ICCJ. Decizia nr. 4227/2012. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAJŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4227 /20 12

Dosar nr. 9385/2/2012

Şedinţa publică din 21 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9385/2/2012 a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.l.I.C.O.T. - Structura Centrală, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A., D.B.F. şi B.L., fiind dispusă arestarea preventivă a inculpaţilor S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A., D.B.F. şi B.L., pe o perioadă de 29 de zile începând de la 15 decembrie 2012 până la 12 ianuarie 2012, inclusiv.

Deliberând asupra fondului propunerii de arestare preventivă, Curtea a reţinut că prin referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală nr. 102/D/P/2012 din data de 14 decembrie 2012, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 149¹ şi urm. C. proc. pen., luarea măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 15 decembrie 2012 până la data de 12 ianuarie 2013, inclusiv, pentru inculpaţii:

1. S.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul ajutării în orice mod la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

2. G.D.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

3. T.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată prin falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

4. R.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

5. P.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul ajutării în orice mod la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

6. D.B.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată).

7. B.L., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat în scopul ajutării în orice mod la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la spălare de bani, fapte prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În susţinerea propunerii s-a arătat că începând cu anul 2008 inculpaţii V.C. şi S.T. împreună cu funcţionarii bancari, inculpaţii M.A. - director general la Băncii R.D. - Grup U. şi inculpatul N.A. - director comercial la Banca R.D. - Grup D. au iniţiat/constituit o grupare infracţională care a avut drept unic scop, obţinerea de importante beneficii financiare, prin fraudarea instituţiei bancare R.D. S.G. SA - România, sub forma obţinerii de credite bancare în condiţii ilegale.

În fapt, membrii grupului infracţional organizat au acţionat în mod concertat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, dar desfăşurând activităţi specifice pregătirii şi profesiei fiecăruia dintre aceştia, în vederea implementării unui sistem de fraudare cu desfăşurare pe termen lung, ocazie cu care au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane din mediul comercial şi funcţionari din cadrul instituţiei bancare, care au acţionat în cunoştinţa de cauză, pe paliere diferite, la dispoziţia iniţiatorilor grupului organizat, în vederea îndeplinirii sarcinilor trasate.

Pentru transpunerea în practică a rezoluţiei infracţionale, sub coordonarea inculpatului V.C., membrii grupului au gestionat activitatea unor societăţi comerciale a căror activitate o controlau prin persoane interpuse în calitate de asociaţi/administratori/mandatari, sau au preluat controlul altor societăţi comerciale, parte dintre ele cu activitate reală, urmare a cesionării acestora de către asociaţii iniţiali, către persoane aflate pe palierul inferior de execuţie în cadrul grupului, firme cărora le-au indus un comportament evazionist, în scopul îmbunătăţirii parametrilor financiari contabili, pentru a crea aparenţă legală că acestea au dobândit vocaţia de a face obiectul unor creditări.

La această grupare au aderat şi alte persoane, structura grupului fiind una piramidală, pe paliere de execuţie, fiecare membru având un rol execuţional bine stabilit fie de către liderii grupării, fie de către ceilalţi membrii.

La acest grup infracţional organizat au fost racolate deopotrivă, atât persoane din mediul instituţiilor bancare care au ajutat la realizarea scopului infracţional datorită atribuţiilor de serviciu pe care le aveau de îndeplinit, cât şi persoane cu atribuţii conexe activităţilor de creditare bancară, cum ar fi evaluatorii atestaţi A.N.E.V.A.R. sau anumiţi oameni de afaceri.

De asemenea, datorită mediului din care făceau parte liderii grupării au făcut posibilă racolarea şi aderarea la gruparea infracţională şi a unor notari, membrii ai grupării infracţionale necesari pentru desfăşurarea activităţii infracţionale, deoarece dată fiind valoarea foarte mare a creditelor bancare ce trebuiau obţinute nelegal, acestea trebuiau garantate cu anumite bunuri imobile, iar pentru instituirea ipotecii reale imobiliare se impunea încheierea unor contracte în formă autentică.

La grupul structurat, iniţiat de cei menţionaţi, au aderat pe parcursul perioadei cât a funcţionat mai multe persoane care aveau rolul de a ceda sau prelua părţile sociale ale societăţilor comerciale care acţionau ca paravan pentru activitatea ilicită desfăşurată, de a ţine evidenţa contabilă, de a întocmi documentele contabile fictive justificative pentru operaţiuni comerciale inexistente (facturi, avize de expediţie şi de însoţire a mărfurilor, note de intrare recepţie etc). Gruparea a fost susţinută şi sprijinită în diferite faze de mai multe persoane, care au acţionat în mod coordonat într-o perioadă bine determinată, având o structură determinată, clară şi roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Scopul constituirii grupului infracţional organizat a fost acela de a obţine importante beneficii financiare ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni economice cu consecinţe deosebit de grave în dauna instituţiilor bancare şi ale statului, reprezentat de F.N.G.C.I.M.M.

Fraudarea instituţiei bancare a fost posibilă şi s-a realizat datorită puterii decizionale pe care o aveau doi dintre liderii grupării infracţionale în cadrul celor două grupuri din subordinea Băncii R.D. – G.S.G. SA, respectiv inculpatul M.A. în calitate de director general al Băncii R.D. - Grup U. şi inculpatul N.A. în calitate de director comercial al Băncii R.D. - Grup D., calitate în care cei doi au coordonat întreaga activitate infracţională din interiorul instituţiei pe care o conduceau.

Cei doi au implementat la nivelul instituţiilor bancare a căror activitate o coordonau de pe poziţiile manageriale deţinute, un mod de lucru prin care au determinat mai mulţi funcţionari subordonaţi ierarhic să încalce în mod repetat prevederile legale şi normele bancare în vigoare cu privire la activitatea de acordare a şi prelungire a unor credite.

Sistemul implementat şi întreţinut de aceştia menit a frauda banca şi a le permite să-şi însuşească nelegal sumele de bani astfel obţinute, în participaţie cu ceilalţi membrii ai grupului, pentru impunerea căruia şi-au folosit întreaga expertiză în domeniu, dar mai ales puterea de decizie conferită de poziţia pe care erau încadraţi, consta în creditarea succesivă a unor societăţi, mare parte neeligibile, în condiţiile în care erau constituite garanţii supraevaluate reprezentând proprietăţi imobiliare, îndeosebi terenuri şi garantarea Fondului de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, care pe principiul consacrat drept suveică, utilizau o parte din banii obţinuţi pentru a plăti dobânzi exigibile şi în unele situaţii chiar pentru a rambursa parte din creditele scadente obţinute anterior de alte firme controlate de grupul infracţional, evitând trecerea simultană la categoria neperformante a tuturor creditelor, şi în acest fel generarea de suspiciuni privind existenţa fraudei bancare.

Pentru a putea gestiona corespunzător activitatea zecilor de societăţi care erau prezentate la bancă în vederea credităm sau care erau folosite pentru crearea de circuite financiare şi comerciale reale sau fictive cu aparenţă de legalitate, în scopul realizării transferului banilor obţinuţi din credite şi al retragerii lor în numerar ori al creditării conturilor unor societăţi din ţară sau din Bulgaria în vederea stratificării lor, inculpatul V.C. beneficia de serviciile inculpatului S.T., persoană responsabilă îndeosebi cu partea de întocmire a documentaţiilor, în special aşa-numitele planuri de afaceri şi evaluarea garanţiilor în condiţii de supraevaluare, precum şi ale inculpatului R.C., persoană care coordona diferiţi interpuşi ce acţionau pentru identificarea de bunuri ce urmau a fi aduse în garanţie şi persoane care să fie interpuşi drept reprezentanţi legali, respectiv inculpatul S.A., care era responsabil cu retragerea în numerar a banilor la dispoziţia coordonatorilor.

Datorită perpetuării modului de lucru impus de inculpatul M.A. şi inculpatul N.A. în cadrul celor două grupuri ale Băncii R.D. – U. şi D. - s-a ajuns în situaţia în care mare parte dintre cei care aprobau sau propuneau spre aprobare creditele să aibă cunoştinţă despre faptul că societăţile cărora le sunt aprobate creditele sunt coordonate de aceleaşi persoane, deşi acestea nu apăreau ca deţinătoare ale unor calităţi oficiale în aceste societăţi.

Totodată, cei doi inculpaţi, menţionaţi mai sus, profitând de poziţiile de decizie deţinute în cele două sucursale Băncii R.D., au impus cu privire la aceste credite acordate nelegal, ca garanţiile imobiliare aduse de ceilalţi membrii ai grupării să fie supraevaluate, deşi era de notorietate faptul că piaţa imobiliară se afla în declin datorită crizei economice care a afectat toate domeniile de activitate în mod special cel imobiliar.

Cu toate acestea inculpaţii P.C., D.C. şi alţi consilieri de clientelă au semnat contracte de ipotecă în calitate de reprezentanţi ai Băncii R.D. - Grup U. şi ai Băncii R.D. – Grup D. şi au luat la cunoştinţă faptul că aceste garanţii sunt constituite nu prin adevăratul proprietar al bunului imobil, ci prin mandatari ai acestora, în multe situaţii fiind vorba de persoane care apar în situaţii frecvente, în relaţie cu banca în calitate de asociat/administrator/garant ipotecar/mandatar ai garanţilor ipotecari, precum: M.C.I., S.D., R.T., R.M. şi alţii, în marea lor majoritate persoane cu o situaţie materială precară şi lipsite de instruire.

Terenurile aduse în garanţie erau identificate de către executanţi ai inculpatului R.C. în special, printre aceştia cel mai activ dovedindu-se a fi P.A. care identifica proprietarii, îi îndruma pentru încheierea actelor notariale la notarii învinuiţi P.D.C., R.J. şi L.A., unde în loc să se încheie contracte de vânzare cumpărare conform interesului vânzătorilor, îi determina să încheie antecontracte de vânzare, dar cu plata integrală a bunului, şi două procuri, una prin care promitentul currpărător era împuternicit să reprezinte proprietarul în vederea vânzării ulterioare şi alta prin care era împuternicit să ipotecheze terenul la bancă în vederea obţinerii unor credite.

Inculpatul M.A. şi ceilalţi membrii ai grupului infracţional au racolat şi persoanele care în calitate de evaluatori autorizaţi A.N.V.A.R., pentru a îndeplini dispoziţiile date de coordonatorii grupului şi atingerea scopului infracţional, întocmeau rapoarte de evaluare la valori mult peste preţul de circulaţie al terenului la data respectivă, pentru terenurile ipotecate în favoarea băncii, la data creditării.

Evaluatorii racolaţi de către inculpaţii M.A. au fost: G.O.l., G.D.M. şi B.G.

Pe parcursul derulării activităţii infracţionale au fost acordate credite cu un plafon maxim de 3.000.000 euro şi din acesta s-au plătit o parte din creditele acordate unor societăţi comerciale controlate de membrii grupării infracţionale, pentru a nu se descoperi frauda bancară şi pentru ca acestea credite să nu fie trecute la categoria creditelor neperformante, pentru care trebuiau să fie constituite provizioane.

Garanţiile instituite în favoarea băncii, ipoteci de grad I şi II erau schimbate într-un timp relativ scurt cu altele a căror valoare era supraevaluată.

Din actele premergătoare administrate în cauză a rezultat faptul că până la această dată au fost identificate un număr de 35 societăţi comerciale care au obţinut în mod nelegal credite de la Banca R.D. S.G. SA - România, respectiv Grup U. şi Grup D. şi Banca A., cauzându-se un prejudiciu în valoare totală de 82.016.727 euro, respectiv 7.408.717 RON.

De la Banca R.D. - Grup U. au obţinut credite în valoare totală 41.263.595 euro, respectiv 3.562.460 RON un număr de 20 societăţi comerciale.

De la Banca R.D. - Grup D. au obţinut credite în valoare totală de 31.048.063 euro, respectiv 1.660.000 RON, un număr de 14 societăţi comerciale de la Banca A. au obţinut credite în valoare totală de 9.705.069 euro, respectiv 7.408.712 RON, un număr de 3 societăţi comerciale.

Analiza datelor cauzei pendinte de către Curte vizează examinarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., temeiuri invocate în drept ca justificare a solicitării de arestare preventivă a inculpaţilor.

Pornind în această analiză de la noţiunea de probă, care, potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) C. proc. pen., evocă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, trebuie subliniat că probele în baza cărora s-ar putea lua măsura preventivă a arestului nu trebuie să aibă greutatea celor care ar justifica trimiterea în judecată şi cu atât mai puţin a celor care ar motiva o condamnare.

În ceea ce priveşte expresia de indicii temeinice, Curtea a reţinut că din simplul fapt al definirii acesteia în art. 68¹ C. proc. pen., rezultă că sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta, rezultând astfel neîndoielnic că acestea nu sunt probe ci simple presupuneri sau bănuieli, bazate însă pe deducţii logice având ca premise datele existente în cauză. Există, deci, indicii temeinice, când din analiza datelor aflate la dosarul cauzei se desprinde, în mod evident, presupunerea că cel faţă de care se efectuează urmărirea penală a săvârşit fapta pentru care este cercetat. Pe de altă parte, indiciile temeinice trebuie privite ca o veritabilă punte de legătură între fapta săvârşită şi persoana bănuită de comiterea ei.

În mod cert, a reţinut instanţa de fond, indiciile temeinice pot rezulta şi în urma actelor premergătoare efectuate în vederea începerii urmăririi penale.

Totodată, curtea a reţinut că o altă normă legală incidenţă în cauză o reprezintă dispoziţiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia măsurile preventive pot fi luate pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală.

Plecând de la aceste dispoziţii legale, văzând şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie şi aplicându-le cauzei deduse judecăţii, Curtea a constatat că există un nivel suficient de rezonabilitate al acuzaţiilor aduse inculpaţilor, stabilirea în detaliu a existenţei sau nu a condiţiilor privind trimiterea lor în judecată şi tragerea la răspundere penală urmând a fi făcută la terminarea cercetării penale şi, respectiv, a judecăţii.

Astfel, s-a reţinut că la acest moment există suficiente şi convingătoare indicii care pot fi convertite ulterior în probe şi chiar probe că inculpaţii ar fi săvârşit faptele imputate, respectiv că inculpatul S.T. alături de coinculpaţii C.V., S.A., M.A., N.M.A. şi R.C. au iniţiat un grup infracţional organizat care avea drept scop obţinerea de importante beneficii financiare prin fraudarea Băncii R.D. – S.G. SA România, sub forma obţinerii de credite bancare în condiţii ilegale în numele unor societăţi comerciale a căror activitate o controlau prin persoane interpuse în calitate de asociaţi, administratori ori mandatari sau au preluat controlul altor societăţi comerciale, parte din ele cu activitate reală, urmare a cesionării acestora de către asociaţii iniţiali către persoanele aflate pe palierul inferior de execuţie în cadrul grupului (inculpata B.L., R.l. şi S.D).

La această grupare au aderat şi alte persoane, structura grupului fiind una piramidală, pe paliere de execuţie separate, fiecare membru având un rol bine stabilit specific pregătirii şi profesiei fiecăruia dintre aceştia.

Astfel, au aderat la acest grup eterogen, deopotrivă atât persoane cu funcţii de răspundere în instituţii bancare - inculpaţii M.A. şi N.A. - director general la Banca R.D.- Grup U. şi respectiv director comercial la Banca R.D. - Grup D., P.C. (consilier clientelă), notari necesari grupării pentru desfăşurarea activităţii infracţionale dată fiind valoarea foarte mare a creditelor bancare ce urmau a fi obţinute nelegal, acestea trebuind a fi garantate cu bunuri imobile, iar pentru instituirea ipotecii reale imobiliare se impunea încheierea de contracte în formă autentică (inculpata P.D.C., A.L.), persoane cu atribuţii conexe activităţii de creditare bancară, cum ar fi evaluatori atestaţi A.N.E.V.A.R. (inculpaţii G.D.M., G.O.l.) agenţi imobiliari (inculpatul P.A.), până la persoane cu o situaţie materială precară şi nivel de instrucţie scăzut (inculpaţii B.L., R.l., S.D.).

În acest fel, în perioada ianuarie 2008-decembrie 2011 un număr de 34 de societăţi comerciale au făcut obiectul unor creditări ilegale, inculpaţii M.A. şi N.A., în virtutea calităţilor deţinute, au coordonat strict procedurile de selecţie a firmelor ce urmau să realizeze activitate infracţională.

În acest fel, Curtea a apreciat că în cazul fiecărui inculpat din cauza pendinte există un nivel acceptabil de rezonabilitate al indiciilor şi probelor care converg spre bănuiala legitima că aceştia au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.

Astfel, în sarcina inculpatului T.S. s-a prezumă că în calitatea sa de director general în cadrul SC E. SRL, în perioada ianuarie 2008-decembrie 2011 a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau M.A. - director executiv Banca R.D. - Grup U., N.A. - director comercial al Băncii R.D. Grup D. şi C.V., prin intermediul lui C.V. şi R.C., care l-au racolat în scopul comiterii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în dauna Băncii R.D. Grup U., Băncii R.D. Grup D. şi Banca A. şi a ajutat la obţinerea unor importante sume de bani, în mod ilicit, prin inducerea şi menţinerea în eroare a Băncii R.D. - Grup U., Grup D. şi Banca A., ca urmare a întocmirii pe SC E. SRL a unor rapoarte de evaluare asupra unor imobile supraevaluate ce au fost depuse la bancă şi avute în vedere la acordarea creditelor pe SC I.O. SRL, SC P.&B. SRL, SC G.G.L. SRL, SC G.A.P. SRL şi SC A.J.C. SRL, precum şi semnarea în calitate de girant ipotecar la Banca A. pentru SC S. Grup B., culminând cu obţinerea în mod ilegal a unui credit în numele lui SC E. SRL.

A primit, în nenumărate rânduri, importante sume de bani, în conturile SC E. SRL, pe care le-a retras şi despre care avea cunoştinţă că au fost transferaţi pe baza unor documente justificative fictive, sume de bani pe care Ie-a reintegrat în circuitul legal.

Prejudiciul total cauzat Băncii R.D. G.S.G. SA - Grup U., Grup D. şi Banca A. este în valoare de 14.450.000 euro, respectiv 1.600.000 RON.

Din declaraţiile martorului D.M. reiese că creditul bancar obţinut de la Banca A., în sumă de 2.000.000 euro pentru SC E.A. SRL s-a realizat prin intermediul inculpatului T.S. care l-a însoţit la sediul băncii din Calea G., ultimul împutemicindu-l pe acesta pentru a-l reprezenta la bancă în vederea obţinerii tranşei de creditare.

Inculpata G.D.M., în calitatea sa de expert evaluator în cadrul SC T.C. SRL a întocmit rapoarte de evaluare la imobilele ce urmau a fi ipotecate în favoarea Băncii R.D., rapoarte în care erau menţionate valorile de recomandare cu mult peste valoarea de piaţă a imobilelor, cunoscând că aceste valori nu pot fi atinse datorită crizei economice. Prin această activitate a ajutat pe membrii grupării să obţină, în mod nelegal, credite în numele şi pe seama societăţilor comerciale pe care le controlau şi ale căror terenuri au fost evaluate şi anume: SC S.B.G. SRL, SC A.P.G. SRL, SC C.P.D. SRL, SC B.T. SRL, SC G.T. SRL, SC A.B.C. SRL, SC P. ind SRL, SC M.T. SRL, SC I.O. SRL şi SC G.A.P. SRL.

Prin această activitate a ajutat la cauzarea unui prejudiciu estimat la 21.580.000 euro.

Edificator în acest sens s-a apreciat a fi raportul de evaluare întocmit de inculpată în cazul creditului în valoare de 3.000.000 euro, acordat de Banca R.D. - Grup D. societăţii comerciale I.O. SRL, garantat de societate cu două terenuri amplasate în localităţile Otopeni şi Ţâncăbeşti - Snagov. Terenul din Otopeni a fost supraevaluat de inculpată deşi se afla în zona de extindere a Aeroportului O., urmând a fi expropriat în baza utilităţii publice, fiind evaluat la 13 noiembrie 2009 la valoarea de 3.383.000 euro (170 euro/m.p.) în condiţiile în care prin antecontractul de vânzare-cumpărare se stabilise un preţ al vânzării suma echivalent a 199.000 euro, sumă confirmată şi de fiul vânzătorului. De aceeaşi supraevaluare a beneficiar şi SC G.A.P. SRL pentru obţinerea creditului de la Banca R.D. în valoare de 2.800.000 euro, terenul adus de aceasta ca şi garanţie fiind evaluat de inculpat la 94 euro/m.p., în condiţiile în care conform PUG era situat în zona de protecţie fiind traversat de o linie electrică şi având stâlpi pe el.

Cu privire al inculpatul P.A. s-a reţinut ca acesta este cel care în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau M.A. (director executiv Banca R.D. - Grup U.), N.M.A. (director comercial al Băncii R.D. Grup D.) şi C.V., prin intermediul lui R.C., care l-a racolat în scopul de a-i ajuta să identifice proprietari de terenuri, pe care să le cumpere la preţuri derizorii, urmând ca acestea să fie supraevaluate şi să fie ipotecate în favoarea Băncii R.D. - G.S.G. România.

Astfel, au fost încheiate antecontracte de vânzare-cumpărare cu ceilalţi membrii ai grupării infracţionale, care aveau rolul de a fi garanţi ipotecari, l-a determinat pe proprietarii terenurilor arabile să încheie procuri, antecontracte de vânzare-cumpărare şi nu contracte de vânzare-cumpărare cum era firesc, pentru a reduce cheltuielile ocazionate cu intabularea terenurilor.

În realizarea rezoluţiei infracţionale a identificat şi determinat proprietarii de terenuri să ipotecheze în favoarea băncii, în vederea obţinerii creditelor în numele SC A.P. SRL, SC C.P.D. SRL, SC A.P. SRL, SC P.I. SRL şi SC G.A.P. SRL, contribuind la cauzarea unui prejudiciu de cea. 11.300.000 euro. Pentru activitatea sa infracţională a primit de la membrii grupării infracţionale sume de bani cuprinse între 5.000 şi 50.000 euro, preţul fiind un anumit procent, stabilit în funcţie de suprafaţa terenului.

Apărările inculpatului din faţa instanţei că el nu a făcut decât să le arate „ţăranilor care doreau să-şi vândă terenurile unde este situat notariatul neprimind niciun comision" au fost apreciate ca fiind nesincere, fiind contrazise de probatoriul administrat.

Astfel, martorul G.G. a arătat că în perioada 2008-2009, prin intermediul său C.G., proprietar al două terenuri situate în zona Măgurele, Ilfov, i-a cunoscut pe intermediarii P.S. şi inculpatul P.A., acesta din urmă fiind o persoană care se ocupa de intermedierea vânzării de terenuri.

G.G. a fost prezent la întocmirea antecontractelor de vânzare-cumpărare şi a procurilor întocmite de C.G., la B.N.P. inculpatei P.D.C. şi a observat că promitentul cumpărător nu a fost prezent la semnarea acestora, în faţa notarului. Prin intermediul aceloraşi persoane au mai fost tranzacţionate terenurile deţinute de V. şi A.M., documentele fiind autentificate la acelaşi birou notarial, tot în lipsa promitenţilor cumpărători.

În toate situaţiile, sumele de bani reprezentând contravaloarea terenurilor au fost remise proprietarilor de inculpatul P.A. La tranzacţionare suma negociată la vânzare a fost achitată integral, la preţul de piaţă de atunci şi toţi intermediarii au primit comisioane în urma acestor tranzacţii.

Din declaraţia martorului C.G. rezultă că în anul 2009, prin intermediul martorului G.G. zis G. i-a cunoscut pe intermediarii S. şi inculpatul P.A., acesta din urmă fiind o persoană care se ocupa de intermedierea vânzării de terenuri. La solicitarea intermediarilor C.G. s-a prezentat la B.N.P. inculpatei P.D.C. unde a semnat antecontracte de vânzare-cumpărare şi procuri prin care mandata vânzarea terenurilor şi ipotecarea acestora în vederea obţinerii unor credite, pentru trei terenuri ce le deţinea în zona Măgurele, Ilfov, în lipsa promitenţilor cumpărători. La tranzacţionare suma negociată la vânzare a fost achitată integral, la preţul de piaţă de atunci şi toţi intermediarii au primit comisioane în urma acestor tranzacţii.

Din declaraţia martorului C.P. rezultă că în anul 2009, inculpatul P.A. i-a intermediat tranzacţionarea unui teren proprietatea mamei sale, martora C.I., la B.N.P. P.D. S-a prezentat la acest birou notarial la solicitarea inculpatului P.A. şi aici s-a întocmit un antecontract de vânzare-cumpărare, fapt ce Ie-a fost adus la cunoştinţă proprietarilor doar în momentul semnării. Ulterior, a aflat că în lipsa sa, C.I. a semnat şi procuri prin care mandata vânzarea terenului şi ipotecarea acestuia în vederea obţinerii unui credit. La tranzacţionare suma negociată la vânzare a fost achitată integral, la preţul de piaţă de atunci şi toţi intermediarii au primit comisioane în urma acestor tranzacţii.

Din declaraţia martorului B.C. rezultă că în anul 2009 l-a cunoscut pe inculpatul P.A. care i-a intermediat tranzacţionarea unui teren proprietatea părinţilor săi, la B.N.P. inculpatei P.D. Proprietarii s-au prezentat la acest birou notarial la solicitarea inculpatului P.A. şi aici s-a întocmit un antecontract de vânzare-cumpărare şi procuri prin care se mandata vânzarea terenului şi ipotecarea acestuia în vederea obţinerii unui credit fiind menţionat un preţ mai mare cu 2 euro/m.p. decât cel negociat iniţial. Suma negociată la vânzare a fost achitată integral şi reprezenta preţul de piaţă de atunci, toţi intermediarii au primit comisioane în urma acestor tranzacţii.

Din declaraţia martorului A.M.C. rezultă că în anul 2009 l-a cunoscut, prin intermediul lui G.G. zis G. şi I.M., pe inculpatul P.A. care i-a intermediat tranzacţionarea unui teren, la B.N.P. inculpatei P.D.C.

A.M.C. şi soţia s-au prezentat la acest birou notarial la solicitarea inculpatului P.A. şi aici s-a întocmit un antecontract de vânzare-cumpărare şi procuri prin care se mandata vânzarea terenului şi ipotecarea acestuia în vederea obţinerii unui credit, fapt ce Ie-a fost adus la cunoştinţă proprietarilor doar în momentul semnării.

A.M.C. a semnat aceste documente ca urmare a discuţiilor avute cu inculpata P.D.C. care l-a asigurat că nu va avea nici o problemă din moment ce a primit banii integral.

Suma negociată la vânzare a fost achitata integral şi reprezenta preţul de piaţă de atunci iar intermediarii au primit comisioane în urma acestor tranzacţii.

Deşi în antecontractul de vânzare-cumpărare se menţiona promitent cumpărător ca fiind inculpatul S.D., A.M.C. declară că nu acesta a semnat documentul în prezenţa notarului.

Inculpatului S.D. i se impută că în perioada ianuarie 2008 -decembrie 2011 a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau M.A. - director executiv Banca R.D. - Grup U., N.A. - director comercial al Băncii R.D. Grup D. şi C.V., prin intermediul lui S.A., care l-a racolat în scopul comiterii acestor infracţiuni şi a ajutat la obţinerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea şi menţinerea în eroare a Băncii R.D. - Grup U. şi Grup D., prin semnarea contractelor de credit în calitate de împuternicit al adevăraţilor proprietari despre ale căror imobile cunoştea că sunt supraevaluate, prin semnarea contractelor de credit, în calitate de fidejusor, garant ipotecar sau administrator al unor societăţi comerciale, respectiv prin semnarea contractelor comerciale fictive ce au fost depuse la bancă, pentru a evidenţia relaţiile comerciale a societăţilor comerciale ce urma să obţină credite în mod nelegal.

Astfel, prin activităţile sale infracţionale a mijlocit obţinerea unor credite în numele următoarele societăţi comerciale de la două instituţii bancare: Banca R.D. - G.S.G. România (Grup U. şi Grup D.) şi Banca A.: SC G.G.L. SRL, SC B.T. SRL, SC T.T. SRL, SC I.O. SRL, SC A.P. SRL, SC P.I. SRL, SC M.T. SRL, SC A.P.G. SRL, SC G.A.P. SRL şi SC A.J.C. SRL, cauzând un prejudiciu total de 18.300.000 euro în dauna Băncii R.D. G.S.G. SA - Grup U. şi D. şi Băncii A.

Aceste acuzaţii sunt întărite şi de declaraţiile martorilor G.N., R.M. şi S.D. care au arătat că acesta i-a însoţit la bancă (Banca R.D. Sucursala U.) sau la notariat pentru a semna documentele bancare sau au tranzacţionat terenuri pentru inculpat.

Inculpatului D.B.F. i se impută că în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2011, a aderat şi sprijinit grupul infracţional organizat ai cărui lideri erau M.A. - director executiv la Banca R.D. - Grup U., N.A. - director comercial la Banca R.D. - Grup D. şi C.V., care prin intermediul lui R.C. a fost racolat şi a sprijinit gruparea infracţională în sensul că a obţinut, în calitate de asociat şi administrator la SC N.E. SRL, un credit garantat cu terenuri arabile a căror valoare a fost supraevaluată şi despre care a avut cunoştinţă (contracte comerciale care în realitate nu au fost executate), cauzând un prejudiciu estimat la suma de 2.000.000 euro, bani pe care i-a transferat în mod succesiv în conturile unor societăţi comerciale din România, având ca şi justificare documente contabile fictive. Sumele de bani au fost reintroduse în circuitul legal, prin transferuri bancare în conturile societăţii controlate de către acesta, SC C.C. SRL pentru a fi introduşi în circuitul legal.

Inculpaţii B.L. şi R.l. au avut rolul de interpuşi ai membrilor decizionali ai grupării, profitându-se de nivelul scăzut de instrucţie şi situaţia materială precară în vederea obţinerii de credite bancare de la Banca R.D. pentru membrii grupului.

Astfel, inculpata B.L. şi-a recunoscut vinovăţia declarând că prin intermediul concubinului său, R.T. l-a cunoscut pe numitul S.D., care a afirmat că pentru o semnătură şi buletinul de identitate oferă suma de 2.500.000 ROL, precum şi că în perioada noiembrie-decembrie 2009, împreună cu concubinul său, a luat legătura cu S.D., acceptând să semneze anumite documente, în schimbul sumei de bani promise.

Inculpata a mai declarat că s-a deplasat în Bucureşti împreună cu S.D., unde s-au întâlnit cu S.A. Aceştia au mers la un birou notarial situat în zona S.P., iar B.L. a semnat mai multe documente fără să ştie ce reprezintă sau să i se dea explicaţii de către notar cu privire la acestea. Deşi inculpata B.L. şi-a recunoscut vinovăţia, coinculpatul R.l. a prezentat în faţa instanţei o versiune neveridică, încercând să se folosească de propria turpitudine (culpă) pentru exonerarea sa de manoperele la care s-a dedat pentru un necunoscut, un anume l.D. în obţinerea creditului de 3.000.000 euro de la Banca R.D. Grup D. în condiţiile în care nici pregătirea sa (lăcătuş mecanic la R. Oneşti) şi nici obiectul de activitate al firmei pe care abia o preluase („lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale") nu-l calificau pentru un asemenea demers.

Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii să fie închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publică, Curtea a apreciat că, şi sub acest aspect sunt îndeplinite aceste exigenţe chiar faţă de perioada infracţională reclamată, având în vedere întinderea fenomenului, amploarea, numărul de societăţi comerciale şi persoane implicate, astfel că descoperirea tuturor ramificaţiilor grupului infracţional şi a activităţii lui au necesitat un probatoriu amplu şi complex. În acest context, Curtea a reţinut că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, totuşi acestea prezintă puncte de interferenţă, neputându-se face abstracţie de caracteristicile faptei. Sub acest aspect se retine că existenţa pericolului pentru ordinea publică poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii, de modalitatea săvârşirii lor, de reacţia publică la comiterea unor astfel de fapte, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi că au comis asemenea fapte.

Prin urmare, curtea a apreciat că pericolul pentru ordinea publică reprezintă o predicţie, o apreciere pe care judecătorul o face cu privire la comportarea inculpaţilor, pe baza unei evaluări strict criminologice a elementelor probatorii deja existente la dosar, fără a necesita efectuarea unui probatoriu separat doar pe acest aspect, lucru de altfel imposibil pentru că ar trebui acceptat că se pot administra probe privind un comportament viitor, imprevizibil şi incert al inculpaţilor, ceea ce este nu numai imposibil dar şi inadmisibil.

Or, în raport de întregul context infracţional care a implicat angrenarea unui număr mare de persoane şi societăţi comerciale, perioada incriminată, prin modalităţile utilizate pentru atingerea scopului infracţional aceştia arătând că nu le este teamă de consecinţele penale ale faptelor comise, aspecte care conferă un grad ridicat de pericol social şi demonstrează un total dispreţ faţă de valorile sociale ocrotite de lege, apreciem că s-a făcut dovada existenţei acestui pericol.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat, în termen legal, recurs inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.I., P.A., D.B.F. şi B.L., criticând-o cu privire la dispoziţia de luare a măsurii arestării, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorilor aleşi pentru nemotivarea încheierii, existenţa de garanţii că în libertate nu vor influenţa desfăşurarea procesului, neanalizarea posibilităţii de a se dispune măsuri preventive alternative, neanalizarea existenţei sau inexistenţei unor temeiuri care să impună în inculpaţilor, necesitatea analizării circumstanţelor personale ale fiecărui inculpat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de18 decembrie 2012 sub nr. 9385/2/2012,fiind fixat termen de judecată la data de 21 decembrie 2012.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorilor recurenţilor inculpaţi, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele potrivit dispoziţiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul declarat de inculpata B.L. este fondat, iar cele ale inculpaţilor S.D., G.D.M., T.S., R.I., P.A., D.B.F. sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Subliniind funcţionalitatea măsurilor preventive, art. 136 C. proc. pen. arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecarea cauzei.

Se reţine totodată că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi impune, totodată, existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) – f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen.

În cauza dedusă judecăţii, aşa cum s-a arătat mai sus măsura arestării preventive a fost dispusă faţă de inculpată B.L. în baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. În analiza primei condiţii, a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent, acesta fiind apt să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpata B.L. a săvârşit faptele cercetate.

Analizând îndeplinirea celei de a doua condiţii prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care trebuie realizată cumulativ cu cea privind cuantumul sancţiunii privative de libertate, se constată că în cauza dedusă judecăţii, nu există probe că lăsarea în libertate - a inculpatei B.L. ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauzala audiere.

În opinia Înaltei Curţi, în condiţiile înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara pentru inculpată, riscul ca aceasta să nu se prezinte la proces este infim, deoarece este obligatoriu să i se impună restricţii, a căror nerespectare atrage revocarea măsurii neprivative de libertate şi arestarea din nou a acesteia.

Mai mult, Înalta Curte reţine că riscul ca inculpata să împiedice desfăşurarea procesului penal, este inexistent, in raport de atitudinea procesuala manifestata de aceasta precum şi faţă de contribuţia redusa la săvârşirea infracţiunii, aceasta având rolul de interpus al membrilor decizionali ai grupării, profitându-se de nivelul scăzut de instrucţie şi situaţia materială precară a acesteia.

Referitor la tulburarea ordinii publice, prin prisma cauzelor Dinler contra Turciei din 31 mai 2005, Dumont-Maliverg contra Franţei din 31 mai 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaşte că prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru anume timp.

Pe de altă parte, gravitatea infracţiunii - existenţa unei bănuieli puternice de participare la săvârşirea unor infracţiuni grave, deşi constituie un factor pertinent, nu legitimează singură o detenţie provizorie.

Practica instanţei europene a reţinut în acest sens că privarea de libertate a unei persoane este o măsură atât de gravă încât ea nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvgardarea unui interes personal sau public ce ar impune detenţia (cauza Witold Litwa c. Poloniei).

În raport de dispoziţiile art. 136 C. proc. pen., se constată că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatei B.L., respectiv prin aplicarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 145¹ raportat la art. 145 alin. (1¹) şi (1²) C. proc. pen. şi raportat la art. 145 alin. (2²) C. proc. pen. şi art. 143 alin. (1) C. proc. pen., existând probe şi indicii temeinice privind comiterea de către inculpată a infracţiunilor pentru care este cercetată.

Astfel, măsura preventivă ce urmează a fi dispusă este prevăzută de lege, fiind îndeplinite condiţiile legale la luarea ei, urmărind un scop legitim, acela de asigurare a îndeplinirii scopurilor procesului penal aflat la debutul său, măsura fiind necesară şi proporţională cu scopul urmărit, care nu poate fi atins prin aplicarea unor alte măsuri.

Faţă de cele învederate, Înalta Curte apreciază că restricţiile pe care inculpata va fi obligată să le respecte sunt apte a asigura normala desfăşurare a procesului penal, încălcarea acestora cu rea credinţă dând posibilitatea luării măsurii arestării preventive.

Astfel, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de inculpata B.L. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9385/2/2012, a casa, în parte, încheierea recurată, numai cu privire la inculpata B.L. şi, rejudecând va lua faţă de inculpata B.L. măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, de la data de 21 decembrie 2012 până la data de 19 ianuarie 2013 inclusiv.

Conform art. 145¹ raportat la art. 145 alin. (1¹) şi alin. (1²) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemată;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi sau martori din cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia, cu excepţia rudelor până la gradul II.

Conform art. 145 alin. (3²) C. proc. pen., se va atrage atenţia inculpatei că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii şi a măsurii aplicate, măsura obligării de a nu părăsi ţara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Urmează să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatei dacă nu este arestată în altă cauză.

Totodată, Înalta Curte apreciază că, în cauză sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de normele procesual penale pentru luarea măsurii preventive faţă de inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A., D.B.F. Astfel:

- există probe sau indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi astfel cum prevede art. 143, 68¹ C. proc. pen.;

- infracţiunea cercetată este pedepsită cu închisoarea mai mare de patru ani;

- lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică astfel cum prevede art. 148 lit. f) C. proc. pen.;

- privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. final C. proc. pen.;

- o măsură alternativă celei privative de libertate nu se impune la acest moment procesual;

- sunt întrunite exigenţele art. 149¹ şi urm. C. proc. pen.

În analiza primei condiţii, a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent, acesta fiind apt să conducă la concluzia menţionată, respectiv la presupunerea rezonabilă că inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A., D.B.F. au săvârşit faptele cercetate.

Elementele susţinute de inculpaţi în apărare, cu ocazia audierii acestora în faţa instanţei nu au furnizat până în prezent o versiune susţinută probator în legătură cu modalitatea în care s-a desfăşurat evenimentele, care să excludă, în ceea ce-i priveşte, ilicitul penal.

Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 C. proc. pen., că în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi ţara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reţine că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi impune, totodată, existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) – f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen.

Aşa fiind, din succinta expunere a faptelor pretins comise, astfel după cum ele au fost însuşite de către prima instanţă potrivit referatului parchetului, rezultă existenţa de indicii şi probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A., D.B.F. a faptelor pentru care s-a solicitat luarea măsurii arestării, fiind, totodată îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Se reţine, astfel, că nu poate fi primită critica relativă la pretinsa nemotivare, respectiv lipsa unei motivări individuale, pentru fiecare inculpat a soluţiei dispusă. în acest sens se constată că prima instanţă a avut în vedere situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare cu privire la fiecare inculpat şi prin raportare la aceasta a verificat îndeplinirea condiţiilor legale pentru luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara. Aşadar, motivarea soluţiei dispusă de către prima instanţă, chiar succintă, în condiţiile complexităţii cauzei determinată de împrejurările faptice ce presupuneau relaţionări ale actelor concrete de executare, numărul mare de inculpaţi, nu poate fi apreciată ca generală, sau globală, ţinând cont de cerinţele pentru luarea măsurii preventive.

În speţă, Înalta Curte reţine că pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpaţii, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, iar consecinţa zădărnicirii aflării adevărului subzistă, Curtea de Apel Bucureşti, reţinând în mod corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Cu privire la cea de-a doua condiţie prevăzută de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru a se dispune arestarea inculpaţilor S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A., D.B.F. şi anume existenţa probelor că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - Înalta Curte constată îndeplinirea ei.

Noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor săvârşite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârşit pretinsa faptă şi, nu în ultimul rând, consecinţele asupra ordinii de drept.

Natura infracţiunilor deduse judecăţii, modalitatea în care se reţine că au fost săvârşite, în mod repetat, la intervale de timp şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, contribuţia determinantă la producerea prejudiciului, faptul că s-a urmărit obţinerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, gravitate deosebită a faptelor săvârşite, fiind antrenaţi în desfăşurarea acţiunilor ilicite funcţionari sau alte persoane justifică pe deplin menţinerea în stare de arest preventiv a inculpaţilor.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie „factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracţie de gravitatea faptelor cu privire la care există indicii temeinice de a se suspecta că s-au comis, dând preferinţă datelor legate de persoana inculpatului.

În speţă, măsura arestării preventive a inculpaţilor este justificată prin existenţa unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiţiei -cercetările de faţă implicând lămurirea participaţiei inculpaţilor sub toate aspectele de fapt şi de drept - şi totodată, la protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurenţilor inculpaţi trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Letellier c. Franţei), prin care a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.

Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menţinerea arestului preventiv în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea şi desigur, menţinerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franţei).

Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca inculpaţii să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a acestora ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, acesta având obligaţia de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea fapte.

În aceste condiţii, detenţia inculpaţilor poate fi considerată ca fiind o măsură proporţională de natură să asigure desfăşurarea corectă a procesului penal, dispusă în concordanţă cu o procedură prevăzută de lege, având în vedere, mai ales, gravitatea faptelor pentru care aceştia sunt cercetaţi.

Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurenţii inculpaţi prin apărători, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A. şi D.B.F. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9385/2/2012, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata B.L. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9385/2/2012.

Casează, în parte, încheierea recurată, numai cu privire la inculpata B.L. şi, rejudecând:

Respinge propunerea de arestare preventivă a inculpatei B.L.

Conform art. 149¹ alin. (12) rap. la art. 146 alin. (11¹) C. proc. pen., cu referire la art. 145¹ C. proc. pen., ia faţă de inculpata B.L., măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, de la data de 21 decembrie 2012 până la data de 19 ianuarie 2013 inclusiv.

Conform art. 145¹ raportat la art. 145 alin. (1¹) şi alin. (1²) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpata trebuie să respecte următoarele obligaţii:

- să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată;

- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie, sau ori de câte ori este chemată;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, învinuiţi sau martori din cauză şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia, cu excepţia rudelor până la gradul II.

Conform art. 145 alin. (3²) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii şi a măsurii aplicate, măsura obligării de a nu părăsi ţara va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Conform art. 145 alin. (2¹) C. proc. pen., copie de pe prezenta va fi comunicată inculpatei, secţiei de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor mai sus menţionate.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 47/UP din 14 decembrie 2012, emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 9385/2/2012 (3802/2012), dacă nu este arestată sau reţinută în altă cauză.

Menţine celelalte dispoziţiilor încheierii atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A. şi D.B.F. împotriva încheierii din data de 14 decembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9385/2/2012.

Obligă recurenţii inculpaţii S.D., G.D.M., T.S., R.l., P.A., D.B.F. la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată B.L. în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 21 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 4209/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 546/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 4203/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4207/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Tăinuirea (art. 221 C.p.), luare de mită (art. 254 C.p.), falsificarea instrumentelor oficiale (art. 286 C.p.), folosirea instrumentelor oficiale false (287 C.p.), falsul intelectua ICCJ. Decizia nr. 4209/2012. Penal