ICCJ. Decizia nr. 546/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 546/2012
Dosar nr. 4484/1/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 21 septembrie 2011 a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul penal nr. 4123/42/2007.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i)1 C. proc. pen. şi art. 9 din Legea nr. 241/2005, susţinând că din eroare instanţa de recurs nu a constatat faptul că beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 741 C. pen., introdus prin Legea nr. 202/2010, în condiţiile în care prejudiciul reţinut în sarcina sa nu depăşeşte suma de 50.000 euro şi a fost achitat integral înainte de pronunţarea hotărârii primei instanţe, la dosar existând înscrisuri doveditoare în acest sens. Totodată, contestatorul a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 390 C. proc. pen., suspendarea executării Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
Prin încheierea din 14 decembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 4484/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală -, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. şi a fixat termen pentru soluţionarea acesteia, cu citarea părţilor interesate.
Prin încheierea susmenţionată, constatând că nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea formulată de contestator.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. prin prisma dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată.
Din actele dosarului rezultă că prin Decizia penală nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4123/42/2007 s-au respins ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.- Serviciul Teritorial Ploieşti, inculpaţii M.D., T.I., C.M., M.M. şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Dâmboviţa, împotriva Deciziei penale nr. 43 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Pentru a pronunţa această decizie, instanța de recurs a reţinut că prin sentinţa penală nr. 316 din 11 octombrie 2006, Tribunalul Dâmboviţa l-a condamnat pe inculpatul M.D. (contestatorul din prezenta cauză) la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., dispunând în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni.
În esenţă, în sarcina inculpatului M.D. s-a reţinut că în calitate de reprezentant al SC N. SRL, a cerut acordarea de credite de la B.C.C. - Sucursala Târgovişte - sens în care a depus documentaţia direct la coinculpatul T.I. care, după o analiză sumară a acesteia o solicita în biroul său pe coinculpata M.M. şi îi cerea să întocmească referatul de creditare. Astfel, în perioada 13 august 2003 - 9 aprilie 2004, SC N. SRL a obţinut 12 credite în valoare de 8.820.000.000 lei, 10 pe documente în curs de încasare, unul garantat cu cash colateral şi unul cu garanţii materiale. La data judecării cauzei în fond, s-a constatat că suma creditată a fost rambursată.
La cererea creditorilor, susnumitul inculpat a prezentat balanţe contabile, adesea nereale şi a schimbat destinaţia unor sume, încălcând astfel obligaţiile asumate prin contractele de creditare. De asemenea, inculpatul, personal, a întocmit borderouri de achiziţii de animale, a înscris preţuri mai mari cu rezultatul înregistrării în contabilitatea societăţii a sumei de 1.295.209.000 lei ca fiind cheltuită, deci reducând nereal profitul, bugetul statului fiind prejudiciat cu suma de 338.366.500 lei.
Până la Decizia penală nr. 43 din 8 aprilie 2009, parchetul şi inculpaţii au declarat apel şi recurs, o ultimă Decizie în calea de atac a recursului fiind cea cu nr. 2374 din 30 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, ocazie cu care Curtea de Apel Ploieşti, în ce-l priveşte pe inculpatul M.D. a dispus: descontopirea pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare în pedepsele componente; schimbarea temeiului achitării pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., respectiv de art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.; schimbarea încadrării juridice a faptelor, din infracţiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. şi din infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din aceeaşi lege cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, pedeapsă pe care a contopit-o cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare în condiţiile art. 81 C. pen.
Între cazurile în care se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive este şi cel prevăzut la art. 386 lit. c) C. proc. pen., invocat de contestator şi care se referă la situaţia când „instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1 cu privire la care existau probe în dosar”.
Pentru a se putea reţine acest caz de contestaţie în anulare, legea fixează cerinţa ca la dosar să fi existat probe cu privire la cauza de încetare a procesului penal, această cerinţă urmând a fi interpretată în funcţie de cauza de încetare a procesului penal cu privire la care instanţa trebuie să se pronunţe.
Probele de la dosar privind existenţa cauzei de încetare a procesului penal trebuie să constituie un temei real pentru exercitarea contestaţiei în anulare, fiindcă în situaţia în care acestea nu pot fi luate în considerare, calea extraordinară a contestaţiei în anulare nu poate fi exercitată.
Termenul folosit de legiuitor „nu s-a pronunţat” trebuie înţeles într-un sens larg, adică o omisiune a instanţei de a da răspuns unor motive de casare, motive care duceau la încetarea procesului penal, indiferent dacă motivele au fost invocate sau nu de părţi.
La data judecării pe fond a recursului declarat de inculpat, apărătorul ales al acestuia a solicitat instanţei de recurs, între altele, aplicarea prevederilor art. 741 C. pen. în sensul de a i se aplica acestuia o sancţiune administrativă motivat de împrejurarea că prejudiciul cauzat B.C.C. - Sucursala Târgovişte - nu depăşeşte suma de 50.000 euro şi a fost recuperat (fila 15 decizie instanţă recurs).
Contrar celor susţinute de contestator, Înalta Curte constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererii acestuia (fila 20 decizie instanţa de recurs) astfel că cerinţa art. 386 lit. c) C. proc. pen. referitoare la nepronunţarea de către instanţa de recurs asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1 C. proc. pen. nu este îndeplinită.
Împrejurarea că instanţa de recurs nu a soluţionat favorabil cererea contestatorului nu echivalează cu nepronunţarea asupra vreunuia din cazurile de încetare a procesului penal din cele la care se referă art. 386 lit. c) C. proc. pen., cu consecinţa admiterii contestaţiei în anulare aşa cum a cerut contestatorul şi înlăturării soluţiei de condamnare dispusă de instanţa de fond şi menţinută în căile ordinare de atac.
În consecinţă, în baza art. 392 C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4123/42/2007, se va respinge ca nefondată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva Deciziei penale nr. 2089 din 23 mai 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , secţia penală , în Dosarul nr. 4123/42/2007.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4227/2012. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 628/2012. Penal. Vătămarea corporală gravă... → |
|---|
