plata cărora a emis 8 bilete la ordin, cunoscând că pentru valorificarea acestora nu există disponibil bănesc.

Din cercetările efectuate, a reieşit că inculpatul S.F. a emis succesiv, în perioada 09 iulie 2009-03 august 2009, un număr de 4 comenzi către partea vătămată, solicitând cumpărarea a 176 tone tablă, comenzi ce au fost aprobate de directorul comercial M.I., în prezent decedat, având stipulat ca modalitate de plată „bilet la ordin".

Totodată, s-a reţinut că în data de 09 iulie 2009 a avut loc prima livrare de tablă, efectuată în baza facturii şi avizului, pentru suma de 93.288,86 lei fiind emis biletul la ordin, scadent la data de 14 august 2009, care, fiind introdus la plată către R.B.S. Bank - Sucursala Timişoara, a fost refuzat parţial pentru suma de 91.263,81 lei, întrucât în contul societăţii disponibilul era de numai 2.025,05 lei.

Procedând în aceeaşi manieră, inculpatul a continuat să achiziţioneze marfă de la SC M. SA, prin emiterea altor bilete la ordin, care, la data scadenţei au fost refuzate la plată, întrucât societatea SC L. SRL, administrată de inculpat nu avea disponibil în cont.

S-a reţinut că inculpatul s-a ocupat personal de organizarea şi transportul mărfii achiziţionate, prin intermediul diverşilor transportatori, o parte din aceasta fiind vândută altor societăţi comerciale, iar o altă parte fiind depozitată în vederea comercializării la punctul de lucru al societăţii SC L. SRL, din judeţul Galaţi, aspecte ce rezultă declaraţia martorului G.D. - conducător auto.

L.P.T. Mehedinţi a solicitat Gărzii Financiare Galaţi efectuarea unui control la SC L. SRL, privind modul de înregistrare în evidenţa contabilă a aprovizionărilor de marfă de la partea vătămată, iar potrivit adresei din 20 ianuarie 2010 a rezultat că inculpatul a înregistrat în contabilit. a)tea societăţii facturi în sumă doar de 501.766,9 lei, din care s-a achitat cu ordin de plată doar suma de 45.000 lei şi cu bilete la ordin suma de 3.426, 06 lei.

De asemenea, s-a constatat că facturile din 6 august 2009 din 6 august 2009, în sumă totală de 100.279,88 lei, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC L. SRL, situaţie în cate a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti, formându-se Dosarul nr. 811/P/2009, în care inculpatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, care a fost conexat prezentei cauze.

S-a mai reţinut că, urmare controlului efectuat de Garda Financiară Galaţi, D.G.F.P. Galaţi, efectuând verificarea fiscală la SC L. SRL, a stabilit că prin neînregistrarea celor două facturi în contabilitatea societăţii, inculpatul a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 18.266 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar în cuantum de 852 lei, T.V.A. de plată în sumă; de 17.022 lei şi majorări de întârziere de 392 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că inculpatul, în calitate de administrator al SC L. SRL, a avut relaţii comerciale cu SC A. SA Arad, de la care a achiziţionat ţeava rotundă din fier în valoare de 20.730,13 lei, pentru plata căreia a emis fila C.E.C., fără a avea completate toate elementele esenţiale şi care, introdusă la plată în data de 9 septembrie 2009, a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

S-a arătat că, despre modalitatea în care inculpatul a. înţeles să respecte disciplina efectuării plăţilor în cadrul raporturilor comerciale avute ;cu alte societăţi comerciale, B.N.R., cu adresa din 10 februarie 2010, a comunicat faptul că SC L. SRL, cu sediul în localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi cu 18 incidente de. plată, din care 4 incidente cu C.E.C.-uri şi 14 incidente cu bilete la ordin, iar faţă de această situaţie s-a instituit interdicţia bancară de a emite C.E.C.-uri în perioada 11 septembrie 2009 -11 septembrie 2010.

Totodată, s-a reţinut că modalitatea în care a acţionat inculpatul conturează neechivoc intenţia sa de a induce în eroare reprezentanţii.părţii vătămate SC M. SA asupra capacităţii sale de plată, în scopul obţinerii unui folos material injust, prin completarea de bilete la ordin cu provizii fictive, aferente unor sume care nu au existat în contul bancar al societăţii la data emiterii acestora sau la datele scadente şi care nu puteau fi colectate într-o perioadă scurtă de timp, de la alţi debitori.;

În cauză, a fost audiat reprezentantul legal al părţii vătămate S.M.C., în calitate de director, care a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 553.791 lei, reprezentând contravaloarea mărfii vândute către SC L. SRL, aclministrată de inculpatul S.F.

De asemenea, din verificările efectuate în cauză, respectiv din adresa din 16 aprilie 2010 a Primăriei comunei Iveşti, judeţul Galaţi, a rezultat că inculpatul figurează în evidenţele instituţiei cu un autoturism, dobândit la data de 30 septembrie 2008, situaţie în care, nu a existat posibilit. a)tea luării unor măsuri asigurătorii.

S-a reţinut de către prima instanţă că succesiunea operaţiunilor comerciale efectuate de către inculpat dovedeşte intenţia acestuia de a obţine un folos material injust, urmărindu-se prejudicierea părţii civile prin folosirea:de mijloace frauduloase, sub forma biletelor la ordin fără acoperire bancară.

De asemenea, s-a arătat că semnificativă este modalit. a)tea în care a acţionat inculpatul, completând bilete la ordin cu provizii fictive, cu sume cate nu existau în contul bancar al societăţii la data emiterii acestora sau la data scadentei.

Împotriva sentinţei penale a Tribunalului Mehedinţi au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpatul S.F., iar prin Decizia penală nr. 108 din 28 martie 2012, Curtea de Apel Craiova le-a respins ca nefondate.

S-a motivat că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt, din probele administrate în cursul urmăririi penale şi nemijlocit de instanţă rezultând cu certitudine că inculpatul, în calitate de administrator al SC L. SRL, a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii societăţii comerciale, SC M. SA, de la care în perioada iulie -august 2009, a achiziţionat mărfuri în valoare de 553.620,72 lei, pentru plata cărora a emis 8 bilete la ordin, cunoscând că pentru valorificarea acestora nu eseistă disponibil bănesc.

Astfel cum a rezultat din probele aflate la dosar, inculpatul S.F. a emis succesiv, în perioada 09 iulie 2009 - 03 august 2009, un număr de 4 comenzi către partea vătămată, solicitând cumpărarea a 176 tone tablă, comenzi ce au fost aprobate de directorul comercial al SC M. SA, M.I., în prezent decedat, având stipulată ca modalitate de plată „biletul la ordin".

Potrivit înscrisurilor existente la dosar, a rezultat că în baza acestor comenzi emise de către inculpat, SC M. SA, în data de 09 iulie 2009, a efectuat prima livrare de tablă către societate administrată de inculpat, conform facturii şi avizului, în valoare de 93.288,86 lei, iar inculpatul, în vederea plăţii, a emis biletul la ordin, scadent la data; de 14 august 2009, care introdus la plată prin R.B.S. Bank -Sucursala Timişoara, a fost refuzat parţial, întrucât în contul societăţii inculpatului disponibilul bănesc a fost de numai 2.025,05 lei.

Procedând, în aceeaşi manieră, inculpatul a continuat să achiziţioneze marfă de la SC M. SA, prin emiterea altor bilete la ordin, care la data scadenţei au fost refuzate la plată, întrucât societatea SC L. SRL, administrată de inculpat nu a avut disponibilul bănesc în cont.

Implicarea inculpatului în activitatea descrisă mai sus ă rezultat din declaraţia acestuia, comenzile de livrare marfă, biletele de ordin şi declaraţia martorului G.D., care, în calit. a)te de conducătorul auto al inculpatului, a precizat că acesta s-a ocupat personal de organizarea şi transportul mărfii achiziţionate, o parte din tablă fiind vândută altor societăţi comerciale, iar o altă parte fiind depozitată în vederea comercializării, la punctul de lucru al societăţii SC L. SRL, din judeţul Galaţi.

Potrivit actelor de control întocmite de organele fiscale, verificarea fiscală a societăţii SC L. SRL administrată de inculpat, a evidenţiat faptul că facturile din 06 august 2009 şi din 06 august 2009, în sumă totală de 100.279,88 lei, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC L. SRL, prejudiciul adus bugetului de stat fiind în valoare totală de 18.266 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar, în cuantum de 852 lei, T.V.A. de plată în sumă de 17.022 lei şi majorări de 392 lei, sumă cu care D.G.F.P. Galaţi s-a constituit parte civilă în cauză.

De asemenea, urmare acestui control, a mai rezultat şi faptul că inculpatul, în calit. a)te de administrator al SC L. SRL, a avut relaţii comerciale cu SC A. SA. Arad, de la care a achiziţionat teavă rotundă din fier în valoare de 20.730,13 lei, pentru plata căreia a emis o filă C.E.C., fără a avea completate toate elementele esenţiale şi care, fiind introdusă la plată în data de 09 septembrie 2009, a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

În raport de elementele de fapt arătate mai sus, a fost cert că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 84 alin. (1) pct. 2, 3 din Legea nr. 59/1934, apărările inculpatului neavându-şi corespondent în materialul probator aflat la dosar.

Sub un prim aspect, solicitarea inculpatului de a se da eficienţă acordului de recunoaştere a vinovăţiei, deşi admisibilă în raport cu modificările aduse C. proc. pen. prin O.U.G. nr. 121/2011 şi împrejurarea;că inculpatul a fost audiat la termenul din 18 noiembrie 2010, mai devreme de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu a fost primită, cerinţele textului de lege nefiind îndeplinite.

Astfel, din cuprinsul declaraţiei date la prima instanţă, dar şi din concluziile exprimate în faza dezbaterii apelului, a rezultat că inculpatul a recunoscut parţial faptele, precizând că se consideră vinovat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, depunând stăruinţă pentru achitarea prejudiciului produs prin aceasta faptă şi înţelegând că achite suma de 18.266 lei.

De asemenea, inculpatul a recunoscut şi că a emis fila C.E.C., fără ca aceasta să fi fost completată cu toate elementele esenţiale prevăzute de lege, dar cu toate acestea a precizat că nu se consideră vinovat de înşelăciune, întrucât, deşi a achiziţionat marfă de la SC M. SA, pentru plata căreia a emis biletele la ordin, a pretins că ar fi încunoştinţat pe directorul societăţii despre lipsa de disponibil bancar, ba mai mult a susţinut că iniţial in conturile societăţii au existat bani, insuficienţi însă pentru a permite achitarea tuturor biletelor la ordin."

Mai mult, în faza apelului, inculpatul şi-a formulat o nouă apărare, susţinând că lipsa de disponibil bancar s-ar datora neonorării obligaţiilor Ide plată a preţului din partea propriilor debitori.

Această poziţie procesuală a făcut ca dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. să fie inoperabile în cauza de faţă, prevederile acordului de recunoaştere a vinovăţiei impunând ca recunoaşterea faptelor concurente să totală Işi necondiţionată, iar nu de circumstanţă, în scopul obţinerii de beneficii contrare voinţei şi raţiunii legiuitorului.

Prin urmare, prevalându-se de noile dispoziţii legale,:"inculpatul nu poate pretinde un beneficiu legal, în condiţiile în care recunoaşterea uneia dintre fapte a fost pur formală, contestându-i-se caracterul infracţional, deoarece nu a existat nicio raţiune pentru ca acesta să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă.

Soluţia opusă, decurgând din recunoaşterea formală a unei situaţii de fapt, căreia i se contestă natura infracţională, ar permite unei categorii de inculpaţi să beneficieze de reducerea limitelor de pedeapsă, contrar principiului egalităţii de tratament în raport cu inculpaţii ce se situează pe o poziţie de recunoaştere a faptei sau în raport cu inculpaţii care contestă fapta şi existenţa ei ca infracţiune.

Aşadar, de (dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. nu pot beneficia decât inculpaţii care manifestă o poziţie procesuală sinceră, recunoscând existenţa faptelor şi caracterul infracţional al acestora, alin. (6) al textului de lege lăsând deschisă doar posibilitatea schimbării de încadrare juridică.

O astfel de concluzie a rezultat din dispoziţiile art. 320¹ alin. (4) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 121/2011, care prevede posibilitatea soluţionării laturii penale a cauzei numai atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Deşi în raport cu data înregistrării cauzei la prima instanţă, judecătorul fondului a efectuat în totalitate cercetarea judecătorească, fără a se limita la probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de apel nu a dat eficienţă acordului de recunoaştere a vinovăţiei, faptele nefiind recunoscute în totalitate şi întrucât, cauza de reducere a pedepsei neputând opera parţial, ci faţă de întreg obiectul judecăţii, nu a existat nicio raţiune legală pentru ca inculpatului să i se recunoască acest beneficiu, faţă de poziţia procesuală adoptată.

În aceeaşi ordine de idei, pe fondul apelului inculpatului, Curtea a constatat că apărările acestuia, referitoare la lipsa intenţiei în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, au fost neîntemeiate, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Potrivit art. 215 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de înşelăciune inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă.

De asemenea, potrivit art. 215 alin. (2), infracţiunea este mai gravă dacă inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane a avut loc prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase.

Totodată, alin. (3) al textului de lege incriminează inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

În raport de conţinutul acestor dispoziţii legale, nu s-au reţinut ctiticile inculpatului, referitoare la lipsa intenţiei ca element constitutiv al infracţiunii, întrucât acestea sunt infirmate de materialul probator administrat şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii, fiind evidentă intenţia inculpatului de inducere în eroare la emiterea biletelor la ordin, pentru care nu există acoperire.

În condiţiile în care părţile nu au convenit în mod expres asupra emiterii unui bilet la ordin fără disponibil bancar, infracţiunea de înşelăciune subzistă mai presus de orice dubiu, întrucât acest instrument de plată nu ar putea fi acceptat de către beneficiar, decât sub condiţia subînţeleasă ca biletul la ordin să poată fi valorificat.

Cu alte cuvinte, existenţa disponibilului bănesc la data scadenţei convenite era specifică acestui instrument de plată, astfel că absenţa provizionului la un anumit moment al tranzacţiei trebuie convenită în mod expres, în caz contrar prezumându-se că părţile nu au convenit asupra prorogării scadenţei.

În situaţia dedusă judecăţii, reprezentantul părţii vătămate a precizat că nu fusese informată cu privire la lipsa disponibilului bancar, dar mai mult decât atât, în corecta stabilire a situaţiei de fapt este elocventă poziţia inculpatului, care a precizat că în contul bancar urmau să intre anumite sume de bani din alte contracte, aspect ce relevă împrejurarea că la momentul.emiterii biletului la ordin acesta nu avea disponibil în cont.

În sfârşit, s-a precizat şi faptul că alimentarea contului bancar se putea face din alte surse, valorificarea biletului la ordin de către beneficiar neputând fi condiţionată de executarea unot obligaţii comerciale din partea debitorilor emitentului.

Altfel spus, datorită posibilităţii de nerespectare a acestor obligaţii din partea terţilor, exista riscul corelativ ca beneficiarul biletului la ordin să se afle în imposibilit. a)tea recuperării sumei respective, motiv pentru care existenţa disponibilului bancar nu ar putea fi condiţionată de modul de îndeplinire a obligaţiilor comerciale din partea altor persoane.

Față de considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat că infracţiunea de Înşelăciune în convenţii a fost corect reţinută, criticile inculpatului fiind neîntemeiate şi în raport cu alte elemente de fapt.

Astfel, inculpatul a susţinut că în perioada 12-23 septembrie 2009 a vândut tabla achiziţionată de la partea civilă către SC R. SRL Deva în valoare de 484.797,27 lei, pentru care a primit biletul la ordin scadent la 04 decembrie 2009 şi refuzat la plată, însă acest fapt nu prezintă relevanţă şi nu-1 exonerează pe inculpat de răspundere penală, întrucât termenul scadent al acestui bilet la ordin priveşte o dată ce depăşeşte cu mult scadenţa ultimului bilet la ordin emis de inculpat către SC M. SA

De asemenea, potrivit tabelului definitiv al creanţelor aparţinând SC R. SRL, întocmit de administratorul judiciar (Cabinet Individual de insolvenţă-J.A.T.) în Dosarul nr. 159/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, SC L. SRL nu a fost înregistrată în calit. a)te de creditor al SC R. SRL cu suma de 484.797,27 lei, situaţie în care se poate concluziona că inculpatul nu a comercializat tabla achiziţionată de la partea civilă SC M. SA către această societate.

Tot astfel, în conturarea vinovăţiei inculpatului nu a fost lipsită de relevanţă nici adresa din 29 septembrie 2010, prin care lichidatorul judiciar al SC L. SRL a înaintat organelor de cercetare penală extrasele de cont din perioada 03 iulie 2009-31 septembrie 2009, din care rezultă că sumele încasate de la diverşi cumpărători prin B.R.D. -Agenţia Lieşti. erau retrase zilnic, în numerar, în cuantum de 10.000 lei cu titlu de diverse plăţi, societatea nedispunând de posibilităţi financiare în vederea achitării prejudiciului către partea civilă.

În aceste condiţii, era cert că biletele la ordin emise în favoarea părţii civile au constituit mijlocul fraudulos pentru realizarea activităţii infracţionale, deoarece inculpatul a cunoscut şi chiar a urmărit ca pentru valorificarea biletelor la ordin să nu existe acoperirea necesară, folosindu-le. cu intenţia de a induce în eroare partea civilă şi de a pricinui o pagubă.

În acest context, inculpatul a emis 8 bilete la ordin la intervale de timp diferite, cunoscând lipsa de disponibil în cont şi creându-i părţii civile convingerea că sumele menţionate vor fi plătite de eL, fiind cert că prin emiterea biletului la ordin fără acoperire, creditorii au fost induşi în eroare în scopul obţinerii unui folos material injust şi că li s-a cauzat o pagubă.

Prin urmare, fapta inculpatului constând în inducerea şi menţinerea în eroare a părţii civile, prin mijloace frauduloase, în vederea obţinerii unui folos material injust, ceea ce a determinat prejudicierea părţii civile, urmare a derulării unor relaţii comerciale de vânzare-cumpărare de marfă, cu executare succesivă, întrunea elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De altfel, prin Decizia penală nr. 338 din 13 decembrie 2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul de 9 judecători, a statuat că: „emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară nu constituie infracţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale. Când beneficiarul este indus sau menţinut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentare ca fiind adevărat faptul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi. încheiat sau executat contractul, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen."

În ceea ce priveşte solicitarea de achitare a inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alini lit. b) din Legea nr. 241/2005, datorită lipsei pericolului social al faptei, Curtea nu a avut-o în vedere, întrucât prejudiciul real adus bugetului de stat nu era cel în cuantum de 1.862,77 lei, astfel cum a rezultat din documentele de control şi sesizarea iniţială organului fiscal aflate la filele 187-192 şi 211-216 din dosarul de urmărire penală, ci de 18.266 lei, conform sesizării D.G.F.P. Galaţi şi procesului-verbal de control aflat la filele 278-305 din acelaşi dosar, cu luarea în considerare a valorii totale de achiziţie a cantităţii de tablă achiziţionate în luna august 2009 de la SC M. SA, de 100.280 lei

În raport cu întinderea prejudiciului, nu s-a susţinut că prin conţinutul ei concret fapta ar fi adus o atingere minimă valorilor sociale protejate de legea penală, această concluzie privind şi prejudiciul de 1862 lei achitat în cursul judecăţii şi indicat în cuprinsul actului de control iniţial.

În aprecierea întinderii prejudiciului, Curtea a avut în vedere şi faptul că infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost consecinţa omisiunii de ;înregistrare în evidenţa contabilă a celor două facturi, din 06 august 2009, în valoare de 50.139,94 lei şi din 08 august 2009, în valoare de 50.139,94 lei, despre care se face referire şi în sesizarea Gărzii Financiare Galaţi (aflată la filele 211-213 din dosarul de urmărire penală), reţinerea unui prejudiciu de 18.266 lei, prin procesul verbal de control din 29 aprilie 2010 (fila 280-285 din dosarul de urmărire penală), fiind urmarea faptului că societatea nu a prezentat până la data verificărilor originalul facturilor de achiziţie, nefiind acceptată de la deducere suma de 16.011 lei.

În acest sens, Curtea a avut în vedere că potrivit art. 146 punct 46 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004, justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din C. fisc., astfel că, în absenţa acestor documente, T.V.A.-ul de plată coincide cu valoarea T.V.A.-colectată, prejudiciul total fiind compus din 852 lei, reprezentând impozit pe profit, 17.022 lei T.V.A. şi 392 lei majorări de întârziere, potrivit centralizatorului existent la fila 284 din dosarul de urmărire penală.

De altfel, inculpatul nu a contestat întinderea acestei creanţe, conform art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că nu se impune majorarea acestora, în sensul solicitat de Ministerul Public, ele fiind apte să răspundă cerinţelor de exemplaritate prevăzute de art. 52 C. pen., prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Din această perspectivă, s-a reţinut că deşi prin faptele săvârşite s-a cauzat un important prejudiciu în dauna părţii vătămate SC M. SA, nu trebuia omis din vedere că inculpatul este tânăr, provine dintr-o familie organizată, nu era cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat la toate chemările organului judiciar, colaborând cu instanţele de judecată, formulându-şi o serie de apărări fără a contribui la tergiversarea procesului penal şi depunând eforturi în vederea achitării parţiale a prejudiciului adus în dauna bugetului consolidat al statului.

Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. şi dată fiind împrejurarea că în favoarea inculpatului nu au fost reţinute dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., pedeapsa stabilită pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. nu poate fi redusă sub limita de 3 ani şi 4 ani închisoare, fixată de prima instanţă, aceasta neputând permite aplicarea prevederile art. 81 sau art. 86¹ C. pen., în cazul concursului de infracţiuni.

În sfârşit, nefondată a fost şi critica Ministerului Public, referitoare la omisiunea primei instanţe de a face aplicarea art. 64 lit. c) C. pen., cu titlu de pedeapsa complementară, o astfel de interdicţie nefiind justificată în raport de preocupările inculpatului de a-şi asigura veniturile necesare traiului, prin desfăşurarea de activităţi comerciale.

De asemenea, cum orice restrângere adusă în planul libertăţii persoanei trebuie să fie proporţională şi determinată de situaţia ce a justificat-o, o astfel de ingerinţă s-ar impune doar în cazul unei perseverenţe infracţionale vădite în comiterea de infracţiuni economice, or, lipsa antecedentelor penale şi numărul actelor materiale sunt elemente care pledează pentru respingerea unei astfel de solicitări, celelalte incidente bancare, putând fi şi consecinţa lipsei de cunoştinţe juridice specifi.ce domeniului de activitate.

În baza art. 379 pct. 1 lit b) C. proc. pen., Curtea a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi apelantul inculpat S.F. împotriva sentinţei penale nr. 215 din 31 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul penal nr. 7434/101/2010, ca nefondate.

Împotriva Deciziei penale nr. 108 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul S.F.

Parchetul a criticat decizia sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate inculpatului, soluţionării greşite a laturii civile a cauzei şi neaplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alicul litc C. pen., având în vedere infracţiunile săvârşite de inculpat - înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală.

Inculpatul S.F. a criticat decizia sub aspectul greşitei condamnări pentru înşelăciune, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, neaplicării dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., în condiţiile în care a recunoscut infracţiunile de evaziune fiscală şi art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 şi nemotivării deciziei pronunţată de instanţa de apel.

Recursul declarat de inculpatul S.F. este fondat.

Potrivit art. 215 alin. (3) C. pen., înşelăciune în convenţii constă în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat contractul, în condiţiile stipulate.

Elementul material poate fi realizat atât printr-o acţiune de inducere în eroare, cât şi printr-o acţiune de menţinere în eroare.

Neexecutarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contract încheiat nu constituie infracţiunea de înşelăciune dacă nu s-a stabilit că s-au folosit manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei cu ocazia încheierii contractului.

Conform art. 215 alin. (2) C. pen., înşelăciunea prevăzută în alin. (3) este mai gravă dacă a fost săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.

Agravanta se referă la mijloacele frauduloase folosite de către făptuitor - nume sau calităţi mincinoase. În afara celor două mijloace frauduloase prevăzute expres de lege, sunt mijloace frauduloase toate acele mijloace de inducere în eroare care constituie prin ele însele infracţiuni (folosirea unui înscris fals, uzurparea de calităţi oficiale, portul nelegal de uniforme, fals în declaraţii, ş.a.).

Latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune presupune intenţia directă, deoarece făptuitorul acţionează în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

În cauza dedusă judecăţii nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., sub aspectul laturii subiective şi se impune achitarea inculpatului S.F. în temeiul dispoziţiilor artll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a acţionat cu intenţie directă în sensul dispoziţiilor legale menţionate.

S-a reţinut că în perioada 9 iulie 2009 - 3 august 2009, inculpatul S.F. -administrator al SC L. SRL a emis patru comenzi către SC M. SA şi a solicitat cumpărarea a 176 tone tablă. Comenzile au fost aprobate şi s-a convenit ca plata să se realizeze prin bilet la ordin.

La data de 9 iulie 2009, a avut loc prima livrare de tablă, efectuată în baza facturii şi a avizului pentru suma de 93.288,86 lei, fiind emis biletul la ordin, scadent la 14 august 2009, care introdus la plată a fost refuzat parţial pentru suma de 91.263,81 lei. Inculpatul a continuat să achiziţioneze tablă de la SC M. SA şi a mai emis încă 7 bilete la ordin - care, la data scadenţei au fost refuzate la plată, întrucât societatea SC L. SRL administrată de inculpat nu avea disponibil în cont

Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţii se cere ca înşelarea contractantului să fie rezultatul unor manopere dolozive, tinzând la inducerea ori menţinerea în eroare a acestuia, eroare ce este determinată la încheierea sau executarea contractului.

Simpla operaţiune de emitere a unor bilete la ordin fără acoperire, în absenţa mijloacelor frauduloase, nu poate constitui infracţiune, cu atât mai mult cu cât, beneficiarul plăţii are posibilitatea de a învesti biletul la ordin cu formulă executorie şi de a trace la executarea patrimoniului debitorului.

Probele administrate nu au dovedit că inculpatul S.F. -administrator al SC L. SRL a acţionat cu intenţie frauduloasă, iar în acest sens se are în vedere următoarele:

Martorul P.F.V.M., director general la SC A.V. SA Arad a declarat că în perioada 2008-2009, inculpatul S.F. - administrator al SC L. SRL a achiziţionat de SC A.V. SA Arad materiale (tablă, profile), iar pe durata operaţiunilor comerciale desfăşurate, inculpatul a manifestat seriozitate, efectuând la timp plata prin bilete la ordin, file C.E.C., ordine de plată.

În acelaşi sens a relatat şi martora D.R.L., director al SC A. SA Arad, anume că în perioada 2007 - 2009, SC A. SA a vândut societăţii administrate de inculpat, materiale în valoare totală de 900.000 lei, iar plata s-a efectuat cu ordine de plată şi file C.E.C., de fiecare dată onorate de bancă.

De asemenea, martora a relevat că după ultima livrare de marfă către societatea inculpatului, în iulie 2009, i-a mai oferit spre achiziţionare şi alte produse în valoare de 20.000 lei, ofertă refuzată de inculpat datorită lipsei disponibilului bănesc.

În ceea ce-l priveşte pe reprezentantul părţii civile SC M. SA, numitul M.I., care a semnat comenzile emise de inculpat şi a convenit modalitatea de plată a mărfii livrate prin bilete la ordin, nu a putut fi audiat, întrucât a decedat la 14 aprilie 2010.

Distinct de aceasta, se reţine că biletele la ordin au fost emise de inculpat în perioada 9 iulie 2009 - 3 august 2009, iar conform adresei din 10 februarie 2010 emisă de B.N.R. pe numele SC L. SRL, societatea administrată de inculpat, s-a instituit interdicţia bancară de a emite C.E.C.uri în perioada 11 septembrie 2009-11 septembrie 2010.

Aşadar, la data emiterii biletelor la ordin şi scadenţei acestora (30 zile de la emitere) societatea inculpatului nu se afla în interdicţie bancară.

Pe de altă parte, refuzul băncii de a plăti la scadenţă biletele la ordin pentru lipsa disponibilului în cont dă dreptul posesorului titlului de a promova acţiune cambială sau de a declanşa executarea cambială.

Solicitarea inculpatului de a se da eficienţă acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate fi admisă, întrucât cerinţele dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. nu sunt îndeplinite.

Din cuprinsul declaraţiei dată la prima instanţă şi concluziile exprimate în faza dezbaterii apelului, inculpatul a recunoscut în parte faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei, infracţiunea de evaziune fiscală şi cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi (3) din Legea nr. 59/1934. Cu privire la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., inculpatul a precizat că nu este vinovat de comiterea faptei, întrucât deşi a achiziţionat marfa de la SC M. SA, pentru plata căreia a emis biletele la ordin, l-a încunoştinţat pe directorul societăţii despre lipsa disponibilului bancar, iar în contul societăţii au existat bani insuficienţi pentru achitarea biletelor la ordin.

Dispoziţiile art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen., prevăd că judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalit. a)te faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de. probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstantiere.

Inculpatul S.F. nu a recunoscut în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare, înşelăciune, evaziune fiscală şi cea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 şi de aceea, dispoziţiile art. 320¹ alin. (1)-(7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, nu-i sunt aplicabile.

În conformitate cu prevederile art. 356 C. proc. pen., sentinţa primei instanţe cuprinde descrierea faptelor inculpatului S.F. cu arătarea timpului şi a locului unde au fost săvârşite, analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, motivele pe care se întemeiază soluţia, temeiurile de fapt şi de drept care au justificat hotărârea dată în cauză, fiind ;înlăturate motivat apărările inculpatului.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 383 C. proc. pen., decizia instanţei de apel cuprinde temeiurile de fapt şi de drept care au dus la respingerea apelului inculpatului S.F.

Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin. (1) din Convenţie, include printre altele şi dreptul părţilor la proces de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor şi obligaţia instanţei de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de probă ale părţilor, ceea ce nu înseamnă un răspuns detaliat pentru fiecareargument, cum Curtea Europeană a statuat constant.

În jurisprudenţă.

Se constată că ambele instanţe - fond şi apel - au realizat o analiză efectivă, reală a apărărilor inculpatului S.F., o referire concretă la elementele de fapt ce au justificat concluzia referitoare la interpretarea elementelor constitutive ale infracţiunilor.^;

Ca atare, nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare, în speţă nefiind incident cazul de casare prev.de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., invocat de apărare, anume, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori. motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen., se impune admiterea recursului inculpatului S.F., casării deciziei penale atacate şi în parte a sentinţei penale nr. 215 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Mehedinţi, iar în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Referitor la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, se constată că este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

La individualizarea pedepselor aplicare inculpatului S.F. pentru faptele săvârşite, evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi art. 84 alin. (1) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 59/1934 (Legea C.E.C.-ului) au fost avute în vedere corect criteriile generale prev.de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gradul de pericol social şi împrejurările comiterii faptelor, prejudiciul cauzat A.N.A.F. a fost recuperat în totalit. a)te, cât şi datele care circumstanţiază persoana inculpatolui, necunoscut cu antecedente penale.

Fiind stabilite pedepse într-un cuantum, sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea circumstanţei atenuante prev.de art. 74 lit. a) C. pen., conduita buna a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, s-au avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului, cât şi pericolul social concret al faptelor, pus în evidenţă de împrejurările şi modalit. a)tea în care a acţionat

În raport cu circumstanţele personale ale inculpatului S.F., necunoscut cu antecedente penale, în vârstă de 27 ani, ce provine dintt-o familie organizată, se apreciază că schimbarea modalităţii de executare a pedepsei rezultante de 6 luni închisoare din detenţie în suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, se justifică.

În această situaţie, condamnarea constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei, inculpatul S.F. nu va mai săvârşi infracţiuni.

În raport de criteriile enunţate, critica parchetului referitoare la majorarea pedepselor inculpatului, este nefondată.

Cu privire la prejudiciul cauzat A.N.A.F., se reţine că la judecata în primă instanţă, M.F.P. - A.N.A.F., cu adresa din 26 mai 2011 a comunicat instanţei că suma de 1.862 lei reprezintă prejudiciul stabilit în sarcina SC L. SRL Iveşti, având ca administrator pe S.F., din care 1.011 lei T.V.A. şi 851 lei impozit pe profit. Inculpatul a achitat suma de 1.862 lei, cu chitanţele din 16 septembrie 2011, iar Tribunalul Mehedinţi a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F.-D.G.F.P. Galaţi.

Împrejurarea că în cursul urmăririi penale, A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 18.266 lei, reprezentând prejudiciul creat de SC L. SRL Iveşti nu are nicio relevanţă, de vreme ce partea civilă a precizat ulterior instanţei că prejudiciul stabilit în sarcina SC L. SRL este în cuantum de 1.862 lei.

Spre deosebire de acţiunea penală, care este dominată de principiul oficialităţii, acţiunea civilă este guvernată de principiul disponibilităţii.

Principiul disponibilităţii nu permite instanţei să treacă peste voinţa părţilor cu privire la soluţionarea acţiunii civile, chiar dacă adiministrarea probelor ar duce la o concluzie diferită decât poziţia pe care o manifestă subiecţii acţiunii.

Prin urmare, o dată ce partea civilă a precizat în cursul judecăţii că prejudiciul cauzat de societatea inculpatului este în cuantum de 1.862 lei, (din care 1.011 lei T.V.A. şi 851 lei impozit pe profit), iar inculpatul l-a achitat, corect s-a apreciat de prima instanţă că prejudiciul părţii civile a fost recuperat

Ca atare, critica parchetului sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile este neîntemeiată.

În privinţa neaplicări inculpatului a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., se reţin următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 65 şi urm.C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natuta şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor dteptuti este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Condiţia cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzută în acel aliniat este obligatorie.

În cauză, pedeapsa complementară a interzicetii unor dteptuti nu poate fi aplicată inculpatului, întrucât nu este îndeplinită condiţia cu privite la cuantumul pedepsei principale, care a fost stabilit la 6 luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilot art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 108 din data de 28 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală şi în parte sentinţa penală nr. 215 din 31 octombrie 2012 a Tribunalului Mehedinţi.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi patru luni închisoare pe care le depune în individualitatea lot.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art 10 lit. d) C. proc. pen. achită pe inculpatul S.F. pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele de 6 luni închisoare şi de 3 luni închisoare aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.

În baza art. 81, 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni,

În baza art 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva aceleiaşi decizii penale.

Cheltuielile judiciare; rămân în sarcina statului, din care onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2012.

OPINIA SEPARATA

Recursul inculpatului este nefondat, nefiind incident cazul de achitare prev. de art. 10 lit. d din C. proc. pen. („lipsa intenţiei" ca element al laturii subiective din conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune) pentru următoarele motive:

Inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, condamnare meţinută în apel, printre altele, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1),(2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În sinteză, s-au reţinut de ambele instanţe următoarele:

La data de 20 octombrie 2009, partea vătămată SC M. SA, cu sediul social în Municipiul Drobeta Turnu Severin, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de inculpatul S.F., deoarece acesta, în calitate de administrator al SC L. SRL, cu sediul în localit. a)tea Iveşti, judeţul Galaţi, a indus şi menţinut în eroare reprezentanţii societăţii comerciale, de la care în perioada iulie-august 2009, a achiziţionat cantităţi de tablă în valoare de 553.620,72 lei, pentru plata cărora a emis 8 bilete la ordin, cunoscând că pentru valorificarea acestora nu există disponibil bănesc.

I.P.J. Mehedinţi a solicitat Gărzii Financiare Galaţi efectuarea unui control la SC L. SRL, privind modul de înregistrare în evidenţa contabilă a aprovizionărilor de marfă de la partea vătămată, iar potrivit adresei din 20 ianuarie 2010 a rezultat că inculpatul a înregistrat în contabilit. a)tea societăţii facturi în sumă doar de 501.766,9 lei, din care s-a achitat cu ordin de plată doar suma de 45.000 lei şi cu bilete la ordin suma de 3.426, 06 lei.

De asemenea, s-a constatat că facturile din 6 august 2009 şi din 6 august 2009, în sumă totală de 100.279,88 lei, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC L. SRL, situaţie în care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Lieşti, formându-se Dosarul nr. 811/P/2009, în care inculpatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, care a fost conexat prezentei cauze.

S-a mai reţinut că, urmare controlului efectuat de Garda Financiară Galaţi, D.G.F.P. Galaţi, efectuând verificarea fiscală la SC L. SRL, a stabilit că prin neînregistrarea celor două facturi în contabilitatea societăţii, inculpatul a creat-un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 18.266 lei, reprezentând; impozit pe profit suplimentar în cuantum de 852 lei, T.V.A. de plată în sumă de 17.022 lei şi majorări de întârziere de 392 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în procesul penal.

De asemenea, s-a constatat şi faptul că inculpatul, în calit. a)te de administrator al SC L. SRL, a avut relaţii comerciale cu SC A. SA Arad, de la care a achiziţionat ţeava rotundă din fier în valoare de 20.730,13 lei, pentru plata căreia a emis fila C.E.C., fără a avea completate toate elementele esenţiale şi care, introdusă la plată în data de 9 septembrie 2009, a fost refuzată pe motiv de lipsă totală de disponibil.

S-a arătat că, despre modalitatea în care inculpatul a înţeles să respecte disciplina efectuării plăţilor în cadrul raporturilor comerciale avute cu alte societăţi comerciale, B.N.R., cu adresa din 10 februarie 2010, a comunicat faptul că SC L. SRL, cu sediul în localitatea Iveşti, judeţul Galaţi, figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi cu 18 incidente de plată, din care 4 incidente cu C.E.C.uri şi 14 incidente cu bilete la ordin, iar faţă de această situaţie s-a instituit interdicţia bancară de a emite C.E.C.-uri în perioada 11 septembrie 2009 -11 septembrie 2010. .

Ambele instanţe au reţinut că modalitatea în care a acţionat inculpatul conturează neechivoc intenţia sa de a induce în eroare reprezentanţii părţii vătămate SC M. SA asupra capacităţii sale de plată, în scopul obţinerii unui folos material injust, prin completarea de bilete la ordin cu provizii fictive, aferente unor sume care nu au existat în contul bancar al societăţii la data emiterii acestora sau la datele scadente şi care nu puteau fi colectate într-o perioadă scurtă de timp, de la alţi debitori.

S-a reţinut de instanţele anterioare că succesiunea operaţiunilor comerciale efectuate de către inculpat dovedeşte intenţia acestuia de a obţine un folos material injust, urmărindu-se prejudicierea părţii civile prin folosirea de mijloace frauduloase, sub forma biletelor la ordin fără acoperire bancară. De asemenea, s-a arătat că semnificativă este modalitatea în care a acţionat inculpatul, completând bilete la ordin cu provizii fictive, cu sume care nu existau în contul bancar al societăţii la data emiterii acestora sau la data scadenţei.

În esenţă, inculpatul nu a contestat situaţia de fapt reţinută de instanţe, susţinând însă că nu ar fi acţionat cu intenţia de a înşela partea vătămată.

Instanţa de apel a examinat şi, prin ample argumente de fapt şi de drept, a înlăturat ca neîntemeiată apărarea inculpatului constând în „ lipsa intenţei de inducere în eroare ", menţionând următoarele:

Inculpatul a recunoscut că a emis fila C.E.C., fără ca aceasta să fi fost completată cu toate elementele esenţiale prevăzute de lege, dar cu toate acestea a precizat că nu se consideră vinovat de înşelăciune, întrucât, deşi a achiziţionat marfă de la SC M. SA, pentru plata căreia a emis biletele la ordin, a pretins că ar fi încunoştinţat pe directorul societăţii despre lipsa de disponibil bancar, ba mai mult a susţinut că iniţial in conturile societăţii au existat bani, insuficienţi însă pentru a permite achitarea tuturor biletelor la ordin.

Mai mult, în faza apelului, curtea de apel a constatat că inculpatul şi-a formulat o nouă apărare, susţinând că lipsa de disponibil bancar s-ar datora neonorării obligaţiilor de plată a preţului din partea propriilor debitori.

Curtea de apel a apreciat că apărările acestuia, referitoare la lipsa intenţiei în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, sunt neîntemeiate, fiind contrazise de probele administrate în cauză, cu următoarea motivare:

Totodată, alin. (3) al textului de lege mcriminează inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.

În raport de conţinutul acestor dispoziţii legale, curtea de apel a apreciat că nu se pot reţine apărările inculpatului referitoare la lipsa intenţiei ca element constitutiv al infracţiunii, întrucât acestea sunt infirmate de materialul probator administrat şi de modalitatea de săvârşire a faptelor, fiind evidentă intenţia inculpatului de inducere în eroare la emiterea biletelor la ordin pentru care nu există acoperire.

Astfel, menţionează instanţa de apel, în condiţiile în care părţile nu au convenit în mod expres asupra emiterii unui bilet la ordin fără disponibil bancar, infracţiunea de înşelăciune subzistă, mai presus de orice dubiu, întrucât acest instrument de plată nu ar putea fi acceptat de către beneficiar decât sub condiţia subînţeleasă ca biletul la ordin să poată fi valorificat. Cu alte cuvinte, existenţa disponibilului bănesc la data scadenţei convenite este specifică acestui instrument de plată, astfel că absenţa provizionului la un anumit moment al tranzacţiei trebuie convenită în mod expres, în caz contrar prezumându-se că părţile nu au convenit asupra prorogării scadenţei.

Or, a reţinut instanţa de apel că reprezentantul părţii vătămate a precizat că nu fusese informat cu privire la lipsa disponibilului bancar; dar, a menţionat instanţa de apel, în corecta stabilire a situaţiei de fapt este elocventă declaraţia inculpatului, care a precizat că în contul bancar urmau să intre anumite sume de bani din alte contracte, aspect ce relevă împrejurarea că la momentul emiterii biletului la ordin acesta nu avea disponibil în cont. în sfârşit, a menţionat curtea de apel şi faptul că alimentarea contului bancar se putea face din alte surse, valorificarea biletului la ordin de către beneficiar neputând fi condiţionată de executarea unor obligaţii comerciale din partea debitorilor emitentului.

Altfel spus, în opinia instanţei de apel, datorită posibilităţii de nerespectare a acestor obligaţii din partea terţilor, există riscul corelativ ca beneficiarul biletului la ordin să se afle în imposibilit. a)tea recuperării sumei respective, motiv pentru care existenţa disponibilului bancar nu ar putea fi condiţionată de modul de îndeplinire" a obligaţiilor comerciale-din partea altor persoane.

Astfel, a reţinut instanţa de apel că inculpatul a susţinut că, în perioada 12-23 septembrie 2009, a vândut tabla achiziţionată de la partea civilă către SC R. SRL Deva în valoare de 484.797,27 lei, pentru care a primit biletul la ordin scadent la 04 decembrie 2009 şi refuzat la plată, însă acest fapt nu prezintă relevanţă şi nu-l exonerează pe inculpat de răspundere penală, întrucât termenul scadent al acestui bilet la ordin priveşte o dată ce depăşeşte cu mult scadenţa ultimului bilet la ordin emis de inculpat către SC M. SA De asemenea, potrivit tabelului definitiv al creanţelor aparţinând SC R. SRL, întocmit de administratorul judiciar (Cabinet Individual de Insolvenţă-J.A.T.) în Dosarul nr. 159/97/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, SC L. SRL nu este înregistrată în calitate de creditor al SC R. SRL cu suma de 484.797,27 lei, situaţie în care se poate concluziona că inculpatul nu a comercializat tabla achiziţionată de la partea civilă SC M. SA către această societate.

Tot astfel, în conturarea vinovăţiei inculpatului - conform opiniei instanţei de apel -nu este lipsită de relevanţă nici adresa din 29 septembrie 2010, prin care lichidatorul judiciar al SC L. SRL a înaintat organelor de cercetare penală"extrasele de cont din perioada 03 iulie 2009 - 31 septembrie 2009, din care rezultă că sumele încasate de la diverşi cumpărători prin B.R.D. - Agenţia Lieşti erau retrase zilnic, în numerar, în cuantum de 10.000 lei, cu titlu de diverse plăţi, societatea nedispunând de posibilităţi financiare în vederea achitării prejudiciului către partea civilă.

În aceste condiţii, concluzionează instanţa de apel, este cert că biletele la ordin emise în favoarea părţii civile au constituit mijlocul fraudulos, pentru realizarea activităţii infracţionale, deoarece inculpatul a cunoscut şi chiar a urmărit ca pentru valorificarea biletelor la ordin să nu existe acoperirea necesară, folosindu-le cu intenţia de a induce în eroare partea civilă şi de a pricinui o pagubă. în acest context, inculpatul a emis 8 bilete la ordin la intervale de timp diferite, cunoscând lipsa de disponibil în cont şi creându-i părţii civile convingerea că sumele menţionate vor fi plătite de el, fiind cert că prin emiterea biletului la ordin fără acoperire, creditorii au fost induşi în eroare în scopul obţinerii unui folos material injust şi că li s-a cauzat o pagubă.

În argumentarea soluţiei de condamnare, curtea de apel a făcut referire şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi (Decizia penală nr. 338 din 13 decembrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul de 9 judecători, în care s-a statuat că: „emiterea unui bilet la ordin pentru a cărui valorificare la data scadenţei nu există acoperirea necesară nu constituie infi"acţiune în lipsa unor elemente subiective sau obiective corespunzătoare conţinutului constitutiv al unei fapte penale. Când beneficiarul este indus sau menţinut în eroare, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin prezentare ca fiind adevărat faptul mincinos că există acoperire în cont pentru încasare, în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul, fapta constituie infracţiunea de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen.").

În opinia separată, a fost avută în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi potrivit căreia, în cadrul criteriilor pentru evaluarea intenţiei în cazul infracţiunii de înşelăciune, se înscriu conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte sau C.E.C.uri, anterior datei faptelor din actul de sesizare, măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale sau pentru efectuarea plăţii, coerenţa măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea faţă de respectarea normelor care guvernează domeniul în speţă, rulajul mărfurilor sau al încasărilor, precum şi caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate faţă de faptele din cauza dedusă judecăţii, alături de elementele determinante pentru încheierea contractului, cunoaşterea de către părţile contractante a modului în care se va desfăşura contractul, a momentului şi a modului în care se va face plata, existenţa unor împrejurări imprevizibile, emiterea de C.E.C.uri după interdicţia bancară.

De asemenea, sunt irelevante, pentru stabilirea intenţiei de inducere în eroare în prezenta cauză, atât „comportamentul comercial" al inculpatului în raport cu alte societăţi comerciale, mai ales dacă se observă că respectivele societăţi sunt entităţi comerciale importante pe.plan local, societăţi de tip „S.A." (SC A.V. SA Arad şi SC A. SA), cât şi potenţialitatea trecerii la executare silită a debitorului pe baza biletelor la ordin (care poate rămâne la stadiul unei simple ipoteze în condiţiile în care debitorul ori societatea debitoare nu are mijloace financiare ori bunuri în patrimoniul lor).

În consecinţă, având în vedere, pe de o parte, că ambele instanţe (competente să devolueze „în fapt" şi „în drept" cauza penală) au examinat apărarea inculpatului cu privire la „lipsa elementului subiectiv" al infracţiunii de înşelăciune, înlăturând prin ample argumente de natură probatorie, juridică şi jurisprudenţială această apărare, iar pe de altă parte, că în recurs (cale de atac devolutivă preponderent „în drept") nu au fost administrate alte probe noi care să infirme, parţial sau total, situaţia de fapt şi vinovăţia recurentului-inculpat, se impune respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat.

Conform opiniei separate, având în vedere menţinerea soluţiilor dispuse de instanţa de fond şi de apel, trebuia admis recursul Ministerului Public întrucât se impune - ca pedeapsă complementară şi pedeapsă accesorie - interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. „ dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii", având în vedere săvârşirea infracţiunilor în contextul exercitării activităţii de comerciant (calitatea de administrator al unei societăţi comerciale).

← ICCJ. Decizia nr. 3224/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 703/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4071/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4071/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs