ICCJ. Decizia nr. 422/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 422/2012
Dosar nr. 4355/89/2010
Şedinţa publică din 15 februarie 2012
Asupra recursului penal de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 08 iunie 2011 a Tribunalului Iaşi a fost condamnat inculpatul B.D., fiul lui C. şi M., la pedeapsa de 19 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat pe inculpatul B.D. să achite părţilor civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui suma de 1.139,85 lei şi Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N.O.” Iaşi suma de 2.983,84 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpatul B.D. o bâtă, corp delict, folosită la comiterea infracţiunii.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând cu data de 13 mai 2010, la zi.
Inculpatul a fost obligat la 2.737 lei cheltuieli judiciare făcute la urmărirea penală şi 640 lei, cheltuieli judiciare, la judecata cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în data de 10 mai 2010 inculpatul, pe fondul consumului de alcool, după o altercaţie verbală cu fratele săi, B.M., care, de altfel, locuia în casa părintească, i-a aplicat fratelui o lovitură în cap, cu un par, cauzându-i leziuni în urma cărora, acesta a decedat, a doua zi.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. x/2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, moartea numitului B.M. a fost violentă şi s-a datorat comei cerebrale, contuziei de corp calos, contuziei de trunchi cerebral, hematomului extradural, produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de calotă craniană iradiată la baza craniului şi fractură occipitoatlandoidiană.
Aspectul şi topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin lovire urmată de cădere.
Iniţial, inculpatul B.D. nu a recunoscut săvârşirea faptei, susţinând că victima ar fi căzut peste lemne. Ulterior, în prezenţa apărătorului din oficiu, a recunoscut săvârşirea faptei, dar a pretins că victima l-a lovit prima cu parul în cap, după care el a ripostat. Expertiza medico-legală ce i s-a făcut pentru a se vedea dacă prezintă leziuni, nu i-a confirmat apărarea, precizând că inculpatul B.D. nu prezintă leziuni traumatice.
În alte declaraţii inculpatul a revenit asupra recunoaşterii, susţinând că s-ar fi exercitat presiuni de către procuror, asupra sa.
Înainte de revenire asupra recunoaşterii, inculpatul apucase, însă să recunoască fapta, în faţa instanţei, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă.
Recunoaşterea inculpatului se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi cu raportul medico-legal, privind necropsia victimei.
Nici o probă din dosar nu confirmă susţinerea inculpatului referitoare la modalitatea accidentală a victimei, care din cauza bolii şi a consumului de alcool, ar fi căzut singur, peste o stivă de lemne.
Instanţa a reţinut că stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului se face pe baza efectuării cercetării judecătoreşti, probaţiunea administrată în cauză, inclusiv cea de la urmărirea penală, punând în evidenţă existenţa infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului B.D., precum şi legătura de cauzalitate dintre lovitura primită de partea vătămată B.M. şi decesul acestuia.
În jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului (cauza din 28 octombrie 1994, Murray c Royaume Uni) se apreciază că faptele ce au dat naştere la bănuielile în legătură cu săvârşirea unei fapte incriminate de normele interne nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau pentru a fundamenta anumite ocupaţii.
Pentru infracţiunea săvârşită, inculpatului i s-a stabilit o pedeapsă la individualizarea căreia în cadrul general prevăzut de art. 52 şi 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privitoare la persoana inculpatului şi atitudinea acestuia în timpul procesului. S-a avut în vedere faptul că inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, suferind anterior un număr de 3 infracţiuni pentru care a intervenit reabilitarea. Astfel, instanţa i-a aplicat pedeapsa de 19 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că numita S.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Instanţa a dispus şi cu privire la celelalte măsuri deja enunţate la expunerea conţinutului acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, s-a declarat apel de către inculpat.
În apel, la solicitarea inculpatului, au fost audiaţi martorii C.M., S.C., persoane care l-au văzut pe inculpat imediat după comiterea faptei, precum şi martora N.M., care a relatat că ar fi aflat, ulterior, de la săteni, că inculpatul nu şi-ar fi omorât fratele.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticii formulate, dar şi din oficiu, în limitele procedurale, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 174 din 8 noiembrie 2011 a respins apelul formulat de inculpatul B.D. împotriva sentinţei penale nr. 113 din 08 iunie 2011, ca nefondat, menţinând astfel hotărârea atacată.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive.
Apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, reiterând critica din apel, în sensul că nu este autorul infracţiunii imputate, cauza morţii victimei nefiind lovirea acesteia de către inculpat, cu un par în cap, ci căderea accidentală a victimei şi lovirea acesteia de o stivă de lemne.
Examinând recursul inculpatului, susţinerile acestuia, în raport de actele şi probele dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat. Contrar, apărărilor inculpatului, în sensul necomiterii faptei de lovire a părţii vătămate, ansamblul probator din dosarul cauzei, demonstrează, prin coroborarea raportului de necropsie nr. x/2010 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi cu procesul verbal de cercetare la faţa locului şi cu declaraţiile martorilor, că inculpatul l-a lovit în cap, cu un par, corp delict al cauzei, pe fratele său, victima B.M., acesta din urmă, decedând a doua zi, la spital, ca urmare a leziunilor grave, cauzate de lovitură.
Raportul de cauzalitate este cert stabilit de expertiza medico-legală, care a conchis în sensul că moartea victimei a fost violentă, cauzată de coma cerebrală, contuzia de corp calos, contuzia de trunchi cerebral, hematomului extradural, produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de calotă craniană iradiată la baza craniului şi fractură occipitoatlandoidiană, aspectul şi topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii prin lovire urmată de cădere.
Iniţial, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, a încercat să acrediteze o provocare din partea victimei care l-ar fi lovit mai întâi cu un par în cap, pentru ca, ulterior, să nu mai recunoască săvârşirea faptei. Verificate, apărările inculpatului nu se confirmă, expertizat medico-legal, stabilindu-se că inculpatul nu prezintă vreo leziune traumatică.
Relevantă sub aspect probator, declaraţia martorului H.C.G. care a relatat că l-a văzut pe inculpat lovind victima cu un băţ în cap, imediat după aceea auzind pe inculpat strigând că şi-a omorât fratele. În dosar, se află şi declaraţiile martorilor din lucrări C.S. şi C.M. care l-au văzut pe inculpat imediat după comiterea faptei şi au relatat că acesta era murdar de sânge şi speriat, a recunoscut că şi-a lovit fratele, după care, l-a aşezat peste o stivă de lemne.
Din aceste probe rezultă, fără dubiu, că inculpatul care era şi sub influenţa alcoolului a comis fapta pentru care în mod corect a fost condamnat.
În raport de cele arătate, părerile inculpatului fiind judicios înlăturate de instanţă, ca necorespunzând adevărului, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului B.D. împotriva deciziei penale nr. 174 din 08 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ca nefondat şi să-l respingă ca atare, menţinând astfel, decizia atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat de către inculpatul condamnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 174 din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 mai 2010, la 15 februarie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3753/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 425/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
