ICCJ. Decizia nr. 4085/2012. Penal. Sprijinire grup infracțional
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4085/2012
Dosar nr. 5619/85/2011
Şedinţa publică din 11 decembrie 2012
Deliberând asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 216 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, în dosarul nr. 5619/85/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului A.C.M., după cum urmează:
În baza art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat şi un an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II -a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 260 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la un an închisoare pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.
S-a constatat că infracţiunile de mai sus sunt concurente cu infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea ari. 75 lit. a) C. pen. şi art. 78 alin. (l) C. pen., la care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 99 clin 2 martie 2009 a Judecătoriei Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 100 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 153 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia şi pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de 8 ani.
În baza art. 865 C. pen., raportat la art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare. Au fost înlăturate aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. S-a constatat că infracţiunile supuse judecăţii în acest dosar sunt concurente cu infracţiunea la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 99/2009 a judecătoriei Sibiu.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, sporită la 4 ani închisoare şi un an pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 28 ianuarie 2007, în jurul orelor 1600, inculpatul A.M.C. împreună cu inculpaţii T.L.C., L.l.C., S.C.G., V.L.I., cu învinuitul O.D., cu numitul L.B. şi cu victima M.I., s-a întâlnit pe strada Luptei din Sibiu cu numiţii J.F.A., B.J.F., V.A.N. şi C.A. Pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, între numitul J.F.A. şi victima M.I. a avut loc o altercaţie în cadrul căreia primul dintre aceştia i-a aplicat celei de-a doua o lovitură de cuţit urmare căreia aceasta a decedat trei zile mai târziu la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.
Cu privire la cele întâmplate, in aceeaşi zi şi in cele care au urmat, atât inculpatul A.M.C. cât şi celelalte persoane care l-au însoţit, au dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală în care au arătat că cel care i-a aplicat lovitura de cuţit victimei M.I. a fost numitul J.F.A. De asemenea, aceştia au arătat toţi, depoziţiilor coroborându-se în mod natura între ele, că respectivul incident a avut loc ca urmarea faptului că numiţii T.C.A. şi J.F.A., însoţiţi de alţi tineri din anturajul lor, se deplasaseră în cursul aceleiaşi dimineţi în incinta sălii de jocuri aparţinând SC A.M. SRL situată pe strada Tribunei din Sibiu, unde l-au bruscat pe patron, inculpatul R.C., ameninţându-l pe acesta că dacă nu îşi va schimba bodyguarzn, pe inculpaţii T.L.C. şi L.I.C., îi vor agresa fizic atât pe aceştia cât şi pe el. Tot în aceleaşi declaraţii, care se coroborează perfect şi cu faptele şi împrejurările rezultate in urma administrării în cauză a celorlalte mijloace de probă, învinuitul A.M.C. a mai dat detalii şi cu privire la lovirea inculpatului T.L.C. în cursul aceleiaşi zile la Secţia de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu de către numitul T.C.A. cu o sabie şi cu privire la alte fapte comise în cursul anilor anteriori de către membrii grupului infracţional organizat condus de către inculpaţii T.C.A. şi J.F.A.
În baza probelor administrate până atunci, printre care şi declaraţiile inculpatului A.C.M., în data de 07 mai 2007, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu a dispus trimiterea în judecată, în dosarul penal nr. 7/D/P/2007, printre alţii, şi a numitului J.F.A. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., raportat Ia art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen., comisă în data de 28 ianuarie 2007 în dauna victimei M.I.
În data de 25 februarie 2008, inculpatul A.C.M., fiind audiat în faţa Tribunalului Dolj în calitate de martor, şi-a schimbat în mod intenţionat declaraţiile, arătând I.F.A. este cel care a lovit-o cu cuţitul pe victima M.I. pe str. Luptei din Sibiu în data de 28 ianuarie 2007 şi că învinuitul T.L.C. a fost lovit cu sabia în aceeaşi dată în incinta Spitalului Clinic Judeţean Sibiu de către numitul, T.C.A. Inculpatul a făcut acest lucru la instigarea inculpatului T.L.C., cu scopul de a-i ajuta şi sprijini pe numiţii T.C.A. şi J.F.A. să iasă din închisoare şi să îşi continue activităţile infracţionale.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul A.M.C. şi a solicitat, prin apărător ales, reducerea pedepsei şi orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut fapta pe care a săvârşit-o la instigarea inculpatului T.C.A.
Prin decizia penală nr. 22/ A din 21 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de inculpatul A.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 216/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. 5619/85/2011 şi în consecinţă:
A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul laturii penale, în ceea ce priveşte condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003 şi procedând la o nouă judecata în aceste limite:
- a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare în pedepsele componente de 3 ani şi 6 luni închisoare, un an închisoare şi 3 ani închisoare;
- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A.C.M. pentru comiterea infracţiunii sprijinite sub orice formă a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003.
- a constatat că infracţiunea de mărturie mincinoasă este concurentă cu infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., şi art. 78 alin. (l) C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 99 din 2 martie 2009 a Judecătoriei Sibiu, modificată prin decizia penală nr. 100 din 23 aprilie 2010 a Tribunalului Sibiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 153 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba lulia.
- a menţinut dispoziţia prin care în baza art. 865 C. pen., raportat la art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare şi înlăturarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
- în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
- au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a stabilit corect starea de fapt reţinând că, în data de 28 ianuarie 2007, în jurul orelor 1600, inculpatul A.M.C. împreună cu inculpaţii T.L.C., L.l.C., S.C.G., V.L.I., cu învinuitul O.D., cu numitul L.B. şi cu victima M.l., s-a întâlnit pe strada Luptei clin Sibiu cu numiţii J.F.A., B.J.F., V.A.N. şi C.A. Pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, între numitul J.F.A. şi victima M.l. a avut loc o altercaţie în cadrul căreia primul dintre aceştia i-a aplicat celei de-a doua o lovitură de cuţit urmare căreia aceasta a decedat trei zile mai târziu la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu. Cu privire la cele întâmplate, în aceeaşi zi şi în cele care au urmat, atât inculpatul A.M.C. cât şi celelalte persoane care l-au însoţit, au dat declaraţii în faţa organelor de urmărire penală în care au arătat că cel care i-a aplicat lovitura de cuţit victimei M.l. a fost numitul J.F.A. De asemenea, aceştia au arătat toţi, depoziţiilor coroborându-se în mod natura între ele, că respectivul incident a avut loc ca urmarea faptului că numiţii T.C.A. şi J.F.A., însoţiţi de alţi tineri din anturajul lor, se deplasaseră în cursul aceleiaşi dimineţi în incinta sălii de jocuri aparţinând SC A.M. SRL situată pe strada Tribunei din Sibiu, unde l-au bruscat pe patron, inculpatul R.C., ameninţându-l pe acesta că dacă nu îşi va schimba bodyguarzii, pe inculpaţii T.L.C. şi L.l.C., îi vor agresa fizic atât pe aceştia cât şi pe el. Tot în aceleaşi declaraţii, care se coroborează perfect şi cu faptele şi împrejurările rezultate în urma administrării în cauză a celorlalte mijloace de probă, învinuitul A.M.C. a mai dat detalii şi cu privire la lovirea inculpatului T.L.C. în cursul aceleiaşi zile la Secţia de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu de către numitul T.C.A. eu o sabie şi cu privire la alte fapte comise in cursul anilor anteriori de către membrii grupului infracţional organizat condus de către inculpaţii T.C.A. şi J.F.A. În baza probelor administrate până atunci, printre care şi declaraţiile inculpatului A.C.M., în data de 07 mai 2007, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Sibiu a dispus trimiterea în judecată, în dosarul penal nr. 7/D/P/2007, printre alţii, şi a numitului J.F.A. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (l) C. pen., raportat la art. 175 alin. (l) lit. i) C. pen., comisă în data de 28 ianuarie 2007 în dauna victimei M.I. În data de 25 februarie 2008 inculpatul A.C.M., fiind audiat în faţa Tribunalului Dolj în calitate de martor, şi-a schimbat în mod intenţionat declaraţiile, arătând că nu J.F.A. este cel care a lovit-o cu cuţitul pe victima M.I. pe str. Luptei din Sibiu în data de 28 ianuarie 2007 şi că învinuitul T.L.C. a fost lovit cu sabia în aceeaşi dată în incinta Spitalului Clinic Judeţean Sibiu ele către numitul T.C.A. Inculpatul a făcut acest lucru, la instigarea inculpatului T.L.C., cu scopul de a-i ajuta şi sprijini pe numiţii T.C.A. şi J.F.A. să iasă din închisoare şi să îşi continue activităţile infracţionale.
S-a apreciat că inculpatului, descrisă detaliat mai sus, constând in faptul că la termenul din 25 februarie 2008, în calitate ele martor în cauza de Ia Tribunalul Dolj, a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la o serie de împrejurări esenţiale in cauză, cu scopul de a-l ajuta pe inc. T.C.A. şi J.F.A. să fie puşi în libertate, constituie infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. Pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă în mod corect instanţa a dispus condamnarea inc. A.M.C. la o pedeapsă de un an închisoare.
Însă, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit s-a reţinut existenţa concursului ideal de infracţiuni între infracţiunea de mărturie mincinoasă şi cea de sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu privire la ultima infracţiune, nefiind probate elementele constitutive ale acesteia.
În opinia instanţei de apel niciuna din probele administrate nu dovedesc aspectele referitoare la latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, respectiv existenţa intenţiei directe sau indirecte de a sprijini activitatea unui grup infracţional organizat din care făceau parte numiţii T.C.A. şi J.F.A. În mod cert s-a probat faptul că inc. A.M. a dat declaraţii mincinoase cu scopul de a ajuta punerea în libertate a numiţilor T.A. şi J.F., fără a exista rea-intenţie sau legătură cu eventuala activitate infracţională pe care cei doi ar fi desfăşurat-o ulterior eliberării din arest.
A apreciat instanţa de apel că scopul urmărit, şi probat în cauză, este acela de a sprijini punerea în libertate a inculpaţilor arestaţi, fără a avea în vedere modul în care aceştia ar acţiona după eliberare. Simpla ipoteză că, odată puşi în libertate, inculpaţii ar continua activitatea infracţională nu justifică reţinerea în sarcina inc. A.C.M. a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, astfel că instanţa de apel a dispus achitarea pentru această faptă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa stabilită de prima instanţă pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen., a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. Solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei, in sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, motivată de faptul că a recunoscut faptele, este neîntemeiată având în vedere gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului care nu justifică aplicarea unei pedepse mai blânde.
Împotriva deciziei, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia şi inculpatul A.M.C.
I. La primul termen de judecată, din 30 octombrie 2012, inculpatul a solicitat amânarea cauzei pentru a-şi angaja un avocat.
La noul termen de judecată, din 11 decembrie 2012, asistat de avocatul ales, inculpatul a declarat că înţelege să-şi retragă recursul.
De asemenea, cu acordul său, a fost ascultat şi a reiterat declaraţiile de recunoaştere a tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată, inclusiv cea prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003.
În consecinţă, în temeiul art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de declaraţia inculpatului de retragere a recursului.
II. Î n motivele scrise de recurs ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia a fost criticată decizia instanţei de apel pentru greşita aplicare a legii [(cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.)] cu motivarea, în sinteză, că în mod greşit Curtea de Apel Alba lulia a dispus soluţia achitării inculpatului, care solicitase la fond judecarea potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003.
De asemenea, Ministerul Public a mai menţionat următoarele:
- inculpatul, la fond, a recunoscut integral faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat judecarea sa prin procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen;
- instanţa de fond, în aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., nu a efectuat cercetare judecătorească;
- prin sentinţă s-a dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni cu care a fost sesizată instanţa;
- împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, singura critică a acestuia vizând individualizarea pedepselor (a solicitat reducerea pedepselor);
- fără a efectua cercetare judecătorească, instanţa de apel a dispus o soluţie de achitare a inculpatului.
Recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia va fi admis pentru motivele ce se vor arăta:
Cele 5 aspecte menţionate în recursul scris al Ministerului Public sunt confirmate de actele şi lucrările dosarului, şi nu sunt contestate de inculpat care, şi în recurs, a reiterat că îşi menţine declaraţiile de recunoaştere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Aşa cum rezultă din examinarea dosarului, instanţa de fond a soluţionat cauza penală, la cererea expresă a inculpatului, prin procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Ulterior, în apelul inculpatului, care nu criticat decât individualizarea pedepselor, instanţa de prim-control judiciar, fără a efectua cercetare judecătorească, a dispus achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003.
Decizia atacată este rezultatul greşitei aplicări a legii pentru motivele ce se vor arăta:
Prin Legea nr. 202/2010, respectiv, art. 3201 C. proc. pen., legiuitorul român a introdus în dreptul intern o noua procedură de judecată, cunoscută în multe sisteme judiciare (cel nord-american fiind promotorul principal al acesteia), procedură denumită, după caz, „pledarea vinovăţiei”, „recunoaşterea vinovăţiei”, „procedură sumară de judecată”, „procedură simplificată de judecată” etc.
Această nouă procedură de judecată reflectă conceptul juridic contemporan de „justiţie penală negociată” căreia, în viitorul Cod de procedură penală, i se vor adăuga şi altele („acordul de recunoaştere a vinovăţiei” etc.). Elemente ale acestui nou concept sunt relevate de tezele prealabile ale noilor coduri (H.G. nr. 829/2007 şi H.G. nr. 1183/2008), precum şi de doctrina juridică.
În sinteză, potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în schimbul „pledăm vinovăţiei” în faţa judecătorului, şi acceptării judecării cauzei pe baza probatorului administrat în cursul urmării penale, acuzatul este condamnat, având dreptul să fie sancţionat cu o pedeapsă redusă, evitând astfel aplicarea unei pedepse orientată semnificativ către maximul special al textului incriminator al faptei ori chiar egală cu acest maxim.
O astfel de procedură de judecată, după cum s-a menţionat regăsită în majoritatea sistemelor judiciare penale moderne, compatibilă cu principiile C.E.D.O. şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., prezintă evidente avantaje, deopotrivă pentru acuzat şi pentru înfăptuirea justiţiei, prezentarea lor neconstituind obiectul acestei cauze penale.
În consecinţă, în situaţia în care inculpatul „pledează vinovat”, instanţa de fond nu mai efectuează „cercetare judecătorească”, dispunând soluţia condamnării acestuia, cu aplicarea unei pedepse reduse în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
O altă soluţie nu este posibilă deoarece, în toate celelalte situaţii, legea impune, în mod firesc, efectuarea cercetării judecătoreşti de către judecător: administrarea probelor în mod direct, nemijlocit, contradictoriu şi public, in condiţiile unei proceduri judiciare complete, iar nu „simplificate”.
Numai o cercetare judecătorească „completă” poate sta la baza oricărei soluţii prevăzută de art. 345 C. proc. pen. („achitare” sau „condamnare”).
Examinarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 3201 C. proc. pen., susţine, în mod categoric, cele menţionate, după cum se va arăta în continuare:
Astfel, potrivit art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., în vigoare la data judecării cauzei, „instanţa, de judecată soluţionează cauza penală atunci când, din probele administrate (NB - la urmărirea penală), rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse”,
Textul citat este raţional deoarece se înlătură două erori grave ce se pot comite în „procedura simplificată de judecată”, şi anume:
- condamnarea acuzatului pe baza unor probe insuficiente, care nu dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele pentru care a fost trimis în judecată;
- condamnarea altei persoane decât cea care, în mod real, a săvârşit faptele deduse judecăţii.
În aceste situaţii, judecătorul este obligat să procedeze la efectuarea cercetării judecătoreşti, chiar dacă inculpatul solicită expres aplicarea procedurii de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Textul art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., a fost modificat prin O.U.G. nr. 121/2011 şi are următorul conţinut: „Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat”.
Această modificare relevă, încă o dată, că în urma judecării cauzei penale pe baza „procedurii simplificate” nu se poate dispune o soluţie decât atunci când fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, nu şi atunci când, printre altele, fapta nu constituie infracţiune [(aici fiind inclus şi cazul prevăzut de art. 10 lit. b1) C. proc. pen., combinat cu art. 181 C. pen., deoarece, în această ipoteză, instanţa constată că „fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni”)].
Aceste dispoziţii legale trebuie corelate cu cele ale art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., conform cărora „Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege”. (dispoziţii nemodificate de O.U.G. nr. 121/2011).
În concluzie, prin aplicarea procedurii prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., instanţa nu poate pronunţa decât soluţia de „condamnare a inculpatului” care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Achitarea inculpatului nu se poate dispune decât în urma efectuării „cercetării judecătoreşti”, chiar dacă acesta a solicitat expres judecarea prin această „procedură simplificată”.
De altfel, un alt argument din care rezultă voinţa legiuitorului, este cel dedus din dispoziţiile art. 3201 alin. (8) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 121/2011: „Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. în acest caz, instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun”.
„Continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun” (adică prin efectuarea cercetării judecătoreşti) se poate realiza fie la începutul procedurii judiciare, după respingerea cererii inculpatului de judecare în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., fie prin repunerea cauzei pe rol în vederea efectuării cercetării judecătoreşti dacă judecătorul a acceptat cererea inculpatului însă, cu ocazia deliberării, constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat şi, deci, că poate pronunţa, în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
În consecinţă, se va admite recursul Ministerului Public, se va casa decizia atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, aceasta ultimă instanţă dispunând o soluţie de achitare în condiţiile neefectuării cercetării judecătoreşti (astfel cum s-a statuat, de principiu, în decizia penală nr. 6026/2007 a Î.C.C.J.).
Instanţa de apel (ca instanţă care devoluează cauză în fapt şi în drept), în rejudecare, după caz, fie va face aplicarea consecinţelor judecării la fond a cauzei potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., fie va efectua cercetarea judecătorească în urma căreia va putea dispune oricare din soluţiile prevăzute de lege (soluţia de achitare ori soluţia de condamnare].
De altfel, instanţa de apel, în motivarea soluţiei, menţionează că „probele administrate nu dovedesc aspectele referitoare la latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. ( I) din Legea nr. 39/2003, respectiv existenţa intenţiei directe sau indirecte de a sprijini actiintatea unui grup infracţional organizat din care făceau parte numiţii T.C.A. şi J.F.A. În mod cert sa probat faptul că inc. A.M. a dat declaraţii mincinoase cu scopul de a ajuta punerea în libertate a numiţilor T.A. şi J.F., fără a exista rea-intenţie sau legătură cu eventuala activitate infracţională pe care cei doi ar fi desfăşurat-o ulterior eliberăm din arest”, „..că scopul urmărit, şi probat..” susţinând ca, o concluzie, că nu sunt probate elementele constitutive ale acesteia.
Or, toate aceste exprimări sugerează o evaluare a probelor strânse în cursul urmării penale, în condiţiile în care acestea nu au fost nemijlocit administrate de niciuna dintre cele două instanţe judecătoreşti.
Observând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., precum şi cele ale art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.M.C. împotriva deciziei penale nr. 22/ A din 21 februarie 201 1 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia penală.
Obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
II. Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva aceleiaşi decizii penale.
Casează decizia penală atacată şi dispune rejudecarea cauzei de către Curtea de Apel Alba-Iulia.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului parchetului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3717/2012. SECȚIA PENALĂ | ICCJ. Decizia nr. 332/2012. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
