ICCJ. Decizia nr. 710/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 710/2012
Dosar nr. 3181/83/2010
Şedinţa publică din 13 martie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 11 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, sa fost condamnat inculpatul L.I., domiciliat în comuna Socond, sat Stâna, judeţul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. raportat la prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen. raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În baza art. 34 lit. b) C. pen. raportat la prevederile art. 33 lit. a) s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 ore din data de 29 mai 2010.
În baza art. 346 C. proc. pen. şi a art. 14 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile S.I., domiciliat în Satu Mare, judeţul Satu Mare, S.V.L., domiciliat în Satu Mare, jud. Satu Mare, B.F., domiciliată în Satu Mare, judeţul Satu Mare şi B.F.V., domiciliată în Satu Mare, judeţul Satu Mare, suma de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri civile şi daune morale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama avocat A.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 204/P/2010 din data de 24 martie 2011 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.l., pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen. şi violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 27/28 mai 2010, inculpatul L.l. s-a deplasat la domiciliul victimei S.l. şi în urma unor discuţii contradictorii, i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri peste cap şi peste faţă. La cererea justificată a părţii vătămate de a părăsi locuinţa, inculpatul a refuzat să se conformeze.
În urma loviturilor primite, în data de 9 iunie 2010, a intervenit decesul lui S.l. ce se afla internat la Spitalul Judeţean Baia Mare.
Din actele de cercetare penală a rezultat că în cursul după amiezii şi serii zilei de 27 mai 2010, inculpatul L.l. şi victima S.l. au consumat împreună băuturi alcoolice la domiciliul victimei până la momentul la care, între cei doi au apărut discuţii legate de comportamentul soţiei învinuitului. Astfel victima S.l. ar fi povestit inculpatului că ar fi fost vizitat de soţia acestuia din urmă care i-ar fi făcut avansuri şi i-ar fi pus mâna pe picior.
Inculpatul, în urma discuţiilor, a părăsit nervos locuinţa victimei şi s-a deplasat la domiciliu, cerându-i explicaţii soţiei cu privire la afirmaţiile numitului S.l.
Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul şi-a dus forţat soţia la locuinţa lui S.l. pentru a o confrunta cu acesta.
La data de 28 mai 2011, în jurul orei 1.00, inculpatul a pătruns în locuinţa părţii vătămate S.l. şi, fără a-i mai cere acestuia alte explicaţii, l-a lovit cu pumnii şi palmele peste faţă. Soţia inculpatului, martora L.R., observând că S.l. sângera puternic din nas în urma loviturilor pe care i le aplica inculpatul, a părăsit încăperea făcându-i-se rău la vederea sângelui. Discuţia între inculpat şi S.l. a durat încă 10 minute, timp în care victima a fost lovită de inculpat.
De asemenea soţia inculpatului a arătat că l-a auzit pe S.l. solicitându-i inculpatului să iasă din casa sa.
După consumarea agresiunii, victima s-a deplasat la un vecin numit U.G., acesta din urmă relatând că la sosirea sa numitul S.l. era plin de sânge pe faţă şi avea un ochi umflat. U.G. şi S.l. s-au deplasat la locuinţa celui de-al doilea şi au stat împreună până la orele 3 ale dimineţii întrucât lui S.l. i-a fost teamă să stea singur.
În cursul zilei de 28 mai 2010, numitului S.. i s-a făcut rău şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. C.O.,, Baia Mare unde a fost internat, decedând la data de 09 iunie 2010 ora 3.00.
Conform constatărilor preliminarii întocmite de S.M.L. Judeţean Baia Mare - Maramureş, la data de 29 mai 2010 partea vătămată S.l. a fost diagnosticat cu hematom subdural fronto-parieto temporal stâng, edem cerebral difuz la nivelul emisferului stâng cu efect de masă şi dislocarea liniei mediane la dreapta cu 9 milimetri. Leziunile traumatice au putu fi datate din data de 27/28 mai 2010 şi s-au putut produce prin lovire cu un corp dur şi cădere şi necesită 65 - 70 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. S-a constatat că leziunile au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Potrivit certificatului medical constatator al decesului din 10 iunie 2010, emis de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. C.O." Baia Mare, Serviciul Medico - Legal Maramureş, la data de 09 iunie 2010, ora 03,00 a intervenit decesul părţii vătămate S.l.
S-au reţinut ca şi cauze ale decesului insuficienţă cardio-respiratorie acută, iar boala care a declanşat decesul acestuia au fost contuzie şi hemoragie meningo-cerebrală, fractură craniană care s-au putut produce prin lovire şi cădere.
De asemenea conform expertizei medico-legale din 20 septembrie 2010, efectuată de S.M.L. Baia Mare, moartea numitului S.l a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi hemoragiei meningo - cerebrale, operat. Leziunile tanatogeneratore precum şi cele descrise la examenul extern s-au putut produce prin lovire cu corp dur - cădere.
De asemenea, prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut că inculpatul L.l. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu din 24 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi violare de domiciliu, săvârşite în concurs real de infracţiuni.
Raportat la modificările introduse în C. proc. pen. prin Legea 202/2010, instanţa de fond, în şedinţa publică din 11 aprilie 2011 a adus la cunoştinţă inculpatului prevederile art. 3201 C. proc. pen., precum şi consecinţele recunoaşterii vinovăţiei.
Inculpatul asistat fiind de către apărător desemnat din oficiu, a înţeles să îşi recunoască vinovăţia şi săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În baza art. 3201alin. (3) C. proc. pen., instanţa de fond a procedat la audierea inculpatului care în declaraţia pe care a dat-o a relatat faptele astfel cum au fost ele reţinute în cuprinsul actului de sesizare al instanţei.
Din punct de vedere subiectiv, raportat la poziţia pe care inculpatul a relevat-o prin declaraţia sa, acesta a arătat că aluziile pe care victima le-a făcut referitor la soţia sa, l-au tulburat profund şi sub imperiul acestei stări de tulburare, luând în considerare şi avansata stare de ebrietate în care se afla, a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Analizând probele administrate în faza urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, infracţiune pentru săvârşirea căreia urmează să-i aplice inculpatului o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, ca urmare a aplicării în cauză art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.
Totodată, instanţa de fond, în baza materialul probator administrat în faza de urmărire penală a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, infracţiune pentru care tribunalul i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare, de asemenea în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă a avut în vedere conform art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă fixate în norma de incriminare, limite reduse cu o treime ca o consecinţă a recunoaşterii vinovăţiei, de gradul de pericol social al faptei săvârşite şi în mod preponderent de concluziile referatului de evaluare întocmit de către consilierii Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Astfel, s-a reţinut în referat, în urma analizei informaţilor culese cu privire la inculpat, existenţa mai multor factori de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional: imaginea negativă în comunitate de apartenenţă -membrii familiei sunt cunoscuţi ca persoane cu caracter recalcitrant, agresiv şi vindicativ, motiv pentru care sunt izolaţi de vecini şi consăteni; relaţii deficitare între membrii familiei, atât între soţi cât şi între părinţi pe de o parte şi fiul acestora pe de altă parte, între aceştia ivindu-se adeseori scandaluri; situaţie financiară precară şi lipsa unui loc de muncă a celor doi soţi, inculpatul nefiind angajat şi implicându-se doar ocazional în munci ca şi ziler; instalarea dependenţei de alcool, caracter agresiv şi recalcitrant pe fondul consumului; abilitate redusă de a prevedea efectele comportamentului său, în special pe fondul consumului de alcool, inculpatul recunoscând că nu s-a gândit la posibilitatea ca victima să decedeze deoarece băuse şi era nervos.
Examinând ponderea factorilor de natură să accentueze dezvoltarea comportamentului infracţional în raport de factori de natură să inhibe dezvoltarea acestui tip de comportament, tribunalul a apreciat că perspectivele de reintegrare în societate sunt reduse şi că o pedeapsă cu caracter neprivativ de libertate nu îl va face pe inculpat să înţeleagă consecinţele faptelor sale şi să ducă la schimbarea comportamentelor care le-au determinat.
Alăturat laturii penale a cauzei, tribunalul a fost sesizat cu constituirea de parte civilă formulată de părţile civile S.I., S.V.L., B.F.V., B.F., în calitate de moştenitori ai victimei, părţi civile pe care instanţa le-a audiat în şedinţa publică din 11 aprilie 2011, şi care în faţa tribunalului au înţeles să se constituie părţi civile în cauză cu o sumă de 30.000 lei despăgubiri civile şi daune morale, o sumă pe care o solicită toţi cei patru succesori ai victimei în nume colectiv.
Deşi, în cuprinsul cererii de constituire de parte civilă, părţile civile nu au indicat partea din sumă care s-ar constitui în despăgubiri civile şi partea din sumă solicitată ca şi daune morale, regimul probator al acestora fiind diferit, instanţa de fond a admis constituirea de parte civilă astfel cum a fost formulată, raportat la obiceiul cutumiar al locului, referitor la înmormântarea victimei şi toate cheltuielile aferente acestei procesiuni, cunoscut fiind că de obicei aceste cheltuieli sunt rar dovedite cu documente justificative.
Apreciind că suma solicitată este cuprinzătoare şi suficientă părţilor civile, prima instanţă a admis acţiunea civilă astfel cum a fost ea formulată, iar în baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile suma de 30.000 lei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească cheltuielile judiciare către stat.
Având în vedere faptul că asistenţa juridică a inculpatului a fost asigurată în condiţiile art. 177 C. proc. pen., tribunalul în baza art. 189 C. proc. pen. s dispus virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pe seama av. A.V.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpatul L.I. şi părţile civile S.I., S.V.L. şi B.F.V.
Prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul apelant L.I. a solicitat admiterea apelului declarat şi a se avea în vedere circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. A arătat că victima i-a spus inculpatului că soţia acestuia i-a făcut avansuri, afirmaţie care i-a produs inculpatului o puternică tulburare, care trebuie să fie considerată circumstanţă atenuantă, urmând a se reduce pedeapsa aplicată.
Părţile civile apelante S.I., S.V.L. şi B.F.V., au solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mare.
Prin Decizia penală nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate apelurile penale declarate de către inculpatul L.I. şi părţile civile S.V.L., S.I., B.F. împotriva sentinţei penale nr. 86 din 11 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menţine în întregime.
Au fost obligaţi apelanţii să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei, cheltuieli judiciare în apel. Suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu C.T., va fi avansată din fondul M.J.L.C.
Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 371 alin. (2) şi art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că aceasta este legală şi temeinică, iar apelurile formulate de către inculpatul apelant L.I. şi de către părţile civile apelante S.I., S.V.L. şi B.F.V. apar ca neîntemeiate şi, în consecinţă, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să fie respinse.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului L.I. pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptei săvârşită de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, s-a reţinut că situaţia de fapt este dovedită în cauză cu următoarele mijloace de probă: raportatul de expertiză medico-legală, buletinul de examen histopatologic, certificatul medical constatator al decesului victimei, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiile martorilor L.R.L., U.G., S.V., A.F.M. şi T.I.
Cu ocazia judecării cauzei în apel inculpatul şi-a menţinut declaraţia date până în prezent, în faţa instanţei de fond, inculpatul înţelegând să beneficieze de prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. privind judecare în cazul recunoaşterii vinovăţiei, sens în care a dat o declaraţie de recunoaştere a infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
Cu privire la critica vizând netemeinicia pedepsei principale sub aspectul cuantumului, instanţa de apel a constatat că aceasta este nefondată, pedeapsa aplicată inculpatului, cât şi modalitatea de executare, fiind corect individualizate de către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată de inculpatul apelant, prin apărător, în sensul reducerii pedepsei ca urmare a aplicării circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., instanţa de prim control judiciar a apreciat că aceasta nu poate fi primită în raport de modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, având în vedere că acesta a aplicat lovituri repetate victimei, timp de aproximativ 10 minute, în condiţiile în care aceasta nu era înarmată şi, anterior, a fost în relaţii bune cu inculpatul.
De asemenea, instanţa de apel a constatat că încadrarea juridică dată faptei săvârşită de inculpat este corespunzătoare, că vinovăţia acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată.
Cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, instanţa de apel a reţinut că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere cadrul general prevăzut de art. 52 şi art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă stabilite de lege, pericolul social concret al faptei şi făptuitorului, lipsa antecedentelor penale.
Aşa fiind, s-a apreciat că o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie este îndestulătoare pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpatului şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Ca modalitate de executare, în mod corect s-a dispus executare pedepsei în regim de detenţie.
Totodată, instanţa de prim control judiciar a constatat că nici critica formulată de către părţile civile apelante, referitoare la pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul, pe care o consideră excesiv de blândă, nu este fondată, având în vedere motivele pe care dezvoltate cu prilejul analizării criticii formulate de către inculpatul apelat cu privire la cuantumul pedepsei.
împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs inculpatul L.I.I. şi părţile civile S.I.l., S.I.V.L. şi B.I.F.V.
În recursul său, inculpatul a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză, reţinerea în favoare a circumstanţei atenuante a stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepselor aplicate pentru faptele de care este acuzat, sub limita minimă prevăzută de textele de lege incriminatoare.
În recursul lor, părţile civile au solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi majorarea pedepsei aplicată inculpatului.
Examinând recursurile declarate de inculpatul L.I.I. şi părţile civile S.I.I., S.I.V.L. şi B.I.F.V. în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege .
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. rezultă că până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul poate declara că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecată să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În cauza dedusă judecăţii, prin declaraţia dată în faţa primei instanţe (existentă la fila 15 din dosarul instanţei de fond), inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reţinute prin rechizitoriu, fiind de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului L.I., pentru faptele săvârşite, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, respectiv, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 5 la 15 ani şi violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. fiind sancţionată cu închisoarea de la 3 la 10 ani, reduse cu o treime, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise prin care s-a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă al părţii vătămate, drept fundamental al omului, modalitatea, împrejurările comiterii faptelor şi urmarea produsă, confirmată de Raportului de expertiză medico-legală din 129 din 20 septembrie 2010 întocmit de S.M.L. judeţean Baia Mare din care rezultă că moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat contuziei şi hemoragiei meningocerebrale,, iar leziunile tanatogeneratoare, precum şi cele descrise la examenul extern s-au putut produce prin lovire cu corp dur-cădere, poziţia victimă-agresor a fost variabilă în timp în condiţiile stabilită de anchetă, dar şi datele ce caracterizează persoana infractorului.
Totodată, se constată că în cadrul aceluiaşi proces de individualizare judiciară a pedepsei instanţa de fond şi instanţa de apel au ţinut seama şi de circumstanţele personale ale inculpatului care a avut o poziţie procesuală sinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal, a recunoscut şi regretat fapta comisă, din fişa de cazier judiciar (fila 78 dosar de urmărire penală) rezultă că acesta se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, fiind necunoscut cu antecedente penale, iar din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare ataşat, rezultă că inculpatul nu are un loc de muncă, implicându-se doar ocazional în munci ca şi ziler, este dependent de alcool, şi are un caracter agresiv şi recalcitrant pe fondul consumului, are abilitate redusă de a prevedea efectele comportamentului său, în special pe fondul consumului de alcool, acesta recunoscând că nu s-a gândit la posibilitatea ca victima să decedeze, deoarece băuse şi era nervos.
Din acelaşi referat de evaluare mai rezultă că perspectivele de reintegrare în societate a inculpatului sunt reduse, iar o pedeapsă cu caracter neprivativ de libertate nu îl va face pe acesta să înţeleagă consecinţele faptelor sale şi să ducă la schimbarea comportamentului care le-au determinat.
În ceea ce priveşte critica inculpatului referitoare la greşita nereţinere în favoarea sa a circumstanţei atenuante a „stării de provocare" prevăzută de art. 73 C. C. pen., susţinând că a săvârşit fapta fiind provocat de victimă, se constată că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. şi intensitatea acestora, nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective.
Astfel, întrucât textul de lege mai sus evocat presupune atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât şi examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută referitoare la procesele psihice, pentru a se stabili dacă o anumită tulburare şi-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant, nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei „stării de provocare".
Înalta Curte apreciază, în acord cu ambele instanţe, că în prezenta cauză însă, nu se poate reţine „starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective şi nici a celor obiective, deoarece susţinerile inculpatului că a fost provocat de afirmaţiile victimei care i-ar fi adus la cunoştinţă că fost vizitat de soţia lui şi că aceasta i-ar fi pus mâna pe picior, dându-i - de înţeles că îi face avansuri, nu realizează condiţiile acestei stări care se referă la „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă".
De asemenea, Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici solicitarea părţilor civile privind majorarea pedepselor aplicate inculpatului,, întrucât pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptelor şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Faţă de aceste considerente, se constată că în cauză, atât cuantumul pedepsei, cât şi modalitatea sa de executare au fost corect individualizate, astfel că în mod justificat, atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au neexistând temeiuri nici pentru reducerea, dar nici pentru majorarea pedepsei aplicate inculpatului L.I.
Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul Lobonţi I. Ioan şi de părţile civile S.I.I., S.I.V.L. şi B.I.F.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga : recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurentele părţi civile la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul L.I.I. şi de părţile civile S.I.I., S.I.V.L. şi B.I.F.V. împotriva Deciziei penale nr. 64/ A din 20 octombrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 martie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 813/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
