ICCJ. Decizia nr. 3753/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3753/2012

Dosar nr. 685/45/2011

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24 din 1 martie 2012, Curtea de Apel Bacău, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din art 256 alin. (1) C. pen. rap. la art 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) art 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art 253¹ C. pen. în infracţiunile prev. de art 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art 253¹ C. pen.

În baza art 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpata U.A. pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe aceeaşi inculpată pentru infracţiunea de depunere de declaraţii de avere care nu corespund adevărului la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei.

În baza art. 82 C. pen. a stabilit termen de încercare de 3 ani începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A atras atenţia asupra prev. art 83 C. pen.

A interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II şi b) C. proc. pen. în condiţiile şi pe durata art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat pe durata termenului de încercare aplicarea pedepsei accesorii.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe aceeaşi inculpată pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art 253¹ C. pen. întrucât faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

A dispus restituirea către D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi a 5 (cinci) bancnote din cupiura de 500 RON, folosite la efectuarea flagrantului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Primirea sumei de 200 euro, cu titlu declarat de împrumut, în luna noiembrie 2009, de la martorul C.M.S., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În cursul lunii noiembrie 2009, într-un interval de timp situat între jumătatea şi sfârşitul lunii, inculpata U.A., într-o dimineaţă, în jurul orei 08:00, l-a contactat telefonic pe martorul C.M.S., pe numărul de telefon pe care acesta îl utiliza în activitatea profesională, care era disponibil publicului. Acesta nu îi pusese la dispoziţie numărul său de telefon.

Inculpata s-a recomandat, martorul înţelegând cine îl contactează şi i-a solicitat acestuia suma de 200 euro, cu titlu de împrumut, motivând că trebuie să plătească o rată a unui credit bancar.

Martorul, în aceeaşi zi, s-a deplasat în biroul inculpatei, din incinta secţiei civile a Judecătoriei Iaşi şi i-a remis suma de 200 euro. În momentul acordării „împrumutului”, inculpata a menţionat, din proprie iniţiativă, că va restitui suma de banii în termen de o lună.

Inculpata nu a restituit suma de bani la termenul stabilit, ci numai după declanşarea cercetărilor în prezenta cauză (după aproximativ un an şi trei luni din momentul primirii). Banii au fost restituiţi prin intermediul martorului A.D.C. - avocat în cadrul Baroului Iaşi şi al apărătorului inculpatei din prezenta cauză - avocat L.B. Având în vedere perioada de timp scursă din momentul primirii banilor şi până în momentul restituirii, precum şi faptul că aceasta a avut loc numai după ce inculpata a fost reţinută in prezenta cauză, rezultă concluzia că restituirea a fost determinată doar de acest aspect, neputându-se reţine existenţa intenţiei de restituire a banilor atât timp cât de la scadenţă trecuse un interval atât de mare, în care inculpata primise şi utilizase în alte moduri sume mult mai mari de bani (salarii, alte împrumuturi de la alţi avocaţi, etc.).

Inculpata a judecat cauza civilă înregistrată la data de 03 martie 2009 la Judecătoria Iaşi, sub numărul 4576/245/2009, având ca obiect „divorţ fără minori”, avocatul C.M.S. reprezentând interesele reclamantei S.M. Aceasta a cerut desfacerea căsătoriei din culpă comună, însă prin sentinţa civilă nr. 8179 din 15 iunie 2009, cererea sa a fost admisă, reţinându-se culpa exclusivă a pârâtului. Sentinţa a fost tehnoredactată la data de 30 iulie 2009 (în acest interval fiind redactată de către inculpată şi tehnoredactată de către grefierul însărcinat cu tehnoredactarea hotărârilor judecătoreşti.

Inculpata a judecat şi cauza cu numărul 5754/245/2009, înregistrată la data de 16 martie 2009, având ca obiect divorţ fără minori. Martorul C.M.S. a acordat asistenţă juridică reclamantei P.N. Cauza a fost soluţionată favorabil clientei avocatului C.M.S., prin admiterea cererii, prin sentinţa civilă nr. 6168 din 27 aprilie 2009, tehnoredactată la 20 mai 2009.

Astfel, ultimele sentinţe pronunţate de inculpată, în cauze în care participase avocatul C.M.S., au fost favorabile clienţilor acestuia, la fel ca şi cele pronunţate ulterior primirii banilor, dar înainte de restituirea acestora.

De asemenea, inculpata, în momentul primirii sumei de bani cerute de la martorul C.M.S. avea pe rol mai multe cauze civile, în care acesta acorda asistenţă juridică unor persoane, cauze în care efectuase acte în virtutea atribuţiilor sale de serviciu, în perioada premergătoare solicitării şi primirii banilor:

În cauza cu numărul 11993/245/2009, înregistrată la data de 25 mai 2009 având ca obiect o plângere contravenţională, avocatul C.M.S. l-a asistat pe reclamantul F.G. Inculpata a pronunţat încheierile din zilele de 22 iunie 2009, 07 septembrie 2009 şi 19 octombrie 2009, după care a cerut şi a primit suma de bani de la avocatul C.S.M. Ulterior, a continuat să judece cauza, pronunţând o soluţie favorabilă clientului martorului, admiţând plângerea contravenţională prin sentinţa civilă nr. 1335 din 01 februarie 2010.

În cauza 23933/245/2009, înregistrată la data de 22 septembrie 2009, având ca obiect o cerere formulată, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, de către reclamanta C.T., asistată de martorul C.S.M., inculpata a pronunţat încheierile din datele de 05 octombrie 2009 („amânare din cauza nelegalei citări”) şi 02 noiembrie 2009 (prin care a admis probele solicitate de apărătorul reclamantului - înscrisuri şi un martor), după care a cerut şi a primit suma de bani de la avocat. Ulterior, a continuat să judece cauza, pronunţând o soluţie favorabilă clientului martorului, admiţând cererea de chemare în judecată prin sentinţa civilă 12611 din 07 decembrie 2009.

În cauza cu numărul 12723/245/2008, înregistrată la 27 iunie 2008, având ca obiect partajarea unor bunuri comune, precum şi pretenţii băneşti, reclamantul P.V. fiind asistat de către martorul C.M.S., inculpata a pronunţat în ziua de 19 august 2009 o încheiere de repunere pe rol a cauzei, după suspendare, iar apoi a pronunţat încheierile din zilele de 21 septembrie 2009 şi respectiv 16 noiembrie 2009.

După primirea sumei de bani, inculpata a continuat să judece cauza, pronunţând o soluţie favorabilă clientului martorului prin sentinţa civilă nr. 6221 din 19 aprilie 2010, tehnoredactată la 22 iunie 2010.

Inculpata a judecat cauza cu numărul 17169/245/2009, înregistrată la data de 10 iulie 2009, în care avocatul C.S.M. a asistat-o pe pârâta H.P. Inculpata a pronunţat încheierea din data de 07 septembrie 2009, iar ulterior, la data de 09 octombrie 2009 avocatul a depus la dosar o adresă prin care aducea la cunoştinţa instanţei rezilierea contractului de asistenţă juridică.

Inculpata a judecat cauza cu numărul 21254/245/2009, înregistrată la data de 21 august 2009, având ca obiect divorţ, avocatul C.M.S. asistându-l pe reclamantul M.R.M.

Inculpata a pronunţat încheierile de la termenele din zilele de 21 septembrie 2009 şi 02 noiembrie 2009.

După primirea sumei de bani, inculpata a continuat să judece cauza, pronunţând o soluţie favorabilă clientului martorului prin sentinţa nr. 13.038 din 14 decembrie 2009, tehnoredactată la 10 februarie 2010.

Dintre cauzele soluţionate de inculpată, în care a participat avocatul C.M.S. anterior acordării împrumutului, în anul 2009, una singură a fost soluţionată nefavorabil clientului acestuia - cauza cu numărul 9708/245/2008, înregistrat la 20 mai 2008, având ca obiect „partaj bunuri comune”, avocatul asistându-l pe pârâtul M.C., soluţionată nefavorabil prin sentinţa civilă 4666 din 23 martie 2009 (cu multă vreme însă de cererea şi primirea sumei de bani).

După primirea sumei de bani, fără a o restitui la termenul stabilit, inculpata a mai soluţionat dosarele cu numerele 9594/245/2010, 22276/245/2010, 3514/245/2010 şi 18977/245/2010 (înregistrate ulterior primirii sumei de bani), în care acest avocat a acordat asistenţă juridică.

Între avocatul C.M.S. şi inculpata U.A. nu a existat anterior solicitării şi primirii sumei de bani nici un fel de relaţie de apropiere interumană, de absolut nicio natură, nici măcar simple discuţii, care să poată să-i ofere acesteia posibilitatea cererii şi primirii unui împrumut, care să constituie baza unui astfel de împrumut (fără dobândă, fără întocmirea „ad probationem” a vreunui înscris, fără martori, etc.), în afara actelor de serviciu efectuate de către inculpata în cauze civile în care martorul participase în calitate de avocat. Termenul de restituire, stabilit de însăşi inculpata, a fost cu mult depăşit, fără ca avocatul să-i solicite restituirea, momentul returnării banilor fiind lăsat la simpla apreciere a „debitorului”.

b) Primirea sumei de 600 euro, cu titlu declarat de împrumut, în intervalul lunilor februarie-martie ale anului 2010 de la martorul C.V., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În intervalul lunilor februarie-martie ale anului 2010 martorul C.V. a primit, pe telefonul pe care îl folosea de foarte multă vreme în activitatea profesională şi care era disponibil publicului, un mesaj SMS, care, cu aproximaţie, avea următorul cuprins: „Sunt judecător U.A. Vă rog să mă ajutaţi (sau să mă împrumutaţi) cu suma de 600 (sau 650 euro). Am să vi-i restitui la sfârşitul lunii iunie”.

Martorul nu îi pusese la dispoziţie niciodată inculpatei numărul său de telefon.

După primirea acelui SMS, martorul a luat asupra sa suma de bani, intenţionând să i-o remită atunci când s-ar fi întâlnit cu inculpata.

După aproximativ 3-4 zile de la primirea mesajului, în timp martorul se afla la sediul secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, s-a întâlnit, pe holul de la etajul întâi, cu inculpata. Aceasta se deplasa către biroul său. Văzând-o, martorul s-a deplasat după ea, ajungând-o din urmă în momentul în care intra în holul (anticamera) din zona uşii de acces în biroul său. Cei doi nu au intrat în birou, ci am discutat în acea anticameră. Martorul i-a remis suma de 600 euro, inculpata mulţumindu-i şi plecând, fără a mai purta alte discuţii.

Inculpata nu a restituit suma de bani la termenul stabilit, ci numai după declanşarea cercetărilor în prezenta cauză. Banii au fost restituiţi prin intermediul apărătorului inculpatei din prezenta cauză - avocat L.B. Având în vedere perioada de timp scursă din momentul primirii banilor şi până în momentul restituirii, precum şi faptul că aceasta a avut loc numai după ce inculpata a fost reţinută în prezenta cauză, rezultă concluzia că restituirea a fost determinată doar de acest aspect, neputându-se reţine existenţa intenţiei reale de restituire a banilor atât timp cât de la scadenţă trecuse un interval atât de mare, în care inculpata utilizase în alte moduri sume de bani.

Anterior solicitării împrumutului, cu foarte puţin timp, inculpata a pronunţat şi a motivat, în cauze civile în care acordase asistenţă juridică martorul C.V., patru sentinţe favorabile clienţilor acestuia.

Astfel, în cauza civilă cu numărul 14262/245/2008, înregistrată la data de 21 iulie 2008, având ca obiect o acţiune în pretenţii - plata cheltuielilor efectuate cu ocazia unor lucrări de construcţie a unei case, în care avocatul C.V. l-a asistat pe reclamantul R.G., inculpata a admis acţiunea acestuia prin sentinţa civilă nr. 11154 din 16 noiembrie 2009, tehnoredactată la 13 ianuarie 2010, soluţie desfiinţată ulterior de către instanţa de control judiciar, acţiunea fiind respinsă ca nefondată.

De asemenea, inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 11644/245/2009, înregistrată în ziua de 21 mai 2009. Reclamantul H.L. a fost asistat iniţial de fiica martorului C.V., avocat C.R., iar ulterior de către acesta. Reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâţilor C.D. şi D.C. la plata sumelor de 44.200 euro şi 60.400 RON, reprezentând chiar un împrumut nerestituit, precum şi la plata dobânzii legale pentru întârzierea executării obligaţiei şi a cheltuielilor judiciare.

Inculpata, prin sentinţa civilă nr. 24 din 04 ianuarie 2010, tehnoredactată apoi la data de 01 martie 2010, a admis în totalitate cererea reclamantului, dispunând obligarea pârâţilor la plata sumelor de bani cerute, a dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.587 RON (avocatul C.V. depusese la dosarul cauzei chitanţa privind plata onorariului în cuantum de 5.950 RON).

Inculpata a soluţionat şi cauza civilă cu numărul 27585/245/2009, înregistrată în ziua de 19 octombrie 2009, având ca obiect o acţiune privind stabilirea pensiei de întreţinere. Avocatul C.V. a asistat-o pe reclamanta C.M., cauza fiind soluţionată favorabil prin sentinţa civilă din data de 18 ianuarie 2010.

Inculpata a soluţionat şi cauza civilă cu numărul 34298/245/2009, înregistrată în ziua de 11 decembrie 2009, având ca obiect o acţiune de divorţ. Avocatul C.V. l-a asistat pe reclamantul C.M.C., cauza fiind soluţionată favorabil prin sentinţa civilă din data de 25 ianuarie 2010.

Între avocatul C.V. şi inculpata U.A. nu a existat anterior solicitării şi primirii sumei de bani nici un fel de relaţie de apropiere interumană, de absolut nicio natură, nici măcar simple discuţii, care să poată să-i ofere acesteia posibilitatea cererii şi primirii unui împrumut, care să constituie baza unui astfel de împrumut (fără dobândă, fără întocmirea ad probationem a vreunui înscris, fără martori, etc.) în afara actelor de serviciu efectuate de către inculpată în cauze civile în care martorul participase în calitate de avocat.

Împrumutul a fost acordat numai în urma unei simple solicitări adresate printr-un mesaj SMS, venită de la o persoană cu care martorul nu mai discutase anterior decât în sala de judecată, acesta însă luând banii asupra sa pentru a-i remite, la locul de muncă al inculpatei. Astfel, se observa faptul că împrumutul a fost primit în condiţii extrem de avantajoase pentru inculpată - printr-un simplu mesaj text, cu deplasarea „împrumutătorului” la locul unde se afla „împrumutatul”, fără posibilitatea dovedirii actului juridic de către avocat, în condiţii de clandestinitate, cu titlu gratuit, fără perceperea vreunei dobânzi, cu scadenţă flexibilă, lăsată la aprecierea totală a debitorului, toate acestea în condiţiile lipsei oricăror relaţii personale între părţi, dar după efectuarea unor acte de serviciu de către inculpată, în cauze în care avocatul acordase asistenţă juridică.

Anterior pronunţării sentinţei nr. 11154 din 16 noiembrie 2009, motivată ulterior acestei date, tehnoredactată apoi la data de 13 ianuarie 2010 şi semnată de către inculpată după tehnoredactare, inculpata a mai soluţionat şi alte cauze în care participase avocatul C.V. (158/245/2008 - sentinţa civilă 6743 din 28 mai 2008, 5735/245/2009 - sentinţa civilă nr. 10272 din 26 octombrie 2009, 16240/245/2008 - sentinţa civilă nr. 6202 din 28 aprilie 2009).

c) Primirea sumei de 150 euro, cu titlu de împrumut, în primăvara anului 2010, de la martorul S.D., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În primăvara anului 2010, în luna martie, martorul S.D. fost sunată pe telefonul mobil, pe care îl folosea în activitatea profesională, de aproximativ 15 ani, număr care este disponibil pe internet şi pe tabloul avocaţilor, în timp ce se afla la serviciu, aproximativ în intervalul 08:30 - 10:00, de către inculpata U.A. Martorul nu mai vorbise anterior la telefon cu aceasta, nu îi dăduse numărul său de telefon (acesta este, de asemenea, înscris pe împuternicirile avocaţiale pe care le emite).

Aceasta s-a recomandat, spunând ca este „doamna judecător U.A.”, i-a spus că are nişte probleme financiare, că trebuie să restituie o rată a unui credit bancar. I-a solicitat să-i dea suma de 150 euro, cu titlu de împrumut, până va primi salariul - după aproximativ trei săptămâni - o lună - menţionând şi data calendaristică la care urma să restituie banii.

În cuprinsul discuţiei, s-a stabilit că martorul S.D. să aducă banii a doua zi dimineaţa, la ora 08:00, stabilindu-se totodată şi locul întâlnirii: în faţa sediului Baroului Iaşi (situat în imediata vecinătate a sediului Judecătoriei Iaşi).

Inculpata şi martorul s-au întâlnit a doua zi, în faţa sediului Baroului şi inculpata a primit suma de 150 euro, învelit într-o hârtie. Aceasta i-a mulţumit martorului şi i-a spus din nou că îi va restitui la data stabilită, fără a mai discuta altceva cu acea ocazie.

La termenul fixat, din proprie iniţiativă, inculpata a contactat-o pe S.D., în vederea restituirii sumei de bani împrumutate.

Nu s-a putut stabili cu exactitate în ce mod au fost restituiţi banii, fiind posibile două variante: fie s-au întâlnit în acelaşi loc, în faţa sediului Baroului, fie inculpata a lăsat banii la Secretariatul Baroului, cu un bileţel, cu menţiunea „pentru doamna S.”.

Ulterior, martorul S.D. a mai fost contactat de către inculpată până în momentul în care i-a cerut din nou o sumă de bani cu împrumut, astfel cum se va arăta mai jos.

Inculpata a judecat cauza cu numărul 12808/245/2009, înregistrată la data de 01 iunie 2009, având ca obiect evacuarea dintr-un imobil a pârâtului O.I. Cererea de chemare în judecată a fost introdusă de reclamanta C.M., care a decedat în cursul judecăţii, fiind introdus apoi în cauză moştenitorul acesteia, reclamantul C.V., care a fost asistat de către avocatul S.D. Cauza a fost soluţionată favorabil prin sentinţa civilă nr. 196 din 11 ianuarie 2010 (a fost admisă cererea şi s-a dispus evacuarea pârâtului din imobil), tehnoredactată la data de 16 martie 2010 şi semnată de către inculpată ulterior tehnoredactării (în perioada dintre pronunţare şi tehnoredactare, sentinţa a fost redactată olograf de către inculpata, astfel cum proceda în toate cazurile).

Inculpata a judecat cauza cu numărul 35059/245/2009, înregistrată la data de 21 decembrie 2009, având ca obiect „somaţie de plată”. Cererea a fost introdusă de creditorul SC A. SA Bucureşti, împotriva debitorului SC Z.&S. SRL Iaşi. Avocatul S.D. a reprezentat interesele debitorului, iar cauza a fost soluţionată prin sentinţa civilă irevocabilă nr. 1224 din 08 martie 2010, (tehnoredactată pe 09 aprilie 2010) prin respingerea cererii creditoarei (în această cauză, creanţa certă, lichidă şi exigibilă a creditorului izvora din trei facturi acceptate prin semnare de către reprezentantul debitorului, care a şi recunoscut creanţa, în cuprinsul întâmpinării depuse, solicitând însă eşalonarea datoriei, fără a contesta semnătura din cuprinsul facturilor. La ultimul termen de judecată avocatul S.D. a depus întâmpinarea pentru debitor şi a solicitat respingerea cererii. Inculpata nu a dispus comunicarea întâmpinării şi nici nu a acordat termen pentru a i se asigura creditorului posibilitatea de a lua cunoştinţă de întâmpinare, acordând cuvântul în cadrul dezbaterilor şi pronunţând hotărârea irevocabilă, în motivarea căreia a menţionat că dreptul de creanţă izvorăşte dintr-un înscris neînsuşit de părţi prin semnătură. Într-o altă situaţie, de acest gen, în Dosarul nr. 33052/245/2010, în care reclamantul era asistat de către avocatul C.R.S., de la care ceruse şi primise de două ori sume de bani cu împrumut, a dispus comunicarea prin poştă către reclamantul care lipsea, a unui exemplar al întâmpinării depuse de pârât.)

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 15885/245/2009, înregistrată la data de 26 iunie 2009, având ca obiect cererea de partajare a bunurilor comune ale foştilor soţi, după divorţ. Avocatul S.D. l-a asistat pe reclamantul A.V. Cauza a fost soluţionată favorabil acestuia prin sentinţa nr. 860 din 25 ianuarie 2010, tehnoredactată pe 16 martie 2010. (În această cauză a fost depusă la dosar sentinţa prin care se pronunţase anterior divorţul părţilor, în practicaua căreia se menţiona că pârâta făcuse dovada reşedinţei în străinătate. Pârâta V.C. a fost citată la domiciliul indicat de reclamant, acelaşi cu al său, însă în evidenţele oficiale figura cu un alt domiciliu încă din anul 2008. Apoi pârâta a fost citată prin publicitate, prin afişare la uşa instanţei. Reclamantul a solicitat partajarea unui imobil - casă de locuit, pe care a evaluat-o la suma de 10.000 RON, timbrând cererea la această valoare. Totodată, pârâtul a pretins că are o cotă de contribuţie de 90% la dobândirea bunului, pârâta având doar 10%. La dosarul cauzei a fost depus un contract de vânzare-cumpărare, prin care soţii cumpăraseră de la stat locuinţa. Au fost audiaţi doi martori care au afirmat că imobilul cumpărat a fost dărâmat şi reconstruit. Din actele obţinute cu ocazia cercetărilor din prezenta cauză rezultă că se încercase anterior intabularea dreptului de proprietate, în anul 2004, însă cererea a fost respinsă tocmai pentru că imobilul avea o suprafaţă mai mare decât cea menţionată în contractul de vânzare-cumpărare - 126.21 m.p. construiţi faţă de 51.44 menţionaţi în contract. Nu a fost efectuată expertiza privind valoarea şi modul de partajare, cererea fiind admisă, bunul fiind atribuit reclamantului, direct prin sentinţă asupra fondului, cu obligarea acestuia la plata unei sulte de 1.000 RON către pârâtă. În hotărârea pronunţată nu s-a menţionat termenul în care trebuia să fie plătită sulta pârâtei).

Inculpata a judecat cauza cu numărul 32326/245/2009, înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, având ca obiect constatarea unui drept de creanţă şi a unui drept de retenţie. Avocatul S.D. l-a asistat pe pârâtul C.V., iar cauza a fost soluţionată favorabil acestuia (s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului) prin încheierea civilă din data de 11 ianuarie 2010.

Inculpata a judecat cauza cu numărul 8434/245/2009, înregistrată la data de 15 aprilie 2009, având ca obiect „divorţ”. Martorul S.D. a asistat-o pe reclamanta C.D. Dosarul a fost soluţionat favorabil acesteia, cererea fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 21 din 04 ianuarie 2010, tehnoredactată la data de 29 ianuarie 2010.

d) Primirea sumei de 300 euro, cu titlu de împrumut, în luna decembrie 2010, de la martorul S.D., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În ziua de 15 decembrie 2010, la ora 07:55, inculpata U.A. contactat-o pe S.D., purtând o convorbire de 42 secunde. În cadrul acestei convorbiri, inculpata i-a cerut suma de 300 euro, cu titlu de împrumut, banii fiindu-i apoi remişi de către avocat.

Ulterior, în zilele de 21 decembrie 2010 şi 14 ianuarie 2011, S.D. a fost sunată de către inculpata U.A., acestea discutând despre modul de restituire a banilor împrumutaţi, martorul spunându-i inculpatei că nu are nevoie de acei bani decât în luna februarie 2011. Banii i-au fost restituiţi martorului S.D. prin intermediul avocatului L.B., cu un bileţel, pe care era scris numele acesteia, la scurt timp după ce inculpata a fost reţinută în prezenta cauză.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 3446/245/2009, înregistrată la data de 17 februarie 2009, având ca obiect partajarea unor bunuri comune. Pârâtul reclamant O.A. a fost asistat de către avocatul S.D., cauza fiind soluţionată favorabil acestuia (s-a stabilit o cotă de contribuţie de 60% pentru pârât, astfel cum se ceruse, imobilul fiindu-i atribuit acestuia) prin sentinţa civilă nr. 10839 din 09 noiembrie 2009, redactată ulterior de către inculpată, tehnoredactată pe 20 decembrie 2009, de către grefier, şi semnată apoi de către judecător.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 5158/245/2010, înregistrată la data de 22 februarie 2010, având ca obiect „încredinţare minor, stabilire pensie întreţinere”. Avocatul S.D. a acordat asistenţă pârâtei P.I. Prin încheierea din 08 noiembrie 2010, inculpata a dispus suspendarea judecăţii cauzei, având în vedere lipsa ambelor părţi, în condiţiile în care niciuna nu solicitase judecarea în lipsă. În ziua respectivă, la prima strigare a cauzei, s-a prezentat martorul S., pentru pârâtă, însă întrucât partea adversă lipsea, cauza a fost lăsată la a doua strigare, iar apoi, la a doua strigare a cauzei, nu s-a prezentat nimeni, dispunându-se astfel suspendarea cauzei, soluţie care profita pârâtei asistate de avocatul S.D.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 28328/245/2009, înregistrată la data de 26 octombrie 2009, având ca obiect „divorţ cu minori”. Avocatul S.D. a asistat-o pe pârâta A.I., iar cauza a fost soluţionată favorabil acesteia, fiind admisă şi cererea reconvenţională privind încredinţarea minorilor către pârâtă, prin sentinţa civilă 13173 din 04 octombrie 2010, tehnoredactată la data de 09 noiembrie 2010.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 6015/245/2009, înregistrată la data de 18 martie 2009, având ca obiect „partaj bunuri comune”. Avocatul S.D. l-a asistat pe reclamantul B.V., iar cauza a fost soluţionată favorabil acestuia, prin consfinţirea tranzacţiei părţilor, prin sentinţa civilă nr. 12789 din 27 septembrie 2010, tehnoredactată la data de 21 octombrie 2010.

De asemenea, inculpata a mai judecat şi cauzele cu numerele 32696/245/2009 şi 622/245/2010, pronunţând sentinţele civile 7891 din 17 mai 2010, tehnoredactată la data de 02 iulie 2010 şi respectiv 8357 din 25 mai 2010, tehnoredactată în ziua de 07 iulie 2010, ambele favorabile părţilor asistate de către avocatul S.D.

Din toate dosarele identificate pe parcursul urmăririi penale, judecate de către inculpata, în care a participat avocatul S.D., rezultă că, în anii 2009 şi 2010, inculpata nu a pronunţat nicio sentinţa nefavorabilă părţilor asistate de către acest avocat.

e) Primirea sumei de 300 euro, cu titlu de împrumut, în ziua de 13 ianuarie 2011, de la martorul N.S., avocat în cadrul Baroului Iaşi, prin intermediul martorului N.C., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În ziua de 12 ianuarie 2011, la ora 08:20:54, N.S. a fost sunată de către inculpată, pe numărul de telefon utilizat în activitatea profesională, număr pe care nu i-l pusese niciodată la dispoziţie inculpatei (cu care, de altfel, nu mai discutase niciodată în afara cadrului solemn al şedinţei de judecată). Aceasta s-a recomandat ca fiind U.A., fără a face referire la calitatea sa de judecător. Iniţial, martorul nici nu a înţeles cine anume sunase, gândindu-se pe moment că ar putea fi un client al său mai vechi, pe care nu şi-l amintea. A realizat, în scurt timp, pe parcursul convorbirii, că era vorba despre judecătorul U.A., de la Judecătoria Iaşi.

Inculpata i-a solicitat martorului să-i dea o sumă de bani cu împrumut, fără a preciza cuantumul acesteia, solicitându-i să-i dea „atât căt poate” şi afirmând că îi va restitui banii la un termen pe care îl va stabili martorul. Martorul a afirmat că trebuie să se consulte cu soţul său, avocatul N.C.

Inculpata a sunat-o din nou pe N.S., în ziua de 13 ianuarie 2011, la ora 15:40, întrebând-o care este răspunsul său. Aceasta i-a comunicat că poate să o ajute cu suma de 300 euro, pe care îi avea pregătiţi pentru plata unei datorii, însă trebuie să-i restituie după două sau trei săptămâni.

S-a stabilit că martorului N.C. să se deplaseze la sediul instanţei cu suma de 300 euro, acesta mergând în acea zi, în acel loc, întâlnindu-se cu inculpata şi înmânându-i suma de bani în faţa intrării în sediul secţiei civile a Judecătoriei Iaşi.

Ulterior, după ce inculpata a fost reţinută în prezenta cauză, suma de bani a fost restituită martorului prin intermediul apărătorului inculpatei - avocat L.B.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 15784/245/2010, având ca obiect „pretenţii - despăgubiri civile rezultând dintr-un accident de circulaţie”. Avocatul N.S. a acordat asistenţă juridică pârâtei B. (fostă M.) C., iar cererea de chemare în judecată a fost anulată ca netimbrată, prin sentinţa civilă nr. 18017 din 13 decembrie 2010. În cursul judecăţii, inculpata a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de pârâtă, scutind-o de plata taxei de timbru datorată pentru cererea de chemare în garanţie a asigurătorului.

Sentinţa a fost motivată în concept de către inculpată, iar apoi a fost tehnoredactată în ziua de 14 februarie 2011, fiind semnată de către preşedintele instanţei, în locul inculpatei.

De asemenea, anterior solicitării şi primirii sumei de 300 euro, inculpata mai efectuase acte în virtutea funcţiei sale în alte trei cauze civile, în care avocatul N.S. acorda asistenţă juridică unor părţi, cauze care au fost ulterior repartizate unor alţi judecători.

Astfel, în dosarul cu numărul 12849/245/2009, primit pe 25 octombrie 2010, având ca obiect „divorţ cu minori”, în care avocatul N.S. o asista pe reclamanta A.R., inculpata a pronunţat încheierea din data de 29 noiembrie 2010, apoi a primit împrumutul bănesc, iar ulterior, după câteva zile, în ziua de 17 ianuarie 2011, a mai pronunţat o încheiere.

În dosarul cu numărul 4372/245/2010, înregistrat la data de 15 februarie 2010, având ca obiect „acţiune în pretenţii, asociaţie de proprietari”, în care avocatul N.S. o asista pe reclamanta „Asociaţia de proprietari bloc C., strada V.L.”, a pronunţat ultima încheiere la data de 29 noiembrie 2010, termenul ulterior fiind stabilit pentru 31 ianuarie 2011.

De asemenea, la completul inculpatei a fost repartizat şi dosarul cu numărul 5397/245/2010, înregistrat la data de 23 februarie 2010, având ca obiect „partaj succesoral”, în care avocatul N.S. l-a asistat pe pârâtul A.A., ultima încheiere pronunţată de inculpată fiind cea din ziua de 06 decembrie 2010, termenul ulterior fiind stabilit pentru ziua de 07 februarie 2011.

f) Primirea sumei de 1.500 RON, cu titlu de împrumut, în intervalul „sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2010”, de la martorul C.R.S., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

Inculpata are o relaţie de amiciţie cu mama avocatului C.R.S., judecător în cadrul secţiei civile a Tribunalului Iaşi, fără însă a avea vreo altă relaţie decât cea strict profesională cu martorul.

În primăvara anului 2010, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie, inculpata l-a contactat pe martorul C.R.S. Nu s-a putut stabili cu exactitate în ce mod a fost abordat martorul, fiind posibile două variante - o întâlnire absolut întâmplătoare în sediul secţiei civile a Judecătoriei Iaşi sau un apel telefonic iniţiat de către inculpată.

Inculpata U.A. i-a solicitat suma de 1.500 RON cu împrumut martorului, iar acesta, după câteva zile, s-a deplasat la biroul acesteia, din sediul secţiei civile a Judecătoriei, înmânându-i banii.

Ulterior, termenul scadenţei a fost depăşit cu aproximativ două săptămâni, însă inculpata l-a contactat pe martor şi i-a restituit banii.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 30695/245/2009, înregistrată la data de 12 noiembrie 2009, având ca obiect „obligaţie de a face”. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi după ce anterior se dispusese declinarea competenţei de soluţionare a acesteia de către un complet al Tribunalului Iaşi. Până în ziua de 15 martie 2010, reclamantul S.S. a fost asistat de către avocatul C.V., însă, în ziua de 15 martie 2010, pentru reclamant s-a prezentat în şedinţa de judecată avocatul C.R.S., care a depus la dosar împuternicire avocaţială. În încheierea din ziua de 15 martie 2010, a fost consemnată prezenţa avocatului şi depunerea împuternicirii. Astfel, la scurt timp după „apariţia” în cauză a avocatului C.R.S., inculpata l-a contactat, deşi nu aveau nici un fel de relaţii de ordin personal, solicitându-i şi primind de la acesta bani cu împrumut.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 21323/245/2009, înregistrată la data de 24 august 2009, având ca obiect „partaj bunuri comune”. Pârâtul B.R.Du., a fost asistat de către avocatul B.L.G., care a fost substituit de avocatul C.R.S., care s-a prezentat la termenul din ziua de 11 ianuarie 2010, la care, prin încheierea pronunţată, inculpata a admis administrarea probelor necesare soluţionării cauzei.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 4346/245/2010, înregistrată la data de 15 februarie 2010, având ca obiect „plângere încheiere carte funciară”, formulată împotriva înscrierii în cartea funciară a unei măsuri asigurătorii luate printr-o ordonanţă a D.I.I.C.O.T. - ST Iaşi. Petentul N.C. l-a împuternicit pe avocatul B.L.G. să-l reprezinte, însă acesta din urmă a fost substituit de avocatul C.R.S., care s-a prezentat la termenul din ziua de 22 martie 2010, la care, prin încheiere, s-a dispus amânarea judecării cauzei, pentru ca avocatul petentului să depună delegaţia de substituire, dovada achitării taxei de timbru şi să studieze documentaţia emisă de O.C.P.I. Iaşi.

g) Primirea sumei de 600 dolari SUA, cu titlu de împrumut, în intervalul „sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august 2010”, de la martorul C.R.S., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În acest interval, inculpata l-a contactat din nou pe martorul C.R.S., cerându-i suma de 500 euro cu titlu de împrumut.

Martorul, neavând posibilitatea să-i dea această sumă, l-a întrebat pe martorul B.G.L., avocat cu care avea o relaţie de colaborare profesională, dacă ar putea să o ajute pe inculpata cu suma de 500 euro. Martorul B.L. i-a dat suma de 600 dolari SUA, precizându-i expres că doreşte să-i fie restituiţi în termen de o lună. Martorul C.R.S. a luat cei 600 dolari SUA de la avocatul B.L. şi s-a deplasat la Sediul secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, întâlnindu-se cu inculpata în anticamera biroului acesteia. Martorul i-a înmânat suma de bani, precizându-i expres că a fost luată de la avocatul B.L.G. şi că acesta doreşte să-i fie restituiţi în termen de o lună.

Termenul de o lună s-a împlinit, însă inculpata nu a restituit suma de bani.

După depăşirea cu zece zile a termenului scadenţei, martorul B.G.L., văzând că nu îşi primise banii, l-a abordat pe C.R.S., întrebându-l de ce nu i-au fost restituiţi banii. Acesta din urmă a luat legătura cu inculpata, aducându-i la cunoştinţă ca avocatul B.L. doreşte să-i fie restituită suma împrumutată. Inculpata i-a adus la cunoştinţă martorului C.R.S. că nu poate să restituie suma, cerându-i să mai aştepte aproximativ două - trei săptămâni. În zilele de 23 şi 27 septembrie 2010, martorul C.R.S. a purtat câte o convorbire telefonică cu inculpata, în legătură cu restituirea banilor. Martorul i-a adus la cunoştinţă avocatului B.L. faptul că inculpata îl roagă „să o mai păsuiască”, iar acesta, neavând vreo altă opţiune, a acceptat.

Abia în ziua de 06 octombrie 2010, inculpata l-a contactat pe martorul C.R.S., chemându-l la biroul său şi restituindu-i banii împrumutaţi.

Astfel cum s-a arătat mai sus, inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 30695/245/2009, înregistrată la data de 12 noiembrie 2009, având ca obiect „obligaţie de a face”. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Iaşi după ce anterior s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acesteia de către un complet al Tribunalului Iaşi. Până în ziua de 15 martie 2010, reclamantul S.S. a fost asistat de către avocatul C.V., însă, în ziua de 15 martie 2010, pentru reclamant s-a prezentat în şedinţa de judecată avocatul C.R.S., care a depus la dosar împuternicire avocaţială. În încheierea din ziua de 15 martie 2010, a fost consemnată prezenţa avocatului şi depunerea împuternicirii.

După primirea primului împrumut de la martorul C.R.S., inculpata a pronunţat încheieri în cauza respectivă, la termenele la care partea a fost asistată ori reprezentată de acest avocat.

Astfel, în ziua de 26 aprilie 2010, s-a depus întâmpinare, aceasta fiind comunicată reclamantului, prin avocat, în ziua de 17 mai 2010, s-au discutat excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a celei pasive, unite apoi cu fondul în ziua de 25 mai 2010, ulterior, în ziua de 28 iunie 2010, în prezenţa avocatului C.R.S., au fost discutate şi admise probele necesare soluţionării cauzei.

În mod similar, în cauza cu numărul 21323/245/2009, înregistrată la data de 24 august 2009, având ca obiect „partaj bunuri comune”, în care avocatul C.R.S. a acordat asistenţă pârâtului B.R., după primirea primului împrumut de la acest avocat, inculpata a pronunţat încheierile din zilele de 12 aprilie 2010, 17 mai 2010, 28 iunie 2010 şi 05 iulie 2010, la fiecare dintre aceste termene fiind prezent avocatul C.R.S.

Deşi inculpata se afla în relaţii de amiciţie cu mama martorului C.R.S., judecător în cadrul Tribunalului Iaşi, secţia civilă, (fără însă a avea vreo legătură cu fiul acesteia), inculpata nu i-a solicitat amicei sale bani cu împrumut, ci a ales să-i ceară fiului acesteia, pe care nu îl cunoştea decât din cauzele civile judecate.

h) Primirea sumei de 100 euro, cu titlu de împrumut, în primăvara anului 2010, de la martorul B.I., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În primăvara anului 2010, inculpata a contactat-o pe B.I. (fie telefonic, fie a abordat-o pe holul instanţei) întrebând-o dacă poate să o ajute, în sensul de a-i împrumuta o sumă de bani - 100 sau 200 euro, pe care să i-o restituie ulterior. A menţionat un anumit interval de timp - aproximativ două-trei luni, după care ar fi urmat să-i restituie banii.

Martorul i-a spus că poate să o ajute, însă doar cu o sută de euro. Neavând această sumă asupra sa, au convenit ca aceasta să meargă la biroul inculpatei a doua zi.

A doua zi, martorul s-a deplasat la biroul inculpatei, a urcat cu permisiunea jandarmului de serviciu şi s-a întâlnit cu inculpata, în anticamera biroului său şi i-a remis suma de 100 euro.

La termenul convenit, inculpata i-a restituit suma împrumutată, în lei, la cursul zilei. Pentru a-i restitui banii, inculpata a contactat-o telefonic, a chemat-o la biroul său, unde i-a restituit banii.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 21195/245/2009, înregistrată la Judecătoria Iaşi în ziua de 21 august 2009. Reclamanta A.M. a fost asistată de către avocatul B.I., iar prin cererea de chemare în judecată, aceasta a solicitat desfacerea căsătoriei şi încredinţarea minorului rezultat din căsătorie.

Cauza a fost soluţionată favorabil, prin sentinţa civilă cu numărul 1758 din 08 februarie 2010, tehnoredactată în ziua de 23 martie 2010.

i) Primirea sumei de 200 euro, cu titlu de împrumut, în intervalul septembrie-octombrie 2010, de la martorul B.I., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

Ulterior, în intervalul septembrie-octombrie 2010 B.I. a fost contactată din nou de către inculpată (fie telefonic, fie a abordat-o pe holul instanţei), care i-a solicitat suma de 200 euro cu împrumut, spunându-i că îi va restitui în decurs de 2-3 luni. Martorul a acceptat, a mers la ea la birou şi i-a remis suma de 200 euro.

În ziua de 23 noiembrie 2010, inculpata a contactat-o telefonic pe B.I. şi apoi i-a restituit suma de bani.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 14463/245/2010, înregistrată în ziua de 14 mai 2010.

Reclamanta D.C.O. a fost asistată de către avocatul B.I., solicitând desfacerea căsătoriei, revenirea la numele anterior, încredinţarea minorului, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 10673 din 28 iunie 2010, tehnoredactată în ziua de 10 septembrie 2010, inculpata a admis în totalitate pretenţiile reclamantei asistate de avocatul B.I.

j) Primirea sumei de 100 euro, cu titlu de împrumut, în ziua de 28 ianuarie 2011, de la martorul B.I., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În ziua de 21 ianuarie 2011, inculpata a sunat-o din nou pe B.I. şi i-a cerut suma de 100 euro. Inculpata a chemat-o la sediul instanţei, la biroul său, stabilind ca aceasta să vină în ziua de 27 ianuarie 2011.

În acea zi martorul a uitat banii acasă (a fost apelată de două ori de către inculpată în dimineaţa acelei zile, la orele 09:11, respectiv 09:30), însă a mers la biroul inculpatei a doua zi, 28 ianuarie 2011, în jurul orei 09:00 (cu câteva ore înainte de prinderea în flagrant a inculpatei) şi i-a înmânat suma de 100 euro.

În dimineaţa acelei zile, martorul B.I. a apelat-o de două ori pe inculpată:

La ora 09.44.48 - de la postul telefonic XX numita B.I. notată cu BI, o contactează pe inculpata U.A., aflată la postul telefonic YY, notată cu UA, ocazie cu care are loc o discuţie telefonică:

Suma nu i-a fost restituită martorului, cel puţin până în ziua ultimei audieri - 16 iunie 2011, deşi termenul stabilit de însăşi inculpata era 15 martie 2011.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 11689/245/2010, înregistrată în ziua de 20 aprilie 2010. Avocatul B.I. a acordat asistenţă juridică pârâtei H.D. (cauza a avut ca obiect pretenţiile formulate pe calea cererii reconvenţionale de către numita H.M., aceasta cerere fiind disjunsă şi înregistrată separat de cererea principală). Avocatul B.I. a depus la dosar împuternicirea avocaţială din data de 24 august 2010.

Prin încheierea civilă din data de 18 octombrie 2010, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei în contradictoriu cu pârâta H.D.

Anterior, însă cu mai mult timp în urmă, inculpata a judecat cauza civilă nr. 4669/245/2008, soluţionată favorabil clientului avocatului B.I., prin sentinţa civilă nr. 5838 din 12 mai 2008, tehnoredactată la 09 iulie 2008, precum şi cauza civilă nr. 12309/245/2008, soluţionată, de asemenea, favorabil, prin sentinţa civilă nr. 12161 din 30 noiembrie 2009, tehnoredactată la 18 ianuarie 2009.

k) Primirea sumei de 300 RON, cu titlu de împrumut, în luna decembrie 2009, de la martorul N.O.M., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

La sfârşitul anului 2009, cu puţin timp înainte de Crăciun, într-o dimineaţă, N.O.M. a fost contactată telefonic, pentru prima dată, de către inculpata U.A. Aceasta s-a recomandat, martorul înţelegând despre cine era vorba. A chemat-o în biroul său, din incinta secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, fără a-i spune la telefon despre ce este vorba.

Fiind singura în birou, inculpata i-a cerut o sumă de bani cu împrumut. A precizat că este vorba de suma de 300 RON, spunându-i că se afla într-o situaţie dificilă.

Martorul i-a spus că nu avea asupra sa suma de bani, însă putea să-i acorde împrumutul. A mers la sediul Baroului, aflat în apropiere, de unde şi-a luat geanta, revenind în biroul inculpatei, căreia i-a remis suma de bani cerută.

Ulterior, după cel mult 20 zile, a fost sunată de către inculpată, care a chemat-o în biroul său şi i-a restituit integral suma de bani.

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 25540/245/2007, înregistrată în ziua de 17 decembrie 2007.

Cauza a avut ca obiect o cerere de partaj judiciar a unor bunuri comune, părţi fiind reclamanţii M.T., O.F.G. şi O.P. şi pârâţii D.G.V., B.G.E., O.E. şi O.N.

Pârâţii D.V. şi D.E. au fost asistaţi de către avocatul N.O.M.

Judecarea cauzei a fost suspendată de către inculpata, la cererea părţilor, prin încheierea din data de 10 noiembrie 2008, suspendarea durând până în ziua de 12 octombrie 2009, când a fost repusă pe rol de către inculpată, prin încheiere.

În ziua de 07 decembrie 2009, a avut loc un nou termen de judecată, la care, prin încheiere, inculpata a dispus din nou suspendarea judecării cauzei, tot la cererea părţilor. După scurt timp, în luna decembrie 2009, „cu puţin timp înainte de Crăciun”, inculpata a cerut şi a primit suma de 300 RON cu împrumut.

Anterior, însă cu mai mult timp în urmă, inculpata mai pronunţase trei sentinţe civile favorabile avocatului N.O.M. (Dosarul nr. 13186/245/2008, soluţionat favorabil prin sentinţa nr. 13131 din 10 noiembrie 2008, tehnoredactată în ziua de 09 ianuarie 2009, Dosarul nr. 13422/245/2008, soluţionat favorabil prin sentinţa civilă nr. 13133 din 10 noiembrie 2008, tehnoredactată la data de 09 decembrie 2008 şi Dosarul nr. 18101/245/2008, în care, prin hotărârea din data de 8 decembrie 2008, s-a luat act de renunţarea la judecată).

l) Primirea sumei de 300 RON şi a sumei de 100 euro, cu titlu de împrumut, în primăvara anului 2010, de la martorul N.O.M., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În ambele cazuri martorul a fost sunat de către inculpată. Ambele împrumuturi au fost date în biroul inculpatei de la Judecătoria Iaşi. Ambele au pentru un termen de cel mult o lună, stabilit de către inculpată. Primul dintre acestea a fost primit în lei - aproximativ 300 RON, iar celalalt a fost de 100 euro. Primul împrumut a fost restituit la scadenţă, iar în cazul celui de-al doilea, inculpata a întârziat restituirea câteva zile, cel mult o săptămână.

Ulterior, în cursul lunii iunie, inculpata i-a solicitat din nou avocatului N.O.M. un împrumut. Deşi martorul i-a respins apelurile telefonice, intuind că inculpata o suna doar pentru a-i cere bani, aceasta a insistat, trimiţându-i mesaje text în cuprinsul cărora o ruga să o ajute. În cele din urmă, avocatul N.O.M. a răspuns unui apel telefonic al inculpatei, refuzând însă să-i dea bani, întrucât urma să plece în concediu.

Precum s-a arătat şi anterior, inculpata obişnuia să revină cu solicitări privind noi împrumuturi, odată ce primea o sumă de bani de la un avocat.

m) Primirea sumei de 200 euro, cu titlu de împrumut, în ziua de 25 noiembrie 2010, de la martorul N.O.M., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În ziua de 24 noiembrie 2010, la ora 08:31, inculpata a sunat-o din nou pe N.O.M., cerându-i suma de 200 euro cu titlu de împrumut. Aceasta i-a spus că nu are în acel moment acea sumă, dar că urma să încaseze un onorariu avocaţial, chiar în acea zi, caz în care ar fi putut să o ajute. Inculpata a afirmat că va reveni cu un apel telefonic, lucru pe care l-a şi făcut.

A sunat din nou a doua zi, pe 25 noiembrie 2010, la ora 11:14, chemând-o pe N.O.M. în biroul său de la Judecătorie, unde a primit de la aceasta suma de 200 euro, promiţând că îi va restitui la jumătatea lunii decembrie. Martorul i-a precizat expres, având în vedere că şi anterior întârziase restituirea, că va avea nevoie de bani până la jumătatea lunii decembrie, întrucât urma să plece în străinătate, în concediu.

În ziua de 16 decembrie 2010, la ora 07:55, inculpata i-a telefonat martorului şi i-a spus că nu îi poate restitui decât suma de 100 euro. Martorul şi-a manifestat nemulţumirea, întrucât a fost deranjată de faptul că nu îi restituia întreaga sumă, astfel cum promisese de la început. Inculpata i-a comunicat că va încerca să facă rost de întreaga sumă.

În aceeaşi zi, la ora 10:12, inculpata a sunat-o din nou şi a chemat-o în biroul său.

În birou, în prezenţa colegelor de birou, i-a spus că nu îi poate restitui decât 100 euro, că îi pare rău, dar nu a reuşit să facă rost decât de această sumă şi că în cel mai scurt timp îi va restitui şi restul sumei. Enervată de acest lucru, neavând cum să procedeze, N.O.M. a luat cei 100 euro şi a plecat din birou. Restul sumei, 100 euro i-au fost restituiţi la scurt timp după ce inculpata a fost reţinută în prezenta cauză, la începutul lunii februarie 2011, de către avocatul L.B., care i-a înmânat o bancnota de 100 euro, învelită într-o hârtie pe care era scrisă suma şi numele N.O.

Inculpata, în ziua de 05 octombrie 2010, a dispus, prin încheiere, repunerea pe rol a dosarului numărul 25540/245/2007, iar la termenul din data de 01 noiembrie 2010, prin încheiere, a dispus respingerea unei cereri formulate de reclamanţi, de refacere a unui raport de expertiză întocmit în cauză (avocatul N.O.M. asistându-l pe pârâtul D.V.). Ulterior, cauza a fost soluţionată, în anul 2011, de către un alt judecător.

n) Primirea sumei de 2.500 RON, cu titlu declarat de împrumut, în ziua de 28 ianuarie 2011, de la martorul denunţător B.N., avocat în cadrul Baroului Iaşi, cu care nu avea decât o relaţie strict profesională, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei de judecător, acte la efectuarea cărora era obligată în temeiul acesteia:

În ziua de 27 ianuarie 2011, la ora 08:07, inculpata a sunat-o pe denunţătoare, obţinând numărul de telefon al acesteia de pe internet (potrivit propriilor afirmaţii), s-a recomandat drept „doamna judecător U.” şi i-a cerut suma de 500 euro cu titlu de împrumut.

Având în vedere faptul că martorul a ezitat, inculpata a mai lăsat-o să se gândească, stabilind să revină cu un apel telefonic.

După alte discuţii telefonice, (redate în formă scrisă, ataşate la dosar) martorul B.N. s-a deplasat la sediul secţiei civile, întâlnindu-se cu inculpata în anticamera biroului său, întrucât în birou se mai afla încă o persoană.

Discuţia a fost înregistrată cu mijloace audio şi video, în baza autorizaţiei provizorii emise de procuror, confirmată ulterior de către Curtea de Apel Iaşi, conţinutul acesteia fiind expus în rechizitoriu şi nu va fi reluat.

A doua zi, 28 ianuarie 2011, inculpata a sunat-o pe B.N., chemând-o în biroul său de la Judecătorie, întrucât era singură, colegele sale neaflându-se în birou.

Discuţia a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio şi video:

Cu ocazia primirii acestei sume de 2.500 RON, s-a realizat prinderea în flagrant a inculpatei.

În perioada premergătoare solicitării şi primirii acestei sume de bani, inculpata a pronunţat trei sentinţe civile favorabile clienţilor asistaţi de către martorul-denunţător B.N.

Astfel, inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 23340/245/2010, înregistrată la Judecătoria Iaşi în ziua de 04 august 2010. Reclamanta C. (fostă G.) E. a fost asistată de către avocatul B.N., iar cauza a fost soluţionată favorabil acesteia, prin sentinţa civilă nr. 496 din 10 ianuarie 2011 (considerentele sentinţei au fost redactate de către un alt judecător, după suspendarea din funcţie a inculpatei).

Inculpata a judecat cauza civilă cu numărul 12689/245/2009, înregistrată la Judecătoria Iaşi în ziua de 22 septembrie 2010 (rejudecare, în urma casării cu trimitere). Reclamanta SC C. SA Iaşi a fost asistată de către avocatul B.N., iar cauza a fost soluţionată favorabil acesteia, prin sentinţa civilă nr. 17147 din 29 noiembrie 2009. Considerentele sentinţei au fost redactate olograf de către inculpată, dosarul fiind predat pentru tehnoredactarea sentinţei „in extenso” în ziua de 07 ianuarie 2011.

De asemenea, anterior, inculpata a judecat şi cauza civilă cu numărul 7619/245/2009, în care pârâţii B.M. şi B.N. au fost asistaţi de către avocatul B.N. Cauza a fost soluţionată favorabil acestora, prin sentinţa din data de 25 octombrie 2010, casată cu ocazia judecării recursului.

Inculpata văzuse, astfel cum ea însăşi a afirmat, că avocatul B. „este cu SC C.” şi că „au mai avut ei litigii”.

Se remarcă faptul că nici atunci când i s-a adus la cunoştinţă că banii sunt împrumutaţi de către martorul denunţător de la partea din cauza civilă judecată anterior - SC C. SRL - inculpata, a continuat să-i ceară banii avocatului B. şi i-a primit de la aceasta având convingerea că sunt primiţi de la acea parte din dosar, prin intermediul avocatului. A precizat că nu ştie dacă să-i acorde părţii o consultaţie pentru un litigiu viitor, dacă nu ar fi mai bine să rămână strict doar un împrumut şi atât.

De asemenea, din cuprinsul convorbirilor rezultă faptul că inculpata cunoştea că dosarul avea ca obiect o rejudecare, „de la colega H.”, precum şi că inculpata a manifestat un interes deosebit faţă de situaţia financiară a martorului denunţător (aspect ce se coroborează cu faptul că obişnuia să revină cu cereri de împrumut la avocaţii care îi remiteau bani, încercând să afle în acest scop „cum merge treaba”), făcând totodată referiri comparative şi la situaţia financiară altor avocaţi:

Aşadar, inculpata credea că este important acest aspect: „contează foarte mult” să ai clienţi „SC-uri” , „bănci”.

În privinţa infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată instanţa reţine ca şi situaţie de fapt.

Inculpata U.A., în cuprinsul declaraţiilor de avere date în zilele de 15 martie 2006, 19 ianuarie 2007, 14 martie 2008, 02 iunie 2008, 13 mai 2009, 14 aprilie 2010 şi 29 octombrie 2010, nu a menţionat, la punctul V - Debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depăşeşte 5.000 de euro - al fiecărui formular completat, debitele care le avea, deşi valoarea acestora, cumulată depăşea, în fiecare caz, echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro.

Detaliat, situaţia omisiunilor din cuprinsul punctelor V ale declaraţiilor de avere date de inculpată este următoarea:

a) În cuprinsul punctului V al declaraţiei de avere date în ziua de 15 martie 2006, aceasta nu a menţionat nimic referitor la debitele pe care le avea, marcând cu o linie orizontală spaţiul din rubrica respectivă, deşi ar fi trebuit să menţioneze, potrivit rubricilor formularului declaraţiei de avere, numele sau denumirea creditorului, anul în care a fost contractat debitul, data scadenţei şi valoarea debitului.

În ziua respectivă, în care echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro era de 17.630 RON (curs valutar Banca Naţională a României: 1 euro = 3,5260 RON) inculpata avea debite neachitate, izvorând din contracte încheiate de aceasta cu instituţii bancare:

- credit în valoare de 3.449,5 RON, contractat în ziua de 14 decembrie 2004 cu Banca R. şi achitat integral la data de 19 mai 2008;

- credit în valoare de 7.100 RON, reprezentând descoperire card salarii (overdraft), contractat Banca R. în ziua de 31 martie 2003, valoarea creditării fiind majorată la această sumă începând cu ziua de 22 august 2005;

- credit în valoare de 17.600 RON, contractat la data de 14 octombrie 2005, prin contractul de credit bancar nr. GG, cu B.C.R., credit în derulare, scadent în anul 2015.

b) În cuprinsul punctului V al declaraţiei de avere date în ziua de 19 ianuarie 2007, aceasta nu a menţionat nimic referitor la debitele pe care le avea, marcând cu o linie orizontală spaţiul din rubrica respectivă, deşi ar fi trebuit să menţioneze, potrivit rubricilor formularului declaraţiei de avere, numele sau denumirea creditorului, anul în care a fost contractat debitul, data scadenţei şi valoarea debitului.

În ziua respectivă, în care echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro era de 16.912 RON (curs valutar Banca Naţională a României: 1 euro = 3,3824 RON) inculpata avea debite neachitate, izvorând din contracte încheiate de aceasta cu instituţii bancare:

- credit în valoare de 3.449,5 RON, contractat în ziua de 14 decembrie 2004 cu Banca R. şi achitat integral la data de 19 mai 2008;

- credit în valoare de 10.400 RON, reprezentând descoperire card salarii (overdraft), contractat Banca R. în ziua de 31 martie 2003, valoarea creditării fiind majorată la această sumă începând cu ziua de 25 iunie 2006;

- credit în valoare de 9.680 RON, sub forma unui card de credit, acordat la data de 24 august 2006, de Banca R.

- credit în valoare de 17.600 RON, contractat la data de 14 octombrie 2005, prin contractul de credit bancar nr. GG, cu B.C.R., credit în derulare, scadent în anul 2015.

c) În cuprinsul punctului V al declaraţiei de avere date în ziua de 14 martie 2008, aceasta nu a menţionat nimic referitor la debitele pe care le avea, marcând cu o linie orizontală spaţiul din rubrica respectivă, deşi ar fi trebuit să menţioneze, potrivit rubricilor formularului declaraţiei de avere, numele sau denumirea creditorului, anul în care a fost contractat debitul, data scadenţei şi valoarea debitului.

În ziua respectivă, în care echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro era de 18.550 RON (curs valutar Banca Naţională a României: 1 euro = 3,7100 RON) inculpata avea debite neachitate, izvorând din contracte încheiate de aceasta cu instituţii bancare:

- credit în valoare de 3.449,5 RON, contractat în ziua de 14 decembrie 2004 cu Banca R. şi achitat integral la data de 19 mai 2008;

- credit în valoare de 12.206 RON, reprezentând descoperire card salarii (overdraft), contractat Banca R. în ziua de 31 martie 2003, valoarea creditării fiind majorată la această sumă începând cu ziua de 18 iunie 2007;

- credit în valoare de 13.600 RON, sub forma unui card de credit, acordat la data de 22 iulie 2006, de Banca R.

- credit în valoare de 17.600 RON, contractat la data de 14 octombrie 2005, prin contractul de credit bancar nr. GG, cu B.C.R., credit în derulare, scadent în anul 2015.

d) În cuprinsul punctului V al declaraţiei de avere date în ziua de 02 iunie 2008, aceasta nu a menţionat nimic referitor la debitele pe care le avea, marcând cu o linie orizontală spaţiul din rubrica respectivă, deşi ar fi trebuit să menţioneze, potrivit rubricilor formularului declaraţiei de avere, numele sau denumirea creditorului, anul în care a fost contractat debitul, data scadenţei şi valoarea debitului.

În ziua respectivă, în care echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro era de 18.041 RON (curs valutar Banca Naţională a României: 1 euro = 3,6082 RON) inculpata avea debite neachitate, izvorând din contracte încheiate de aceasta cu instituţii bancare:

- credit în valoare de 30.298 RON, contractat în ziua de 14 mai 2008 cu Banca R. şi achitat integral la data de 12 martie 2010;

- credit în valoare de 13.600 RON, sub forma unui card de credit, acordat la data de 22 iulie 2006, de Banca R.

- credit în valoare de 17.600 RON, contractat la data de 14 octombrie 2005, prin contractul de credit bancar nr. GG, cu B.C.R., credit în derulare, scadent în anul 2015.

e) În cuprinsul punctului V al declaraţiei de avere date în ziua de 13 mai 2009, aceasta nu a menţionat nimic referitor la debitele pe care le avea, marcând cu o linie orizontală spaţiul din rubrica respectivă, deşi ar fi trebuit să menţioneze, potrivit rubricilor formularului declaraţiei de avere, numele sau denumirea creditorului, anul în care a fost contractat debitul, data scadenţei şi valoarea debitului.

În ziua respectivă, în care echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro era de 20.787 RON (curs valutar Banca Naţională a României: 1 euro = 4,1574 RON) inculpata avea debite neachitate, izvorând din contracte încheiate de aceasta cu instituţii bancare:

- credit în valoare de 30.298 RON, contractat în ziua de 14 mai 2008 cu Banca R. şi achitat integral la data de 12 martie 2010;

- credit în valoare de 13.600 RON, sub forma unui card de credit, acordat la data de 22 iulie 2006, de Banca R.

- credit în valoare de 5.233,43 RON, contractat în ziua de 10 martie 2009 cu Banca R. şi achitat integral la data de 12 martie 2010;

- credit în valoare de 2.000 RON, contractat cu P.F.R. IFN SA, potrivit contractului din data de 22 ianuarie 2009;

- credit în valoare de 17.600 RON, contractat la data de 14 octombrie 2005, prin contractul de credit bancar nr. GG, cu B.C.R., credit în derulare, scadent în anul 2015.

f) În cuprinsul punctului V al declaraţiei de avere date în ziua de 14 aprilie 2010, aceasta nu a menţionat nimic referitor la debitele pe care le avea, marcând cu o linie orizontală spaţiul din rubrica respectivă, deşi ar fi trebuit să menţioneze, potrivit rubricilor formularului declaraţiei de avere, numele sau denumirea creditorului, anul în care a fost contractat debitul, data scadenţei şi valoarea debitului.

În ziua respectivă, în care echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro era de 20.677 RON (curs valutar Banca Naţională a României: 1 euro = 4,1355 RON) inculpata avea debite neachitate, izvorând din contracte încheiate de aceasta cu instituţii bancare:

- credit în valoare de 42.127 RON, contractat în ziua de 11 martie 2010 cu Banca R.;

- credit în valoare de 25.000 RON, reprezentând descoperire card salarii (overdraft), contractat Banca R. în ziua de 31 martie 2003, valoarea creditării fiind majorată la această sumă începând cu ziua de 03 iulie 2009;

- credit în valoare de 13.600 RON, sub forma unui card de credit, acordat la data de 22 iulie 2006, de Banca R.

- credit în valoare de 5.233,43 RON, contractat în ziua de 10 martie 2009 cu Banca R. şi achitat integral la data de 12 martie 2010;

- credit în valoare de 15.750 RON, contractat în ziua de 15 octombrie 2009, cu Banca P.;

- credit în valoare de 2.800 RON, contractat cu P.F.R. IFN SA, potrivit contractului din data de 04 decembrie 2009

- credit în valoare de 1.150 RON, contractat cu P.F.R. IFN SA, potrivit contractului din data de 01 octombrie 2009;

- credit în valoare de 17.600 RON, contractat la data de 14 octombrie 2005, prin contractul de credit bancar nr. GG, cu B.C.R., credit în derulare, scadent în anul 2015.

g) În cuprinsul punctului V al declaraţiei de avere date în ziua de 29 octombrie 2010, aceasta nu a menţionat nimic referitor la debitele pe care le avea, marcând cu o linie orizontală spaţiul din rubrica respectivă, deşi ar fi trebuit să menţioneze, potrivit rubricilor formularului declaraţiei de avere, numele sau denumirea creditorului, anul în care a fost contractat debitul, data scadenţei şi valoarea debitului.

În ziua respectivă, în care echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro era de 21.332 RON (curs valutar Banca Naţională a României: 1 euro = 4,2664 RON) inculpata avea debite neachitate, izvorând din contracte încheiate de aceasta cu instituţii de finanţare bancare şi non-bancare:

- credit în valoare de 42.127 RON, contractat în ziua de 11 martie 2010 cu Banca R.

- credit în valoare de 13.600 RON, sub forma unui card de credit, acordat la data de 22 iulie 2006, de Banca R.;

- credit în valoare de 5.233,43 RON, contractat în ziua de 10 martie 2009 cu Banca R. şi achitat integral la data de 12 martie 2010;

- credit în valoare de 15.750 RON, contractat în ziua de 15 octombrie 2009, cu Banca P.

- credit în valoare de 3.000 RON, contractat cu P.F.R. IFN SA, potrivit contractului din data de 28 iulie 2010;

- credit în valoare de 2.800 RON, contractat cu P.F.R. IFN SA, potrivit contractului din data de 04 decembrie 2009;

- credit în valoare de 17.600 RON, contractat la data de 14 octombrie 2005, prin contractul de credit bancar nr. GG, cu B.C.R., credit în derulare, scadent în anul 2015.

Omisiunile de a menţiona, de fiecare dată, în cuprinsul declaraţiilor de avere, depuse apoi, potrivit legii, la Consiliul Superior al Magistraturii, debitele a căror valoare totală depăşea echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, sunt susceptibile să constituie acte materiale ale infracţiunii de fals în declaraţii, în formă continuată, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Scopul juridic al instituirii legislative a obligaţiei declarării averii este cunoaşterea de către public a situaţiei financiare reale a unor anumite categorii de funcţionari, ale căror funcţii sunt considerate de către legiuitor importante, din acest punct de vedere.

Astfel, având în vedere modul de operare folosit de fiecare data - bararea cu o linie a rubricii nr. V - „Debite” a formularelor declaraţiilor de avere, în condiţiile în care inculpata ştia ca are datorii ce depăşeau echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro, susţinerea acesteia, cu ocazia audierii sale, în sensul că nu dorea să se ştie că are datorii, rezultă concluzia că aceasta a omis să-şi declare debitele în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prealabile actelor materiale expuse mai sus, care s-a menţinut în linii generale pe tot parcursul activităţii infracţionale, aceasta dorind să ascundă în mod constant datoriile pe care le avea.

Se constată, de asemenea, că ascunderea debitelor a constituit o conduită intenţionată, repetitivă, cu o durată îndelungată în timp, subsumată unui scop bine definit, fiind exclusă orice eroare neintenţionată în privinţa omisiunilor.

În fapt inculpata a declarat că nu dorea să se cunoască public situaţia sa financiară dificilă, însă din declaraţia martorei A.M. rezultă că de fapt inculpata ascundea existenţa acestor credite mai întâi faţă de soţul său, care nu avea cunoştinţă de contractarea acestora.

Cu privire la infracţiunea de conflict de interese în actul de sesizare s-a reţinut că după ce a pretins şi primit în luna noiembrie 2009 de la avocatul C.M.S., suma de 200 euro cu titlu declarat de împrumut pe care nu i-a restituit în termenul de o lună, inculpata a judecat cauza civilă cu nr. 13890/245/2010 având ca obiect cererea avocatului C.M.S. de învestire cu formulă executorie a unui contract de asistenţă juridică încheiat cu debitorul SC A. SRL Iaşi.

Inculpata a soluţionat favorabil cauza, reţinându-se de către Parchet că în acest mod a efectuat un act prin care s-a produs un folos patrimonial pentru respectivul avocat de la care beneficiase anterior de un folos.

În urma administrării unui vast ansamblu probator reţine instanţa de fond vinovăţia inculpatei U.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de primire de foloase necuvenite şi fals în declaraţii.

Cu privire la infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen., reţine instanţa de fond că această faptă a fost probată atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.

Cu privire la latura obiectivă reţine instanţa fondului că inculpata a profitat de actele de serviciu efectuate pentru solicitarea împrumuturilor, situaţie ce rezultă din faptul că a cerut împrumut de la avocaţii care avuseseră dosare la ea cu puţin timp înainte şi, un aspect deloc de neglijat că aceştia câştigaseră cauzele în care pledaseră în faţa inculpatei. Un alt aspect important se referă la faptul că a folosit pentru contactarea acestora referirea la funcţia pe care o deţine „judecător U.A.” în unele dintre cazuri, că întâlnirile pentru înmânarea sumelor ori restituirea acestora au avut loc cu preponderenţă în sediul instanţei, la biroul acesteia sau în anticameră astfel încât colegele inculpatei să nu afle despre aceste acţiuni.

Condiţiile în care au fost acordate împrumuturile nu pot conduce decât la ideea că acceptarea cererilor de către avocaţi s-a făcut doar în virtutea relaţiilor profesionale, inculpata având asupra acestora ascendentul hotărârilor anterioare pe care aceştia le-au câştigat. Astfel împrumuturile au fost cerute şi acordate cu titlu gratuit, fără să se pună măcar vreodată problema plăţii vreunei dobânzi, fără a se pune măcar vreodată problema întocmirii vreunui act scris (atunci când inculpata B. a adus vorba despre aceasta, inculpata s-a eschivat), data scadenţei a fost deosebit de „flexibilă”, fiind lăsată la aprecierea inculpatei, care a avut uneori posibilitatea să amâne momentul restituirii după cum a dorit, deşi întotdeauna se stabilise un termen ferm de restituire. Ba mai mult în unele cazuri banii au fost restituiţi după începerea cercetărilor (cazul avocaţilor C.M.S. şi C.V.), probabil urmând a nu mai fi fost restituiţi niciodată.

Că avocaţii au perceput - contrar celor declarate - ascendentul avut de inculpată în solicitarea împrumuturilor rezultă şi din declaraţiile acestora că nu s-au gândit să refuze cererea inculpatei (cu excepţia avocatului N.O.M. după trei astfel de împrumuturi), ei arătând însă că au dorit să ajute un om în nevoie. Şi aceasta în condiţiile în care unii dintre avocaţi nu aveau în acel moment suma solicitată (avocatul C. împrumutând de la asociatul său, domnul avocat B.) iar martora N.S. avea destinată suma de bani pentru plata unei rate.

S-a invocat de către apărare că avocaţii, neavând calitatea de părţi în dosarele judecate de către inculpată, actele de serviciu efectuate - în speţă hotărârile judecătoreşti, sentinţe ori încheieri - nu i-au privit direct şi personal aşa încât nu se poate reţine existenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite. Avocatul ca participant în procese - atât civile cât şi penale ori comerciale - constituie un profesionist al dreptului care apără şi susţine de pe această poziţie interesele părţilor în aceste procese. Chiar dacă hotărârea judecătorească nu priveşte avocatul personal, acesta reprezintă sau asistă partea în proces iar succesul constituie pentru avocat un capital de imagine dar şi material deopotrivă, sub aspect procesual confundându-se din punct de vedere al interesului cu însăşi partea. Aşa fiind, instanţa a apreciat că nu are importanţă sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de existenţă a infracţiunii împrejurarea că sumele de bani nu au fost solicitate de părţi.

Este cu neputinţă să se susţină, în mod raţional, că inculpata ar fi putut obţine astfel de împrumuturi, în astfel de condiţii, de la alte persoane, străine, cu care nu avea nici un fel de relaţie de ordin personal, dar, faţă de care nu avea acest ascendent al judecătorului care pronunţase sentinţe şi încheieri în cauzele în care avocaţii asistau clienţii ce le plăteau onorariile.

Deosebit de importante sunt şi momentele în care inculpata efectuase, în prealabil, actele de serviciu în considerarea cărora a pretins şi primit sumele de bani, acte care demonstrează fără putinţă de tăgadă că au fost unicele aspecte care au fost avute în vedere de către inculpată atunci când a luat hotărârea de a pretinde bani de la un anume avocat. Sincronizarea temporală între actele efectuate în virtutea funcţiei şi solicitarea sumelor de bani denotă acelaşi mod de operare, în fiecare caz, excluzând indubitabil orice legătură „pur întâmplătoare” între fiecare act în parte şi fiecare împrumut solicitat.

În cazul a şase dintre cei opt avocaţi, solicitările de împrumut au fost precedate de sentinţe favorabile clienţilor acestora, pronunţate şi redactate cu puţin timp înainte. În unele dintre cazuri, inculpata tocmai terminase de redactat considerentele unor hotărâri, înainte de a cere şi primi banii. Mai mult, în cazul avocatului C.M.S., după cererea de bani şi acordarea acestora inculpata a continuat să judece 4 dintre cauzele pe care le avea acest avocat pe completul său, pronunţând sentinţe favorabile clienţilor acestuia. Nerespectarea dispoziţiilor procesual civile privind incompatibilitatea respectiv abţinerea judecătorului constituie aspecte disciplinare care nu au făcut însă obiectul acuzei de faţă.

Se remarcă din cuprinsul declaraţiilor unor martori cum, că de exemplu în materia acţiunii de divorţ prin acordul părţilor, nu a existat propriu zis o soluţionare în favoarea părţii pe care o reprezentau, soluţia fiind previzibilă. Chiar şi în acest caz, instanţa consideră că este un act îndeplinit în virtutea atribuţiilor de serviciu, aşa cum arătam mai sus neavând importanţă nici în cazul în care acţiunile ar fi fost respinse.

Cu privire la latura subiectivă instanţa a reţinut că aceasta necesită analiza atentă a tuturor împrejurărilor concrete ale faptei şi a circumstanţelor în care sumele de bani au fost cerute şi primite. Astfel, aspectele laturii subiective sunt reliefate de acţiunile executate de către aceasta, întrucât chestiunile de ordin subiectiv, psihologic, nu pot fi surprinse (în sine) şi redate în mod manifest, gândurile fiecărei persoane neputând fi citite, înregistrate şi nici nu poate exista o aşteptare legitimă a organului judiciar ca acestea să fie expres exteriorizate de către o persoana care are tocmai interesul să ascundă activitatea sa infracţională şi să se protejeze. Ele pot fi doar obiectivate, deduse, dincolo de orice dubiu rezonabil doar în măsura în care rezultă din manifestările exterioare ale individului.

Aşadar, în aprecierea atitudinii psihologice a individului, ca subiect activ al unei infracţiuni, se porneşte întotdeauna de la aspectele de ordin obiectiv, faptic, comportamentul faptic al individului constituind o exteriorizare a proceselor psihice ale acestuia.

Infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. poate fi comisă atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă. Astfel, este suficient pentru existenţa infracţiunii ca inculpata să fi acceptat producerea rezultatului socialmente periculos - crearea unei stări de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu a inculpatei, care presupune îndeplinirea atribuţiilor sale cu probitate şi corectitudine, fără a primi foloase de la cei faţă de care îndeplineşte acte de serviciu, după efectuarea acestora.

Astfel, se reţine că inculpata a acţionat cu intenţie directă, nu doar acceptând că beneficiază de împrumuturi gratuite de la avocaţi în considerarea actelor de serviciu pe care le efectua în cauze civile, ci urmărind, sistematic, în mod repetat, să obţină banii tocmai folosind poziţia conferită de aceste acte, care, în sine, au fost determinante pentru primirea banilor în acele condiţii avantajoase.

Esenţial pentru infracţiunea de foloase necuvenite este împrejurarea că foloasele sunt primite de funcţionar după îndeplinirea actului de serviciu.

Actele de serviciu sunt retribuite numai de către instituţia angajatoare şi cei la care se referă aceste acte ale funcţionarului nu-i datorează nimic acestuia, îndeplinirea lor fiind o obligaţie legală şi nu un favor făcut beneficiarilor. Cu atât mai evident este acest aspect în cazul magistratului judecător care soluţionează o cauză în virtutea atribuţiilor de serviciu, căruia avocaţii care asista părţile în dosare, nu-i datorează nimic.

Este însă evident ca respectivele foloase, pentru ca fapta să aibă însăşi aptitudinea de a leza relaţiile sociale privind activitatea de serviciu, trebuie să fie obţinute de către subiectul activ al infracţiunii în baza faptului că a efectuat actul (sau actele, determinate) de serviciu. Cu alte cuvinte, actele licite de serviciu să aibă un caracter determinant în ceea ce priveşte obţinerea foloaselor, să constituie baza, fundamentul primirii acestora, să fie primite în considerarea acestor acte (aspect lesne de stabilit atunci când actele de serviciu sunt unica legătură dintre funcţionar şi cel care remite foloasele). Este tocmai ceea ce a avut în vedere legiuitorul la incriminarea acestei infracţiuni, pentru a nu permite funcţionarilor să speculeze poziţia oferită de efectuarea prealabilă a actelor de serviciu şi de posibilă „recunoştinţă” a celor implicaţi.

Astfel, între inculpată şi martorii avocaţi nu au existat niciun fel de relaţii personale în afara saluturilor protocolare. Toţi martorii avocaţi au arătat că nu cunoşteau nimic despre inculpată că singurele împrejurări în care au cunoscut inculpata au fost doar în cadrul solemn al şedinţei de judecată. De altfel nici inculpata nu a pretins că ar fi avut anterior relaţii de prietenie, amiciţie cu aceştia, relaţii în virtutea cărora să fi primit împrumuturile.

Instanţa a apreciat că nu în mod întâmplător au fost solicitate aceste avantaje doar de la avocaţii care câştigaseră anterior cauze judecate de către inculpată (în cazul a şase dintre aceştia), ori încheieri în cauze civile (în cazul avocatului N.O.M.) sau chiar şi o sentinţă nefavorabilă (în cazul avocatului C.R.S.).

Inculpata avea calitatea de judecător, cu o îndelungată experienţă în domeniul dreptului civil, cunoştea astfel foarte bine atât drepturile şi obligaţiile pe care le avea, interdicţiile şi incompatibilităţile, normele de conduită aplicabile, cazuri de abţinere reglementate de lege, cât şi modalitatea în care trebuie să decurgă relaţiile dintre ea şi avocaţii ce participau în cauzele pe care le judeca.

Inculpata a ales avocaţii de la care a cerut şi primit împrumuturi numai dintre cei care participaseră în cauze civile judecate de ea, ascendentul conferit de actele îndeplinite în virtutea funcţiei împiedicând avocaţii să-i refuze cererile chiar şi în cazul în care inculpata nu a restituit banii la scadenţa stabilită oricum de ea însăşi. Astfel în cazul sumei de 1.500 RON solicitată martorului C.R.S., şi primită în martie - aprilie 2010 inculpata a restituit suma cu depăşirea scadenţei de o lună stabilite iniţial. Totuşi, această împrejurare nu a împiedicat-o să solicite un nou împrumut în iulie-august 2010. Tot astfel cazul împrumutului de 600 euro primit de la avocatul C.V. în februarie - martie 2010 şi căruia, deşi stabilise unilateral termen de restituire luna iunie 2010, inculpata nu i-a mai restituit banii de cât un an mai târziu după începerea cercetărilor. În acelaşi mod au stat lucrurile şi în cazul împrumutului de 200 euro primit în noiembrie de la avocatul C.M.S. şi pe care, deşi stabilise termen de restituire luna decembrie 2010, inculpata nu i-a restituit decât un an şi trei luni mai târziu, tot după începerea cercetărilor. În acelaşi mod au stat lucrurile şi cu suma de 100 euro - parte dintr-un împrumut de 200 euro - pe care inculpata nu i-a restituit avocatei N.O.M. decât tot după începerea cercetărilor. Mai mult în cazul sumei de 100 de euro acordaţi de avocata B.I. în ianuarie 2011, nu i-au mai fost restituiţi nici până astăzi. În aceste cazuri avocaţii au declarat că nu i-au solicitat restituirea, fără îndoială că tot ascendentul determinându-i în acest sens. În condiţiile în care, faţă de declaraţiile acestor martori inculpata nu i-a contactat pentru a justifica nerespectarea termenului şi eventual stabilirea unei alte scadenţe în aceste perioade îndelungate de timp, se poate trage aceeaşi concluzie în privinţa atitudinii subiective a inculpatei care cel mai probabil nu ar mai fi dat banii înapoi niciodată, dacă nu ar fi început cercetările, probabil considerând că i se cuvin, atitudine care denotă faptul că avea convingerea că avocaţii sunt obligaţi să accepte să-i împrumute bani în aceste condiţii şi dovedeşte că inculpata a abuzat de funcţia sa.

În analiza laturii subiective o importanţă deosebită o au momentele în care inculpata efectuase, în prealabil, actele de serviciu în considerarea cărora a pretins şi primit sumele de bani imediat după pronunţarea unei hotărâri favorabile sau motivarea unei astfel de hotărâri. De asemeni foarte important este şi numărul mare de acte materiale (15) de solicitare şi primire a unor sume de bani cu împrumut, de la diferiţi avocaţi (care nu aveau nimic altceva în comun, din punctul de vedere al inculpatei, decât faptul că participau la termene de judecată în şedinţele sale), comise de către aceasta într-un interval de timp relativ scurt noiembrie 2009 - ianuarie 2011, denotă faptul că astfel de manifestări deveniseră o obişnuinţă a acesteia, o modalitate constantă de obţinere a unor sume de bani suplimentare, care nu a luat sfârşit decât în momentul în care a „greşit” în alegerea avocatului căruia să-i pretindă o sumă de bani. Astfel în cauză nu a fost vorba de un act unic, singular justificat de o nevoie imediată, imperioasă, care nu putea fi soluţionată altfel.

Un ultim aspect referitor la atitudinea subiectivă a inculpatei rezultă din modul de abordare a martorilor „trebuie să mă înţelegeţi şi pe mine, am şi eu calitatea de debitor” iar faţă de martora N.O.M. care îi acordase trei împrumuturi se remarcă insistenţa în solicitarea unui nou astfel de împrumut, insistenţă care a determinat-o pe martoră care deja îi explicase motivul pentru care nu poate onora o nouă cerere - să-i respingă apelurile telefonice. Se remarcă astfel o anumită atitudine psihică a inculpatei de a considera oarecum „obligatorie” îndeplinirea de astfel de cereri de către avocaţi.

Rezultă, fără putinţă de tăgadă ca fiind întrunită latura subiectivă a infracţiunii sub forma intenţiei directe.

Există astfel dovedită şi legătura de cauzalitate între actele de serviciu efectuate şi primirea foloaselor necuvenite, o legătură cauză-efect (actele de serviciu şi nu alte elemente să creeze oportunitatea primirii).

Este neîndoielnic că impasul financiar în care se afla a determinat-o pe doamna judecător U.A. să procedeze în acest mod.

Este greu de crezut, dacă nu imposibil, că inculpata, judecător cu experienţă nu a cunoscut dispoziţiile legale care împiedica funcţionarul să primească foloase care nu i se cuvin după îndeplinirea unui act la care era obligat în virtutea relaţiilor de serviciu, că prin solicitarea de bani, chiar cu titlu de împrumut se speculează ascendentul asupra avocaţilor, cu atât mai mult cu cât pronunţase cu puţin timp înainte hotărâri în cauzele pledate de aceştia şi în care le-a dat câştig de cauză. Nu s-a avut în vedere poziţia inculpatei cum că nu a prevăzut că prin solicitările de împrumut nu aducea atingere relaţiilor de serviciu, acestea neputând fi disociate, separate. S-a apreciat că nu orice magistrat care solicită o sumă de bani ca împrumut de la un avocat săvârşeşte acte de primire de foloase necuvenite, avându-se în vedere cazurile când între magistrat şi avocat există şi altfel de relaţii, de prietenie, amiciţie şi în afara oricăror relaţii de serviciu, precum şi atunci când avocatul nu pledează în cauzele soluţionate de respectivul magistrat cu respectarea eventual a dispoziţiilor privind cazurile de incompatibilitate.

Chiar dacă la nivel declarativ inculpata a arătat că nu a existat intenţia de a pretinde bunurile că o remuneraţie injustă, era conştientă şi cunoştea, ca jurist, ca magistrat că oricărui funcţionar îi este oprit de a primi orice fel de foloase după îndeplinirea unui act de serviciu şi la care era obligat în virtutea funcţiei. Nu se poate face abstracţie în acest context de actul de serviciu îndeplinit şi nu se pot disocia cele două aspecte - cel uman şi cel profesional.

Reţine de asemenea instanţa de fond că inculpata U.A. se face vinovată şi de comiterea infracţiunii de fals în declaraţii în condiţiile în care în perioada 2006-2010 nu a menţionat în declaraţia de avere, la punctul V - debite, ipoteci, garanţii emise în beneficiul unui terţ, bunuri achiziţionate în sistem leasing şi alte asemenea bunuri, dacă valoarea însumată a acestora depăşeşte 5.000 euro, debitele pe care le avea deşi valoarea cumulată a acestora depăşea în fiecare caz echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro.

Apreciază instanţa fondului că nu prezintă relevanţă dacă aspectele pe care funcţionarul nu le declară, ori le declară mincinos se referă la activul ori pasivul patrimoniului său cât timp Legea nr. 115/1996 obligă anumite categorii de funcţionari printre care şi judecătorii şi procurorii să declare public averea, cu toate elementele pasive şi active prevăzute de formulatul cu conţinut stabilit expres de legiuitor.

Împrejurările arătate de inculpată care au determinat-o să nu menţioneze în declaraţia de avere datoriile pe care le avea, invocând în acest sens frica faţă de celelalte persoane de a cunoaşte situaţia financiară dificilă în care se afla, că şi împrejurarea că soţul său nu cunoştea această situaţie nu au fost avute în vedere de instanţa de fond care a reţinut că inculpata a comis această faptă cu intenţie.

Cu privire la infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. reţine instanţa de fond că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii nefiind întrunită condiţia realizării unui folos material direct sau indirect faţă de avocatul C. prin actul de serviciu îndeplinit de inculpată.

Se reţine că învestirea cu formulă executorie de către instanţa de judecată este o condiţie sine qua non pentru executarea silită a creanţei ce rezultă din acel contract de asistenţă juridică, astfel încât prin încheierea pronunţată la data de 31 mai 2010 nu s-a realizat efectiv un folos material cerut de legiuitor pentru a se reţine comiterea infracţiunii de conflict de interese.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor solicitată de procuror reţine prima instanţă că este corectă şi a procedat în consecinţă.

Astfel, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art 253¹ C. pen. în infracţiunile prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art 253¹ C. pen.

Cu privire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 are următorul conţinut „Dacă infracţiunile prevăzute la art. 256 şi 257 C. pen., precum şi infracţiunile prevăzute la art. 6¹ şi 8² din prezenta lege au fost săvârşite de una dintre persoanele menţionate la alin. (1) şi (2), maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani,, iar alin. (1) al respectivului alineat se referă la „persoanele care au atribuţii, printre altele de judecare a infracţiunilor”. Cum în speţă calitatea de judecător a inculpatei îi conferă fără îndoială atribuţii de judecată a infracţiunilor, încadrarea juridică solicitată de către procuror este cea corectă, astfel încât instanţa a dispus în consecinţă. Referitor la infracţiunea de fals în declaraţii, de asemeni, a apreciat prima instanţă că încadrarea juridică pusă în discuţie de procuror este cea corectă. Astfel, infracţiunea prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 este o variantă specială a infracţiunii de fals în declaraţii şi nu un text de trimitere aşa cum a solicitat apărarea. Infracţiunea săvârşită, aceea de a depune declaraţii de avere care nu corespund adevărului are o formă continuată începând cu 15 martie 2006 şi terminând cu 29 octombrie 2010.

Se reţine că această infracţiune a fost incriminată prin acte legislative succesive şi anume art. 36 din Legea nr. 115/1996, art. 50 din Legea nr. 144/2007 şi, în sfârşit art. 28 din Legea nr. 176/2010. Astfel Legea nr. 115/1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere (publicat[ în M. Of. nr. 263/28.10.1996) prevedea la art. 36.

Fapta persoanelor prevăzute la art. 2, de a face declaraţii de avere care nu corespund adevărului, constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal. Exact acelaşi conţinut avea şi art. 50 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 359/25.05.2007. Se apreciază că susţinerile apărării în sensul că pentru declaraţiile necorespunzătoare date în anii anteriori intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 nu se poate reţine această din urmă încadrare întrucât s-ar aplica retroactiv legea, nu este întemeiată. În fapt, infracţiunea specială a avut acelaşi conţinut în cele trei variante aşa încât chestiunea pune doar probleme de acurateţe a încadrării juridice. Sub un alt aspect, potrivit art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) alin. ultim, „infracţiunea continuată se consideră săvârşită la data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni ce o constituie”. De altfel acelaşi aspect a fost lămurit şi de fostul Tribunal Suprem printr-o decizie de îndrumare „data săvârşirii infracţiunii continuate fiind data comiterii ultimei acţiuni sau inacţiuni„ deci pedeapsa se stabileşte potrivit legii în vigoare la momentul epuizării.

Aşa fiind s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art 253¹ C. pen. în infracţiunile prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art 253¹ C. pen. şi s-a dispus condamnarea inculpatei pentru infracţiunea continuată de primire de foloase necuvenite şi infracţiunea continuată de depunere de declaraţii de avere care nu corespund adevărului.

Cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) orientând pedeapsa spre limita minimă prevăzută de lege iar ca modalitate de executare, a apreciat că inculpata se poate îndrepta şi fără executarea pedepsei, dispunând astfel suspendarea condiţionată apreciind că sunt întrunite condiţiile prev. de art. 81 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal de la 10 zile prev. de art. 383 C. proc. pen., a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpata U.A.

Criticile formulate de Parchet vizează aspecte de nelegalitate a sentinţei penale recurate sub aspectul omisiunii instanţei de a deduce din pedeapsă reţinerea din data de 28 ianuarie 2011.

De asemenea, Parchetul critică sentinţa penală şi pentru netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatei pentru infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen.

Recurenta inculpată critică sentinţa penală atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale de către organul competent. De asemenea, inculpata solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond întrucât hotărârea nu este motivată.

În cazul în care se trece peste aceste motive de nelegalitate, recurenta inculpată solicită achitarea pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu sub toate celelalte aspecte conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen. potrivit cărora recursul declarat împotriva unei hotărâri care potrivit legii nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prev. de art. 385⁹, iar instanţa este obligată ca în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurenţi, să examineze cauza sub toate aspectele, apreciază că doar recursul declarat de Parchet este întemeiat urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Procedând la soluţionarea recursului, inculpata U.A. a arătat că doreşte să dea declaraţie, fapt pentru care Înalta Curte a dispus audierea inculpatei, declaraţia fiind consemnată în scris şi ataşată la dosar.

De asemenea, inculpata a solicitat în susţinerea recursului proba cu înscrisuri care de asemenea, fiind considerată utilă, Înalta Curte a admis proba cu înscrisuri ce a fost administrată la termenul din 2 noiembrie 2012.

Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în baza unei analize atente şi obiective a tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, faptele au fost just încadrate juridic şi corespund situaţiei de fapt reţinute, în mod corect reţinând instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatei sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 256 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), hotărârea fiind criticabilă sub aspectul greşitei achitări cu privire la infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen.

Probele administrate în cauză fac dovada vinovăţiei inculpatei mai presus de orice îndoială rezonabilă, sub aspectul comiterii infracţiunilor ce i se reţin în sarcină, relevante în acest sens fiind denunţul şi declaraţiile denunţătoarei B.N., proces-verbal de constatare a unei situaţii de fapt în flagrant, planşe fotografice, declaraţiile martorilor, interceptări telefonice şi ambientale, toate coroborate cu declaraţiile inculpatei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. rezultă din ansamblul probator administrat în cauză că inculpata U.A. - judecător în cadrul secţiei civile a Judecătoriei Iaşi, în perioada noiembrie 2009 - ianuarie 2011, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, după efectuarea unor acte în virtutea funcţiei sale de judecător, a primit în repetate rânduri, în mod clandestin, cu titlu de împrumut, gratuit, diverse sume de bani totalizând 2.250 euro, 600 dolari SUA şi 4.600 RON în urma solicitărilor formulate din proprie iniţiativă de la 8 avocaţi din cadrul Baroului Iaşi care acordaseră asistenţă juridică unor persoane în cauzele judecate de aceasta.

Fiind audiată chiar şi în faţa Înaltei Curţi, inculpata nu a negat faptul că a solicitat unor avocaţi diverse sume de bani, însă cu titlu de împrumut arătând că avea o situaţie materială foarte grea, era singurul întreţinător al familiei, toate actele săvârşite putând fi sancţionate disciplinar, susţine inculpata, şi în nici un caz nu pot fi considerate infracţiuni.

În baza acestei apărări a inculpatei, avocatul acesteia a solicitat achitarea pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite pentru inexistenţa faptei, situaţie apreciată de Înalta Curte ca fiind în totală contradicţie cu materialul probator administrat în cauză, poziţia procesuală adoptată de inculpată nefiind aptă să determine adoptarea unei soluţii contrare celei adoptate de instanţa de fond.

Din materialul probator administrat în cauză, rezultă fără dubiu că într-adevăr, inculpata a solicitat sumele de bani cu titlu de împrumut, însă modul în care inculpata alegea persoanele de la care să pretindă sumele de bani, momentul ales pentru a solicita împrumuturile, condiţiile în care au fost acordate, sunt împrejurări care califică acţiunile inculpatei ca fiind de natură penală, primirea sumelor de bani constituind „folos” în accepţiunea legii, pentru inculpată şi nu trebuia pretins.

Astfel, în marea majoritate a cazurilor, inculpata U.A. nu alegea întâmplător persoanele de la care solicita împrumuturi, acestea fiind avocaţi care în prealabil acordaseră asistenţă juridică în cauzele aflate pe rolul completului prezidat tocmai de către inculpată, în calitate de judecător în cadrul secţiei civile a Judecătoriei Iaşi.

De asemenea, rezultă din probele dosarului că aceşti avocaţi în marea lor majoritate, câştigaseră cauzele în care pledaseră ca avocaţi în cadrul completului prezidat de inculpată.

Martorii audiaţi în cauză, respectiv avocaţii la care a apelat inculpata pentru acordarea împrumuturilor, au declarat că nu o cunoşteau pe aceasta, nu au existat între ei relaţii de amiciţie sau prietenie, astfel încât rezultă cu certitudine că sumele de bani au fost solicitate şi acordate în virtutea actelor de serviciu îndeplinite de inculpată în calitatea sa de judecător.

Este adevărat că martorii au încercat să inducă ideea că i-au acordat inculpatei sumele respective având în vedere situaţia financiară grea în care se afla, însă rezultă cu certitudine că poziţia martorilor a fost adoptată exclusiv pentru a-i uşura situaţia în cauza penală în care era cercetată, ei neavând cunoştinţă de starea materială a inculpatei cât timp nu se cunoşteau, nu au existat între ei şi inculpată relaţii personale, singura concluzie certă care se desprinde fiind aceea că împrumuturile au fost solicitate şi acordate numai în considerarea activităţii profesionale a inculpatei.

De asemenea, faptul invocat de avocaţi că nu au fost avantajaţi de către inculpată în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu nu prezintă relevanţă sub aspectul încadrării juridice a faptei, întrucât pentru existenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite, acţiunea de primire trebuie să fie ulterioară îndeplinirii de către funcţionar a unui act licit ce intră în atribuţiile sale de serviciu.

Pentru existenţa infracţiunii se reţine că actul respectiv nu numai că face parte din atribuţiile de serviciu ale funcţionarului dar este şi un act licit, adică în virtutea funcţiei sale să fie obligat să îndeplinească acel act.

În cazul în care funcţionarul primeşte bani ulterior îndeplinirii unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu, acesta va putea fi condamnat pentru abuz în serviciu sau pentru luare de mită dacă se dovedeşte că a existat o înţelegere prealabilă cu mituitorul.

Nu lipsit de importanţă este momentul ales de inculpata U.A. de a pretinde împrumuturile şi anume la scurt timp de la momentul la care avocaţii au pledat în faţa inculpatei în cauzele aflate pe rolul completului prezidat de către aceasta şi în plus, au avut câştig de cauză, toate aceste împrejurări, bine gândite de inculpată, producându-i un ascendent moral în virtutea căruia a avut tăria să pretindă acele împrumuturi greu de refuzat de către persoanele solicitate, în condiţiile în care au obţinute soluţii favorabile şi mai ales în considerarea persoanei care solicita împrumutul.

Nu pot fi omise nici condiţiile în care au fost acordate împrumuturile şi anume cu titlu gratuit, fără a se întocmi un act, data scadenţei fiind lăsată la latitudinea inculpatei, deşi întotdeauna se stabilise un termen cert de restituire, toate aceste împrejurări conducând la ideea că acceptarea cererilor de împrumut de către avocaţi s-a făcut numai în considerarea relaţiilor profesionale, inculpata având asupra acestora ascendentul hotărârilor anterioare favorabile pe care le obţinuseră.

Această concluzie rezultă cu certitudine din probatoriul administrat în cauză, toţi martorii declarând că nu se cunoşteau cu inculpata anterior pretinderii împrumuturilor.

Susţinerile inculpatei în sensul că a solicitat împrumuturi şi de la colegi judecători şi grefieri sau că a restituit o parte din aceste împrumuturi însă după începerea urmăririi penale, nu poate determina o soluţie de achitare a inculpatei, cât timp în majoritatea cazurilor inculpata U.A. a solicitat de la avocaţii care pledaseră în faţa ei şi câştigaseră procesele, sume de bani la scurt timp după pronunţare, deci după îndeplinirea, în mod licit, a îndatoririlor de serviciu, astfel încât apreciază Înalta Curte că infracţiunea de primire de foloase necuvenite există, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.

Deşi infracţiunea de primire de foloase necuvenite poate fi comisă atât cu intenţie directă cât şi cu intenţie indirectă, în cauza dedusă judecăţii, modul în care a acţionat inculpata caracterizat prin numărul mare de acte materiale de solicitare a sumelor de bani, modul de abordare a martorilor, insistenţa cu care apela la martori, denotă că forma de intenţie cu care a acţionat inculpata este aceea a intenţiei directe.

În apărarea sa inculpata susţine că împrumuturile au fost solicitate în scop umanitar, că nu i-a avantajat pe avocaţii cărora le-a solicitat sumele de bani, că soluţiile pronunţate erau inevitabile în raport de documentele existente la dosar, însă Înalta Curte aminteşte că aceste aspecte nu sunt contestate dar, ascendentul funcţiei deţinute, dublat de ascendentul soluţiilor pronunţate au determinat-o pe inculpată să solicite diverse împrumuturi tocmai de la avocaţii care au susţinut cauzele în faţa completului prezidat de ea, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată.

Forma continuată a infracţiunii este determinată de împrejurarea că inculpata, în baza unei rezoluţii unice, în mod repetat a săvârşit mai multe acţiuni de primire care reprezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Rezultă din materialul probator administrat în cauză că inculpata U.A. se face vinovată şi de comiterea infracţiunii prev. de art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în declaraţiile de avere completate la 15 martie 2006, 19 ianuarie 2007, 14 martie 2008, 13 mai 2009, 14 aprilie 2010 şi 29 octombrie 2010, inculpata nu a menţionat debitele pe care le avea, deşi valoarea acestora cumulată depăşea în fiecare caz echivalentul în lei a sumei de 5.000 euro.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.

În apărarea sa, inculpata susţine că, faptul că nu au fost menţionate în declaraţiile de avere datoriile existente la bănci nu produce consecinţe juridice, acuzaţiile din rechizitoriu sunt generice iar latura subiectivă a infracţiunii nu a fost dovedită.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, „fapta persoanelor care, cu intenţie, depunând declaraţiile de avere sau de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii”.

Aşa cum rezultă din economia acestor dispoziţii legale, legiuitorul nu condiţionează existenţa infracţiunii de împrejurarea că declaraţiile care nu corespund adevărului să fie făcute în scopul producerii de consecinţe juridice, această cerinţă rezultând chiar din voinţa legiuitorului.

De asemenea, declaraţiile de avere sunt făcute sub sancţiunea săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii fără ca legiuitorul să specifice că declaraţia necorespunzătoare adevărului se referă doar la venituri nu şi la rubrica datorii, astfel că este subiect activ al infracţiunii cel care face declaraţii necorespunzătoare adevărului în raport de toate rubricile existente în declaraţia de avere, fără a face distincţie între acestea.

Sub aspectul laturii subiective, rezultă cu certitudine că fapta a fost comisă cu intenţie, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Faptul că inculpata nu a menţionat în declaraţiile de avere debitele pe care le avea, motivând că îi era jenă să nu se afle situaţia financiară dificilă în care se afla sau că soţul său nu cunoştea că ea contractase acele debite, conduce la concluzia că inculpata cu bună ştiinţă a procedat în acest mod, forma de vinovăţie cu care a acţionat fiind aceea a intenţiei.

Este greu de înţeles atitudinea manifestată de inculpată, în condiţiile în care judecător fiind nu cunoştea semnificaţia caracterului public al declaraţiei, a faptului că aceasta se dă pe proprie răspundere cunoscând disp. art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), declarantul asumându-şi răspunderea penală pentru caracterul inexact al datelor furnizate indiferent dacă acestea se referă la activul ori pasivul patrimoniului.

Cu privire la infracţiunea de conflict de interese reţine Înalta Curte că soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond este greşită, fapt pentru care consideră că recursul declarat de Parchet este întemeiat sub acest aspect, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.

Cu privire la această infracţiune se reţine ca situaţie de fapt că după ce a pretins şi a primit, în luna mai 2009 de la avocatul C.M.S. suma de 200 euro cu titlu declarat de împrumut, pe care nu l-a restituit în termen de o lună astfel cum promisese, inculpata a judecat cauza civilă cu nr. 13890/245/2010 având ca obiect cererea formulată de avocat de învestire cu formulă executorie a unui contract de asistenţă juridică încheiat cu debitorul SC A. SRL Iaşi.

Se reţine în actul de inculpare că inculpata a soluţionat favorabil cererea, soluţie în urma căreia s-a produs un folos patrimonial pentru respectivul avocat, de la care beneficiase anterior de un folos.

Potrivit disp. art. 253¹ C. pen. constituie infracţiunea de conflict de interese fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Prin incriminarea faptei de conflict de interese legiuitorul a urmărit să ocrotească relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii funcţionarului public, în sensul adoptării unei atitudini corecte a celui care exercită o activitate în cadrul unei autorităţi publice.

Această atitudine corectă presupune şi abţinerea funcţionarului public de la luarea oricărei decizii de natură să-i confere direct sau indirect, ori unei terţe persoane un anumit avantaj material.

Existenţa acestei infracţiuni este condiţionată de o situaţie premisă, constând în aceea că funcţionarul are competenţa îndeplinirii actului.

Ca şi în cazul infracţiunii de primire de foloase necuvenite prev. de art. 256 C. pen. şi infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. presupune ca subiectul activ să acţioneze conform atribuţiilor de serviciu în sensul că îndeplinirea actului trebuie să se facă licit însă cerinţa esenţială a legiuitorului este aceea că prin fapta comisă să se realizeze direct sau indirect un folos material pentru sine, soţul său, o rudă sau un afin până la gradul II inclusiv ori pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.

Revenind la cauza dedusă judecăţii, reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că după ce în prealabil a beneficiat de un împrumut de 200 euro de la avocatul C.M.S. pe care nu l-a restituit la termen, inculpata U.A. a soluţionat favorabil Dosarul nr. 13890/245/2010 având ca obiect cererea formulată de către avocatul C.M.S. şi a dispus învestirea cu formulă executorie a contractului de asistenţă juridică încheiat cu SC A. SRL Iaşi ce constata o creanţă în cuantum de 8.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Procedând în acest mod inculpata a realizat în beneficiul avocatului un „folos material” în accepţiunea legii chiar dacă acesta constă doar într-un drept de creanţă, cât timp legiuitorul nu face distincţie din acest punct de vedere.

Este adevărat, aşa cum susţine prima instanţă că învestirea cu formulă executorie este doar o etapă în procedura executării silite, avocatul având doar un drept de creanţă însă, creanţa are un caracter precis determinat existenţa ei este neîndoielnică asupra sa nu există litigii, iar în urma acestei învestiri, creanţa certă şi exigibilă oricând poate fi executată şi obţinut în acest mod „folosul material” în accepţiunea legii.

Mai mult decât atât reţine Înalta Curte că inculpata avea o obligaţie morală faţă de petent de a rezolva favorabil cererea ştiind că a beneficiat de un împrumut din partea acestuia nerestituit până la momentul soluţionării cererii.

În acest caz este sesizat existenţa unui conflict între interesele personale şi obligaţiile publice ale judecătorului, distanţa până la apariţia unui caz de corupţie fiind la limită, astfel încât apreciază Înalta Curte că existenţa infracţiunii de conflict de interese nu poate fi negată.

Pentru toate argumentele arătate Înalta Curte reţine că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 253¹ C. pen. urmând să dispună condamnarea inculpatei şi pentru comiterea acestei infracţiuni, individualizarea pedepsei urmând a se face în raport de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Reţine Înalta Curte că recursul declarat de Parchet este întemeiat şi sub aspectul omisiunii instanţei de fond de a deduce din pedeapsă conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), reţinerea de 24 de ore.

Astfel rezultă din înscrisurile existente la dosar că inculpata a fost reţinută pentru 24 de ore de la 28 ianuarie 2011 la 29 ianuarie 2011.

În raport de disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), potrivit cărora timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate, Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei această durată de timp.

Reţinând vinovăţia inculpatei sub aspectul săvârşirii celor trei infracţiuni reţinute în sarcina sa, apreciază Înalta Curte că motivele de recurs invocate de inculpată în sensul reţinerii nevinovăţiei sale, nu sunt întemeiate pentru argumentele expuse anterior.

Celelalte motive de recurs invocate de apărarea inculpatei referitoare la nemotivarea sentinţei cât şi nelegala sesizare a instanţei nu sunt întemeiate.

Reţine Înalta Curte că hotărârea primei instanţe este amplu şi judicios motivată, instanţa de fond a analizat toate mijloacele de probă administrate în cauză, de asemenea au fost supuse analizei toate problemele esenţiale invocate de inculpată, iar în considerentele hotărârii sunt redate toate argumentele care au condus la pronunţarea acesteia.

Criticile referitoare la nelegala sesizare a instanţei în raport de care apărarea solicită „refacerea urmăririi penale” sunt confuze şi lipsite de sens cât timp se solicită a se reţine că D.N.A. nu avea competența de a sesiza instanţa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) în condiţiile în care inculpata a fost trimisă în judecată pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Reţine Înalta Curte că în raport de infracţiunea prev. de art. 256 C. pen., D.N.A. era competent să efectueze urmărirea penală în această cauză, competenţă atrasă de calitatea de judecător a inculpatei U.A., disp. art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 stabilind competenţa D.N.A. de a efectua urmărirea penală în cazul faptelor de corupţie săvârşite printre alţii, de judecători.

Referitor la cererea privind refacerea urmăririi penale solicitată de apărare, reţine Înalta Curte că disp. art. 332 C. proc. pen. prevăd expres şi limitativ cazurile în care se dispune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, motivele invocate de inculpată neregăsindu-se printre aceste cazuri.

Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei reţine Înalta Curte că, aceasta a fost bine dozată în raport de toate criteriile generale de individualizare a pedepsei reglementate de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Natura faptelor comise, modalitatea de comitere a faptelor caracterizată prin numărul mare de acte materiale, perioada relativ mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, calitatea în care inculpata a comis faptele, folosindu-se mai ales de ascendentul produs de funcţia deţinută sunt împrejurări avute în vedere de instanţa de fond şi justifică sancţiunea penală aplicată inculpatei, urmând a fi avute în vedere şi la individualizarea pedepsei ce urmează a se aplica pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 253¹ C. pen.

Şi modalitatea de executare a pedepsei a fost corect individualizată şi va fi menţinută de către Înalta Curte pentru întreaga activitate infracţională săvârşită de inculpată, apreciind că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea pedepsei.

Pentru toate argumentele prezentate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. b) C. proc. pen. să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei penale nr. 24 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, să caseze în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 253¹ C. pen. va condamna pe inculpata U.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (3) închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi va dispune ca inculpata U.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea de 24 ore de la 28 ianuarie 2011 la 29 ianuarie 2011.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata U.A.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Bacău împotriva sentinţei penale nr. 24 din 01 martie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Casează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând în fond:

În baza art. 253¹ C. pen. condamnă pe inculpata U.A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedeapsa de 6 luni închisoare cu pedepsele de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi (3) luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu referire la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi dispune ca inculpata U.A. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei reţinerea de 24 ore de la 28 ianuarie 2011 la 29 ianuarie 2011.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata U.A. împotriva aceleiaşi sentinţei penale.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3468/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 422/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3753/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3753/2012. Penal